ZIUA DE 1 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 octombrie în istoria noastră

1720: S-a născut la Sibiu, învățatul sas din Transilvania, Martin Felmer; (d. 28 martie 1767, Sibiu).

A studiat, în perioada 1740–1743, Teologie, Matematică, Fizică, Filologie, Drept și Istorie la Halle, în Germania. Din 1744 a fost profesor și mai apoi rector al Gimnaziului din Sibiu. În 26 martie 1763 sașii din Cisnădie l-au ales preot. Aici și-a găsit timp să se ocupe de studii istorice. În 1766 a fost ales preot orășenesc la Sibiu, dar a decedat după mai bine de un an. A fost membru al societății Gesellschaft der freien Künste (Societatea pentru Arte Liberale) din Leipzig. Felmer este cunoscut mai ales pentru studiile sale privind istoria și etnografia Transilvaniei. Lucrările sale au fost tipărite postum. Felmer a devenit cunoscut prin cartea Primat lineae historiae Transilvaniae, care a fost folosită multă vreme în Transilvania ca manual școlar. Abia în secolul XX s-a putut tipări o altă lucrare a lui Felmer, Abhandlung von dem Ursprung der Sächsischen Nation (Studiu privind originea națiunii săsești), care fusese dedicată Societății pentru arte liberale din Leipzig

1777: S-a încheiat a doua și ultima domnie a lui Grigore al III-lea în Țara Moldovei.

Grigore al III-lea Ghica, sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a fost domn  al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777. A domnit și in Muntenia din  17 octombrie 1768 până la data de  5 noiembrie 1769.

Era fiul lui Alexandru Matei Ghica, care a avut  funcția de mare dragoman (traducător), si a fost decapitat de Poartă și nepot de frate al lui Grigore Ghica al II-lea.

A fost educat la Pera, în casa baronului H. Penkler, trimisul Vienei la Poartă.

În august 1758 este numit mare dragoman al Porţii, funcţie pe care o va deţine pînă în martie 1764, cînd este numit domn al Moldovei.

Pe plan intern Grigore al III-lea Ghica s-a arătat a fi administrator competent, a moderat fiscalitatea, a luat măsuri pentru a curma abuzurile dregătorilor domneşti.

În legătură cu aceasta cronicarul menţiona:

“…Mult se silia cu dreptatea ţării. Dajdiile cum le-a găsit de la alţi domni nu le-a mai adaos, ce încă le-a şi mai uşurat. Prea bine se îndreptase ţeara, de ştia fieşcare darea lui pe an”.

În 1764 a înfiinţat o manufactură de postav la Chipereşti, cu meşteri aduşi din Polonia şi Germania. A întreprins lucrări edilitare la Iaşi, unde a ridicat case impozante lîngă Mitropolie, a alimentat oraşul cu apă şi a construit mai multe cişmele.

La data de 1 ianuarie 1766, printr-un aşezămînt, a stabilit la 12 numărul zilelor de clacă.

  A sprijinit învăţămîntul, înfiinţînd trei şcoli în care se studia greaca veche, greaca modernă şi limba moldovenească.

Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare.

Pe plan extern a promovat o politică prorusă, susţinînd în secret ofensiva Rusiei împotriva Turciei. Adversar al politicii Imperiului Habsburgic, a refuzat cererile curţii vieneze de a-i înapoia pe refugiaţii ardeleni din Moldova.

Înlocuit cu Grigore Callimachi în 1767, câștigă tronul Țării Românești, de unde, cu ocazia ocupării Principatelor de către ruși,  se lasă luat prizonier și dus în Rusia. Acolo a fost primit cu onoruri de Ecaterina II.este  luat prizonier și dus în Rusia. Tronul Moldovei îl recâștigă după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi în 1774.

In 1775 Austria obține Bucovina de la Imperiul Otoman, cu toate că domnitorul a protestat vehement, fapt pentru care austriecii au cerut turcilor să-l înlăture.

Capugi-başa (agentul executor) Kara Hissarli Ahmed Bey a fost trimis la Iaşi cu porunca de a-i comunica mazilirea şi de a-l duce viu sau mort la Istanbul.

Soarta domnului era pecetluită şi el a fost executat de trimişii sultanului în noaptea de 1 spre octombrie 1777 în casele “Beilicului” (han pentru străini) din Iaşi. Capul său a fost dus la Istanbul, iar corpul i-a fost înmormîntat la mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi.

În literatură este întâlnit ca personaj principal al primei piese de teatru scrise în limba română: „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa”.

1779 : Au fost puse în funcțiune primele două cișmele publice din București

Cele două cișmele au fost amenajate împreună cu instalația de aducțiune a apei potabile prin olane, la ordinul domnitorului muntean Alexandru Ipsilanti, una lângă Mănăstirea Sărindar, alta în Ulița Boiangiilor,de la izvoare din Giulești.

București, sec. al XVIII-lea

1813: Fosta moscheie din Chilia este transformată în biserică cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului. Biserica este sfinţită şi redată sfintei slujbe.

Trebuie menţionat faptul că localitatea Chilia a aparţinut succesiv în decursul istoriei: Munteniei, Moldovei şi apoi Porţii Otomane, cand a devenit  raia turcească.

În urma războiului ruso-turc 1806-1812 acest teritoriu intră în componenţa Imperiului Rus sub denumirea de Basarabia.

1818: S-a născut la Focșani , pictorul clasic român Gheorghe Tattarescu, pionier al neoclasicismului în pictura românească; d. 24 octombrie 1894, București.

A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799–1880), zugrav de biserici.

A continuat studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de același Nicolae Teodorescu. În 1844, împreună cu unchiul său, a pictat mănăstirea Rătești (Buzău). Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, a obținut o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma (1845–1851), unde i-a avut ca profesori pe Natale Carta, Giovanni Silvagni, și Pietro Gagliardi, sub îndrumarea cărora s-a format în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni și alții.

Participant la revoluția de la 1848, Gh.Tattarescu a pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 a pictat portretul revoluționarului pașoptist român Nicolae Bălcescu  (în trei replici aproape identice). Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne a fost transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar: Deșteptarea României, 11 Februarie 1866 – România Modernă, cu subiect patriotic: Unirea Principatelor, sau cu subiect istoric: Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar. Împreună cu pictorul Th.Aman înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei (1891–1892).

1843: Apare periodicul „Învăţătorul satului” (pană la 19 decembrie 1852), editat cu caractere chirilice  de Petrache Poenaru si pentru scurt timp, de Nicolae Balcescu. Între 1848 şi 1849 a apărut sub numele de „Foaia satului”.

1847: S-a născut la Ilişeşti, în actualul judeţ Suceava, profesorul, preotul, folcloristul şi etnograful român Simion Florea Marian, membru titular al Academiei Române („Sărbătorile la români”); (d.11/24 aprilie 1907).

A fost de asemenea  membru în Societatea geografică română și Societatea istorică română din București, în Comisia centrală pentru conservarea monumentelor istorice din Viena, membru de onoare al mai multor societăți culturale (Societatea Academică Literară „România Jună” din Viena, Junimea și Dacia din Cernăuți etc.)

Simion Florea Marian este considerat unul din cei mai de seamă folcloriști și etnografi români, lăsând urmașilor o operă încă neegalată în literatura noastră de specialitate. Pe lângă culegeri de folclor din toate ținuturile locuite de români, a scris monografii despre sărbători, datini românești, ornitologie, cromatică etc.

Prin opera lui a pus bazele cercetării științifice a folclorului și a stimulat culegerea amplă a creațiilor populare de către alți cercetători.

1850: Instituirea teritoriului vamal unic al Imperiului Habsburgic, prin care sunt desființate barierele vamale interne, fapt care va deschide largi posibilități pătrunderii capitalului austriac în Transilvania.

1855: A apărut, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu,  publicaţia „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial (în original Steoa Dunărei)

A fost principalul organ de presa unionist în jurul căruia s-au grupat cei mai activi partizani ai Unirii Principatelor Române. A apărut la Iaşi între octombrie 1855 – septembrie 1856, după care a fost închis din cauza suspendării legii presei.

Din cauza unui articol „mai dubios” despre religie,  cenzura l-a suprimat pentru prima dată în luna mai.

Publicarea sa este reluată în străinătate între decembrie 1856 şi mai 1858, apărând în limba franceză, la Bruxelles, sub numele „L’Étoile du Danube”.

Reapare la Iaşi din noiembrie 1858 până în noiembrie 1860. De la 2 ianuarie 1859 fuzionează cu Zimbrul şi Vulturul şi apare sub titlul Steoa Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu. Redactorii ambelor ziare au publicat atunci un program politic unionist explicit.

Scris cu alfabetul tranziţional, era un „jurnal politic, literar şi comercial” care apărea de trei ori pe săptămână şi milita puternic pentru Unirea Principatelor, pentru autonomia lor şi pentru reforme democratice. În literatură, promova ideile preluate de la Dacia literară, axată pe o literatura naţională, inspirată din tradiţiile poporului.

Printre cei care au participat la redactarea ziarului au mai fost şi Vasile Alexandrescu-Urechea, Vasile Mălinescu şi Iancu M. Codrescu. Au colaborat redactori precum Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Donici, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Gheorghe Sion, etc.

În 1897 se reia publicarea ziarului cu acelaşi nume (cu subtitlul: „ziar fondat în anul 1855 de Mihail Kogălniceanu”), care care va apărea până în 1899 şi mai apoi în 1907.

1856: S-a născut Ion Bianu, filolog român, fondatorul Bibliotecii Academiei (d.13 februarie 1935).

1858 (1/13 octombrie): S-a înfiinţat, la Bucureşti, “Casa de Ajutorare şi Prevedere a Lucrătorilor Tipografi”, organizaţie de ajutor reciproc, constituită din muncitori şi patroni, primul preşedinte al ei fiind C. A. Rosetti.

1860: A fost înfiinţat la Iaşi (în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza),  „Conservatorul de muzică şi declamaţiune”,  al cărui prim director  a fost muzicianul Francisc Serafim Caudella.

Primul director a fost Francisc Serafim Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist și profesor, român de origine germană.

1864: A fost înfiinţat in temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu denumirea de “Şcoală de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură”,  Învăţământul de Arhitectură.

In aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărârea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură.

Aprobată în august 1892 şi condusă de Ion Socolescu, Şcoala de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani; această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.

Prin Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor şi organizarea activităţii din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952, Facultatea a devenit cunoscută sub denumirea de Institutul de Arhitectură.

Prin Decretul nr. 147/1953 Institutului i s-a conferit numele lui Ion Mincu. Sub această titulatură instituţia a funcţionat până în anul 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, care este şi în prezent titulatura oficială.

1864: S-a născut Gheorghe Ghibănescu, istoric, genealogist şi filolog; paleograf şi slavist, unul dintre editorii asidui de documente medievale; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1936).

1872: S-a creat, la Bucureşti, la o adunare convocată ad-hoc la Ateneu, „Asociaţia generală a lucrătorilor din România”, prima organizaţie profesională care cuprindea muncitori din toate ramurile de producţie.

Aceasta a editat (începând din 5/17 noiembrie 1872 până în 1873) gazeta săptămânală „Lucrătorul român”.

1875 (1/13): Scriitorul român moldovean  Ion Creangă (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889), a debutat în revista “Convorbiri literare” cu basmul “Soacra cu trei nurori”.

Foto: Ion Creangă

Este considerat  unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”.  

1875: Încep lucrările de construire în Bucureşti a Catedralei romano-catolice, cu hramul Sf.Iosif (terminată în 1883).

„Sfîntul Iosif” este catedrală metropolitană și arhiepiscopală. Ctitorul ei este Episcopul Ignatius Paoli, din Congregația Călugărilor Pasioniști, primul Arhiepiscop al Arhidiecezei de București.

Banii pentru construirea Catedralei au provenit de la credincioșii din București, de la diverse personalități înstărite, dar și de la binefăcători din străinătate, cunoscuți sau prieteni ai Episcopului Paoli.

Piatra folosită la construcție a fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost achiziționate din București și localitățile învecinate.

Lucrările de construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia.

Banii pentru construirea Catedralei au provenit de la credincioșii din București, de la diverse personalități înstărite, dar și de la binefăcători din străinătate, cunoscuți sau prieteni ai Episcopului Paoli.

Fondurile insuficiente și izbucnirea Războiului de Independență din 1877 au făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată.

Lucrările au fost conduse de către călugărul pasionist olandez Alfons Zegers, arhitect prin formație. El fusese chemat la București de la mănăstirea pasioniștilor din Dublin (Irlanda), de către Episcopul Paoli. Începând cu anul 1880, lucrările în regie proprie au fost conduse de priceputul arhitect Carol Berisch.

1878: S-a născut Vasile Demetrius (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), poet, prozator şi traducător român (d.15.02.1942).

Este autorul a numeroase traduceri din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Ibáñez, Stendhal etc. si  tatăl scriitoarei Lucia Demetrius

1882: Inginerul H. Ilade a inaugurat în Bucureşti prima „fabrică de curenţi electrici” din România, instalată pe Calea Victoriei.

O lună mai târziu, funcţiona şi cea de-a doua uzină, la Gara de Nord.

Uzina din centru deservea Palatul Regal şi Teatrul Naţional.

Sistemul introdus de Ilade – utilizarea lămpilor cu arc, la tensiuni ridicate – nu a dat rezultate mulţumitoare.

În 1885, inginerul american de origine română Francisc Jelle, asistentul lui Thomas Edison, a venit în ţara noastră, unde a construit o uzină mai performantă.

1890: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român,  fiul actorului Constantin I. Nottara;  (d.19 ianuarie 1951).

1892: A murit George Sion poet, memorialist şi traducător român; (n. (n. 1822, la Mamorniţa, azi în Ucraina) .

1899: A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă ; (n.21.02.1865).

 

A întemeiat  împreună cu Ion Luca Caragiale, revista  „Adevărul literar”.

A editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă moarteasa  la data de 2 octombrie 1899.

1905 : S-a născut compozitorul  român  Gheorghe Danga; (d. 5.09.1959).

A dirijat mari ansambluri corale (1800 persoane, 1948) din Capitală şi din alte centre din ţară. A colaborat în concerte vocal-simfonice cu coral Radio alături de dirijorii George Georgescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Theodor Rogalski etc. (Simfonia IX-a de Beethoven, Marea Missă în do minor de W.A. Mozart, Simfonia psalmilor de I. Stravinski, Balada de Mihail Jora, etc.).

De asemenea a aranjat, prelucrat şi orchestrat o serie de cântece de masă de compozitori români şi străini pentru formaţiile Radiodifuziunii Române.

A cules şi a prelucrat folclor românesc, albanez, tătăresc, macedonean etc.  A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa III-a (1954) şi cu titlul de Altist Emerit (1957)

1917: La Chişinău apărea „Ardealul (Transilvania)„, „gazetă săptămînală pentru românii transilvăneni aflaţi în Rusia„.

La început s-a tipărit săptămânal (1 octombrie 1917 – 21 ianuarie 1918) apoi zilnic (24 ianuarie – 20 noiembrie 1918).

În perioada 24 ianuarie – 20 noiembrie 1918 se editează cu titlul „România nouă” avînd ca redactor şi director pe Onisifor Ghibu şi prim-redactor pe Ion Matei.

1918: Are loc  cel de-Al Doilea Congres al Medicilor Veterinari din Basarabia.

1919: S-a născut dr.Nicolae Cajal, medic, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H. Elias”.

A fost fiul profesorului dr. Marcu Cajal, unul din primii specialiști în pediatrie din România.

S-a format ca specialist microbiolog și virusolog sub conducerea savantului Ștefan S. Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie, lucrând, din 1944, în cadrul laboratoarelor Catedrei de Bacteriologie, iar din 1945, şi în laboratoarele Catedrei de Inframicrobiologie (Virusologie) ale Facultății de Medicină București.

În anul 1946, a devenit doctor în medicină și farmacie, începând din acel an lucrând la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, mai întâi ca preparator, apoi asistent, șef de lucrări, conferențiar și profesor.

Începând cu anul 1949, încă de la înfiinţare, lucrează la Institutului de Virusologie al Academiei Române.

În anul 1959, a devenit doctor în științe medicale iar la 21 martie 1963, a devenit Membru corespondent al Academiei Române.

În anul 1966, a devenit șeful catedrei de Virusologie a Universității de Medicină și Farmacie din București şi, din acelaşi an, a fost expert al Organizației Mondiale a Sănătății.

Ca cercetător în domeniul virusologiei, a argumentat și a dezvoltat concepția pluralității virusului hepatic, demonstrând existența mai multor tipuri de virusuri decât A și D, a studiat nivelul imunizării după vaccinul Sabin prin dozarea de anticorpi, a inițiat și perfecționat vaccinul antigripal și antirujeolos, studiind efectul acestora în cazul administrării pe cale nazală sau conjunctivală.

În perioada 1967 — 1994, a fost director al Institutului de Virusologie al Academiei Române, între anii 1971-1990 a fost secretar al Biroului Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române, iar din anul 1977, a deținut funcția de director al Serviciilor medicale din Federația Comunităților Evreiești din România.

În perioada 1986-1994, a fost membru al prezidiului Federației Comunităților Evreiești din România, iar din anul 1987, a fost redactor responsabil la ”Revue Roumaine de Virusologie”.

La 22 ianuarie 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în perioada 2 februarie 1990 — 1 februarie 1994 a fost vicepreședinte al Academiei Române.

În plan politic, în perioada 9 februarie – 11 mai 1990, a reprezentat Federaţia Comunităţilor Evreieşti în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. În perioada 9 iunie 1990 – 14 octombrie 1992, a fost senator independent de București, pe listele FSN.

Începând cu anul 1991, a fost membru în Biroul Executiv al Comisiei Naționale UNESCO pentru România și președintele subsecției de Științe, iar în 1992, a fost ales președinte al Fundației ”ELIAS” a Academiei Române.

Doi ani mai târziu devine președintele Secției de științe medicale a Academiei Române și, în același an, director onorific al Centrului European pentru comunicare socială și relații interetnice din Academie.

La 13 iunie 1994, a fost ales președintele Federației Comunităților Evreiești din România, funcție pe care avea să o deţină până la finalul vieţii.

Începând cu anul 1995, a fost președinte al Forumului „B’NAI B’RITH Dr. Moses Rosen” – România, iar din anul 1998, a fost președintele Academiei de Medicină.

A publicat peste 400 de lucrări și studii în domeniul virusologiei, apărute în țară și străinătate.

A fost membru al Societății Regale de Medicină din Londra, al Societății Internaționale de Patologie Comparată, al Societății Franceze de Microbiologie şi al Academiei de Științe din New York, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Asociaţiei Europene pentru studiul poliomelitei, preşedinte al Societăţii Europene pentru studiul şi combaterea virozelor şi vicepreşedinte al Societăţii de Patologie infectioasă.

A fost membru în colegiul de redacţie a numeroase reviste de specialitate – „Acta Virologica”, „Voprosi virusologhii”, a fost autor şi coautor a 14 monografii, manuale şi tratate de specialitate, unele din ele cu premii academice, a fost autor a numeroase cărţi şi filme de popularizare a ştiinţei.

A participat cu lucrări originale la numeroase congrese şi misiuni ştiinţifice de specialitate în ţări din Europa, Africa, America, Asia, ca reprezentant al Academiei Române, Ministerului Sănătăţii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, etc.

A fost distins cu numeroase premii, titluri şi distincţii, câteva dintre acestea fiind titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea (1994), Timișoara (1995), Cluj (1995), Iași (1996) şi diploma ”Meritul Cultural” oferită de Academia Română, în anul 2003.

Academicianul Nicolae Cajal a decedat la 7 martie 2004, în urma unei afecțiuni digestive mai vechi, la Spitalul Elias din București. A fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc Filantropia din Bucureşti.

La 30 octombrie 2015, un monument dedicat academicianului, profesorului și doctorului Nicolae Cajal, realizat de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu, a fost dezvelit în fața Institutului de Virusologie.

1920: A fost înfiinţată Legaţia română din Budapesta, Ungaria, unde a fost numit consul, Traian Stârcea.

1920: A fost înfiinţată Legaţia României la Viena. Consul a fost numit Nicolae B. Cantacuzino.

1921: S-a născut Angelo Niculescu, fotbalist şi antrenor român.

1924:  Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarul Gregorian.

Calendarul gregorian a fost introdus în uzul BOR de primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă

Astfel, în Vechiul Regat data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773.

În Grecia acest calendar a fost adoptat în 1924.

Această măsură nu a fost adoptată de toate  bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800.

Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit.

Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800.

Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat c,alendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100.

Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă și armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare.

Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paștele iulian, cu excepția Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paștele gregorian.

1929: S-a născut la Mangalia, Gheorghe Vitanidis, regizor român (d. 25.11.1994).

In 1953 a absolvit Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica si a debutat in 1958, ca asistent de regie al lui Louis Daquin, cu filmul ,,Ciulinii Baraganului”.

Pana in 1987 a regizat 19 filme. A fost profesor la IATC intre 1961-1989.

De etnie greaca, Vitanidis a fondat in 1990 Uniunea Elena din Romania.

 1932: A  fost transmisă pentru prima oară emisiunea radiofonică de umor ”Ora Veselă”; într-o duminică, la ora 14:00, s-a auzit „mica jucărie muzicală”:

„Alo, alo, aici e Radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!…”; mai apoi semnalul permanent a fost binecunoscutul: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor/Către inimile tuturor!”

Emisiunea a purtat şi alte nume de-a lungul timpului: „Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon”, „Unda veselă”…;

Maestrul Ion Vova (1917-2011) a fost animatorul emisiunii vreme de 55 de ani.

1935: A decedat generalul român Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918).

Foto: Grigore Crăiniceanu (n. 19 iulie 1852, Bucureşti – d. 1 octombrie 1935, Bucureşti).

A fost membru corespondent şi membru titular al Academiei Române. 

Între 1 noiembrie 1909 şi 28 decembrie 1910, generalul Grigore Crăiniceanu a fost Ministru de Război în guvernul Ion I. C. Brătianu, succedându-i ministrului interimar de război, Toma Stelian.

De numele său se leagă editarea “Revistei armatei” (1883) şi a “Cercului publicaţiunilor militare” (1889).

1946: S-a născut la Piatra Neamţ, actriţa română Coca Bloos.

A trecut pe la Facultatea de Filosofie din Cluj (1969) şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru. 

Se afirmă pe scena Teatrului din Piatra Neamţ, cu primul mare succes: „Danaidele”  în regia lui Silviu Purcărete a cărui actriţă fetiş rămâne pentru o vreme. Din 1987 joacă la Teatrul Mic din Bucureşti.

1948: A avut loc, la Cluj, în prezenţa a 36 de preoţi uniţi (iniţial fuseseră programaţi 38 – replică în timp la numărul celor 38 de protopopi care au participat la Sinodul uniat din 7 octombrie 1698, în frunte cu episcopul Atanasie Anghel), o adunare care a adoptat, în numele celor 430 de preoţi uniţi „favorabili” trecerii la ortodoxie, o „Proclamaţie de revenire” a Bisericii Române Unite în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

La data de 7 octombrie Episcopatul Bisericii Române Unite adresează o scrisoare-protest şi un memoriu autorităţilor comuniste.

În data de 21 octombrie, la Alba-Iulia, delegaţiile din toate parohiile uniaţilor fac act de supunere faţă de Patriarhia Ortodoxa.

De fapt, Biserica Unită (greco-catolică) a fost desfiinţată din ordinul autorităţilor comuniste, numeroşi preoţi şi înalţi ierarhi greco-catolici (episcopii Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Vasile Aftenie) au fost arestaţi, în perioada 27-29 octombrie, mulţi dintre ei murind în temniţele comuniste.

NOTĂ: La 1 decembrie 1948  Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul 358/1948, prin care se stabilea încetarea practicării cultului greco-catolic şi exproprierea bunurilor acestuia. Dupa caderea regimului comunist, prin Decretul-lege din 31.XII.1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a abrogat Decretul 358/1948, situaţia juridică a lăcaşelor de cult greco-catolice urmând a fi reglementată ulterior.

1953: S-a născut la Bucureşti, avocatul şi omul politic român,fost ministru, Valeriu Stoica.

1956: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Inainte de a fi devenit un ziarist recunoscut,  a fost apreciat ca  autor de proză stiintifico- fantastică.

Sa facut remarcat dupa 1989 ca jurnalist la ziarul Adevărul siprin dese apariţii in emisiuni televizate.

În 2005 a plecat de la Adevărul, impreună cu o parte dinredactie,  fondand ziarul  Gândul, al carui director a devenit.

În martie 2003, după decesul ziaristului Dumitru Tinu, a fost ales   preşedinte al Clubului Român de Presă.

A demisionat din această funcţie în noiembrie 2006, pe motiv că „ziariştii au devenit, în prea mare măsură, nişte mercenari”.

În februarie 2007, Cristian Tudor Popescu a candidat la aceeaşi funcţie pentru încă un an şi a fost votat cu 113 voturi pentru, 16 împotrivă şi 8 abţineri.

1966: Consiliul de Stat al RSR, a emis Decretul 770 (completat prin Legea 6/1973), iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii (avortul).

A fost o măsură abuzivă care a determinat numeroase decese şi înrăutăţirea sănătăţii multor femei, ca urmare a unor intervenţii avortive în condiţii de clandestinitate.

Aspect de la consfătuirea ce a avut loc la C.C. al P.C.R. cu cadrele medicale asupra problemelor privind creşterea natalităţii şi îmbunătăţirea măsurilor de ocrotire a mamei şi copilului (foto preluare de pe „Fototeca online a comunismului românesc”).

1968: S-a născut în Lunca Ilvei, Bistrița-Năsăud, maratonista română Anuţa Cătuna.

 Este o fostă  alergătoare de cursă lungă  care a reprezentat  România  la Jocurile Olimpice de vară la două ediţiiconsecutive, începând cu anul 1996.

A câștigat ediția 1996 a New York Marathon City.

   1968: A decedat actorul de teatru și film Gheorghe Storin, pe numele său real, Gheorghe Hagi Stoica.

Profesor de artă dramatică (1947 – 1952) la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”.

Născut în 1883, a studiat arta dramatică la Conservatorul din București cu C.I. Nottara. A jucat la  Teatrul național din București, încă din 1902, precum și în „Compania Alexandru Davila”, în Compania Bulandra-Storin-Manolescu-Maximilian, şi la Teatrul Bulandra, pe scena Teatrului Maria Filotti, la Teatrul Nostru (condus de Dina Cocea) sau la Teatrul Savoy.

A fost profesor de artă dramatică (1947 – 1952) la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”.

Storin a creat un vast repertoriu de roluri în piese clasice și contemporane românești și străine: Castriș din „Patima roșie” de M. Sorbu, rolul titular din „Michelangelo” de Alexandru Kirițescu, Vulpașin din „Domnișoara Nastastia” de G.M. Zamfirescu, Don Salluste din „Ruy Blas” de Hugo, Scarpia din „Tosca” de V. Sardou, Nikita din „Puterea întunericului” de Tolstoi, Satin și Actorul din „Azilul de noapte” de Gorki”.

Filmografie:

Trenul fantomă (1933)

Televiziune (1931)

Pe valurile fericirii (1920)

Amorurile unei prințese (1913).

1993: A murit Teofil Vâlcu, actor român, director al Teatrului Naţional din Iaşi in perioada 1972-1979; (n. 30 decembrie 1931, satul Hănești, județul Botoșani).

  A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

2003: S-a inaugurat, la Cluj, cel mai mare acvariu din Transilvania la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV).

2004: Poşta Română a inaugurat Muzeul Naţional Filatelic, situat în incinta Muzeului Naţional de Istorie a României. Muzeul ocupă o suprafaţă de peste 600 mp, cuprinde trei săli de expunere, oferind iubitorilor de filatelie şi tuturor pasionaţilor de cultură piese din tezaurul Poştei Române.

2005:  Pugilista română Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, în  Rusia.

Pugilista pregătită de Adrian Lăcătuș, cu care avea să se și căsătorească în 2006, a reușit să câștige prima medalie de aur din istoria ţării noastre.

Mihaela Cijevschi  nu a fost învinsă pe plan intern, iar bilanțul său total este fascinant: 168 de meciuri disputate, 162 câştigate.

Cea mai importantă medalie a câștigat-o la data de 1 octombrie 2005. A obținut aurul mondial la categoria 54 de kilograme, în Rusia unde, în finală, a învins-o la puncte pe sportivă elveţiană Dina Burger, cu cu scorul 28-22.

La un an după ce cucerise titlul european, Mihaela a triumfat și la competiția mondială. În drumul spre primul loc pe podium, sportiva le-a mai învins pe australianca Shannon O’Connel, pe poloneza Karolina Michalczuk, și pe nord-coreeana Pak Kyong Ok.

În 2012, ea a fost prima pugilistă care ne-a reprezentat la o ediție a Jocurilor Olimpice, iar în 2020 va fi prezentă la Tokyo în calitate de antrenor.

Ea pregătește lotul național alături de soțul său.  

2009: Miniștrii PSD din guvernul României și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, iar primul ministru a anunțat interimarii PD-L pentru ministerele părăsite de PSD.

2011: Intra în vigoare Noul Cod Civil (Legea 287 din 17 iulie 2009) şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia.

Noul Cod Civil a înlocuit vechiul cod intrat în vigoare la 1 decembrie 1865 și adoptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

2020: A murit eseistul și filologul Mihai Nasta, traducător și profesor, stabilit la Bruxelles, în Belgia, din 1984; (n. 1933).

Era fiul marelui medic ftiziolog Marius Nasta. Doctor în filologie (1978). A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1955).

A debutat cu o recenzie in Gazeta literara (1957), urmată in toamna aceluiasi an, de un studiu de mai mare intindere in Analele Universității din Bucuresti.

Colaboreaza la reviste literare si de specialitate din tara si la unele prestigioase publicatii straine (RFG, Italia, Olanda etc). Doctor in stiinte filologice (1978) cu Imitatie si in doctrina lui Dionis din Halicamas, prima monografie pe plan mondial dedicata acestui subiect. Cercetător la Universitatea Louvain-La-Neuve şi profesor asociat. După 1990, a fost profesor universitar la Cluj-Napoca.

Ziua de 1 octombrie este :

La 1 octombrie în fiecare an se  celebrează Ziua internațională a muzicii.

Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută de renumitul violonist și muzicolog Yehudi Menuhin și de Boris Yarustowski, președintele și vicepreședintele Consiliului Internațional al Muzicii al UNESCO (fondat în 1949), care au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia.

Prima zi internațională a muzicii organizată de către Consiliul Internațional al Muzicii (International Music Council — IMC) a avut loc pe 1 octombrie 1975, potrivit Rezoluției celei de-a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, din 1973.

În scrisoarea semnată de cei doi protagoniști ai muzicii, sunt făcute o serie de recomandări pentru a atinge obiectivele acestei zile între acestea, numărându-se: organizarea de întâlniri cu artiști, competiții și teste muzicale; organizarea de expoziții de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi și afișe pe teme muzicale; întâlniri cu compozitori, interpreți și muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanța muzicii, de locul ei în viața modernă, de idealurile UNESCO și de activitățile Comitetului Internațional al Muzicii; întâlniri cu delegații de muzicieni din alte comitete naționale, precum și compozitori și interpreți de pe diferite continente; transmiterea de concerte, discuții și dezbateri cu participarea personalităților importante care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar și politicieni) pe canale de televiziune; publicarea de articole în presă pentru a atrage atenția publicului către această zi; organizarea de concerte în locuri publice ca și în parcuri și piețele principale, potrivit www.imc-cim.org.

„Muzica este adevărata limbă universală”, scria Karl Julius Weber în lucrarea sa „Democritos”.

Filosoful și scriitorul român Emil Cioran spunea despre muzică: „Extazul muzical este o revenire la identitate, la originar, la rădăcinile primare ale existenței. În el rămâne numai ritmul pur al existenței, curentul imanent și organic al vieții. Aud viața. De aici încep toate revelațiile”.

Rețeaua IMC este prezentă în 150 de țări de pe toate continentele, prin consiliile naționale de muzică și prin organizațiile internaționale, regionale și naționale de muzică, precum și prin organizațiile specializate în domeniul artelor și culturii.

Membrii de onoare IMC sunt aleși dintre profesioniști, educatori, interpreți și compozitori din întreaga lume.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

                                           

Acoperământul Maicii Domnului

Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne.

Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata.

La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi.

Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie:

“O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim ca 1 octombrie este si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice.

Ea a fost stabilita in mod oficial in sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/01/o-istorie-a-zilei-de-1-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 29 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 septembrie în istoria noastră

1659:  Gheorghe Rakoczy al II-lea a fost reales de Dieta din Târgu Mureș principe al Transilvaniei, nesocotind împotrivirea Porții Otomane.

La 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei, la cererea Sublimei Porți, l-a detronat pe Gheorghe Rakoczy al II-lea, după ce a purtat un război neautorizat de sultan, dar în ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunită la Mediaș.

A fost iarăși revocat de turci, la 10 octombrie 1658, însă acesta prin mijlocirea lui Ioan Kemény, a reușit să facă Dieta din Târgu Mureș să îl realeagă principe al Transilvaniei, la 29 septembrie 1659. Atunci, turcii au invadat Transilvania și l-au învins în bătălia de la Gilău (mai 1660).

1812: S-a născut într-o veche familie aristocrată, la Cernăuca, în apropiere de Cernauți, Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, politician austriac (mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic. 

A studiat în perioada 1830–1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzaki, la Facultatea de Drept a Universității din Viena.

În 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat la Kremsier ca să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română.

Tot în acest timp a devenit colaborator al ziarului politic Bucovina, editat în limba română și germană, de către frații săi, Gheorghe și Alexandru. A fost deputat în Dieta Bucovinei, numit adjunct al mareșalului Bucovinei, Eugenie Hacman, de către împăratul Franz Joseph I și, după demisia acestuia, noul căpitan al țării. În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, el a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind așa, împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești.

A fost membru al Societăţii Academice Române din 1872. 

A strâns în cercetările pe care acestea le-a întreprins, documente  de arhivă latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti), peste 6 000 la număr, care constituie fondul de documente care-i poartă numele – “Colecţia Hurmuzaki” (d.29.01/10.02.1874).

1818: A părăsit tronul Munteniei, domnitorul Ioan Gheorghe Caragea.

Temându-se de o intervenție turcească, Vodă Caragea a fugit din țară în dimineața zilei de 29 septembrie/11 octombrie; a plecat cu familia în afara orașului pentru „o plimbare”.

După patru ore, un mesager trimis de domn a anunțat boierii că vodă a părăsit țara și că numea să se ocupe de treburile țării o căimăcămie formată din banul Grigore Brâncovenu, vornicul Barbu Văcărescu, vistierul Grigore Ghica și logofătul Samurcaș.

Cât timp s-a aflat pe tron, Vodă Caragea a reușit să strângă o avere imensă, din birurile puse țăranilor și breslelor meșteșugărești, din vânzarea de titluri boierești, din concesionarea minelor și vămilor.

 1843: S-a nascut la Sankt Petersburg, generalul rus  Mihail Dimitrievici Skobelev  (d. 7 iulie 1882), participant la Razboiul de Independență al României  (1877–1878), devenit celebru pe frontul antiotoman din Balcani după ce a condus atacurile asupra redutelor turcești de la Plevna și Crissina.

A fost faimos și în războaiele pentru cucerirea Asiei Centrale. Îmbrăcat în uniformă albă și aflat pe un cal alb, era poreclit de către soldații săi ca “Generalul Alb” , și de turci  “Pașa Alb”.

În timpul  campaniei în Khiva, adversarii săi turci l-au numit goz zanli sau “ochi sângeroși”. 

Feldmareșalului britanic Bernard Montgomery a scris despre  Skobelev ca a fost “cel mai capabil comandant unic” din lume și l-a caracterizat drept un lider “abil și inspirat”.

1846: S-a născut la Sibiu, fruntașul Partidului Național Român din Transilvania, Dimitrie Comșa, memorandist, reputat economist, agronom și etnograf,membru de onoare (din 1926) al Academiei Române; d.15 februarie 1931, la Sibiu.

A făcut studii de teologie în Sibiu (1868–1871), fiind apoi trimis cu o bursă la Academiile de Agronomie din Altenburg și Leipzig, cu practică agricolă în Germania și Boemia. A fost profesor de Studii economice-agricole la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, membru mirean în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și în Congresul Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, președintele Reuniunii române de agricultură din județul Sibiu, întemeiată în 1886, cu concursul său și al altor intelectuali români, membru în Comitetul exectitiv al Partidului Național Român din Transilvania. Condamnat în Procesul Memorandului din mai 1894 la trei ani închisoare, pentru participarea la redactarea și difuzarea Memorandului românilor transilvăneni, a făcut 14 luni închisoare la Vacz.

A publicat lucrări de specialitate: Pomăritul, Îndrumări din economia câmpului, Îndrumări din economia casnică și grădinărit, a redactat ziarul Economul și a colaborat cu articole de specialitate la Anuarul Institutului teologic-pedagogic, Telegraful Român, Tribuna, Foaia Poporului, etc. Alte scrieri: Din ornamentica română, Album artistic (reprezentând 284 de broderii și țesături după originale țărănești), Album de crestături în lemn (înfățișând 243 de obiecte după originale țărănești).

1887: A încetat din viață la Brașov, publicistul, poetul și omul politic român transilvănean, Iacob Mureșianu (n.28 noiembrie 1812, Rebrișoara), fost membru de onoare al Societății Academice Române.

A contribuit la editarea revistelor Gazeta de Transilvania și Foaie pentru minte, inimă și literatură.

1888: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan (29 septembrie/11 septembrie), membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi, al Societăţii române de lingvistică romanică, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii.

A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin, Budapesta, Montpellier, Roma, Iaşi (m. 20 septembrie 1986).  

1888: A încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului Barbu Petriceicu Haşdeu; (n. 14 noiembrie 1869).

 Tânăra scriitoare română a scris și în limba franceză,și s-a manifestat în muzica și pictura (urmase cursuri particulare de desen și pictură la Paris).

Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie. A  scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri.

 A murit de tuberculoza la doar 19 ani și a fost înmormântată la  Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Foto: Castelul Iulia Haşdeu din Câmpina, Jud.Prahova.

Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit în memoria acesteia un castel la Câmpina, care îi poarta numele. 

1894 (29 septembrie / 12 octombrie): S-a născut (la Sinaia) principesa Elisabeta de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea copil al regelui Ferdinand şi al reginei Maria.

Regina Elisabeta  si regele George al Greciei

S-a măritat pe 27 februarie 1921 cu diadohul (principele moștenitor) George al Greciei, devenind peste un an regină. Cuplul nu a avut copii,si  a divorțat în 1935, stabilindu-se în România până în ianuarie 1948, când a fost nevoită să părăsească definitiv țara, la fel ca ceilalți membri ai familiei regale.

Viața în exil și-a petrecut-o în Franța, la Cannes, unde a închiriat un apartament și unde a murit în 1956, la vârsta de 62 de ani.

1910: S-a nascut la Vața de Sus, comitatul Hunedoara (Austro-Ungaria),  parintele ieromonah si teologul român Arsenie Boca; (d.28 noiembrie  1989, Sinaia, jud. Prahova).

Părinte ieromonah, teolog şi artist plastic (muralist) ortodox român, Arsenie Boca a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalităţii sale veneau mii şi mii de credincioşi, fapt pentru care a fost hărţuit de Securitatea comunista. A călătorit la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei, având parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. L-a ajutat pe părintele profesor Dumitru Stăniloae în demersul de a traduce Filocalia. A fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate, devenind unul dintre martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București. Din scrierile sale: Cărarea împărăției, Lupta duhovnicească, Trepte spre viețuirea în monahism, Cuvinte vii.

A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Braşov, dus la Canal, închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de Bucureşti). Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din Bucureşti, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca.

Arsenie Boca este considerat de către ucenicii săi cel mai mare duhovnic român al secolului XX.

La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Video:

http://youtu.be/gmdHgGFDpog

1918: A fost adoptată declaraţia redactată de Vasile Goldiş, privind hotărîrea naţiunii române din Transilvania, de a se aşeza “printre naţiunile libere“.

Vasile Goldiş

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş privind hotărîrea naţiunii române din Transilvania, de a se aşeza “printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa),  şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.

In acest scop se constituie, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş.

1927: S-a născut Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică, fostă  vicepreşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică,  fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat şcoala unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior imitată la Deva.

 A reuşit să contribuie direct le obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii; (m. 2012).

1928: A murit Ion D. Berindei, arhitect şi urbanist (printre lucrările sale, de factură neoclasică şi neobarocă se numără Palatul Culturii din Iaşi, Muzeul George Enescu din Bucureşti ş.a.) ; (n. 1871).

1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio, primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994).

A lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950 şi a scris cărţi de istorie referitoare la politica şi a economia contemporană lui, precum şi lucrări de evaluare a contextului militar postbelic.

După 1990, s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii Române; (m. 2000).

1929: S-a născut la București, pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu, membru titular al Academiei Române din 1999 ; (m. 11 decembrie 2001, București).

A intrat cu „excepțional” la clasa profesorului pictor Camil Ressu și a terminat Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” în 1954, fără diplomă, lucrarea sa, Creangă și Eminescu la Iași fiind considerată „naționalistă și formalistă”.

Nu a fost acceptat în expozițiile oficiale, a descărcat noaptea cartofi în gara Obor, a fost pontator, etc., nu avea atelier, a pictat cum a putut, până în 1958 de când a expus la aproape toate expozițiile importante din țară. După ani, în repetate rânduri, când ajunsese deja în conducerea Uniunii Artiștilor Plastici, a fost invitat să-și finalizeze cursurile, dar a refuzat socotind faptul ca un titlu de glorie.

1929: S-a născut la Pitești, Jean Pârvulescu, scriitor, ziarist şi filosof român emigrat în Franţa în 1950; (m. la Paris la 21 noiembrie 2010).

Provenea dintr-o familie de militari de carieră, și-a făcut primii ani de studii la un liceu militar. Când, în România s-a instalat regimul comunist, a hotărât să părăsească țara, a traversat Dunărea înot, ajungând în Iugoslavia.

A fost arestat de sârbi, expediat într-un lagăr politic de munci forțate situat în apropiere de orașul iugoslav Tuzla. De aici a reușit să scape și a trecut clandestin frontiera iugoslavo-austriacă, în august 1949. Sosit la Paris în 1950, a urmat cursuri de filosofie și de litere la Sorbona și a frecventat cercurile de avangardă literară, artistică și cinematografică. S-a împrietenit cu regizorul Eric Rohmer (care l-a primit, l-a cazat și l-a ajutat să-și înceapă studiile), regizorul Jean-Luc Godard (care l-a folosit ca personaj principal în filmul A bout de souffle). A și jucat în filmul lui Éric Rohmer L’ancien et le moderne. A înființat prima revistă de geopolitică, De la Atlantic la Pacific, a scris articole în revista Combat (Lupta). A scris aproape 30 de romane cu subiect mistic dar și lucrări de analiză politică și eseistică, dintre care: La Miséricordieuse Couronne du Tantra, Imperium, La Servante Portugaise, Les Mystères de la Villa Atlantis, Les Fondements géopolitiques du grand gaullisme, Rapport secret à la nonciature, Le Retour des Grands Temps, La Conspiration des noces polaires, Le Visage des abimes, La Pyramide des braises, La Stratégie des ténèbres, En approchant la jonction de Vénus, etc.

1939: In România a  fost format un guvern condus de Constantin Argentoianu.

Era descendent al unor vechi şi influente familii boiereşti din Ţara Românească, fiul generalului  Ion Argetoianu, fruntaş al Partidului Conservator.

 Urmează la Paris  cursuri  universitare si  îşi obţine licenţa în drept şi litere şi doctoratul în medicină. La 26 februarie 1898, Argetoianu îşi începe cariera diplomatică fiind admis în Centrala Ministerului Afacerilor Străine şi promovează rapid treptele ierarhice, de la ataşat la secretar şi consilier de legaţie.

A  primit portofoliul Ministerului de Finanţe, iar din 13 iunie, portofoliul Ministerului de Interne, in guvernul condus de la 13 martie 1920 de generalul  Alexandru Averescu. În octombrie 1920, a ordonat ocuparea militară a întreprinderilor şi arestarea fruntaşilor grevei generale.

Dupa atentatul de la Senat din 8 decembrie 1920, comis de Max Goldstein, care, animat de idei comuniste , urmărea să distrugă „elita burgheziei” şi să contribuie la „victoria socialismului”, atentat in care  au murit Dimitrie Greceanu (ministrul Justiţiei), episcopul Radu (de la Oradea), senatorul Spirea Gheorghiu şi a fost rănit grav generalul Constantin Coandă, preşedintele Senatului.

Max Goldstein a fost prins în încercarea de a trece în Bulgaria şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, murind în închisoare după o lungă grevă a foamei, iar pe 12 mai 1921, Argetoianu, in calitate de ministru  de Interne a organizat arestarea delegaţilor socialişti care au votat afilierea fără rezerve la Internaţionala Comunistă, act ce a stârnit şi reacţii critice, deoarece printre întemniţaţi se aflau şi câţiva parlamentari.

Foto: Constantin Argetoianu (n. 3 martie 1871, Craiova – d. 6 februarie 1955, penitenciarul Sighet), jurist, medic, diplomat, om politic.

Dupa ce a fost instituţionalizată prin Constituţia din 27 februarie 1938, dictatura regală, iar pe 30 martie a fost adoptat decretul de dizolvare a partidelor politice, moment   Argetoianu a fost numit consilier regal.

Mai mult, pe 8 aprilie 1938 a fost ales preşedintele Consiliului Superior Economic, care avea rolul de a coordona politica economică a României şi de a elabora un plan de dezvoltare pe cinci ani. După renunţarea lui Nicolae Iorga la fotoliul de preşedinte al Senatului, pe 15 iunie 1939 Argetoianu a fost numit în noua funcţie, pe care o va deţine până la abdicarea regelui Carol al II-lea.

Pe 28 septembrie 1939, Constantin Argetoianu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de miniştri si a doua zi  va constitui noul guvern.

In data de 23 noiembrie Argetoianu şi-a depus mandatul, dar a rămas consilier regal şi preşedinte al Senatului.

A participat la Consiliul de Coroană din dimineaţa zilei de 27 iunie 1940, si  s-a pronunţat pentru cedare în faţa ultimatumului sovietic.

„Nu putem face război. Să păstrăm armata pentru alţi duşmani”. La 28 iunie s-a efectuat o remaniere a guvernului Gheorghe Tătărescu, Argetoianu devenind pentru doar o săptămână ministru de Externe.

Principalul său act a fost anunţul că România renunţă la garanţiile date de Marea Britanie şi Franţa la 13 aprilie 1939. La 4 iulie, guvernul Tătărescu a demisionat. În cadrul celor două Consilii de Coroană din 30 august 1940 a avut o poziţie clară:

„Nu discutăm şi nu ne putem opune, ne supunem, suntem cu genunchii pe grumaz”. România Mare era sfâşiată.

In aprilie 1944 a plecat în Elveţia, cu speranţa că va contribui la obţinerea de către România a unor condiţii mai bune de armistiţiu din partea puterilor occidentale. Gestul surprinzător a survenit pe 8 noiembrie 1946, când Argetoianu a revenit în ţara ocupată de trupele sovietice cu speranţa de a-şi relua activitatea politică.

În mai 1947 şi-a fondat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, care însă nu a putut rezista acţiunilor comuniştilor de a acapara întreaga putere în stat şi a înlătura forţele de opoziţie.

În acel an au fost „decapitate” toate formaţiunile politice care ameninţau ordinea comunistă, iar speranţa bătrânului politician a fost spulberată.

În noaptea de 5/6 mai 1950, Constantin Argetoianu a fost arestat de autorităţile comuniste. Cinci ani mai târziu, pe 6 februarie 1955, şi-a găsit sfârşitul la penitenciarul din Sighet, având vârsta de 84 de ani.

1940: Noile autorităţi române (instalate la începutul lunii) hotărăsc retragerea ţării din „Înţelegerea Balcanică” (alianţă regională de securitate şi cooperare, încheiată la 9 februarie 1934, la Atena, între reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei si care avea drept scop, menţinerea statu-quo-ului statornicit în Balcani, în urma primului război mondial).

1949: S-a născut politicianul român Gheorghe Funar (n. 29 septembrie 1949, Sânnicolau Mare, județul Timiș), senator în legislatura 2004-2008, de profesie economist.

Între 1992-1997 a fost președinte al PUNR, iar din 1992-2004 primar al municipiului Cluj-Napoca.

Din octombrie 1998 până în iunie 2013 a fost secretar general al Partidului România Mare. La congresul PRM din 27 iulie 2013 a fost ales președinte al partidului, funcție pe care a avut-o până în 2015.

A devenit cunoscut pentru atitudinea sa antimaghiară, exprimată prin diverse acțiuni provocatoare, precum montarea unei plăcuțe  pe soclul statuii regelui Matei Corvin, vopsirea diferitelor obiecte publice din oraș în culorile tricolorului românesc (bănci, pubele, stâlpi de circulație etc.), iluminarea în perioada sărbătorilor de iarnă exclusiv cu beculețe roșii, galbene și albastre, schimbarea denumirilor de străzi care evocau memoria unor personalități maghiare, săpături arheologice ostentative în centrul orașului etc.

În noiembrie 2004 a fost ales senator PRM de Cluj, funcție pe care a deținut-o până în noiembrie 2008.

La alegerile legislative din noiembrie 2008 a obținut un numar insuficient de voturi pentru obținerea unui nou mandat de senator iar partidul său s-a situat sub pragul electoral.
A candidat fără succes la alegerile prezidențiale din 1996 și la alegerile prezidențiale din 2014.

S-a remarcat şi prin numeroasele procese pe care le-a intentat împotriva unor intelectuali clujeni, jurnaliști, politicieni, pe care i-a acuzat de insultă și de calomnie.

1966: A decedat la Bucureşti, Marcel Breslaşu (Marcel Bresliska; n.19.09.1903, București), poet român de origine evreiască, cunoscut și ca fabulist, compozitor și traducător.

În timpul regimului comunist a avut funcții de conducere în instituții culturale și academice.

A urmat cursurile  Facultatii de Drept și în paralel  Conservatorul din București, dupa care si-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de doctor în drept. În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D’Indy.

Întors în România, a practicat o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului și muzicii. Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.

A mai scris poezii lirice și alegorice.

După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.

Breslașu a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor.

1971:  A fost dezvelită statuia în bronz a lui George Enescu (operă a sculptorului Ion Jalea). Monumentul este situat în inima  pe peluza din fața Operei Române din Bucureşti.

1992: A încetat din viață la București, artistul emerit Nicolae Secăreanu, cunoscut cântăreț de operă (bas) și actor de film; (n.13 iulie 1901, Nanov, Teleorman).

 A jucat pe scena teatrului Bulandra și în filme, precum: „Pădurea Spânzuraților”, „Răscoala”, „Dacii”, „Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Căldura”, „Săgeata căpitanului Ion”, „Un august în llăcări”, „Acțiunea Autobuzul”, „Trandafirul galben”, „Vacanța mare”, dar rolul cel mai important, Sinan Pașa, l-a susținut în filmul lui Sergiu Nicolaescu „Mihai Viteazu”, cu Amza Pellea în rolul titular.

1997 (29/30) : A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania, membru de onoare străin al Academiei Române la data de 21 aprilie 1993.

A absolvit Facultatea de Litere din Cernăuţi în anul 1937 şi Facultatea de Drept din Bucureşti în anul 1945. A dat doctoratul la Heidelberg în anul 1941.

Între 1945-1955 a fost asistent şi lector la Catedra de Pedagogie a Institutului Agronomic din Bucureşti, în acelaşi timp fiind inspector general în Direcţia Învăţământului din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii. A fost lector la Institutul Politehnic din Bucureşti şi cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Pedagogice.

Din 1964 până în 1980 a predat la Institutul de Învăţământ Superior din Piteşti. Din 1974 a predat la Facultatea de Filosofie din Bonn.

A desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; (n. 23 august 1914 la Pătrăuți, Suceava, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria).

2000: Patriotul roman moldovean Ilie Ilaşcu, întemniţat de regimul  ilegal separatist de la Tiraspol, a primit cetăţenia română.

A  fost eliberat din temniţa separatistilor transnistreni, la 6 mai 2001, în urma protestelor comunităţii internationale .

2001: A încetat din viaţă la București, scriitorul român Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător: “Culoarul somnului”, “Focul negru”, “Despre identic şi felurit. Antologie”, “Critica mizeriei”; (n. 1 august 1915, la București).

Este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

2006: A murit compozitorul  de muzică ușoară si operetă, muzicolog si publicist român de origine evreiască Edmond Deda. (n. 23 aprilie 1920, Bucureşti).

A studiat la Conservatorul Alberto della Pergola (București) și la The Billy Mayerl School for Modern Syncopation din Londra (1938-39) (pian) , dupa care, intors in tara a fost profesor de jazz la Conservatorul Lira din Brăila (1942-1944).
A inființat și a condus Conservatorul de jazz din România (1941-1948) si a fost profesor de muzică ușoară la Școala populară de artă din BRASOV, dirijor la teatrul Constantin Tănase si  membru al Uniunii Compozitorilor.

Compoziţiile lui Edmond Deda au câştigat cinci premii la Festivalul Cerbul de Aur, două premii la Festivalul Mamaia şi mențiuni la Festivalurile de la Split și Sopot.

 2015: A murit textierul  şi scenaristul român George Popovici; (n. 1934).

2018 : Orașul Alba Iulia a intrat în Guinness World Record pentru cea mai mare hartă a unei țări formată din oameni.

Au participat 4.807 persoane, în special elevi și liceeni veniți din toată țara, coordonate de sute de voluntari, care au format în spațiul din Șanțurile Cetății Alba Carolina, harta României, evidențiată cu ajutorul unor pelerine negre, numărul 100 fiind scos în relief prin intermediul pelerinelor albe, iar șepcuțele au colorat în roșu, galben și albastru harta României.

Recordul a fost consemnat oficial – „Largest human image of a country/continent” (Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent).

Vechiul record a aparținut Myanmarului, care, în 12 februarie 2018, a adunat 3.466 de oameni care au format harta țării lor

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sf.Cuv.Chiriac Sihastrul.

Sfântul Chiriac Sihastrul s-a născut la anul 448, in vremea imparatului Teodosie cel Mic, in Corint.

Fiind nepot al Episcopului Petru al Corintului, inca de copil a fost hirotesit citet al bisericii catedralei. La varsta de optsprezece ani Chiriac ajunge la Ierusalim unde il cunoaste pe Sfantul Eftimie, care, i-a prorocit ca va ajunge un mare duhovnic.

Sfantul Efitimie l-a tuns in monahism trimitandu-l totodata la Sfantul Gherasim de la Iordan. Aici Sfantul Chiriac a petrecut vreme de noua ani.

Dupa moartea Sfantului Gherasim s-a intors insa la Manastirea Sfantului Eftimie. Dupa zece ani, fugind de slava oamenilor, a sihastrit in locuri diferite, in cele din urma stabilindu-se la Manastirea Sfantului Hariton.

Sfantul Chiriac Sihastrul a spus despre sine ca in toate zilele vietii lui lumina soarelui nu l-a vazut mancand, nici a apus fiind el suparat pe cineva.

A fost cunoscut atat pentru nevointele sale cat si pentru darul facerii de minuni. Sinaxarul il aminteste ca „puternic vindecator al bolnavilor, si bland mangaietor al celor intristati”.

Sfantul Chiriac a fost si un mare luminator al Bisericii, Stalp al Ortodoxiei, luptand mai ales impotriva ereziilor lui Origen.

Sfantul Chiriac Sihastrul s-a mutat la Domnul in anul 557.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/29/o-istorie-a-zilei-de-29-septembrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 26 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 septembrie în istoria noastră

1326: Prima mențiune cunoscută a înnobilării unui cneaz român din Transilvania.

Blazonul familiei Bârsan

La 26 septembrie 1326, regele Carol Robert a emis o diplomă prin care a întărit drepturile de posesiune asupra moșiei Bârsana cneazului Stanislau Bârsan care stăpânea deja această moșie cu drept de moștenire. Acest act reprezintă și cea mai veche „diplomă” de confirmare a rangului nobiliar a unui român din provinciile românești, de la începuturile istoriei.

Carol Robert de Anjou a acordat această diplomă lui Stanislau Bârsan, stăpânitor al Cnezatului Strâmturii (Bârsana) din Țara Maramureșului, pentru serviciile aduse coroanei. Aceasta a reprezentat și atestarea documentară a localităţii Bârsana.

Totodată aceste izvoare reprezintă şi cea mai veche “diplomă” de confirmare a rangului nobiliar a unui român din acest străvechi ținut românesc provinciile românesc.

Foto: Sigiliul regelui Ungariei Carol Robert de Anjou

Textul integral al diplomei lui Carol Robert de Anjou, emisă în favoarea cneazului Stanislau Bârsan, era următorul:

“Carol, din îndurarea lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei, Cumaniei şi Bulgariei, principe de Salerno şi stăpân al Ţinutului şi Muntelui Sant’Angelo, tuturor credincioşilor lui Christos care vor vedea scrisoarea de faţă, mântuire întru Mântuitorul tuturor.

Vrem să ajungă la cunoştiinţa tuturor, prin cuprinsul scrisorii de faţă, că luând seama la faptele de credinţa şi la slujbele merituoase ale cneazului Stanislău, fiul lui Stan, de asemenea la statornicia credinţei sale şi la devoţiunea sa sinceră, pe care ştim ca a avut-o mereu faţă de noi şi faţă de sfânta coroană regească, simţim că o are şi în prezent, şi credem cu tărie că o va avea şi în viitor, şi, văzând noi să-l răsplătim cu favoarea regească pentru atâtea fapte de credinţă şi slujbe am dat, am dăruit şi am hărăzit un anumit pământ numit Zurduky (Strâmtura, n.n.), aflător în districtul Maramureşului, ţinând de dreptul nostru de danie, împreună cu toate folosinţele şi dependinţele sale, între semnele de hotar şi hotarele dinainte, aceluiaşi Stanislău cneazul (kenezio – în original) şi prin el, moştenitorilor săi şi urmaşilor moştenitorilor săi, pentru a-l stăpâni, a-l ţine şi a-l avea cu drept deplin, de necurmat şi de moştenire, scutind şi absolvind acelaşi pământ de orice jurisdicţie, judecată şi dare regală care vor fi exercitate de noi sau de oricare dintre slujbaşii noştri, sau, va fi percepută în orice timp şi am cedat aceluiaşi cneaz şi moştenitorilor săi toată datoria şi darea aceluiaşi pământ sau a oamenilor care locuiesc pe el, ca să o perceapă după obiceiul şi legea nobililor regatului.

Prin urmare, să nu-I fie îngăduit nici om să încalce prevederea prezentei scrisori sau să o contrazică cu îndrăzneală necugetată şi să nu existe vreunul care să îndrăznească să pretindă vreo dare de la oamenii numitului pământ Zurduky (Strâmtura, n.n.), iar dacă va îndrăzni vreunul, atunci să atragă asupra lui mânia regească.

Întru pomenirea şi tăria veşnică a acestui lucru, noi am dat această scrisoare de faţă, întărită cu semnul peceţii nostre duble, noi şi autentice. Dată de mâna chibzuitului bărbat, magistrul Andrei, prepozitul de Alba (Regală, n.n), vicecancelarul curţii noastre, iubitul şi credinciosul nostru, în anul Domnului 1326, în ziua a zecea înaintea calendelor lui octombrie, în acelaşi an al domniei noastre, adică al douăzeci şi şaselea, pe când guvernau în chip fericit bisericile lui Dumnezeu venerabilii părinţi domnul Bolezlau, arhiepiscopul de Strigonium şi fratele Ladislau, arhiepiscop de Kalocsa, Ioan, episcop de Nitra, Benedict, episcop de Cenad, Nicolae, episcop de Gyor, Gheorghe, episcop de Sirmiu, Ladislau, episcop de Pecs, fratele Petru, episcop de Bosnia, Ivanca, episcop de Oradea, Andrei, episcop de Transilvania, Henric, episcop de Veszprem, Laurentiu, episcop de Vac şi Chanadin, episcop de Eger, iar Filip era palatin, Dumitru, mare vistier, Alexandru, jude al curţii noastre, Toma, voievod al Transilvaniei, Mych, ban al întregii Slovenii, Pavel, ban de Mako, Ioan, mare vistier şi Deseu, mare comis al doamnei regine, soţia noastră, Nicolae, comite de Posonium, şi alţii, cât mai mulţi deţineau comitatele şi dregătoriile regatului.” (Ioan Mihaly de Apşa – Diplome Maramureşene din sec. XIV si XV, pag. 7-9.).

 1387: Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391), recunoaște printr-un act omagial făcut la Liov, in ziua Înălţarii Sfintei Cruci, suzeranitatea lui  Wladyslaw al II-lea Jagello, rege al Poloniei (1386-1434) si  mare cneaz al Lituaniei (1377-1434).

La mijlocul lunii septembrie 1387, Petru I Muşatinul, asistat de cinci “consilieri supremi” – boierii Giula, Burlea, Drag, Stanciul şi Stanislav –, a sosit la Liov (Lvov) unde a purtat tratative cu regele Vladislav al II-lea Jagiello.

Ele s-au încheiat prin depunerea de către voievodul moldovean a omagiului său de vasal al coroanei polone, confirmat prin două acte scrise, semnate separat, respectiv de voievodul Petru şi boierii lui .

Omagiul vasalic a fost confirmat printr-o carte regală a suzeranului polon care nu s-a păstrat, dar care, de rând cu alte acte vasalice ale domnilor moldoveni de după Petru I, au fost confirmate printr-o carte unică, semnată de acelaşi rege, la 13 decembrie 1433.

Din textul acestui document se desprinde observaţia că în centrul negocierilor moldo-polone s-a aflat problema delimitării teritoriale dintre voievodatul Moldovei şi Uniunea Polono-Lituaniană. Ca urmare, “graniţa veşnică” care delimita “ţara noastră (a regelui polon – n.n.) a Rusiei şi Moldova” urma traseul pe râuleţul Colacin, dintre Snyatin şi Şepinţi, apoi peste câmpia Bolohovului până la Nistru, în punctul marcat de satul Potoc, şi mai departe pe Nistru în jos până la Marea Neagră .

Astfel, în cadrul negocierilor, Petru I Muşatinul a trebuit să renunţe la controlul asupra Podoliei Mici, documentul stipulând că “peste ţărmul Nistrului (adică pământurile din stânga lui – n.n.) este ţara noastră (a regelui – n.n.) a Rusiei”.

În schimb, ca aparţinând deja Ţării Moldovei, erau recunoscute fostele stăpâniri tătare, apoi lituaniene din dreapta Nistrului, adică teritoriile voievodatului care, în componenţa Ţării Moldovei în noile ei graniţe, se deosebea prin denumirea de Ţara de Jos.

După ce a fost încheiat acest tratat s-a accentuat rivalitatea ungaro-polonă pentru dominaţia asupra Moldovei.

Soarta lui Petru I și a fratelui său Ștefan, după jumătatea anului 1368 nu este cunoscută și nu se cunosc date despre moartea lui Petru I și nici locul mormântului său. Se presupune, însă, că mormântul său ar fi unul dintre cele trei morminte aflate în prima biserică de la Rădăuți, în naosul actualei biserici episcopale Sfântul Nicolae.

1497: Armata regelui Poloniei, Ioan Albert, a invadat Moldova și a asediat cetatea Sucevei timp de trei săptămâni. Garnizoana moldoveană, condusă de portarul Sucevei, Luca Arbure, a rezistat cu succes asediului care a durat trei săptămâni astfel încât capitala Moldovei nu a putut fi cucerită.

Acest episod militar a avut o însemnătate deosebită pentru asensiunea lui Luca Arbure, al cărui rol politic în stat a crescut constant în anii următori.
 

1617: Este semnat Tratatul de alianţă de la Soroca între Radu Mihnea, principele Moldovei  şi Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei.

1830: Prin decret imperial, ţarul  Rusiei acordă privilegii evreilor care doresc să se strămute în oraşele din Basarabia ţaristă.

1867: S-a născut la Beregsăul Mare, Săcălaz, Timiș, avocatul Aurel Cosma, om politic bănățean, unul dintre militanții de frunte al unirii Banatului cu România; d. 31 iulie 1931, la Timișoara.

A beneficiat de un sprijin financiar din partea Fundației „Emanuil Gojdu” (150 florini), pentru a urma studii de drept la Debrețin și la Universitatea din Budapesta, unde a obținut titlul de Doctor în Științe Juridice și în Științe de stat (1894).

Timp de un an (1990–1991) și-a făcut stagiul militar la Școala de Artilerie de la Sibiu, în timpul studiilor având un rol important în distribuirea documentului Cestiunea română din Transilvania și Ungaria, interzis de autorități. Examenul de avocat, cenzura, l-a trecut în 1896, intrând în Camera Avocaților din Timișoara, în 1921 fiind ales primul decan al Baroului Timișoara. A profesat avocatura până la moarte. A scris în gazetele vremii numeroase articole politice și a colaborat la partea de jurisprudență din Enciclopedia Română.

A fost membru fondator al Școalei Politehnice, a propus înființarea în Timișoara a unei Academii Comerciale, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român, Garda Națională Românească, Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte; a fost ales în Marele Sfat Național Român.

A deținut funcții politice, ca: prefect, ministru al Lucrărilor Publice, deputat, senator. A fost distins cu Ordinul Național Steaua României, Ordinul Coroana României, Ordinul Ferdinand I, Ordinul Sfântul Sava, Ordinul Polonia Restituta, Ordinul Phoenix, Ordinul Sfântului Mormânt, etc.

1874: Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn), intre trăgători din Transilvania, (la data aceea teritoriu austro – ungar) si România.

La inceputul secolului al XIX-lea (1831), se constituise la Arad, Asociatia Cetățenească de Tir, prima structura organizatorica dedicata sportului cu arme de pe teritoriul actual al Romaniei, infiintata de militari si aristocrati pasionati de  partidele de tir de agrement sau vanatoare.

Pe 5 mai 1862, in Principatele Romane, ia ființă prima societate de tir la nivel național, denumită : „Societatea Română de arme și dare la semn” având sediul la București, care la numai un an de la înființarea ei, avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare.

In 1865 prin Decretul Domnesc Nr. 1147 dat de Alex Ioan Cuza, au fost aprobate statutele “Societatii de dare la semn” in Principatele Unite.

În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă, teren trecut în patrimoniul statului, o suprafață de 47.514 mp, pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat.

Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul, unde până în anul 1900 se efectuau doar trageri cu arme de glonț – carabină și pistol – urmând ca mai apoi să se organizeze și trageri cu arme de vânătoare.

Pe data de 1 aprilie 1900, printr-un alt Decret Regal, Societatea de Dare la Semn este recunoscută ca persoană juridică.

Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial.

În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

1881 (26 septembrie/ 8 octombrie): S-a născut in comuna Tîrnauca, jud. Dorohoi (azi in Ucraina), Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător, specialist în limbile clasice; (m. 6 septembrie 1926, la Viena).

A urmat Facultatea de Litere şi Facultatea de Drept din Iaşi (1902 – 1906), dupa care a audiat cursuri de filologie clasică la Berlin (1910 – 1913) si  incepand cu anul 1920 a fost profesor la Catedra de Limbi Clasice a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj.

S-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească

Impreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923).

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1920 .

A scris aproape 300 de studii si articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie si antroponimie. Umanist de o vasta eruditie, a avut o pregatire temeinica si o vocatie certa pentru filologia clasica. A fost, de asemenea, poet si traducator.

Dintre studiile sale stiintifice: Etimologii si notite lexicografice, 1920;  Romanii in civilizatia vecinilor, 1925; Sfintii-medici in graiul si folclorul romanesc, 1926; Semantism romanesc si semantism balcanic, 1927.

Dintre editiile postume : Pagini istorico-filologice, Cluj, Editura Dacia, 1971; Sacra Via. Pagini literare si publicistica, Cluj, Editura Dacia, 1973; Opere alese , Bucuresti / Chisinau, Editura Fundatiei Culturale Romane / Editura Stiinta, 1998.

1899: A  fost dezvelită statuia fostului primar al oraşului Bucureşti, Emilian Pake-Protopopescu.

Monumentul  a fost realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu si era amplasat lângă Biserica Greacă din Bucureşti, în actualul Parc Izvorul Rece, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul „Nicolae Bălcescu”, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Emilian Pake-Protopopescu (n. 1845; d. 1893), este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut  Bucureştiul , fiind cel care a modernizat oraşul: a pavat străzi, a introdus iluminatul electric, a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ş.a. 

Pake Protopopescu a deschis noul bulevard, care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, care se numea atunci Orizontului.

În Piaţa Pache, lângă fântână, a fost ridicată   în cinstea sa  monumentul,demolatin 1948 de catre autoritatile comuniste.

După 1989, bulevardul a reprimit numele fostului primar.

1902: În România a intrat în vigoare Legea pentru organizarea meseriilor.

Cunoscută și sub numele de Legea Missir, Legea din 5 martie 1902 pentru organizarea meseriilor, intrată în vigoare la 13/26 septembrie 1902, reglementa condițiile de admisibilitate, relațiile dintre patroni și elevi, lucrători sau meseriași și cele de arbitraj, etc.

1905: S-a născut geograful Tiberiu Morariu, autor al unor  studii de etnografie şi geografia populaţiei si membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1982).

1907: S-a nascut la Adjud, poetul, eseistul si dramaturgul roman Dan Botta ; (d. 13 ianuarie 1958, Bucuresti).

A fost fratele actorului şi poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provenea dintr-o veche familie  nobiliara ardeleana, care numara printre stramosi, foşti voievozi ai cetăţii şi ţinutului Chioarului din Maramureş, iar mama sa era corsicana, din familia  Franceschi.

 A urmat  studii universitare clasice (limba latină şi limba greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind apoi licenţiat si  în Educaţie Fizică şi Sport.

Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferinţele grupului Criterion şi este cooptat în comitetul de redacţie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcţie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.

A debutat  în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii” si a mai  publicat, în timpul vieţii, două volume de eseuri. Postum i-au apărut patru volume de Scrieri.

Pe lângă opera originală, este şi autor al unor traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe şi romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.

In 1956, Dan Botta a dat o excepţională traducere a „Baladelor villoneşti”, ediţie prefaţată de Tudor Arghezi.

A fost  colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră  si a fondat  în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu şi Emil Giurgiuca.

1908: S-a născut la București, eseistul și criticul literar Edgar Papu, profesor universitar, ales post-mortem (din 2006) membru al Academiei Române; d.30 martie 1993.

A urmat Facultatea de Litere și Filozofie între 1927–1932, a audiat și cursuri la Universitatea din Viena, la Instituto Interuniversitario Italiano din Florența, la Perugia. A pregătit teza de doctorat Formele deschise în artă la Viena cu profesorul Friederich Kainz, lucrare susținută în România. A fost profesor la Liceul Național din Iași iar apoi profesor de estetică la Universitatea din București. Considerat unul dintre cei mai importanți comparatiști români postbelici, este autorul unor studii de literatură universală și teorie literară.

Una dintre cărțile sale fundamentale este Barocul ca tip de existență. În 1961 a fost arestat, fiind acuzat de „înaltă trădare” și condamnat la opt ani de închisoare. I s-a confiscat averea și a făcut închisoare la Bacău în grajdurile din apropierea orașului. După eliberarea sa din 1964, a dus o viață de om marginalizat, nemaifiind primit la Universitate.

1909: S-a născut la Dumbrăvița, jud.Timiș, Ştefan (Istvan) Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc; (m. 7 aprilie 1994 la Târgu Mureș).

S-a consacrat pe postul de extremă stânga, post pe care a evoluat și în echipa națională, cu care a participat la două turnee finale ale Campionatului Mondial, în 1934 și 1938 și la cinci ediții ale Cupei Balcanice.

După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Dobay a urmat și cariera de antrenor.

A început la Constanța, la echipele CFR și Dezrobirea, continuând la Locomotiva Tg Mureș, Flacăra Moreni, Dinamo București, CCA, ASM Lugoj, UTA și CFR Cluj.

Dobay a fost și antrenor de lot național, cele mai bune rezultate ca tehnician obținându-le cu CCA, prin câștigarea Cupei României (1955) și obținerea titlului național (1956).

1909: S-a născut Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător;  (m. 2002).

Provenea dintr-o veche si prestigioasa familie de cărturari ardeleni, inrudita, pe linie materna, cu Titu Maiorescu : tatal a fost colaborator al revistei Luceafarul de la Pesta, unchiul, Dominic, era medic scriitor, iar fratele, Radu si varul primar, Dominic Stanca – nume de referinta ale culturii romanesti moderne.

A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj (1928-1932) si a luat doctoratul in Drept Este avocat la baroul Cluj si colaborator la Natiunea romana si Tribuna. Dupa cedarea Ardealului de Nord, in 1940, se stabileste la Bucuresti. intre 1940 si 1941 este jurisconsult in Bucuresti.

Ofiter de rezerva de artilerie, este mobilizat si trimis pe front, la Odesa si in Crimeea. Ultimii doi ani de razboi este atasat de presa si secretar cultural la Legatia Romana din Berlin. Imediat dupa iesirea Romaniei din razboi este internat in lagarele de schimb diplomatic (1944-1945); grav ranit, din eroare, de un soldat englez, este internat, timp de sase luni, in spitalele engleze de campanie din Italia. Revenit in tara, este functionar in Ministerul de Externe si in Ministerul Informatiilor (1945-1946).

Epurat in 1946, in urma refuzului de a se inscrie in partidul comunist, este apoi contabil la Directia livrarilor catre URSS (1947-1950) si la Sovromconstructie (1950-1952).

Arestat, este condamnat la trei ani de munca silnica (1952-1954), pe care ii ispaseste, pentru activitate de presa indreptata impotriva comunismului. Trece prin Jilava si pe la Canalul Dunare-Marea Neagra. Revenit in viata publica, lucreaza ca traducator la cooperativa „Dactilografia” din Bucuresti (1955-1957), sef de sectie periodice la Biblioteca Centrala Universitara, Bucuresti (1958-1959), din nou traducator, pina in 1970, cind se pensioneaza.

In 1959 publica  monografia Giuseppe Verdi, aparuta, din cauza interdictiei de semnatura, sub pseudonimul (Dan Vulcan).

Este, intre 1971 si 1974, redactor pentru germana la revista Secolul . A mai colaborat cu cronici literare, dramatice si muzicale la revista Symposion, Gind romanesc, Viata Romaneasca, Transilvania, Steaua etc. intretine strinse legaturi de prietenie cu membrii Cercului literar de la Sibiu.

 OPERA:

Giuseppe Verdi, monografie, Bucuresti, 1959 (sub pseud. Dan Vulcan);
Ciprian Porumbescu, monografie. Cluj, 1975;
Fragmentarium clujean, Cluj-Napoca, . Traduceri: Brachvogel, Tragedia unui geniu (Friedemann Bachj, roman istoric de arta. Bucuresti, 1969;
Hermann Kestens, Maurul din Castilia, Bucuresti, 1974;
Inge Borde Klein, Teatrul de papusi, Bucuresti, 1980;
Otto Flanke, Castelul Ortenau, Bucuresti, 1986.

1912: A izbucnit primul Război Balcanic între Alianţa Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) şi Imperiul Otoman, încheiat prin victoria coaliţiei antiotomane la 17/30 mai 1913.

România s-a declarat neutră.

1914:  S-a născut in localitatea Măceșu de Jos, jud.Dolj,medicul şi dramaturgul Ştefan Berceanu, specializat în hematologie şi imunopatologie, membru post-mortem al Academiei Române (ianuarie 1991);  (m. 9 noiembrie 1990, Bucuresti).

A fost cercetător bursier al Institutului de Cancerologie şi Imunogenetică din Villejuif (Franţa).

Autor a peste 800 de lucrări, studii, rapoarte, comunicări ştiinţifice, a abordat variate domenii ale medicinii interne.

Afost medic primar şi şef al Clinicii de Hematologie la Spitalul Clinic „Fundeni”; profesor la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cercetător la Institutul „Dr. Ioan Cantacuzino”, unde a deţinut funcţia de şef al Laboratorului de Imunologie şi Histopatologie Experimentală (1953-1963), director ştiinţific şi şef al Secţiei de Hematologie din cadrul Institutului de Medicină Internă „Dr. N. Lupu” (1963-1970). 

1916: Începe Bătălia de la Sibiu, parte din operațiunea de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania acelui an.

S-a desfășurat între 26–29 septembrie 1916, în ea fiind angajate forțele Corpului 1 Armată român și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a încheiat cu victoria trupelor Puterilor Centrale.

În prima zi, „După o puternică pregătire de artilerie, trupele Corpului 39 german au început ofensiva pe întreg sectorul împotriva armatei române. Poziția de pe dealul Gușteriței, care domina împrejurimile Sibiului, a fost atacată de trupele brigăzii austro-ungare Thyl, sprijinită de Regimentul german de Hessa din Divizia 76. Poziția a fost apărată la baionetă de un batalion al Regimentului 42 Infanterie care a fost nevoit, în cele din urmă, să se retragă” [dr. Toma-Cosmin Roman – Ultima Bătălie a Sibiului]. În urma retragerii trupelor române, au fost ocupate localitățile Gura Răului și Poplaca, pădurea Dreispitz Wald și muntele Grigore.

„La 27 septembrie, ziua a doua a Bătăliei Sibiului, ofensiva trupelor Armatei a IX-a germane a continuat pe întreg sectorul obligând trupele române să se replieze pe frontul Racovița–Brad–Veștem–Nord de Cisnădie. Retragerea trupelor Corpului de Olt s-a datorat superiorității numerice și de dotare a trupelor germane comandate de generalul Straabs. Trupele române din zona Valea Rea–Cioara sunt obligate să se retragă abia după ce adversarii ocupă platoul Oncești care domina flancul Diviziei 23 române” [dr. Toma-Cosmin Roman – Ultima Bătălie a Sibiului].

1916: Se instituie în România Ordinul militar de război Mihai Viteazul,cea mai înaltă distincție militară de război a României.

Această înaltă distincție militară de război a României, a fost instituită prin Înaltul Decret nr. 2.968/26 septembrie 1916 și ratificată prin Înaltul Decret nr. 3.249/21 decembrie același an.

Ordinul era destinat a răsplăti faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului. Conform articolului 1 acesta era organizat pe trei clase III, II și I – cu precizarea expresă că „nimeni nu poate obține o clasă superioară dacă nu este decorat cu clasa III”.

1928: S-a născut Nicolae Nedeff, fost jucător şi antrenor de handbal, socotit unul din cei mai valoroşi antrenori de handbal din lume; (m. 2017).

În 1949, student la Institutul de Cultură Fizică din București, a fost legitimat ca baschetbalist la Clubul Central al Armatei (CCA), iar după finalizarea stagiului militar (1951), a fost angajat la secția de handbal a CCA, cu care a câștigat mai multe campionate naționale. 

Din 1956 a devenit antrenor, fiind unul dintre cei mai titrați antrenori de handbal din lume.

A câștigat șapte titluri de campion mondial la handbal dintre care trei cu echipa națională feminină, în 1956, 1960 și 1962, și patru cu echipa națională masculină, în 1961, 1964, 1970 și 1974, plus alte medalii la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice de vară).

1945: A decedat la  New York, Béla Bartók, compozitor, pianist, muzicolog si folclorist maghiar, născut în Banat,pe data de 25 martie 1881, la Sânnicolaul Mare, pe atunci teritoriu austro-ungar.

A introdus în muzica sa teme si intonatii ale muzicii populare românesti; este membru post-mortem din strainatate al Academiei Române.

 Din 1899 a studiat la Bratislava (germană Pressburg, maghiară Pozsony) şi la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908-1934 a lucrat ca profesor de pian.

Începând din 1905, Bartók Béla studiază tot mai mult muzica populară maghiară şi  românească “Cântece populare româneşti din Comitatul Bihor”, în 1913, “Cântece populare din Maramureş”, în 1923, “Melodien der Rumenischen Colinde”, în 1935 sau “Dialectul muzical al românilor din Hunedoara”, toate sunt colecţiile compozitorului maghiar despre folclorul românesc. Între 1922-1936 a susţinut peste 40 de concerte în Ardeal, Banat şi la Bucureşti.

In 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă Columbia University şi ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste. Bartók Béla a murit de leucemie pe 26 septembrie 1945 la New York.

Biografii lui Bartók Béla scriu  că ar fi luat lecţii de română de la Gheorghe Alexici, profesor universitar la Budapesta, care ar fi fost cel care l-a învăţat româneşte.

Liceul cu predare în limba maghiară din Timişoara poartă numele marelui muzician Bartók Béla, care are o stea şi pe Alea Muzicienilor de pe “Walk on fame-ul” din faţa Filarmonicii Banatul.

1950: S-a născut la Bucuresti, gimnastul de performanţă Dan Grecu .

A concurat fiind rănit, la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) si s-a  clasat  pe locul al III-lea.

In prezent este antrenor de gimnastică  ulterior antrenor coordonator al lotului naţional masculin de gimnastică, arbitru internaţional; vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastica.

1976: Autoturismul ARO 240 fabricat la Uzinele din Câmpulung este distins cu Medalia de Aur la Târgul internaţional de la Zagreb, in Iugoslavia.

Fabricat la Uzinele din Câmpulung (Muscel), ARO era cea mai performantă mașină de teren produsă în România și una dintre cele mai bune autoturisme dedicate mersului în teren accidentat la nivel mondial. De fapt, străinii plasau ARO pe locul secund după Range Rover…

1991: “A patra mineriadă”: Minerii revin în Piaţa Victoriei. Au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor  (Miron Cosma şi Eugen Tamaş) şi cei ai conducerii ţării.

Se obţine demisia Guvernului Roman, anunţată la orele 12,30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să patrundă în Televiziune.

1998:  Miniştrii Apărării din Turcia, Grecia, Italia, România, Bulgaria, Albania, Slovenia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei au semnat, la Skopje, Acordul de constituire a Forţei multinaţionale pentru menţinerea păcii în sud-estul Europei.

2000: Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a decis, la propunerea Comisiei Medicale a acestui for, descalificarea gimnastei române Andreea Răducan de la Jocurile Olimpice desfăşurate la Sydney, retragându-i medalia de aur cucerită în concursul individual compus, sportiva fiind depistată pozitiv la un control antidoping.

2002: Timişoara a devenit primul oraş din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă  pe perioada nopţii, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminanţă, fără a afecta însă siguranţa circulaţiei, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30 la sută.

 2016: A decedat, in urma unui infarct miocardic, muzicianul si actorul român  Ioan Gyuri Pascu.

Avea 55 de ani şi se retrăsese din viaţa artistică din cauza marilor sale probleme de sănătate.

In 2010, actorul suferise un infarct şi s-a recuperat la Spitalul Universitar din Bucuresti.

Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, jud.Sibiu , a fost  membru al grupului de umor Divertis, din anul 1987. Mama lui este unguroaică şi tatăl român.

In 1980, la absolvirea liceului, a dat examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, fără succes.

A înființat formația de muzică rock „Fundal” si a participat la festivalul Cântarea României, iar în 1982 a fost chemat să cânte la Radio Vacanța si   la concertele Cenaclului Flacăra.
In anul 1984 intra la Facultatea de Filologie din cadrul Universitătii din Cluj, la secția română-spaniolă, pe care a absolvit-o in 1988.

In timpul facultății s-a înscris in trupa de teatru studențească Ars Amatoria si fiii, condusă de Ion Vartic si a participat la turnee cu piese de I.L. Caragiale.

I-a întâlnit pe membrii grupului comic Divertis si a colaborat cu ei din 1987,

S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

A fost repartizat ca profesor la Ulmu, in județul Călărași, dar a renuntat la învățământ si s-a ocupat in continuare de muzică.

A cântat împreună cu grupurile The Blue Workers, Pacific. A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numără „Mixed grill” (1993), „Maşina cu jazzolină” (1994) şi „Gânduri nevinovate” (1997).

 A apărut in 1991 in filmul Tv german Die Bank geschädigt ist nicht, in 1993 a jucat in filmul O vară de neuitat regizat de Lucian Pintilie, alături de Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonț, Marcel Iures, film premiat in 1994 la Cannes.

A continuat timp de 20 de ani colaborarea cu Grupul Divertis. In 1995 a cântat la Cerbul De aur, in anul 2000 a compus coloana sonoră a filmului Zapping, regizat de Mircea Mungiu si a jucat in Corul pompierilor.

A continuat să susțină concerte, din anul 2003 a fost gazda spectacolului muzical Taverna la TVR, a participat împreuna cu Divertis la un program pentru Antena 1.
In 2007 a renunțat la colaborarea cu Divertis, revenind in 2009, la Pro Tv.

A jucat apoi teatru, rolul lui Rica Venturiano din piesa O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, in Take, Ianke și Cadâr, după Victor Ion Popa.
A mai jucat in filme ca Occident (2002), Offset (2006), Die Tränen meiner Mutter (2008), in 2008-2009 a jucat in serialul Tv Vine Poliția!- rolul inspectorului Fane Popovici, apoi in serialul SOKO Köln (2010) si filmul Tv german Go West – Freiheit um jeden Preis (2011).

2016: A decedat interpretă de muzică populară românească din  R. Moldova,Anastasia Istrati (n. 23 noiembrie 1942, Sireţi, raionul Străşeni, Moldova).

A fost coristă în Capela „Doina” a Filarmonicii din Chişinău  în anii 1963-1966 şi 1974-1975 şi la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău  în anii 1977-1981 şi din 1982.

De asemenea  fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1966-1974) şi „Fluieraş” (1974-1977), cu care a făcut turnee în mari oraşe europene ca Budapesta,Berlin,Madrid, Bruxelles etc.

La Radio Moldova a înregistrat melodiile de mare succes  Neicuţă, să nu mă uiţi, Mie-n roşu-mi şade bine, Hai, poftim la mese marietc.

În 1967 a jucat într-un film muzical realizat de Emil Loteanu.

A fost distinsă cu Premiul I la un Festival de Muzică Populară de la Moscova. 

 În 2010, a fost decorată de Preşedintele Republicii Moldova   cu Titlul onorific „Maestru în Artă”. 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Domnitor Neagoe Basarab

Sfantul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotărâta în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008, alături de cea a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina si a Sfântului Dionisie Exiguul.

Proclamarea solemnă a canonizarii a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

 Sfântul Neagoe Basarab a fost domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521.  

  A fost inmormantat in gropnita domneasca de la Curtea de Arges, ctitoria sa, iar  pe piatra de mormant sta scris:

“A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod si Domn a toata Tara Romaneasca si a partilor dunarene, in luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani si jumatate. Si rog pe cei ce Dumnezeu ii va ingadui sa vie dupa noi, sa pazeasca adapostul acesta mic si lacasul oaselor mele, ca sa fie nestricat“.

Conicarul Gavriil Protul, in “Viata Sfantului Nifon”, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfantul Neagoe Basarab:

“Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit?… Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da.

Si nu numai crestinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele Sau si ploaia si peste cei buni, si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie”.

Tot din aceasta lucrare, aflam ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: “Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale”.

A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească.  

A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii romnesti -“Invăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare cu un conţinut moral-creştin.

Pe 26 septembrie este sărbătorită Ziua Limbilor Europei.

Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite.

În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/26/o-istorie-a-zilei-de-26-septembrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. Creștin Ortodox.ro.
11. Cinemagia.ro.