ZIUA DE 20 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 20 august în istoria noastră

1470: A avut loc Bătălia de la Lipnic între oastea domnitorului Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare) al Moldovei şi tătari.

Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare), domn al Moldovei (1457-1504).

Prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Muntenia (Valahia) un domn prieten, în locul vasalului otomanilor Radu cel Frumos, şi de asemenea să încheie tratate de alianţă cu alţi vecini.

Domnul moldovean  a început ostilităţile împotriva lui Radu cel Frumos prin incursiunea din februarie 1470 in Muntenia, cînd a prădat şi ars Brăila (la 27 februarie, în „marţea brînzei”), Oraşul de Floci şi  judeţul Ialomiţa.
Reacţia turcilor a venit prin intermediul tătarilor Hoardei de Aur (aliaţii lor), care au năvălit peste Nistru şi au început să prade.

La 20 august 1470 (după alte surse 20 august 1469), a avut loc Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinţi) pe Nistru, între o oaste a domnului Ştefan cel Mare al Moldovei şi invadatorii tătari.
Oştirea moldoveana , condusa de Ştefan cel Mare, urmărindu-i pe tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi castiga o strălucită victorie, pricinuindu-le pierderi grele.

Fiul și fratele (Eminec),ai Hanului Mamak au fost luați prizonieri si eliberaţi robii capturaţi de tătari şi redobandite prăzile jefuite de acestia.
După obținerea victoriei, Ștefan „a cunoscut că ajutoriu nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu și Preacurata Maica Sa” (Grigore Ureche).

Cronicarul polonez Jan Długosz, afirmă că după bătălie Hanul Mamak i-a trimis la Ștefan cel Mare 100 de soli pentru a cere, cu cele mai grozave amenințări, eliberarea fiului de han aflat captiv la moldoveni.

Ștefan cel Mare, ca răspuns, a dispus ca fiul hanului să fie spintecat în patru  în fața solilor.
Apoi, 99 din cei 100 de soli au fost trași în țeapă.
Ultimului sol tătar rămas în viață i s-a tăiat nasul, fiind trimis înapoi la Mamak pentru a povesti ce a văzut.
Eminec, fratele Hanului Mamak, a reușit să fugă din Cetatea Albă, unde era ținut închis.

Stema lui  Ştefan cel Mare, domnul Moldovei

 Mamak Han nu a mai organizat un nou atac împotrivaMoldovei, iar Stefan a luat măsuri pentru a proteja frontiera de est a tarii, întărind cetățile Orhei și Tighina și  construindcetatea Soroca, completând astfel linia  de aparare de-a lungulrâului Nistru.  

1749: A început domnia fanariotă a domnului Constantin Racoviţă în Moldova.

A avut două domnii în Moldova: 30 august 1749 – 2 iulie 1753 și 18 februarie 1756 – martie 1757.

Era fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său.  A început construcția mănăstirii Sf.Spiridon din Iași. În acea perioadă Mănăstirea Putna se afla într-o stare de decădere. Pentru renovarea ei Mitropolitul Iacov Putneanul a solicitat ajutorul domnitorului Constantin Racoviţă, cu care el avea relaţii de colaborare privilegiate.

Domnul a răspuns afirmativ, acordînd mănăstirii ajutor financiar consistent pentru refacerea incintei fortificate, numeroase înlesniri economice şi danii din proprietatea domnească.

Constantin Racoviţă a acordat mănăstirii Putna avantaje economice şi danii exclusiv în timpul celei de-a doua domnii şi cu precădere în lunile de început a domniei: aprilie, mai şi iunie.

În hrisovul solemn din 15 iunie 1756, prin care el confirma toate privilegiile acordate Putnei în lunile amintite, se face precizarea că în acest fel dorea să restabilească toate privilegiile date acesteia de Ştefan cel Mare.

În semn de gratitudine, obştea de la Putna şi mitropolitul Iacov au aşezat în 1757 stema lui Constantin Racoviţă pe faţada vestică a turnului de la intrare, proaspăt reparat, turn pe care se găseşte, dar pe partea opusă, pisania ctitorului mănăstirii, Ştefan cel Mare.

1833: S-a născut scriitorul Vasile Pogor, om politic, publicist,traducător şi poet român; (m. 20 martie 1906, Bucium, jud.Iasi ).

A oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte si a fost  întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea”.

A  îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iasi.

1839: Studenţii români aflaţi la Paris înfiinţează „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu, Dimitrie Brătianu).

1854: A fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre.

În lungime totală de 62,5 km, astăzi este funcţională doar de la Oraviţa la Iam, după care traversează teritoriul Serbiei.

Construcţia acestei căi ferate s-a justificat prin nevoia Austriei de a transporta produsele miniere din Banatul montan şi în special din zona Aninei, către portul Baziaş, de unde să poată fi duse mai departe, pe Dunăre, către centrul Europei.

Linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855,  a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac.

Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie.  În 1858, s-a dat în folosinţă şi calea ferată de la Jasenovo la Vârşeţ şi Timişoara, care făcea legătura cu căile ferate austro-ungare, iar în 1863 a fost dată în folosinţă  calea ferată Oraviţa – Anina, care era o prelungire a liniei.

Calea ferată urmărea traseul Baziaş – Bela Crvka (Biserica Albă, azi Serbia) – Jasenovo (Serbia) – Iam – Oraviţa. 

Circulaţia pe segmentul între Iam şi Baziaş a fost limitată după unirea Banatului cu Romania,  şi stabilirea graniţei cu Serbia, Biserica Albă şi zona înconjurătoare fiind atribuite Serbiei.

În perioada comunistă, datorită divergenţelor politice cu regimul lui Tito, circulaţia a fost complet suspendată.

În prezent, trenurile mai circulă doar pe porţiunea Oraviţa-Iam. 

NOTĂ: Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869.

1864: S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru al guvernelor României; (m. 24 noiembrie 1927).

 

A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă). De numele său se leagă războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919), Unirea de la 1918, Constituţia din 1923 ş.a.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1923.

1865 (20 august/1 septembrie): Prin decret imperial este dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română.

Dieta Transilvaniei de la Sibiu  a fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revolutia de la 1848  şi prima în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor.

Deşi reprezentarea nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

• românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)
• maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)
• saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

Pentru prima dată în istoria Transilvaniei, românii deţineau majoritatea relativă a locurilor în Dietă, cu mult peste reprezentarea firavă de care avuseseră parte în 1848.

Deschiderea lucrărilor s-a făcut la data de 15 iulie 1863. Nemulţumiţi că pierduseră majoritatea, deputaţii maghiarii şi secuii, atât cei aleşi cât şi regaliştii, au boicotat lucrările, susţinând că forul se întruneşte ilegal.

Doar  saşii au fost deschişi la colaborarea cu românii. Prin absenţa maghiarilor, românii aveau majoritatea absolută, iar deputaţii aleşi, erau mai numeroşi decât cei numiţi.

În aceste condiţii, deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale, precum şi Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, pe principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară. Legea a fost promulgată la 6 ianuarie 1865.

După lungi dezbateri, la 20 octombrie, deputaţii transilvăneni au intrat în Parlamentul vienez.

Dupa desfiintarea Dietei de la Sibiu prin Decretul din 20 august 1865, imparatul Franz Josef a ordonat să se ţina alegeri pentru o noua Dieta, prevazută să se întalnească la Cluj la 19 noiembrie. Datorită măririi censului electoral, presiunii autorităţilor maghiare asupra populaţiei române  şi disputelor dintre cele două grupări transilvănene, au fost aleşi 14 deputaţi români, împreună cu 24 de regalişti.

La sesiunea de deschidere a Dietei de la Cluj, au fost prezenti doar 30 neavând nici o şansă în faţa celor 195 de maghiari şi secui.     

1870: S-a născut Maria, fiica regelui Carol I şi al reginei Elisabeta, singurul copil al familiei regale.

A murit la vârsta de 3 ani, după ce s-a  îmbolnăvit  de scarlatină.

1870: S-a născut în Tincova, jud. Caraş-Severin, Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor.

A editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii; (m.  11 septembrie 1950, Lugoj).

A compus numeroase compoziţii laice şi religioase, pentru cor de copii, coruri şcolare, coruri pe trei voci şi barbatesti.

1870: A avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu (un fost ofiţer care se remarcase   în luptele de la Griviţa din august 1877).

Mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile (în aceste împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii).

Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Merei, Buzău, România – d. 25 iunie 1901, Târgovişte, România) a fost un avocat, ziarist şi general al armatei române, fondatorul ziarelor „Perseverenţa” şi „Democraţia” şi iniţiatorul mişcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută şi sub denumirea de Republica de la Ploieşti.

A devenit, zece ani mai târziu, aghiotant al regelui Carol I.

1872: A încetat din viaţă scriitorul Dimitrie Bolintineanu, participant la revoluţia de la 1848 (“Manoil. Roman naţional”, “Elena. Roman original de datine politico-filosofic”); (n.14.01.1819 sau 1825 dupa alte surse,la Bolintin-Vale).

(“Manoil. Roman naţional”, “Elena. Roman original de datine politico filosofic”);

1873: S-a născut medicul internist şi balneolog Anibal Theohari.

A pus bazele balneologiei moderne în ţara noastră, a fondat Societatea  de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi  „Revista de hidrologie medicală şi climatologie” (1924); (m. 5 februarie 1933).

1882: S-a născut actorul de teatru şi film, pionier în arta regiei de film, Vladimir Maximilian; (m. 1959).

Numele lui real era Velimir Vladimir Maximilian.

“Arta dramatică nu imită natura. Natura însă serveşte artei drept pretex. Drept măsură.

În baza naturei şi sub controlul acestei, arta dramtică creiază vesnic noi personaje”  Despre, Teatru, Actor  şi Public / V. Maximilian 

Filmografie: Un leac pentru soacre (1913); Bulevardul ‘Fluiera Vântu’ (1950).

1884: A aparut la Bucureşti, (cu unele întreruperi, până în 1953), din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (ziarist român de origine italiană), ziarul „Universul”, primul mare cotidian românesc.

Intre anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist, Stelian Popescu.

1892: S-a nascut  Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor, membru titular al Academiei Române din 1965.

De numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948.

In 1925 a ţinut primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

A fost  împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; (d.19 august 1983).

1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului ;(n.25.08.1849).

A fost autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”. De numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I.

1902 (20 august/ 2 septembrie): A avut loc primul meci oficial de fotbal de pe actualul teritoriu al României, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj (pe un teren din Timişoara).

   Primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul actual al României a apărut în 1902, la Timişoara, care atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Football Club Timişoara sau, mai degrabă, Temesvari FC. Clubul a fost înfiinţat pe 26 aprilie 1902 de un grup de tineri din cartierul Iosefin, iar primele şedinţe au avut loc la Palatul „Elite”, clădirea care ulterior a găzduit restaurantul „Sinaia”, iar acum adăposteşte un supermarket, în piaţa numită pe vremuri Küttl.
 Echipa a trecut prin numeroase schimbări de-alungul timpului şi a dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial.

 Doar o imagine de slabă calitate a rămas de la primul meci din 1902. FOTO: druckeria.ro

  FC Ti­mi­şoara scriau gazetele epocii, a primit replica echipei Reu­niunea de Sport din Lugoj – Lugosher Sportverein. Me­ciul s-a încheiat cu victoria, istorică am putea spune, a lugojenilor, care s-au impus cu scorul de 3 -2.

Echipa Lugojului a fost o a­de­vărată selecţionată a ora­şu­lui, având în componenţă ju­cători de origine română, germană, maghiară şi e­vre­iască.

Iată şi brava noastră formaţie: Pollak – Nagy, Siegfried – Berceni, Gîndu, O­prea – Kral, Gyorbiro, Mor­genstern şi Brediceanu.

In­teresant este că arbitrul în­tâlnirii a fost un oarecare domn Ernst Haas, care se în­tâmpla să fie şi… pre­şe­din­tele Reuniunii de Sport din oraşul de pe Timiş.

Dincolo de faptul că e­chi­pele erau compuse din zece jucători, presa vremii mai consemnează un a­mă­nunt simpatic, anume că spectatorii ti­mişoreni au fost foarte in­trigaţi la fluierul final al partidei, pentru că nu ştiau că meciul are o durată de­ter­minată.

Nemulţumiţi de rezultat, ei au intrat pe teren şi au îndemnat jucătorii să con­tinue partida, însă rezul­ta­tul a fost acceptat cu spor­ti­vitate de ambele tabere.

1910: A încetat din viaţă medicul Nicolae Manolescu, medic oftalmolog şi educator sanitar, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (1903-1904); (n. 1850).

1920: S-a născut Zoe Dumitrescu – Buşulenga, personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român, membru al Academiei Romane. 

După 1989 a ales viaţa monahală la Mănăstirea Văratec, luând numele de Maica Benedicta; (d.5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamt).

1920: România şi Austria au încheiat un Aranjament comercial provizoriu, prin care cele două ţări îşi acordau în mod reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

A fost  primul acord comercial între cele două ţări după încheierea Tratatului de pace şi prima Convenţie comercială postbelică încheiată de România.

1921: S-a nascut la Belea de Sus, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astăzi în Republica Macedonia, Zaharia Pană (cunoscut și sub numele de Zahu Pană), publicist si poet de origine aromână  intemeietor al ziarului “Cuvantul Romanesc”, detinut politic in inchisorile comuniste  din Romania; (d. 11 martie 2001, New York, SUA).

A reușit să emigreze în Statele Unite cu ajutorul unei rude a soției sale, stabilindu-se la New York, unde a fost ales președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Zahu

Pană a desfășurat o intensă activitate jurnalistică la câteva publicații de limba română.

În 1982 publică la Editura „Cuvântul Românesc” lucrarea „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, iar în 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe săpun”.

1923:  A încetat din viaţă la Sinaia, jud. Prahova, compozitorul Alexis Catargi. Studiile muzicale le-a început la Bucureşti cu Robert Klenck (vioară), continuându-le la Viena, Roma şi Paris . A luat lecţii particulare cu George Enescu (vioară, compoziţie).

A fost ataşat cultural şi secretar de legaţie la Paris (1914-1918). A scris cronici muzicale, articole şi eseuri si a  dirijat diverse formaţii orchestrale şi trupe lirico-dramatice. ; (n.17 septembrie 1876, Bucureşti).

1930: A încetat din viaţă la Bucuresti, Gheorghe A. Dinicu, compozitor, profesor şi dirijor, fiul renumitului naist Angheluş Dinicu; (n. 1863, Bucuresti).

În perioada 1885-1890 a urmat  studii  muzicale la Conservatorul din Bucureşti.

În 1893 devine suplinitor al profesorului Max Levinger, iar din 1900 până în 1916 profesor definitiv de vioară la Conservatorul din Bucureşti.

A fondat şi a condus diverse orchestre şi formaţii de salon în Capitală şi în provincie 

A fost distins cu Bene-Merenti, clasa I în 1898 şi cu Ordinul „Sf. Alexandru” la Sofia, în 1899.

1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România, cu o ofensivă majoră a armatelor Uniunii Sovietice.

Harta: Operațiunea Iași-Chișinău

Situația frontului din Moldova în august 1944 – foto: ro.wikipedia.org

Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944.

Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România.

Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.

1945: S-a născut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbalisti români.

A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972.

La data de 14 septembrie 2007, colonelul în retragere din Ministerul Apărării Naționale, Cristian Gațu, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în retragere.

Cristian Gațu a fost președintele Federației române de handbal timp de 18 ani (1996-2014).

1950: S-a stins din viaţă, la Sighet, marele om politic liberal  Constantin I. C. (Dinu) Brătianu.

Constantin I. C. Brătianu în 1932 – foto  ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut și ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866) a fost un membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, fiul lui Ion C. Brătianu și frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deținut funcțiile de deputat și ministru, devenind în ultima parte a vieții sale președinte al Partidului Național Liberal.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dinu Brătianu a trimis alături de Iuliu Maniu memorii lui Ion Antonescu, dictatorul țării, condamnând trecereaRomâniei dincolo se frontierele sale interbelice, în cadrul războiului împotriva Uniunii Sovietice. A luat parte la negocierile regelui Mihai cu partidele politice pentru răsturnarea lui Ion Antonescu, fiind numit la 23 august 1944 ministru fără portofoliu în guvernul Constantin Sănătescu, alături de Maniu (PNȚ), C. Titel Petrescu (PSD) și L. Pătrășcanu (PCR).

În cursul anilor 1944-1947, Partidul Național Liberal condus de el a fost după Partidul Național Țărănesc principala forță democratică opusă sovietizării țării de către PCR, aflat sub protecția armatei sovietice. Aflat în arest la domiciliu de câțiva ani, Constantin Brătianu fost arestat în noaptea dintre 5/6 mai 1950 și transportat la Sighet, murind la scurt timp. Victimă a regimului comunist din România, Dinu Brătianu s-a fixat în conștiința publică alături de Iuliu Maniu și regele Mihai drept unul dintre apărătorii democrației și constituționalismului din perioada postbelică.

1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist; (n. 1888).

1968: Armatele pactului de la Varșovia (cu exceptia României) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din aceasta tara, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”.

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara

Alexander Dubcek (în primul rând, față stânga), în 1968, într-o vizită în România. În mijloc se află Ludvík Svoboda, precum și Nicolae Ceaușescu (dreapta față). Nicolae Ceaușescu a devenit celebru pentru că a condamnat vehement invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia – foto: ro.wikipedia.org

În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați). Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți.

Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic.

Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.

În noaptea invaziei ‘Prezidiumul Cehoslovac’ a declarat că trupele invadatoare au intrat în țară fără cunoștința Cehoslovaciei. Imediat după intervenție, a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid și aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenția. Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată, care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat “asistență imediată, inclusiv armată“.

 1968: Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

 Uzina de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, dupa ce a revenit  la vechea denumire a oraşului Colibaşi), a fost prima uzină de autoturisme din România.

Dupa ce iniţial  a fabricat autoturismul „Dacia 1100”, din 1970, autoturismul „Dacia 1300” si  ulterior va produce şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”.

NOTĂ: Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”.

1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944).

S-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului.

A fost membru titular al Academiei Române din 1940; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889).

NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca dată a morţii 21 august 1972.

1987: S-a născut la Constanța, gimnasta română  Catalina Ponor, campioană olimpică la Atena; (n. la Constanţa).

2014: A decedat tenorul şi profesorul Toma Popescu. S-a născut la Craiova, pe 12 iunie 1921.

A absolvit clasele primare, gimnaziul şi Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Conservatorul „Cornetti” din acelaşi oraş, urmând ca la Bucureşti să îşi cultive vocea (în particular) cu Petre Ştefănescu-Goangă şi, ulterior, la Conservatorul din Timişoara. A fost unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 și a cântat pe scena Operei din Timișoara încă din acest an.

A luat lecții de belcanto în Italia, la Roma, cu profesorul Santarelli. 

Din imensul său repertoriu amintim: Bărbierul din Sevilla, Boema, Tosca, Madama Butterfly, Turandot, Manon, Lakme, Carmen, Traviata, Falstaff, Nunta lui Figaro, Răpirea din Serai, Elixirul Dragostei, Don Pasquale, Evghenii Oneghin și multe altele.

După pensionarea din 1974 s-a dedicat carierei didactice, pregătind vocal numeroși cântăreți din întreaga lume inclusiv români, în cadrul Studioul său din Viena.

În 2001 a ținut un curs (Master-Class) pentru studenții catedrei de canto de la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara.

La 93 de ani, vârsta la care s-a stins din viață, marele tenor avea vocea încă proaspătă și impresionantă.  

2014: A încetat din viaţă în Franţa, la Nisa, Nicolae Balotă, unul dintre marii noştri eseişti, critici literari, memorialişti şi traducători; (n. pe 26 ianuarie 1925, la Cluj).

A fost arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise) şi eliberat în 1964, în baza decretului de amnistiere a deţinuţilor politici din România comunistă.

S-a stabilit în Franţa din anul 1985, obţinând cetăţenia acestei ţări în 1990 .

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Proroc Samuel

Sfantul Proroc Samuel a trait cu 1000 de ani inainte de Intruparea Domnului. Fiu al lui Elcana si al prorocitei Ana, a fost ultimul judecator al evreilor.

Precizam ca s-a nascut in perioada cand poporul evreu era condus de judecatori.

A fost rod al rugaciunii parintilor sai. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, cand acesta a implinit varsta de trei ani.

Locuind langa Chivotul Legii, Samuel a avut la varsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau sa cada asupra casei marelui preot Eli din pricina depravarii si desfraului fiilor acestuia: Ofni si Fineea. Descoperirea s-a implinit in curand, caci filistinii i-au robit pe israeliti si i-au ucis pe fiii lui Eli si au luat cu ei Chivotul Legii.

Eli, marele preot, a murit in momentul in care a auzit de pierderea Chvotului Legii si a celor doi fii ai sai.

Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a ramas rob la filisteni. Dupa aceasta perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel inaintea poporului ca sa ii predice pocainta.

Poporul s-a pocait, a lepadat idolii filistenilor si au inceput a umbla in caile Domnului, recunoscand in Samuel pe prorocul, preotul si judecatorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit razboi, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.

Când Samuel a ajuns la batranete, poporul i-a cerut sa le puna un rege care sa ramana in urma lui. In zadar a incercat Samuel sa le arate ca Dumnezeu este regele lor.

Desi refuza o vreme sa faca acest lucru, il va unge rege pe Saul dupa o descoperire dumnezeiasca. Din cauza unor fapte pacatoase, Samuel povatuit de Dumnezeu, il va unge rege pe David.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/20/o-istorie-a-zilei-de-20-august-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

ISTORIE: Cine au fost dușmanii independenţei R. Moldova față de URSS

ANALIZĂ / Cine au fost dușmanii independenţei R. Moldova față de URSS

Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 este un document epocal, un document de o mare încărcătură politică, economică, juridică, culturală şi istorică.

Ea a devenit un mare eveniment istoric, a format o cumpănă de departajare a cronologiei istorice care se poate asemăna cu căderea Bastiliei, răsturnarea jugului turco-fanariot, unirea Ţărilor Române şi formarea României moderne din 1859, sau unirea Basarabiei cu România din 1918 şi eliberarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa din 22 iunie-30 iulie 1941 de către Armata Română. Despre aceasta ne vorbesc faptele istorice.

După 1985, în politica internă a RSSM s-au conturat două direcţii de activitate. S-au format două forţe de luptă. Prima o alcătuiau forţele progresive naţionale, democratice, care aveau o susţinere socială a circa 80% din toată populaţia Moldovei, şi a doua forţă o alcătuiau elementele imperiale, coloniale, rusofone, antiromâneşti, care se prezentau ca exponenţii a 20% din populaţia Republicii Moldova. Populaţia autohtonă a luptat pentru restructurare, transparenţă, democratizarea sistemului colonial sovietic.

Către 1991 s-a ajuns până la demolarea şi descompunerea Uniunii Sovietice. La această luptă au participat foarte activ intelectualitatea, oamenii de bună-credinţă, precum Alexandru Moşanu, Valeriu Matei, Gheorghe Ghimpu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Ion Vatamanu, Andrei Vartic, Constantin Tănase, Valeriu Saharneanu, Tudor Ţopa, Dumitru Matcovschi, Nicolae Mătcaş, Lidia Istrati, Nicolae Costin, Anatol Ciobanu şi mulţi alţii.

Noi am constatat că la lupta de eliberare naţională au participat peste 350 de mii de profesori, medici, lucrători ai frontului cultural, scriitori, artişti, istorici, filologi, jurnalişti, jurişti, agronomi etc.

Tot ei reprezentau voinţa a peste 3,5 mln. de români basarabeni, dintre care peste 700.000 au participat la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 şi au aprobat Declaraţia de independenţă.

A fost o alegere istorică. Totodată, trebuie subliniat că în Republica Moldova a existat şi mai există în prezent un balast, o forţă socială, politică şi imperială care a luptat împotriva restructurării, transparenţei, democratizării şi proclamării independenţei Republicii Moldova.

Lucrez în prezent cu studenţii, susţin mai multe cursuri universitare şi am observat că unii studenţi nu înţeleg că pentru independenţa R.Moldova s-a luptat cu acele forţe imperiale care şi astăzi controlează pe deplin politic, economic şi informaţional Republica Moldova, luptă cu independenţa, cu forţele politice naţionale autohtone, duc o politică antiromânească şi antiumană.

În primul rând, e vorba despre fosta conducere a URSS – CC al PCUS, Sovietul Suprem al URSS, KGB-ul sovietic, armata sovietică, elita administrativă, politică şi militară din fosta URSS. Mihail Gorbaciov, Anatoli Lukianov, Vladimir Kriucikov, Dmitri Iazov, Boris Pugo, generalii Varennikov, Pavel Graciov, Aleksandr Lebed, I.Morozov, Ghennadi Iakovlev etc. – care deveniseră duşmani de moarte ai independenţei Republicii Moldova.

În Declaraţia Secretariatului CC al PCUS privind evenimentele din R. Moldova din 3 noiembrie 1990 s-a menţionat că PCUS „se declară categoric împotriva oricăror manifestări de naţionalism/şovinism şi separatism, indiferent din partea cui ar porni ele” (Sovetskaia Moldova, 1990, 3 noiembrie).

În acelaşi timp, M.Gorbaciov, A.Lukianov, D.Iazov, D.Kriucikov, B.Pugo au susţinut formarea pe teritoriul R.Moldova a aşa-numitelor „republici găgăuză şi nistreană”.

În al doilea rând, au luptat împotriva independenţei Republicii Moldova CC al PCM, elita comunistă din Moldova.
Majoritatea lor au luptat nu pentru independenţă, ci pentru „afirmarea consecventă a suveranităţii reale a RSSM în componenţa Federaţiei sovietice înnoite” (Poziţia, 1991, p. 49). Ei cereau renunţarea la „aşa-zisele planuri de unire cu România” (Cuvântul, 1991, p. 49). Mai mult luptau pentru păstrarea URSS şi a PCUS. La 27 octombrie 1990 CC al PCM a propus direct „intrarea republicii în Uniunea înnoită a statelor suverane” (Cuvântul, 1990, 27 octombrie).

Toată presa comunistă din acea perioadă , inclusiv „Nezavisimaia Moldova”, „Comunistul Moldovei”, „Moldova socialistă”, „Cuvântul”, „Dnestrovskaia pravda” etc., au promovat o politică proimperială, prosovietică şi destructivă, antiromânească.

În al treilea rând, în Parlamentul Republicii Moldova a activat un mare grup de deputaţi rusofoni şi unii moldoveni deznaţionalizaţi şi mankurtizaţi care s-au împotrivit adoptării Declaraţiei de independenţă.

Aceştia erau, după cum scria Nicolae Dabija, „nişte hoţi de speranţe”. Ei au răpit speranţa românilor moldoveni în independenţă şi unirea cu România. Deputaţii rusofoni nici nu doreau să audă de limba română, de independenţă, de istoria românilor, de istoria R. Moldova din componenţa URSS.

Când auzeau de România, parcă le punea cineva sare pe rană. De acum la 17 martie 1991 conducerea URSS a organizat aşa-zisul „referendum unional”, prin care se preconiza să ţină în chingile Imperiului Sovietic toate republicile sovietice, să depăşească proclamarea independenţei acestor foste republici unionale.

Însă Parlamentul R. Moldova, discutând această problemă la 12-13 februarie 1991, a respins ideea referendumului preconizat pentru 17 martie 1991.

Autorii lucrării „Istoria Republicii Moldova din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (Chişinău, 2004, p. 386) au răspândit nişte minciuni precum că „pentru menţinerea URSS au votat 950 de mii de cetăţeni ai R. Moldova”. În realitate, după datele Comisiei electorale, în 1990 erau înscrişi 2,9 mln. de alegători.

În cadrul adunărilor săteşti organizate în 1076 de sate cu o populaţie de 2,04 mln. de alegători, 86,3% din toţi alegătorii s-au pronunţat contra „referendumului unional”, iar în 202 localităţi cu 324 de mii de locuitori, 13,7% au pledat pentru păstrarea URSS (Tudor Ţopa, Cutezanţă înaripată, Chişinău, 2012, p. 431-432).

Foarte agresiv s-au comportat în Parlament deputaţii Ghimn Pologov, Viktor Konstantinov, Aleksandr But, Valentin Cicikin, Grigori Evstrati, Vasili Iakovlev (Spânu), Mihail Kodin, Nikolai Ostapenko, Andrei Safonov, Valentin Burduja, Stepan Kuroglo, Maria Vasilioglo, Grigori Valovoi, Piotr Volkov, Aleksandr Morozov, Vlad Râleakov, Anatoli Bolşakov, Vitali Glebov, Anna Volkova, Leonid Ţurcan etc.

După datele publicate de Tudor Ţopa, în primul parlament democrat au fost aleşi 371 de deputaţi, inclusiv 259 de moldoveni, 57 de ruşi, 35 de ucraineni, 13 găgăuzi şi 8 bulgari. Dintre toţi aceştia 278 de deputaţi au votat pentru independenţă, iar 93 de deputaţi n-au votat. Unii au lipsit din cauze motivate, iar alţii au votat contra sau n-au dorit să vină la şedinţa Parlamentului din 27 august 1991.

Mai mulţi deputaţi rusofoni au fost susţinuţi de mişcarea şovinistă şi interfrontistă numită „Uniunea-Edinstvo”, de Partidul Socialiştilor din Moldova, Garda transnistreană, a lui Stepan Kiţak, Consiliul Muncitoresc Unit (OSTKA). Ei au încercat să torpileze independenţa R. Moldova. Peste 170 de întreprinderi, inclusiv uzinele „Mezon”, „Sciotmaş”, „Alfa”, „Vibropribor”, au organizat anumite greve.

Clasa politică rusofonă din Moldova nu numai că s-a împotrivit proclamării independenţei R. Moldova, dar a şi susţinut activ puciul de la Moscova din 19-21 august 1991. Unii deputaţi s-au încadrat direct în operaţiile puciştilor, s-au folosit de lupta pentru independenţă pentru a consolida separatismul sovietic imperial în Transnistria.

Un rol foarte mare în neutralizarea acestor forţe separatiste l-a jucat generalul Ion Costaş, ministru de Interne al R. Moldova.

Sub comanda acestui mare patriot au fost arestaţi la 22-23 august separatiştii Grigori Popov, Vladimir Bodnar, Ghimn Pologov, Aleksandr Porojan, Ilia Suliman, Stepan Topal, Mihail Kendighelean şi alţii. La 29 august 1991 Igor Smirnov a fost arestat de către grupul special de luptă contra terorismului al Ministerului de Interne al R.Moldova şi adus la închisoarea din Chişinău.

La această operaţie militară, antiteroristă au participat: locotenent-colonelul C.M.Panteleev, ofiţerii Valeriu Apostol, Tudor Odobescu, Alexandr Zelinski (Ion Costaş, „Dni zatmenia. Hronika neobiavlennoi voinî”, Chişnău, 2010, p. 264-272). Aceşti bravi ofiţeri merită astăzi un cuvânt de laudă în legătură cu ziua independenţei Republicii Moldova. Istoria trebuie să-şi cunoască eroii.

De menţionat că majoritatea deputaţilor comunişti şi separatişti care au luptat contra independenţei R. Moldova au devenit mai târziu mari „patrioţi”, de fapt, afacerişti, speculanţi, jefuitori ai economiei naţionale a R. Moldova.

Foştii lideri au participat activ la privatizare şi formarea fondurilor, asociaţiilor economice. Foştii deputaţi din Transnistria au pus stăpânire pe toată industria acestei regiuni, care alcătuia 40% din toată industria Republicii Moldova. Smirnov, Maracuţa, A.Maiorov, V.Zagreadski, A.Belitcenko, S.Topal, A.Porojan, N.Bogdanov, Anna Volkova, V.Emelianov, A.Bolşakov, V.Râleakov şi alţii s-au folosit de condiţiile separatismului velicorus şi s-au îmbogăţit.

Deputatul rus Baturin a primit un anumit număr de acţiuni în procesul de privatizare a Centralei Termoelectrice de la Kuciurgan. După unele date, la Chişinău au fost create mai multe structuri economice, fiind finanţate de către Igor Smirnov.

Suntem de acord cu părerea generalului Ion Costaş privind faptul că o judecată corectă ar trebui să aibă loc astăzi, în conformitate cu art. 67 al Codului penal al R. Moldova, împotriva acelora care au ocupat raioanele din estul R. Moldova.

Crima separatiştilor trebuie pedepsită inevitabil. Aşa ne învaţă istoria şi credem că aşa trebuie să fie.

Anton MORARU,
dr. hab. în istorie, prof. univ.
ARHIVA TIMPUL
27 august 2013

ZIUA DE 19 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 19 august în istoria noastră

1316: Regele  Ungariei, Carol Robert d’Anjou, acordă Clujului privilegiul de a fi oraș liber regal, anulându-i astfel statutul de  posesiune a Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

 Prin obţinerea statutului de oraş, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind sustras autorităţii voievodului Transilvaniei, comiţilor şi altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

Acordarea privilegiului din 1316, venită în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, apare din dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania

Clujenii obțin astfel dreptul de a-și alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucideri, care se judecau împreună de către judele orășenesc și judele regesc.

Locuitorii Clujului erau obligați să-i plătească impozitele anual, de ziua sfântului Martin, și să pună la dispoziția regelui câte un ostaș bine echipat la fiecare 60 de gospodării.

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit si rege al Ungariei, a extins în anul 1405 privilegiile clujenilor, aceştia  primind dreptul de a-și întări și înconjura orașul cu ziduri şi şanţuri de apărare, de a ridica turnuri și metereze, de a-și alege pe lângă judele orășenesc 12 jurați drept consilieri.

Foto: Sigismund de Luxemburg

Treptat, Clujul a devenit un important centru de  producție și comerţ, care se întindea pe o suprafață de circa 45 de hectare.

1713: A încetat din viață la Alba Iulia, Atanasie Anghel (Athanasiu Angelu, sec. XVII, Bobâlna–Rapoltu Mare, Hunedoara – 19 august 1713).

A fost Mitropolit ortodox (pravoslavnic) al Bălgradului (Alba Iulia), dar și primul episcop român unit oficial.

1800: S-a nascut  Iacob Cristian Stanislav Cihac (scris uneori şi Czihak), medicul ceh  stabilit la Iaşi (1825), care a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi.

Tot el a  înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (1833).

In anul 1834 a fondat primul muzeu de istorie naturală, la Iaşi.

De asemenea a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837).

A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 29 noiembrie 1888, la Aschaffenburg, in Germania)

1828: S-a nascut Ioan Raţiu, om politic din Transilvania, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902, militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională (s-a numărat printre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892, adresat Curţii de la Viena în numele naţiunii române din Transilvania.

 

A fost întemniţat de autorităţile maghiare în urma procesului intentat „memorandiştilor” ; (d.4  decembrie 1902).

1858: Reprezentantii celor şapte puteri europene (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei), au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.

Convenția prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei, autonome, sub denumirea Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, sub suzeranitatea Sultanului, iar fiecare în parte dintre ele urmând a avea propriul său domn, guvern și organ legiuitor, valoarea tributului datorat Porții, formarea unei Comisii centrale la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat, înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, formarea unei miliții (armate) comune, comune pentru ambele Principate și avându-și sediile amplasate la Focșani, Curtea de Casație și Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun. Intrarea în vigoare a acestei Convenții, căreia i se conferea valoare de noua Constituție a Principatelor Române, marchează încetarea de jure a aplicării Regulamentului Organic.

Convenția a devenit legea fundamentală a țării până în 1864 și prevedea un regim parlamentar și censitar, desființându-se privilegiile marii boierimi.

1881: S-a născut genialul compozitor român George Enescu.

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani – d. 4 mai 1955, Paris), a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, considerat pe bună dreptate cel mai mare muzician român.

Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena. Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmînd presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

În ziua de 6 februarie 1898 își face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.

Tot atunci, în același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică cîteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dînd naștere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

În timpul Primului război mondial rămîne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).

 

În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă.

Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerîndu-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume.

Opera o dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pămînt, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.

Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg.

Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, cînd, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului internațional „George Enescu” din București, premiera românească datînd din 1958, cînd în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținînd lui Jean Rînzescu iar dirijor fiind Constantin Silvestri.

O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

 NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă ca dată a naşterii 7/19.VIII.1881.

VIDEO:

http://www.youtube.com/watch?v=b5Pn1X1_a64

1888 (19/31 august): S-a născut inginerul constructor Emil Prager. 

A folosit în premieră betonul armat în construcţiile din România si a paticipat la realizarea unor importante clădiri din Bucureşti: Muzeul de Artă, Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul Elias ş.a, a Bibliotecii Universitare din Iaşi; (m. 1985).

1891: A încetat din viaţă la București, pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru post-mortem al Academiei Române (n.20 martie 1831, Campulung-Muscel, jud.Arges).

A fost primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

Despre Muzeul Theodor Aman puteti afla mai multe accesand : 

1901: S-a născut inginerul Ştefan Nădăşan autorul unor valoroase  contribuţii în domeniul rezistenţei şi încercărilor de metale.

 A fost membru titular al Academiei Române 1963, vicepreşedinte al acestui for în perioada 1963-1966; (m. 1967).

1916 (19.08/1.09-24.08/6.09): “Dezastrul de la Turtucaia”, batalie în care armata româna a fost înfrânta si nevoita sa se predea în fata atacului germano-bulgar.

  La 14/27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei, iar a doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania şi Turcia declarau război României.

Aliata Germaniei, Bulgaria, a declarat de asemenea război României la 1 septembrie 1916, moment în care armata bulgară, pregătită din timp, s-a pus în mişcare împotriva Turtucaiei, cel mai vestic punct al teritoriului românesc de la sud de Dunăre, un oraş situat în faţa Olteniţei, pe celălalt mal al Dunării.

Pierderile Armatei Române în această bătălie s-au ridicat la 6.000 soldaţi şi 160 ofiţeri morţi sau răniţi, 28.000 soldaţi şi 480 ofiţeri luaţi prizonieri, 100 tunuri şi 62 mitraliere capturate de inamic, pe lângă multe alte materiale de război pierdute în mâna inamicului.

Se estimează că trupele bulgare  au suferit  pierderi ( morţi şi răniţi)   199 ofiţeri şi 7773 soldaţi.

Dezastrul suferit de trupele române va permite extinderea ofensivei germano-bulgare în Estul Dobrogei, aceasta fiind principala cauză a şirului de înfrângeri pe care România le va înregistra pe frontul sudic.

De asemenea, continuarea ofensivei germano-bulgare influenţează negativ campania română din Ardeal, după o perioadă în care înregistrase progrese semnificative.

Mutarea unor contingente importante din cadrul forţelor ce operau în aceste zone va contribui, în egală măsură, la anularea rezultatelor pozitive obţinute prin împingerea trupelor române pe linia Carpaţilor, şi, pe de altă parte, a permis ulterior invadarea Munteniei.

1917: În timpul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc celebrul atac  al “cămăşilor albe” din Regimentul 32 Infanterie “Mircea”.

1920: Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii) : Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

Foto: Mareşalul  Joseph Joffre (1852 – 1931)

1935: S-a născut (în satul Păușa, jud.Bihor), Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român.

A fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic  latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino.

In 1981, este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
În primii ani de după 1989, Dumitru Radu Popescu a dispărut de pe scena vieţii publice şi, departe de agitaţia vieţii, a scris noi romane, printre acestea numărându-se „Dumnezeu în bucătărie”, „Truman Capote şi Nicolae Ţic”, „Săptămâna de miere”, „Întoarcerea fiului risipitor”.

Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie; (d. 2005).

1948: S-a născut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Făgăraş; d. 29.08. 2005, Bucureşti).

1958: Iolanda Balas a cucerit pentru România primul titlu european la saritura în înaltime, la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm, desfăşurate în perioada 19-22.07.1958.

1961: A murit N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator, fondator si director al Institutului Român de Studii Latine din Bucuresti (1937-1945), presedinte al Societatii Scriitorilor Români, director al Fundatiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franta.(n. 6 decembrie 1903).

1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizoare de teatru, TV şi cinema, coregrafă, interpretă, scenaristă şi dramaturg; din anul 2011 este director al Operei Naționale Române din Iași.

1963: A fost lansată în eter, prima emisiune în limba română a postului de radio vest-german “Deutsche Welle ”.

1983: A murit  Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor; (n.20.08.1892, Botosani).

 

Este împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

A fost de asemenea, membru titular al Academiei Române din 1965.

1983: Inaugurarea celui de-al treilea tronson (Eroilor-Industriilor) al primei magistrale a metroului bucureştean, în lungime de 7,8 km, care lega cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

1999: A decedat Mircea Sântimbreanu, scriitor,director al Editurii Albatros , publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”).

Mircea Sântimbreanu (n. 7 ianuarie 1926, Băița, județul interbelic Hunedoara), a fost cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii.

La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat „Cetăţean de onoare al municipiului Brad”, ca Fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.

2001: A decedat lingvistul Emanuel Vasiliu,  specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală.

A fost membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 1929, la Chişinău, azi în R. Moldova).

2004: A murit Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională; (n. 1958).

2014: A decedat la Londra, omul de afaceri Dinu Patriciu (Dan Costache Patriciu), deputat între anii 1990 – 2003 din partea PNL; (n.  3 august 1950, Bucureşti).

În anul 1998, Dinu Patriciu a achiziţionat compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României.

După ce a condus achiziţia Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost membru al Consiliului de Administraţie de la înfiinţarea acestuia, preluând poziţia de director general în 2001.

În anul 2000, este ales ca membru în Consiliul de conducere al Uniunii Generale a Industriaşilor din România. De asemenea, deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituţie afiliată la Confederaţia Patronatelor Europene (UNICE) [1].

În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General CEO al The Rompetrol Group, NV (TRG), devenită o societate petrolieră multinaţională cu sediul în Olanda, cu operaţiuni în 13 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în România, Franţa şi sud-estul Europei.

În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacţie pe piaţa petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena.

În 2003, Dinu Patriciu a fost printre cei care au demisionat din  Parlament , datorită „legii incompatibilităţilor”, care interzice amestecarea intereselor politice publice cu cele private.

În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.

În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Holding (el deţinând un procent de 80% din acţiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

În urma acestei tranzacţii, el a rămas în continuare preşedintele şi directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deţinut la Rompetrol.

A detinut pachetul majoritar de acţiuni de la cotitianul Adevarul anunţând ample investiţii în dezvoltarea acestei afaceri şi eventuala deschidere a unui post de televiziune.

De asemenea, după propriile afirmaţii, el ar deţine proprietăţi imobiliare în România de „sute de milioane”, investiţiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei.

În anul 2009, Dinu Patriciu se afla pe poziţia 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimată la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro.

2016: A luat ființă la Chișinău revista diasporei, intitulată MOLDOVA de oriunde

Revista a fost prezentată, în premieră, la ședința Clubului de Presă cu tema Valorificarea potențialului diasporei în Republica Moldova, organizat de Națiunile Unite, Biroul pentru Relații cu Diaspora și Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova.

2016: A murit Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist, unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România; (n. 1948).

2018: A murit Margareta Niculescu, artist păpuşar, regizoare și profesoară care a avut contribuţii importante la înnoirea teatrului de marionete în Europa și în lume, începând cu anul 1950.

A fost director al Teatrului Țăndărică din București (1949-1986) şi a condus Institutul Internațional de Teatru de Păpuși din Charleville-Mezieres, Franța.

A fost de asemenea cofondatoare, împreună cu Jacques Félix, a Școlii Naționale de Artă a Marionetelor din acel oraș ; (n. 1926). 

 2018: A murit Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, doctor docent în filologie, profesor; autorul a sute de lucrări în domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc.; director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române (1994-2018); membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreşedinte al acestui for (2006-2014) .

Născut la Vaşcău, jud. Bihor, a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatăţii din Bucureşti (1951-1955).

Din 1953 a lucrat la Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române, actualmente Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”: cercetător (1955-1962), cercetător principal (1962-1967), cercetător principal I (din 1981), şeful sectorului de limbi romanice (1967-1995), secretar ştiinţific (1968-1990), director adjunct (1990-1994), director (din 1994)Doctor în filologie 1967 cu teza Fonetica şi fonologia iudeospaniolei din Bucureşti.

A devenit Membru titular al Academiei Române (2001), membru corespondent al Real Academia Española (1978), al Instituto Mexicano de Cultura(1981), al Academiei Române (1993), al Academia Nacional de Letrasdin Uruguay (1994), al Academia Peruana de la Lengua (2004).

Doctor honoris causa al universităţilor din Arad („Aurel Vlaicu”), Craiova, Oradea şi Timişoara. Profesor universitar, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti; cursuri şi seminarii la Universitatea Bucureşti (1963-65, 1967-68, 1970, 1972-73, 1995-96), cursuri de masterat la Universitatea de Vest şi Institutul „Tibiscus” din Timişoara (1992-2004).

A fost Profesor invitat la universităţile din Heidelberg (1971), Mexic (1981), Köln (1984), Frankfurt (1992-93), Oviedo (1994), Málaga (1968, 1970, 1978, 1979), Madrid (1978, 1981), Udine (2002). Redactor responsabil la Dicţionarul limbii române (= dicţionarul Academiei), Dicţionarul etimologic al limbii române, Istoria limbii române, Micul dicţionar academic 4 vol.

A fost de asemenea Consultant ştiinţific, iniţiatorul şi coordonatorul seriilor Etymologica şi Limba română ale editurii Univers Enciclopedic din Bucureşti, Preşedintele Comisiei pentru cultivarea limbii române a Academiei RomâneDirectorul Biroului din România al Uniunii Latine (din 1990), Membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteraneean(1960), Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice (1969), Junta Directiva a Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor (1974-1980), Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (1974-1980, 1989-2001), Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (1987-1992), Comitetul ALFAL (1985), membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (2004).

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Andrei Stratilat

Sfantul Andrei a fost ofiter in armata imperiala a Romei, in vremea imparatului Maximian. A fost ridicat la rangul de “Stratilat”, adica de general, datorita rezultatelor sale.

In anul 305, este nevoit sa lupte impotriva persilor. Atat el cat si cei de sub comanda sa, se vor ruga lui Hristos sa-i ajute sa iasa biruitori. Datorita rugaciunii lor, armata persana a fost infranta.

Cand Andrei Stratilat a intrat biruitor in Antiohia, a fost denuntat ca este crestin. Pentru ca a marturisit credinta sa in Hristos, a fost supus la multe chinuri.

Datorita respectului de care se bucura, este eliberat din temnita cu scopul de a nu ridica multimea impotriva armatei si de a cauta imprejurari si motive pentru uciderea sa.

Andrei, afland prin descoperire dumnezeiasca de gandurile imparatului, si-a luat armata formata din doua mii cinci sute nouazeci si trei de militari de elita si a pornit spre Tarsul Ciliciei, unde cu totii au primit Sfantul Botez din mainile Episcopului Petru al Tarsisului.

Aici au fost prigoniti de autoritatile imperiale. Din cauza acestor persecutii, Generalul Andrei si armata sa, au urcat in Muntii Taurus.

Armatele romane i-au ajuns pe cand ei se rugau intr-un defileu din acei munti, si i-a decapitat pe toti. Niciunul dintre ei nu s-a impotrivit, ci cu totii au primit cu bucurie moartea muceniceasca pentru Hristos.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
   
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.