Documente KGB desecretizate dezvăluie că NKVD-ul sovietic și Gestapo-ul nazist au colaborat cu mult timp înaintea semnării Pactului Ribbentrop-Molotov

Documente KGB desecretizate în Ucraina relevă că NKVD-ul lui Stalin și Gestapo-ul lui Hitler au colaborat dinaintea semnării Pactului Ribbentrop-Molotov

 

Poate că singurul lucru care îi revoltă mai mult pe apărătorii ruși ai lui Stalin decât paralelele evidente între regimul său și al lui Hitler este orice referire la alianța pe care cei doi dictatori au format-o în 1939 cu Pactul Ribbentrop-Molotov, care a deschis calea războiului în Europa și a durat până când Hitler s-a întors impotriva fostului aliat în iunie 1941, scrie Paul Goble pentru Euromaidan Press com.

Dar acum ar putea exista ceva și mai ofensiv pentru apărătorii lui Stalin și ai sistemului lui: descoperirea unor documente care confirmă faptul că NKVD-ul lui Stalin a colaborat îndeaproape cu Gestapo-ul înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și care e posibil să fi pregătit semnarea pactului.

Dmitri Volcek de la Radio Svoboda relatează că documente recent publicate din arhivele birourilor KGB din Ucraina arată că „NKVD a predat către Gestapo refugiați din Germania care sperau să scape de Hitler în URSS”.

Începând cu mult înainte de 1939 și continuând până la invazia germană, poliția secretă sovietică a trimis „sute” de refugiați la închisoare, tortură și, în multe cazuri, la moarte de mâna Gestapo-ului.

La început, a implicat mai ales cetățeni germani; dar mai târziu, această „cooperare” a inclus și pe alții.

Istoricul german Wilhelm Mensing a creat un site web „NKVD și Gestapo” la nkwd-und-gestapo.de, dedicat celor care au fugit din Germania lui Hitler doar pentru a fi arestați în URSS, apoi trimiși în GULAG sau dați înapoi naziștilor. [Mensing este, de asemenea, autorul lui Von der Ruhr în den GULAG (2001), printre alte cărți.]

Documentele din Ucraina sunt deosebit de importante din două motive:

• În Germania de Est, orice referire la această practică a fost interzisă; și există puține documente despre asta în arhivele Stasi, spune Mensing;

• Iar în Rusia, dosarele poliției secrete care probabil conțin documente despre colaborare rămân clasificate și astfel inaccesibile cercetătorilor.

Volchek l-a întrebat pe Mensing despre asemănările dintre NKVD și Gestapo, menționează Paul Goble. Istoricul german a răspuns că acestea împărtășeau „calitățile specifice ale poliției secrete.

Gestapo-ul a exterminat populația evreiască în țările ocupate: aceasta a fost trăsătura sa unică.”

Pe de altă parte, „numărul victimelor NKVD a fost aparent mai mare”.

„Cifrele au variat, dar cruzimea era aceeași”, a continuat el.

„Atât Gestapo-ul, cât și NKVD-ul au fost instrumente în mâinile unor conducători criminali și tirani despotici”.

SURSA: Euromaidan Press

Acad. prof. Ioan Aurel Pop vorbește despre ”Evul întunecat”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evul „Întunecat”

Cam de la „Renaștere” încoace, ne-am obișnuit să tratăm Evul Mediu cu dispreț, dar și cu multă superficialitate, scrie Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române  în https://www.art-emis.ro/.

Cine nu a auzit expresii de genul „barbarie medievală”, „întuneric medieval”, „comportament ca-n Evul Mediu”?

Disprețul se conține chiar în nume. Cei doi termeni alăturați înseamnă „perioada mijlocie”, în sensul unei paranteze neinteresante, neimportante și chiar jenante, situate între luminoasa Antichitate clasică (greco-romană), care a oferit modelul sau idealul de cultură și civilizație, pe de o parte, și Renaștere, care s-a străduit să reînvie cât mai bine acest model antic, pe de altă parte.

„Reînvierea” a însemnat, de fapt, copiere sau imitație, iar atunci când a fost depășită și abandonată, se trecea treptat spre cultura modernă.

Deoarece artiștii, savanții, literații din secolele al V-XIV-lea – adică oamenii de cultură sau creatorii medievali -, cu foarte rare excepții, nu au imitat operele clasicismului greco-latin, au fost tratați cu dispreț, cu desconsiderare și au fost ignorați multă vreme, ei și operele lor.

Firește, o biserică gotică nu seamănă cu un templu grecesc, dar nu pentru că oamenii din Evul Mediu nu știau să facă temple, cum s-a crezut o vreme, ci pentru că nu-i interesa acest lucru, pentru că aveau o altă sensibilitate, o altă concepție despre divinitate și despre creație.

Ideea că între „Lumea veche” și „Lumea nouă” – imitație a celei vechi – se interpune una „mijlocie”, fără nicio personalitate, una întunecată, nepotrivită, ca un fel de accident al istoriei, s-a insinuat în unele scrieri, pentru ca apoi să se generalizeze. Această concepție a acționat în timp ca o sentință, ca un sigiliu aplicat cu forța și imposibil de îndepărtat.

Orice epocă trebuie apreciată în funcție de propriile realități și principii.

Lumea modernă, mai ales prin Marea Revoluție Franceză, a aruncat un oprobriu greu, apăsător, pe care romantismul a încercat, fără prea mare succes, să-l îndepărteze, poate și fiindcă a alunecat spre o imagine idealizată a Evului Mediu, din care proveneau doar ruine fascinante, cavaleri în turnir, onoare cavalerească, romane galante (l’amour courtois) sau poezii ale trubadurilor.

De aceea, în ciuda lucrărilor foarte serioase ale istoricilor (din ultimul secol, de exemplu), în opinia publică a rămas o imagine superficială și deformată a Evului Mediu, în care ar fi trăit oameni stângaci și neîndemânatici, aspri și ignoranți, animați de barbarie, supuși unei crunte asupriri a feudalilor, perioadă în care o mână de aristocrați (dacă nu doar regele) decideau totul, în care unele femei erau considerate bune numai spre a fi lăudate în poezie, iar altele numai spre perpetuarea speciei, în care Biserica era atotputernică și îi ardea pe rug, prin intermediul Inchiziției, pe cei incomozi etc.

Astăzi, unele dintre aceste clișee au fost abolite, dar în prea mică măsură. Foarte puțină lume știe, de exemplu, câte inovații a adus omenirii Evul Mediu, de la cartea manuscrisă, numită codice (în antichitate erau rulouri, numite volumina, un fel de suluri), până la notele gamei muzicale și la muzica fondată pe ritm! Evul Mediu, judecat prin prisma idealurilor moderne de democrație, libertate, egalitate, drepturi ale minorităților etc., nu are nicio relevanță.

Orice epocă trebuie apreciată în funcție de propriile realități și principii. Principiile Evului Mediu sunt credința, supunerea, ierarhia, privilegiul, onoarea cavalerească, munca tăcută, anonimatul etc. Nimic nu poate fi înțeles din Evul Mediu, dacă nu conștientizăm atașamentul nețărmurit al acelor oameni (în Europa) față de credința creștină și față de Biserică. Dacă judec omul medieval prin prisma abilității omului contemporan de a lucra la computer, atunci, firește, medievalul devine un primitiv. Dar câte abilități aveau oamenii de la anul 1000 (să zicem) pe care noi le-am pierdut?!

 

Surse de înţelepciune

 

Biserica a fost peste tot în Europa medievală „patroana” culturii. Nicio activitate culturală majoră nu se desfășura în afara Bisericii, fără oblăduirea ei. Chiar universitățile din Occident au fost creația Bisericii și a credinței.

La noi, în lumea de tradiție bizantină și bizantino-slavă, în condițiile relației speciale și a simbiozei dintre puterea laică și cea religioasă, în sânul bisericilor și mănăstirilor, s-au născut cartea manuscrisă, miniatura de carte, broderia, școala, educația organizată, arhivele, bibliotecile, scrisul în românește, literatura teologică, juridică, beletristică, filosofică etc.

Instruirea copiilor, învățarea buchilor, cititul și scrisul la noi nu au fost „inventate” și susținute de la început de stat, ci de biserică. Viețile sfinților, povestite simplu și pe înțelesul tuturor, au devenit adevărate pilde de viață și surse de înțelepciune, iar icoanele și frescele au ajuns să fie ilustrarea pentru popor a Cărții Sfinte, pe care puțini o puteau citi direct în acele vremuri.

Unii istorici sugerează că apartenența românilor la civilizația Bizanțului a fost o catastrofă națională.

Apartenența românilor la civilizația bizantină este o realitate și de aici trebuie să plecăm. Istoricii de profesie nu au voie – nu le permite deontologia – să se lanseze în speculații de genul „ce ar fi fost dacă nu ar fi fost…” (despre un fenomen, fapt, proces).

Românii sunt, mai întâi, răsăriteni (în cadrul Europei clasice) prin geografie, nu prin istorie, adică prin locul în care sunt așezați de soartă. Trebuie știut că numele de Imperiul Bizantin este o ficțiune, o convenție a istoricilor, stabilită cam din secolul al XVII-lea încoace.

Numele oficial al statului statornicit de împăratul Constantin cel Mare cu centrul la Noua Romă la anul 330 a fost, până la căderea Constantinopolului de la 1453, acela de „Imperiul Roman”.

Din punct de vedere legal, statul roman decăzut în vest a continuat să existe în est, chiar și după fondarea Imperiului Carolingian și apoi Ottonian. Ambele nu mai erau sub aspect etnic romane (unul era grec și altul german), dar duceau mai departe ideea romanității.

Singurul popor din est care a continuat în chip vizibil tradiția romană și sub aspect etnic a fost poporul român. Acest fapt s-a întâmplat sub oblăduirea Bizanțului și apoi s-a perpetuat prin „Bizanțul după Bizanț”.

Unii istorici sugerează că apartenența românilor la civilizația Bizanțului a fost o catastrofă națională. Cum să poată fi o astfel de realitate generoasă „catastrofă națională”? Faptul că civilizația aceasta a Imperiului Roman din răsărit nu a reușit să se mențină drept civilizație-model (de succes) a Europei – cum a fost pentru câteva secole atunci când Occidentul era „barbar” și „barbarizat” – este o cu totul altă chestiune.

Noi, însă, locului ne ținem: aparținem unei civilizații europene de mare anvergură pe care trebuie s-o cunoaștem și s-o studiem, nu s-o ignorăm și s-o disprețuim.

Nu știm cum ar fi fost, dacă eram occidentali, dar știm ce soartă ne-a fost hărăzită aici, în sud-estul Europei și nu avem dreptul s-o hulim, ci să-i facem față cu demnitate.

Biserica a jucat rol esențial în fondarea și funcționarea spitalelor. Aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți pentru că aceştia erau protectorii bolnavilor.

Pentru o biserică creștină tradițională, ajutorarea semenilor aflați în nevoie, bolnavi, bătrâni, neputincioși, sărmani, face parte din esența misiunii sale pe acest pământ. Biserica, „mireasa lui Iisus”, a ocrotit întotdeauna oamenii.

Primul spital „modern” din România l-a făcut tot Biserica, prin mitropolitul Anastasie Crimca, la 1619. Spitalul Colțea din București, fondat la începutul anilor 1700, era în curtea mănăstirii omonime, construite de familia Cantacuzino.

Toate sau aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți veghetori și patroni, nu numai pentru că sfinții erau protectorii bolnavilor, dar și pentru că Biserica a jucat rolul esențial sau un anumit rol în fondarea și funcționarea lor. Dar, dincolo de spitale, Biserica a vegheat mereu la ajutorarea săracilor, la adăpostirea celor rămași ai nimănui, la ocrotirea și școlarizarea copiilor.

Fondatorul învățământului în limba română de la „Sfântul Sava”, considerat și părintele Politehnicii bucureștene, ardeleanul Gheorghe Lazăr, era arhidiacon și misiunea și-a îndeplinit-o pe un teren al Bisericii Țării Românești. Evident, Biserica Ortodoxă Română mai are multe de făcut pe tărâmul filantropiei. Cel care neagă cele făcute și cele care se fac sub ochii noștri este pus pe rele, e mânat de ură, nu de iubire.

Sunt țări occidentale unde închiderea bisericilor nu înseamnă nimic, fiindcă sunt ca și inexistente.

Sunt unii care susţin că ar fi anacronic să crezi în Dumnezeu și să mergi la biserică în veacul al XXI-lea. Sunt țări – mai ales cele nordice – unde bisericile sunt mai întotdeauna închise, fiindcă nu le trece nimeni pragul. La recensămintele din aceste țări, dacă 20-30% din populație se declară creștină, este mult.

Chiar în apropierea noastră, Cehia, conform recensământului din 2011, are peste 79% din populație atee, agnostică, fără religie etc.

În aceste țări, închiderea bisericilor, din varii motive, nu înseamnă nimic, fiindcă ele sunt oricum ca și inexistente.

România este și ea o țară europeană, moștenitoare a civilizației și culturii greco-latine, face parte din organisme europene și mondiale – ca Norvegia, Suedia sau Cehia – dar nu este întocmai ca ele. Una dintre cele mai izbitoare deosebiri se vede în domeniul religios.

Conform recensământului din 2011, 86,45% din populația României s-a declarat ca fiind de confesiune creștină ortodoxă. Ceilalți cetățeni români s-au declarat creștini de alte confesiuni: romano-catolici, protestanți, penticostali, uniți cu Roma, baptiști etc. Astfel, populația creștină din România reprezintă 99,5% din totalul populației țării.

Trebuie, însă, să fim convinși că nu acesta este adevărul, pentru că, dacă 99% dintre cetățenii români ar fi cu adevărat creștini și ar aplica preceptele creștine, România ar fi o țară edenică. Și nu este cazul!

Mulți români știu să cânte mai multe colinde decât alții, să plângă, seara, la lumina candelei, după morții și viii lor, aflați departe. Nu am văzut popoare occidentale să facă la fel.    

Românii se declară religioși și creștini, dar nu sunt cu toții practicanți și nu respectă, în aceeași măsură în care declară, canoanele, posturile, sărbătorile etc. Unii români se duc la biserică doar de Crăciun și de Paști. Dar mai sunt și alte chestiuni care-i individualizează pe români față de alții, chiar față de alți creștini. Să enumerăm câteva:

– românii se cunună religios, se închină în biserici, își botează copiii, se mărturisesc, practică cultul morților etc. ;

– românii își sfințesc casele, mașinile, alte bunuri și chiar animalele; țin mai multe sărbători de peste an decât alții; își urează de ziua numelui „La mulți ani!”, iar ziua aceasta celebrează câte un sfânt din calendarul creștin;

– românii își mai spun, când se întâlnesc și când se despart, „Doamne ajută!”, „Dă-ne, Doamne, bine!”; când află de un deces, spun și scriu „Dumnezeu să-l ierte!” etc.

Se poate obiecta că nu este vorba aici despre chestiuni de esență, dar, indiferent dacă sunt sau nu, ele jalonează viețile oamenilor.

Și încă ceva: mulți români – după un obicei de când e lumea – își fac cruce când trec pe lângă biserică, înalță ochii și gândul către Domnul.

Așa au învățat de la părinți și de la moși, ca „să fie primit”, ca să fie sufletul împăcat.

Mulți români știu să asculte smeriți o priceasnă, să cânte mai multe colinde decât alții, să spună cu smerenie „Hristos a înviat!”, să facă „veșnica pomenire” a morților, să plângă, seara, la lumina candelei, după morții și viii lor, aflați departe, prea departe. Nu am văzut popoare occidentale să facă la fel.    

Cine deține monopolul adevărului? Cine poate să certifice că drumul Occidentului, în privința credinței, este cel infailibil, că numai acest drum laicizant garantează succesul, prosperitatea socială, morală, spirituală?

Firește, față de cele evocate mai sus, sunt o mulțime de contraargumente și se pot aduce obiecții.

Unele vor fi cu bună-credință, altele nu. Rânduri-rânduri, seculariștii, „progresiștii”, ateii, anticlericalii, agnosticii, neomarxiștii etc. le exhibă mereu – câteodată rațional și cuminte, alteori în mod agresiv, intolerant și jignitor. Intenționat nu vreau să amintesc acum despre mojicia unor români, despre blestemele și înjurăturile lor legate de Dumnezeu și de sfinți, de credință și de biserică.

Nu vreau să dezvolt aici nici aspecte privind formalismul românilor, felul lor de a imita, dorința de a face exact invers decât se cere de către autorități etc.

Se va spune, din nou, că românii sunt înapoiați, că au rămas „în plin Ev Mediu”, că trăiesc prin eresuri și superstiții, că pun ritul înaintea dogmei, că nu și-au raționalizat credința și trăirile religioase etc. Le știu și le văd pe toate acestea, dar cine deține monopolul adevărului?

Cine poate să certifice că drumul Occidentului, în privința credinței, este cel infailibil, că numai acest drum laicizant garantează succesul, prosperitatea socială, morală, spirituală?

Mi se va spune și că Biserica Ortodoxă nu are întotdeauna și peste tot cei mai potriviți preoți și ierarhi, că nici ei, clericii, nu știu constant să conducă bine turma, că fac ceremonii prea dese și prea lungi și că numai guvernanții laici decid în timpul stării de urgență.

Este drept! Și ierarhii, și preoții sunt oameni, iar om fără greșeală nu există. Se poate ca nu toți slujitorii bisericii au înțeles cum să se poarte impecabil în aceste timpuri grele.

Numai că societatea nu este un mecanism fără suflet și fără sentimente, iar deciziile trebuie pliate după lume, după felul românilor de a percepe viața și moartea, de a înțelege relația cu autoritatea constituită.

Nu sunt oamenii chemați – oricât de grozavi ar fi ei – să decreteze că biserica şi credința sunt rele.

Critica Bisericii se poate face în orice societate democratică, dar nu pornind de la principii malefice și nu cu „mânie proletară”, ca pe vremuri.

De două milenii anumite forțe se străduiesc să combată creștinismul, iar acesta iese mereu mai puternic din aceste confruntări.

Sunt şi indivizi, cu fețe congestionate și cu voci tunătoare, care nu critică, ci înfierează, condamnă… De două milenii anumite forțe se străduiesc să combată creștinismul, iar acesta iese mereu mai puternic din aceste confruntări.

Se poate ca, statistic vorbind, românii să nu mai fie la fel de cucernici ca odinioară, se poate să mai fie unii care opun vehement știința și religia (cum o făcea la noi ateismul comunist), se poate să mai fie indivizi și grupuri care să admire necondiționat civilizația Occidentului laicizat și amenințat de fundamentalism, dar, dincolo de toate acestea, îi contrazice realitatea.

Nu sunt viitorolog și nu știu ce vor aduce deceniile și secolele următoare, dar constat ceea ce se întâmplă azi. Iar astăzi, românii cu preoții și cu praporii în frunte au reușit să scape de dictatură și speră într-un viitor mai bun, prin întărirea lor întru credință și prin încrederea în Biserică.

De aceea, persoanele și instituțiile cu rol de conducere în societate trebuie să pornească de la această premisă când iau decizii care îi privesc pe români și care se referă la România.

Notă – Adaptare după dialogul dintre Acad. Ioan Aurel Pop şi Preotul dr. Ion Alexandru 

O ISTORIE A ZILEI DE 23 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

23 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30 i I.Hr: După invadarea  cu succes a Egiptului, Octavianus îi executa pe Marcus Antonius Antyllus, fiul cel mare a lui Marc Antoniu, și pe Caesarion, ultimul rege al dinastiei grecești a Ptolemeilor din Egipt și singurul copil al lui Cezar și al Cleopatrei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 79: Muntele Vezuviu dă semne de erupție.

Erupției Vezuviului  a fost  atestată  într-o scrisoare a lui  Plinius cel Tînăr, martor ocular al catastrofei, care vorbea de trezirea vulcanului cu nouă zile înainte de calendele lui septembrie, dată care corespunde zilei de  24 august 79, d. I Hr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/04/video-si-galerie-foto-inghetati-in-timp-victimele-fosile-ale-eruptiei-vezuviului-din-gradina-fugarilor/

 

 

 

 

406: Regele goților  Radagaisus este executat, după ce armata sa a fost invinsă de  generalul roman Stilicho. 

Armata lui Radagaisus navalise în nordul Italiei si a inaintat spre Florența, blocând orașul.

O  treime din trupele goților au fost uciși,  dupa ce trupele romane comandate de  Stilicho au spart asediul Florenței, care se găsea aproape pe punctul de predare. 

Radagaisus și-a abandonat oamenii și a încercat să scape, dar a fost capturat de romani si executat. 

12.000 de luptatori barbari  au fost încorporati în armata romană, iar altii au fost vânduti ca sclavi.

 

 

 

 

 

 

 

Anul 410 : Sub conducerea lui Alaric I vizigotii cuceresc nordul Italiei si ocupa  Roma, pe care o jefuiesc cumplit timp de 3 zile .

Atât autorii creştini cat şi cei pãgâni, oferã o imagine sumbrã a distrugerilor şi masacrelor comise de vizigoti.

 

 

 

 

 

 

 

 

                           În imagine: Jefuirea Romei de către barbarii vizigoti.

 

 

 

Vizigoții au apărut pentru prima dată în istorie ca un popor distinct, în anul 235  d.Hr., atunci când au invadat și au devastat Dacia.

În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al Romaniei, au trecut Dunarea si după ce au devastat timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric în nordul Italiei, unde au jefuit, în anul 410 Roma.

 Atacurile vizigote vor contribui la căderea Imperiului Roman de Apus in anul 476, iar după destrămarea  acestui imperiu, au jucat un rol important în Europa de Vest, pentru alte două secole și jumătate.

 

 

 

 

 

 

634: Califul Abu Bakr moare la Medina și este urmat de Umar I,la conducerea califatului.  Califatului

Abdallah ibn Osman Abu Bakr (573-643), primul calif arab musulman (632-634) a  întreprins campanii militare in urma carora o cucerit Mesopotamia (Irakul de azi) ȘI Palestina.

Era  unul dintre însoțitorii lui Mahomed si socrul acestuia, dar si cel mai apropiat  prieten al profetului.   Mormantul sau  se afla in moscheea din orasul  Medina, Alături de trei califi l–au succedat.

1244: Armatele musulmane au ocupat Ierusalimul,acest oraș fiind  definitiv pierdut de creştini.

 

 

 

 

 

 

 

1328: Este încoronat regele Filip al VI-lea al Franţei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Filip al VI-lea al Franței (n. 1293 – d. 22 august 1350), cunoscut și ca Norocosul (franceză Le Fortune) sau de Valois, a fost un rege al Franței din 1328 până la moartea sa în 1350. El a fost, de asemenea, Contele de Anjou, Maine și Valois 1325 – 1328. A fost un membru al dinastiei Capețienilor, el fiind fiul lui Carol de Valois (care era fratele regelui Filip al IV-lea al Franței[1], tatăl lui Carol al IV-lea[2]) și primul rege al Franței din Casa de Valois.

 

 

 

 

 

1346: Bătălia de la Crécy, din timpul Războiul de 100 de ani, soldată cu victoria englezilor asupra Franţei; au fost utilizate pentru prima dată armele de foc în Europa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1537: A decedat  Thomas Murner scriitor, călugăr si propovaduitor bisericesc franciscan, german.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este cunoscut pentru operele sale satirice  si pentru faptul ca a  criticat vehement Reforma  din Germania si a polemizat cu Martin Luther.

 

 

 

 

 

 

1575:  Diaconul Coresi termina tiparirea, la Brasov, a unui “Octoih” slavon în doua părţi; lucrarea se înscrie în seria de tiparituri pe care Coresi le-a executat.

 

 

 

 

 

 

1595:  Bătălia de la Călugăreni pe apa Neajlovului. Oastea aliată munteano-transilvăneană, condusă de Mihai Viteazul, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc.

Operațiunea lui Mihai nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.

Raportul de forțe era net favorabil oștii otomane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum știm, de 180 mii ostași, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui MihaiVodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova și Ardeal, d-abia se urca la 16 mii oameni și 12 tunuri”

În ceea ce privește efectivele oștilor aliate, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari și un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbește de 8.000 de munteni și 2.000 de unguri.

Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu.

În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.

 

 

 

 

 

 1628: A murit George Villiers, Duce de Buckingham, om de stat englez.

 

 

 

 

 

 

Foto. Un portret al lui George Villiers, primul duce de Buckingham, semnat de artistul flamand de secol XVII, Peter Paul Rubens, descoperit după patru secole.

 

George Villiers, Duce de Buckingham (28 august 1592 – 23 august 1628) a fost favoritul regelui Iacob I al Angliei.

 

 

 

 

1752: A încetat din viaţă Grigore al II-lea Ghica, domn al Ţării Moldovei , ctitor al mănăstirilor Frumoasa (Iaşi) şi Pantelimon (Bucureşti).

 

 

 

î

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Grigore al II-lea Ghica, a fost  domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.

 

 

 

 

 

 

1754: S-a născut la Versailles, Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei şi al Navarei din 1774 şi până în 1789. Din 1789 şi până în 1793, rege al francezilor (m. 21 ianuarie 1793).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ludovic al XVI-lea (  d. 21 ianuarie 1793, decapitat în Paris) rege al Franței și al Navarei din 1774 și până în 1789, rege al francezilor din 1789 și până în 1793. A fost ultimul reprezentant al Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze. A fost executat prin ghilotinare in timpul Revolutiei Franceze.

 

 

 

 

 

 

 

1769: S-a născut  zoologul si paleontologul francez George Cuvier ; (d.13 mai 1832).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea ,un pioner în domeniul anatomiei comparate și părintele paleontologiei vertebrate, fiind primul ce a studiat fosilele vertebratelor, el a fost un creationist   convins și a elaborat o teorie a catrastofismului.

A inclus în grupul vertebratelor pestii, amfibienii, reptilele, păsările, mamiferele si a descoperit legea corelatiei organelor.

Deși el a fost un antievoluționist convins, lucrările sale în domeniul  paleontologiei au fost deseori citate de către darwiniști. A încercat să facă o clasificare a animalelor.

 

 

 

 

 

 

 1800:  S-a născut la Labovë e Madhe, în Imperiul Otoman, acum în Albania, Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, una dintre personalitățile  care au contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice. (d. 1865).

 

 

 

 

 

 

Portretul lui Evanghelie Zappa în Zappeion – foto en.wikipedia.org

 

 

 

Evanghelie Zappa (d. 19 iunie 1865, Broșteni, România), a fost una dintre personalitățile balcanice ce au contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice.

Este cel care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertain, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionului din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică).

In anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile lăsate de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne.

In România a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu.

 

 

 

 

 

1806: A murit la Paris, fizicianul francez Charles Augustin de Coulomb,care  a creat în domeniul mecanicii tehnice (rezistenta materialelor, frecarea de alunecare si de rostogolire, torsiunea firelor etc.).

S-a născut la 14 iunie 1736, Angoulême, Franța, este cunoscut pentru descoperirea legii care-i poară numele și care definește forța electrostatică de atracție sau respingere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cinstea lui a fost numită Unitatea din Sistemul International pentru sarcină, coulombul .

 

 

 

 

 

 

 

1821: Mexicul  îşi câştigă independenţa faţă de Spania.

 

 

 

 

 

 

1833:  Sclavia este abolită în coloniile britanice.

 

 

 

 

 

 

1839:  Hong-Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie (până la 1 iulie 1997).

 

 

 

 

 

 

1912:  S-a născut actorul, regizorul şi dansatorul american Gene Kelly (Eugene Curran Kelly), cunoscut pentru rolul din filmul “Cântând în ploaie”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este mai cu seamă cunoscut pentru rolul său din musicalul Cântând în ploaie, A fost una din figurile importante ale filmelor muzicale de la Hollywood in anii ’40 si ‘50.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1914: Japonia, aliata Angliei, declară război Germaniei şi bombardează Qingdao, în  China.
Conflictul european devine mondial.

 

 

 

 

 

 

 

1921: Faisal I este încoronat rege al Iraqului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1926: A murit Rudolf Valentino, renumit actor actor american de origine italiană;  (n. 1895).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1927:  La Boston, în SUA,  au fost executați , în ciuda protestelor internaționale, anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicola Sacco (n. 22 aprilie 1891 – d. 23 august 1927) și Bartolomeo Vanzetti (n. 11 iunie 1888 – d. 23 august 1927) au fost doi anarhiști americani de origine italiană, arestați în 1927, închiși și executați pe scaunul electric, în Massachusetts.

 

 

 

 

 

 

1939:  S-a semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa de Est.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord URSS-ului.

 

 

 

 

 

 

 

Molotov semnează Pactul Germano-Sovietic de neagresiune (Pactul Ribbentrop-Molotov, Pactul Ribbentrop-Stalin). În spatele lui Ribbentrop e Stalin 

 

 

Pactul Ribbentrop-Molotov(Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru ocuparea criminală a teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940.

 

 

 

 

Adolf Hitler, coducătorul Germaniei Fasciste	Implementarea divizării Europei de Est în urma Pactului Ribbentrop-Molotov (1939)	Iosif Stalin, conducătorul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste

 

 

 

 

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au fost asasinaţi de către hoardele naziste şi bolşevice!

Din pacate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau R.D.G.), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărît cîţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trasatură de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii.

 

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la Moscova în data de 23 august 1939, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de influenţă în Europa răsăriteană.

Conform Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de teritoriul dintre rîurile Prut şi Nistru,  fosta ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar, Partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu.

Pactul este semnat din partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar din partea Guvernului U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin) în prezenţa lui Stalin.

Semnarea Protocolului Secret a Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a teritoriilor româneşti de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie 1940.

În conjunctura naţională şi internaţională indicată mai sus, România este prinsă de planurile mişeleşti ale lui Hitler şi Stalin de divizare a Europei Centrale şi de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940.

Administraţia şi Armata română se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României precum şi din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.

 

 

 

 

Carol II-lea, Rege al României	Pierderile teritoriale ale Romaniei, 1940

• Cititi conţinutul Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), inclusiv Protocolul Adiţional Secret;

 

 

 

 

  

 

1942: Al Doilea Război Mondial: Începutul bătăliei de la Stalingrad.

 

 

 

1943: A luat sfârșit Bătălia de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943), cea mai mare bătălie de blindate din istorie.

 

Bătălia de la Kursk, (5 iulie 1943 – 23 august 1943), a fost ultima acțiune ofensivă germană de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informații asupra intențiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat și disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive și câmpuri minate și au concentrat și camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanșării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include și mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 8.000 de tancuri) și a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operațiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operațiunile Kutuzov și Polkovodeț Rumianțev.

 

 

 

 

 

 

1944: Al Doilea Război Mondial: Marsilia este eliberată de aliați.

 

 

 

 

 

 

1944:  România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Armata sovietică  se afla  deja pe teritoriul țării cand  regele Mihai I al României  l-a arestat pe Ion Antonescu și a instaurat un guvern condus de Constantin Sanatescu, care a decis trecerea de partea Aliaților din Al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 23 august a fost în România comunistă sărbătoare națională între anii 1948–1989.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1947:  Parlamentul român a ratificat Tratatul de pace de la Paris (semnat la data de 10.02.1947) dintre România si Puterile Aliate si Asociate.

Cobeligeranta României la războiul antinazist nu a fost recunoscută de Aliați , iar clauzele economice erau deosebit de grele şi injuste.

României i se recunoşteau drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord, dar Basarabia si nordul Bucovinei rămâneau anexate URSS-ului; cobeligeranta României nu a fost recunoscuta, iar clauzele economice erau deosebit de grele.

 

 

 

 

Delegația României în apărarea hotarelor Transilvaniei în fața hărții, Conferința de Pace de la Paris 19 iulie – 15 octombrie 1946,  ziaristionline.ro 

 

 

 

 

1948:  A fost creat Consiliul Mondial al Bisericilor, care reuneşte bisericile anglicană, ortodoxă şi numeroase biserici protestante.

 

 

 

 

 

 

1956: Inaugurarea Bibliotecii Centrale de Stat din România (azi Biblioteca Naţională din Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1973: Tenismenul român Ilie Năstase a devenit lider mondial al clasamentului ATP, poziţie păstrată timp de 40 de săptămâni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1983: A avut loc prima transmisiune color a Televiziunii Române.

În 1983, România rămăsese singura ţară din Europa care încă transmitea doar în alb-negru, după ce şi Albania trecuse la transmisia semnalului color de televiziune.

Regimul comunist de la Bucureşti preferase să direcţioneze bugetul extrem de auster al tarii către alte scopuri şi nu avea intenţia de a implementa televiziunea color. Totuşi, directorul tehnic de atunci, Nicolae Stanciu, a luat hotărârea ca pe 23 august, de Ziua Naţională, să se facă prima transmise oficială color, bazându-se pe faptul că Nicolae Ceauşescu promisese într-o plenară de partid că România urma să introducă televiziunea în culori.

Nicolae şi Elena Ceauşescu nu ştiau că, în 23 august 1983, omagiile participanţilor la marea demonstraţie a oamenilor muncii din Piaţa Aviatorilor erau transmise color, şi nu în alb şi negru, ca în anii precedenţi, iar când au aflat i-au sancţionat aspru pe inginerii televiziunii.

În cele din urmă, cuplul prezidenţial a fost mulţumit pentru că a înţeles că imaginea color este mai măgulitoare.

Transmisia din 23 august 1983 a fost făcută în sistem PAL, la fel ca restul care au urmat după acea dată, niciodată însă nu a fost anunţat în mod oficial că România a adoptat sistemul PAL.

Emisia era de fapt parţial color, adică între emisiunile alb-negru erau intercalate uneori şi programe color. Unele dintre programe erau primite din ţările socialiste vecine, care foloseau sistemul SECAM, aşa încât, pentru a putea fi recepţionate fuseseră fabricate televizoare bi-sistem.

 

 

 

 

 

 

1985: S-a aflat că șeful serviciului  vest-german contra-informaţii Hans-Joachim Tiedge, a fugit în Germania răsăriteană aflată sub ocupație sovietică .

Trădarea lui a devenit cunoscută abia după ce acesta a defectat în Germania de Est.

 În cei patru ani premergători descoperirii trădării sale,  el a fost responsabil cu  urmărirea spionilor est-germani.

După cum  se pare, la momentul fugii lui Tiedge activitățile sale în slujba spionajului est german nu fuseseră descoperite.

Trădarea sa a dus la rechemarea a numeroși agenți germani occidentali care încă se aflau pe teren și a dat o gravă lovitură  serviciului de contraspionaj vest-german.

Recrutarea lui  Hans-Joachim Tiedge a fost cea mai mare  lovitură dată  spionajului vest-german de  șeful  serviciilor secrete comuniste din Germania de Est, Markus Wolff, un german născut în Rusia.

Cu câţiva ani în urmă, un defector  din Germania  de Est dezvăluise că  numărul de spioni est-germani care operau in Germania de Vest  era de cca. 3.000 – inclusiv numeroase femei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hans Joachim Tiedge s-a născut la  24 iunie 1937 in Berlin și a murit la  6 aprilie 2011, lânga Moscova.

 La domiciliul lui  Hans-Joachim Tiedge au fost găsite la percheziție documente ultrasecrete.

Dezertarea şefului spionilor vest germani s-a produs după ce  în ultimele 18 luni fusesera arestați  in Germania de Est aproape 170 agenţi din Germania de Vest .

Cancelarul vest-german, Helmut Kohl, a descris trădarea fostul sef-spion ca fiind “catastrofala”. A fost  cel mai mare scandal de spionaj din ultimii ani de  istorie  a  Germaniei de Vest .

După reunificarea germană, Tiedge a fugit la Moscova, unde a locuit sub numele de Hans Ottowitsch.

Defectarea lui Tiedge a fost descrisă în 1986 în romanul Phoenix Force , The Doomsday Syndrome de Gar Wilson.

 

 

 

 

 

1989: Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în favoarea independenței față de URSS dându-și mâinile și formând un lanț uman de 600 km de la Vilnius la Tallinn.

Această demonstrație politică pașnică cunoscută sub denumirea de „Lanțul Baltic” (sau „Lanțul Libertății”) a reunit aproximativ două milioane de oameni care au format un lanț uman de-a lungul celor trei Țări Baltice –  Estonia, Letonia și Lituania, la acea dată republici ale Uniunii Sovietice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evenimentul a marcat comemorarea a 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov dintre Uniunea Sovietică și Germania Nazistă şi a fost organizat de mișcările baltice pro-independență: Rahvarinne din Estonia, Frontul Popular din Letonia și Sąjūdis din Lituania.

Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități. El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual.

La șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică care și-a declarat independența.

 

 

 

1990: Proclamarea independenţei Armeniei față de Uniunea Sovietică.

 

 

 

 

 

 

2000:  Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din “Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

 

 

 

 

 

 

 

2000: Ministrul Finanţelor, Decebal Traian Remeş, senatorii Dan Amedeu Lăzărescu Vicenţiu Găvănescu şi alţi membri marcanţi ai PNL au anunţat că demisionează din partid şi că organizează un grup care va “reconstitui adevăratul Partid Naţional Liberal”, şi va strînge semnături pentru susţinerea candidaturii lui Mugur Isărescu la Preşedinţia României.

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: Forţele israeliene au început evacuarea simultană a coloniilor Sanur şi Homesh, din nordul Cisiordaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2006:  Pentagonul a anunţat închiderea a patru dintre bazele sale din Germania, măsură care se înscrie într-un plan amplu de redesfăşurare a trupelor americane staţionate în Europa.

 

 

 

 

 

 

 2013: A decedat regizorul Oscar Berger, editor, scenarist şi producător de film.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oscar Berger a  contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, Oscar Berger era născut în 15 februarie 1947 și era un monarhist convins. El a fost decorat de Regele Mihai I pentru loialitate.

Printre altele, Oscar Berger a scos și o carte în care își publica dosarul de la Securitate, din care reieşea că fusese ani la rândul urmărit de forțele de represiune ale fostului regim.

A fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara .

 

 

 

 

 

 

 2013: A murit cineastul britanic Gilbert Taylor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gilbert Taylor  (n.12 aprilie 1914 ) a fost un regizor  britanic cunoscut pentru contribuția sa la filme de succes precum Dr. Strangelove , A Hard Day’s Night (ambele 1964), Repulsion (1965), The Omen (1976) și Star Wars (1977).

În cursul carierei sale, a colaborat cu regizori precum Roman Polanski , Stanley Kubrick , Alfred Hitchcock și Mike Hodges .

A fost nominalizat la două premii BAFTA și a primit un premiu pentru înteraga sa carieră de la Societatea Britanică de Cinematografie

 

 

 

 

2016 : A decedat actorul american Steven Hill ( n.24 februarie 1922).

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/23/ziua-de-23-august-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

23 august este:

 

 

 

 

Ziua Europeană  de comemorare a victimelor  Stalinismului, Comunismului, Nazismului și a fascismului.

Este cunoscută în unele țări și sub numele de Ziua Panglicii Negre. 

 

 

 

 

 

 

În Armenia – Sărbătoare națională – ziua proclamării independenței Armeniei față de URSS.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Republica Armenia  este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud.

Pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient.

Regatul Armeniei a fost primul stat ce a adoptat creștinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (data tradițională este anul 301 d.IChr.). 

În prezent, această țară are o suprafață de 29.743 km² și o populație de 3.054.506 locuitori. 

1992 un conflict mai vechi între Armenia și vecinul său Azerbaidjan s-a generalizat.   În primăvara anului 1993, forțele armene au capturat encalva  Nagorno Karabah din Azerbaidjan, locuită majoritar de armeni precum și regiuni din afara enclavei în sine, apărând pericolul implicării altor țări din regiune .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Până la sfârșitul războiului, în 1994, armenii au obținut controlul deplin pentru majoritatea enclavei și, de asemenea, dețin și în prezent și controlează aproximativ 9% din teritoriul Azerbaidjanului, aflat în afara enclavei.

Ca urmare a conflictului, au fost mutați 230.000 de armeni din Azerbaidjan și 800.000 de azeri din Armenia și Karabah. În mai 1994 Armenia și Azerbaidjan a semnat un acord de încetare a focului negociat de ruși și mediat de OSCE, care este în vigoare și astăzi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Lup

 

 

Sfântul Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Dupa uciderea Sfantului Dimitrie, Lup a inmuiat marginea vesmantului in sangele lui si i-a luat inelul.

Cu acestea, Sfantul Lup a savarsit multe minuni, aducand vindecare pentru multe boli si neputinte.

Din porunca imparatului Maximian, Sfantul Lup este prins si torturat.

Pentru ca nu primise botezul, s-a rugat lui Dumnezeu sa-l invredniceasca de botez, inainte de a-si da duhul.

Dupa aceasta rugaciune, a inceput sa ploua peste acest mucenic. Astfel, in chip minunat a primit botezul.

Dupa multe chinuri, Sfantul Lup a fost ucis cu sabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Crestin Ortodox.ro

2. Mediafax.ro;

3. Istoria md.;

4. Istoricul zilei.com;

5. Wikipedia.ro;

6. Articolul lui Constantin Mărăndici Pactul Ribbentrop-Molotov

7. http://ro.wikipedia.org/

8. Rador.ro