CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Ultimatumul lui Horea”- momentul culminant al revoltei românilor ardeleni de la 1784 pentru emanciparea națională și socială

28 februarie: 233 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.  Răscoala ţăranilor iobagi din Apuseni - Alba24


   
    Izbucnită la sfârşitul lui octombrie 1784 Răscoala de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan a cuprins rapid întreg Zarandul, răspândindu-se cu repeziciune spre comitatele învecinata.    

Cetele, ajunse pe Valea Mureşului, venind din Zarand, încep pregătiri pentru a ataca cetatea Devei, unde se refugiaseră numeroşi nobili împreună cu oficialităţile comitatului Hunedoara. Cele două atacuri din 6 şi 7 noiembrie 1784 asupra Devei nu au izbândit. Cu toate acestea răscoala a cuprins noi teritorii în munţi, spre Turda şi Cluj, pe Târnave, pe Valea Streiului, pe Mureş până la Arad, scrie M. Cerghedean în http://www.dacoromania -alba.ro.

Era momentul de vârf al răscoalei, era momentul când ţăranii răsculaţi se simţeau victorioşi, era momentul când a apărut “Ultimatumul lui Horea”.  

   Documentul este bine cunoscut şi prin conţinutul său viza lichidarea proprietăţii de tip feudal şi a privilegiilor nobiliare.

Ultimatumul prin cele patru puncte programatice viza, de fapt, transformarea societăţii transivănene într-una de tip modern, având la bază proprietatea liberă şi omul liber de orice îngrădire.

Nobilii să nu mai fie, să-şi părăsească pentru totdeauna moşiile, iar acestea să fie împărţite la poporul de rând. Ei nobilii, să trăiască dintr-o slujbă împărătească, unde o vor găsi, precum şi să plătească dare ca tot poporul.

Aceste prevederi însemnau de fapt nici o deosebire, însemnau constituirea în Transilvania (dacă s-ar fi realizat) a unei societăţi moderne, capitaliste. Și toate aceste înainte cu cinci ani înaintea izbucnirii Revoluţiei franceze care a zdruncinat din temelii întreaga Europă şi a însemnat începutul constituirii unor state moderne de tip capitalist.   

  În mod normal, acest document (ultimatum) a stârnit interesul şi controverse în lumea celor care s-au aplecat mai cu atenţie asupra evenimentelor din toamna şi primăvara anilor 1784-1785. Afirmaţii că este o contrafacere, că a fost adus din afara participanţilor la răscoală, că este o contrafacere ulterioară, că este pur şi simplu un fals au circulat şi mai circulă din păcate.     Ultimatumul adresat nobilimii şi oficialităţilor refugiate în cetatea Devei în numele lui Horea se păstrează în original la Arhivele Naţionale Deva.

El a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la comitat sub numărul 886 pe ziua de 13 noiembrie. Numărul de înregistrare şi data prezentării este scrisă cu aceeaşi mână care a făcut înregistrările la comitat în tot cursul lunii noiembrie 1784.  

   Într-o scrisoare din 6 decembrie 1784 adresată comitatului Hunedoarei, Carolus Brunek seful oficiului sării de la Şoimul face istoricul ultimatumului cerând recunoaşterea meritelor sale, pentru a fi cunoscute comitatului “punctele de pacificare” cerute de corifeii răscoalei.

La dânsul s-au prezentat cei trei delegaţi ai răsculaţilor, cerându-i să semneze şi să transmită cererile lor tablei comitatului. Documentul este scris de o mână, Brunek doar semnează. Comparând semnătura lui Brunek de pe ultimatum cu cele de pe alte documente scrise în întregime de el nu lasă nici un dubiu asupra autenticităţii.   

  Cine a conceput, cine a sistematizat ultimatumul? Aplecându-ne cu mai multă atenţie asupra realităţilor din vremea răscoalei, asupra tuturor frământărilor legate de acesta, tragem concluzia că aceasta este o operă locală, transilvăneană, născută din greutăţile şi aspiraţiile unei pături de oameni tot mai înstăriri capabili să susţină o elită intelectuală la nivelul comunităţilor săseşti, preoţi şi dascăli care la rândul lor erau pe deplin receptivi la ideile iluminismului european contemporan.   

  Pe de altă parte, ultimatumul a fost conceput şi redactat în zona Bradului, centru minier în deplină afirmare la data izbucnirii răscoalei. Adăugăm că minele de aur din zona Bradului, în proporţie de 70-80% erau în mâinile unor întreprinzători români şi că lucrătorii acestora erau în proporţie de 90 – 95% de asemenea români.

Administrarea şi exploatarea acestor mine presupun cunoştinţe mai multe şi o anumită emancipare în raport cu marea masă a ţăranilor ardeleni.

În Transilvania şi în zona Bradului, evident, trăia un număr mare de soldaţi şi „gradaţi” români lăsaţi la vatră sau veniţi în concedii şi care au servit sau serveau în regimentele împărăteşti, regimente care la rândul lor au colindat Europa şi implicit au intrat în legătură cu ideile la modă ale vremii.  

   Ideile cuprinse în ultimatum nu sunt o apariţie meteorica. Ele au circulat încă din timpul conscripţiilor militare din vara anului 1784 pe întreaga arie de desfăşurare a răscoalei. Le găsim exprimate parţial sau în totalitate, îngrozind şi motivând nobilimea să ceară anularea conscripţiei. La Hapria, satul care a plecat primul la conscripţie, oamenii afirmau că pe nobili îi vor scoate din sat, la fel şi cei din Sângătin şi Liorint.

La Şard, oamenii afirmau că nobilii urmează să trăiască cum vor şti, pentru că ei nu îi vor mai sluji. Aceleaşi afirmaţii pe Mureş, în comitatul Hunedoara şi în Tara Haţegului. Din perioada conscripţiei întâlnim şi o primă sistematizare a revendicărilor ţărăneşti.

Astfel, locuitorii satului Bozias de pe Târnave, stabileau în casa preotului condiţiile pentru care se înscriau ca militari:


   

„ l. Domni pământeşti să nu mai slujească.  

   2. Pământurile şi apartenenţele pe care le locuiesc să fie pe veci ale lor.  

   3. Să fie scutiţi de contribuţie regească.    

4. Exerciţii militare să facă numai o dată pe an.”
    

Aceleaşi idei le regăsim exprimate şi cu prilejul anulării conscripţiei militare dar şi în timpul răscoalei. Potrivit anchetei Iancovics, Horea comunică răsculaţilor că s-a ridicat din poruncă împărătească pentru a-i înlătura pe domnii, cei care se împotrivesc să-i omoare, iar cei care nu, să-i lege şi să-i ducă la Viena, iar averile lor să le prade.

În satul Musca, Horea cerea cetelor sale de asemenea să-i înlăture pe nobili precum şi pe slujbaşii Domeniului Zlatna, iar sarcini să nu mai presteze deloc. Cloşca la rându-i strigă în Baia de Arieş la 9 noiembrie că e poruncă să-i nimicească pe nobili.  

  Aceleaşi idei le întâlnim şi în comitatul Hunedoarei. Printre cetele care se pregătesc să atace Deva, nobila Barbara Gorffy a auzit pe răsculaţi discutând că nu au altceva de făcut decât să înlăture pe toţi nobilii şi să le ia averile. Ideile desfiinţării nobilimii şi împărţirea averilor acestora le întâlnim şi în revendicările formulate de ţărani cu ocazia armistiţiilor încheiate în diferite locuri cuprinse de răscoală.  

   Ideile ultimatumului le găsim, aşadar, prezente atât în gura conducătorilor cât şi în rândul mulţimii răsculaţilor şi în toate zonele afectate de răscoală.

Mai trebuie adăugat faptul că atestările păstrate sunt cuprinse în acte oficiale, ori este ştiut că oficialitatea a reuşit să prindă doar partea din frământările profunde ale vremii. Dar acest lucru mai înseamnă că ideile ultimatumului erau prezente şi în rândul nobilimii şi oficialităţilor.  


  Concluzionând, “Ultimatumul lui Horea” este momentul de vârf al răscoalei. El exprima de fapt, aspiraţiile societăţii, europene de la sfârşitul sec al XVII-lea, anticipând programele Revoluţiei franceze. Dorinţele de emancipare, general europene, de la sfârşitul secolului îsi găsesc în Transilvania forme specifice de exprimare.

Speranţele şi amploarea mişcărilor legate de conscripţia militară din vara lui 1784 sunt tocmai o expresie a acestei dorinţe de emancipare. Răbufnirea din toamna anului 1784, cel putin în faza de început, nu a fost altceva decât rezultatul dezamăgirilor legate de dorinta de emancipare. Trecând peste timp, forţele angajate în confruntările din 1784 le vom găsi prezente în luptă în 1848, când naţiunea română se afirmă explicit la Blaj.

10/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

AFP: Austria anunță că va renunța în luna mai la restricțiile de pandemie, devenind prima țară europeană care ia astfel de măsuri

Sebastian Kurz, 31, Is Set to Take Power in Austria

Foto: Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz

Guvernul austriac a anunţat vineri că are în vedere o redeschidere generală a restaurantelor, hotelurilor şi instituţiilor de cultură după şase luni de la închiderea lor, în condiţiile în care se observă o începere a scăderii numărului de infectări cu COVID-19, relatează AFP.

„Vom putea lua măsuri de redeschidere, într-o manieră prudentă”, începând cu 19 mai, a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz pentru jurnalişti, scrie agerpres.ro, reluată de http://www.napocanews.ro.

Gastronomie, turism, cultură şi sport: aceste patru sectoare vor fi vizate, cu reguli stricte de siguranţă „pentru a menţine numărul infecţiilor sub control”, a spus el, spunând că doreşte să vadă ţara „pe ultimii metri ai luptei împotriva pandemiei”.

Cu toate acestea, vor fi necesare anumite condiţii la intrarea în diferite locuri, precum efectuarea unui test la faţa locului acolo unde este posibil sau prezentarea unui rezultat negativ, dovada vaccinării sau a prezenţei anticorpilor după infectarea cu COVID.

De asemenea, va fi posibilă organizarea din nou de evenimente publice cu o limită de 1.500 de participanţi în interior şi 3.000 în aer liber.

Circa două milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin şi se estimează că această cifră va urca la 3 milioane până la jumătatea lunii mai, adică o treime din populaţia de 8,9 milioane, potrivit şefului guvernului, care prevede o creştere a contaminărilor însă o scădere a spitalizărilor odată cu imunizarea grupurilor de risc.

Până atunci, capitala Viena rămâne supusă restricţiilor de deplasare şi închiderii magazinelor până la începutul lunii mai, iar primarul său, social-democratul Michael Ludwig, a dorit să atragă atenţia că data de 19 mai este „încă departe”.

27/04/2021 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

Conflictele austro-turce pentru stăpânirea Ungariei, Transilvaniei și Banatului și o hartă de la 1610 a Principatelor Române autonome Transilvania, Moldova și Muntenia



HARTĂ / Principatele române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610. Ungaria, Rusia sau Ucraina nu existau pe această hartă. (https://www.timpul.md/articol/principatele-romane-moldova-transilvania-i-valahia-ca-state-autonome-in-anul-1610- ).

Principatele Române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610.

 Pe această hartă apărută la Amsterdam, Ungaria nu exista , fusese ocupată de turci, transformată în pașalâcul de la Buda și înglobată în Imperiul Otoman pentru un secol și jumătate!… ”Pașalâcul de Buda” (eyalet, beylerbeilic, kapudanlic!) a fost un guvernorat otoman al Ungariei ocupate de Turcia (1541-1699).

La fel, nici Ukraina nu exista, vecinii Principatului Românesc Moldova erau Polonia la nord și nord-est, Tătarii la est…

  Peste Nistru erau Podolia și apoi teritoriile marelui duce de Moscova. Nici Bulgaria nu exista pe hartă, era inclusă și ea în Imperiul Otoman!

În al doilea deceniu din sec. al XVI-lea, relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman se deterioraseră până la punctul în care sultanul Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526 l-a învins în Bătălia de la Mohács, pe regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526).

Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui maghiar Ludovic (1506-1526), sultanul turc Soliman ar fi spus: „Am venit într-adevăr împotriva lui,dar nu am vrut ca el să moară”. După scurt timp de la câștigarea bătăliei de la Mohács armata otomană a intrat în Buda, capitala Ungariei, însă pentru că orașul nu putea fi apărat cu ușurință, otomanii l-au părăsit după numai două săptămâni.

După Bătălia de la Mohacs, Ungaria a decăzut rapid fiind în 1541 anexată de Imperiul Otoman împreună cu Banatul Timișoarei.

Turcia a devenit cea mai mare putere în Europa de Est.

În anul 1538 în urma unei campanii de pedepsire a domnitorului moldovean Petru Rareș, Turcia transformase ținutul Tighina cu cetatea de pe Nistru în raia.

Brăila, marele port dunărean al Munteniei a avut aceiași soartă, fiind transformată în raia în 1540.

Cu toate acestea, Principatele Române Moldova și Muntenia precum și Transilvania au rămas state autonome!

După bătălia de la Mohács, tronul Ungariei a fost revendicat de arhiducele Austriei Ferdinand de Habsburg și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei.

Otomanii au transformat în pașalâc o parte din teritoriul Ungariei, iar restul acestei țări a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan Zápolya, care a fost încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár, după ce Soliman l-a recunoscut pe Ioan Zápolya, ca rege vasal al Ungariei.

În anii următori, sub conducerea împăratului romano-german Carol Quintul și a fratelui său arhiducele Ferdinand de Habsburg, austriecii au reocupat temporar Buda și Ungaria.

Ca urmare, în 1529 Soliman a contraatacat prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra capitalei Buda în septembrie 1529, și l-a instalat pe tron pe Ioan Zápolya, iar în toamna următoare a asediat Viena.

În octombrie 1529, sultanul Soliman, care nu reușise să ocupe Viena, a dat ordin de despresurare și de retragere. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, soldată din nou cu un eșec. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Vest.

Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), domnitor al Austriei vecine și cumnat cu Ludovic al II-lea , să fie rege al Ungariei citând acordurile anterioare prin care ungurii au acceptat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, după ce regele Ludovic a murit fără să lase moștenitori.

Cu toate acestea, o parte a nobililor maghiari au apelat la unul dintre ei, Ioan Zápolya, care, fiind susținut de Soliman, a fost ales ca rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, însă nu a fost recunoscut ca rege de către puterile creștine ale Europei.

Lupta care a urmat pentru succesiunea la tronul Ungariei, între Ioan Zápolya și Ferdinand de Habsburg, cel dintâi (Zápolya) a fost sprijinit de Petru Rareș, care intervenise în Transilvania și i-a zdrobit pe partizanii lui Ferdinand (sași și unguri) în lupta de la Feldioara (22 iunie 1529).

Ioan Zapolya s-a menținut ca rege al Ungariei până la moartea sa, survenită la 20 iulie 1540.

În 1541 Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii și au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmare, Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui.

O mare importanță simbolică, a avut-o și faptul că tratatul menționat nu l-a numit pe Carol Quintul „împărat”, ci „rege al Spaniei”, lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere „împărat”. În august 1541, Soliman transformă o mare parte a Ungariei, cea sudică și estică, în pașalâc.

În urma transformării unei părți mari din Ungaria în pașalâc turcesc, lua ființă un nou beglerbegat (vilaiet), cu sediul la Buda. În acest beglerbegat, în afară de Ungaria, intrau o parte din Slovacia, din Serbia și câteva teritorii din Peninsula Balcanică.

La fel ca Transilvania, Banatul a devenit vasal al Imperiului otoman după înfrângerea Ungariei, în bătălia de la Mohács (1526). Ambele provincii au intrat oficial sub suzeranitatea Porții pe 4 septembrie 1541, când Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, respectiv Petru Petrovici, comitele de Timiș, au primit simultan steagul de investitură din partea sultanului Süleyman I. 

În urma campaniilor sultanului turc Soliman Magnificul din anii 1541 și 1543 au apărut trei regiuni distincte: Ungaria habsburgilor în nordul extrem și în vest; Ungaria otomană în lungul Dunării mijlocii- o regiune sub ocupația militară directă și permanentă a otomanilor și cu centrul principal la Buda; Între 1543 și 1562 războaiele au continuat în Ungaria, întrerupte de armistiții, cu puține schimbări notabile de fiecare parte.

În 1551, Banatul și Transilvania s-au alăturat Sfântului Imperiu Romano-German, sfidând suzeranitatea Înaltei Porți. Acest gest l-a determinat pe sultan să decidă ocuparea Timișoarei.

În acest scop, beglerbegul Rumeliei, Sokollu Mehmed pașa, a condus o expediție eșuată, în toamna anului 1551. Ofensiva otomană în Banat și Ungaria a fost reluată în anul următor, sub conducerea vizirului Kara Ahmed pașa. În vara anului 1552, oștile otomane au devastat Banatul de câmpie, ocupând principale puncte strategice, cetățile Timișoara și Lipova.

Timișoara a capitulat pe 25 iulie, în schimbul retragerii pașnice a populației și a garnizoanei care apăra orașul. Însă Ahmed pașa a încălcat înțelegerea, apărătorii orașului fiind masacrați, iar comandantul garnizoanei, Ștefan Losonczy, a fost decapitat. 

Conflictele turco-austriece au continuat timp de trei secole, Imperiul otoman pierzând o mare parte din cuceririle sale din Balcani din sec. al XVI-lea.

18/04/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: