24 IANUARIE : S-AU ÎMPLINIT 164 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE MOLDOVA ȘI MUNTENIA

Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă momentul astral în care s-a înfăptuit primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, eveniment care a avut la acea vreme o importanță crucială pentru pentru viitorul poporul nostru și pentru statul său unitar, ROMÂNIA, care apărea pe harta Europei.

În această zi, a avut loc dubla alegere de cele două camere ale depuțatilor, mai intâi de cea de la Iași, iar apoi de cea de la București, a colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), în calitate de domn al Principatelor Române – Moldova și Țara Românească.

Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavârșindu-se șase decenii mai târziu, în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.Este însă de necontestat că fără unirea Moldovei cu Țara Românească, nu am fi putut să sărbătorim nici Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Măreața idee de unire a românilor în cadrul aceleiași țări a fost exprimată clar şi puternic înca din  timpul Revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, care a pus în mişcare toate paturile sociale.Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins neobosit ample acţiuni de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii în 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, între care se distingeau: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană

In vara anului 1853 când a izbucnit războiul Crimeii declanșat de Rusia împotriva Imperiului Otoman, a trecut pe prim plan în politica internaţională așa numita chestiune orientală, și situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în fața Congresului de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei de către puterile europene aliate (Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel de-al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și a Imperiului Otoman).
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat  atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia ,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei; Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care  libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa  o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris  din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc  s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.

In Moldova însă, caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost  interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive printre persoanele bănuite de simpatii unioniste. De asemenea au fost falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti  a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, în urma cărora Turcia, presată de Franța și Marea Britanie, a fost silita să anuleze alegerile falsificate.

S-au organizat noi alegeri, care au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti.

Rezultate asemănătoare s-au obținut şi în Muntenia, unde principele Cuza, ales în Moldova cu puțin timp înainte, a fost votat în unanimitate.

Toate cele 64 de buletine de vot ale delegaților munteni purtau numele lui Cuza, unele dintre acestea având și urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”.

Dezbaterile au demonstrat forța mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești.

În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

Alegerea domnului moldovean în ambele țări românești a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm.

“V-am zis ca ea va fi precum România o va dori si o va simți“, spunea principele Alexandru Ioan Cuza.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI, ORIUNDE V- AȚI AFLA !

Publicitate

DIE PRESSE: Cancelarul austriac Karl Nehammer va trebui „imediat după alegerile legislative din Austria Inferioară, să se sucească în ceea ce priveşte aderarea Bulgariei şi României la Schengen” și va ieși chiar din februarie 2023 din dezastrul autoprovocat prin blocarea aderării României la Spaţiul Schengen

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Foto: Profimedia Images

Corespondentul la Bruxelles al publicaţiei vieneze Die Presse, jurnalistul Oliver Grimm, scrie într-un scurt articol de opinie intitulat „Calea de ieşire a Austriei din dezastrul Schengen”, că şeful guvernului austriac, cancelarul Karl Nehammer, se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Spaţiul Schengen şi o poate face chiar din luna februarie 2023, imediat ce vor trece alegerile din Austria Inferioară.

Oliver Grimm spune că „imediat după alegerile legislative din Austria Inferioară, cancelarul va trebui să se sucească în ceea ce priveşte aderarea Bulgariei şi României la Schengen”.

„Poate chiar mai repede decât s-ar crede posibil”, a adaugat el, precizând totuşi că nu ar paria că aşa se va întâmpla, dar oferind totuşi câteva argumente logice:

„În primul rând, se presupune că şi-a dat seama până acum ce greşeală capitală a făcut pentru el şi pentru republică cu acest „nu”. Şi nu pentru că fanii bine intenţionaţi ai Europei, precum autorul acestor rânduri, au încercat să-i reamintească adevărul, calea şi frumuseţea integrării europene.

Dar pentru că, până acum, aproape fiecare companie naţională care generează venituri într-una dintre cele două ţări, sau în Europa Centrală şi de Est în general, bani pe care guvernul de coaliţie îi impozitează apoi şi îi lasă să se scurgă asupra populaţiei sub forma unei ploi uşoare de subvenţii, trebuie să-i fi spus despre absurditatea acestei blocaj.”

„În România, veto-ul la Schengen a stârnit o stare de spirit anti-austriacă destul de pregnantă, dar a dat şi un impuls dezbaterii publice privind legăturile uneori dubioase dintre corporaţiile austriece şi politica românească.

Nu are prea mult sens să te faci nepopular pe cele mai importante pieţe de export ale economiei naţionale într-un moment ca acesta”, a scris Oliver Grimm.

În orice caz, cancelarul va avea mult de lucru în noul an pentru a le explica cetăţenilor cum va fi menţinut modelul intern de prosperitate după ce fluxurile de gaz rusesc se vor opri complet. Nu are prea mult sens să te faci nepopular pe cele mai importante pieţe de export ale economiei naţionale într-un moment ca acesta”, conchide jurnalistul.

DEZVĂLUIREA UNOR MINCIUNI ȘI FALSURI PRIVITOARE LA HOLOCAUST

Foto: Muzeul Holocaustului din Illinois, SUA, al doilea ca mărime muzeu al Holocaustului din Statele Unite.

Aici nu numai că este onorată memoria milioanelor de oameni care au fost uciși în timpul Holocaustului, dar este salutat și curajul supraviețuitorilor care au trezit conștiința umanității lucrând neîncetat pentru a face lumină, dezvăluind coșmarul prin care au trecut, astfel încât nimeni să nu poată să spună vreodată că nu a știut.

Asta face și situl acestei prestigioase instituții https://www.ilholocaustmuseum.org/holocaust-misconceptions.

Conștienți că născocirile nu aduc nici un serviciu cunoașterii trecutului așa cum a fost el, cercetătorii acestui muzeu luptă neobosit pentru adevăr, în contradicție cu valul de minciuni ordinare cu care propaganda sionistă otrăvește mințile oamenilor si mutilează istoria ultimului secol pentru a smulge pe lângă compasiune pentru tragedia prin care a trecut poporul evreu şi sume indecente de bani.

Minciuni fetide pentru care nu şi-au cerut scuze omenirii niciodată așa zișii ”holocaustologi” şi de comisiile lor ! !

Iată câteva dintre minciunile scoase la iveală de Illinois Holocaust Museum :

• Nu au fost 11 milioane de victime ale Holocaustului !

Numărul 11 milioane este un număr fictiv pe mai multe niveluri. „11 milioane de evrei” este recensământul populației care fusese menționat în cel de-al 16-lea exemplar al Protocolului Wannsee, note luate de Eichmann (20 ianuarie 1942), despre evrei.

• Germanii nu fabricau săpun din grăsimea cadavrelor de evrei

Convingerea că germanii făceau săpun din grăsimea provenită de la cadavre umane își are originea in propaganda franceză din timpul Primului Război Mondial.

Afirmațiile conform cărora naziștii foloseau grăsimea din corpurile evreilor pentru a fabrica săpun au început să fie vehiculate în lagărele de concentrare germane încă din august 1942.

Cu toate acestea, oamenii de știință cred că aceste povești nu reprezintă altceva decât zvonuri, deoarece probe, cum ar fi facturile de transport, dovezile materiale prelevate de la fabricile de producție sau chitanțele pentru tranzacțiile economice, nu au fost niciodată găsite, în timp ce au existat dovezi pentru transporturile de păr uman și dinți de aur prelevate de la deținuții decedați in lagăre..

Mai mult, aceste zvonuri l-au tulburat pe membrul nazist de frunte și pe șeful SS Heinrich Himmler, deoarece planurile de exterminare ale naziștilor erau extrem de secrete.

După ce a auzit că rabinul din New York Stephen Wise a menționat în presa americană zvonurile despre acest săpun, Himmler i-a scris șefului Gestapo-ului pe 24 noiembrie 1942:  

”Având în vedere marea mișcare de emigrare a evreilor, nu mă mir că astfel de zvonuri ajung să circule în lume. Amândoi știm că există [în prezent] o mortalitate crescută în rândul evreilor puși la muncă. Trebuie să-mi garantați că cadavrele acestor evrei decedați sunt fie arse, fie îngropate și că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu cadavrele acestora. Efectuați o investigație imediat peste tot dacă a avut loc vreun fel de utilizare abuzivă [a cadavrelor] de tipul celor enumerate la punctul 1, probabil împrăștiate în lume ca o minciună. După jurământul SS, trebuie să fiu informat cu privire la fiecare utilizare greșită de acest fel.”

În timp ce cercetătorii și istoricii ignoră sau dezmint poveștile despre săpunul preparat cu grăsimea evreilor morți, unii supraviețuitori ai Holocaustului au prezentat mici calupuri de săpun albastre și verzi, susținând că au fost fabricate din grăsimea prelevată de la evreii asasinați de germani.

Zvonurile privind „săpunul uman” par să-și aibă originea în modul în care erau marcate calupurile de săpun, respectiv cu inițialele „R.I.F.”, o inscripție care a fost interpretată de unii ca prescurtare de la „Reichs-Juden-Fett”(grăsime evreiască de stat), sau „Rein-Juden-Fett” (grăsime evreiască pură).

Inscripția era imprimată în relief, folosind fontul german Blackletter, la care diferența dintre I și J, constă doar în lungimea literei.

În fapt, R.I.F. era prescurtarea de la Reichsstelle für industrielle Fettversorgung (Centrul Național pentru Aprovizionarea cu Grăsime Industrială), agenția guvernamentală germană responsabilă cu producția și distribuția de săpun și detergenți în vreme de război.

Săpunul R.I.F. era un surogat ieftin al săpunului de calitate, care nu conținea absolut nici un fel de grăsime de origine umană sau animală.

Cu toate acestea, cercetătorul principal Aaron Breitbart de la Centrul Simon Wiesenthal explica faptul că literele ar reprezenta prescurtarea pentru „Grăsime industrială a Reichului”.

Cu toate acestea, prizonierii evrei din lagăr credeau că „Eu” era un „J”, iar acronimul înseamnă „Pure Jewish Fat”. Când aceste bucăți de săpun au fost analizate, nu au apărut dovezi de existența ADN-ului uman, ceea ce înseamnă că acuzațiile legate de acest săpun nu erau altceva decât un zvon terifiant. 

NOTĂ: În 2006 Muzeul memorial Auschwitz–Birkenau menționa experimente ale naziștilor în vederea producției de săpun din cadavre umane la scară redusă. Aceste afirmații au fost infirmate de alți cercetători.

Michael Berenbaum, șef de proiect la United States Holocaust Memorial Museum (USHMM), declara în 1993, că: „nu există nici o dovadă că naziștii ar fi fabricat săpun din cadavre umane”, afirmație reluată și de cercetători de la Yad Vashem de la Ierusalim, care au declarat că naziștii nu au produs săpun din cadavrele deținuților evrei din lagărele germane de concentrare.

De asemenea, un purtător de cuvânt al centrului Yad Vashem a afirmat că „astfel de știri sunt o pură invenție, găzduită de media”. ( text original: Sources at Yad Vashem expressed disappointment at the radio report, calling the story a „pure invention that was given a stage by the media.”

De altfel, și în România ca de altfel și în restul țărilor beligerante, au circulat zvonuri privind presupusa proveniență din cadavre a săpunului R.I.F.

Prima referire scrisă cu privire la fabricarea săpunului din cadavre de evrei, a aparut în țara noastră în 1947, în cartea jurnalistului evreu Marius Mircu, “Pogromurile din Basarabia”.

Una din anexele lucrării este intitulată: XIV. R.J.F. (Reine Jüdisches Fett, p.68), material apărut anterior în ziarul “Unirea” an I, Nr.4, din 23 noiembrie 1945.

În afară de amănuntele binecunoscute, autorul preciza plin de imaginație:

“ S’au găsit și la noi în țară câteva bestii care să se gândească să fabrice săpun din grăsimea evreilor asasinați. În trenul celebru, care a transportat o parte din victimele măcelului dela Iași, din cauza căldurii extrem de mari, sângele și grăsimea morților schingiuiți acopereau podeaua unora din vagoane, în straturi apreciabile. Cei vii se bălăceau în sângele și grăsimea celor morți.

În unele vagoane, stratul de grăsime trecea de genunchii celor în picioare. La Roman, unde vagoanele au fost curățate, s’au găsit doi locuitori care au sustras câteva căldări cu grăsime amestecată cu sânge. Prinși de o santinelă, au declarat că vor să facă săpun. ”

De asemenea, face și câteva precizări privind “procesul tehnologic” de fabricație: “ Tehnicienii germani au făcut cercetări și calcule migăloase ca nimic să nu se piardă din victimele lor, totul să fie utilizat. S’au găsit note și socoteli stabilind valoarea în monetă germană a fiecărui cadavru. Cadavru, adică materialele diferite cuprinse într’un corp, din care savanții germani scoteau: 900 de creioane, 2000 de chibrituri, un cui de fier, var pentru spoit un coteț, etc. etc. ”

Marius Mircu povestește cum evreii au colectat toate bucățile de săpun R.I.F., care puse într-o cutie, cca. 1500 buc., au fost înmormântate în 15 noiembrie (1945, probabil, autorul vorbește de vineri, a zecea zi a lunii Kislev, anul 5706), în Cimitirul din Șos. Giurgiului din București, cu car mortuar și slujbă religioasă, în prezența mai multor rabini și oficialități ale comunității evreiești.

Astfel de acțiuni au fost organizate peste tot în țară, acolo unde existau mari comunități evreiești, în Fălticeni, Galați, Brăila, Târgoviște etc…, ulterior fiind ridicate monumente în memoria presupuselor victime transformate în săpun.

Astfel de monumente au fost raportate de exemplu la cimitire în Lugoj Târgoviște , cimitirul Sărata din Bacău , Focșani, ּBrăila etc. Nu este un fenomen specific României, astfel de monumente ridicate în memoria evreilor transformați în săpun există peste tot în Europa, în cimitirele evreiești.

Deși s-a dovedit că săpunul R.I.F. nu conține nici un fel de grăsime, pe fondul grozăviilor comise în Holocaust, zvonul despre săpunul evreiesc a rămas multă vreme viu în conștiințele oamenilor și a fost reluat periodic;(https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83pun_f%C4%83cut_din_gr%C4%83sime_uman%C4%83)

• Norvegienii non-evrei nu au purtat in piept simboluri pentru a-și exprima solidaritatea cu  evreii din țara lor

Când naziștii au ocupat țara în iunie 1940, trăiau în Norvegia între 1.700 și 1.800 de evrei . Majoritatea acestora locuiau în capitala Oslo și toți, cu excepția a 200 deintre ei , erau cetățeni norvegieni. Noul guvern colaboraționist norvegian a respectat cererile germane și a implementat rapid o legislație anti-evreiască.

Au urmat curând late cereri mai brutale și, în noiembrie 1942, guvernul norvegian controlat de naziști a reținut și predat germanilor peste 700 de evrei, care ulterior, au fost deportați la Auschwitz.

Evreii rămași au fost trimiși de rezistența norvegiană pe căi ilegale în Suedia neutră.  

Cu toate acestea, purtarea unor insigne de solidaritate nu a avut nimic de-a face cu operațiunea de scoatere ilegală a evreilor din Norvegia și nici nu a fost un simbol de solidaritate cu evreimea norvegiană. În schimb, purtarea lor a reprezentat unul dintre numeroasele exemple de naționalism non-violent norvegian și de loialitate față de regele Haakon VII.

Mulți cercetători cred că prin purtarea acestor insigne norvegienii exprimau un sentiment de mândrie națională.

• Evreii germani nu constituiau o mare parte din  populația Germaniei 

Când Hitler a devenit cancelar al Germaniei în 1933, populația evreiască globală era de aproximativ 15,3 milioane de persoane, din care proximativ 9,5 milioane trăiau pe continentul european, ceea ce făcea din Europa casa a peste 60% din totalul evreimii mondiale , chiar dacă evreii reprezentau doar 1,7% din totalul populației Europei.

Cea mai mare comunitate evreiască europeană trăia în Polonia, unde se aflau 3.250.000 de evrei, reprezentând 9,8% din populația acestei țări.

Germania însă avea numai aproximativ 565.000 de evrei, care reprezentau mai puțin de 1% din populația ei totală.

• Adolf Hitler nu era  evreu 

Acest mit a rezistat de-a lungul timpului, la baza lui fiind zvonurile că bunicul lui Hitler ar fi fost evreu. Cu toate acestea, puțini istorici și cercetători cred că acest lucru este adevărat. Tatăl lui Hitler, Alois, a fost înregistrat ca un copil nelegitim fără tată, ceea ce înseamnă că Hitler nu a putut să prezinte certificatul de origine care era solicitat fiecărui cetățean german. Un alt zvon era că mama lui Alios, bunica lui Hitler, a lucrat în casa unui evreu bogat și că e posibil ca un fiu din din familia la care lucra să o lase însărcinată. Deși bunica lui Hitler a lucrat pentru o familie evreiască bogată, nicio dovadă nu sugerează că a fost însărcinată de cineva din familie. 

• Mama lui Adolf Hitler nu a fost ucisă de un medic evreu

Au existat unii istorici care au susținut că ura lui Hitler față de evrei are legătură cu moartea mamei sale. Se crede că dr. Eduard Bloch, medicul evreu al familiei Hitler din Linz, Austria, a tratat cu incompetență cancerul de sân al Klarei Hitler, provocându-i moartea în decembrie 1907. Cu toate acestea, conform mărturiei proprii a lui Bloch la Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS) în 1943, Hitler a crezut că boala mamei sale a fost tratată cât s-a putut mai bine și nu a avut nicio manifestare ostilă față de el. Bloch și-a amintit că, după moartea Klarei,mama sa, „[Hitler] a făcut un pas înainte și m-a luat de mână. Privindu-mi în ochi, el a spus: „Îți voi fi recunoscător pentru totdeauna”. Apoi s-a înclinat.”

În anii care au urmat, Hitler i-a trimis lui Bloch cărți poștale, urări calde de sărbători, cadouri cu operele sale de artă,și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea lui Bloch după ce au fost implementate legile anti-evreiești după ce a devenit Führer. Bloch a remarcat că în 1937 Hitler a cerut unei delegații de naziști din Linz „vești despre mine. Eram încă în viață, mai lucram?” după care a adăugat: „’Dr. Bloch… este un ”Edeljude” – un evreu nobil. Dacă toți evreii ar fi ca el, nu ar fi nicio problemă evreiască.” Bloch a mărturisit în continuare că „Mi-au fost acordate favoruri, care sunt sigur că nu i s-au acordat niciun alt evreu în toată Germania sau Austria”.

Ulterior, superiorii din Berlin au îndrumat Gestapo-ul din Linz să scoată steaua galbenă de la apartamentul și cabinetul doctorului Bloch și au permis familiei sale să rămână în casă.

De asemenea, doctorul și membrii familiei sale au putut părăsi Austria în 1938, după Anschluss-(anexarea) acestei țări la Reichul german – deși nu li s-a permis să-și păstreze economiile de o viață, iar Gestapoul a confiscat toate cadourile și înscrisurile Bloch le primise de la Hitler.

• Germanii nu fabricau săpun din grăsimea cadavrelor de evrei

Convingerea că germanii făceau săpun din grăsimea provenită de la cadavre umane își are originea in propaganda franceză din timpul Primului Război Mondial.

Afirmațiile conform cărora forțele naziste foloseau grăsimea din corpurile evreilor pentru a fabrica săpun au început să fie vehiculată în lagărele de concentrare germane încă din august 1942.

Cu toate acestea, oamenii de știință cred că aceste povești nu reprezintă altceva decât zvonuri, deoarece probe, cum ar fi facturile de transport, dovezile materiale prelevate de la fabricile de producție sau chitanțele pentru tranzacțiile economice, nu au fost niciodată găsite, în timp ce au existat dovezi pentru transporturile de păr uman și dinți de aur prelevate de la deținuții decedați in lagăre..

Mai mult, aceste zvonuri l-au tulburat pe membrul nazist de frunte și pe șeful SS Heinrich Himmler, deoarece planurile de exterminare ale naziștilor erau extrem de secrete.

După ce a auzit că rabinul din New York Stephen Wise a menționat în presa americană zvonurile despre acest săpun, Himmler i-a scris șefului Gestapo-ului pe 24 noiembrie 1942:  

”Având în vedere marea mișcare de emigrare a evreilor, nu mă mir că astfel de zvonuri ajung să circule în lume. Amândoi știm că există [în prezent] o mortalitate crescută în rândul evreilor puși la muncă. Trebuie să-mi garantați că cadavrele acestor evrei decedați sunt fie arse, fie îngropate și că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu cadavrele acestora. Efectuați o investigație imediat peste tot dacă a avut loc vreun fel de utilizare abuzivă [a cadavrelor] de tipul celor enumerate la punctul 1, probabil împrăștiate în lume ca o minciună. După jurământul SS, trebuie să fiu informat cu privire la fiecare utilizare greșită de acest fel.”

În timp ce cercetătorii și istoricii ignoră sau dezmint poveștile despre săpunul preparat cu grăsimea evreilor morți, unii supraviețuitori ai Holocaustului au prezentat mici calupuri de săpun albastre și verzi, susținând că au fost create din grăsimea prelevată de la evrei.

Zvonurile privind „săpunul uman” par să-și aibă originea în modul în care erau marcate calupurile de săpun, respectiv cu inițialele „R.I.F.”, inscripție care a fost interpretată de unii ca prescurtare de la „Reichs-Juden-Fett”(grăsime evreiască de stat), sau „Rein-Juden-Fett” (grăsime evreiască pură).

Inscripția era imprimată în relief, folosind fontul german Blackletter; la care diferența dintre I și J, constă doar în lungimea literei.

În fapt, R.I.F. era prescurtarea de la Reichsstelle für industrielle Fettversorgung (Centrul Național pentru Aprovizionarea cu Grăsime Industrială), agenția guvernamentală germană responsabilă cu producția și distribuția de săpun și detergenți în vreme de război.

Săpunul R.I.F. era un surogat ieftin al săpunului de calitate, care nu conținea absolut nici un fel de grăsime de origine umană sau animală.

Cu toate acestea, cercetătorul principal Aaron Breitbart de la Centrul Simon Wiesenthal explica faptul că literele ar reprezenta prescurtarea pentru „Grăsime industrială a Reichului”. Cu toate acestea, prizonierii evrei din lagăr credeau că „Eu” era un „J”, iar acronimul înseamnă „Pure Jewish Fat”. Când aceste bucăți de săpun au fost analizate, nu au apărut dovezi de existența ADN-ului uman, ceea ce înseamnă că acuzațiile legate de acest săpun nu erau altceva decât un zvon terifiant. 

NOTĂ: În 2006 Muzeul memorial Auschwitz–Birkenau menționa experimente ale naziștilor în vederea producției de săpun din cadavre umane la scară redusă. Aceste afirmații au fost infirmate de alți cercetători.

Michael Berenbaum, șef de proiect la United States Holocaust Memorial Museum (USHMM), declara în 1993, că: „nu există nici o dovadă că naziștii ar fi fabricat săpun din cadavre umane”, afirmație reluată și de cercetători de la Yad Vashem de la Ierusalim, care au declarat că naziștii nu au produs săpun din cadavrele deținuților evrei din lagărele germane de concentrare .

• Regele Christian X al Danemarcei nu a purtat Steaua lui David pentru a protesta împotriva ordinelor ocupanților germani care obligau evreii danezi să poarte astfel de semne distinctive care îi identifica drept evrei, chiar dacă mulți din întreaga Europă credeau că a făcut-o.Cu toate acestea, regele Christian al X-lea și o mare parte a poporului danez erau împotriva ocupației germane și susținueau populația evreiască.

Unii istorici cred că naziștii nu au făcut acest lucru deoarece punerea în aplicare a obligativității portului Stelei Evreiești nu numai că ar fi adâncit solidaritatea daneză, ci și nemulțumirea daneză față de ideologia nazistă.

• Evreii nu sunt o  rasă   

La sfârșitul secolului al XIX-lea, când teoria eugeniei a devenit populară, oamenii au fost clasificati în „rase”, fiecare având propriile trăsături neschimbabile, iar unele „rase” au fost considerate biologic, cultural și moral superioare altora. Mișcarea din 1943 de a clasifica evreii drept „rasă” în Statele Unite a făcut parte din această ideologie pseudo-științifică a eugeniei, care ulterior avea să se dovediească falsă.

Pentru naziștii care au promovat antisemitismul rasial, nu a contat dacă o persoană practica credința mozaică sau nu. Naziștii credeau că evreii aparțineau unei rase separate și aveau un „sânge evreiesc” distinct. Această convingere era falsă, pentru că nu există nicio diferență biologică între evrei și ne-evrei.

Fiecare lagăr de concentrare avea o cameră de gazare și  crematorii 

În timp ce unele lagăre aveau ambele mecanisme de exterminare , acest lucru nu a fost valabil pentru majoritatea lagărelor naziste. Până în 1945, naziștii înființaseră mii de lagăre de concentrare. Cu toate acestea, doar șase dintre acestea au fost create cu scopul de a fi centre de ucidere în masă.

Lagărele naziste echipate cu instalații de gazare pentru exterminarea în masă au fost Auschwitz-Birkenau, Belzec, Chelmno, Majdanek-Lublin, Sobibor și Treblinka. Au fost uciși în aceste lagăre, aproximativ 2.700.000 de evrei, împreună cu zeci de mii de romi, prizonieri de război sovietici, polonezi și alte victime.

• Nu toți evreii din lagăre au primit numere tatuate  pe  brațe 

Toți cei închiși în sistemul de lagăre au primit un număr de inregistrare la prima intrare, care era atribuit nu numai pentru identificare. Aceste numere au fost cusute pe uniforme, de obicei împreună cu alte simboluri de clasificare, cum ar fi motivele arestării și originea națională. Doar la Auschwitz s-a practicat metoda tatuării numerelor de identificare la deținuți și nu toți cei închiși la Auschwitz au primit un tatuaj. 

• Nu toți evreii au fost forțați să poarte insigna galbenă a Steaua lui David 

Danemarca ocupată de naziști a fost singura țară din Europa ocupată în care evreii nu au fost obligați să poarte insigna galbenă a Steaua lui David. De asemenea, evreii din centrul Poloniei ocupate de naziști nu purtau însemne cu steaua galbenă. În schimb, purtau purtau pe braț banderole albe cu o Stea a lui David albastră. 

• Ce  a spus cu adevărat pastorul Niemoeller 

Martin Niemoeller fost pastor luteran care s -a remarcat ca unul dintre cei mai mari adversari ai neopăgânismului fascist.A rostit numeroase predici antifasciste în fața a mii de oameni, ceea ce a înfuriat autoritățile naziste.

Pentru convingerile sale a fost arestat de Gestapo și închis, în perioada 1937-1945, în lagărele de concentrare Sachsenhausen și Dachau.

A fost eliberat din detenție de către trupele britanice aflate sub comanda mareșalului Montgomery, iar după eliberare și-a exprimat regretul că nu a făcut mai mult pentru ajutorarea victimelor nazismului.

Din acest motiv, a fost unul dintre inițiatorii actului Stuttgarter Schuldbekenntnis („Declarația de vinovăție de la Stuttgart”), publicată la 19 octombrie 1945, prin care Biserica Evanghelică Germană recunoștea că nu și-a manifestat nicio opoziție față de regimul lui Hitler.

Printre citatele greșite din gândirea unor contemporani ai Holocaustului se numără și „mărturisirea vinovăției” pastorului luteran german Martin Niemoeller. Potrivit văduvei sale, Sybil Niemoeller, cuvintele sale exacte au fost acestea : 

”Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist.

Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat.

Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist.

Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu.

Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”