24 IANUARIE : S-AU ÎMPLINIT 164 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE MOLDOVA ȘI MUNTENIA

Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă momentul astral în care s-a înfăptuit primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, eveniment care a avut la acea vreme o importanță crucială pentru pentru viitorul poporul nostru și pentru statul său unitar, ROMÂNIA, care apărea pe harta Europei.

În această zi, a avut loc dubla alegere de cele două camere ale depuțatilor, mai intâi de cea de la Iași, iar apoi de cea de la București, a colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), în calitate de domn al Principatelor Române – Moldova și Țara Românească.

Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavârșindu-se șase decenii mai târziu, în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.Este însă de necontestat că fără unirea Moldovei cu Țara Românească, nu am fi putut să sărbătorim nici Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Măreața idee de unire a românilor în cadrul aceleiași țări a fost exprimată clar şi puternic înca din  timpul Revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, care a pus în mişcare toate paturile sociale.Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins neobosit ample acţiuni de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii în 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, între care se distingeau: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană

In vara anului 1853 când a izbucnit războiul Crimeii declanșat de Rusia împotriva Imperiului Otoman, a trecut pe prim plan în politica internaţională așa numita chestiune orientală, și situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în fața Congresului de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei de către puterile europene aliate (Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel de-al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și a Imperiului Otoman).
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat  atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia ,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei; Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care  libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa  o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris  din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc  s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.

In Moldova însă, caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost  interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive printre persoanele bănuite de simpatii unioniste. De asemenea au fost falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti  a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, în urma cărora Turcia, presată de Franța și Marea Britanie, a fost silita să anuleze alegerile falsificate.

S-au organizat noi alegeri, care au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti.

Rezultate asemănătoare s-au obținut şi în Muntenia, unde principele Cuza, ales în Moldova cu puțin timp înainte, a fost votat în unanimitate.

Toate cele 64 de buletine de vot ale delegaților munteni purtau numele lui Cuza, unele dintre acestea având și urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”.

Dezbaterile au demonstrat forța mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești.

În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

Alegerea domnului moldovean în ambele țări românești a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm.

“V-am zis ca ea va fi precum România o va dori si o va simți“, spunea principele Alexandru Ioan Cuza.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI, ORIUNDE V- AȚI AFLA !

Publicitate

Publicarea la București în 1964 a ”Însemnărilor lui Karl Marx despre români”- un semnal clar că începuse „desprinderea de frații noștri de la răsărit” !

MOTTO:

“Istoria se repetă prin ea insăși – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” (Karl Marx)

Cât de „răi” puteau fi romanii în aprecierea lui Karl Marx!

In 1964, când insemnarile inedite  Karl Marx despre români apareau intr-un volum editat de Academia Română si coordonat de Acad.Andrei Oțetea , librăriile  erau ticsite de opere marxist – leniniste, de literatura sovietică și treptat de câte o noutate românească, sau de peste cortina de fier.

Nimeni  nu a dat vreo atenție volumului maroniu cu o bandă aurie  pe care scria: K. MARX – INSEMNARI DESPRE ROMANI. 

Atât eram de îndopați de marxism încât nu mai vroiam sa auzim nimic de Marx!  Ce insemnari putea sa faca… Marx despre români, stiind ca a trăit așa de departe de ei si a murit in 1883! 

Volumele au stat mult si bine pe raftul unor librarii  pina într-o zi, cand ,ba aici,ba acolo cate un strain,  venit anume la Bucuresti pentru…cartea lui Marx,  spunea librarului… că vrea toate volumele. 

Surprins  librarul,  prins de o anumita curiozitate , a zis “afara de doua-trei , care deja sunt reținute”. Strainii nu comentau, au platit, le-au luat si dispareau cu câte o masina.

Pentru prima data, librarii au deschis volumul si au inceput sa citeasca . Repede au realizat ca era un alt fel de Marx , despre care românii nu mai auziseră sau citiseră până atunci.

Apariția în 1964 la Bucuresti a volumului K. MARX –INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI si apoi in librariile din România, a fost inca un semn ca incepuse, de sus, „desprinderea de fratii nostri de la rasarit” de “eliberatorii poporului roman”.

 Prin  tiparirea Manuscriselor inedite ale lui Karl Marx despre români, care se aflau in Arhiva  Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam, romanilor li se oferea o alta față de istorie româneasca care le fusese interzisă din 1944.

Pentru inceput  sa reținem  câteva rinduri despe Karl Marx: fiul unor evrei care s-au convertit la luteranism (ceva mai ciudat , nu poate fi…)  studiile sale universitare fiind de drept, istorie, filosofie (teza cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci,… nu ruși!) despre ostilitatea si critica sa la adresa religiilor , care i-au inchis  porțile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el și până la părăsirea Germaniei. Și despre expulzarea din Franța (in 1845, tot din cauza ideilor sale) urmată de expulzarea din Belgia (în 1848, după publicarea Manifestului Comunist !) si chiar despre viata lui din Anglia… 

 Cititorul se va convinge singur ca una a fost marxismul cu care au fost indoctrinati românii de catre dictatura stalinista si …oarecum altul a fost Karl Marx, pe care l-a interesat sincer Europa de Est și soarta ori viitorul românilor din Principate care-și cautau Calea Unirii.

Cum au ajuns manuscrisele lui Marx in Romania? S-a intâmplat ca un profesor universitar din Polonia, istoricul Stanislas Schwann , sa studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam si sa dea peste patru manuscrise inedite, autografe, ale lui Karl Marx despre români .

 Plin de bunavointa, a semnalat existenta lor Academiei Republicii Populare Romane (a se observa ca republica era română, nu Romania).

Pe linga intimplare si bunavointa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca la Bucuresti cei ce au citit scrisoarea istoricului polonez sa fie români si sa se apuce de treabă. O treaba foarte grea.

 Toti, dar absolut toti, care au avut in mână manuscrisele lui Karl Marx s-au simtit total dezarmati de iligibilitatea lor. (Se stie ca printre putinii care au putut sa le citeasca au fost si cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny, care le retranscriau pentru a le trimite editurilor).

Pe scurt, Karl Marx in goana neintrerupta a lecturilor si a ideilor ce le avea , nu acorda nicio atenție notitelor si conspectelor sale.

In aceiasi fraza puteau fi intilnite, de-a valma, cuvinte germane, frantuzesti si englezesti, care-i veneau primele prin minte!! Mai mult, intr-un cuvint erau si litere latine si gotice.

Apoi prescurtarile… Dar trecând, cu multa truda peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect si folosite ca dovezi nu impotriva “fratilor nostri de la rasarit”, ci in folosul adevarului istoric ,  in momentul când … conducerea superioara „de partid si de stat”,(de fapt Ceaușescu) a acceptat totusi consideratiile reale ca rușii doar si-au schimbat blana țaristă cu cea marxistă, dar relele naravuri de cotropitori si jefuitori, nu.
Este de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault , care a aparut la Paris in 1855.

Autorul Istoriei politice si sociale ale Principatelor Dunarene, acest valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o apreciata istorie despre Napoleon, dar si studii despre Franta, Anglia si Irlanda.

 Din 1848 a inceput sa strânga in premiera material istoric inedit despre Principatele Romane scrise de diferiti publicisti francezi, dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Eliade Radulescu, Ion Ghica , Aurel Papiu Ilarian, scotind un volum istoric de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia francezilor dar si a romanilor francofili.

 Ca om de stiință ,Elias Regnault a fost un sustinator ardent al formarii unui stat unitar român in paginile publicatiei sale pariziene “L’Avenir national” .

A fost un prieten sincer al poporului român.

Iata acum ce a extras si cum a comentat Marx istoria romanilor. Precizare: Toate citatele cu litere groase, care urmeaza de acum in text, sunt din K.Marx “Insemnari despre romani” (Manuscrise inedite – publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S. Schwanin) aparut in Editura Academiei  Române în anul 1964.

Manuscrisul inregistrat cu B 85 este cel mai amplu si incepe cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci “si-i trimite capul imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in favoarea Austriei“ Daca pina la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a Rusilor, in 1787, vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru Principate.

Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx noteaza: “Abia au plecat austriecii din Tara Românească și rușii sub Suvorov au intrat. Țara este data prada focului si jafului de catre acesta”. Dupa zece ani „Rusia obtine un „hatiserif” de la sultan prin care se poate amesteca in treburile principatelor iar „amestecul” lor vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare”.

Cind pe firmamentul istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara … anexarea principatelor.Deci luminatul “Napoleon isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate” consemneaza Karl Marx. Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult (“Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti” si a inceput razboiul intre ei. Daca incepea cu citeva luni mai devreme, Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci.”

Apoi Marx noteaza in continuare: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra tarilor romane .Ca sa nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodata si nu va exista vreodata !! Țineți minte cititori!!

Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvintul hotaritor in Congresul de la Viena , la care Karl Marx adauga: ”…rusii s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” si mai departe … “Taranul roman care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decit cuvinte de ura”

Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cit de sensibil a fost filosoful  Karl Marx la suferintele taranilor romani atit de napastuiti de boierii lor, dar si cit de jefuiti au fost de rusi. Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda: “Vladimirescu era patriot roman . Pentru el, Rusul si fanariotii sunt dusmanii .Tudor respinge alianta rusa .…” Apoi in detaliu scrie despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica .”Asasinat marsav!” Totusi ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane, turcii accepta din nou numirea de domni paminteni, care… “au pus la locul de cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului”. Si turcii se saturasera de fanariotii lor!!

Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828 – 1829, cind 150.000 de rusi au gasit de cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia: “Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri, etc. Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bita, nici virful lancii lor. Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca cimpului pentru a servi ca animale de munca”

Ocupatia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase ani dupa terminarea razboiului si a Pacii de la Adrianopol in care rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane.

S-a mers atit de departe incit: “Orloff, in numele tzarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr. Din care reiese ca sub dominatia “curtii otomane” si-a “curtii protectoare”, principatele ajunsesera marfa de târg reține K.Marx

Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Romane care isi pierdusera orice urma de libertate si independenta, pentru ca guvernatorul rus , prin forta si dictat a inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte pe toti romanii care protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus in 1831.
Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mina judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti ca si pe alti patru boieri romani care au protestat si care , toti murira “din intimplare”  In aceiași saptamâna (vezi pag.119). Kiselev a adus niste modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere totala Principatele, direct“curții protectoare” de la Petersburg. (Sinteza  unei prezentari de Acad.Andrei Oțetea) – D.D. RUJAN, https://ioncoja.ro/karl-marx-despre-romanii-de-noi/.

P.S.

Apariția cărții lui Marx despre români în 1964, a fost unul dintre primele semne că în România se produce o schimbare, o cotitură spre normalizarea situației. Normalizare care nu putea să însemne decât un singur lucru: românizarea vieții publice!

Se va repeta curând acel moment?

Azi, viața în România și-a pierdut caracterul românesc într-o proporție mult mai mare ca în anii cominternismului biruitor: 1944-1964. Se vede că urmașii cominterniștilor din acei ani au tras concluziile ce se impuneau și și-au luat măsurile ca să nu se mai repete re-nașterea românească de după 1964! Din perioada 1964-89!…

Desigur, ne va fi mult mai greu să ne revenim din dezastrul generalizat produs după 1990. Totul e să nu ne pierdem speranța și simțul datoriei!

Vorba lui Ioan Gavrilă Ogoranu: Speranța moare ultima. Iar când speranța moare, ne rămâne datoria, conștiința datoriei de a nu ceda. Moment în care grația Domnului nu te va abandona! Te ajută numai dacă ești în arenă, ești prins în încleștarea luptei! Altmintei, cum să ne ajute?!

Poți să stai în tribună și să câștigi de acolo?!…

Prof.univ.dr. Ion Coja

1841- Revista Ministerului Instrucțiunii Publice editată de Academia Imperială de Științe din Rusia scria: „Moldova și Valahia sunt țări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credință” . VIDEO

 

 

 

Foto: „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX” publicată la Sankt Petersburg în anul 1841, de Academia Imperială de Științe din Rusia.  

Publicația periodică „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice” era oficială, avea un profil generalist (științe umaniste) și prezenta aspecte din domeniul învățământului din Rusia.

S-a editat începând cu anul 1834 până în 1917.

 

„Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841
Despre situația învățământului în Principatele Moldovei și Valahiei (Țării Românești).

 

––

 

Revizuire istorică a instituțiilor educaționale.

„Moldova și Valahia sunt țări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credință, în pofida separației lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeași cruce grea, iar acum sorb o nouă viață din același izvor dătător de viață. Ele au același trecut, același prezent și, bineînțeles – același viitor!

Cine a aruncat o privire măcar fugitiv și superficial peste Istoria ambelor Principate, aceluia îi este ușor să ghicească în ce situație se afla instrucțiunea națională, mai ales educația publică, până în prezent.

Acestea, în perioada scurtă de existență distinctivă sub voievozi independenți, nu aveau nici timp și nici posibilități de a cunoaște valoarea educației.

Dintr-o parte înconjurate de vecini puternici și ostili, din altă parte chinuite de vrăjmășia reciprocă interminabilă, erau nevoite să-și epuizeze forțele ca să se mențină în patriile proaspăt dobândite.

 

 

 

 

Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841

De aceea, Istoria lor de atunci este alcătuită din războaie și vărsare de sânge. Creștinismul nu putea să aibă aici o influență favorabilă, deoarece era mărturisit în limba slavonă, care până în secolul trecut a fost limba serviciului divin a tuturor Românilor ortodocși nu doar din cele două Principate, dar și din Transilvania și chiar din Banat.

Înaintașii spirituali și din domeniul educației publice au fost întotdeauna sau străini din rândul slavilor vecini de peste Dunăre, sau, dacă erau din băștinași, nu dispuneau de comunicarea pastorală corespunzătoare cu oamenii. Limba poporului, Româna, era considerată nedemnă de a fi îmbrăcată în cuvinte.

Nu doar inscripțiile antice de pe biserici și alte clădiri, nu doar hrisoavele voievozilor, dar și simplele tranzacții și zapisele persoanelor fizice se scriau în limba slavonă.

Nu putem spune că în același timp nu exista dragoste pentru ocupații intelectuale cel puțin în sensul în care era percepută atunci viața intelectuală; faimosul erou al Moldovei, Ștefan cel Mare, a scris cu mâna sa o întreagă carte, care se păstrează până în prezent; dar această carte – nu e nimic altceva decât o Evanghelie slavonă!

 

 

 

Fragment din „Revista Ministerului Instrucțiunii Publice. Partea XXIX”, Sankt Petresburg, 1841Rusiei, doar Rusiei îi datorează Principatele renașterea în toate sensurile, atât din punct de vedere material, cât și intelectual și moral. De când puternicul Vultur rusesc le-a luminat cu aripile sale binefăcătoare, de atunci strălucește pentru ele răsăritul unei zile noi, a cărei dimineață minunată o savurează acum. Cu respect și recunoștință repetă și Românii înșiși asta. Dreptatea ne spune să le oferim această onoare din partea noastră de a se folosi cu demnitate de protecția relevată, în sfârșit, prin Providență, după secole de ispită într-un focar de nenorociri.”

Surse:

1) http://www.runivers.ru/lib/book7643/450400/;

2) http://rutracker.org/forum/viewtopic.php?t=2794100.

3) https://citatedespreromani.wordpress.com.