Pe afișul oficial al Jocurilor Olimpice Paris 2024, crucea de pe cupola Domului Invalizilor a fost ștearsă și înlocuită cu o săgeată, iar stegul francez nu apare nicăieri

Pe afișul oficial al Jocurilor Olimpice de la Paris, crucea din vârful cupolei Domului Invalizilor a fost ștearsă și nu apare niciun steag francez. Pe rețelele de socializare este denunțată o „invizibilitate” a identității franceze, scrie Le Figaro, preluat de https://www.cotidianul.ro. și https://mariustuca.ro.

 „Au îndrăznit”, „Vom observa dorința lor de a șterge toate semnele creștinismului” , „O rușine pentru țara noastră” , se poate citi pe rețelele de socializare. „Nu apare steagul francez. Invizibilitatea identității noastre este o greșeală inacceptabilă. Wokismul trebuie înfruntat fără încetare peste tot ”, spune deputatul RN Nicolas Meironnet.

„Crucea de pe Dôme des Invalides este înlocuită de o simplă săgeată pe afișul Jocurilor Olimpice din 2024! Această ștergere demonstrează încă o dată ideologia dăunătoare a acestui guvern care neagă tradițiile noastre„, spune un alt utilizator pe twitter.

„Unde este respectul pentru valorile noastre și pentru istoria noastră? O rușine care nu trebuie să rămână fără răspuns”

Europarlamentarul Gilbert Collard subliniază la rândul său „opera trădătorilor vinovați de negarea fundamentală a Franței” .

Sunt multe lucruri de căutat”

Lucrarea, creată de designerul Ugo Gattoni , este plină de detalii. „ Trebuie să găsești mascotele, să găsești purtătorul de flăcări, să găsești disciplinele… Sunt multe lucruri de căutat. Este un poster extrem de simbolic, care spune multe lucruri despre proiectul Paris 2024, începând cu Bélem care va aduce torța olimpică la Marsilia , a explicat artistul luni, în cadrul prezentării posterelor sale. De asemenea, portul de agrement din Marsilia, locul competițiilor de navigație.”

Contactați de Le Figaro, Ugo Gattoni și Comitetul de Organizare Olimpic nu au răspuns încă solicitărilor.

« O interpretare artistică veselă »

În Le Figaro, Comitetul Olimpic ( Cojo ) explică afișele « sunt o interpretare artistică veselă și ușoară a unui stadiu de oraș reinventat ». « Multe elemente ar putea fi reinterpretate de artist. Este o reprezentare care nu este nici exhaustivă, nici fidelă realității – valul de Tahiti se află în largul portului din Marsilia, Turnul Eiffel este roz – fără ca acest lucru să fie subiectul interpretărilor intenționate politic ».

Acolo sunt reprezentate multe monumente: „Banque Populaire de Le Cléac’h, acolo este Turnul Eiffel, Stade de France, toate sporturile noi: break dance pe acoperișul Stade de France, skateboarding, BMX, alpinism… Acolo este valul Teahupo’o din Tahiti cu surferi. Dar există și Stoke Mandeville, originea paralimpismului care se află pe o insulă pentru că se află în Anglia. Există, de asemenea, multe monumente, fie că este vorba despre Arcul de Triumf, Grand Palais, Concorde, Trocadéro, Invalides… Este un proiect faraonic.”

La rândul său, artistul Ugo Gattoni explică că nu a căutat «să reprezinte obiecte sau clădiri într-o manieră conformă » dar la «[ evocă ], întrucât [ el ] apar în minte și fără un al doilea gând ».

« Nu încerc să-i fac fideli originalului, ci mai degrabă că putem apărea în clipirea unui ochi de ceea ce este, în timp ce îl proiectează într-un univers suprarealist și festiv »,a încheiat designerul.

Învățămintele care pot fi trase din eșuarea ”planului perfect”al mareșalul german von Schlieffen de a cuceri Franța în timpul Primului Război Mondial

Alfred von Schlieffen, 1906

Alfred Graf von Schlieffen (n. 28 februarie 1833 – d. 4 ianuarie 1913), a fost un mareșal german, șef de stat major al Imperiului German între anii 1891-1906. De numele lui se leagă așa numitul Plan Schlieffen din 1905, care avea ca scop învingerea Franței și a Imperiului Rus.

Ideea lui Schlieffen a fost perfecţionată în iarna lui 1905 când, în urma războiului ruso-japonez, Rusia a fost eliminată ca o ameninţare serioasă la adresa status quo-ului european pentru viitorul apropiat, ea trebuind în primul rând să-și revină după războiul pierdut și după revoluția care a urmat. 

Pentru cei din Germania și Austro-Ungaria, care se temeau de Rusia și de aliatul ei Franța ca potențiali inamici, acesta era un moment perfect pentru a lua în considerare „războiul preventiv”.

Schlieffen a văzut cea mai bună șansă de victorie a Germaniei într-o ofensivă rapidă în Vest, împotriva Franței, în timp ce în Est, armata germană urma să fie inițial în defensivă. Rusia avea să urmeze după ce Franța ar fi primit o lovitură decisivă, scrie https://www.rumaniamilitary.ro/planul-perfect-al-lui-schlieffen.

 De fapt, Schlieffen și-a propus să transforme realitatea că Germania va trebui să ducă un război pe două fronturi, în două războaie pe un singur front, pe care ar fi putut spera să le câștige. Dar pentru ca planul să reușească, Germania trebuia să atace Franța în așa fel încât să evite masivele fortificații aflate de-a lungul graniței franco-germane.

Plan Schlieffen urmărea perfecțiunea. Ideea de baza a planului poate fi trasata pâna la Hannibal Barca al anticei Cartagine , unul dintre cei mai mari comandanți de osti din istorie.

Daca ai nevoie de o cale de a câstiga, atunci trebuie sa ne uitam la Hannibal care, in cea mai decisiva victorie a sa, a incoltit o armata romană trimisă sa-l opreasca. Cele doua armate s-au intilnit la data de 2 august anul 216 i.e.n, infruntîndu-se pe campia de la Cannae, la sud de Roma.

Ispitind comandantul roman excesiv de agresiv, Hannibal si-a retras centrul linei de luptă al trupelor sale, iar romanii, simțind slăbiciunea cartaginezilor, s-au aruncat exaltați inainte.

Rapid, Hannibal si-a pivotat flancurile, prinzând legionarii intr-o dubla invaluire. Drept urmare, mai mult de 60.000 din legionarii prinsi in această mișcare genială de invaluire, au murit in urma măcelului care a urmat.

Istoricii aclama pe buna dreptate Cannae ca o batalie genială de incercuire si anihilare, datorată viziunii si conducerii indraznetului Hannibal.

Bineinteles că o singura victorie nu poate duce la câstigarea unui război. Lumea îl stie în continuare pe Hannibal, dar despre Cartagina…puțin mai spre nimic. Romanii au arătat că învățat in urma dezastrului de la Cannae.

Pedepsite si disciplinate, legiunile Romei s-au reorganizat, reinstruit, reechipat si au contra-atacat, înaintand implacabil către Cartagina, campanie după campanie. In cele din urmă, dupa ce au ucis cu miile cei mai buni soldati ai oponentului, legionarii romani au luat cu asalt însăși Cartagina. Zidurile de apărare au fost distruse, cartiere întregi au fost pulverizate, bărbații au fost trecuți prin sabie, iar restul populației vândută în sclavie.

Planul Perfect al lui Schlieffen

Mai bine de 2.000 de ani mai târziu, la inceputul veacului XX, Statul Major General German, in special asprul sau șef, Maresalul Alfred von Schlieffen, venerau sclipitorul geniu militar al lui Hannibal în bătălia de la Cannae.

Statul sau major a diagramat, disecat si a incercat sa recreeze faimoasa batalie.

Zdrobindu-i pe danezi in 1864, pe austrieci in 1866 si pe francezi in 1870-1871, ofițerii lui Schlieffen si-au imaginat ca daca cineva ar putea izbuti o Cannae modernă, aceștia ar trebui sa fie germanii.

Germanii aveau nevoie de o Cannae. Geografia le-a dat germanilor o poziție nefavorabilă. Statul Major General din Berlin se confrunta cu inamici pe doua fronturi. In vest razbunatorii francezi asteptau o sansa sa se revanșeze pentru esecurile umilitoare din 1870-71 si sa recâștige provinciile Alsacia si Lorena.

In est, masele dezordonate, nedisciplinate dar energice ale Imperiului Rus amenințau sa treaca peste graniță ca un tavalug. Drept consecință șefii de promotie ai Academiei de Razboi de la Berlin, expertii Statului Major General German, se luptau cu aceasi dilemăcare chinuia țara iar si iar: cum să câstigi un razboi pe doua fronturi?

Inainte de Schlieffen, Cancelarul Otto von Bismark si seful Statului Major General, bătrânul Maresal Helmuth von Moltke, nu s-au sprijinit pe Hannibal sau pe sperantă. Amandoi au acceptat antipatia franceza, iar razboiul din 1870-71 a indicat ca Franta singura nu putea infrange Germania. Cheia era sa izoleze Franta si ca drept dovada Bismark a tesut scheme diplomatice complicate pentru a asigura relatii bune cu Rusia.

De partea lui, von Moltke a elaborat planuri de aparare care evitau provocarea puternicului vecin al Germaniei de la rasarit. Din pacate pentru Germania, dupa 1888, noul Kaiser, Wilhelm al-II-lea, nu a fost de acord cu aceasta politica practicata de Bismark si von Moltke. Bismark a fost destituit, von Moltke a fost pensionat si noul imparat s-a uitat cu mult calm cum Franta si Rusia au intrat intr-o alianta oficiala. Wilhelm II nu se temea de un razboi pe doua fronturi. Increzator in puterea ascendenta a Germaniei, el intentiona sa castige un astfel de conflict.

Drept consecință, Schlieffen si expertii săi din Statul Major General au fost instruiti sa conceapa un “plan perfect” pentru a castiga un razboi pe doua fronturi. Au inceput cu o mare presupunere despre sincronizare. In vest, francezii s-ar mobiliza in doua saptamani și ar ataca in Alasacia-Lorena. In est, Rusia ar avea nevoie de sase saptamani sa-si adune fortele inainte de a ataca.

Informatiile detinute de Germania erau de incredere, iar ambii adversari nu au fost foarte atenti la mascarea planurilor lor.

Ofiteri ai Statului Major General in Berlin au “ingerat” tot felul de cifre despre demografie, productie industriala, măsuratori geodezice si bine inteles tabele ale mersului trenurilor. Aceasta analiză spunea in mod repetat aceasi poveste: infrânge-i pe francezi în șase săptămâni, iar dupa aceaia “goneste” în cealalta parte a Germaniei cu ajutorul căilor ferate pentru a “trata” cu mai lenții rusi.

Totul era să fie făcută “knockout” Franta.  Cumavea obiceiul, Statul Major General s-a uitat dupa exemple istorice relevante. Schieffen si oamenii săi au luat exemplul lui Hannibal la Cannae. Cum se spune in engleza: That would do.

In 1905 “planul perfect” fusese incropit. Pentru a asigura o victorie decisiva si rapida in vest, Schlieffen a conceput un Cannae modern la o scara continentala.

Schlieffen a concentrat o superioritate zdrobitoare de forțe de aproape doi-la-unu impotriva Franței. Doua corpuri de armata germane aparau Alsacia-Lorena, tentandu-i pe francezi sa se arunce inainte sa-si revendice provinciile pierdute, cum Schlieffen stia foarte bine ca le era intentia.

In timp ce francezii atacau, majoritatea fortelor disponibileale lui Schlieffen ar fi baleiat intr-un mare arc, marsaluind prin Belgia neutră. Aceasta enormă forță ar fi picat pe esaloanele din ariergarda inamicului, izolând forțele franceze în Alsacia și Lorena, invăluind Parisul si punand capăt razboiului in vest în 42 de zile.

Francezii au fost evaluati ca fiind „certareti” si „amatori excitabili” de a avansa veseli in capcana fatala intinsa de nemti. Cele cateva divizii britanice au fost categorizate de de catre Kaiser ca„mica armata dispretuită” (contemptible little army). Belgienii nici macar nu au fost luati in considerare. Moralitatea faptului de a lovi print-o țară neutră nici măcar nu facea parte din calculele lui Schlieffen.

Este clar ca strategul german a riscat foarte mult in apărarea dinspre est. Numai doua corpuri de armata ar fi trebuit sa tina linia pana la finalizarea mobilizarii Rusiei, dar in general Germania i-a luat foarte putin in calcul pe rusi.

Tarul Nicolae al-II-lea parea a fi un om cu caracter slab, usor de confruntat, armatele lui fiind umilite de Japonia în războiul ruso-japonez din 1904-1905, iar populatia era copleșita de sentimente revolutionare si analfabetă. 

Presupusul „tăvălug rusesc” arata se fisurat si ruginit. Hoardele rusești ar fi fost o pradă ușoară pentru Germania după căderea Franței.

Germanii au simulat planul lor perfect de multe ori. Alertele de mobilizare intruneau 2 milioane de oameni, armament, uniforme, provizii si atelaje la gări cheie in toata Germania.

Apoi, printr-un balet complicat, dar bine organizat, mai bine de 200.000 de vagoane urmau sa se transforme în convoaie de trenuri trimise catre vest. Cand mobilizarea germană a atins maximum de rapiditate, un tren militar trecea Rinul al Koln la fiecare sase minute, supravegheate de oamenii Statului Major General echipati cu cronometre perfect sincronizate.

Succesorul lui von Schelieffen, mai tânarul Helmuth von Moltke, a modificat unele detalii ale planului. El a mai mutat doua corpuri de armata catre est – pentru eventualitatea că rusii ar fi reușit să se mobilizeze mai rapid. Apoi a mai  mutat sase corpuri de armata in Alsacia-Lorena, pentru a se asigura in cazul în care ca francezii ar rezista.

Chiar și așa, von Moltke avea in continuare la dispozitie 27 de corpuri de armata pregatite pentru marea invaluire iar elementele de baza ale planului au ramas intacte. Franta urma sa fie spluberata printr-o miscare de invaluire germană din dreapta prin Belgia neutra, iar apoi, excelenta retea de cai ferate germane urma sa-i duca rapid pe veteranii victorioși in est, pentru ai invinge fara drept de apel pe rusii care se mobilizau cu viteza melcului. Planul era masiv. Era frumos conceput. Era…perfect.

Pe 1 august, 1914 von Moltke a vazut sansa. O altercatie in Balcani a adus in arena Imperiul Austro-Ungar impotriva Rusiei.  Intotdeauna excitabil, dar putin confuz în privința planului de razboi, Wilhelm vroia sa-si sustina aliatul autriac fara a se incurca cu Franta sau sa aduca Marea Britanie in conflict violand neutralitatea Belgiei.

Auzind intentiile imparatului, von Moltke aproape ca a lesinat. Cu toate tabelele cu cifre, cu toate manevrele, cu milioane de oameni pe drum si mii de trenuri in miscare catre vest von Moltke a protestat, „Majestate, nu se poate face !.” Statul Major General German, cele mai bune inteligențe militare din Europa, urmașii lui Hanibal, aveau un singur plan… Ei trebuiau sa atace Franta. Ei trebuiau sa treaca prin Belgia. Si asa au si facut.

Planul perfect a inceput sa se destrame aproape de la bun inceput. Germania putea controla propriile cai ferate si depourile de reaprovizionare, dar nu putea controla activitatile inamicilor sai. Belgienii au rezistat si au facut-o cu o foarte mare tenacitate , dând peste cap orarul german.

Patru puternice divizii britanice, formate din profesionisti echipati cu pusti cu repetitie Lee Enfield, au arătat diviziilor germane subrezite, forța batalioanelor pe care le aveau in front echipate cu zeci de mitraliere.

Cu toate că francezii au înaintat in Alsacia-Lorena cum era prevazut și au esuat in urma unei risposte sangeroase, ei au fost capabili sa asambleze rapid rezervele si trupe coloniale disciplinate, care au reușit să blocheze marea învaluire germana.

Așa cum a prezis von Schlieffen, după șase săptămani de operatiuni, batalia culminanta a avut loc pe raul Marna, doar că ea a fost castigata de francezi si nu de germani. Trupele germane epuizate au sovait si s-au retras. 

Planul perfect nu a luat in considerare această eventualitate. Un Plan B nu a existat. Au urmat patru ani de razboi epuizant de transee si pozitii, care avea să se termine cu dezastrul Germaniei.

Ce putem sa invățăm un secol mai târziu din planul perfect al lui von Schlieffen?

In magistrala sa lucrare intitulată „Despre Razboi”, marele strateg german Clausewitz, care el insusi a luptat in prea multe batalii, a scris despre ceea ce el a denumit factorul frictiune: „Nenumarate incidente minore – pe care tu nu ai cum sa le prevezi cu adevarat – duc in general la un nivel inferior de performanta.” 

Armatele incleștate in lupte letale, genereaza o fricțiune similară cu frecarea a doua bețe. Acest lucru este endemic in razboi. Nici-un calculator, nici-o arma secreta, si nici-un truc nu va putea să facă să fie evitată frictiunea. Acest lucru a fost adevarat și în Franta in 1914 si este adevarat si in ziua de astazi.

Si mai departe? In 1914 rezultatul a fost Primul Razboi Mondial. Mai bine de o suta de ani mai tarziu, este o amintire care avertizează asupra prețului scump al arogantei de care sunt capabili unii militari.

Este un lucru pe care al trebui să-l țină minte cei implicați în razboaiele de astazi si se pregatesc pentru cele ce vor urma.

UN PERICOL MORTAL-Invazia musulmană în Europa

Dacă tarile arabe nu vor să moară de foame in urmatorii 20 – 30 ani , atunci ele trebuie să pună urgent stăpanire pe Europa .

Nu de oamenii care locuiesc aici au ei nevoie caci ei nu valorează nimic , ci de apa , alimentele si infrastructura Europei .

La intrebarea ~ De ce vin migrantii musulmani ? nimeni nu vrea sa raspundă fățis , să recunoască adevăratul motiv sau să dea un răspuns relevant .

De ce vin milioane de migranti musulmani in Europa si nu merg in tarile arabe bogate ?

Peste 20 – 30 ani rezervele de țiței din unele mari țări arabe azi incă bogate , vor scădea pănă la epuizare iar energia regenerabilă , reciclabilă , va inlocui țițeiul de azi .
Este o certitudine .Țările arabe vor intra in regres economic , comercial si financiar si astfel vor avea nevoie de apa , alimentele si infrastructura Europei .

Pentru a putea pune măna pe toate bogătiile Europei , continentul trebuie colonizat , dominat si supus .

De unde pot obtine arabii toate bogatiile necesare vieții ? Doar din Europa .

Europa detine azi o mare avere prin apa potabilă existentă si infrastructura adecvată .

Încă de pe acum se incearcă preluarea totală a conducerii si controlului continentului european .

Actualii invadatori vor deveni in curând gazde;( B. M.Sursa Facebook Cleo Pleiade)

Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea: „Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri.Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisa tuturor raselor. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mica minoritate. Daca nu, Franta nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasa alba, de cultura greaca şi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele?

Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecati uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate.Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci?

Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.

N-a mai apucat să vadă scrie https://ioncoja.ro, cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui președinte care intra în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane, asemenea unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, unde probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul” lui Mahomed.

N-a mai apucat să vadă cum, „mâine”, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor. N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet! Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus : „Este ca si cum ai privi o întreagă naţiune, lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.

Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde
altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez ” Şhahid Malik:

„In 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm, întreg parlamentul va fi musulman. Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fi peste 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani. Cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor care vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă
încă 55% din populaţie.

Faptele s-au inversat. In 1629, olandezul Jan Pieterszoon Coen, îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei .

Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa, purtătoare a vălului islamic. Şi guvernul bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor-Fadila Laanan şi Emir Kir care sunt deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ,ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani, asemeni Bundestagului sau parlamentului suedez.

Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează critic vecinii:

„Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud. Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? Dacă vrem să integrăm alte culturi, nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.

Si…totusi: dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova cu ai săi cca. 5 milioane musulmani (Rogozin nu mai spune aceasta), al catelea o fi ?!….. Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea demografică de nestăvilit, studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii rusi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei. Si pentru ca totul sa fie clar:

„Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu. Toate încercările de a ne impiedica vor atrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom îneca Moscova în sânge”. Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV. Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”, în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor
islamice:

„Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”. Prin urmare, nici rusii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii.
Cu totii iși sapă, de zor, groapa propriilor popoare !!!!!!……