CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum au declanșat Rusia sovietică și Germania nazistă Al Doilea Război Mondial

Foto: Ribbentrop, Stalin și Molotov zâmbesc satisfăcuți după încheierea Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, prin care și-au împărțit Europa. Peste o săptămână, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pentru Stalin, ca si pentru Putin, mult mai târziu, prabuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitica a secolui XX.

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apararea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfasurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele doua parca se intersectau, chiar coincideau, dar erau totusi destul de diferite. Asta s-a intiparit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe data Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945.

Data celui de al Doilea război mondial – mai putini: 1 septembrie 1939- 2 septembrie 1945.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei, URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi, scrie www. paginaderusia.ro.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, ca luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane si este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare.

Însa acest război mondial pare ca a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – iar victoria și memoria celui de al Doilea razboi au fost șterse?

Un material întocmit pe baza discutiilor istoricilor rusi Oleg Budnitk şi Mark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty, aruncă o lumină asupra evenimentelor petrecute atunci.

Stie cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-al Doilea război mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia! De la vest polonezii erau atacați de Germania national-socialista, din est – de socialista URSS.

Germanii – pe 1 septembrie, URSS – 17 septembrie. Aceasta este data oficiala a intrării Uniunii Sovietice în al Doilea război mondial.

Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentata de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă.

Uniunea Sovietică şi Germania nazista au semnat un pact de neagresiune (la Moscova, pe 23 august 1939), cu o săptămână înainte de începerea războiului mondial.

Pactul de neagresiune între cele doua a avut o importanță crucială pentru ambele țări si, practic, a dat startul celui de al Doilea război mondial. Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat sa obtina, si a obtinut, sprijin sovietic.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere fata de democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, dupa o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic … Era o propunere de impartire a Europei de Est…Printre altele, cele doua au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietic sa intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 23 august a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – sa nu acorde sprijin unui tert care îl ataca pe celalalt; În al treilea – sa nu adere la alianțe militare indreptate împotriva celeilalte parti.

Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul războiului al Doilea mondial. Şi de cine sa se teama Uniunea Sovietică, care era cu mult superioara celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armata și echipament militar?

Poate ca Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917, era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, in fata lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii: Germania initiaza războiul pe 1 septembrie declansand atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia sa cada, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu exista. Lucru pe care l-au facut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traverseaza frontiera poloneza. Gruparea sovietica numara 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la inceput nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că, poate,URSS a venit in ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine sa nu se opuna rezistenta.

Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orase au rezistat.

Archivo:CuartaParticiónDePolonia1939.svg - Wikipedia, la enciclopedia libre

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu polonez de 196.000 km pătrați, cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Războiul cu Polonia pentru Uniunea Sovietică nu a fost prea sângeros. Pierderile in luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți.

Pierderea polonezilor a fost de 3500 morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturati circa 250 mii de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-al Doilea război mondial.

FRĂŢIA DE ARME SOVIETO-NAZISTĂ – PARADA MILITARĂ COMUNĂ A ARMATELOR NAZISTE  ŞI SOVIETICE ÎN 1939, ÎN POLONIA COTROPITĂ DE CELE DOUĂ IMPERII HRĂPĂREȚE.  GALERIE FOTO SI VIDEO | CER SI PAMANT ROMANESC

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat – Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună la care au participat colonelul armatei sovietice Semion Krivoshein și generalul nazist Heinz Guderian.Parada a inceput la ora 16:00,  şi au fost ridicate  Arcuri ale victoriei  decorate cu svastici şi stele roşii, pe sub  care trupele germane  si cele sovietice au defilat.

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerata 16 octombrie 1939, când noua frontiera de stat a URSS a fost transferată de catre armata sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei – o „plimbare militară.” Pentru Polonia, acest război a fost însa o tragedie nationala.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales daca agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii usoare. Asa că, pe 16 octombrie, Armata Rosie a predat granița de vest sub paza NKVD, și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Dpdv militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât ​​Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.
Pe 28 septembrie 1939, dupa ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au incheiat un acord de asistență mutuală.

Asistența din partea Uniunii Sovietice a insemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25 de mii de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteati avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Raspunsul la intrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie, iar pe 10 octombrie – cu Lituania. În Letonia au fost trimisi 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania – 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie, URSS propune finlandezilor sa încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au esuat dupa numeroase reluari. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din aceasta cauza a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice care voia sa împinga granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma sa devina stat satelit sau pur și simplu sa fie anexata. Dacă ne uităm pe hartă, este o problema de restabilire a granitelor Imperiului Rus.

Ca urmare a inceput războiul sovieto-finlandez. URSS a anuntat o serie de provocari din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio indoiala. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca sa vezi, mica Finlanda s-a decis asa, dintr-o dată, sa atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri si câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie, cu patru zile înainte de invazia in Finlanda, a existat o puternica explozie propagandistică, se spunea că armata finlandeză îi ataca pe grănicerii sovietici, ca au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea – un uragan de poezii, sedinte populare, sindicalisti furiosi. Şi-au amintit ca de la granita finlandeza pana la leaganul revolutiei bolsevice -Leningrad – erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și ca iata-iata urmeaza sa bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara….

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic ca victoria asupra Finlandei va fi rapida și ușoara.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armata, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite si slab conduse. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai multi soldati decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost infranta. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a pastrat independența.

Alexander Podrabinek: Razboiul s-a incheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile in morți și dispăruți au fost dupa cum urmeaza: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeza – 26 mii de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost inventia de catre finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neingradita so nelimitata pentru trupele Armatei Roșii. Dupa ce militarii ocupa tarile baltice, incep arestarile in masa, urmeaza așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe lista. Se formează guvernul. Fara varsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek: Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai tarziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40 de mii de oameni.

În aceeasi vara a fost efectuată o operațiune militară si invadata România, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici macar nu au fost proclamate republici populare (ca in tarile baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, in care se spunea – „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră sa fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmarile directe ale anexarii – deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30 de mii de așa-numite elemente nesigure.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul în care URSS a furat si confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar aceasta atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația în cea mai mare parte avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizarile pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofa, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez – sunt documente sovietice).

În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fațisă fata de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei, și în alte locuri. Asa se explica de ce au fost atat de usor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru – s-a dovedit că Germania a obtinut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singura împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fara niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensa, ideala pentru un atac surpriză.
Mark Salonin:

Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: sa-l împinga pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma sa astepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morti de oboseala, marea Armata Roșie, cu zecile de mii de tancuri va trece peste totul ca un tavalug, si toata Europa devenea sovietica. Planul era absolut clar. Asa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze in propriul mic razboi intre 1939-1940 ani – nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei parti din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucati din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul sau măreț.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusa a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvant la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea imi amintesc despre povestea unui hot care dupa ce a furat cu succes un milion, s-a decis sa mai fure o rubla din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în al Doilea război mondial?

Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940:

Septembrie, octombrie 1939 – războiul cu Polonia.

Noiembrie- decembrie 1939; Ianuarie, februarie, martie 1940 – război cu Finlanda.

Iunie 1940 – desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940 – invazia in România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940 – anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranta ca aceste evenimente au fost parte din al Doilea război mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și ca URSS a intrat in razboi abia în iunie 1941, – este cu siguranță un neadevar istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice în înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din al Doilea război mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze.

Dacă agresiunea lui Hitler impotriva Poloniei este prima etapă al celui de-al Doilea război mondial, atunci de ce nu are loc în aceasta etapa şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

CITIȚI ȘI:

05/05/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

VIITORUL CREȘTINISMULUI ÎN AFRICA, ASIA ȘI AUSTRALIA

Viitorul creștinismului: Icoane din Africa și Asia

Peste câteva decenii numărul creștinilor din Africa și Asia va depăși numărul celor din Europa și America Latină. Deja astăzi, numărul total de creștini din Africa și Asia este superior celor din Europa.

Schimbarea componentei rasiale duce la o regândire a unor aspecte legate de viața creștinilor, fapt care se reflectă și conceperea icoanelor creștine din țările lumii a treia, scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/articles/buduschee_hristianstva_ikonyi_afriki_i_azii.

Astăzi, cel mai mare număr de creștini se află în Europa, urmați de cei din America Latină, iar a treia comunitate creștină ca mărime se află în Africa, urmată de cea din Asia și Australia.

Se prognozează că în anul 2025 numărul total al creștinilor din Africa și Asia va depăși numărul lor în Europa și America Latină împreună. În Africa vor fi aproximativ 634,5 milioane de creștini. În America Latină – 634 milioane, în Europa – 531 milioane.

Numărul creștinilor va crește în Statele Unite ajungând la 252 milioane.

Este mai dificil să calculăm creșterea numărului creștinilor din Asia până în 2025, dar, judecând după ratele actuale de creștere, numărul acestora poate crește până la 650 de milioane de oameni.

Potrivit Centrului pentru Studiul Creștinismului Global, în 1910 ponderea creștinismului în întreaga populație din Asia era de 2%, iar în 2010 era deja de 8%. În același timp, ponderea islamului în populația Asiei în 1910 a fost de 16%, iar în 2010 – 26%.

Din aceste date putem vedea că ponderea creștinismului a crescut de 4 ori, iar ponderea islamului – cu 63%.

În 1910, existau 8 musulmani pentru fiecare creștin din Asia, iar în 2010, există puțin peste 3 musulmani pentru fiecare creștin din Asia.

În ciuda faptului că Asia este ultimul continent pe care a ajuns evanghelizarea și, în ciuda faptului că populația Asiei a crescut de peste 5 ori între 1910 și 2010, ponderea creștinismului a crescut și mai mult.

Aceasta înseamnă că creștinismul din Asia a crescut cu o rată de 4 ori mai mare decât cea a creșterii naturale a populației în ultimul secol.

Se estimează că numărul de hinduși care au părăsit hinduismul în anii 1980 și 1990 a fost estimat la 660.000 pe an. Această cifră a crescut semnificativ la începutul secolului 21.

Multe surse creștine indică faptul că în India până la 5.000 de oameni trec zilnic la creștinism, ceea ce corespunde unui număr de aproximativ 1,8 milioane de oameni pe an.

În 1991, erau doar 50 de mii de creștini în Nepal, dar în 2008 erau aproximativ 800 de mii în această țară.

Dar cele mai mari rate de creștere a creștinării sunt observate în China. Potrivit unor estimări, până în 2030 numărul lor ar putea ajunge la 200-250 milioane. Rata de creștere a numărului lor poate fi urmărită la o provincie chineză – Jiangsu.

În raportul său din septembrie 1997, Amity News citează cifre oficiale ale Biroului de Relații Religioase din Jiangsu cu privire la numărul de creștini din provincie. Conform acestor rapoarte oficiale de stat, doar într-o singură provincie numărul creștinilor era: în 1985 de 125 mii, în 1988 – 250 mii, în 1989, 400 mii, în 1991- 640 mii, iar în 1995 deja 900 mii.

Se estimează că într-o generație, până la o treime din populația Chinei poate deveni creștină.

Aceste schimbări în componenta rasială a credincioșilor vor duce inevitabil la o nouă regândire a creștinismului. În special, atributele exterioare se vor schimba cu siguranță sub presiunea negrilor și a asiaticilor, creștinii caucaziani ar putea accepta să schimbe culoarea pielii lui Iisus Hristos, a discipolilor săi și, în general, a personajelor principale din Biblie.

Iată cum arată astăzi icoanele și redarea unor scene religioase la care se închină negrii africani, asiatici și aborigenii australieni. Poate peste 20 de ani icoanele din casele noastre vor arăta la fel.

Sus: O icoană reprezentându-l pe Iisus Hristos și eroul african Nelson Mandela

Mai jos sunt reproduse icoane din Africa, ale aborigenilor din Australia și din Asia:

17/01/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”

Imagini pentru intermarium maps

Proiectul Iniţiativa Celor Trei Mări (Trimarium), lansat în 2015, reunește 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Iniţiativa are ca obiectiv consolidarea cooperării între membrii săi în domenii precum energia, infrastructura şi securitatea, în special în faţa Rusiei, pe care unele dintre aceste state o consideră o ameninţare directă.

În decembrie 2020, în publicația craioveană Vizionarii neamului nostru, a apărut articolul Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”, semnat Vitalie Pastuh-Cubolteanu, care tratează o temă destul de puțin discutată în media românească…

Prometeismul de Varșovia reprezintă fundamentarea teoretică a activității politice externe a Poloniei și a fost elaborat în anii 20-30 ai secolului XX, în timp ce la conducerea statului polonez renăscut se afla mareșalul J.Pilsudski. Sensul de atunci al concepției: dezmembrarea Imperiului Rus, ulterior – a Uniunii Sovietice de-a lungul suturilor hotarelor popoarelor înglobate. Denumirea noțiunii de prometeism provine de la mitul antic grecesc despre Prometeu. Asemenea eroului Prometeu, zic propagandiștii polonezi, Polonia aduce făclia libertății popoarelor subjugate de Rusia.

Revigoararea acestei doctrine a avut loc în perioada răsturnării socialismului european și trecerii Poloniei în tabăra capitalistă apuseană (1989). Prometeiștii polonezi consideră că popoarele subjugate de Rusia trebuie să lupte împotriva ei în fel și chip: diplomatic, politic, economic, militar. Polonia dorea ca deconectarea popoarelor de Rusia să fie tutelată de Polonia.

 Tot ce slăbește și istovește Rusia și sateliții ei mărunți de la margini (găgăuzii, osetinii, abhazii ș.a.) este salutat de către prometeiști, deoarece Rusia împiedică transformarea Poloniei în stat-lider al Europei Centrale și Răsăritene.

Rămas ca stare de spirit poloneză față de Rusia, cu foloase pentru Polonia, prometeismul, cunoaște două proiecte de federație.

Primul proiect, al lui J.Pilsudski, numit federația ”Între două mări” – Baltică și Marea Neagră – reproducea harta veche a posesiunilor Reczpospolitei poloneze înainte ca aceasta să fie sfâșiată de imperiile vecine când includea teritorii : Regatul Poloniei cu Marele Cnezat al Lituaniei și pământuri astăzi belaruse, malorose (viitoare ucrainene) și din Moldova Nouă (între Nistru și Nipru).

„Federațion of Intermarium – proiectul actual, polono-amercan presupune statutul de lider al Poloniei în federația statelor deja dintre 3 mări – Adriatică, Baltică și Neagră. Proiectul e un ”lanțug” (expresia lui A.Lucașenco) antirusesc. Un ”tampon sanitar” care ar izola Rusia de țările Europei Centrale și Est, în plan economic și politic.

Atunci, SUA ar înlocui gazul natural ieftin livrat Europei de către ruși cu gaz lichefiat american scump și ar inhiba concurența din partea UE. Iar în plan militar, Washington-ul ar putea crea pe aceste teritorii ”NATO Răsăritean”. De proiectul polono-american ”Între 3 mări” s-au arătat interesați (de sine stătător, oare?) și conducătorii următoarelor țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Latvia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Primul summit al esticilor sus-numiți a avut loc în 2016.

Scopul declarat al proiectului: alinierea nivelului dezvoltării țărilor dintre mările Adriatică, Baltică și Neagră la nivelul țărilor Europei apusene. În prim-plan: consolidarea infrastructurii țărilor estice.

Al treilea summit al țărilor dintre 3 Mări, cu participarea ministrului Energeticii SUA, a avut loc la București (IX.2018). Participanții au convenit să creeze un fond de investiții de 5 miliarde de euro și au creionat 40 de proiecte prioritare în sfera energeticii, transporturilor și în domeniul IT. Relația Polonia-SUA, în proiectul amintit, este axială. Scopurile principale externe ale proiectului fiind:

1.reducerea la minimum a colaborării economice între Rusia și UE;

2.crearea în triunghiul Baltica-Adriarica-Marea Neagră a unui spațiu curățat de prezența politică și economică a Rusiei;

3. crearea la hotarele între UE și Ununea Euro-Asiatică, de la Marea Baltică la Marea Neagră, a îngrăditurii statelor pro-apusene antirusești;

4.fortificarea flancului estic al NATO.Concis, vice-ministrul de Externe al Poloniei a definit proiectul „Între 3 Mări astfel”: „NATO economico-infrastructurală pentru SUA”.

Iar pentru folosul polonez, din acest proiect, Polonia s-a autoproclamat ca aparținând de Europa centrală, de ”miezul” continentului european – pe lângă tradiționalul ”nucleu” (Germania, Austria, Elveția). Polonia, cu ajutorul SUA, dorește să înlăture din Europa Centrală prezența monopolistă a Germaniei. Varșovia mai dorește ca relațiile SUA cu UE să aibă loc prin intermediul asociației Trei Mări, în care rolul principal îl are Polonia.

În anul 2020, ambasadorul Chinei în Polonia a propus ca Asociația celor dintre Trei Mări să includă Republica Populară Chineză, care ar putea investi financiar substanțial în acest proiect.

S-a făcut apel către statele UE ca acestea să dea banii necesari proiectului, pentru a evita implicarea financiară a Chinei, iar SUA au interzis sateliților săi de aici să apeleze la finanțele Chinei în afacerile proiectului sus-numit.

Ținând cont de o serie de realități din cadrul țărilor Asociației celor Trei Mări, precum lipsa uniformității ideologice, divergențele față de atitudinea antirusească (Bulgaria nu e de acord să se includă în acțiunile politice antiruse, Ungaria dorește o aprofundare a relațiilor economice cu Rusia), faptul că nici limba, nici cultura poloneză nu sunt dominante în zonă, că încă nu sunt resursele financiare necesare, scopul proclamat al proiectului – de a alinia nivelul dezvoltării teritorilui dintre cele Trei Mări la nivelul dezvoltării Apusului și a obține o Europă cu aceeași viteză de dezvoltare economică – are șanse cu mult sub nivelul declarațiilor.

Șanse mai mari, însă nu complete, au speranțele polonezilor de a deveni lideri regionali.

Cât privește realizarea scopului extern antirusesc, proiectul are sorți siguri de izbândă. Care ar putea fi foloasele și ponoasele României din această afacere polono-americană?

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/trimarium/

07/01/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: