Cât de mult a avansat R.Moldova în direcția unui viitor mai bun în condițiile amenințărilor care îi vin de la Răsărit

Pe teritoriul Republicii Moldova, lângă Ocnița a mai căzut o rachetă. Cu 80 de kg de încărcătură explozibilă. Nu este primul caz, iar faptul că nu au fost victime e doar o chestie de noroc. Polonezilor le-a mers mai puțin… Dar dacă aceste „incidente” vor continua, mai devreme sau mai tărziu se va întâmpla o nenorocire. E o chestie de probabilitate matematică, în care hazardul e doar o variabilă…

În acest context vom menționa că Maia Sandu a cerut în cadrul Forumului Economic de la Davos de la parteneri sisteme de apărare aeriană... „Sperăm să primim și noi ceva”… Cu tot regretul, dar sunt practic convins că R.Mîoldova nu va primi nimic. În situația în care tot efortul este îndreptat pentru a proteja Ucraina, această cerere nu are nicio șansă să fie considerată acum. În cel mai bun caz Republica Moldova poate spera să negocieze ceva cu România astfel ca Armata Română să apere și spațiul ei aerian. Dar cât de eficient se poate de făcut acest lucru de pe teritoriul României e o întrebare la care doar experți militari pot răspunde, scrie Vitalie Vovc în ziarul https://timpul.md care apare la Chișinău.

La acest capitol putem spune doar un singur lucru: dacă autoritățile Republicii Moldova intenționează cu adevărat să protejeze populația de bombe și rachete ea trebuie să se unească cu România – țară NATO – și astfel să se pună sub umbrela unui scut incomensurabil mai sigur și mai eficient

Același lucru am putea să i-l spunem și lui Nicu Popescu, Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldovacare a afirmat că „singura modalitate de a păstra pacea și democrația este aderarea la Uniunea Europeană”. De fapt, ministrul a spus mai multe lucruri și, în mare, are perfectă dreptate.

Dar are dreptate doar dacă am considera că opțiunea Unirii nu există… De îndată ce accepți soluția respectivă înțelegi că fraza „Avem în față mulți ani dificili, cu riscuri sporite de securitate pentru toate țările din regiune” nu-i departe de naivitate.

Faptul că și România se va confrunta cu „riscuri sporite de securitate” e o evidență, dar… Una e când ai blocul NATO în spate și alta e când ești doar cu „ne sprijină zeci de țări și organizații.” Și Ucraina a fost sprijinită de-a lungul anilor… Iar nivelul de îngrijorare permanentă a zecilor de țări și organizații referitor la securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei atingea cote maxime!

Acum dacă vorbim despre Republica Moldova putem vedea, pentru fiecare din axele trasate, cât de mult și în ce direcții s-a avansat.

1. Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin:

Săptămâna trecută încă două portaluri care difuzau fake-uri și propagandă kremlinistă au fost interzise. Nu le voi numi inutil aici. Reacția Kremlinului prin intermediul Mariei Zaharova nu s-a lăsat așteptată, ceea ce demonstrează cât de sensibil este subiectul respectiv pentru putiniști și primordial pentru noi.

2. Limba română și doar limba română:

E de săptămâna trecută, dar o trecem la catastif: cică au fost alocate sume importante pentru organizarea cursurilor de limbă română pentru alolingvi. Cozile pentru inscrierea la cursuri sunt imense!

Serghei Rebrov, un fost fotbalist care în prezent antrenează clubul de fotbal Dinamo Kiev declara că:
„Am crescut în regiunea Donețk, apoi am jucat pentru Șahtior Donețk. Aproape totul era în rusă. Și nicio problemă. Poate că, apropo, acea loialitate a fost o greșeală – a meritat să trecem mai activ la ucraineană.” (Я же рос в Донецкой области, потом играл за донецкий «Шахтер». Почти все было на русском языке. И никаких проблем. Возможно, кстати, в той лояльности и заключалась ошибка — стоило активнее переходить на украинский.)”

Se zice că inteligenţa nu este neapărat punctul forte al fotbaliştilor. Niciodată nu am fost de acord cu acest clişeu!

3. Interzicerea Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiri Moscovei:

Pe 19 ianuarie Președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a vizitat pe Patriarhul Daniel al României. Patriarhul României a reiterat solicitarea ca autoritățile de stat ale Republicii Moldova să retrocedeze clădirile fostei Facultăți de Teologie Ortodoxă și ale fostului Seminar Teologic din Chișinău.

Cred că inventarul averilor poate fi muuult mai mare! Iată deci o pistă legală de exploatat. Cred că biserica moscovită din R.Moldova ar pierde mult din lustru dacă toate (!) lăcașele furate de către sovietici ar reveni proprietarilor de drept… Oficialii de la Chișinău tac… Dau dovadă de „deschidere”.

În Ucraina celebrului Pașa Mercedes (echivalentul lui Cantarean de la noi) i s-au adus învinuiri oficiale, iar Lavra de la Kiev va deveni din nou ucraineană.

4. Ieșirea din toate structurile CSI

O veste bună ne-a venit din India. Cică primele containere cu mere din Moldova au fost livrate indienilor și e posibil ca volumul să se mărească continuu. Cu vreo două săptămâni în urmă, ministrul agriculturii din R.M, Vladimir Bolea, (absolventul Școlii Superioare Militar-Politice de Apărare Antiaeriană din Leningrad, vom insista asupra faptului) afirma că nu putem ieși din CSI fiindcă 49% din merele moldovenești merg într-acolo. India este cea mai populată țară din lume! Peste 1 miliard populație. Cred că piața CSI ar putea să mai aștepte. Dar R.M.e în continuare membră CSI.

Apropo, la o recepție recentă Igor Grosu a lansat un apel către investitori: „Aveți în Republica Moldova aceeași încredere pe care ați avut-o în România!” Păi uite, Dom’ Grosu, dacă aș fi eu investitor, m-aș gândi de o sută de ori înainte de a investi într-o țară care are ceva de a face cu CSI. Mai ales în contextul de astăzi.

Și încă ceva: 75% din remitențe sunt făcute astăzi în euro, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Celelalte transferuri sunt făcute în dolari americani. Doar 0.1% din remitențe sunt făcute în ruble rusești. În 2015 rubla constituia 25% din remitențe. Să mai spună careva acum că stăm în CSI de dragul cetățenilor!…

5. Desovietizarea Republicii Moldova

Săptămâna trecută Republica Moldova a primit una din cele mai răsunătoare palme instituționale din scurta sa istorie. (Până și mie, care greu mă identific cu tot ce e „oficial” în R.M., mi-a fost rușine…).

Partidul Social Democrat European (PSDE) a făcut un apel către autoritățile Republicii Moldova, cerându-le să recunoască oficial Foametea din Basarabia din anii 1946-1947 drept genocid împotriva poporului. Nu știu dacă mai are rost să comentăm ceva… Pe 24 noiembrie 2022 Chișinăul a recunoscut Holodomorul. Cu ai noștri morți e mai greu, se vede… Totuși, ce rușine! Să-ți spună un străin că poate ar fi bine să-ți comemorezi morții…

6. Interconecterea energetică cu spațiul european

După o perioadă îndelungată de stagnare, gazoductul Iași-Ungheni a fost repus în funcțiune. S-a întâmplat pe 17 ianuarie, curent. În luna decembrie Energocom a vândut către Moldovagaz aproximativ 96 de milioane metri cubi de gaze. Moldovagaz a vândut gaze cetățenilor. Cetățenii au primit compensații din partea guvernului. Guvernul a primit (și mai cere) bani de la occidentali pentru a ieși din iarnă. Moldovagaz aparține Gazpromului… Așa o ecuație.

Despre interconectarea reteleleor de electricitate nu am auzit nimic.

7. Aderarea la sancțiunile UE

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o voi trimite familiei Dodon. Judecătorii l-au autorizat pe Igor Dodon să plece în România.

Oficial, pentru a-l însoți pe fiul său mai mic la tratament. Toate bune până aici. Dar țin să precizez că Dodonii au plecat anume în România când au avut nevoie și nu la moscova. Simptomatic și de învățătură pentru toți, inclusiv pentru admiratorii săi. Până la urmă, și Dodon știe unde e mai bine!

Publicitate

DUPĂ DECENIILE de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca imensa majoritate a ungurilor să considere nedrept Tratatul de la TRIANON

Pacea de la Trianon, care a distrus două treimi din Ungaria istorică și a redus populația acestei țări de la 20,9 milioane la 7,6 milioane, a fost o uriașă tragedie națională pentru unguri. Nu trebuie uitat însă că majoritatea populației zonelor anexate – peste 80 la sută – nu era maghiară, ci slovacă, română și sud-slavă, constată istoricul maghiar Berend T. Iván, fost președinte al Academiei Ungare de Științe și membru din 2015 al Academiei Americane de Arte și Științe, într-un articol publicat de https://nepszava.hu/3172602_kulonfele-trianonok.

Au vrut să se alăture națiunilor slave și române vecine, așa că 3,3 milioane de maghiari au devenit o minoritate etnică în statele vecine.

Afiș de propagandă anti-Trianon din Ungaria

Iată însă că, în urma deceniilor de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca în prezent 94% dintre cetăţenii maghiari din Ungaria să considere că Tratatul de pace de la Trianon a fost nedrept şi exagerat – așa cum rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat recent de Academia de Ştiintă Ungară, citat de cotidianul budapestan Népszava.

Într-adevăr, politica iredentistă a Budapestei pune în permanență Trianonul în centrul atenţiei, iar propaganda politică sădește ideea că acest tratat ar fi doar o tragedie maghiară, cu toate că pierderile importante de teritorii reprezintă fenomene ale istoriei mai multor țări.

Războaie sortite eşecului, amestecuri din partea marilor puteri sau, pur şi simplu, năzuinţa populaţiei dintr-o regiune aparţinând unui imperiu de a se desprinde, de a deveni de sine stătătoare, au provocat deseori uriaşe pierderi de teritorii în istoria unor ţări. 

Pacea de la Trianon care a smuls cu peste o sută de ani în urmă teritorii reprezentând două treimi din Ungaria şi a redus populaţia acesteia de la 20,9 milioane la 7,6 milioane locuitori, a constituit o uriaşă tragedie naţională, însă nu se poate trece cu vederea că populaţia din teritoriile ataşate nu a fost în marea ei majoritate, maghiară, ci slovacă, română şi sud slavă, și că dorea să se unească cu naţiunile vecine slave şi române.

În epoca modernă este suficient să ne referim la trianonuri de proporţii asemenea celor ce au lovit Danemarca, Germania, Finlanda sau – dincolo de Europa – Mexic.

Să parcurgem cele mai importante fapte…

În evul mediu, Danemarca era una din marile puteri. În secolul XIV o mare parte a Scandinaviei, inclusiv Finlanda, dar și Islanda şi Groenlanda de azi, se aflau sub dominaţie daneză, iar începând din secolul al XVII-lea,Danemarca a construit şi un imperiu colonial în afara Europei.

Însă marea putere din evul mediu care a fost Danemarca a fost ciuntită de seria războaielor care i-au subminat imperiul.

Olanda şi Suedia au forţat la mijlocul secolului XVII Danemarca să părăsească teritoriile sale din Baltica.

Ţara a pierdut în serie războaie împotriva Suediei, apoi la sfârşitul aşa-numitului război danez de nord, a pierdut şi teritoriile sale din nord. În secolele XIX. şi XX. Norvegia,și respectiv Islanda, care ţineau de Danemarca, au devenit independente.

Între timp, în 1848-1851 şi în 1864 Germania a răpit în cursul a două războaie şi teritoriile sudice ale Danemarcei din Schleswig-Holstein

În urma acestor evenimente această ţară a pierdut încă o treime din teritoriul şi populaţia ce i-au mai rămas.

Astfel, dintr-o mare putere din Evul Mediu, Danemarca a devenit o ţară mică: teritoriul ei este astăzi mai mic, iar populaţia cu ceva mai mare decât jumătate din Ungaria.

Germania a pornit două războaie mondiale în secolul XX. şi le-a pierdut pe amândouă. Represiunile învingătorilor au constat între altele şi în semnificative rapturi de teritorii.

În urma Păcii de la Versailles, Germania a pierdut Alsacia Lorena în favoarea Franței, teritoriile Eupen şi Malmedy au revenit Belgiei, și de asemenea, Schleswigul de Nord a trebuit retrocedat Danemarcei.

În Est, Polonia a primit o parte din Prusia occidentală şi Silezia, Danzigul s-a desprins de Germania în calitate de aşa-numit oraş deschis, în timp ce Memel de la Marea Baltică a devenit parte a Lituaniei. De asemenea, Germania şi-a pierdut şi toate coloniile.

Teritoriul european al ţării a scăzut cu 13%, iar populaţia cu aproape 7 milioane – cu o zecime.

Deoarece Germania nu s-a mulţumit cu această situaţie, după 20 de ani Hitler a pornit un nou război, pe care l-a pierdut.

Graniţele de dinaintea primului război mondial nu doar că nu au fost refăcute, dar din această ţară s-au mai tăiat noi mari teritorii.

Prusia de Est, Silezia superioară şi teritoriile de est de Odera-Neisse au fost ataşate Poloniei.

O treime din Prusia de Est a ajuns parte a Uniunii Sovietice. Germania a pierdut o nouă treime a teritoriului ei, iar din acestea au fost expulzate 10 milioane de germani.

Trebuie menţionată aici şi Finlanda, deoarece în războiul din iarna anului 1939 declanşat de Uniunea Sovietică stalinistă, a pierdut în 1940 un teritoriu de 40 de mii de kilometri pătraţi, aproape cât jumătate din Ungaria şi a trebuit să renunţe la aproape 10% din teritoriul ţării, în Karelia.

Mexicul a fost atacat în 1846 de vecinul său nordic SUA, iar pacea de la Guadalupe Hidalgo încheiată după doi ani de război, a trasat noua frontieră dintre cele două ţări pe râul Rio Grande.

SUA a luat, mai bine zis „cumpărat” jumătate din teritoriul Mexicului, în schimbul unor condiţii avantajoase. SUA s-a îmbogăţit atunci,în detrimentul Mexicului cu un teritoriu mare cât Europa occidentală.

După aceste evenimente, cele patru ţări nu au dorit vreo revanşă, ci au căutat alte modalităţi de compensare.

Referitor la Germania, Danemarca şi Finlanda, acestora li se potriveşte întrutotul ceea ce a spus în secolul XIX poetul danez Hans Peter Holst: „Ceea ce am pierdut în favoarea altora, vom putea completa în interior”.

Asta s-a şi întâmplat: Danemarca, Germania şi Finlanda şi-au luat soarta în propriile mâini, completând în interior ce au pierdut în afară.

Danemarca a eliberat iobagii încă înaintea revoluţiei franceze şi i-a transformat în ţărani-fermieri liberi şi cu pământ. Constituţia din 1849 a creat o structură politică şi instituţii democratice. Danezii au introdus în Europa, fiind printre primii, învăţământul obligatoriu de grădiniţă şi şcoală începând de la 2 ani. (…)

Dezvoltarea Germaniei nu cere o prezentare mai detaliată. Se ştie că a devenit motorul economic al Europei, unul din liderii UE, este cea mai mare ţară europeană cu peste 80 milioane de locuitori şi cu o industrie modernă  dezvoltată. (…) Acesta a fost răspunsul german reuşit la „Trianonul” ţării lor.

Cazul Finlandei este de asemenea ca şi încheiat, guvernele nu fac campanie pentru recăpătarea teritoriilor pierdute şi au devenit de la fostul nivel mediu de dezvoltare a cincea dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Mexicul nu se poate lăuda cu rezultate similare. Mai mult, adevăratul său Trianon nu a fost pierderea de teritorii, ci ceea ce a urmat după aceea.(…) Mexicul nu poate stăpâni dificultăţile cauzate de  sporirea populaţiei care  a crescut de cinci ori în cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Mexicul a devenit  cea mai mare ţară de emigranţi din lume. În statele sudice ale SUA mexicanii au devenit în unele locuri majoritari.

În California ei muncesc pământul, ei fac curăţenie şi ei sunt şi grădinarii. Cei mai mulţi lucrători din construcţii şi industrie sunt mexicani cu pregătire de specialitate. Se poate spune că astfel Mexicul îşi recucereşte teritoriile pierdute în secolul XIX – fără să se recurgă la o reglementare oficială.

Este greu să dai un răspuns la pierderile teritoriale, dar experianţa arată că reacţia cea mai rea şi cea mai periculoasă este dorul de revanşă. Pe de altă parte, soluţia cea mai bună este dacă dai uitării lucrurile ce nu se uită, iar ţara rămasă va trebui să revină prin voinţă şi muncă, prin a depăşi greul trăgându-se de păr, ca baronul Münchhausen, ca să iasă din situaţia în care se află.

Acest lucru l-au făcut Danemarca, Germania şi Finlanda. În schimb, Mexicul pare să se fi împăcat cu situaţia.

Deci răspunsul ungar este destul de singular. Guvernul Orbán tot mai pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa. Este  ca şi cum s-ar îndrepta spre Asia.

Este vorba de un joc periculos cu focul, notează nepszava.hu prin https://evz.ro/

(Traducerea Rador)

1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.