Dezvăluiri: Datoria istorică a românilor față de țigani

Dorin Cioaba, autointitulatul rege al romilor (foto) a anunțat înaintea Conferinței Romilor Europeni, că Biserica Ortodoxa Româna va fi dată în judecata într-un proces internațional, prin care sa i se ceară recunoașterea implicării sale în anii de robie a romilor și scuze publice față de această etnie, pentru perioada în care aceasta ar fi ținut în robie comunitatea de romi.

Acesta a precizat faptul că mai marii Bisericii nu si-au cerut niciodata scuze public ”trauma istorică”suferită de țigani, relatează publicațiile Turnul Sfatului și https://stirimoldova24.ro.

Într-un comunicat transmis la câteva ore dupa anunțul lui Dorin Cioabă, Vasile Bănescu, purtatorul de cuvânt al Patriarhiei Române a trasmis poziția Bisericii cu privire la intenția lui Cioabă.

”În toata perioada robiei în Țările Române romii nomazi erau liberi sa colinde țara si sa-si practice obiceiurile. În schimb, romii care aveau o slujba fixa, adica o activitate statornică, erau obligați sa stea în aceeasi localitate. Desi etnia romă avea cel mai mare numar de robi, în epocă existau robi si din alte etnii si chiar robi români.

Vânzarea sau rascumpararea robilor, ori pedepsele fizice aplicate robilor romi constituiau norma juridica a vremii, deoarece robii români suportau aceleasi pedepse ca romii, nefiind nicio discriminare în privinta aceasta.

Dincolo de prevederile formale ale legilor vremii, Biserica Ortodoxa Româna a sprijinit minoritatea roma în diferite moduri, asa cum reiese din documente istorice ale aceleiași vremi”, se arată în comunicat.

Discuția despre sclavia medievală a țiganilor este atât de politizată încât se ajunge la articole aberante, precum cel de aici.

În esență, ignorând istoria, se spune că problemele actuale ale țiganilor se datorează celor aproape cinci secole de robie în țările române.

Cu un minim de cunoștințe istorice se poate ridica întrebarea: de ce țiganii din Transilvania – care nu au fost supuși regimului de sclavie – se găsesc în aceeași situație cu țiganii foști sclavi din Țara Românească și Moldova? Până la urmă o ipoteză trebuie să fie valabilă pentru toate situațiile, altminteri trebuie amendată.

M-a uimit în articolul indicat mai sus definiția pentru ”trauma istorică”, care include ”modificări genetice/ epigenetice” – o linie destul de periculoasă, câtă vreme susține că situațiile istorice de durată lungă pot duce la modificări genetice. Chestia asta ar trebui să fie valabilă în toate situațiile și atunci nu facem decât să ne întoarcem la discuția ”Übermensch/ Untermensch” – ceea ce nu cred că își dorește cu adevărat cineva.

”Majoritarii” sunt taxați pentru că resping ”trauma istorică” drept cauză a situației actuale a țiganilor și avem și o sumă de recomandări. Pe de o parte reparațiile în prezent pentru faptele petrecute cu sute de ani în urmă, pe de alta asumarea vinei pentru aceleași fapte din vechime. Oricum, pentru mine rămâne întrebarea: dacă au fost afectați până la nivel genetic de sutele de ani de robie, mai pot fi ”reparați” țiganii?

Robia țiganilor a fost un fenomen istoric ce nu poate fi negat. Însă el trebuie văzut din perspectivă istorică. De exemplu ar trebui comparată legislația românească privind robia țiganilor de la mijlocul secolului al XVII lea (pravilele lui Matei Basarab și Vasile Lupu) cu legislațiile destinate sclavilor din Franța și Marea Britanie (Code noir din 1685 sau Codul sclaviei din Barbados din 1661). Robia țiganilor din țările române nu poate fi nici pe departe comparată cu regimul sclaviei din Lumea Nouă.

În același timp se poate ridica o altă chestiune: regimul iobăgiei în care s-au găsit sute de ani majoritatea românilor. De la cine ar trebui solicitate compensații în acest caz?

Istoric român: Țiganii au avut noroc că au fost robi în Țările Române. În urmă cu sute de ani, în statele germane se organizau vânători de țigani…

ActiveNews.ro: Istoricul George Damian afirmă că regimul juridic al țiganilor în Țările Române nu coincide cu „propaganda aboliționistă” pe acest subiect.

Într-un articol publicat pe siteul Historice.ro, George Damian arată că țiganii au ajuns în Țările Române cu statutul de rob deja bine conturat, iar românii nu au făcut decât să constate o stare de fapt existentă deja în Imperiul Bizantin și în Europa.

„Țiganii erau deja robi, ocupau o nișă specifică la periferia societății și aveau parte de o imagine negativă încă din secolul al XII-lea. Disoluția Imperiului Bizantin a împins grupuri de țigani spre periferia imperiului, în zone neafectate de destructurarea provocată de otomani”, scrie Damian.

Mai mult, istoricul arată că regimul robilor era bine definit în legislația românească a vremii, abuzurile fiind pedepsite conform codului juridic existent la vremea respectivă. Cu alte cuvinte, nimeni, nici stăpânul unui rob, nu avea voie să ucidă țigani, să despartă o familie de romi sau să abuzeze de o femeie, fără consecințe juridice.

„Pentru justificarea titlului trebuie să mai spun câteva lucruri de încheiere. Țările Române s-au constituit într-un rezervor genetic pentru țigani. Aici au avut parte de un regim juridic stabil pe o durată lungă – de fapt singurul loc din Europa unde au primit un regim juridic propriu și li s-a permis încadrarea socială într-o formă care le-a lăsat libertatea de a-și conserva identitatea.

În Imperiul Otoman țiganii au trecut în masă la Islam și au fost asimilați extrem de rapid. În Europa Occidentală au început să pătrundă după anul 1400 sub legenda că ar fi pelerini penitenți din Egipt – ceea ce le-a dat numele de ”egipteni” cu variantele derivate. După o scurtă perioadă de simpatie, țiganii nomazi din Europa au fost supuși unui adevărat regim de exterminare în secolele XVI-XVIII. Pur și simplu țiganii au fost scoi în afara legii, în statele germane se organizau vânători de țigani, când pur și simplu cetele de nomazi erau masacrate. Dacă Țările Române ar fi fost încadrate mai strict într-unul din Imperiile medievale învecinate (Otoman sau Habsburgic) țiganii ar fi dispărut pur și simplu ca etnie. (Nu mai lungesc povestea cu legislația habsburgică privitoare la țigani care avea ca scop asimilarea lor rapidă).

Regimul robiei din Țările Române a menținut de-a lungul a sute de ani o populație compactă de țigani care au beneficiat de o protecție legală – spre deosebire de toate celelalte spații juridice învecinate unde țiganii au dispărut”, a conchis istoricul George Damian.

Publicitate

Diplomatul american GEORGE KENNAN: De ce nu era nevoie de denazificarea Germaniei?

Diplomatul american George Kennan a lucrat în Germania înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial și cunoștea bine particularitățile acestei țări.

După 1945, a devenit un adversar categoric al denazificării Germaniei și chiar al proceselor de la Nürnberg.

Publicația de limbă rusă http://ttolk.ru.,, scrie că el credea că dacă ar fi fost îndepărtați cei 3 milioane de birocrați germani care au fost implicați în serviciul nazismului, țara ar putea aluneca în haos.

Un alt argument al său a fost acela că URSS s-a făcut vinovată de mai multe crime în timpul războiului, iar pedepsirea doar a Germaniei este un joc în mâinile sovieticilor, care nu se vor opri în marșul lor către Occident.

George Kennan este un celebru diplomat și politolog american. El a intrat în serviciul diplomatic la sfârșitul anilor 1920, știa foarte bine limba rusă (a învățat-o în timp ce lucra la la Riga și Tallinn), ceea ce i-a permis să rămână în URSS pentru o perioadă lungă de timp: în anii 1930, în 1944-46 și în 1952-1963, când era ambasadorul SUA la Moscova.

Kennan cunoștea și Germania destul de bine. De la sfârșitul anilor 1930 până în 1942, a lucrat la ambasada americană la Berlin și s-a numărat printre acei diplomați americani care au fost 5 luni internați la Frankfurt pe Main de autoritățile naziste, după ce Germania a declarat război SUA.

Kennan credea că Germania trebuie să joace un rol major înzăgăzuirea expansiunii URSS în Europa postbelică. El a spus mereu că cel mai urât vis pentru SUA și Anglia este prietenia dintre Germania și Rusia, și că această alianță nu ar trebui niciodată permisă.

De aceea s-a opus pedepsirii naziștilor după război și a fost foarte îngrijorat când administrația Roosevelt a lansat procesul de denazificare, care a fost oprit abia în 1947.

Kennan era convins că acești doi ani de epurări și procese împotriva naziștilor au permis URSS să câștige un punct de sprijin în Europa de Est și că va dura zeci de ani pentru ca SUA să preia inițiativa, explicând de ce America nu ar fi trebuit să-i urmărească pe naziști. Astfel, el scria în cartea sa „Diplomația celui de-al doilea război mondial” (publicată de „Tsentrpoligraf”, 2002):„Într-o seară, în toamna anului 1945, stăteam la reședința ambasadorului Murphy din Berlin, împreună cu un militar de rang înalt și îi ascultam reproșându-ne că noi, „oamenii de la Departamentul de Stat”, nu ne puteam „înțelege cu rușii” din cauza antisovietismului nostru. Era încă îngrijorat că speranțele noastre de cooperare aparentă cu sovieticii nu ar trebui să ne împiedice să creăm condiții acceptabile în zonele de vest ale Germaniei.

Foto: George Kennan – ultimul la dreapta

„Ideea de a gestiona situația din Germania împreună cu rușii este o himeră, la fel ca ideea că, în cazul plecării noastre și a rușilor, se va naște de la sine o Germanie pașnică, stabilă și prietenoasă.

Nu putem decât să dăm părții noastre din Germania, pentru care suntem responsabili împreună cu britanicii, un asemenea grad de independență, securitate și prosperitate, încât Estul să nu o poată amenința. Aceasta este o sarcină dificilă, dar nu o putem evita”.

Eram îngrijorat și de problema procesului criminalilor de război. Personal, m-am gândit că ar fi mai bine dacă aliații ar fi ordonat pur și simplu ca fiecare dintre acești oameni căzuți în mâinile forțelor lor, să fie imediat executați imediat după ce li se stabilea identitatea.

Un proces public al liderilor naziști constituia o problemă complet diferită, pentru că aceștia nu putea nici ispăși, nici corecta crimele pe care le comiseseră.

A permite judecătorilor sovietici să participe la un astfel de proces, însemna nu numai solidaritate cu regimul totalitar sovietic, ci și asumarea unei părți a răspunderii pentru cruzimile și crimele comise în timpul războiului de către autoritățile staliniste împotriva polonezilor și a popoarele din țările baltice.

Aceasta ar însemna denaturarea completă a obiectivelor acestui proces.

Este greu de imaginat că liderii occidentali nu erau conștienți de toate acestea.

Am plecat de la faptul că în mașina administrativă germană erau cel puțin 3 milioane de oameni care susțineau nazismul.

Mi-am ridicat obiecțiile la această abordare:

1) În primul rând, nu este practic. Pentru aceasta (denazificare – BT) era nevoie de o cantitate mare de cunoștințe, competență și cooperare. Este greu de imaginat o slujbă mai ingrată decât analizarea unei mase de oameni dintr-o țară străină, care face necesar un aparat de investigație greoi și nepopular.

2) În al doilea rând, chiar dacă acest program este implementat cu succes, tot nu își poate atinge scopul. Nu vom găsi oameni noi suficient de competenți pentru a îndeplini îndatoririle celor pe care îi vom scoate din serviciu. Acest lucru ne-ar crea o opoziție puternică, care s-ar bucura de autoritate în rândul populației și ar putea discredita puterile occidentale din Germania, ar putea crea un halou de martiri în jurul elementelor naționaliste și, în cele din urmă, ar putea duce la întoarcerea lor triumfală ca eliberatori ai Germaniei.

Nu trebuie uitat că forțele liberalismului din Germania sunt teribil de slabe și puține la număr. A arunca asupra lor toată povara responsabilității politice ar însemna condamnarea lor la distrugerea finală.

3) În sfârșit, din partea noastră, curățarea elementelor naționaliste ar fi nu numai impracticabilă și ineficientă, ci și inutilă. Ar fi mai corect să recunoaștem că naționalismul e o realitate în Germania și că reprezentanții acestuia nu ar trebui să fie privați de partea lor de responsabilitate socială. Trebuie doar să-i facem să respecte cu strictețe sarcinile care le sunt atribuite și să știm ce vrem să-i învățăm.

Foto: Primul din stânga – Președintele SUA Truman, al doilea- ambasadorul Kennan, 1947).

În raport cu actuala clasă conducătoare a Germaniei, mai corect ar fi să demonstrăm că Germania nu mai are puterea de a amenința interesele altor mari puteri și orice încercare a sa în această direcție se va termina cu eșec și o va duce la dezastru. Casta naționalistă conducătoare germană trebuie să înțeleagă acest lucru și odată ce se va întâmpla asta, naționalismul lor nu va avea nicio bază.

În continuare, este necesar să renunțăm la conceptul de pedepsire a Germaniei, pentru că pedeapsa prelungită nu poate fi eficientă împotriva unui întreg popor.”

În general, politica noastră față de Germania a fost complet inadecvată și, dacă nu ne-am fi îndepărtat de ea în 1947, multe dintre temerile mele ar fi devenit realitate.

NOTĂ:

Washingtonul are o lungă tradiție în interpretarea greșită a acțiunilor Moscovei și de aceea acum, în contextul situației internaționale explozive provocate de Rusia lui Putin, merită să ne amintim de George Kennan, cel mai bun Kremlinolog avut vreodată America.

Foto: George Frost Kennan (n. 16 februarie 1904 – d. 17 martie 2005). A fost diplomat, specialist în științe politice și istoric, cunoscut ca „părintele politicii de stăvilire” și o figură cheie în apariția Războiului Rece.

Mai târziu, el a scris studii despre relația dintre URSS și forțele occidentale. În ultima parte a anilor 40, scrierile sale au inspirat Doctrina Truman și politica externă a SUA privind „stăvilirea” avansului comunist, asigurându-i pe toată viața sa un rol de autoritate în privința Războiului Rece.

Telegrama Lungă scrisă de el în 1946, când se afla la Moscova și articolul care i-a urmat, „Sursele conducerii sovietice”, evidențiau faptul că regimul sovietic era un regim expansionist și influența sa trebuia „stăvilită” de SUA în zonele de importanță strategică vitală.

Aceste texte au devenit rapid textele fundamentale ale Războiului Rece, exprimând noua politică antisovietică a administrației Truman. Kennan a jucat rol conducător și în definitivarea programelor de pe timpul Războiului Rece, dintre care cel mai notabil este Planul Marshall.

În decembrie 1951, președintele Truman l-a desemnat pe Kennan să fie următorul ambasador al Statelor Unite la URSS. Numirea sa a fost susținută de Senat. În multe privințe (spre consternarea lui Kennan), prioritățile administrației au subliniat crearea mai multor alianțe împotriva sovieticilor decât negocierea unor diferende cu ei.

În septembrie 1952, Kennan a făcut o declarație care l-a costat funcția de ambasador. Răspunzând la o întrebare care i s-a pus la o conferință de presă, Kennan a comparat condițiile prin care a trecut ca ambasador la Moscova cu cele pe care le-a avut în timpul internării sale la Berlin, în Germania naziste în primele câteva luni ale celui de-al doilea război mondial.

Evident, declarația sa nu era nefondată, însă sovieticii o interpretau ca pe o analogie implicită cu Germania nazistă motiv pentru care l-au declarat  persona non grata și au refuzat să-i permită să reintre în URSS. Kennan a recunoscut retrospectiv că a fost un „lucru nebunesc din partea lui”.

IULIA PROKHOROVA, o rusoaică devenită faimoasă pentru provocările împotriva refugiaților ucraineni, a fost expulzată din GERMANIA

Corespondentul publicației The Insider transmite că Iulia Prokhorova, o rusoaică devenită faimoasă pentru provocările împotriva refugiaților ucraineni pe care și le înregistra pe video, a fost expulzată din Germania.

Prokhorova, cunoscută pentru că susține constant politica lui Putin, este acuzată că a promovat și glorificat în rețelele de socializare agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Potrivit relatărilor din Ziare.com., femeia se promovează pe Telegram sau TikTok cu pseudonimul „Primul om din Germania” și majoritatea postărilor ei vizau batjocorirea Ucrainei și a cetățenilor acestei țări.

Rusoaica mai este activă cu discursuri propagandistice rusești și pe rețeaua socială Telescope.

Într-un film postat pe 8 august, tânăra agresa verbal două tinere ucrainene refugiate, cel mai probabil, în capitala Austriei.

Femeia anunțase anterior pe internet că stă ilegal în Germania, dar presa a indicat apoi că Prokhorova nu putea fi expulzată din țară, deoarece deportările în Rusia sunt în prezent suspendate. 

Ea a filmat și un videoclip în care folosește scrisori oficiale de la poliție în loc de hârtie igienică în toaletă.

Cotidianul Bild a relatat că apartamentul ei a fost percheziționat. Un laptop și mai multe telefoane au fost confiscate.

Potrivit ultimelor rapoarte, rusoaica expulzată până la urmă de autoritățile germane, a zburat în sfârșit spre Turcia, informează https://poland.postsen.com.

Un videoclip postat pe Twitter o arată pe Iulia Prokhorova însoțită de polițiști de pe aeroportul din Berlin, escortată la un zbor spre Istanbul.

Ea a fost cea care, pe 9 mai la München, în timpul unui miting cu participarea refugiaților ucraineni, a pus muzică rusească și a dansat pe Kalinka.

Pe rețelele sociale au apărut informații despre trecutul acestei Prokhorova, care a lucrat ca prostituată în Federația Rusă, câștigând până la 35 de mii de ruble pe noapte, relatează https://Ziare.com.