CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un istoric rus vorbește despre identitatea românească a moldovenilor

În articolul de față, sunt prezentate câteva argumente în favoarea identității românești a moldovenilor, mai cu seamă a celor basarabeni, expuse în lucrarea Pyмынскiя Господарства Валахiя и Молдавія въ историко-политическомъ отношенiи”  („Principatele Române Valahia şi Moldova sub aspect istorico-politic”) scrisă de istoricul rus, Spiridon Nikolaevich Palauzov (Спиридон Николаевич Палаузов) care apare la 1859 la Sankt Petersburg și este cenzurată de I. Goncearov.

Chiar din titlul lucrării se vede că pentru cercetătorul rus Moldova și Valahia (Muntenia) sunt Principate Române. Autorul a examinat Țările Române sub aspect istorico-politic nu pe fiecare luată în parte, ci pe ambele luate împreună, ca un tot întreg.

Și e clar de ce. Autorul rus chiar în introducere denumește acest întreg „Țara Românească („Pământul românilor”) care cuprinde spațiul  dintre albiile Tisei și Nistrului, deci și Moldova cu Basarabia.

Harta Valahiei, Moldovei și Basarabiei din anul 1808, din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)

Expresiile „Țara Românească” (Pământul românilor”) sunt folosite de Palauzov în sens de România, țara tuturor românilor, care se întinde „de la Nistru până la Tisa”. („Conștiința națională a românilor moldoveni”, Gheorghe Ghimpu). 

Cităm:„În spațiile dintre albiile Tisei și Nistrului, având la nord Albii Carpatici și sprijinindu-se dinspre sud pe întinderea dunăreană și partea de nord-vest a litoralului Mării Negre, locuiește o masă compactă de populație, numele autohton al căreia, divizat de etnografii contemporani în câteva denumiri locale, nu se află nici pe o hartă geografică cunoscută a spațiului menționat. Poporul acesta numește pământul populat de el Țara Românească (Pământul românilor), considerându-se popor român”.

Palauzov scria:„Războiul era stihia lui Ștefan. În el se vedea întru totul prototipul lui Mihai Viteazul și,  asemenea acestuia, voievodul Moldovei termina operațiile militare într-o parte, pentru ca pe neașteptate să izbească în altă parte. Nu antrena oare el forțele românilor moldoveni pentru a se lua de piept cu dușmanul de sânge al credinței și  naționalității lor – cu fanatismul turcilor?” 

Conform lui Palauzov, reviziile (sau recensământ) în Valahia și Moldova se efectuau la fiecare 7 ani.

Recensământul general al populației din Principatele Române. Fragment din „Principatele Române Valahia și Moldova sub aspect istorico-politic” de S. Palauzov („Румынские господарства Молдавия и Валахия”. Санкт-Петербург, 1859. Палаузов Спиридон Николаевич)

„ Așadar, în anul 1845 populația română putea fi estimată, cu un total aproximativ, după cum urmează:

Transilvania –––––––––––––––––––  1, 300, 000

Bucovina –––––––––––––––––––– 430, 664

Banat –––––––––––––––––––––– 1, 200, 000

Basarabia –––––––––––––––––––– 400, 000

Serbia, în vest de Vidin ––––––––––––––– 110, 000

Dobrogea și orașele de pe malul drept al Dunării ––––- ?  ?

Valahia ––––––––––––––––––––– 2, 335, 065

Moldova ––––––––––––––––––––- 1, 294, 715

Macedonia de sud, Tesalia și Epir, până la ––––––– 80, 000

                                                                                       ––––––––––––

                                                                   În total, populație română: 7, 150, 444”.

Lucrarea „Principatele Române Valahia și Moldova sub aspect istorico-politic. Palauzov Spiridon Nikolaevich”publicată în anul 1859, la Petersburg (Палаузов С.Н. „Румынские господарства Валахия и Молдавия в историко-политическом отношении”, 1859), este o dovadă incontestabilă în favoarea adevărului științific și istoric privitor la originea etnică, limba maternă și istoria națională a românilor moldoveni ca parte integrantă a națiunii române.

Surse:

1) http://www.scribd.com/doc/97402136/Constiinta-Nationala-a-Romanilor-Moldoveni-Gheorghe-Ghimpu;

2) http://starieknigi.info/Knigi/P/Palauzov_S_N_Rumynskie_gospodarstva_Valahiya_i_Moldaviya_v_istoriko-politich_otnoshenii_1859.pdf

3) Principatele Române văzute de istoricul rus S. Palauzov

12/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

La 24 iulie 1772 elitele din Moldova și Țara Românească au cerut Unirea Principatelor

 

 

 

24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române – Slănic Moldova

 

 

 

1772:  Moldova și Țara Românească au cearut Unirea Principatelor
 
 
 
O pagină mai puțin cunoscută din istoria neamului românesc: la 24 iulie 1772 au început congresele de pace de la Focșani și București. În timpul acestor tratative de pace, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

Istovite de războaiele ruso-turce și austro-turce care în multe cazuri foloseau Muntenia și Moldova pe post de câmpuri de bătălie, Principatele Române au realizat încă din 1772 că unica lor salvare în fața unor agresiuni constante din exterior o reprezenta doar unirea celor două țări românești.

Astfel, în cadrul congreselor de pace ruso-otomane de la Focşani şi Bucureşti, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția colectivă a Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

La 24 iulie 1772, elitele din Moldova și Muntenia trimise la aceste tratative de pace, cereau pe același glas prin intermediul unor memorii, domnii pământene, recunoașterea de către marile puteri creștine europene a independenței și a Unirii celor două țări românești.

“Odată cu înfrângerile militare ale otomanilor, boierimea din Principatele române şi-a expus „programul” politic în memorii înaintate puterilor europene. În cel din 24 iulie 1772 se cerea unirea Principatelor sub „un prinţ bun” şi sub protecţia imperiilor Habsburgic şi Rus.

În acest memoriu, înaintat de boierii din Ţara Românească reprezentantului Vienei la congresul de pace de la Focşani (1772), se exprima dorinţa recunoaşterii vechilor libertăţi şi drepturi ale Principatelor române, a revenirii la domniile pământene şi la o „stare de neatârnare””, scrie Revista de Istorie Militară, publicație editată de Ministerul Apărării

Până și boierii turcofili, precum Ienăchiţă Văcărescu, le cereau turcilor în 1772 respectarea vechilor “tractate” și revenirea la domniile pământene.

Pentru delegații marilor puteri europene era deja un semnal “periculos” din partea boierilor munteni și moldoveni, care-și doreau încă de pe atunci un domn pământean comun pentru Moldova și Țara Românească.

Aceste tratate de pace dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, cel de la Focșani (din anul 1772) și apoi mai târziu, cel de la Kuciuk Kainargi ( din anul 1774), au constituit bază de discuție cu privire la organizarea, precum și statutul internațional al Principatelor Române.

Slăbirea suzeranității otomane asupra Moldovei și a Țării Românești a deschis drumul către independența și Unirea Principatelor Române, iar prin intermediul elitelor școlite în vestul Europei, s-a deschis atunci o fereastră foarte prielnică și pentru modernizarea celor două țări românești, lucru pus însă puternic în umbră de mărirea pericolului rusesc la adresa intereselor identitare și teritoriale românești, spațiul etnic românesc fiind de la acel moment într-un continuu pericol, atât din partea Rusiei cât și a Austriei, care au recurs fiecare la mai multe rapturi teritoriale românești, ocupații samavolnice ale unor teritorii strămoșești ce s-au întins din păcate pentru români timp de secole de-a rândul.

 Împărăteasa  Ecaterina a Rusiei , probabil influenţată de marii filosofi ai vremii, printre care Voltaire şi Diderot, hotărâse să unească Valahia şi Moldova, refăcând o parte din regatul dac. Noul stat urma să devină unul tampon între Austria şi Rusia. Ideea nu era nouă, existând deja câteva tentative nereuşite în trecut. Artizanul planului pare să fi fost prinţul Potemkin, unul dintre favoriţii împărătesei. Potemkin comandase forţele ruse în cea mai mare parte din timpul conflictelor cu Imperiul Otoman, în perioada domniei Ecaterinei.

Primul răspuns încurajator îl primeşte de la Viena. Ambasadorul austriac Cobenzl, scriindu-i lui Iosif spre sfârşitul anului 1782, spunea:

„Aderarea Majestăţii Voastre la proiectul regatului dac şi restabilirea titlului de împărat grec în persoana prinţului Constantin… au manifestat gratitudinea [împărătesei]” Mai mult, tratatul austro-rus din 1795 avea stipulată o clauză secretă care lega ambele părţi de documentul de bază al proiectului:scrisoarea trimisă de Ecaterina lui Iosif în 10/21 septembrie 1782.

Din nefericire, nu ambii monarhi habsburgi acceptau ideea distrugerii Imperiului Otoman. Încă din 1777, într-un memorandum adresat contelui Mercy, Maria Teresa respingea cu indignare ideea de împărţire a Imperiului Otoman:„ Împărțirea Imperiului Otoman ar fi, după toate întreprinderile, nesăbuită şi extrem de periculoasă. Ce ar trebui să obţinem dacă ne extindem cuceririle dincolo de zidurile Constantinopolului? Insalubre, necultivate provincii, nelocuite ori locuite de grecii pe care nu te poţi baza, care nu ar fi un plus pentru forţele monarhiei, ci mai degrabă le-ar epuiza. Asta ar fi mai critic decât împărţirea Poloniei… Nu-mi voi pune mâna niciodată pe împărţirea Porţii, şi sper ca nepoţii mei să vadă turcii în Europa.”

Iosif, deşi ezitant, dă un răspuns pozitiv Ecaterinei în scrisoarea din 13 noiembrie 1782:

„Crearea unui regat ereditar al Daciei pentru un prinţ de religie greacă, stabilirea nepotului dumneavoastră, Constantin, ca suveran şi împărat grec la Constantinopol, doar soarta războiului poate decide… În cazul în care şansele sunt propice, nu vei avea niciodată o dificultate din partea mea pentru satisfacerea tuturor dorinţelor tale, dacă acestea sunt comune cu cele potrivite mie[…] Doar următoarele frontiere sunt agreabile pentru monarhia austriacă:oraşul Hotin, cu mici teritorii de lângă el, care poate servi drept cap de pod între Bucovina şi Galiţia, o parte din Valahia, până la Nicopole, inclusiv […] comerţ liber pentru supuşii mei, oraşele:Vidin, Orşova şi Belgrad, sevind drept capete de pod pentru Ungaria […]” .

 

Iosif al II-lea a susţinut destul de timid proiectul. Influenţat de mama sa, Maria Teresa, va amâna aplicarea acestuia.

În cele din urmă, la moartea sa, în 1790, totul a rămas la stadiul de discuţii. Relaţia celor doi monarhi a fost una amicală, ei reuşind să se înţeleagă pe tot parcursul vieţii. Iosif a însoţit-o pe Ecaterina atunci când aceasta a vizitat Crimeea în 1787.

Opoziţia Mariei Teresa faţă de proiect şi de influenţa Rusiei în Balcani, la acestea adăugându-se faptul că Iosif nu a deţinut o putere reală asupra Austriei până la moartea mamei sale, în 1780, au făcut ca ideile ţarinei să nu fie niciodată puse în practică. În acelaşi timp, Frederick cel Mare cerea tot mai insistent oprirea războaielor împotriva turcilor de teamă ca nu cumva habsburgii şi ruşii să-şi împartă zona balcanică.

„Proiectul grec” al Ecaterinei s-a dovedit a fi o utopie, ea nereuşind să convingă suveranii vremii să o susţină. O altă tentivă asemănătoare de refacere a Daciei va exista şi în timpul domnitorului  Constantin Ipsilanti din Muntenia. 

Dezideratul UNIRII principatelor române avea să se înfăptuiască în 1859.

 

 

Surse:

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ecaterina-cea-mare-proiectul-grec-si-romanii

Glasul.info -agresiunea-constanta-a-rusiei-austriei-si-a-imperiului-otoman 

 

31/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Povestea CAPITALELOR Moldovei medievale

 

Povestea CAPITALELOR Moldovei Medievale

 

În codițiile în care cetățenii Rep. Moldova (ca și foarte mulți din România) nu cunosc unele informații pe acest subiect, (ba încă unii basarabeni îmi spuneau că Ștefan cel Mare a domnit la Chișinău!!!), considerăm că sunt binevenite unele precizări. 

Mult timp s-a acreditat ideea că orașul Baia (azi comună la 5 km sud de Fălticeni, jud. Suceava), ar fi fost prima reședință domnească a țării. Cronica lui Simion Dascălul spune că localitatea a fost descălecată de niște sași care au fost olari.

După nume (Baia=mină, exploatare minieră; vezi Baia Mare, Baia Sprie…), dar și după unele informații aici s-ar fi exploatat minereu de argint, chiar arginto-aurifer.

În mod cert, populația germană din Transilvania (probabil și de la exploatarea minieră de la Rodna) a contribuit hotărâtor la dezvoltarea urbană a așezării, atestată prima dată în anul 1334.

Plasata pe malul râului Moldova, care a și dat numele țării căci Muntenia, mai devreme, se învrednicise cu denumirea de Țara Românească, Baia primise denumirea de Civitas Moldaviae.

Decăderea orașului s-a datorat în principal distrugerii sale cu ocazia luptei de aici a lui Ștefan cel Mare cu regele maghiar Matei Corvin (1467).
Săpăturile arheologice sistematice de aici NU au adus niciun argument că aici primul descălecător al țării – maramureșeanul Dragoș – ar fi rezidat cel puțin o vreme.

În plus, acesta a ridicat cunoscuta biserică de lemn de la Volovăț (cca. 6 km sud de Rădăuți, jud. Suceava), ca biserică de curte.

Ulterior, după cele scrise de Neculce, Ștefan a mutat-o la Putna, nu departe de celebra sa mănăstire, loc mai ferit de pericolele turco-tătare, monument care exista și astăzi.

Analiza specifică lemnului, dendrocronologică, a demonstrat vechimea din secolul al XIV-lea (!) al bârnelor sale originale.

În plus, săpăturile noastre arheologice de la Volovăț, la poalele unul deal împădurit, în locul Porcăreț, au dus la cercetarea unei foste fortificații din lemn (cu palisadă) la care se referea și o legendă locală despre faptul că Dragoș ar fi avut aici loc de apărare.

Următorul moment istoric important este cel al celui de-al doilea descălecat, prin persoana maramureșeanului Bogdan, devenit întâiul.

Alegerea zonei bucovinene a viitoarei Moldove pentru începuturile statului nu a fost deloc la întâmplare, dacă avem în vedere depărtarea mai mare de pericolul reprezentat de tătari, dar și faptul că zona era în corespondență cu nordul Transilvaniei și cu Maramureșul istoric.

În urma unor deosebit de intense colonizări cu sate de dincolo de munți (am mai spus-o: basarabenii sunt în mare parte istoric vorbind descendenți ardeleni, ca și bucovinenii de azi), depresiunea Rădăuți a câștigat o densitate demografică semnificativă.

La rândul său, viața în orașul cu același nume, plasat nu departe de artera râului Suceava, după o serie de descoperiri arheologice și numismatice, se pare că a avut o existență neîntreruptă în era creștină.

Toate acestea – ca și poate existența aici a unui feudal local mai important – au determinat pe Bogdan I să se oprească aici (post 1359).

Ajungem astfel la cea mai veche necropolă domnească a țării, cunoscuta biserică ce îi poartă numele – Bogdana.

Aici, arheologii au descoperit urmele de lemn ale unei prime biserici din lemn din al doilea deceniu al secolului al XIV-lea, în interiorul căreia fuseseră îngropați ctitorul (un enigmatic localnic Costea, menționat de pomelnicul mănăstirii Bistrița), Bogdan și fiul său Lațcu.

Ulterior, probabil Petru I Mușat, a ridicat biserica din zid de astăzi, înglobând în perimetru său și suprafața fostei biserici mai vechi.

La rândul său, Ștefan cel Mare a comandat unui meșter polonez sculptarea pietrelor funerare din biserică, pentru frații Roman I și Petru I (fii lui Costea și ai Margaretei Mușat – fiica lui Bogdan I), și Ștefan I, fiul lui Roman I.

Dintre copii lui Bogdan I (mai mulți?), cunoaștem doar pe Margareta și pe urmașul său la domnie Lațcu, cel care în mod cert a optat pentru rezidența în orașul Siret de la cca. 12 km est de Rădăuți.

Ce l-a determinat să aibă această opțiune, chiar dacă locul de veci l-a ales tot lângă tatăl său, la Rădăuți ? Probabil au fost mai multe lucruri avute în vedere. Orașul Siret (ca și Baia – pe Moldova și Suceava – pe Suceava, și altele…) era amplasat pe valea râului cu același nume, cale importantă de tranzit comercial ca și mai târziu, spre Dunăre și portul Galați.

Aici, pe înălțimea numită deloc întâmplător Horodiște, a existat o fortificație din lemn (palisadă), cu val de pământ, de origine slavo-română din secolele IX-XIII (?) – din păcate până în prezent fără săpături arheologice din cauza cimitirului evreiesc.

În monografia noastră Istoria Bucovinei (vol. II), am emis ipoteza existenței în microzona sa a unui cnezat de Siret.

Nu cunoaștem însă realitățile politice ale Siretului de atunci nici dacă la acea vreme fortificația mai era funcțională, probabil că da, refăcută, deși este aproape sigur că marea invazie mongolă de la 1241 a trecut și pe aici distrugând-o.

Ce știm însă este faptul că aici, în nord, în vecinătatea regatului polonez, influența acestuia în scopul catolicizării populației era tot mai mare.

Mai înainte, la 1340, doi călugări misionari catolici fuseseră uciși, aceasta fiind și cea mai veche atestare a localității care s-a putut păstra.

Și aici, populație germană, aici mai degrabă coborâtă din sudul Poloniei, a putut contribui major la dezvoltarea unei vieți urbane.

Ulterior tot la Siret – poate pe dealul Ruina (?) călugării dominicani și-au ridicat o mănăstire, distrusă la 1573 din porunca lui Ioan Vodă cel Viteaz.

Deci din actele papale pe la 1370-1371 s-a consemnat ezitarea lui Lațcu de a trece țara la catolicism, orașul urmând să fie ridicat la rang de civitas.

Alte semne de întrebare se leagă de realitățile Sucevei la venirea aici a lui Petru I Mușat.

Cu o amplasare favorabilă în teren, pe valea Sucevei, afluent important al Siretului, cu o evoluție umană neîntreruptă în era creștină, localitatea a beneficiat în vatra sa istorică și de o fortificație din lemn și pământ dovadă a existenței aici a unui feudal local mai important.

Împrejurările mutării domniei aici rămân pe veci necunoscute.

Ceea ce știm este că în anul 1388, an în care împrumuta pe suzeranul său polonez Vladislav Iagelo cu 3.000 mărci de argint – circa 52 kg aur fin, Petru I rezida aici deja.

În acest scop ridicase prima sa cetate, la nord de oraș, pe dealul Șcheia, parcă punând bastion de veghe spre pericolul regatului polonez.

Ulterior, renunțând la ea, ridică fortul mușatin, inima a ceea ce va deveni Cetatea de Scaun a Sucevei, mult extinsă de Ștefan cel Mare, cea care își va deschide porțile în mai 1600 eroului tuturor românilor, unificatorul Mihai Viteazul.

Tot domnul Petru I face primul nivel constructiv la Curtea Domnească din oraș și bate primele monede ale țării, cu inscripție în latină.
În fine, după ce țara pierde suveranitatea sa plătind tribut la turci, în veacul de glorie al Imperiului Otoman, la începutul celei de-a doua domnii acceptată de turci, Alexandru Lăpușneanu este obligat în 1564 să mute capitala la Iași, oraș mai ușor de controlat, unde totuși exista o veche curte domnească atestată documentar încă din vremea lui Alexandru cel Bun.

Orașul lași, despre care se pot scrie mai departe foarte multe, a fost una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862.

El a cunoscut marele entuziasm popular al unirii celor două state surori, dar și unele acțiuni reacționare boierești contra unirii (ca și acum!).

Iașul lui Eminescu a fost și capitala Regatului României între 1916 și 1918, în perioada primului război mondial, când Bucureștiul era sub ocupație germană.

Și pentru că tot iubiți sincer istoria Moldovei, pentru folosul tuturor școlilor din Republica Moldova și Ucraina, rugăm fierbinte ca unele cadre școlare să obțină cartea ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI (PENTRU ELEVI) pentru școala lor, prin xerografiere la cele distribuite deja în teritoriu, sau descărcare de pe internet, folosind linkurile tinyurl.com/s67f8ty șitinyurl.com/whryh4k și inventariere oficială ulterioară la bibliotecă. Cât mai urgent!

Lucrarea se poate printa tot gratuit și de pe site-ul istoric deosebit de important cu linkul de acces: goo.gl/b9BQne, ca și multe alte materiale despre Ștefan cel Mare, inclusiv afișe istorice.

Ideal, ilustrația cărții poate fi printată în format A 3 pentru cabinetele școlare de istorie.

Unii poate vor citi pagini din carte la ora de istorie, sau la cercurile de istorie. Unii părinți patrioți o vor putea copia printând-o pentru copiii de acasă.

Poate și unii preoți patrioți o vor citi pe internet și astfel documentați, vor vorbi credincioșilor în biserică despre faptul că moldovenii sunt români. Chiar și anual la 27 August, sau la 1 Decembrie. Lămuriți sătenii neștiutori!

Și nu uitați, DEASUPRA statalității, de care vorbesc obsesiv unii politicieni, care este CASA de locuit, stă BINELE POPORULUI !!! Reunirea neamului.

Numai intelectualii, ce lămuresc sătenii despre ce este propaganda mincinoasă la TV și radio, mai pot salva Moldova!

Dr. Mugur Andronic,
Cetățean de onoare al mun. Suceava,
Decorat prezidențial,
Laureat al Academiei Române

prin https://www.timpul.md/articol/povestea-capitalelor-moldovei-medievale

26/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: