CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

2 iulie 1504 – A murit după o domnie de 47 de ani, ȘTEFAN, măritul domn al Moldovei

Foto: Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului moldovean.

Pe 2 iulie 1504 se încheia cea mai lungă domnie din perioada Evului Mediu a ţărilor române – 47 de ani.

Ştefan cel Mare se stingea din viaţă la Suceava după ce aproape tot timpul cât s-a aflat pe tronul Moldovei a suferit de pe urma unei răni netratate corespunzător, căreia i s-a adăugat podagra (guta), o boală întâlnită adesea în rândul seniorilor medievali.

La mai bine de 500 de ani de la dispariţia sa, Ştefan cel Mare rămâne în mentalul colectiv drept unul dintre cei mai importanţi lideri ai acestui spaţiu – iar comemorarea acestuia e un prilej potrivit pentru a-i evidenţia moştenirea.

Domnind aproape o jumătate de secol, Ștefan cel Mare a purtat în cea mai mare parte din acest răstimp urmele rănii suferite la piciorul stâng, din timpul asediului eșuat de la Chilia, din anul 1462.

Documentele interne moldovenești, dar și cele emise de cancelariile altor state amintesc despre prezența pe lângă voievod a mai multor „bărbieri”, adică persoane cu oarecare pricepere și cunoștințe în domeniul medical.

Cel dintâi medic menționat de documente este un anume Ioan (sau Zoan), genovez la origine, care se afla la Suceava în anul 1468. Dar pentru tratarea rănii voievodului au trimis „bărbieri” și venețienii, habsburgii, polonii, chiar și tătarii.

De pildă, venețianul Matteo Muriano, ajuns în Moldova în 1502 și plătit de domn cu suma de 400 de ducați, nu reușește să amelioreze durerile tot mai chinuitoare, deși trimisese să fie cumpărate mai multe medicamente și leacuri din Veneția.

Rănii provocate de sulița de la Chilia i s-a adăugat o altă afecțiune răspândită în acea perioadă, şi anume guta (sau podagra, cum e ea numită în izvoarele contemporane interne), boală care avea să-i afecteze mobilitatea ambelor picioare – astfel încât o cronică lituaniană contemporană cuprinde precizarea că Ștefan cel Mare, cu prilejul bătăliei de la Codrii Cosminului, din octombrie 1497, a fost adus într-o sanie la locul evenimentului, deoarece „era foarte neputincios de picioare”.

Această mărturie are rolul de a exemplifica agravarea gutei și slăbirea accentuată a sănătății voievodului. De altfel, în anii imediat următori, Ștefan cel Mare a trimis mai mulți soli după medici, atât la Veneția, cât și la Curtea împăratului Maximilian de Habsburg, prin mjlocirea regelui Vladislav al II-lea al Ungariei.

„A răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod… ca la 3 ceasuri din zi” 

Unii dintre medicii solicitaţi au ajuns la Suceava și au încercat să-l vindece pe domn, dar niciunul nu a reușit să stopeze avansul rapid al bolii. De altfel, guta era una dintre cele mai întâlnite afecțiuni medicale în rândul seniorilor medievali, agravată de consumul de carne de vânat și de consumul de vin.

Guta a grăbit sfârșitul și altor contemporani de-ai lui Ștefan cel Mare, precum regele Matia Corvinul al Ungariei, regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, sultanul otoman Mehmed al II-lea sau ginerele lui Ștefan cel Mare, cneazul Ivan cel Tânăr.

În vara anului 1504, starea de sănătate a domnului era supravegheată de trei medici: Hieronimo da Cesena, adus din Veneția, un alt medic trimis de la Buda, iar un al treilea era medicul evreu aflat în slujba hanului tătar Mengli Ghirai. Boala cuprinsese de-acum ambele picoare, astfel că doctorii hotărăsc să ardă rănile ca ultimă încercare de salvare a vieții. Fără succes, căci vajnicul domnitor al Moldovei se stinge. În letopisețul țării se menționează: „În anul 7012 [=1504], luna iulie 2, marți, a răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, ca la 3 ceasuri din zi”. E înmormântat câteva zile mai târziu, într-o criptă de la biserica Mănăstirii Putna. Pe lespedea mormântului a fost inscripționat un text pe care-l hotărâse domnul din timpul vieţii:

„† Binecinstitorul domn, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al sfântului lăcașului acestuia, care aici zace. Și s-a strămutat la veșnicele lăcașuri în anul 7<…>, luna…, și a domnit ani…”. 

S-a călugărit Ștefan înainte de moarte? 

În ultimii ani, unii dintre istoricii mai mult sau mai puțin familiarizați cu istoria și epoca lui Ștefan au avansat posibilitatea ca, în perioada de grea suferință de la sfârșitul vieții, domnul Moldovei să fi renunțat la domnie pentru haina călugărească, luându-și numele de Simion. Susţinătorii acestei ipoteze trimit mai cu seamă la detalii legate de înmormântarea lui Ștefan cel Mare. Despre aceasta s-au păstrat puţine informaţii în sursele vremii, totuşi, ştim că voievodul a fost înhumat fără sicriu, pe un pat de fier, iar capul i-a fost așezat pe un postament zidit din cărămidă.

Aceste detalii nu susțin în niciun caz ipoteza călugăririi lui Ștefan cel Mare, căci ele sunt practici întâlnite și cunoscute în acele vremuri, neavând nicio legătură cu presupusa trecere în monahism a domnitorului.

Istoricii Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, specialiști incontestabili ai istoriei lui Ștefan cel Mare, au demonstrat în chip convingător că Ștefan cel Mare și-a încheiat domnia în momentul morții, murind ca domn și nu ca monah.

Domnul Moldovei a fost urmat la tron de fiul său, Bogdan al III-lea. 

Asemenea lui Ștefan cel Mare, și Ana, soția lui Alexandru cel Bun, fusese înmormântată pe bare de fier, ceea ce nu înseamnă că fosta doamnă a Moldovei se călugărise înainte de a se stinge din viață.

În realitate, această practică favoriza descompunerea trupurilor înhumate în morminte zidite, aflate în interiorul bisericilor, și nu are nicio legătură cu ipoteticul statut de călugăr al defunctului.

Mai mult decât atât, niciunul dintre izvoarele vremii nu conține nici măcar vreo aluzie la trecerea în monahism a domnului, ori, dacă se întâmpla cu adevărat, călugărirea lui Ștefan cel Mare nu putea fi ocolită de sursele contemporane, mai ales de documentele mănăstirii Putna. De altfel, așa cum am văzut mai sus, pe piatra de mormânt este numele lui „Io Ștefan voievod” și nu vreun nume de călugăr, cum era obligatoriu a se proceda în cazul în care domnul ar fi trecut în monahism.

02/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN DOCUMENT TULBURĂTOR DIN 27 februarie 1489, în care domnul Moldovei Ștefan cel Mare era numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei

Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu cifru din 27 februarie 1489 în care marele domnitor român era numit RE DE DACIA

În cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia a făcut parte – în mod oficial în acte – teritoriile locuite de români care au primit în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire concretă în viitor.

Formula era conștientizată de către liderii politici notabili de la sfârșitul Evului Mediu (și nu doar de către cărturarii umaniști), tocmai când se produceau finalul Reconquistei iberice și descoperirea Americii (1492).

Era, ante litteram, o încercare spectaculoasă de trecere „de la mica la marea Europă”, nevalidată deocamdată spre est, dar reușită spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor.

Ideea politică a Daciei a precedat, însă, cu cel puțin șapte ani apariția numelui respectiv în registrele Serenissimei republici a Veneției. Astfel, Dacia a luat, după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului 1489, prin re de Dacia („regele Daciei”).

Aflați în preajma zilei de 2 iulie, ziua de prăznuire a marelui și smeritului Sfânt Român de la Putna, care a câștigat 34 de bătălii din 36 și a ctitorit 32 de mănăstiri și biserici, înzestrând și Sfântul Munte Athos, reproducem un articol publicat de Anonimus.ro în care se relatează că un tânăr cercetător de la Cluj, Alexandru Simion, a descoperit în arhivele de stat din Milano un document cu cifru în care domnul Moldovei Ștefan cel Mare era numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazul să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi ai Transilvaniei să se intituleze așa.

El, Alexandru Simion, a mai arătat că …Dacia figura în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare pentru câteva decenii, și de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș.
Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Valahiei și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.

Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al dacismului, așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României.
Să nu uităm că Papa de la Roma l-a recunoscut pe Regele Daciei, pe Ștefan cel Mare, drept Atlet al Creștinității.

Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem Moldova, cu numele de …Valahia.
În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge că „cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman.

Cealaltă Valahie era pentru el Muntenia, pentru că prima Valahie era considerată de acesta, Moldova.

Ștefan cel Mare a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise, adică și al Munteniei.
De curând a ieșit la iveală că a fost numit și conte sau guvernator al Transilvaniei.

A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară.

A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie, la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, și de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei.

Felicitari lui Alexandru Simion pentru inteligența, seriozitatea și dedicația dovedite în studiul istoriei noastre, întrebându-i pe mulți istorici care au trecut în grabă, ca să nu spun cu nepăsare, pe lângă cifrul păstrat în fondul Ungheria din Arhivele de Stat din Milano de ce el, cifrul, a rămas necunoscut numeroşilor cercetători maghiari şi români de la Iván Nagy şi Albert Nyáry, şi Ion Bianu şi Nicolae Iorga, care s-au perindat “oficial” prin arhivele şi bibliotecile fostului ducat lombard.
Și totuși să nu uităm că și Mircea „cel Bătrân” este menționat de cel mai mare cronicar al Imperiului Otoman, Leonid Carchocondril, drept conducătorul …dacilor.

14/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

POATE IZBUCNI AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL DIN TRANSNISTRIA ?

Un scenariu pentru Al Treilea Război Mondial: Ucraina, România, Moldova… vs. Transnistria!

Micuța și pașnica națiune a Moldovei va fi în curând târâtă în războiul dintre Ucraina și Rusia.

Acțiunile geopolitice aflate în joc sunt desfășurate împotriva frontului estic al Rusiei, care se lărgește și se deplasează spre vest, scrie https://gemm.site/ukraine-romania-moldova-vs-transnistria, într-un articol preluat de ZIUA NEWS.ro.

Ostilitățile desfășurate în sudul Ucrainei, de la Odesa până la Transnistria moldovenească, ar putea declanșa o escaladare în direcția unui război mondial.

Armatele combinate ale Forțelor Armate Ruse, ale armatelor Republicilor Populare Donețk și Luhansk (RPD și RPL) și ale milițiilor din Donbas, sunt pentru moment destul de ocupate în nord-est în luptele grele duse cu cu Armata Ucrainei.

Cu toate acestea, cu Mariupol acum aflat sub control rusesc și cu frontul sudic de la Mikolaiv și Herson aflat încă în dispută, atenția acestui război se va îndrepta în curând spre sud, la doar o sută de mile spre Moldova.

Dar, există mai mult decât acești trei jucători evidenți în acest război în care este important triumviratul format de R.Moldova, regiunea sa separatistă Transnistria și de asemenea, România, care se vor combina în curând în acest cazan regional, scrie The Unz Review.

Transnistria este o fâșie lungă și subțire de pământ care urmează râul Nistru de-a lungul graniței cu Ucraina, înainte de a se îngusta într-o vale fluvială puțin adâncă și lată de kilometri, care se îndreaptă până în golful uriaș de 40 de kilometri lungime care își are intrarea la podul feroviar Zatoka, pe coasta Mării Negre.

Această regiune transnistreană este importantă, deoarece Moldova își revendică dreptul de suveranitate asupra ei, dar cei 400.000 de locuitori de acolo sunt, din punct de vedere cultural și etnic, aliniați mai mult la Rusia și au purtat un război împotriva Moldovei în 1992 pentru a-și demonstra punctul de vedere.

Rusia a efectuat exerciții militare în această regiune recent, chiar pe 2 februarie anul acesta. Pretextul Rusiei este că prezența armatei sale este esențială pentru a-și proteja cetățenii din zonă și pentru a menține pacea între moldoveni și transnistreni.

Începând cu această săptămână, acest pretext nu mai poate funcționa.

Transnistria: Legătura cu România

Pentru a înțelege amploarea acestui nou război, este important să trecem în revistă istoricul revendicărilor și confiscărilor teritoriale privind mica Moldovă și a zonei din jurul său.

Moldova este un teritoriu anexat de Imperiul Rus și Uniunea Sovietică revendicat istoric de România din 1812 până în 1991.

Transnistria înseamnă „dincolo de Nistru”, granița fluvială naturală care desparte Moldova de Ucraina. Transnistria a rămas sub control sovietic în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Chiar înainte ca în timpul lui Gorbaciov să dispară Uniunea Sovietică, regiunea Transnistreană a încercat, după venirea la putere a unioniștilor pro-români în capitala Chișinău, să se separe de tânărul stat Republica Moldova. Animozitatea dintre populația moldoveană față de manifestările etniei ruse este aici similară cu ceea ce se petrece între estul și vestul Ucrainei în prezent.

Scurtul război din 1992 din R.Moldova nu s-a încheiat de fapt niciodată în mod oficial. În schimb, a rezultat un armistițiu de inspirație rusă, urmat de introducerea în Transnistria a „pacificatorilor” ruși.

Termenul „Transnistria” a fost inventat pentru prima dată în 1989 de poeta unionistă Leonida Lari ca parte a unui slogan electoral pentru partidul politic Frontul Popular din Moldova. Cu toate acestea, originea Transnistriei poate fi urmărită mai departe, până la Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (RASSM), care a fost formată în 1924 ca parte a RSS Ucraineană.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a luat părți din RASS Moldovenească și, de asemenea, din Basarabia care fusese ruptă din Regatului României, reunindu-le începând din 1940, într-o combinație a devenită cunoscută sub numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

În 1941, după ce forțele Axei, din care făcea parte și România, au invadat Uniunea Sovietică, armata germano- română a alungat trupele sovietice și a ocupat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Dintr-o dată, România a controlat întreaga zonă dintre râurile Nistru și Bugul de Sud, inclusiv orașul de coastă Odessa, care a fost declarat capitală. Această versiune lărgită a Transnistriei a devenit patrie pentru 200.000 de locuitori vorbitori de limbă română, în timp ce administrația română din Transnistria încerca să stabilizeze situația din zonă în cadrul unui proces de românizare.

În timpul acestei ocupații românești din 1941-1944, aproximativ 150.000 – 250.000 de evrei ucraineni și români au fost deportați în Transnistria. Pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit, Armata Roșie a avansat din nou în zonă în 1944. Autoritățile sovietice au executat, exilat sau întemnițat sute de locuitori români din RSS Moldovenească acuzați de crime împotriva etnicilor ruși sau pentru colaborarea cu ocupanții români.

Ca un precursor al înființării oficiale a Transnistriei, Mișcarea Yedinstvo (Unitate), a fost înființată de populația slavă din Moldova pentru a încerca să obțină un statut egal atât pentru ruși, cât și pentru moldoveni. Compoziția etnică și lingvistică a Transnistriei diferă semnificativ de cea mai mare parte a restului Moldovei. Ponderea etnicilor ucraineni și ruși este mare și reprezintă majoritatea populației. Mulți moldoveni din Transnistria vorbesc încă limba rusă.

Violența a escaladat brusc în octombrie 1990, când Frontul Popular Moldovenesc a făcut apel la voluntari pentru a forma miliții armate pentru a opri un referendum de autonomie în Găgăuzia, o altă subregiune a Moldovei care a avut și are o pondere mai importantă de minorități etnice rusești și ucrainene. Ca răspuns la apelul autorităților din Republica Moldova, în Transnistria s-au format miliții de voluntari. Deja, în aprilie 1990, numeroși moldoveni au atacat membri ai parlamentului de etnie rusă, în timp ce poliția moldovenească refuza să intervină sau să restabilească ordinea.

Încăierările izolate au degenerat în război începând cu 2 martie 1992, când a început o acțiune militară concertată între Moldova și Transnistria. Luptele s-au intensificat pe parcursul acelei primăveri, până când fosta Armată a 14-a sovietică a intrat în conflict, deschizând focul împotriva forțelor moldovenești și ucigând peste 700 de persoane. De atunci, a intrat în vigoare armistițiul între forțele R.Moldova și separatiștii transnistreni. Practic, după ce acordul de încetare a focului, a fost semnat la 21 iulie 1992, Chișinăul nu a putut exercita un control sauo influență efectivă asupra autorităților transnistrene.

Acordul de încetare a focului prevedea crearea unei comisii comune de control tripartite (Rusia, Moldova, Transnistria) care să supravegheze măsurile de securitate în zona demilitarizată transnistreană. Drept urmare, Transnistria este o republică prezidențială independentă nerecunoscută, cu propriul guvern, parlament, armată, poliție, sistem poștal, monedă și înmatriculare a vehiculelor. Aceasta și-a creat propria constituție, steag, imn național și stemă. Majoritatea transnistrenilor au cetățenie moldovenească, dar mulți au și cetățenie rusă, română sau ucraineană. Acest status quo, deși benefic pentru pace, i-a lăsat pe dinafară pe românii care au avut alte păreri despre Comisie după ce au fost trimiși din nou înapoi în istorie.

Începe un nou război prioritar

Moldova, cu o armată permanentă de abia 5.000 de oameni, a consimțit până acum la această realitate transnistreană în ultimii treizeci de ani; o realitate care este întărită de cei 500 de „pacificatori” ruși staționați aici, în satul Cobasna. De asemenea, la menținerea păcii contribuie încă 1.000 de soldați ruși care păzesc cel mai mare depozit de arme din Europa de Est și cele 22.000 de tone de muniții. Armata rusă are oamenii și materialele necesare pentru a respinge primele etape ale oricărui conflict care ar putea avea loc aici. Cu toate acestea, atunci când războiul va începe în apropiere de Odesa, baza situată în Cobansa, Transnistria, va avea cu siguranță nevoie rapid de sprijin suplimentar. Aici se află primul conflict important.

Moldova nu are ieșire la mare. Pentru ca Rusia să ofere sprijin Cobansa, ar trebui fie să zboare prin spațiul aerian restricționat și probabil apărat, fie să furnizeze un atac terestru care poate deschide un coridor militar de la un cap de pod de la Marea Neagră până în Transnistria. Aceasta se află la aproximativ treizeci de mile în interiorul țării. Cu toate acestea, Rusia nu va avea alte opțiuni, deoarece baza este mult prea importantă și, în plus, dacă ar permite ca aceste muniții să ajungă în mâinile occidentalilor, ar fi un schimbător de joc în această regiune.

Până acum, în nord, Rusia, de când a abandonat Kievul, a rămas fidelă obiectivelor sale declarate de a elibera Donbasul, Luhansk și Donețk de teroarea nediscriminatorie a AFU și de influența nazistă din ultimii șapte ani. Prin crearea unei zone tampon pe care Rusia continuă să o extindă spre vest în fiecare zi, mai multă libertate teritorială crește pentru cetățenii din estul Ucrainei. Multe orașe mici și relativ neafectate se deschid, iar magazinele și afacerile se pregătesc să revină la normalitate în această zonă tampon. Pare probabil că, odată ce zona va fi adecvată pentru a preveni bombardarea de artilerie a orașelor și localităților importante, Rusia nu va mai continua să avanseze în teritoriu suplimentar. Eventuala linie de demarcație nord/sud a Ucrainei rămâne deschisă speculațiilor, dar trebuie să ia în considerare limitele râurilor Nistru, Nipru și Bug.

Este de o importanță vitală să înțelegem că zona tampon estică a Rusiei în expansiune este doar o parte din obligația militară a Rusiei de a asigura o blocadă completă a coastei ucrainene. Aceasta nu poate fi finalizată fără ca alte două obiective să fie atinse mai întâi. Primul, aducerea de către Rusia a coastei sudice rămase din regiunea Odessa sub controlul său, cel puțin până la podul Zatoka. Doi: menținerea controlului militar al liniilor sudice de front est-vest de-a lungul frontierei Transnistriei până în România. Chișinăul, care se află la 120 km mai la sud, trebuie să rămână neutru, deoarece nu va avea prea multe consecințe și nici opoziție. Dar, până acum nu a făcut-o. Acest lucru este de rău augur pentru această țară minunată și puțin cunoscută.

Dacă vor avea succes, aceste ultime cărămizi rusești în zidul de aici vor bloca efectiv și strategic Ucraina din punct de vedere terestru, blocând complet accesul la toată Marea Neagră și la orice punct spre est. Cu Odessa sub control și Transnistria ca nou front rusesc sudic, Ucraina va rămâne fără port maritim și va fi complet dependentă de Rusia pentru toate exporturile de dinainte sau de după război către est sau importurile către vest pe cale rutieră, aeriană sau maritimă. În special cele de tip militar.

În mod reciproc, din aceleași motive, Ucraina nu va avea de ales decât să lupte pentru controlul aceluiași teritoriu. Aceasta, bineînțeles, presupunând că AFU mai are până atunci suficiente forțe rămase pentru a lupta sau suficiente uniforme de rezervă pentru a îmbrăca numeroasele forțe NATO care vor sosi. Rapoartele privind mercenarii NATO care lucrează deja în Ucraina arată că SUA/NATO se află deja în Transnistria și se pregătesc pentru această venire sigură. Canada a trimis mercenari prin Moldova care intră în Ucraina prin cele două puncte de trecere a frontierei. Punctul de trecere a frontierei de la Palanca se află pe același drum spre Odessa, la doar 50 de kilometri distanță, dar este esențial să se traverseze mai întâi Transnistria.

Moldova: Spre vest spre distrugere

Moldova este în cea mai mare parte un teren agricol bogat, oamenii săi prietenoși. Ghidurile de călătorie oferă avertismente cu privire la sărăcie și criminalitate, însă acest lucru nu pare a fi altceva decât propagandă menită să restricționeze revelația turistică și să contribuie la împingerea Moldovei în brațele Occidentului. Există o curățenie în Moldova pe care nu o văd în mod normal în capitalele UE. Atunci când sunt implicați, oamenii vorbesc în cunoștință de cauză despre președinta lor recent aleasă și despre motivul pentru care aceasta a sporit posibilitatea unui război.

În zonele agricole din Transnistria, micile cătune vechi de secole sunt modeste, dar impecabil de curate, iar viața se desfășoară în ritmul lent al unui fermier. Oamenii se îmbracă în mod tradițional și sunt amabili. Nu există o graniță definită pentru Transnistria. Moldovenii nu doresc război. Spre deosebire de Viktor Orban din Ungaria, care și-a învins opoziția prezidențială colectivă susținută de Occident în urmă cu trei săptămâni, beneficiind în parte de anunțul său de a nu permite mișcarea NATO prin Ungaria, atunci când se examinează primele cincisprezece luni ale președintelui moldovean nou ales, Maia Sandu, se pare că teroarea NATO va traversa în curând nordul Nistrului dinspre Moldova.

La alegerile din 2020, Moldova s-a mutat din punct de vedere politic spre vest. Sandu, o tânără candidată la modă, a oferit toate punctele de discuție obișnuite ale UE privind creșterea exporturilor, creșterea economică și a promis prosperitate rapidă. Igor Dodon și-a lansat campania la 2 octombrie 2020, dar a desfășurat o campanie lipsită de strălucire pentru funcția de președinte în exercițiu. Deși a vizitat peste două sute de localități și a vorbit cu aproximativ 45.000 de moldoveni, a anunțat în mod ciudat că nu va utiliza panouri publicitare și că nu va participa la nicio dezbatere. Dodon a fost considerat drept cel mai pro-rus candidat de pe buletinul de vot și a pledat pentru o legislație care să mențină limba rusă, să facă studiul limbii ruse obligatoriu în școli, să consolideze parteneriatul strategic cu Rusia, să păstreze suveranitatea teritorială a Moldovei, să consolideze sistemul de securitate socială și să promoveze valorile creștine și familiale.

În aceeași zi, Sandu și-a lansat oficial campania, dar în acest timp a ținut doar două discursuri; unul în limba română și unul în limba rusă. Ea a promis să lupte împotriva corupției și a sărăciei, să reformeze sistemul de justiție penală, să reducă șomajul, să crească pensia minimă și să stabilească legături mai strânse cu Uniunea Europeană. Campania lui Sandu l-a acuzat pe Dodon, de împiedicarea deliberată a reformei sistemului de justiție penală și de gestionarea deficitară a pandemiei COVID-19.

La fel ca la alegerile din Franța, cu Dodon și Sandu finaliști la 1 noiembrie, la 15 noiembrie Maia Sandu a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova cu 57% din voturi. Participarea de 55% la alegeri a fost cea mai mare prezență la vot din 2010 încoace. Cu toate acestea, modelele de vot au ilustrat fracturi politice interne. Sandu s-a bucurat de sprijinul tinerilor și al locuitorilor din marile orașe, precum și al diasporei din străinătate (din care 93% au votat pentru ea), înclinând balanța în favoarea sa. Dodon, așa cum era de așteptat, a obținut voturi din zonele rurale și din regiunile pro-ruse Transnistria și Găgăuzia.

Indiferent de aceasta, Sandu a lansat recent o salvă politică occidentală de deschidere exact în direcția Transnistriei. La 7 aprilie, Moldova a adoptat Codul serviciilor media audiovizuale, care prevede interzicerea difuzării programelor și filmelor produse în țările care nu au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră. Asta înseamnă Rusia.

În continuare, la 14 aprilie, au fost aprobate completări la Codul contravențional, care a introdus amenzi sau muncă forțată pentru utilizarea atributelor sau simbolurilor de „agresiune militară”. Acestea includ „steaguri și panglici colorate, simboluri, insigne și alte semne similare”. Aceasta este o referire vicleană la „panglica bicoloră neagră și portocalie”, numită Georgievskaya, sau Panglica Sfântului Gheorghe. Aceasta înseamnă Transnistria.

Aceste interdicții, așa cum era de așteptat, au provocat o mare divizare atât între Moldova, cât și între Transnistria și Rusia. Acest lucru ar însemna promovarea istoriei falsificate rusești prin promovarea în mass media a filmelor sovietice despre Marele Război Patriotic și a mult-prețuitei panglici Sfântul Gheorghe. Ambele sunt simboluri istorice și importante pentru toți cei care onorează la 9 mai-Ziua Victoriei și Marea Victorie asupra naziștilor în cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, în care au murit 650 de mii de locuitori ai Moldovei dintre care 400.000 au luptat în armata roșie. 250.000 de soldați, ofițeri și partizani moldoveni au fost recompensați pentru curajul lor cu medalii sovietice precum cea neagră și portocalie, Sfântul Gheorghe.

În timpul președinției proruse a lui Igor Dodon, promovarea oficială a limbii ruse în școlile moldovenești a câștigat teren în Parlament, dar președinta Maia Sandu care i-a urmat a închis multe școli rusofone, invocând lipsa de elevi.

Toate acestea, desigur, afectează atmosfera parlamentară a relațiilor ruso-moldovenești.

În relațiile economice, Sandu s-a mișcat, de asemenea, rapid. PIB-ul Moldovei este echivalentul a doar 11,91 miliarde de dolari, cu un buget anual de puțin peste 3 miliarde de dolari. Săptămâna trecută, CE a anunțat că UE va oferi o operațiune de asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și granturi. Oficialii de la Bruxelles au afirmat că: „Asistența va contribui la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în actualul context geopolitic și la acoperirea nevoilor balanței de plăți a Republicii Moldova, astfel cum au fost identificate în programul Fondului Monetar Internațional (FMI).” Această declarație este o recunoaștere a faptului că CE este mulțumită de progresele înregistrate de Sandu până în prezent.

În condițiile în care politica moldovenească este împărțită în mod egal în cadrul parlamentului, Rusia vs. Occident, Sandu va trebui să se confrunte mai întâi cu un nou război civil moldovenesc, în timp ce realitățile unui război mult mai mare la nord se apropie din ce în ce mai mult de Moldova.

Rusia cunoaște realitățile militare în sudul Ucrainei fapt evidențiat de acțiunea sa directă de doborâre a unui avion de muniții NATO pe 16 aprilie lângă Odessa, apoi, pe 23 aprilie, de vizare a depozitelor de aprovizionare și de sprijin ale armatei ucrainene din Odesa și, în continuare, de distrugere a unei porțiuni din podul foarte important Zatoka, aflat la sud de Odesa, care merge direct spre România. Aceste mișcări proactive indică puternic faptul că Rusia înțelege sarcina dificilă care o așteaptă cu doar câteva zile înainte și se pregătește deja. Cea mai mare problemă a armatei ucrainene este cea a reaprovizionării și, dacă Rusia continuă în ritmul actual, ea ar putea rămâne literalmente fără carburanți înainte de a fi gata.

În ceea ce privește sistemul feroviar ucrainean care a fost cu doar câteva zile în urmă la dispoziția NATO: Rusia a distrus practic toate stațiile căilor ferate ucrainene, făcându-le inutile și, având în vedere că 1200/1500 de locomotive sunt electrice, și liniile electrice.

După cum a relatat South Front, au mai rămas doar 300 de locomotive diesel, dar acestea sunt atacate în permanență, la fel și șinele. De notat că, în cazul în care NATO ar încerca să furnizeze noi locomotive diesel, acestea ar fi de o lățime nepotrivită pentru șinele cu ecartament ucrainean.

Așa cum relatează South Front într-o analiză excelentă, similar cu motivele ascunse ale Poloniei, dorința istorică a României de a recâștiga Transnistria se arată acum, în timp ce se pregătește să intre în război alături de NATO, după ce a găzduit și antrenat aproximativ 8.000 de soldați polonezi. În încercarea de a atrage Transnistria în conflict, două explozii au zguduit un centru de difuzare a emisiunilor radio din localitatea Mayak la 26 aprilie, a afirmat Ministerul de Interne al regiunii separatiste.

S-a raportat că nimeni nu a fost rănit, dar cele mai mari două antene, care transmiteau emisiuni ale posturilor de radio rusești, au fost doborâte la pământ.

La 25 aprilie, clădirea Ministerului Securității de Stat din capitala regiunii, Tiraspol, a fost bombardată cu aruncătoare de grenade. Nu au fost raportate victime. Cel de-al treilea atac a lovit o unitate militară din apropierea satului Parkany. Nu au fost dezvăluite detalii despre incident. Toate aceste atacuri s-au apropiat periculos de acele 22.000 de tone de muniții ruseștidepozitate la Cobasna.

Ca urmare, la 26 aprilie, președintele Sandu a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate. A fost luată decizia de a introducepentru 15 zile, nivelul „roșu” de pericol terorist în țară și adoptarea unor măsuri suplimentare de securitate. Deși totul a fost probabil o acțiune internă menită să-i ofere lui Sandu motive pentru a se orienta mai departe spre vest, decizia luată a atras speculații.

După cum a evaluat analiza realizată de publicația Frontul Sudului: „Pe de o parte, operațiunea rusă de asalt în Odesa nu a început încă. De asemenea, Forțele Armate ale Federației Ruse nu au obținut încă niciun succes semnificativ în regiunea Nikolaev. Pe de altă parte, guvernul Sandu din Republica Moldova, cu influența activă a României și Poloniei, demonstrează că este gata să ia în considerare un scenariu militar pentru rezolvarea problemei transnistrene”.

Mai multe surse au raportat redistribuirea unor mari unități ale armatei poloneze în România pentru activități comune ulterioare și posibile exerciții militare pe teritoriul Republicii Moldova.

Rusia susține că forțele armate poloneze au început să înființeze un grup de atac pe teritoriul României pentru a trece granița cu Ucraina. Numărul total al trupelor din această manevră este estimat la până la 8.000 de militari.

Articolul afirmă că o forță combinată poloneză și română plănuiește să intre pe teritoriul Republicii Moldova sub un pretext plauzibil, cum ar fi o operațiune umanitară sau o solicitare oficială a guvernului.

Atacurile din această săptămână au oferit Maiei Sandu motive pentru această solicitare către susținătorii săi din NATO. Dacă trupele românești sau poloneze accesează Ucraina prin România sau, mai rău, prin Moldova, aceasta va fi prima intrare de netăgăduit a unui membru NATO în acest război, agravată de traversarea teritoriului unei națiuni non-NATO sau, așa cum este detaliat aici, a unei rezistențe sovietice pro-Rusia cu un depozit masiv de arme de 22.000 de tone.

Mai important, dacă luăm în considerare distrugerea liniilor de aprovizionare feroviară în ultimele șaptezeci și două de ore, NATO va trebui să aducă noi desfășurări prin utilizarea granițelor României.

Acest lucru are avantajul de a aduce aceste trupe la sute de kilometri mai aproape de frontul de est și de a le menține pe teritoriul NATO până la trecerea în Ucraina. Sau în Transnistria.

Dacă trupele poloneze și românești trec în Transnistria, aceste facțiuni NATO vor suferi pierderi sigure și masive, iar punctele lor naționale de origine vor fi de necontestat. În acel moment două țări membre NATO vor fi fost atacate. Dacă acest război trece în Transnistria, Chișinăul va fi ras de pe fața pământului ca și Mariupol.

*

Despre autor: Jurnalistul britanic/canadian Brett Redmayne-Titley este autorul a cca.200 de articole de știri de investigație privind evenimentele actuale de importanță politică și socială, toate fiind publicate și adesea republicate și traduse de agenții de presă din întreaga lume.

Și-a petrecut ultimul deceniu călătorind și documentând cartea „Durerile Imperiului”.

Este autorul a peste 200 de articole, toate fiind publicate și adesea republicate și traduse de agenții de presă din întreaga lume.

04/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: