CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

2 iulie 1504 – S-a stins din viaţă Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare şi Sfânt), domn al Moldovei. VIDEO

 

 

Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor 1473

 

Foto: Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, 1473

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfînt (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, vine la domnie la 12 aprilie 1457.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare şi cronicilor , a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decît numai mândrul soare”.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

Pentru ocuparea tronului Moldovei, Ştefan a avut  susţinerea domnului din Ţara Românească, Vlad Ţepeş şi a multor boieri din Ţara de Jos*.

În luptele de pe Siret, la sud-est de Suceava, lîngă satul Doljeşti, Ştefan îl înfrînge pe Petru Aron, deţinătorul tronului moldovean, unchiul şi ucigaşul tatălui său, Bogdan al II-lea , care a fugit în Polonia vecină. [1].

Potrivit cronicii slavo-române din sec. al XV-lea, pentru înscăunarea lui Ştefan “s-a adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit Teoctist şi l-a uns pentru domnie pe Siret, unde se numeşte acel loc Direptate (sat dispărut în sec. al XVI-lea – n.n.) pînă în ziua aceasta. Şi a luat sceptrul Ţării Moldovei  ” [2].

În literatură era specificat că ceremonia “ungerii” la domnie are loc nu în câmpie, ci în biserica satului Direptate [3].

Astfel s-a început domnia lui Ştefan cel Mare.

Ştefan-Vodă a reuşit chiar de la început să scoată ţara din impasul în care se afla în rezultatul luptelor politice interne şi numai acest moment ar fi fost de ajuns ca numele lui să fie înveşnicit în istorie.

El i-a rechemat în Moldova pe boierii fugiţi în ţările vecine, făgăduindu-le să le ierte slujba la domnul precedent, să le restituie averea şi să le menţină înalta situaţie de mai înainte din societate.

După un sfert de veac de lupte crîncene dintre grupările boiereşti pentru putere, acest pas al noului domn a jucat un rol pozitiv [4], o parte considerabilă a boierilor reîntorcîndu-se în ţară**.

Ca urmare, concurentul principal al lui Ştefan, Petru Aron, rămîne practic fără boieri în anturajul său şi doar cu promisiunea de ajutorare a regelui polon.

Treptat, domnul a concentrat în mîinile sale întreaga putere şi toate resursele militare ale ţării.

 

 

 

În imagine: Ștefan cel Mare. Portret sculptat la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos.

 

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea deja peste toate ţinuturile cuprinse între Munţii Carpaţi răsăriteni şi râul Nistru.

Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă.

În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil.

Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării, aşezând pe baze noi organizarea militară a ţării.

Cetele disparate ale marilor boieri îşi pierd treptat însemnătatea, în vreme ce greul efortului militar revine micii boierimi, care furniza unităţile de cavalerie, şi ţărănimii din care se recruta precumpănitor pedestrimea, precum şi cetele tîrgurilor, alcătuite din tîrgoveţi, care se puteau strînge mai repede în caz de nevoie.

Preluând o iniţiativă a tatălui său, care însă în scurta domnie a acestuia, nu a avut răgaz să se dezvolte, Ştefan s-a străduit să întemeieze apărarea ţării pe cea mai largă adeziune socială posibilă în condiţiile epocii.

La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 de mii de persoane. Se formează astfel “oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 de mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri.

Oastea mare a lui Ştefan era deci o „oaste de ţară„, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).

Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost întărirea sistemului de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de: Cetatea Soroca,  Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la rîul Nistru, Cetatea Hotinului  şi  Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.

Tot atît de hotărît a acţionat Ştefan şi în direcţia consolidării bazei materiale şi instrumentului instituţional al puterii domneşti. El duce o politică specială de restaurare a domeniului domnesc prin masive cumpărări de sate cu bani din vistieria domnească şi prin confiscarea domeniilor boierilor trădători. Astfel, domnul va cumpăra circa 80 de sate.

Concesiile de pămînt din domeniul domnesc sunt foarte rare. Principalii beneficiari ai generozităţii domneşti în această privinţă au fost biserica, unul din stîlpii puterii, şi mica boierime, care avea să devină principalul reazem militar şi politic al domniei.

Se-a consolidat şi influenţa domnului în organele de guvernare. Cea mai semnificativă deplasare se constată în componenţa şi noul rol pe care оl juca sfatul domnesc, principalul organ de guvernămînt după domnie, cu care împărţea puterea de stat. Numărul membrilor sfatului domnesc se micşorează de la 25-30 la 15-16 persoane.

Treptat, dregătorii curţii, numiţi de domn, au ocupat locuri în sfatul domnesc, alături de reprezentanţii stăpînilor de domenii, devenind forţa precumpănitoare. Astfel, are loc masivul transfer de putere de la marea boierime spre domnia centralizatoare. Un rol hotărîtor în sfatul domnesc a revenit pîrcălabilor – comandanţi de cetăţi.

Dezvoltînd sistematic atribuţiile pîrcălabilor, înzestrîndu-i cu putere militară şi administrativă în cetăţi şi în ţinuturile dependente de ei, Ştefan a instituit o reţea de putere strict dependentă de domnie şi controlată de aceasta, care a cuprins toată ţara.

În promovarea politicii interne şi externe, Ştefan-Vodă s-a sprijinit pe sfetnicii săi de la Curtea domnească. Printre cei care au ajutat, sprijinind cu tot zelul ţara şi domnia, au fost portarul de Suceava Şendrea, iar din 1481 Luca Arbore, vistiernicul Isac, vornicul Boldur, pârcălabul Cetăţii Hotinului  Vlaicu, pârcălabii Cetăţii Albe Hărman şi Luca, pârcălabul Orheiului Gangur, pârcălabul Cetăţii Neamţ Cristea Arbore şi mulţi alţii.

Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice – ţara era stabilă şi bogată.

Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali şi prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc.

Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin  Moldova o constituia axa Marea Neagră – Liov (Lemberg), negustorii aducînd din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme.

Vămile culese aduceau multi bani în visteria domnească şi asigură mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii, şi alte nevoi ale statului.

O atenţie aparte o acordă domnul bisericii. Mitropolitul Teoctist, pînă la 1477, şi după el mitropolitul Gheorghe au fost permanent membri ai sfatului domnesc şi au participat activ la realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Ştefan Vodă a construit un număr impunător de locaşe sfinte, pe care le-a înzestrat cu obiecte de cult (cărţi, icoane, cruci etc.). tradiţia populară îi atribuie zidirea a 44 de biserici. În mod cert sunt cunoscute 32 de locaşe ale căror ctitor a fost marele voievod.

O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici.

Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei Jagiellone, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană [5]. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei   într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa, în special cu Rusia.

Dar căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Eudochia a durat doar patru ani. Ea a murit la 4 septembrie 1467 şi a fost înmormîntată cu mare cinste la Probota Veche.

Din prima căsătorie Ştefan i-a avut pe Elena, Petru (sau Petraşcu) şi poate pe Alexandru.

Elena s-a căsătorit cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz moscovit Ivan al III-lea. Căsătoria Elenei avea scopul de a consolida poziţia internaţională a Moldovei şi Rusiei în Europa Centrală şi cea de Sud-Est.

O nouă alianţă dinastică a lui Ştefan cel Mare se realizează în 1472, prin căsătoria sa cu Maria din Mangop, descendentă din familia imperială bizantină a Comnenilor. Principalul scop al noii alianţe consta în continuarea politicii de ridicare a autorităţii ţării sale  în lumea creştină ortodoxă.

Maria din Mangop încetează din viaţă de timpuriu, în 1477, şi este înmormîntată cu multă cinste la mănăstirea Putna. Cu soţia a doua Ştefan are doi băieţi – pe Ilie şi Bogdan, care se sting din viaţă la o vîrstă fragedă.

În 1480, prin căsătoria cu tânăra doamnă Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, se continuă relaţiile tradiţionale dinastice ale Moldovei  cu Ţara Românească.

În condiţiile de intensificare a expansiunii otomane, legăturile dinastice cu ţara românească vecină întăreau poziţiile ambelor state la Dunărea de Jos.

Această căsnicie a ţinut 24 de ani, pînă la moartea lui Ştefan cel Mare. Doamna Maria Voichiţa i-a supravieţuit 7 ani. A fost înmormîntată la Putna în 1511, alături de soţul ei şi de Maria de Mangop.

Din căsătoria cu Maria Voichiţa s-a născut urmaşul la tron al lui Ştefan cel Mare – Bogdan-Vlad. Numele de botez i se dăduse în amintirea bunicilor săi Bogdan al II-lea din Moldova şi Vlad Dracul din Ţara Românească. Tot din această căsătorie s-au născut şi două fiice – Ana şi Maria-Cneajna.

În perioada domniei lui Ştefan incursiunile pretendenţilor la domnie rare şi opoziţia boierilor slabă. Pe plan extern, domnitorul trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova .

Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453 – de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

 

În politica externă Ştefan ia de la bun început iniţiativa în rezolvarea problemelor politice şi militare, mai cu seamă a litigiilor cu statele vecine. Acţiunile de acest fel nu au fost finalizate întotdeauna în favoarea sa.

Dar, după cum scrie ilustrul cronicar Grigore Ureche,  Ştefan-Vodă era “la lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrrîia, ca văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos se ridica deasupra biruitorului


Ultimii ani de domnie a lui  Ştefan cel Mare au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică.

Bătrîn şi bolnav de gută – i s-a amputat piciorul.

După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

 

 

Mormîntul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna, Suceava, România

 

            Foto: Mormântul lui Ştefan cel Mare  de la Mănăstirea        Putna, Suceava 

„Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche).

Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române:

„Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”.

Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă. A fost utilizată pentru insemnările de istorie a moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent.

Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic.

 

CITIŢI ŞI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/13/o-cronologie-a-domniei-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-1457-1504/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/06/stefan-cel-mare-%E2%80%93-un-sfant-pe-tronul-moldovei/

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/17/%C5%9Etefan_al_III_lea__ 

 

 

Bibliografie :

 

  1. Despre începutul domniei lui Ştefan cel Mare vezi: Rezachevici, C. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova. Bucureşti, 2001, p. 535-539.

  2. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., 1976, p. 63, 69.

  3. Rezachevici, C. Op. cit., p. 537.

  4. Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Ştefan cel Mare şi Sfînt în contextul epocii sale şi al posterităţii. Chişinău, Civitas, 2004, p. 39-46.** În ţară s-au întors 10-11 boieri din cei 19 membri ai sfatului domnesc precedent.

  5. Rezachevici C. Dimensiunea dinastică a politicii externe a lui Ştefan cel Mare, în “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3 (599, 2004, p. 12-17.

  6. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei, în “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Chişinău, 1990. – P. 57.

  7. Bonfinius A. Historia Pannonica sive Hungaricarum rerum decades, IV, Lipscae, 1771, libr. 1, p. 559-560.

  8. Gorovei Şt. S. 1473 – un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, în “Ştefan cel Mare şi Sfînt. 1504-2004”, Sfînta Mănăstire Putna. Suceava, 2003, p. 389-394.

  9. Dlugossi I. Historiae Polonicae, libri XIII, Ed. Lipsca, 1711-1712.

  10. Iorga, N. Acte şi fragmente cu privire la istoria romвnilor, vol. III. – Bucureşti, 1898. – P. 84.

  11. Gonţa Gh. Viaţa politică a Ţării Moldovei în epoca domniei lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Chişinău, 2004, p. 46.

  12. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., p. 29.

  13. Iorga, N. Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 1899, p. 156 şi urm.

  14. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei. – P. 53-54.

  15. Expunerea discuţiilor privind vîrsta lui Ştefan cel Mare vezi: Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Op. cit., p. 14-15.

  16. Ureche Gr. Op. cit., p. 120.

  17. Karamzin N.M. Истортия государства Российского, t. IV. SPb., 1842, p. 195.

  18. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.

  19. Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ştintifică si Enciclopedică Bucuresti (1976)

  20. A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu’à l’union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896);

  21. Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0 .

02/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Afirmații surprinzătoare, bulversante, ale fostului papă Benedict al XVI-lea: „Creştinii se ghidează după un calendar greşit” !

 

 

 

LUMEA CREŞTINĂ ÎN ŞOC TOT ceea ce ştiai despre NAŞTEREA MÂNTUITORULUI este ERONAT ADEVĂRUL DESPRE IISUS spus chiar de Papă

 

CALENDARUL CREȘTIN E GREȘIT, SPUNE FOSTUL PAPĂ BENEDICT AL XVI- LEA …

  În al doilea volum din trilogia sa „Isus din Nazaret”, lansată în martie 2011 la Vatican și în alte 15 țări simultan, Papa Benedict al XVI-lea,  tratează  primii 12 ani de viaţă ai Mântuitorului – de la naştere, până la intrarea lui în templu.

 „Copilăria lui Iisus” se referă doar la 180 de versete, în principal din Evangheliile după Luca şi Matei.

În această carte, fostul Papă face și câteva afirmații cel puțin surprinzătoare, dacă nu bulversante pentru lumea creștină.

 

 

Imagini pentru Papa Benedict al XVI-lea photos

Foto: Fostul Papă Benedict al XVI-lea, născut Joseph Alois Ratzinger 

 

 

El susține în carte că toate datele din calendarul creștin sunt eronate, iar călugărul Dionisie cel Smerit, considerat drept inventatorul calendarului creștin modern și al erei Anno Domini, ar fi plasat naşterea Mântuitorului cu câţiva ani mai târziu.

Aşadar, fostul Suveran Pontif crede că creştinii se ghidează după un calendar greşit !

În fapt, Iisus s-ar fi născut mai devreme, cel mai probabil între anii 6 și 4 î.e.n.

Benedict contestă calculele făcute acum 1.500 de ani de Dionisie cel Smerit (Dionysius Exiguus, un călugăr originar de pe meleagurile pe care astăzi se află Dobrogea în anul 470, mort la Roma în 545).

El relatează că Evanghelia după Matei spune că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei, însă dat fiind faptul că Irod a murit în anul 4 î. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus a venit pe lume cu câţiva ani înainte de data consemnată în calendarul lui Dionisie exiguul.  

De asemenea, el subliniază că Imaculata Concepţie este „o piatră de temelie a credinţei creştine”, fiind un semn al „puterii creative a lui Dumnezeu”.

„Dacă Dumnezeu nu are putere asupra materiei, atunci pur şi simplu el nu este Dumnezeu”. „Dar el are această putere, iar prin concepţia şi învierea lui Iisus Hristos, a dat naştere unei noi creaţii”, scrie Papa Benedict al XVI-lea.

Nici atât de mediatizata scenă a naşterii în iesle a pruncului Iisus, înconjurat de capre, măgari şi alte animale nu este conformă cu adevărul, dezvăluie Benedict al XVI-lea în paginile cărţii sale. 

„Nu este menţionat niciun animal în Evanghelii” scrie Papa care respinge şi ideea că Iisus s-a născut la  Bethlehem, susținând că ar fi vorba mai degrabă despre Nazaret.

,,Includerea de animale domestice în scena Naşterii, poate să fi fost inspirată de tradiţiile pre-creştine, de exemplu în cartea lui Habakkuk, o parte a Bibliei ebraice, care a fost scrisa probabil de un profet in secolul al VII-lea BC”, afirmă Papa Benedict.

Un alt mister evocat de Papă este cel al Stelei de la Bethleem, care ar fi fost de fapt o supernovă, aceea despre care astronomul german Johanes Kepler a spus că a apărut în jurul anilor 7 si 6 î I Chr. 

Capul Bisericii Catolice susţine şi că cei trei magi, care au venit să-l venereze pe pruncul Iisus, nu ar fi fost originari din Orient, ci dintr-un teritoriu situat de istorici între Huelva, Cadiz şi Sevilla. Papa, care îşi bazează teoria pe textele apostolului Matei şi ale lui Isaia, susţine că cei trei magi erau andaluzi, originari din Tarsis.

Fostul Suveran  Pontif  mai spune şi că tradiţia cântatului colindelor de Crăciun provine dintr-o eroare, pentru că îngerii nu le-au cântat pastorilor.

,,Conform evangheliştilor, îngerii au ,,vorbit” păstorilor, dar creştinii au subînţeles ca ingerii ar fi cântat”, scrie Papa, care crede că ideea că Hristos s-a născut pe 25 decembrie nu are nici o baza istorică.

Reprezentanţii lumii religioase spun că toate aceste noi adevăruri nu schimbă în realitate nimic.

În ceea ce-i priveşte pe credincioşi însă, părerile sunt împărţite. 

Numeroşi cercetători şi istorici au contestat data naşterii lui Iisus, încă de acum câteva secole, născând numeroase discuţii între teologi şi alţi exegeţi, dar ceea ce surprinde, este faptul că Papa însuși a ridicat semne de întrebare în legătură cu această temă.

Recent şi John Barton,  profesor de interpretare a Sfintei Scripturi, la Oriel College, din  cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, spunea că cei mai mulţi academicieni împărtăşesc părerea Papei Benedict, iar calendarul creştin a fost greşit şi Isus s-a născut mai devreme decît se credea, cel mai probabil intre anii intre 6-4 i.e.n si nu intre anii 7-2 i.e.n, aşa cum se ştie.

„Tot ce ştim este ca el a fost născut în timpul domniei lui Irod cel Mare.

Ideea ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie nu poate fi dovedită. Nu se ştie nici măcar sezonul în care s-a născut, dar ideea de a sărbători naşterea în cea mai întunecată perioadă a anului este legată de tradiţiile pagâne şi de solstiţiul de iarna. „

La rândul său, Alessandro Speciale, corespondentul Vaticanului al Serviciului de Stiri Religioase, a declarat pentru CNN, cu ceva timp în urma, că scopul Papei nu a fost să demonteze miturile Crăciunului, ci să demonstreze ca Iisus, aşa cum este înfaţişat în Evanghelii, este un personaj cu adevarat istoric, care a existat pe Pamânt şi a interacţionat cu oamenii ca fiecare dintre noi.

Cele mai noi studii ştiinţifice au scos la iveală o altă teorie interesantă, anume că  Iisus s-ar fi  născut pe 17 iunie.

Potrivit unor astronomi australieni, Crăciunul ar trebui să fie sărbătorit vara, pe 17 iunie. De mii de ani, creştinii din întreaga lume au ştiut că Iisus s-a născut pe  25 decembrie însă, se pare că această dată este greşită.

Astfel, specialiştii de la Port Macquarie Observatory din Australia ar fi recreat traseul stelei magice care a vestit Naşterea lui Iisus Hristos şi care i-a călăuzit pe cei trei magi, către locul unde s-a născut Mântuitorul.

Astronomul care s-a ocupat de acest studiu, Dave Reneke, a utilizat un calculator de ultimă generaţie pentru a afla care au fost poziţiile exacte ale tuturor corpurilor cereşti.

De asemenea, acesta a refăcut aspectul cerului nopţii exact cum se crede că ar fi fost acum peste două milenii, deasupra Ţării Sfinte.

În urma acestui studiu, Reneke a observat că un  astfel de corp ceresc care strălucea puternic de la mare depărtare deasupra Bethleemului, chiar a existat, însă ea ar fi apărut pe 17 iunie, şi nu iarna pe 25 decembrie.

Steaua respectivă este cunoscută sub numele de “steaua Craciunului” şi se crede că a fost de fapt o aliniere a unor planete.

Se pare că  Venus şi Jupiter s-ar fi apropiat atunci atât de tare, că au dat naştere unei lumini foarte puternice.

Strălucirea respectivă părea a fi de la o singură sursă de lumină, adică de la o singură stea.

Acelaşi om de ştiinţă a tras concluzia că este posibil ca cei trei magi să fi crezut că acest fenomen astronomic ar fi fost minunea pe care o aşteptau.

Ei au interpretat că acea lumină intens strălucitoare era semnul care îi va conduce la locul de naştere a Mântuitorului.

În baza acestor constatări, specialiştii au concluzionat că acel moment astronomic ar avut loc la data de 17 iunie, în anul 2 î.Hr, în constelaţia Leului.

 

 CITIŢI MAI MULT ACCESÂND:

http://ro.blastingnews.com/societate/2017/06/papa-benedict-al-xvi-lea-ne-spune-ca-data-nasterii-lui-iisus-este-gresita-001762145.html şi

Time, The Telegraph, descopera.ro,

11/06/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Diferențierea dintre români și vlahi este un efect al propagandei ruse

Imagini pentru vlahi romani photos

Vlahii timoceni sunt români autentici

 

 

Acad. Ioan Aurel Pop: „Diferența dintre români și vlahi, efect al propagandei ruse”

 

S-a spus și s-a scris adesea că numele de România a fost „inventat” sau folosit pentru prima oară de către un autor grec, Dimitrie Philippide, pe la 1816, când el publica la Leipzig lucrările Istoria României și Geografia României, referindu-se în linii mari la spațiul vechii Dacii traiane.

Unii au crezut sincer și mai cred că toponimul de România a apărut realmente ex nihilo la începutul secolului al XIX-lea, din rațiuni politice artificiale și în spirit naționalist modern.

În legătură cu această convingere se află și o alta, curentă și acum în anumite zone ale spiritualității europene: valahii au fost o populație difuză, disparată și neprecizată în Evul Mediu, cu mai multe ramuri și componente; dintre anumiți valahi, s-ar fi format în epoca modernă, odată cu națiunile de tip modern, românii. Cu alte cuvinte, valahii și românii ar fi două popoare (etnii) predominant romanice, aflate în succesiune: întâi ar fi fost vlahii și apoi românii.

Impunerea unor asemenea idei tendențioase, cu substrat politic, legate de diferențele dintre vlahi/valahi și volohi sau dintre moldoveni și români, fără nicio bază științifică, s-a făcut, în mare măsură, datorită propagandei rusești și apoi sovietice, însușite și perpetuate până astăzi în anumite cercuri și de anumite state.

Text este extras din articolul „Serbia. Catastrofa lingvistică, numită „limba vlahă”, demontată de academician Alexandrina Cernov: Valea Timocului nu va avea o „limbă vlahă” funcțională” și reprezintă Discursul de recepție la Academia Română al istoricului Ioan Aurel Pop.

romaniabreakingnews.ro

19/03/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: