CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Diferențierea dintre români și vlahi este un efect al propagandei ruse

Imagini pentru vlahi romani photos

Vlahii timoceni sunt români autentici

 

 

Acad. Ioan Aurel Pop: „Diferența dintre români și vlahi, efect al propagandei ruse”

 

S-a spus și s-a scris adesea că numele de România a fost „inventat” sau folosit pentru prima oară de către un autor grec, Dimitrie Philippide, pe la 1816, când el publica la Leipzig lucrările Istoria României și Geografia României, referindu-se în linii mari la spațiul vechii Dacii traiane.

Unii au crezut sincer și mai cred că toponimul de România a apărut realmente ex nihilo la începutul secolului al XIX-lea, din rațiuni politice artificiale și în spirit naționalist modern.

În legătură cu această convingere se află și o alta, curentă și acum în anumite zone ale spiritualității europene: valahii au fost o populație difuză, disparată și neprecizată în Evul Mediu, cu mai multe ramuri și componente; dintre anumiți valahi, s-ar fi format în epoca modernă, odată cu națiunile de tip modern, românii. Cu alte cuvinte, valahii și românii ar fi două popoare (etnii) predominant romanice, aflate în succesiune: întâi ar fi fost vlahii și apoi românii.

Impunerea unor asemenea idei tendențioase, cu substrat politic, legate de diferențele dintre vlahi/valahi și volohi sau dintre moldoveni și români, fără nicio bază științifică, s-a făcut, în mare măsură, datorită propagandei rusești și apoi sovietice, însușite și perpetuate până astăzi în anumite cercuri și de anumite state.

Text este extras din articolul „Serbia. Catastrofa lingvistică, numită „limba vlahă”, demontată de academician Alexandrina Cernov: Valea Timocului nu va avea o „limbă vlahă” funcțională” și reprezintă Discursul de recepție la Academia Română al istoricului Ioan Aurel Pop.

romaniabreakingnews.ro

19/03/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tito şi planul secret al „Republicii Socialiste Valahia” (Iugoslavă), cu capitala la București

 

 

 

planul_tito_iugoslavia_mare_peste-romania_albania_grecia_romaniabreakingnews_ro

 

 

 

 

Dezvăluiri despre planul secret al lui Iosif Broz Tito! …o Românie ciuntită pe post de „Republica Socialistă Valahia” (Iugoslavă) cu capitala la București.

Există  istorici care afirmă că Tito avea în plan o Iugoslavie mult mai mare, mai puternică, nu doar o putere regională, ci chiar mondială!

 

Iosip Broz Tito

Iosip Broz Tito

Există mulți care mai simt și astăzi nostalgia Iugoslaviei, recurgând mereu la argumentul că pe vremea lui Tito și a Iugoslaviei s-a trăit mai bine, pentru că exista o viață lipsită de griji și mult mai sigură, în timp ce alții cred că Iugoslavia era o creație artificială, care prin forță a ținut de zeci de ani la un loc împreună națiuni și etnii diferite. 

Dar cine știe ce soarta ar fi avut Iugoslavia, dacă s-ar fi făcut public din timp un plan mai puțin cunoscut al lui Iosif Broz Tito se întreabă astăzi istorici dar și jurnaliști din spațiul fostei Iugoslavii.Unii istorici cred că Tito a dorit o Iugoslavie mai mare, mai puternică, nu doar o putere regională, ci și chiar una de talie mondială.

A se vedea  express.hrba.n1info.comdnevno24.com și Blic

Pentru prima dată, omul de știință american Sabrina Petra Ramet, profesor de științe politice la Universitatea de Științe și Tehnologie a Norvegiei, a făcut dezvăluiri  despre existența acestui plan secret, pentru cotidianul Blic din Serbia, unde a argumentat că Tito a dorit să creeze o Iugoslavie, care ar fi inclus zonele de frontieră din jurul Iugoslaviei:  Grecia, Albania, Bulgaria, cel puțin o parte din provincia austriacă Carintia, precum și întreaga provincie italiană  Friuli.

Printre susținătorii iredentismului iugoslav cu astfel de viziuni ale Iugoslaviei mari au fost înainte monarhiști dar și republicanii (de orientare socialistă) în epoca de dinaintea crearei Iugoslaviei din 1918.

Sabrina Ramet, amintește pentru Blic,  declarația politicianului Svetozar Pribćevići, care afirma că  „Iugoslavia ar trebui să se extindă de la Soci  la Salonic”.

Privind această hartă, poate că cel mai ciudat lucru îl reprezintă faptul că sunt înglobate în componența Iugoslaviei, Bulgaria și Albania. (Foto – contur plin cu verde)

iugoslavaia_mare

Cu toate acestea, viziunea nu este departe de adevăr, dacă luăm în considerare că a existat o mișcare politică  – „ Zveno” în  Bulgaria , care a sprijinit ideea de a transforma Bulgaria și Albania într-un stat comun al  slavilor de sud.

 Mai mult, organizația  Zveno a participat chiar la lovitura de stat în  Bulgaria anului 1934. 

Atunci, ei  au cerut o alianță cu Franța și includerea Bulgariei în Iugoslavia! Câțiva ani mai târziu chiar și guvernul britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a sprijinit ideea de a crea o Iugoslavie mare, ca răspuns la aderarea Bulgariei la puterile Axei.

Mulți au uiat că după al doilea război mondial, Iugoslavia lui Tito a declarat că  Trieste și întreaga Karınca, inclusiv Carintia din Austria aparțin Iugoslaviei! 

„Ne- a scăpat  Carintia, dar condițiile internaționale erau de așa natură încât a trebuit să o părăsim temporar. Carintia este al teritoriul nostru și vom lupta pentru el” – declara Tito câțiva ani mai târziu.

planul_tito_iugoslavia_mare_peste-romania_albania_grecia_romaniabreakingnews_ro

In plus, după cum mărturisește istoricul Sabrina Ramet, a existat o hartă foarte interesantă, hartă care reprezenta proiectul pentru  o Iugoslaviei,  care la vremea aceea după cum plănuia Tito,  părea să aibă  în parte sorți de izbândă, cu excepția a două cazuri:

* Această viziune a mareșalului Tito a inclus Albania și părți din România și Grecia, inclusiv Salonic !

* A existat un acord  între Tito și  omul politic bulgar Dimitrov, care stipula integrarea Bulgariei în comunitatea țărilor Iugoslave.

Autorul acestei neobișnuite hărți  subliniază faptul că într- un „univers paralel”, dacă revoluția comunistă din Grecia ar fi reușit iar SUA, Marea Britanie și occidentul nu ar fi putut să impună „regimul coloneilor”, planul acestei Iugoslavi s-ar fi materializat cel puțin parțial, aducând câștig de teritorii desprinse din Grecia  și alăturate Iugoslaviei.

Același lucru este valabil pentru Valahia/Țara Românească, fostul principat, și astăzi o provincie istorică a României, care puțin probabil să fi fost alipită Iugoslaviei.

Dacă prin absurd ar fi existat această  șansă, era mult mai puțin probabil să fi putut să aibă loc  scenariul extinderii  Iugoslaviei până la Istanbul.

tito_si_iugoslavia_mare
Fierbințeala iredentismului sârb cu gandul la Iugoslavia Mare în ziarul dnevno24.com

Dincolo de fierbințelile iredentismului sârb, se pot pune o sumedie de întrebări punctuale despre acest plan care trebuie judecat la rece din perspectiva fiecărei națiuni vizate de acesta  și neapărat în lumina celor petrecute recent în războiul civil din Iugoslvia, în timpul căruia atrocitățile sârbilor împotriva croaților, bosniacilor, albanezilor și a altor etnici au oripilat o lume întregă.

Ca o concluzie, putem nota stranietatea harții cu pricina, care se suprapune mai vechilor narative bolșevice / sovietice cu privire la România și anume Transilvania înglobată în Republica Socialistă Ungaria, iar Moldova istorică desprinsă de Republica Valahia și  înglobată într-o Moldovă mare sovietică.

Să ne amintim și de încercările sovietice din anii 50 ai secolului XX, de a reorganiza economic țările comuniste prin care cel puțin față de România se viza la fel de straniu, o uniune economica agrară între sudul României și Bulgaria, fară industrie, iar pentru Moldova istorică o altă viziune economică prin care să fie ruptă de sud și „mai legată de RSSM peste râul Prut”.  

Iată cum „Toate-s vechi si nouă toate” după cum spunea marele Mihai Eminescu.

Ce este de fapt cu acest Panslavism, unealtă geopolitică atât pentru iredentismul sârb cât și pentru naționalismul rus?

Panslavismul este o viziune politică concretizată pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea, ca mișcare social-politică ce urmărea ca scop declarat unirea tuturor popoarelor slave. Atenția principală era îndreptată către Balcani, unde slavii sudici erau guvernați de două mari imperii: Austro-Ungaria și Imperiul Otoman.

De Panslavism s-a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Țarist – Rus cât și de Uniunea Sovietică.Mișcare a început odată cu încheierea războaielor din anul 1815. Odată cu încheierea păcii, conducătorii europeni au încercat să restabilească status quo-ul antebelic. Reprezentantul Austro-Ungariei la Congresul de la Viena, Metternich, și-a dat seama că cea mai mare amenințare la adresa acestui status-quo în Austria erau mișcările naționalităților imperiului, care doreau independența. Supușii împăratului de la Viena erau membri a numeroase grupuri etnice, (italieni, români, unguri, etc), proporția de slavi fiind foarte ridicată.

Prima convenție panslavă s-a ținut la Praga – Boemia în 1848, în timp ce mișcarea slavilor sudici a devenit activă după ce Serbia și-a obținut îndependența de sub dominația Imperiului Otoman. În acest timp, în Austria a fost pusă în practică o politică internă represivă pentru a pune stavilă naționalismului care amenința unitatea imperiului.Panslavismul din Balcani a fost total diferit de cel din Europa Centrală, orientându-se fără echivoc către obținerea sprijinului Rusiei. Mișcarea panslavă sudică era apărătoarea obținerii independenței de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Otoman.

Sârbii căutau să-i unească pe toți slavii balcanici sub conducerea lor. Serbia, imediat după cucerirea independenței, era un stat mic și, în ciuda instabilității Imperiului Austro-Ungar, acesta din urmă era un adversar redutabila al Serbiei. În această situație, ideea implicării în conflict a Rusiei a părut o alegere bună.

În 1806 și mai apoi în 1815, Serbia și-a consolidat independența față de otomani. Imediat după obținerea independenței, sârbii au început să caute să extindă controlul tânărului lor stat asupra tuturor slavilor din balcani dar și peste românii balcanici.

Cum a ajuns Serbia să se extindă și să înglobeze vechi teritorii ale românilor – Timocul?

 

romanii din Serbia

 

Miloș Obrenovici, un luptător sârb pentru eliberarea de sub dominația otomană, obține în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pașalâcului de Belgrad, reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est și Timoc, însă nu cucerește Timocul și Craina.

La Pacea de la Adrianopole din 1829 și prin Hatișeriful de la 1830, Miloș Obrenovici solicită anexarea județelor majoritar românești, Timoc și Craina. Printr-o intervenție militară trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc.

În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească.

În 1833 ocupă de facto militar Timocul, dezlânțuind groază printre români. Preoții învățătorii și notabilitățile locale (etnici români) sunt uciși iar în locul lor sunt aduși sârbi care începînd cu acel an interzic limba română, botezul cu nume românești.

Despre ocuparea militara sârbă a Timocului la 1833. Mărturie video la RBN Press despre deznaționalizarile și opresiunile sârbe la adresa românilor din Timoc – Interviu cu Natașa Tosic, președinta Mișcării Democrate a Românilor din Serbia (25 august 2014).

 

https://romaniabreakingnews.ro/natasa-tosic-marturie-video-despre-ocupatia-militara-sarba-a-timocului-romanesc-1833-2014/

 

Pe timpul Austro-Ungariei, slavii sudici erau împărțiți în mai multe entități: slovenii (Steiermark/Štajerska, Kärnten/Koroška, Görz/Goricija, Krain/Krajn) și sârbii (în Bosnia) în zona austriacă, croații și sârbii în zona maghiară (în regatul autonom Croația). Datorită pozițiilor diferite încadrul imperiului, scopurile slavilor sudici difereau în rândurile diferitelor grupuri etnice.

O alternativă puternică la panslavism era austroslavismul, activă în special în rândul slovenilor. Datorită faptului că sârbii erau distribuiți în mai multe provincii, cât și datorită legăturilor lor speciale cu statul independent Serbia, ei se numărau printre cei mai puternici susținători ai independenței slavilor de sud față de Austria.

Deși la încheierea primului război mondial s-a creat Regatul Iugoslaviei sub coroana sârbă și cei mai mulți slavi sudici au fost uniți într-un singur stat, o mare problema a reprezentat-o tendințele opresiv-dominatoare ale sârbilor.Panslavismul timpuriu a surescitat ceva interes printre polonezi, dar această orientare și-a pierdut din importanță datorită dominației Rusiei, care în timp ce vorbea despre eliberarea altor popoare slave prin acțiunile frățești ruse, în zonele pe care le stăpânea în Polonia ducea o politică opresivă. 

Așa au realizat polonezii cam ce este panslavismul. Panslaviștii ruși aveau o atitudine ambiguă față de polonezi, reprezentanți pe de-o parte ai unei națiuni slave, dar pe de altă parte, reprezentanți ai unuia dintre cei mai puternici adversari istorici ai Rusiei, Papalitatea Romană. 

Influența panslavismului secolului al XIX-lea a avut o influență mică asupra polonezilor, cu excepția simpatiei pentru alte națiuni slave aflate sub dominație străină și care se luptau pentru câștigarea independenței.

După ce Polonia și-a recucerit independența de sub dominația prusacilor, austriecilor și rușilor în 1918, nici o forță politică responsabilă din Polonia nu a avut în programul lor o prevedere panslavă.

În timpul epocii comuniste în Polonia, URSS-ul a folosit unealta panslavistă pentru justificarea controlului exercitat asupra fraților polonezi.

 

Autor: Marko Vlajovici romaniabreakingnews.ro

05/02/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un discurs de acum 20 de ani dezvăluie intenţiile anexioniste ale liderului Rusiei, Vladimir Putin

 

 

 

 

 

 

 

Ce îşi doreşte Putin? Un discurs de acum 20 de ani dezvăluie intenţiile liderului Rusiei.

 

 

 

Vladimir Putin se gândea inca de acum 20 de ani la protecţia etnicilor ruşi din Crimeea, dar nimeni nu credea că va fi cândva în măsură să îşi transforme obsesiile în politică.

El şi-a pregătit atent acţiunile, pe care le-a aplicat atunci când circumstanţele i-au permis, comentează site-ul Slate.fr.

„Şi nu mă gândesc doar la Crimeea”, afirma, în 1994, într-o conferinţă la Sankt Petersburg, Vladimir Putin, care la vremea aceea era doar un adjunct al primarului oraşului. 

O fundație germană, Fundația Körber, creata de un industriaș care luptase cu Wehrmacht-ul în Ucraina, iar acum dorea să-si dedice averea dialogului Est-Vest, a organizat o conferință privind relațiile cu Rusia.

Cu această mica frază, Vladimir Putin, si-a surprins interlocutorii, dar, in scurt timp spusele sale au fost uitate. 
In timpul conferinței  Putin s-a păstrat mult timp tăcut.
Apoi, dintr-o dată a vorbit:

„În ceea ce priveşte problemele populaţiilor rusofone din fosta Uniune Sovietică, aş vrea să remarc faptul că nu ele au invadat fostele republici URSS, ci puterea sovietică le-a invadat. În acest sens, ruşii sunt victime ale puterii sovietice, ca şi celelalte popoare din URSS (…).

Nu uitaţi că în interesul securităţii generale şi a păcii în Europa, Rusia a renunţat voluntar la teritorii gigantice în favoarea fostelor republici ale URSS, inclusiv la teritorii care, istoric, au aparţinut întotdeauna Rusiei. Şi nu mă gândesc doar la Crimeea sau la nordul Kazahstanului, ci şi la regiunea Kaliningrad.

Urmarea este că, brusc, 25 de milioane de ruşi trăiesc acum în străinătate şi Rusia nu poate permite – dacă nu ar fi în interesul securităţii Europei – ca aceşti oameni să fie abandonaţi sorţii”, a subliniat Putin, conform protocolului conferinţei.

Diaspora rusă este un fel de obsesie pentru Vladimir Putin. În 2005, el declara că destrămarea URSS a fost „cea mai mare catastrofă strategică a secolului XX”.

„Cel care nu o regretă nu are inimă, cel care o regretă nu are creier”, adăuga el.

Vedem asadar ca Putin avea acest proiect geopolitic de 20 de ani si ca „protecţia etnicilor ruşi oriunde ar fi ei”, este una dintre priorităţile lui.

Însă declaraţiile lui din 1994 nu au atras atunci o atenţie deosebită. Putin nu era decât un personaj de rangul doi şi nimeni, la acea vreme, nu credea că într-o bună zi va fi în măsură să-şi transforme obsesiile în politică, potrivit revistei online Slate.fr.

Totuşi, au existat şi semne mai recente care arată că anexarea Crimeei şi intervenţia în sud-estul Ucrainei nu sunt decizii de ultim moment, adoptate în grabă pentru a răspunde unei situaţii neprevăzute.

Ele au fost pregătite cu grijă, chiar dacă momentul aplicării lor a fost dictat de circumstanţe, adaugă sursa citată.

În 2012, Putin a numit un nou şef de Stat Major, generalul Valeri Gherasimov, care în ianuarie 2013 afirma că frontiera dintre pace şi război tinde să dispară, iar războaiele moderne nu mai sunt declarate.

Obiectivele nu pot fi atinse numai cu armele, ci şi prin măsuri politice, economice, umanitare, prin dezinformare, adăuga generalul, precizând că acţiunile militare trebuie să aibă caracter ascuns, cu utilizarea forţelor speciale.

Aceasta este una dintre marile slăbiciuni ale occidentalilor în faţa politicii revizioniste a Rusiei: ei nu iau în serios ceea ce spune preşedintele rus, care nu îşi ascunde adevăratele intenţii, comentează revista online Slate.fr.

Surse: http://www.slate.fr/ crimee-obsession-poutine prin descopera.ro

06/09/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: