CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

9 decembrie 1933 – Guvernul liberal condus de I.G.DUCA a dizolvat GARDA DE FIER


Foto: Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de fier, în mijlocul membrilor mișcării
.

În noaptea de 9-10 decembrie 1933, guvernul liberal condus de I.Gh.Duca a dizolvat printr-un decret Partidul Garda de Fier, pentru a împiedica participarea acestuia la alegeri.

La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului a fost totuși criticată drept autoritară.
Publicistul Adrian Petreanu scrie în publicația https://www.buciumul.ro, că primul ministru Gheorghe Duca și-a motivat decizia  prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului.
Același argument fusese folosit de liberali în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii prin Legea „Mârzescu”, fiind definit drept o organizație care punea în pericol chiar existența statului.

În acea noapte au fost arestaţi în întreaga ţară, conform datelor oficiale, peste 2000 de legionari (peste 10.000 conform surselor legionare), sediile acestui partidului naţionalist au fost sechestrate, arhivele confiscate, iar buletinele de vot care erau deja tipărite, date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, în care listele Gărzii de Fier nu mai figurau.

Majoritatea legionarilor au fost ridicaţi fără forme legale de arestare și depuşi la Fortul 13 Jilava, iar publicaţiile Gărzii de Fier au fost suprimate.

Deşi căutat asiduu de Poliţie, conducătorul partidului, Corneliu Codreanu nu a fost găsit. În urma unei consfătuiri a Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele tuturor membrilor acestuia, dar mai ales a filosofului Nae Ionescu, care avea informaţii din zone oficiale legate de intenţia asasinării liderului legionar, Corneliu Codreanu a acceptat să se ascundă, deşi iniţial refuzase acest lucru şi intenţiona să se predea.

Campania electorală, de altfel, fusese presărată de abuzuri şi violenţe fără precedent ale forţelor de ordine, îndreptate în special împotriva militanţilor Gărzii de Fier, dar şi împotriva reprezentanţilor Partidului Naţional Ţărănesc şi celui averescan.

Cinci membri ai Gărzii de Fier fuseseră ucişi în timpul acestor violenţe, printre aceștia aflându-se studentul Virgil Teodorescu, împuşcat în spate în timp ce lipea afişe electorale la Constanţa şi  cel al şoferului ieşean Constantin Niţă, care arunca pâine studenţilor legionari asediaţi de poliţie în căminul studenţesc de la Râpa Galbenă.

Atunci când este analizat un eveniment istoric de o asemenea importanţă (să nu uităm că una din consecinţele sale a fost chiar asasinarea, la 29 decembrie, a primului ministru Duca), este necesară aprofundarea contextului social-politic şi a circumstanţelor care l-au făcut posibil. Altfel, Istoria riscă să devină un simplu instrument utilizat fără scrupule în scopul atingerii unor obiective politice deseori meschine.

Şi, ceea ce este mai grav, noi cei de astăzi suntem susceptibili de a repeta – desigur, în forme şi cadre actuale – erorile care au însângerat epoca respectivă.

Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. România semnase în februarie acelaşi an “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Naţiunilor.

Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul de la Bucureşti solicitase amânarea unor plăţi, fapt acceptat de bancherii occidentali cu condiţia asumării, printr-un acord oficial, de către partea română, a unor obiective economice şi politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi: achitarea salariilor proporţional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaţilor, vinderea redevenţelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanţe şi Guvern, a unor controlori străini, din partea  Societăţii Naţiunilor, creşterea preţurilor unor bunuri de larg consum etc..

De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice, sociale şi politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi achitării datoriei externe.

Practic, creditorii îşi prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. 

Foto: Charles Rist, controlorul băncii franceze în România

Procedurile erau foarte asemănătoare celor practicate astăzi de FMI şi Banca Mondială în acordurile încheiate cu diversele state (asta pentru că tot vorbeam de repetarea, în forme noi, a unor fenomene petrecute în istoria mai mult sau mai puţin recentă).

Propunerile fuseseră redactate şi sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naţionalitate evreiască, şi totodată important exponent al francmasoneriei franceze.

În octombrie 1933, are loc o vizită neoficială a controlorului Charles Rist în România.

Departe de capitală, la cula familiei Duca din Măldărăşti-Vâlcea, are loc o consfătuire la care participă liderul liberal, Charles Rist şi Richard Franasovici – exponent al masoneriei române.

Cu acest prilej s-a discutat aducerea la guvernare a Partidului Naţional Liberal. Rist va reclama ascensiunea fără precedent a popularităţii Gărzii de Fier, cerându-i să ia măsuri energice în acest sens. 

Trebuie luat în seamă faptul că în România se resimţeau de mai bine de patru ani efectele crizei economice mondiale şi că pe acest fond caracterizat prin nemulţumiri sociale acute, retorica justiţiară a mesajului electoral gardist cunoştea o aderenţă sporită.

Condiţia pusă de Rist a fost acceptată şi asumată de Duca, chiar dacă i se părea foarte periculos, după cum avea să declare personal mai multor apropiaţi care au mărturisit acest lucru.

Şi într-adevăr, la 7 noiembrie 1933, primul ministru ţărănist Alexandru Vaida Voievod a fost forţat de regele Carol al II-lea să abdice. I Gh Duca investit de rege cu formarea noului guvern şi va anunţa organizarea de alegeri parlamentare în decembrie.

Sunt mărturii cu privire la faptul că I Gh Duca a ezitat îndelung înainte de a trece, în sfârşit, la semnarea decretului de scoatere în afara legii a Gărzii de Fier. El fusese conştient de gravitatea unui asemenea act politic ce contravenea flagrant atât Constituţiei cât şi principiilor fundamentale ale dreptului.

 Se crea situaţia paradoxală în care autoritatea statală, cea care este datoare să apere Legea şi drepturile cetăţeneşti, suspenda legalitatea şi săvârşea, ea însăşi, abuzul şi fărădelegea. 

Duca era un om politic prea experimentat pentru a putea realiza consecinţele greu de prevăzut pe care o astfel de stare le putea genera. Pentru că, în momentul în care autorităţile suspendă legalitatea, desfiinţând practic Constituţia, dreptul încetează să mai domnească,  iar haosul şi violenţa pun stăpânire pe societate şi pe mintea fiecărui individ.

Legionari arestați de guvernul Duca, depuși la închisoarea Jilava. Decembrie 1933.

Hotărârea, luată cu mare greutate, a fost precipitată de presiunile exercitate de cercurile financiare occidentale, prin intermediul lui Nicolae Titulescu. Iar actul fatal s-a produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, când premierul Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier.

Documentele indică intenţia liderilor legionari de a calma spiritele în rândul propriilor adepţi şi de a ţine sub control eventuale reacţii violente în faţa acestui abuz nedemocratic şi anticonstituţional fără precedent în România de până atunci.

Probabil că şefii Gărzii de Fier se temeau de reacţii a căror amploare nu o puteau nici ei prevedea, aşa explicându-se intensitatea apelurilor la calm şi legalitate. Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul emite în dimineaţa de 10 decembrie 1933, la orele 6,30, o circulară în numele lui Codreanu, în care spune:

„ Camarazi,

1. Veți aștepta cu calm și cu aceeași neînvinsă credință desfășurarea furtunii.

2. Nu vă veți îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veți supune măsurilor justiției în ale cărei virtuți am crezut și vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veți împărți după cum urmează, ascultându-mă și de această dată fără șovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat și celelalte ținuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În județele în care candidează personal Mareșalul Averescu, îi veți da voturile și vă veți pune la dispoziția sa în orice provincie ar candida.

8. Veți lupta pentru acești trei oameni cu același dor cu care ați luptat pentru propria voastră mișcare. (…) Oamenii aceștia nu au credințele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credințele noastre, dar sunt lipsiți de caracter. Turcii n’au avut credința lui Ștefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creștine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul. […]

Alegerile s-au ţinut fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanţi se aflau în închisoare şi care au fost eliberaţi după scrutin şi după ce Partidul Naţional Liberal şi-a adjudecat victoria.

Eliminând al treilea partid ca pondere electorală, liberalii au putut asuma o victorie cu 51% din voturi.

Vasile Marin și Sterie Ciumetti, la Fortul 13 Jilava, în timpul arestului fără mandat din decembrie 1933.

Însă consecinţele nu au întârziat să apară.

Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, fusese însoţită de frecvente excese ale Poliției, însoțite de bătăi, torturi, chiar şi răzbunări personale, dar şi erori precum arestarea de persoane fără nici o legătură cu legionarii.

Toate acestea generaseră o stare de tensiune şi resentimente puternice în rândul legionarilor.

Să nu uităm că existau inclusiv 5 morţi, iar excluderea din Parlament și din viața politică genera acumularea unor serioase frustrări.

Prin satele din sudul ţării circula o doină creată ad-hoc de un autor popular: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deţinut politic, în anii 1990).

Asasinii lui Duca, la Jilava.

Iar frustrările nu se regăseau doar în mediile legionare. Ziarele din ianuarie-februarie 1933 relatează dezbaterile aprinse, în care reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Poporului (condus de g-ral Averescu) denunţau violenţele comise de guvernul liberal la adresa opoziţiei, în timpul campaniei electorale şi scrutinului.

Pe fondul acestei stări psihologice încărcate, trei dintre membrii fostei Gărzi de Fier – gălăţeanul Nicolae Constantinescu şi aromânii Doru Belimace şi Ion Caranica, vor lua iniţiativa „pedepsirii” premierului Duca.

Această intenţie venea din frustrarea larg răspândită, cauzată de faptul că vinovaţii pentru toate acele abuzuri, în frunte cu primul-ministru, nu erau traşi la răspundere pe cale legală în nici un fel.

Şi, fără o consultare şi un aviz al conducerii legionare, încă risipite, ei îl vor asasina pe primul ministru I.Gh. Duca, în seara de 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia.

Publicitate

09/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | 2 comentarii

O listă a asasinatelor și a abuzurilor incalificabile, care definesc îndelungata domnie a fostului colonel KGB, Vladimir Putin

Putin nu face decât să maimuțăreasca grotesc valori precum democrația, libertatea umană, drepturile omului, legalitatea și statul de drept, dreptul internațional, suveranitatea și independența, scrie jurnalistul și scriitorul Daniel Uncu în publicația online https://inliniedreapta.net.

Pentru cei care au au uitat, amintesc faptul că acest cabotin sinistru a girat direct și indirect logica asasinatelor și a abuzurilor incalificabile, care au garnisit îndelungata sa domnie, fie ca șef al FSB, fie ca Președinte al Rusiei, fie ca prim ministru al Rusiei.

Neexhaustiv voi trece în revistă asasinatele, fizice sau doar socio-economice, care împodobesc macabru cariera politică a fostului colonel KGB, care ne vorbește ipocrit despre pericolul – real, de altfel – al arestării instituțiilor democratice occidentale de către conglomeratul Big Tech și de către establishmentul neomarxist, în timp ce el devalizeaza economia Rusiei, produce conflicte militare, pe care apoi “le îngheață”, pentru a ține sub control teritoriile pe care le consideră de facto ale Rusiei și deține titlul neoficial de cel mai bogat om de pe Terra…

1. Noiembrie 1998 – la numai patru luni după ce Vladimir Putin este numit seful KGB de către Boris Eltin, deputata Galina Starovoitova – cea mai vocală susținătoare a democratizarii vieții politice din Rusia este asasinata în apartamentul ei din Sankt Petersburg. După numai câteva luni, Putin este numit prim minstru al Executivului de la Moscova;

2. Aprilie 2003 – la trei ani după preluarea de către Vladimir Putin a puterii de la Kremlin – în urma nominalizarii sale de catre demisionarul bahic Boris Eltin – Sergei Yushenkov, co-presedintele Partidului Liberal, este asasinat în fața intrarii în apartamentul său din Moscova. Yushenkov era și vicepreședintele Comisiei Kovalev, care desfășura o investigație de mare anvergură asupra activităților ilegale ale lui Vladimir Putin;

3. Iulie 2003 – Yuri Shchekochikin, un extrem de apreciat jurnalist de opoziție , membru al Dumei și … al Comisiei Kovalev – care îl ancheta pe Vladimir Putin la acea dată -, contracteaza o boală misterioasă, care îl va rapune în câteva săptămâni. Shchekochikin moare pe data de 3 iulie. Oficialitățile au refuzat efectuarea unei autopsii;

4. Octombrie 2003 – este arestat Mihail Khodorkovsky, cel care intrase intr-un conflict direct cu Putin, iar firma acestuia YUKOS este preluată, practic, de Kremlin. Khodorkovsky era văzut de unele cercuri anti-Putin drept viitorul candidat la Președinția Rusiei din partea opozitiei;

5. Iunie 2004 – Nikolai Girenko, un apărător de marcă al drepturilor omului, critic al politicilor de discriminare rasială și sexuală și profesor de etnologie, este asasinat în apartamentul său din Sankt Petersburg;

6. Iulie 2004 – Paul Klebnikov, editor al ediției ruse a revistei “Forbes” este asasinat la Moscova. La data când a fost asasinat, acesta desfășura o investigație jurnalistică referitoare la activitățile ilegale ale unui fond de investiții , implicat în reconstrucția (?) Ceceniei, activități care duceau până la Kremlin;

7. Septembrie 2004 – Viktor Yuschenko, candidatul anti-Kremlin la funcția de președinte al Ukrainei, pro-european și fervent susținător al aderării Ukrainei la UE și NATO, este otrăvit cu dioxina de proveniență ex-KGB. Supraviețuiește in mod miraculos și câștigă cursa electorală ;

8. Septembrie 2006 – Andrei Kozlov, prim vicepreședinte al Băncii Centrale a Rusiei este asasinat la Moscova. Kozlov era implicat într-o delicată și amplă operațiune de reformare a sistemului bancar rus, care să preîntâmpine activitățile de spălare de bani. Operațiunea viza legături ale lumii interlope și ale fostului KGB cu Kremlinul;

9. Octombrie 2006 – Anna Politovskaya, jurnalistă și scriitoare profund anti-putinista, este asasinata în fața casei sale din Moscova;

10. Noiembrie 2006 – Alexander Litvinenko, fost agent KGB, refugiat în Occident, este ucis prin otrăvire cu Poloniu radioactiv, provenit din surse rusesti. În prealabil, Litvinenko făcuse declarații complete în fata Comisiei Kovalev în legătură cu invazia rusă din Cecenia. Cu aceeași ocazie, îi atrasese atenția lui Sergei Yuschenkov de faptul că este o țintă a KGB-ului/FSB-ului. După eliminarea lui Litvinenko, Comisia Kovalev a fos redusă definitiv la tăcere;

11. Martie 2007 – Daniel McGrory, corespondent “The Times of London”, este găsit găsit mort în locuința sa. McGrory investiga asasinarea lui Litvinenko și implicarea autorităților britanice în elucidarea cazului;

12. Ianuarie 2009 – Stanislav Markelov, avocat pentru drepturile omului, este împușcat în ceafă cu un pistol cu amortizor, după ce anunțase într-o conferință de presă intenția de a acționa în judecată guvernul rus pentru eliberarea din inchisoare a colonelului Yuri Budanov, care îl ucisese pe unul dintre clienții lui Markelov din Cecenia, cu cinci ani în urmă;

13. Iulie 2009 – Natalia Estemirova, jurnalistă și activista pentru drepturile omului, este răpită din Grozniy, împușcată, iar trupul îi este abandonat la o margine de drum. Era considerată o demnă urmași a Annei Politovskaya, asasinata la rându-i cu numai câțiva ani înainte ;

14. Februarie 2015 – Boris Nemțov, liderul opozitiei ruse, fost vice-premier și cel mai virulent critic al lui Valdimir Putin, este asasinat pe stradă, în apropierea Kremlinului. Cu numai câteva zile înainte să fie asasinat, Nemțov declarase într-un interviu că nu exclude posibilitatea de a fi ucis, ca urmare a poziției sale critice la adresa lui Vladimir Putin;

15. August 2020 – activistul anti-coruptie și critic al lui Putin, Aleksei Navalnii, este otrăvit și apoi spitalizat în stare grava. Se suspecteaza că fusese otravit prin contaminarea ceaiului pe care îl servise înaintea zborului său de la Tomsk la Moscova.

În timpul zborului, lui Navalnii i se face foarte rău și este transportat la un spital din Omsk, după o aterizare de urgență pe aeroportul orașului . Este pus în coma indusă . Este transferat, două zile mai tarziu, la spitalul Charite din Berlin, Germania. Pe 2 septembrie 2020, guvernul german declara oficial că are „dovezi clare” că Navalnii a fost otrăvit cu o substanță folosită de KGB și apoi de FSB, cunoscută sub denumirea de noviciok.

Imediat după reîntoarcerea lui Navalnii în Rusia, acesta este arestat împreună cu soția și avocata lui.

Acesta este Putin, mult aplaudat de unii, personajul cu care politicieni europeni se dau în bărci și cu care Germania își aranjează iresponsabil propria dependență energetică si propriul concubinaj politic, peste capul întregii Europe. Asta, în timp ce Croația și Ungaria, amenință NATO că vor face opinie separată în speța conflictului ukrainean, în favoarea Kremlinului.

Care de la înălțimea stelelor de rubin în cinci colțuri, ce domină sediul puterii cleptocrate de la Moscova, provoacă în continuare militar și politic NATO și debilizatele neostangist State Unite ale Americii. Asta, în timp ce agenți de influență și idioți utili autohtoni îi aduc individului osanale.

Aurite sau nu…!

18/02/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosare prăfuite despre un personaj aproape uitat: Generalul de poliție Gabriel Marinescu, omul regelui Carol al II-lea

 

 

 

 

 

 Generalul  de politie Gabriel Marinescu  a fost un bărbat impozant, robust, avea 96 de kg. si o înălţime de 1,75 m,  un personaj  care degaja energie şi putere.

Numit adesea si  Gavrilă Marinescu, s-a nascut la  7 noiembrie 1886, in localitatea Tigveni, judetul Arges.

Tatăl său a fost timp de peste patru decenii comandant al Școlii Primare de la Malmaison, astfel încât tânărul Gabriel si-a trăit copilaria si adolescenta  printre ofițeri.

Curajos luptător, acoperit de glorie în Primul Război Mondial, cavaler al Ordinului Militar „Mihai Viteazul”, prefect al Poliţiei Capitalei, subsecretar de stat mai mulţi ani, ministru de Interne o săptămână, ministru al Ordinii Publice două luni, preşedinte al „Societăţii Poliţiştilor din România”, al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie, al Clubului „Venus” Bucureşti, sforar politic, om de lume, şmecher, bogat, mafiot, manipulator de informaţii, un dur – Gavrilă Marinescu a fost toate cele de mai sus.

A  participat la Campania din Bulgaria, fiind mobilizat cu Regimentul 6 Vânători. A îndeplinit funcţia de comandant de companie mitraliere, la 23 iunie 1913 înapoindu-se şi fiind demobilizat la 27 august 1913.

Pentru aceasta, a primit medalia „Avântul Ţării”, care are pe avers efigia regelui Carol I şi inscripţia cu majuscule „În amintirea înălţătorului avânt”, iar pe revers „Din Carpaţi peste Dunăre la Balcani”.

După declaraţia de război a României faţă de Austro-Ungaria (14/27 august 1916), Marinescu a fost iarăşi mobilizat şi a plecat pe frontul Primului Război Mondial cu Regimentul 2 Vânători. La 1 aprilie 1917 îl găsim pe Marinescu în acelaşi regiment.

La 21 de ani e sublocotenent, la 24 locotenent, la 29 căpitan, la 31 maior, la 35 locotenent-colonel, la 40 de ani împliniţi colonel. Si-a luat toate gradele pe merit.

Prin Înaltul Decret Regal Nr. 849/ 11 august 1917, lui Gabriel Marinescu i se conferă Ordinul „Mihai Viteazul” Clasa a III-a.

Motivaţia decorării a fost:

„Pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă cerând să lupte în linia întâi cu batalionul său la ruperea frontului german de la Mărăşti unde, în ziua de 11 iulie 1917, a cucerit poziţiile întărite ale acestuia şi apoi satele Topeşti şi Bârseşti, de pe valea râului Putna”.

La data de 15 mai 1923: locotenent-colonelul Gabriel Marinescu e unul dintre cei patru ofiţeri care poartă sicriul cu Eroul Necunoscut.

In 1926-1928, la varsta de 42 de ani, devine comandant al Regimentului 9 Vânători de Gardă (la 1 iulie 1927 este avansat colonel) iar in 1929 e decorat cu „Steaua României” în grad de Ofiţer.

In zilele de 7-13 iunie 1930 participă la lovitura de stat a lui Carol. Îl însoţeşte pe Principele Carol la Palatul Cotroceni cu regimentul sau.

La data de 11 iunie 1930: demisionează din armată pentru a fi numit de rege prefect al Poliţiei Capitalei (va rămâne doar prefect până la 23 februarie 1937, după care va cumula şi alte funcţii).

Asadar, nu i-a mai plăcut regimul cazon  şi a intrat în viesparul din jurul aventurierului rege Carol al II-lea.

Mai vârstnic cu şapte ani decât Carol, Gabriel Marinescu l-a sprijinit în revenirea în ţară, in timpul  loviturii de stat (7-13 iunie 1930), ceea ce i-a asigurat un ascendent.

In anii 1932 -1935 este  preşedinte ale „Societăţii Poliţiştilor din România”, iar la 10 mai 1932 e decorat de rege cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofiţer. 

Gabriel Marinescu a fost primul care-a construit pentru poliţia romană clădiri, astfel încât, pentru prima oară în istorie poliţiştii au avut posibilitatea sa traiasca in conditii civilizate.

 A dat poliţiştilor, cu aprobarea regelui  cele mai frumoase uniforme din istorie. 

I-a stat aproape regelui toată perioada, inclusiv în timpul dictaturii regale.

În 1934, regele îl considera „garda mea personală”, iar un an mai târziu îi spunea lui Nicolae Lupu: „[Gavrilă Marinescu e] singurul om în care am încredere”.

Este cel care in februarie 1933: conduce operaţiunile de represiune a greviştilor de la Atelierele Griviţa.

 

In 1936 Gabriel Marinescu  inaugurează Palatul Prefecturii Poliţiei Capitalei (pe Calea Victoriei).

Intre anii 1936-1940 e preşedinte al clubului de fotbal Venus Bucureşti dupa ce  tot in 1936 devine vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie (F.R.F.A.).

10 mai 1937: este avansat la gradul de general de brigadă.

23 februarie 1937: intră subsecretar de stat la Ministerul de Interne în cabinetul Gh. Tătărescu. Îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de prefect al Poliţiei Capitalei.

3 ianuarie 1938: în calitate de prefect al Poliţiei Capitalei, primeşte şi atribuţiile de secretar de stat, depinzând direct de Ministerul de Interne.

7-12 iunie 1938: România găzduieşte în sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei cel de-al XIV-lea Congres al Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală (Interpol-ul de astăzi).

31 ianuarie 1939: este ales preşedinte al F.R.F.A., funcţie în care rămâne până la 6 septembrie 1940.

21-28 septembrie 1939: ministru de Interne în guvernul generalului Gh. Argeşanu. Execută legionarii din Capitală şi din ţară după asasinarea premierului Armand Călinescu.

In septembrie 1939: se ocupă de tranzitul prin ţara noastră a tezaurului polonez (12 vagoane), de refugiul preşedintelui, al guvernului Poloniei şi a mii de civili.

28 septembrie-23 noiembrie 1939: este titularul noului Minister al Ordinii Publice în cabinetul Constantin Argetoianu.

Octombrie 1939: începe declinul. Gabriel Marinescu se dezice de Rege şi de apropiaţi, cu care intră în conflict. Nu mai face parte din camarilă.

25 noiembrie 1939: este demis de la Prefectura Poliţiei Capitalei (în locul său e numit Rodrig Modreanu). Predă funcţia de prefect la 27 noiembrie 1939.

La data de 6 septembrie 1940 regele Carol al II- lea abdica.

18 septembrie 1940: în timp de încerca să părăsească ţara, Gabriel Marinescu este arestat la Ada Kaleh (sau Băile Herculane), adus la Timişoara şi apoi la Bucureşti.

30 septembrie 1940: eliberat, i se fixează domiciliu obligatoriu.

11 octombrie 1940: este arestat ca urmare a cercetărilor efectuate de Comisia specială de anchetă criminală; aceasta fusese înfiinţată de conducătorul statului, generalul Ion Antonescu.

27 noiembrie 1940 (noaptea de 26 spre 27, orele 1:00): are loc „Masacrul de la Jilava” sau „Noaptea Sf. Bartolomeu”.

Gabriel Marinescu este asasinat în celulă de către o echipă a morții legionară in noaptea de 26/27 noiembrie 1940 la orele 01:00.

În corpul său s-au găsit 10 gloanțe, din care trei i-au străpuns craniul. După cum precizează relatările celor care au asistat la asasinatele din acea noapte, generalul i-a primit pe asasini și, cu ultimele vorbe,i-a  înjură birjărește. Fostul prefect e înmormântat într-o capelă de la cimitirul bucureştean Şerban Vodă (Bellu).

 Existenţa generalului Gabriel Marinescu a fost un veritabil roman, al carui personaj tragic, cu un sfarsit tragic, a fost chiar el.

A fost un exemplu de cum trebuie croită o carieră militară, si de cum nu trebuie să fie o existenţă de poliţist, sau de demnitar al statului român.

 

 VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=_oWmscdCjeg

 

 

 

 

 

Sursehttp://www.historia.ro/exclusiv;  http://www.dcnews.ro ; http://adevarul.ro

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: