CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

2 iulie 1504 – S-a stins din viaţă Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare şi Sfânt), domn al Moldovei. VIDEO

 

 

Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor 1473

 

Foto: Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, 1473

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfînt (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, vine la domnie la 12 aprilie 1457.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare şi cronicilor , a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decît numai mândrul soare”.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

Pentru ocuparea tronului Moldovei, Ştefan a avut  susţinerea domnului din Ţara Românească, Vlad Ţepeş şi a multor boieri din Ţara de Jos*.

În luptele de pe Siret, la sud-est de Suceava, lîngă satul Doljeşti, Ştefan îl înfrînge pe Petru Aron, deţinătorul tronului moldovean, unchiul şi ucigaşul tatălui său, Bogdan al II-lea , care a fugit în Polonia vecină. [1].

Potrivit cronicii slavo-române din sec. al XV-lea, pentru înscăunarea lui Ştefan “s-a adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit Teoctist şi l-a uns pentru domnie pe Siret, unde se numeşte acel loc Direptate (sat dispărut în sec. al XVI-lea – n.n.) pînă în ziua aceasta. Şi a luat sceptrul Ţării Moldovei  ” [2].

În literatură era specificat că ceremonia “ungerii” la domnie are loc nu în câmpie, ci în biserica satului Direptate [3].

Astfel s-a început domnia lui Ştefan cel Mare.

Ştefan-Vodă a reuşit chiar de la început să scoată ţara din impasul în care se afla în rezultatul luptelor politice interne şi numai acest moment ar fi fost de ajuns ca numele lui să fie înveşnicit în istorie.

El i-a rechemat în Moldova pe boierii fugiţi în ţările vecine, făgăduindu-le să le ierte slujba la domnul precedent, să le restituie averea şi să le menţină înalta situaţie de mai înainte din societate.

După un sfert de veac de lupte crîncene dintre grupările boiereşti pentru putere, acest pas al noului domn a jucat un rol pozitiv [4], o parte considerabilă a boierilor reîntorcîndu-se în ţară**.

Ca urmare, concurentul principal al lui Ştefan, Petru Aron, rămîne practic fără boieri în anturajul său şi doar cu promisiunea de ajutorare a regelui polon.

Treptat, domnul a concentrat în mîinile sale întreaga putere şi toate resursele militare ale ţării.

 

 

 

În imagine: Ștefan cel Mare. Portret sculptat la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos.

 

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea deja peste toate ţinuturile cuprinse între Munţii Carpaţi răsăriteni şi râul Nistru.

Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă.

În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil.

Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării, aşezând pe baze noi organizarea militară a ţării.

Cetele disparate ale marilor boieri îşi pierd treptat însemnătatea, în vreme ce greul efortului militar revine micii boierimi, care furniza unităţile de cavalerie, şi ţărănimii din care se recruta precumpănitor pedestrimea, precum şi cetele tîrgurilor, alcătuite din tîrgoveţi, care se puteau strînge mai repede în caz de nevoie.

Preluând o iniţiativă a tatălui său, care însă în scurta domnie a acestuia, nu a avut răgaz să se dezvolte, Ştefan s-a străduit să întemeieze apărarea ţării pe cea mai largă adeziune socială posibilă în condiţiile epocii.

La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 de mii de persoane. Se formează astfel “oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 de mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri.

Oastea mare a lui Ştefan era deci o „oaste de ţară„, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).

Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost întărirea sistemului de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de: Cetatea Soroca,  Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la rîul Nistru, Cetatea Hotinului  şi  Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.

Tot atît de hotărît a acţionat Ştefan şi în direcţia consolidării bazei materiale şi instrumentului instituţional al puterii domneşti. El duce o politică specială de restaurare a domeniului domnesc prin masive cumpărări de sate cu bani din vistieria domnească şi prin confiscarea domeniilor boierilor trădători. Astfel, domnul va cumpăra circa 80 de sate.

Concesiile de pămînt din domeniul domnesc sunt foarte rare. Principalii beneficiari ai generozităţii domneşti în această privinţă au fost biserica, unul din stîlpii puterii, şi mica boierime, care avea să devină principalul reazem militar şi politic al domniei.

Se-a consolidat şi influenţa domnului în organele de guvernare. Cea mai semnificativă deplasare se constată în componenţa şi noul rol pe care оl juca sfatul domnesc, principalul organ de guvernămînt după domnie, cu care împărţea puterea de stat. Numărul membrilor sfatului domnesc se micşorează de la 25-30 la 15-16 persoane.

Treptat, dregătorii curţii, numiţi de domn, au ocupat locuri în sfatul domnesc, alături de reprezentanţii stăpînilor de domenii, devenind forţa precumpănitoare. Astfel, are loc masivul transfer de putere de la marea boierime spre domnia centralizatoare. Un rol hotărîtor în sfatul domnesc a revenit pîrcălabilor – comandanţi de cetăţi.

Dezvoltînd sistematic atribuţiile pîrcălabilor, înzestrîndu-i cu putere militară şi administrativă în cetăţi şi în ţinuturile dependente de ei, Ştefan a instituit o reţea de putere strict dependentă de domnie şi controlată de aceasta, care a cuprins toată ţara.

În promovarea politicii interne şi externe, Ştefan-Vodă s-a sprijinit pe sfetnicii săi de la Curtea domnească. Printre cei care au ajutat, sprijinind cu tot zelul ţara şi domnia, au fost portarul de Suceava Şendrea, iar din 1481 Luca Arbore, vistiernicul Isac, vornicul Boldur, pârcălabul Cetăţii Hotinului  Vlaicu, pârcălabii Cetăţii Albe Hărman şi Luca, pârcălabul Orheiului Gangur, pârcălabul Cetăţii Neamţ Cristea Arbore şi mulţi alţii.

Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice – ţara era stabilă şi bogată.

Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali şi prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc.

Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin  Moldova o constituia axa Marea Neagră – Liov (Lemberg), negustorii aducînd din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme.

Vămile culese aduceau multi bani în visteria domnească şi asigură mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii, şi alte nevoi ale statului.

O atenţie aparte o acordă domnul bisericii. Mitropolitul Teoctist, pînă la 1477, şi după el mitropolitul Gheorghe au fost permanent membri ai sfatului domnesc şi au participat activ la realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Ştefan Vodă a construit un număr impunător de locaşe sfinte, pe care le-a înzestrat cu obiecte de cult (cărţi, icoane, cruci etc.). tradiţia populară îi atribuie zidirea a 44 de biserici. În mod cert sunt cunoscute 32 de locaşe ale căror ctitor a fost marele voievod.

O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici.

Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei Jagiellone, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană [5]. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei   într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa, în special cu Rusia.

Dar căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Eudochia a durat doar patru ani. Ea a murit la 4 septembrie 1467 şi a fost înmormîntată cu mare cinste la Probota Veche.

Din prima căsătorie Ştefan i-a avut pe Elena, Petru (sau Petraşcu) şi poate pe Alexandru.

Elena s-a căsătorit cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz moscovit Ivan al III-lea. Căsătoria Elenei avea scopul de a consolida poziţia internaţională a Moldovei şi Rusiei în Europa Centrală şi cea de Sud-Est.

O nouă alianţă dinastică a lui Ştefan cel Mare se realizează în 1472, prin căsătoria sa cu Maria din Mangop, descendentă din familia imperială bizantină a Comnenilor. Principalul scop al noii alianţe consta în continuarea politicii de ridicare a autorităţii ţării sale  în lumea creştină ortodoxă.

Maria din Mangop încetează din viaţă de timpuriu, în 1477, şi este înmormîntată cu multă cinste la mănăstirea Putna. Cu soţia a doua Ştefan are doi băieţi – pe Ilie şi Bogdan, care se sting din viaţă la o vîrstă fragedă.

În 1480, prin căsătoria cu tânăra doamnă Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, se continuă relaţiile tradiţionale dinastice ale Moldovei  cu Ţara Românească.

În condiţiile de intensificare a expansiunii otomane, legăturile dinastice cu ţara românească vecină întăreau poziţiile ambelor state la Dunărea de Jos.

Această căsnicie a ţinut 24 de ani, pînă la moartea lui Ştefan cel Mare. Doamna Maria Voichiţa i-a supravieţuit 7 ani. A fost înmormîntată la Putna în 1511, alături de soţul ei şi de Maria de Mangop.

Din căsătoria cu Maria Voichiţa s-a născut urmaşul la tron al lui Ştefan cel Mare – Bogdan-Vlad. Numele de botez i se dăduse în amintirea bunicilor săi Bogdan al II-lea din Moldova şi Vlad Dracul din Ţara Românească. Tot din această căsătorie s-au născut şi două fiice – Ana şi Maria-Cneajna.

În perioada domniei lui Ştefan incursiunile pretendenţilor la domnie rare şi opoziţia boierilor slabă. Pe plan extern, domnitorul trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova .

Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453 – de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

 

În politica externă Ştefan ia de la bun început iniţiativa în rezolvarea problemelor politice şi militare, mai cu seamă a litigiilor cu statele vecine. Acţiunile de acest fel nu au fost finalizate întotdeauna în favoarea sa.

Dar, după cum scrie ilustrul cronicar Grigore Ureche,  Ştefan-Vodă era “la lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrrîia, ca văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos se ridica deasupra biruitorului


Ultimii ani de domnie a lui  Ştefan cel Mare au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică.

Bătrîn şi bolnav de gută – i s-a amputat piciorul.

După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

 

 

Mormîntul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna, Suceava, România

 

            Foto: Mormântul lui Ştefan cel Mare  de la Mănăstirea        Putna, Suceava 

„Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche).

Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române:

„Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”.

Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă. A fost utilizată pentru insemnările de istorie a moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent.

Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic.

 

CITIŢI ŞI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/13/o-cronologie-a-domniei-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-1457-1504/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/06/stefan-cel-mare-%E2%80%93-un-sfant-pe-tronul-moldovei/

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/17/%C5%9Etefan_al_III_lea__ 

 

 

Bibliografie :

 

  1. Despre începutul domniei lui Ştefan cel Mare vezi: Rezachevici, C. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova. Bucureşti, 2001, p. 535-539.

  2. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., 1976, p. 63, 69.

  3. Rezachevici, C. Op. cit., p. 537.

  4. Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Ştefan cel Mare şi Sfînt în contextul epocii sale şi al posterităţii. Chişinău, Civitas, 2004, p. 39-46.** În ţară s-au întors 10-11 boieri din cei 19 membri ai sfatului domnesc precedent.

  5. Rezachevici C. Dimensiunea dinastică a politicii externe a lui Ştefan cel Mare, în “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3 (599, 2004, p. 12-17.

  6. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei, în “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Chişinău, 1990. – P. 57.

  7. Bonfinius A. Historia Pannonica sive Hungaricarum rerum decades, IV, Lipscae, 1771, libr. 1, p. 559-560.

  8. Gorovei Şt. S. 1473 – un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, în “Ştefan cel Mare şi Sfînt. 1504-2004”, Sfînta Mănăstire Putna. Suceava, 2003, p. 389-394.

  9. Dlugossi I. Historiae Polonicae, libri XIII, Ed. Lipsca, 1711-1712.

  10. Iorga, N. Acte şi fragmente cu privire la istoria romвnilor, vol. III. – Bucureşti, 1898. – P. 84.

  11. Gonţa Gh. Viaţa politică a Ţării Moldovei în epoca domniei lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Chişinău, 2004, p. 46.

  12. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., p. 29.

  13. Iorga, N. Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 1899, p. 156 şi urm.

  14. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei. – P. 53-54.

  15. Expunerea discuţiilor privind vîrsta lui Ştefan cel Mare vezi: Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Op. cit., p. 14-15.

  16. Ureche Gr. Op. cit., p. 120.

  17. Karamzin N.M. Истортия государства Российского, t. IV. SPb., 1842, p. 195.

  18. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.

  19. Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ştintifică si Enciclopedică Bucuresti (1976)

  20. A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu’à l’union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896);

  21. Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0 .

02/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cetatea Albă – „cheia” a toată Ţara Moldovei. VIDEO

“Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scopul de a sluji, ca dig, împotriva revărsării tătarilor, aces­te ziduri de un pitoresc remarcabil se oglindesc, tăcute, în apa Nistrului, înăl­ţân­du-şi jghea­burile ca nişte pumni strânşi ai Europei” – Octavian Goga

 

 

 

Cetatea  Albă

 

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc pitoresc  şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate. Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

Menţionată mai întăi ca aşezare construită de grecii din Milet, sub denumirea Tyras, după numele antic al fluviului Nistru (sec. VI-I î.Hr.) şi amplasată conform documentelor pe insula formată de cele două braţe ale deltei rîului Nistru (Tyras)

(Notă: astăzi raul Nistru nu are deltă la vărsarea în Marea Neagră ci se varsă print-un liman, fapt datorat micşorării debitului acestui fluviu). În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras şi ţinea de regatul dacic al lui Burebista. În secolele I – IV d.Hr.

Cetatea se află sub stăpânire romană. Sursele medievale o menţionau, aproape fără excepţie, cu denumiri precum: Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Alba Iulia, Akkerman, etc., toate însemnând în traducere „Cetatea Albă”.

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

Cetatea Albă era considerată, alături de Cetatea Chilia (situată la gurile Dunării),  „poarta creştinătăţii” şi „cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunăre” sau „plămânii Moldovei”.

 

 

 

tudor-cires,cetatile-romanesti,nistru,

 

 

 

Rolul lor strategic în stoparea expansiunii otomane era recunoscut de sultanul Mehmed al II-ea încă din 1462: „atâta timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale valahilor şi Belgradul sârbesc e al ungurilor, noi nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri” (Nicolae Iorga).

După numeroase încercări nereuşite, la 30 iulie 1484, o puternică oaste turco-tătară, condusă de sultanul turc Bayazid al II-lea, a asediat Cetatea Albă pe timpul domnitorului Ştefan cel Mare, cetatea căzând sub ocupaţie otomană la 5 august a aceluiaşi an  şi numită Akkerman,  iar din 1812 intră sub stăpânire rusească

Cetatea Albă era considerată, alături de Cetatea Chilia (la gurile Dunării), „poarta creştinătăţii” şi „cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunăre” sau „plămânii Moldovei”.  .

În timpul săpăturilor arheologice, între 1927-1930, când cetatea aparţinea României, aici au fost făcute numeroase descoperiri care atestă înflorirea întregii zone, pe vremea cât a făcut parte din zestrea Moldovei.

Din păcate, nici unul dintre adevărurile istorice despre acea perioadă nu este prezentat de ghizii cetăţii, care preferă să le spună turiştilor o istorie ciuntită. Semnele mistificării sunt vizibile încă de la intrare. Frumoasa stemă de piatră cu bourul Moldovei, crinul şi roza lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost desprinsă de la locul ei.

Pentru a acoperi golul lăsat, a fost pus deasupra un dreptunghi de lemn, pictat, reprezentând stema actuală a Cetăţii Albe. Pliantele şi cărţile de prezentare pe care le poţi cumpăra la intrare sunt tipărite numai în rusă şi ucraineană.

Dacă ai noroc, găseşti şi un  pliant amarat în limba engleză, unde nu e pomenită nici o perioadă istorică, nici un voievod roman.

De la ghizi poţi afla însă că „Ştefan Basarab a fost un domnitor al Moldovei de la care se trage şi denumirea veche a acestei regi­uni” sau că „în 1919, fără să fie invitate, armatele româneşti au cotropit Basarabia iar în 1940 Sta­lin a înaintat o notă de protest în urma căreia te­ritoriul a fost eliberat de către soldaţii sovietici”…

Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 şi 1940. Populaţia românească în oraş este de 2% (2001).

 

 Cetatea Albă, reconstructie Istoria.md Planul Cetăţii Albe, fostă cetate a Moldovei, astăzi în Ucraina
Cetatea Albă, reconstructie Istoria.md  Planul Cetăţii Albe, fostă cetate a Moldovei, astăzi în Ucraina

 

Cronologie

secolul al V-lea î.Hr – Primele atestări ale oraşului după ce marinarii greci din Miletia au creat aici colonia numită Niconia.

secolul al IV-lea î.Hr. – poporul nevrii organizează colonia feniciană Ophiuza, pe care o părăsesc din cauza înmulţirii şerpilor.

în jurul anului 300 î.Hr. – oraşul Tyras (denumirea oraşului pe timpul lui Herodot,  locuit de poporul tihrit) a fost înfrânt de către daci.

secolul al II-lea î.Hr. – oraşul redevine colonie grecească, principlala ocupaţie fiind cea de comerţ în zonă.

Când romanii au cucerit Dacia, au numit oraşul Alba Iulia şi îl foloseau în comerţul cu Sciţia.

375 – Invazia hunilor a devastat colonia romană.

545 – Oraşul renaşte sub ‘anzi’, cu numele de Turris.

1241 – marea invazie tataro-mongola.

1261 – Oraşul Genuia capătă de la Bizant dreptul de monopol în comerţul pontic.

1330 – Recunoasterea independentei Ţării Româneşti de către Ungaria.

1359-1365 – domnia lui Bogdan I în Ţara Moldovei (Moldovlahia, Rossovlahia).

1359 – Răscoala anti-ungara în Ţara Moldovei.

1365 – Recunoaşterea independenţei de Ungaria a Ţării Moldovei.

secolul al XIV-lea – Cetatea Albă e stăpânită de tătari. Genovezii îl numesc Moncastron, dar e cunoscut şi ca Asprokastron.

1371, martie 9 – întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Ţării Moldovei.

1375 – 1391 – domnia lui Petru I, în timpul căruia Ţara Moldovei cunoaste o perioadă de prosperitate economica.

1377 – Petru I bate primele monede ale Ţării Moldovei, groşi de argint.

1386 – Prima menţiune a Cetăţii Albe în componenţa Ţării Moldovei.

1392 – prima menţiune documentara cunoscută a Bucovinei desemnând partea de nord-vest a Ţării Moldovei.

1392, martie 30 – Roman I, domnul Ţării Moldovei, se numeste „Marele singur stapinitor, cu mila lui Dumnezeu domn Io Roman-voievod, care stapineste Ţara Moldovei, din munte pina la mare”

1400-1432 – domnia lui Alexandru cel Bun în Ţara Moldovei. Pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea ţării: organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol, etc. Pe plan extern: a susţinut lupta polonilor împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Ţării Moldovei.

1407 – sub Alexandru cel Bun, Moncastron este a Ţării Moldovei şi va fi denumită de moldoveni – Cetatea Albă.

1436 – prima atestare documentara a localitatii cu numele Chisinau

1440 – Cetatea Albă este refăcută de Ştefan al II-lea

1450 – Cetatea Albă a fost cucerită de turci şi numită Akkerman.

1451 – Alexandru Vodă a recucerit oraşul

1457-1504 – domnia lui Ştefan cel Mare. Unul din cei mai remarcabil domnitori din istoria Ţării Moldovei. În timpul domniei sale Ţara Moldovei a devenit un stat puternic economic şi militar. Pe plan extern a luptat pentru apărarea independenţei, respingând încercările de cotropire ale duşmanilor. A obţinut un şir de victorii de prestigiu în faţa Imperiului Otoman, oprind astfel înaintarea lor spre Europa centrala.

1484 – Cetatea Albă este cucerită de către Imperiul Otoman. 

1812 – Cetatea Albă (Akkerman) este cucerită de Imperiul Rus.

1918 – oraşul trece în componenţa României.

1940 – oraşul este ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august şi 1 decembrie oraşul este reşedinţa Regiunii Akkerman.

1941 – oraşul este eliberat de trupele române, ca urmare a intrării României în Al Doilea Război Mondial.

1944 – oraşul trece din nou în componenţa Uniunii Sovietice.

1991 – ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, oraşul devine parte a Ucrainei independente.

 
 

Spatiul dintre râurile Dunarea şi Nistru sub dominatie tataro-mongola

În secolele care au precedat invazia tătaro-mongolă spaţiul din zona Dunării de jos intra în sfera de interese ale Bizanţului. Aproximativ în secolul IX bizantinii au ridicat cetatea Licostomo, care apăra centrele comerciale de la gurile Dunării.

În 1261 în orasul italian Genuia, conform tratatului cu Bizanţul a capatat dreptul de monopol asupra comertului în bazinul Mării Negre. Genovezii şi-au continuat activitatea şi dupa ce spaţiul nord-pontic a fost cucerit de tataro-mongoli.

Imperiul constituit de mongoli a inclus un teritoriu imens de la Oceanul Pacific până în Carpaţi. În scopul organizării comerţului în acest spaţiu, ei au încheiat tratate cu comunităţile genoveze din orasele de pe litoralul nord-pontic, acordându-le anumite privilegii negustorilor din Caffa (în Crimeea), Vicina si Chilia (Licostomo) etc.

Astfel, negustorii genovezi, instalaţi la gurile Dunării, şi-au păstrat autonomia administrativă la Chilia, precum si dreptul de a stapini Cetatea Licostomo, care apara oraşul din partea Dobrogei, devenită formaţiune statală separată.

În schimbul recunoaşterii suzeranităţii tătaro-mongole, negustorii genovezi din Chilia si-au extins relatiile comerciale inclusiv şi comerţul cu robi.

În perioada dominaţiei tătaro-mongole capătă o deosebită dezvoltare oraşul port de la limanul Nistrului – Cetatea Alba, situat pe locul fostei colonii antice Tyras .

Negustorii italieni numeau acest oraş Malvocartron, Aspro-Castron, Moncastron, iar tătarii – Agja-Kepman. Asupra oraşului port a încercat sa-şi extindă autoritatea şi Ţăratul Bulgar. Dar până la urmă Hoarda de Aur îşi impune aici administraţia sa proprie, bate monedă locală. Aceeaşi situaţie era caracteristică şi pentru oraşul de la Dunare – Vicina.

În oraşele porturi locuia o populaţie polietnică: italieni-genovezi, greci, bulgari, tătari, români. Ultimii erau mai mult concentraţi în afara oraşului propriu-zis, fiind producători de mărfuri agricole. Cele mai mari venituri negustorii italieni le căpătau din comerţul cu grâne. Prin portul Caffa oraşele din spaţiul dintre Dunăre şi Nistru întreţineau relaţii comerciale cu ţarile din Asia (Iran, India si China).

Oraşul – port Cetatea Albă în componenţa Ţării Moldovei

La sfârşitul anilor 60 ai sec. XIV tătaro-mongolii, pierzând bătălia de la Sinie Vodi (1363) cu ducele lituanian Olgherd, sunt nevoiţi să părăsească teritoriul dintre Dunăre şi Nistru. La 1386 Cetatea Albă este menţionată ca parte componentă a Ţării Moldovei. Domnii moldoveni construiesc aici o puternică cetate şi prin intermediul oraşului-port includ Ţara Moldovei în circuitul comerţului internaţional. Într-un răstimp scurt a fost valorificat drumul comercial moldovenesc, care lega Europa Centrala de Orientul Apropiat. Drumul trecea de la Lvov spre Cernăuţi, Dorohoi, Suceava, Iaşi, Lăpuşna, malul drept al Nistrului, Cetatea Albă. O ramificare a acestui drum ducea prin punctul vamal Tighina de pe Nistru spre Crimeea. Drumul comercial moldovenesc a impus de a se situa pe planul doi „drumul tătăresc”, care în perioada dominaţiei turco-tătare trecea prin stânga Nistrului.

Din Orient se aduceau în Europa mătăsuri, stofe fine, perle, mirodenii, orez, stafide etc. Ţara Moldovei păzea această cale şi lua vamă de la negustori. La 1408, domnul Ţării Moldovei, Alexandru cel Bun a acordat privilegii comerciale negustorilor din Lvov care duceau comerţ de tranzit prin Ţara Moldovei.

Cetatea Alba a jucat un anumit rol şi în consolidarea religiei ortodexe din Ţara Moldovei. La începutul secolului al XV-lea domnul Alexandru cel Bun a adus din Cetatea Alba la Suceava moaştele sfântului martir Ioan cel Nou (care se presupune ca deveniseră martir la Caffa). Acest sfânt era considerat ocrotitorul Ţării Moldovei.

O importanţă mare capătă Cetatea Alba în sistemul de aparare a Ţării Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), când creşte pericolul expansiunii otomane. În oraş atunci locuiau circa 20.000 de oameni printre care de rând cu moldovenii erau cunoscuţi negustori genovezi, armeni, greci. La 1486 Cetatea Alba este atacată de otomani de pe mare şi de pe uscat. După o rezistenţă eroică a garnizoanei din cetate ea este cucerită de oastea turcească. Cea mai mare parte a oraşenilor a fost vândută în robie sau deportată în Asia Mică. Oraşul, numit de turci Akerman devine un avanpost important al dominaţiei otomane în spaţiul nord-pontic.

 

Documente

 

 

Negustorii ce locuiesc în Akkerman (Cetatea Alba n. ns.) să vina cu vasele lor la Adrianopol, la Brusa şi Constantinopol, să vândă şi să cumpere atât în timpul când vor veni cât şi când vor pleca…beii şi spahii să nu le aducă pagubă nici negustorilor, nici mărfurilor lor.

Din privilegiul dat negustorilor străini de Mehmed al II-lea. 9 iunie 1456.

 

 

 

 

Lista cetăţilor Moldovei

 

 

 Denumirea Cetăţii Statul în care se află astăzi Secolul în care a fost ridicată
 Cetatea Albă  Ucraina  XIV
 Cetatea Chilia  Ucraina  XV (1479)
 Cetatea Crăciuna  România  XIV
 Cetatea Hotin  Ucraina  XIV
 Cetatea Neamţ  România  XIV
 Cetatea Orhei  Republica Moldova  XV
Cetatea Soroca  Republica Moldova  XV
 Cetatea Suceava  România  XIV
 Tighina  Republica Moldova  
Ţeţina  Ucraina  XIV

 

Bibliografie (surse):

1. http://www.iatp.md/

2. http://ro.wikipedia.org/

3. http://basarabeni.ro/

 4. Istoria md.

 

 

 

         

25/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CETATEA TIGHINA, STRAJA LA NISTRU A MOLDOVEI. VIDEO

Cetatea Tighina

Majoritatea cetăților Moldovei medievale se aflau la hotarele tarii, sau în proximitatea lor : Hotin, Cetatea Albă, Tighina, Crăciuna, dar si în interiorul tarii (Roman, Suceava).

Unele erau din piatră și cărămidă iar altele de lemn și pământ. Acestea din urmă, numite mai târziu palănci, s-au risipit cu totul, așa încât pentru câteva din ele nu se poate preciza nici locul unde se aflau.

Cetatea Tighina, așezată pe malul drept al Nistrului, a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei.

Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații.

Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele lor pana în preajma trecătoarei.

În secolele IX-XI, populația băștinașă a ridicat lîngă vad o fortăreață, ale cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa.

Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea, ar fi fost întemeiată o factorie genoveza, insa analiza izvoarelor  istorice atestă faptul că acest lucru ar fi fost imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și pe Nistru, mai tîrziu.

 Zidurile sale  late 2,5-3 m şi înalte din piatră de calcar şi caramidă, au fost întărite cu zece bastioane pentru artilerie la colţuri şi cu unsprezece turnuri.

Aceast fortificatie a ajuns treptat sa fie un punct esential  de trecere pentru comerciantii care veneau din Europa Occidentala sau din Orient.

Drumul comercial se intersecta cu cel fluvial ce ducea din Hotin spre Soroca.

Sapaturile care au cercetat  perioada dintre secolele  al XV-lea si al XVI-lea, au scos la iveala cateva informatii relevante legate de aceasta impunatoare constructie.

Nu se cunoaste cu exactitate forma cetatii, insa se crede ca aceasta era rotunda sau semicirculara, aparata de un sant, in interiorul sau  aflandu-se numeroase locuinte.

În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea, Tighina a fost incorporată Țării Moldovei si devine un punct important pe drumul comercial moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunarii cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc.

Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.

Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei, se sublinia rolul Tighinei ca centru vamal.

 Cetatea a fost alaturata Tarii Moldovei in cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea, iar data hrisovului domnesc din 8 octombrie 1408 este si  data primei atestări documentare a cetatii ca oraș și centru de vamă.

Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aron liovenilor.

La sfîrșitul secolului al XV-lea, langă vechea localitate Tighina, a fost construită o cetate din lemn și pămant, menita sa întregeasca  sistemul defensiv al Moldovei medievale.

Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

„Tighina, numită de turci Bender, pană nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru…În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei”. Dimitrie Cantemir o considera, pînă a trece în măinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări”.

Fiind cucerită de Soliman Magnificul 1538, fortareata a fost  reconstruită după proiectul arhitectului Sinan, căpătându-şi planul actual.

In anii 1705-1707 ea a fost  modernizată de domnitorul Moldovei Antioh  Cantemir.

Cetățuia de pămant era, probabil, rotundă sau semirculară, avea două șanțuri adînci de apărare, precum și un val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau construite locuințe de tip bordei.

Acest lucru a fost scos in evidenta  de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI.

Cetatea avea menirea de a bloca  pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.

În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul invadeaza  Moldova., tara fiind  atacată si din nord de poloni, iar din sud- est de tătari.

Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul a intrat fara lupta  în cetatea de scaun Suceava și a pus stăpînire pe tezaurul țării.

Otomanii nu au cucerit Moldova prin lupte, ci ca urmare a trădării marilor boieri, însă Soliman Magnificul a dorit să prezinte evenimentul ca o victorie militară.

Pe porarta de miază-zi ale cetății el a poruncit să fie atîrnată o lespede de marmură pe care să fie slăvită victoria sa în Moldova.

Această lespede s-a păstrat pe poarta cetății pînă în secolul al XIX-lea.

În Țara Moldovei s-a instaurat suzeranitatea otomana și totodată o parte a teritoriului Moldovei a fost  ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman).

Tighina a devenit raia şi a fost rebotezată în „Bender” – în turcă „trecătoare întărită”.

Călătorul turc, Evlya Celebi (Mehmed Zilli n.1611 martie 25   d.după 1682), , care a vizitat în secolul al 17-lea  Moldova, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate».

Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.

Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539).

Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sunt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății pînă la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan”.

Evlia Celebi  descrie  fortificația înălțată de turci astfel :

«Cetatea aceasta are două rînduri de ziduri. Mai are înca o poartă de fier care se deschide spre miază-zi… In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții în afară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde pană la marginea Nistrului.

Toate casele din cetate sunt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi… Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici.Aceasta este o cetate de trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».

Același Evlya Celebi vorbește despre un șanț adînc care înconjura cetatea:

«Șanțul dinspre uscat este foarte adînc, însă pe malul Nistrului nu are șanț, dar și în partea aceea se află două ziduri fortificate și trainice, separate unul de altul.

Nu are decît două porți, una se găsește în partea de miazăzi și se deschide spre oras, este o poartă de fier mare și rezistentă. Podul suspendat deasupra șanțului se ridică în fiecare seară, cu ajutorul unei macarale cu lanțuri și se razimă de poarta cetății, devenind un fel de apărător al porții».

La acea vreme, cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adînc.

Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat.

Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.

Dupa edificarea cetății, Benderul anexat de turci  devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curînd din Țara Moldovei.

Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat.

Primul kadiu al Tighinei a fost Hasan, numit bei, un caz extrem de rar (de obicei, kadiii erau numiti efendi).

Un timp Benderul a fost centru de sangeac (unitate administrativă) în frunte cu un „‘sangeacbei”, despre aceastafacandu-se o mentiune  într-un firman al sultanului din 1552.

La sfîrșitul secolului al XVI-lea detașamente de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes.

În vara anului 1574 domnul moldovean  Ion Voda cel Viteaz o asediase si el cu armata sa.

În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 langă Bender a fost ridicată o nouă întăritură.

În 1703 otomanii au început reconstrucția cetății. Lucrările au continuat și în anii 1705-1707, cînd domnitorul Moldovei Antioh Cantemir a fost somat de turci să trimită oameni să lucreze la cetate.

Moldovenii au refăcut și lărgit cetatea, fiind folosit lemn adus de la Lăpușna și Orhei și piatră de la Cosăuți.

In jurul castelului vechi al Benderului s-a săpat un șanț adînc, care a fost pardosit cu piatră, în spatele căruia se putea adăposti un număr mare de oșteni.

După înfrîngerea suedezilor  de catre rusi la Poltava (1709), la Bender s-a refugiat regele Suediei, Carol al XII-lea.

Cetatea Bender a avut mult de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774.

În noiembrie 1789 cneazul Gr. Potiomkin a cucerit-o, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.

Cetatea a avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.

În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către imparatul Nikolai I.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bender intră în categoria cetăților de clasa I din Imperiul Rus. Totuși, lucrări de reparație aici nu s-au întreprins.

Constructia asa cum poate fi vazuta azi, este formata dintr-un ansamblu arhitectonic realizat sub forma de patrulater neregulat, protejat de ziduri cu grosime impresionanta, de aproximativ 2,3-3 metri, construite din calcar si caramida.

Cele zece bastioane erau destinate artileriei, prezentand de asemenea unsprezece turnuri si sase porti.

Intregul ansamblu era protejat de un sant din piatra. Cetatea a ajuns sub stapanirea armatelor rusesti in urma razboaielor cu turcii ce au avut loc in anii 1806 – 1812.

Autoritatile rusesti au avut stapanit-o incepand cu anul 1812, dupa ce au pus stapanire pe intreaga Basarabie, acest  teritoriu dintre Prut si Nistru apartinand Moldovei.

 Dupa razboiul ruso-turc din perioada 1877-1878, Imperiul Otoman si-a pierdut  pozitiile sale strategice din sud-estul Europei, ajungand ca in anul 1897 cetatea sa isi piarda statutul de obiectiv militar.

17/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: