CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cetatea Albă – „cheia” a toată Ţara Moldovei. VIDEO

“Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scopul de a sluji, ca dig, împotriva revărsării tătarilor, aces­te ziduri de un pitoresc remarcabil se oglindesc, tăcute, în apa Nistrului, înăl­ţân­du-şi jghea­burile ca nişte pumni strânşi ai Europei” – Octavian Goga

 

 

 

Cetatea  Albă

 

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc pitoresc  şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate. Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

Menţionată mai întăi ca aşezare construită de grecii din Milet, sub denumirea Tyras, după numele antic al fluviului Nistru (sec. VI-I î.Hr.) şi amplasată conform documentelor pe insula formată de cele două braţe ale deltei rîului Nistru (Tyras)

(Notă: astăzi raul Nistru nu are deltă la vărsarea în Marea Neagră ci se varsă print-un liman, fapt datorat micşorării debitului acestui fluviu). În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras şi ţinea de regatul dacic al lui Burebista. În secolele I – IV d.Hr.

Cetatea se află sub stăpânire romană. Sursele medievale o menţionau, aproape fără excepţie, cu denumiri precum: Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Alba Iulia, Akkerman, etc., toate însemnând în traducere „Cetatea Albă”.

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

Cetatea Albă era considerată, alături de Cetatea Chilia (situată la gurile Dunării),  „poarta creştinătăţii” şi „cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunăre” sau „plămânii Moldovei”.

 

 

 

tudor-cires,cetatile-romanesti,nistru,

 

 

 

Rolul lor strategic în stoparea expansiunii otomane era recunoscut de sultanul Mehmed al II-ea încă din 1462: „atâta timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale valahilor şi Belgradul sârbesc e al ungurilor, noi nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri” (Nicolae Iorga).

După numeroase încercări nereuşite, la 30 iulie 1484, o puternică oaste turco-tătară, condusă de sultanul turc Bayazid al II-lea, a asediat Cetatea Albă pe timpul domnitorului Ştefan cel Mare, cetatea căzând sub ocupaţie otomană la 5 august a aceluiaşi an  şi numită Akkerman,  iar din 1812 intră sub stăpânire rusească

Cetatea Albă era considerată, alături de Cetatea Chilia (la gurile Dunării), „poarta creştinătăţii” şi „cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi Ţării de pe Dunăre” sau „plămânii Moldovei”.  .

În timpul săpăturilor arheologice, între 1927-1930, când cetatea aparţinea României, aici au fost făcute numeroase descoperiri care atestă înflorirea întregii zone, pe vremea cât a făcut parte din zestrea Moldovei.

Din păcate, nici unul dintre adevărurile istorice despre acea perioadă nu este prezentat de ghizii cetăţii, care preferă să le spună turiştilor o istorie ciuntită. Semnele mistificării sunt vizibile încă de la intrare. Frumoasa stemă de piatră cu bourul Moldovei, crinul şi roza lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost desprinsă de la locul ei.

Pentru a acoperi golul lăsat, a fost pus deasupra un dreptunghi de lemn, pictat, reprezentând stema actuală a Cetăţii Albe. Pliantele şi cărţile de prezentare pe care le poţi cumpăra la intrare sunt tipărite numai în rusă şi ucraineană.

Dacă ai noroc, găseşti şi un  pliant amarat în limba engleză, unde nu e pomenită nici o perioadă istorică, nici un voievod roman.

De la ghizi poţi afla însă că „Ştefan Basarab a fost un domnitor al Moldovei de la care se trage şi denumirea veche a acestei regi­uni” sau că „în 1919, fără să fie invitate, armatele româneşti au cotropit Basarabia iar în 1940 Sta­lin a înaintat o notă de protest în urma căreia te­ritoriul a fost eliberat de către soldaţii sovietici”…

Oraşul devine parte a Regatului României între 1918 şi 1940. Populaţia românească în oraş este de 2% (2001).

 

 Cetatea Albă, reconstructie Istoria.md Planul Cetăţii Albe, fostă cetate a Moldovei, astăzi în Ucraina
Cetatea Albă, reconstructie Istoria.md  Planul Cetăţii Albe, fostă cetate a Moldovei, astăzi în Ucraina

 

Cronologie

secolul al V-lea î.Hr – Primele atestări ale oraşului după ce marinarii greci din Miletia au creat aici colonia numită Niconia.

secolul al IV-lea î.Hr. – poporul nevrii organizează colonia feniciană Ophiuza, pe care o părăsesc din cauza înmulţirii şerpilor.

în jurul anului 300 î.Hr. – oraşul Tyras (denumirea oraşului pe timpul lui Herodot,  locuit de poporul tihrit) a fost înfrânt de către daci.

secolul al II-lea î.Hr. – oraşul redevine colonie grecească, principlala ocupaţie fiind cea de comerţ în zonă.

Când romanii au cucerit Dacia, au numit oraşul Alba Iulia şi îl foloseau în comerţul cu Sciţia.

375 – Invazia hunilor a devastat colonia romană.

545 – Oraşul renaşte sub ‘anzi’, cu numele de Turris.

1241 – marea invazie tataro-mongola.

1261 – Oraşul Genuia capătă de la Bizant dreptul de monopol în comerţul pontic.

1330 – Recunoasterea independentei Ţării Româneşti de către Ungaria.

1359-1365 – domnia lui Bogdan I în Ţara Moldovei (Moldovlahia, Rossovlahia).

1359 – Răscoala anti-ungara în Ţara Moldovei.

1365 – Recunoaşterea independenţei de Ungaria a Ţării Moldovei.

secolul al XIV-lea – Cetatea Albă e stăpânită de tătari. Genovezii îl numesc Moncastron, dar e cunoscut şi ca Asprokastron.

1371, martie 9 – întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Ţării Moldovei.

1375 – 1391 – domnia lui Petru I, în timpul căruia Ţara Moldovei cunoaste o perioadă de prosperitate economica.

1377 – Petru I bate primele monede ale Ţării Moldovei, groşi de argint.

1386 – Prima menţiune a Cetăţii Albe în componenţa Ţării Moldovei.

1392 – prima menţiune documentara cunoscută a Bucovinei desemnând partea de nord-vest a Ţării Moldovei.

1392, martie 30 – Roman I, domnul Ţării Moldovei, se numeste „Marele singur stapinitor, cu mila lui Dumnezeu domn Io Roman-voievod, care stapineste Ţara Moldovei, din munte pina la mare”

1400-1432 – domnia lui Alexandru cel Bun în Ţara Moldovei. Pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea ţării: organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol, etc. Pe plan extern: a susţinut lupta polonilor împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Ţării Moldovei.

1407 – sub Alexandru cel Bun, Moncastron este a Ţării Moldovei şi va fi denumită de moldoveni – Cetatea Albă.

1436 – prima atestare documentara a localitatii cu numele Chisinau

1440 – Cetatea Albă este refăcută de Ştefan al II-lea

1450 – Cetatea Albă a fost cucerită de turci şi numită Akkerman.

1451 – Alexandru Vodă a recucerit oraşul

1457-1504 – domnia lui Ştefan cel Mare. Unul din cei mai remarcabil domnitori din istoria Ţării Moldovei. În timpul domniei sale Ţara Moldovei a devenit un stat puternic economic şi militar. Pe plan extern a luptat pentru apărarea independenţei, respingând încercările de cotropire ale duşmanilor. A obţinut un şir de victorii de prestigiu în faţa Imperiului Otoman, oprind astfel înaintarea lor spre Europa centrala.

1484 – Cetatea Albă este cucerită de către Imperiul Otoman. 

1812 – Cetatea Albă (Akkerman) este cucerită de Imperiul Rus.

1918 – oraşul trece în componenţa României.

1940 – oraşul este ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august şi 1 decembrie oraşul este reşedinţa Regiunii Akkerman.

1941 – oraşul este eliberat de trupele române, ca urmare a intrării României în Al Doilea Război Mondial.

1944 – oraşul trece din nou în componenţa Uniunii Sovietice.

1991 – ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, oraşul devine parte a Ucrainei independente.

 
 

Spatiul dintre râurile Dunarea şi Nistru sub dominatie tataro-mongola

În secolele care au precedat invazia tătaro-mongolă spaţiul din zona Dunării de jos intra în sfera de interese ale Bizanţului. Aproximativ în secolul IX bizantinii au ridicat cetatea Licostomo, care apăra centrele comerciale de la gurile Dunării.

În 1261 în orasul italian Genuia, conform tratatului cu Bizanţul a capatat dreptul de monopol asupra comertului în bazinul Mării Negre. Genovezii şi-au continuat activitatea şi dupa ce spaţiul nord-pontic a fost cucerit de tataro-mongoli.

Imperiul constituit de mongoli a inclus un teritoriu imens de la Oceanul Pacific până în Carpaţi. În scopul organizării comerţului în acest spaţiu, ei au încheiat tratate cu comunităţile genoveze din orasele de pe litoralul nord-pontic, acordându-le anumite privilegii negustorilor din Caffa (în Crimeea), Vicina si Chilia (Licostomo) etc.

Astfel, negustorii genovezi, instalaţi la gurile Dunării, şi-au păstrat autonomia administrativă la Chilia, precum si dreptul de a stapini Cetatea Licostomo, care apara oraşul din partea Dobrogei, devenită formaţiune statală separată.

În schimbul recunoaşterii suzeranităţii tătaro-mongole, negustorii genovezi din Chilia si-au extins relatiile comerciale inclusiv şi comerţul cu robi.

În perioada dominaţiei tătaro-mongole capătă o deosebită dezvoltare oraşul port de la limanul Nistrului – Cetatea Alba, situat pe locul fostei colonii antice Tyras .

Negustorii italieni numeau acest oraş Malvocartron, Aspro-Castron, Moncastron, iar tătarii – Agja-Kepman. Asupra oraşului port a încercat sa-şi extindă autoritatea şi Ţăratul Bulgar. Dar până la urmă Hoarda de Aur îşi impune aici administraţia sa proprie, bate monedă locală. Aceeaşi situaţie era caracteristică şi pentru oraşul de la Dunare – Vicina.

În oraşele porturi locuia o populaţie polietnică: italieni-genovezi, greci, bulgari, tătari, români. Ultimii erau mai mult concentraţi în afara oraşului propriu-zis, fiind producători de mărfuri agricole. Cele mai mari venituri negustorii italieni le căpătau din comerţul cu grâne. Prin portul Caffa oraşele din spaţiul dintre Dunăre şi Nistru întreţineau relaţii comerciale cu ţarile din Asia (Iran, India si China).

Oraşul – port Cetatea Albă în componenţa Ţării Moldovei

La sfârşitul anilor 60 ai sec. XIV tătaro-mongolii, pierzând bătălia de la Sinie Vodi (1363) cu ducele lituanian Olgherd, sunt nevoiţi să părăsească teritoriul dintre Dunăre şi Nistru. La 1386 Cetatea Albă este menţionată ca parte componentă a Ţării Moldovei. Domnii moldoveni construiesc aici o puternică cetate şi prin intermediul oraşului-port includ Ţara Moldovei în circuitul comerţului internaţional. Într-un răstimp scurt a fost valorificat drumul comercial moldovenesc, care lega Europa Centrala de Orientul Apropiat. Drumul trecea de la Lvov spre Cernăuţi, Dorohoi, Suceava, Iaşi, Lăpuşna, malul drept al Nistrului, Cetatea Albă. O ramificare a acestui drum ducea prin punctul vamal Tighina de pe Nistru spre Crimeea. Drumul comercial moldovenesc a impus de a se situa pe planul doi „drumul tătăresc”, care în perioada dominaţiei turco-tătare trecea prin stânga Nistrului.

Din Orient se aduceau în Europa mătăsuri, stofe fine, perle, mirodenii, orez, stafide etc. Ţara Moldovei păzea această cale şi lua vamă de la negustori. La 1408, domnul Ţării Moldovei, Alexandru cel Bun a acordat privilegii comerciale negustorilor din Lvov care duceau comerţ de tranzit prin Ţara Moldovei.

Cetatea Alba a jucat un anumit rol şi în consolidarea religiei ortodexe din Ţara Moldovei. La începutul secolului al XV-lea domnul Alexandru cel Bun a adus din Cetatea Alba la Suceava moaştele sfântului martir Ioan cel Nou (care se presupune ca deveniseră martir la Caffa). Acest sfânt era considerat ocrotitorul Ţării Moldovei.

O importanţă mare capătă Cetatea Alba în sistemul de aparare a Ţării Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), când creşte pericolul expansiunii otomane. În oraş atunci locuiau circa 20.000 de oameni printre care de rând cu moldovenii erau cunoscuţi negustori genovezi, armeni, greci. La 1486 Cetatea Alba este atacată de otomani de pe mare şi de pe uscat. După o rezistenţă eroică a garnizoanei din cetate ea este cucerită de oastea turcească. Cea mai mare parte a oraşenilor a fost vândută în robie sau deportată în Asia Mică. Oraşul, numit de turci Akerman devine un avanpost important al dominaţiei otomane în spaţiul nord-pontic.

 

Documente

 

 

Negustorii ce locuiesc în Akkerman (Cetatea Alba n. ns.) să vina cu vasele lor la Adrianopol, la Brusa şi Constantinopol, să vândă şi să cumpere atât în timpul când vor veni cât şi când vor pleca…beii şi spahii să nu le aducă pagubă nici negustorilor, nici mărfurilor lor.

Din privilegiul dat negustorilor străini de Mehmed al II-lea. 9 iunie 1456.

 

 

 

 

Lista cetăţilor Moldovei

 

 

 Denumirea Cetăţii Statul în care se află astăzi Secolul în care a fost ridicată
 Cetatea Albă  Ucraina  XIV
 Cetatea Chilia  Ucraina  XV (1479)
 Cetatea Crăciuna  România  XIV
 Cetatea Hotin  Ucraina  XIV
 Cetatea Neamţ  România  XIV
 Cetatea Orhei  Republica Moldova  XV
Cetatea Soroca  Republica Moldova  XV
 Cetatea Suceava  România  XIV
 Tighina  Republica Moldova  
Ţeţina  Ucraina  XIV

 

Bibliografie (surse):

1. http://www.iatp.md/

2. http://ro.wikipedia.org/

3. http://basarabeni.ro/

 4. Istoria md.

 

 

 

         

25/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CETATEA TIGHINA, STRAJA LA NISTRU A MOLDOVEI. VIDEO

Cetatea Tighina

Majoritatea cetăților Moldovei medievale se aflau la hotarele tarii, sau în proximitatea lor : Hotin, Cetatea Albă, Tighina, Crăciuna, dar si în interiorul tarii (Roman, Suceava).

Unele erau din piatră și cărămidă iar altele de lemn și pământ. Acestea din urmă, numite mai târziu palănci, s-au risipit cu totul, așa încât pentru câteva din ele nu se poate preciza nici locul unde se aflau.

Cetatea Tighina, așezată pe malul drept al Nistrului, a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei.

Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații.

Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele lor pana în preajma trecătoarei.

În secolele IX-XI, populația băștinașă a ridicat lîngă vad o fortăreață, ale cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa.

Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea, ar fi fost întemeiată o factorie genoveza, insa analiza izvoarelor  istorice atestă faptul că acest lucru ar fi fost imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și pe Nistru, mai tîrziu.

 Zidurile sale  late 2,5-3 m şi înalte din piatră de calcar şi caramidă, au fost întărite cu zece bastioane pentru artilerie la colţuri şi cu unsprezece turnuri.

Aceast fortificatie a ajuns treptat sa fie un punct esential  de trecere pentru comerciantii care veneau din Europa Occidentala sau din Orient.

Drumul comercial se intersecta cu cel fluvial ce ducea din Hotin spre Soroca.

Sapaturile care au cercetat  perioada dintre secolele  al XV-lea si al XVI-lea, au scos la iveala cateva informatii relevante legate de aceasta impunatoare constructie.

Nu se cunoaste cu exactitate forma cetatii, insa se crede ca aceasta era rotunda sau semicirculara, aparata de un sant, in interiorul sau  aflandu-se numeroase locuinte.

În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea, Tighina a fost incorporată Țării Moldovei si devine un punct important pe drumul comercial moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunarii cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc.

Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.

Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei, se sublinia rolul Tighinei ca centru vamal.

 Cetatea a fost alaturata Tarii Moldovei in cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea, iar data hrisovului domnesc din 8 octombrie 1408 este si  data primei atestări documentare a cetatii ca oraș și centru de vamă.

Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aron liovenilor.

La sfîrșitul secolului al XV-lea, langă vechea localitate Tighina, a fost construită o cetate din lemn și pămant, menita sa întregeasca  sistemul defensiv al Moldovei medievale.

Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

„Tighina, numită de turci Bender, pană nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru…În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei”. Dimitrie Cantemir o considera, pînă a trece în măinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări”.

Fiind cucerită de Soliman Magnificul 1538, fortareata a fost  reconstruită după proiectul arhitectului Sinan, căpătându-şi planul actual.

In anii 1705-1707 ea a fost  modernizată de domnitorul Moldovei Antioh  Cantemir.

Cetățuia de pămant era, probabil, rotundă sau semirculară, avea două șanțuri adînci de apărare, precum și un val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau construite locuințe de tip bordei.

Acest lucru a fost scos in evidenta  de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI.

Cetatea avea menirea de a bloca  pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.

În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul invadeaza  Moldova., tara fiind  atacată si din nord de poloni, iar din sud- est de tătari.

Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul a intrat fara lupta  în cetatea de scaun Suceava și a pus stăpînire pe tezaurul țării.

Otomanii nu au cucerit Moldova prin lupte, ci ca urmare a trădării marilor boieri, însă Soliman Magnificul a dorit să prezinte evenimentul ca o victorie militară.

Pe porarta de miază-zi ale cetății el a poruncit să fie atîrnată o lespede de marmură pe care să fie slăvită victoria sa în Moldova.

Această lespede s-a păstrat pe poarta cetății pînă în secolul al XIX-lea.

În Țara Moldovei s-a instaurat suzeranitatea otomana și totodată o parte a teritoriului Moldovei a fost  ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman).

Tighina a devenit raia şi a fost rebotezată în „Bender” – în turcă „trecătoare întărită”.

Călătorul turc, Evlya Celebi (Mehmed Zilli n.1611 martie 25   d.după 1682), , care a vizitat în secolul al 17-lea  Moldova, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate».

Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.

Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539).

Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sunt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății pînă la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan”.

Evlia Celebi  descrie  fortificația înălțată de turci astfel :

«Cetatea aceasta are două rînduri de ziduri. Mai are înca o poartă de fier care se deschide spre miază-zi… In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții în afară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde pană la marginea Nistrului.

Toate casele din cetate sunt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi… Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici.Aceasta este o cetate de trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».

Același Evlya Celebi vorbește despre un șanț adînc care înconjura cetatea:

«Șanțul dinspre uscat este foarte adînc, însă pe malul Nistrului nu are șanț, dar și în partea aceea se află două ziduri fortificate și trainice, separate unul de altul.

Nu are decît două porți, una se găsește în partea de miazăzi și se deschide spre oras, este o poartă de fier mare și rezistentă. Podul suspendat deasupra șanțului se ridică în fiecare seară, cu ajutorul unei macarale cu lanțuri și se razimă de poarta cetății, devenind un fel de apărător al porții».

La acea vreme, cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adînc.

Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat.

Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.

Dupa edificarea cetății, Benderul anexat de turci  devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curînd din Țara Moldovei.

Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat.

Primul kadiu al Tighinei a fost Hasan, numit bei, un caz extrem de rar (de obicei, kadiii erau numiti efendi).

Un timp Benderul a fost centru de sangeac (unitate administrativă) în frunte cu un „‘sangeacbei”, despre aceastafacandu-se o mentiune  într-un firman al sultanului din 1552.

La sfîrșitul secolului al XVI-lea detașamente de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes.

În vara anului 1574 domnul moldovean  Ion Voda cel Viteaz o asediase si el cu armata sa.

În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 langă Bender a fost ridicată o nouă întăritură.

În 1703 otomanii au început reconstrucția cetății. Lucrările au continuat și în anii 1705-1707, cînd domnitorul Moldovei Antioh Cantemir a fost somat de turci să trimită oameni să lucreze la cetate.

Moldovenii au refăcut și lărgit cetatea, fiind folosit lemn adus de la Lăpușna și Orhei și piatră de la Cosăuți.

In jurul castelului vechi al Benderului s-a săpat un șanț adînc, care a fost pardosit cu piatră, în spatele căruia se putea adăposti un număr mare de oșteni.

După înfrîngerea suedezilor  de catre rusi la Poltava (1709), la Bender s-a refugiat regele Suediei, Carol al XII-lea.

Cetatea Bender a avut mult de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774.

În noiembrie 1789 cneazul Gr. Potiomkin a cucerit-o, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.

Cetatea a avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.

În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către imparatul Nikolai I.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bender intră în categoria cetăților de clasa I din Imperiul Rus. Totuși, lucrări de reparație aici nu s-au întreprins.

Constructia asa cum poate fi vazuta azi, este formata dintr-un ansamblu arhitectonic realizat sub forma de patrulater neregulat, protejat de ziduri cu grosime impresionanta, de aproximativ 2,3-3 metri, construite din calcar si caramida.

Cele zece bastioane erau destinate artileriei, prezentand de asemenea unsprezece turnuri si sase porti.

Intregul ansamblu era protejat de un sant din piatra. Cetatea a ajuns sub stapanirea armatelor rusesti in urma razboaielor cu turcii ce au avut loc in anii 1806 – 1812.

Autoritatile rusesti au avut stapanit-o incepand cu anul 1812, dupa ce au pus stapanire pe intreaga Basarabie, acest  teritoriu dintre Prut si Nistru apartinand Moldovei.

 Dupa razboiul ruso-turc din perioada 1877-1878, Imperiul Otoman si-a pierdut  pozitiile sale strategice din sud-estul Europei, ajungand ca in anul 1897 cetatea sa isi piarda statutul de obiectiv militar.

17/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O cronologie a domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457 – 1504). VIDEO

Ilustratie: Stefan cel Mare in Tetraevanghelul de la Humor – Manastirea Putna

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfant (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, a  venit  la domnie la 12 aprilie 1457.

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

Harta principatului Moldova in timpul Lui Stefan cel Mare

Domnia lui Ştefan cel Mare al Moldovei, cronologie (1457 – 1504)

1457, aprilie 14 – 1504, iulie 2 –  Domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova. Remarcabil comandant de oşti şi om politic, el a urmărit întărirea autoritătii domneşti, s-a ingrijit de organizarea şi prosperitatea economică a ţării, sprijinind dezvoltarea meşteşugurilor, negoţului şi a tîrgurilor, a întărit oştirea şi cetăţile, făcînd din Moldova un puternic stat.

Pe plan extern a luptat pentru apărarea independenţei statului moldovean, respingînd incercările de cotropire ale duşmanilor.

În îndelungata luptă pe care a dus-o pentru a stăvili expansiunea otomană, a obţinut un şir de victorii de prestigiu care au oprit înaintarea stăpînirii otamane spre centrul Europei.

A ctitorit numeroase asezăminte religioase.

1458, mart. 13, Ştefan cel Mare reînnoieşte „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţăria Bîrsei” privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare se dezvoltă comerţul Moldovei cu Transilvania, de unde se aduceau în special ţesături, arme de tot felul, obiecte din fier etc. Acest comerţ, în cadrul căruia moldovenii exportau animale (oi, vaci etc.) piei, ceara, peşte etc. se efectua prin trei drumuri principale („drumul Bistriţei”, drumul Băii” şi „Drumul de jos” sau „al Braşovului”, care era şi cel mai frecventat).

1459 apr. 4 Tratatul moldo-polon de la Overhelauti, pe Nistru, încheiat în urma atacurilor oştilor lui Ştefan cel Mare în sudul Poloniei. Se consemna încetarea stării de război dintre Moldova şi Polonia, voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau sa nu permită lui Petru Aron sa se apropie de graniţa Moldovei decît pînă la Smotric, iar Ştefan cel Mare recunoaşte pe regele polon Cazimir al IV-lea Jagello (1447- 1492) ca suzeran; domnul Moldovei se obligă să restituie moşiile canfiscate boierilor care vor veni în ţară.

Tratatul stipula şi unele clauze cu caracter economic.

1461 iun. 5 Prima incursiune a lui Ştefan cel Mare în Transalvania; domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron (care parasise Polonia în 1460)

1462 iun. 22 Asediul nereuşit al lui Ştefan cel Mare asupra cetatii Chilia, apărată de o garnizoană ungară.

1465 ian. 23-25 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Chilia, stăpînită de unguri, după un asediu de o zi (24 ian); instalarea la conducerea cetăţii a pîrcălabului Isaia, cumnatul domnului.

1466-1469 Ştefan cel Mare ctitoreşte mănăstirea Putna (reconstruită în sec 17). Recentele săpături arheologice au dat la iveală existenţa unui monument anterior de plan triconc, prevăzut cu gropniţe şi cu pridvor.

1467 dec Lupta de la Baia. În această noapte, armata moldovenească (circa 12000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia şi atacă pe invadatori. Din cele trei corpuri de oaste moldovene, numai două susţin atacul; cel de-al treilea, condus de marele vornic Crasnaş, nu a atacat, ceea ce a permis unei părţi a armatei ungare, în frunte cu regele, grav rănit să se retragă. Camapania ungară, încheiată cu un eşec total, a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a restitui prin forta armelor suzeranitatea asupra Moldovei.

1468 Eşecul încercării lui Ştefan cel Mare de a aplana, prin intermediul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, conflictul cu Matei Corvin, căruia îi pretindea indepărtarea lui Petru Aron şi despăgubiri pentru pagubele pricinuite de campania din nov. – dec. 1467.

iul. 28. Tratat moldo-polon care confirma vechile raporturi politice dintre Moldova şi Polonia; regele polon Cazimir al IV-lea se obliga sa nu ocrotească în ţara sa pe nici un pretendent la scaunul Moldovei.

1469 O armată moldovenească, comandată de spatarul al doilea Filip Pop, pătrunde în Transilvania şi pradă în secuime ca represalii pentru atitudinea ostila faţă de domnul Moldovei.
– Ştefan cel Mare reuşeşte să atragă în cursă pe Petru Aron, care urmarea sa reocupe scaunul Moldovei, şi pune să i se taie capul.

1469 (sau 1470), aug. 20. Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinti) pe Nistru. Oştile moldovene, conduse de Ştefan cel Mare, urmărind pe invadatorii tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi obţin asupra lor o strălucită victorie. Sunt eliberaţi robii capturaţi de către tătari şi redonbîndite prăzile.
– La sfîrşitul anului, o armată munteană, avînd sprijinul begilor turci din Dobrogea, încearcă, fără succes, să cucerească Chilia, aflată în stăpînirea moldovenilor.

1470, febr. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, supus turcilor. Oastea moldovenească pradă şi arde Brăila, oraşul de floci şi judeţul Ialomiţa (27 febr.).

1471, ian. 16. În Moldova are loc execuţia marilor boieri Isaia vornicul, Negrila paharnicul şi Alexa stolnicul, care complotaseră, se pare, împotriva lui Ştefan cel Mare.

(primăvara ). Campania lui Radu cel Frumos în Moldova pentru a răzbuna atacul lui Ştefan cel Mare din anul precedent. Armata moldoveană condusă de Ştefan cel Mare surprinde însă la 7 mart. armata lui Radu cel Frumos lîngă hotarul ţării, în tîrgul Soci, provocîndu-i o grea înfrîngere.

1472 Ieromonahul Ghervasie copiază la Neamţ traducerea slavonă (efectuată în 1335) a Syntagmei (culegere de legi penale şi civile) a juristului bizantin Matei Vlastares.
– Ştefan cel Mare stabileşte legături cu hanul turcoman Uzun-Hasan în scopul luptei comune împotriva turcilor.

Ian. 3. Privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni de către domnul Moldovei. Aceştia primeau libertate comercială deplină în întreaga lume şi garantarea securităţii activităţii lor. La 10 iul. 1475, printr-un salvconduct, toţi negustorii din Ungaria erau „slobozi să vină în bună voie şi fără zăbavă cu toată marfa lor şi să vîndă să cumpere slobod şi în bună voie şi fără piedici şi fără pagubă, fie pe vreme de pace, fie pe vreme de rîzmeriţă.”

Sept. 14. Căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop.

1473, iul. 17. Miniaturistul Nicodim termină de scris şi de decorat vestitul Tetraevanghel de la Humor în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare (Muzeul Mănăstirii Putna).

nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia, urmarind înlocuirea lui Radu cel Frumos, supus Porţii otomane, cu Laiota Basarab (Basarab cel Batrîn). Armata moldoveană pătrunde în Muntenia pe la Milcov, înaintînd pe la Rîmnicu Sărat, Buzău si Gherghita.

Nov 18- 20 Lupta de la pîrîul Vodna (Vodnău). Ştefan cel Mare înfrange armata lui Radu cel Frumos. De aici oştile moldovene înaintează spre Tîrgşor, apoi spre sud-est, pentru a ajunge în capitala Munteniei; Radu cel Frumos se retrage.

Nov. 24 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn pe Laiota Basarab.

Nov 28 Eşecul încercării turcilor de a readuce pe scaunul Munteniei pe Radu cel Frumos. Armata turcă (circa 13 000 oşteni), alături de care luptă şi un corp muntean (circa 6 000 de oşteni), suferă o mare înfrîngere din partea lui Ştefan cel Mare; cei circa 2300 de prizonieri au fost traşi în ţeapă.

1474, mart. Cu sprijin de la Ştefan cel Mare, Laiota Basarab pătrunde în Muntenia şi, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, reia scaunul domnesc.

Oct. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva domnului Munteniei, Laiota Basarab, care trecuse de partea turcilor.

Nov 29 Ştefan cel Mare se adresează papei Sixtus al IV-lea (1471 – 1484) în scopul organizării unei coaliţii creştine împotriva turcilor.

1475, ian 10 – Lupta de la Vaslui. Armata Moldovei (circa 40 000 de oşteni, dintre care mulţi răzeşi, 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni, avînd şi 20 de tunuri), condusă de de Ştefan cel Mare, atacă la sud de Vaslui, cam la jumătatea distanţei dintre Rahova şi Lipovăţ, pe o zi ceţoasă, într-un loc mlăştinos mărginit de păduri, armata turcă (circa 120 000 şi numeroasă artilerie), condusa de Hadam Suleiman paşa, beglerbegul Rumeliei, însoţită de un corp de oaste al lui Laiota Basarab, şi obţine o strălucită victorie asupra invadatorilor cu un larg răsunet european. Timp de trei zile dupa aceea, cavaleria uşoară moldovenească a urmărit şi a distrus mare parte din armata năvălitoare în retragere. După cum mărturisea sultana – validea Mara, vaduva sultanului Murad I, „niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”.

ian 25 Ştefan cel Mare, după victoria de la Vaslui, trimite o scrisoare-circulară către monarhii creştini din Europa, anunţîndu-le marea victorie, cerandu-le crearea unui front de luptă antiotoman şi asigurîndu-I ca va lupta „pînă la moarte împotriva turcilor”.

iul. 12 În faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoaşte suzeranitatea regelui Ungariei obligîndu-se să-l ajute pe acesta cu oaste împotriva tuturor duşmanilor, în „afară de regele Poloniei”; la rîndul său, Matei Corvin, printr-un act emis la Buda (15 aug). se obligă să sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor, să-i acorde loc de refugiu în Ungaria etc. De asemenea o clauză specială reconfirmă liberatatea de comerţ a negustorilor din întreaga Ungarie în Moldova.

1475, dec. Pricipatul Theodor- Mangop, situat la sud- vestul Crimeii unde stăpînea Alexandru, cumnatul lui Ştefan cel Mare, este cucerit de turci, iar conducătorul lui prins şi ucis. La apărarea cetaţii au participat şi 300 de oşteni moldoveni.

1476, iun. Atac tătar în Moldova. Tătarii condusi de Eminek Marza trec Nistrul şi încep să prade, îndepărtîndu-se spre Suceava. Răzeşii, văzîndu-şi căminele ameninţate, cer domnului permisiunea să mearga să lupte împotriva tătarilor. După ziua de 12 iun are loc lupta dintre moldoveni şi tătari, aceştia din urmă fiind înfrînţi şi nevoiţi să se retragă imediat şi din cauza unui atac al Hoardei de Aur. Astfel joncţiunea dintre armata otomană şi cea tătară nu a putut avea loc.

Iun. 12. Ştefan cel Mare îşi fixează tabăra în Valea Berheciului în apropiere de hotarul Munteniei, considerînd ca armata otomană va trece prin Muntenia pentru a face joncţiunea cu oastea lui Laiota Basarab.
– Moldovenii înfrîng în apropierea Cetăţii Albe un corp de oaste tătar (circa 10 000 de oşteni); cu acest prilej au fost eliberaţi circa 5 000 de captivi luaţi de invadatori.

Iul. 25. Atacul lui Ştefan cel Mare asupra avangărzii turceşti condusă de Suleiman -paşa, pe care o înfrînge şi o sileşte să se retragă.

Iul. 26. Bătălia de la Valea Albă – Razboieni (în ţinutul Neamţului). După o apărare eroică, armata moldoveană este înfrîntă de superioritatea zdrobitoare a armatei turceşti, iar Ştefan cel Mare, cu puţini oşteni se retrage. Sultanul înaintează spre Suceava, dar nu poate cuceri cetatea. Rezistenţa îndîrjită a cetăţenilor (Suceava, Neamţ şi Hotin), loviturile date de oastea de manevra a lui Ştefan cel Mare, foametea şi ciuma care făceau ravagii în rîndurile invadatorilor şi numai puţin apropierea oastei trimse de Matei Corvin spre Oituz, au silit pe sultanul Mahomed al II-lea să părăsească Moldova, şi să se retragă peste Dunare. Un martor ocular spunea că „sultanul a părăsit ţara cu cetele sale fără sa fi luat o singură cetate şi fără altă pagubă pentru Moldova decît prada ce a adus cu sine, iar Ştefan-Vodă a ieşit din munţi şi călăreşte viteaz prin toată domnia lui”.

1476, oct. – nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia; în acelaşi timp pătrunde din Transilvania şi comitele Stefan Bathory împreună cu Vlad Ţepeş.

In. de nov. 8. Ştefan cel Mare pune stăpînire pe Tîrgovişte în locul lui Laiota Basarab, care fuge spre Dunăre, este instalat ca domn Vlad Ţepeş.

1477, nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia;

1479, iun. 22 – iul 16. Ştefan cel Mare construieşte pe malul stîng al Dunării cetatea Chilia Nouă la ridicarea căreia participă 800 de zidari şi 17 000 de ajutoare.

1480, mai-iun. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia cu scopul de a alunga pe Basarab cel Tînăr, fostul sau protejat, care trecuse de partea turcilor.

1481, iul. 8. Bătălia de la Rîmnic. Ştefan cel Mare surprinde şi înfrînge într-o luptă grea armata Munteniei condusă de Basarab cel Tînăr (Ţepeluş), alături de care participă şi o armată otomană condusă de Ali-beg si Skender-beg, care pătrunseră în Ţara de Jos a Moldovei şi prădaseară „pînă sub Lunca cea Mare”. În această luptă a căzut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei. Drept represalii Ştefan cel Mare pătrunde în Muntenia, alungă pe Ţepeluş şi-l înlocuieşte în sept., cu Vlad Calugărul, fiul lui Vlad Dracul.

1482, mart. 10. Ştefan cel Mare, văzînd că politica sa de intervenţie în Muntenia nu dă rezultat durabil, ocupă cetatea Crăciuna de pe Milcov şi instalează aici pe pîrcălabii săi Vilcea şi Ivacono. Aşezînd pe fiul sau Alexandru la Bacău, Ştefan cel Mare urmărea consolidarea hotarului spre Muntenia.

1483, ian. 12. Căsătoria Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare, cu Ivan, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea (1462 – 1505) Această căsătorie, se pare, a fost urmată de un tratat de alianţă moldo-rus, care însă nu s-a păstrat.

1484. Dvera lucrată din porunca lui Ştefan cel Mare pentru mănăstirea Putna, reprezentînd „Înălţarea Domnului”, una din cele mai originale broderii româneşti.

1484, iun. – aug. 11. Ştefan cel Mare construieşte din piatră o cetate la Roman (Cetatea Nouă sau Smedrova), pe malul stîng al Siretului.

1485, sept.15. Ştefan cel Mare, sperînd ajutor pentru recucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe, se prezintă la Colomeea la regele polon Cazimir al IV-lea Jagello.

1485, sept. Campanie turcească în Moldova. Folosindu-se de lipsa din ţară a lui Ştefan cel Mare (aflat în Polonia), turcii, conduşi de Ali, begul Rumeliei, însoţiţi de domnul Munteniei, Vlad Călugărul, pătrund în Moldova, prădînd şi arzînd Ţara Moldovei pînă la Suceava (19 sept.); invadatorii sunt nevoiţi să se retragă în faţa lui Ştefan cel Mare, care îi urmăreşte pînă în apropierea Chiliei.

Nov. 16. Bătălia de la Catlabuga. Armata moldovenească condusă de Ştefan cel Mare, avînd un ajutor de circa 3 000 de călăreţi poloni, înfrînge armata turcă invadatoare, condusă de Bali-beg Malcoci Olgu, paşă de Silistra, fără a putea recuceri Chilia. După această bătălie pretendul Hronoda se refugiaza în Transilvania.

1486, sept. 15. La Hîrlău, Ştefan cel Mare construieşte un nou palat de reşedinţă, căruia îi adaugă un valoros paraclis, în 1492.

1488, mai 26 – sept. 14. Construirea bisericii Sf. Gheorghe de la Voroneţ, ctitorite a lui Ştefan cel Mare; din timpul aceluiaşi voievod datează picturile murale din naos şi din altar.

1489. Tratatul de pace dintre Ştefan cel Mare şi Mohamed al II-lea. Moldova plătea imperiului Otoman un haraci de „3 000 de florini venetieni.”
– Prin căsătoria lui Alexandru, fiul mai mare al domnului Ştefan cel Mare, cu fiica voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, relaţiile Moldovei cu Transilvania se întăresc.

Mart. 21. Tratat de pace turco-polon, încheiat pe termen de doi ani. Regele Cazimir al IV-lea Jagello, recunoscînd stăpînirea otomană asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, îşi încalcă angajamentele luate la Colomeea faţă de Ştefan cel Mare.

1490, apr. 6. Moartea regelui Ungariei, Matei Corvin; îi succede Vladislav al II-lea (1490 – 1516), regele Boemiei, fiul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, care obţine tronul prin căsătorie cu Beatrice, văduva lui Matei Corvin. Deşi Ştefan cel Mare a susţinut la succesiunea tronului ungar pe Ioan Corvin şi apoi pe Maximilian de Hasburg, fiul împăratului romano-german, el s-a aflat întotdeauna în bune relaţii cu Vladislav al II-lea.

Vara. Campania lui Ştefan cel Mare în Pocuţia; Domnul Moldovei pune stăpînire pe ţinut şi instalează garnizoane moldovene în cetăţi.

1492, mai 30 – oct. 28 Construirea bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la curtea domneasca din Hîrlău; Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară; datînd din vremea lui Petru Rareş.

1496 sept. 30. Ştefan cel Mare termină zidirea bisericii Sfîntul Nicolaie din Botoşani, reprezentativă pentru arhitectura de oraş a epocii sale; turnul clopotniţă alăturat este cel mai frumos păstrat din acea vreme.

Nov. 8 Se încheie construirea bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Războieni.

1497, iul. 15- 1498, nov 11 Construirea bisericii curţii domneşti de la Piatra Neamţ.

1497 aug 27. Ştefan cel Mare părăseşte Suceava, îndreptîndu-se spre Roman, unde era adunată armată, compusă din circa 40 000 de oşteni moldoveni, un contingent turc de circa 2 000 de oşteni şi un corp de oaste muntean, trimis de Radu cel Mare. Se aşteptă un ajutor armat şi din partea Ungariei, Vladislav al II-lea.

1497 oct 26. Lupta din Codrii Cosminului. Oastea moldovenească condusă de Ştefan cel Mare atacă armata polonă: „Şi a fost atunci măcel mare între leşi şi armatele moldoveneşti. Şi au fost luate toate scriptele crăieşti şi au căzut acolo multă oaste şi toate tunurile cele mari, cu care batuseră în cetatea Sucevii, au fost luate atunci şi altele mai mici şi mai mici multe, care este cu putinţă a le înşira”. Resturile armatei polone cu greu au reuşit să se strecoare pînă la Cernăuţi.

Oct 30 Lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare înfrînge resturile armatei polone, alungîndu-le din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor poloni.

Nov. 14 S-a terminat zidirea bisericii Înălţării de la Mănăstirea Neamţ, monument care încununează stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ştefan cel Mare.

1499, ian. 5 Ştefan cel Mare, care refuză să mai plătească tribut turcilor, atacă şi înfrînge o oaste turcească, la trecerea peste Prut, care se întorcea cu prada din Polonia. În anul urmator domnul Moldovei porunceşte vornicului Boldur să incendieze Chilia şi Cetatea Albă.

1500, aug. 10. Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de înalta valoare artistică; în colţuri sunt portretele votive ale lui Ştefan cel Mare şi Mariei Voichiţa.

1501. Ştefan cel Mare, lipsit de sprijin extern, se vede nevoit să se împace cu turcii.

1504 (sfîrşitul lui iunie) – Ştefan cel Mare il impune ca succesor pe Bogdan, fiul sau şi al Mariei munteanca; cu acest prilej au fost tăiati unii boieri, care doreau contrar voinţei domnului, ca la scaunul Moldovei sa urmeze un alt fiu, se pare Ştefan, care se afla la curtea sultanului.

Iulie 2 – Moare Ştefan cel Mare.
– Cu însemnarea mortii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române: „Letopiseţul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”. Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, aceasta scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoare literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

Lucrarea a fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă.

A fost utilizată pentru însemnările de istorie moldovenească din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

 

Mormantul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna

Bibliografie (surse):

* http://efnord.eforie.ro/stefancm/crono1.htm
* Istoria md.

13/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 570 de alți urmăritori