9 decembrie 1993: La Tiraspol, așa-numitul „tribunal al poporului transnistrean” a dat sentința în procesul ilegal înscenat grupului Ilașcu

Ilie Ilașcu (foto) a fost unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, această mișcare Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forțele separatiste).

Multe din activitățile sale politice de la Tiraspol și îndeosebi activitatea sa în perioada de război, nu se cunosc, iar despre unele se cunoaște foarte puțin.

Din surse militare rusești,se știe că Ilașcu și unitatea sa specială luptând în spatele frontului a adus mari pierderi Armatei a 14 Ruse și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria contra moldovenilor.

El a fost arestat împreună cu alți trei români moldoveni (Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa) pe 2 iunie 1992 de către serviciile secrete ale Federației Ruse (GRU) și de cele separatiste de la Tiraspol KGB) , fiind trădat de responsbili din Ministerul Securității Naționale al R.Moldova de la Chișinău.

Ulterior a fost deținut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte (în 1993) de către o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei, iar ceilalți membri ai grupului la închisoare între 2 și 15 ani.

În urma presiunilor politice efectuate asupra autorităților Federației Ruse, de către comunitatea internațională și îndeosebi de conducerea APCE și UE, la 5 mai 2001 Ilie Ilașcu a fost transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și ale României.

  Și ceilalți membri au fost eliberați pe rând.

Ilie Ilașcu a fost ales parlamentar în Republica Moldova și la București, în timp ce era în temniță.

El a fost ales parlamentar la Chișinău până în anul 2000, iar în perioada 2000 și 2004 a fost ales în Parlamentul României.

Eliberarea sa a avut loc în data de 5 mai 2001.

Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, l-a desemnat candidat la un fotoliu de senator al României, în alegerile legislative din anul 2000.

A fost președinte și în comisia pentru drepturile omului, culte și minorități (până în mai 2001).

Senatorul Ilie Ilașcu a fost membru în delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În 2004, România a devenit membru NATO și în 2007 stat membru al UE. PRM nu a mai intrat în Parlament în 2008, iar la Chișinău, comuniștii au început să dețină controlul, astfel că de atunci, Republica Moldova a bătut pasul pe loc în ceea ce privește posibila unire cu România.

Soarta celorlalți membri ai ”Grupului Ilașcu”:

Alexandru Leşco, cetățean român a fost eliberat în iunie 2004,  după expirarea termenului de 12 ani.

Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani.

Tudor Petrov Popa a fost eliberat la 4 iunie 2007, tot după 14 ani.Toți acești patrioți din Grupul Ilașcu s-au stabilit și trăiesc în România.

Al șaselea membru, Valeriu Garbuz a fost eliberat la câteva luni, de la arestare, recunoscându-și „vina” de a fi cooperat cu serviciile moldovenești și românești la acțiuni ostile statutului de rezident în Transnistria. La scurt timp după eliberare, Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol. 

Ulterior, ceilalți membri au declarat că Valeriu Garbuz ar fi un „securist transnistrean” infiltrat între ei, care a contribuit la arestarea lor.

La scurt timp după eliberare, Garbuz a plecat în Federația Rusă.

Ca o reparație morală, Președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a decorat în 2010 Grupul Ilașcu cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție a acestui stat.

9 decembrie 1933 – Guvernul liberal condus de I.G.DUCA a dizolvat GARDA DE FIER

Foto: Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de fier, în mijlocul membrilor mișcării.

În noaptea de 9-10 decembrie 1933, guvernul liberal condus de I.Gh.Duca a dizolvat printr-un decret Partidul Garda de Fier, pentru a împiedica participarea acestuia la alegeri.

La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului a fost totuși criticată drept autoritară.
Publicistul Adrian Petreanu scrie în publicația https://www.buciumul.ro, că primul ministru Gheorghe Duca și-a motivat decizia  prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului.
Același argument fusese folosit de liberali în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii prin Legea „Mârzescu”, fiind definit drept o organizație care punea în pericol chiar existența statului.

În acea noapte au fost arestaţi în întreaga ţară, conform datelor oficiale, peste 2000 de legionari (peste 10.000 conform surselor legionare), sediile acestui partidului naţionalist au fost sechestrate, arhivele confiscate, iar buletinele de vot care erau deja tipărite, date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, în care listele Gărzii de Fier nu mai figurau.

Majoritatea legionarilor au fost ridicaţi fără forme legale de arestare și depuşi la Fortul 13 Jilava, iar publicaţiile Gărzii de Fier au fost suprimate.

Deşi căutat asiduu de Poliţie, conducătorul partidului, Corneliu Codreanu nu a fost găsit. În urma unei consfătuiri a Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele tuturor membrilor acestuia, dar mai ales a filosofului Nae Ionescu, care avea informaţii din zone oficiale legate de intenţia asasinării liderului legionar, Corneliu Codreanu a acceptat să se ascundă, deşi iniţial refuzase acest lucru şi intenţiona să se predea.

Campania electorală, de altfel, fusese presărată de abuzuri şi violenţe fără precedent ale forţelor de ordine, îndreptate în special împotriva militanţilor Gărzii de Fier, dar şi împotriva reprezentanţilor Partidului Naţional Ţărănesc şi celui averescan.

Cinci membri ai Gărzii de Fier fuseseră ucişi în timpul acestor violenţe, printre aceștia aflându-se studentul Virgil Teodorescu, împuşcat în spate în timp ce lipea afişe electorale la Constanţa şi  cel al şoferului ieşean Constantin Niţă, care arunca pâine studenţilor legionari asediaţi de poliţie în căminul studenţesc de la Râpa Galbenă.

Atunci când este analizat un eveniment istoric de o asemenea importanţă (să nu uităm că una din consecinţele sale a fost chiar asasinarea, la 29 decembrie, a primului ministru Duca), este necesară aprofundarea contextului social-politic şi a circumstanţelor care l-au făcut posibil. Altfel, Istoria riscă să devină un simplu instrument utilizat fără scrupule în scopul atingerii unor obiective politice deseori meschine.

Şi, ceea ce este mai grav, noi cei de astăzi suntem susceptibili de a repeta – desigur, în forme şi cadre actuale – erorile care au însângerat epoca respectivă.

Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. România semnase în februarie acelaşi an “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Naţiunilor.

Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul de la Bucureşti solicitase amânarea unor plăţi, fapt acceptat de bancherii occidentali cu condiţia asumării, printr-un acord oficial, de către partea română, a unor obiective economice şi politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi: achitarea salariilor proporţional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaţilor, vinderea redevenţelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanţe şi Guvern, a unor controlori străini, din partea  Societăţii Naţiunilor, creşterea preţurilor unor bunuri de larg consum etc..

De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice, sociale şi politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi achitării datoriei externe.

Practic, creditorii îşi prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. 

Foto: Charles Rist, controlorul băncii franceze în România

Procedurile erau foarte asemănătoare celor practicate astăzi de FMI şi Banca Mondială în acordurile încheiate cu diversele state (asta pentru că tot vorbeam de repetarea, în forme noi, a unor fenomene petrecute în istoria mai mult sau mai puţin recentă).

Propunerile fuseseră redactate şi sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naţionalitate evreiască, şi totodată important exponent al francmasoneriei franceze.

În octombrie 1933, are loc o vizită neoficială a controlorului Charles Rist în România.

Departe de capitală, la cula familiei Duca din Măldărăşti-Vâlcea, are loc o consfătuire la care participă liderul liberal, Charles Rist şi Richard Franasovici – exponent al masoneriei române.

Cu acest prilej s-a discutat aducerea la guvernare a Partidului Naţional Liberal. Rist va reclama ascensiunea fără precedent a popularităţii Gărzii de Fier, cerându-i să ia măsuri energice în acest sens. 

Trebuie luat în seamă faptul că în România se resimţeau de mai bine de patru ani efectele crizei economice mondiale şi că pe acest fond caracterizat prin nemulţumiri sociale acute, retorica justiţiară a mesajului electoral gardist cunoştea o aderenţă sporită.

Condiţia pusă de Rist a fost acceptată şi asumată de Duca, chiar dacă i se părea foarte periculos, după cum avea să declare personal mai multor apropiaţi care au mărturisit acest lucru.

Şi într-adevăr, la 7 noiembrie 1933, primul ministru ţărănist Alexandru Vaida Voievod a fost forţat de regele Carol al II-lea să abdice. I Gh Duca investit de rege cu formarea noului guvern şi va anunţa organizarea de alegeri parlamentare în decembrie.

Sunt mărturii cu privire la faptul că I Gh Duca a ezitat îndelung înainte de a trece, în sfârşit, la semnarea decretului de scoatere în afara legii a Gărzii de Fier. El fusese conştient de gravitatea unui asemenea act politic ce contravenea flagrant atât Constituţiei cât şi principiilor fundamentale ale dreptului.

 Se crea situaţia paradoxală în care autoritatea statală, cea care este datoare să apere Legea şi drepturile cetăţeneşti, suspenda legalitatea şi săvârşea, ea însăşi, abuzul şi fărădelegea. 

Duca era un om politic prea experimentat pentru a putea realiza consecinţele greu de prevăzut pe care o astfel de stare le putea genera. Pentru că, în momentul în care autorităţile suspendă legalitatea, desfiinţând practic Constituţia, dreptul încetează să mai domnească,  iar haosul şi violenţa pun stăpânire pe societate şi pe mintea fiecărui individ.

Legionari arestați de guvernul Duca, depuși la închisoarea Jilava. Decembrie 1933.

Hotărârea, luată cu mare greutate, a fost precipitată de presiunile exercitate de cercurile financiare occidentale, prin intermediul lui Nicolae Titulescu. Iar actul fatal s-a produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, când premierul Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier.

Documentele indică intenţia liderilor legionari de a calma spiritele în rândul propriilor adepţi şi de a ţine sub control eventuale reacţii violente în faţa acestui abuz nedemocratic şi anticonstituţional fără precedent în România de până atunci.

Probabil că şefii Gărzii de Fier se temeau de reacţii a căror amploare nu o puteau nici ei prevedea, aşa explicându-se intensitatea apelurilor la calm şi legalitate. Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul emite în dimineaţa de 10 decembrie 1933, la orele 6,30, o circulară în numele lui Codreanu, în care spune:

„ Camarazi,

1. Veți aștepta cu calm și cu aceeași neînvinsă credință desfășurarea furtunii.

2. Nu vă veți îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veți supune măsurilor justiției în ale cărei virtuți am crezut și vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veți împărți după cum urmează, ascultându-mă și de această dată fără șovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat și celelalte ținuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În județele în care candidează personal Mareșalul Averescu, îi veți da voturile și vă veți pune la dispoziția sa în orice provincie ar candida.

8. Veți lupta pentru acești trei oameni cu același dor cu care ați luptat pentru propria voastră mișcare. (…) Oamenii aceștia nu au credințele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credințele noastre, dar sunt lipsiți de caracter. Turcii n’au avut credința lui Ștefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creștine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul. […]

Alegerile s-au ţinut fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanţi se aflau în închisoare şi care au fost eliberaţi după scrutin şi după ce Partidul Naţional Liberal şi-a adjudecat victoria.

Eliminând al treilea partid ca pondere electorală, liberalii au putut asuma o victorie cu 51% din voturi.

Vasile Marin și Sterie Ciumetti, la Fortul 13 Jilava, în timpul arestului fără mandat din decembrie 1933.

Însă consecinţele nu au întârziat să apară.

Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, fusese însoţită de frecvente excese ale Poliției, însoțite de bătăi, torturi, chiar şi răzbunări personale, dar şi erori precum arestarea de persoane fără nici o legătură cu legionarii.

Toate acestea generaseră o stare de tensiune şi resentimente puternice în rândul legionarilor.

Să nu uităm că existau inclusiv 5 morţi, iar excluderea din Parlament și din viața politică genera acumularea unor serioase frustrări.

Prin satele din sudul ţării circula o doină creată ad-hoc de un autor popular: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deţinut politic, în anii 1990).

Asasinii lui Duca, la Jilava.

Iar frustrările nu se regăseau doar în mediile legionare. Ziarele din ianuarie-februarie 1933 relatează dezbaterile aprinse, în care reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Poporului (condus de g-ral Averescu) denunţau violenţele comise de guvernul liberal la adresa opoziţiei, în timpul campaniei electorale şi scrutinului.

Pe fondul acestei stări psihologice încărcate, trei dintre membrii fostei Gărzi de Fier – gălăţeanul Nicolae Constantinescu şi aromânii Doru Belimace şi Ion Caranica, vor lua iniţiativa „pedepsirii” premierului Duca.

Această intenţie venea din frustrarea larg răspândită, cauzată de faptul că vinovaţii pentru toate acele abuzuri, în frunte cu primul-ministru, nu erau traşi la răspundere pe cale legală în nici un fel.

Şi, fără o consultare şi un aviz al conducerii legionare, încă risipite, ei îl vor asasina pe primul ministru I.Gh. Duca, în seara de 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia.