SAȘII NOȘTRI

Cine sunt, de fapt, sașii din România

Sașii sunt un grup etnic de origine germană, stabilit în sudul, sud-estul și nord-estul Transilvaniei, începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Ei reprezintă unul dintre cele mai vechi grupuri etnice germane care trăiește neîntrerupt din Evul Mediu până în prezent în Europa Centrală și de Est.

Origini

Unii istorici susțin că denumirea de saşi sau saxoni, cum erau numiţi în majoritatea izvoarelor scrise occidentale, nu reprezintă şi denumirea unui grup etnic, ci mai degrabă beneficiarii unui anumit tip de privilegii, scrie https://r3media ro.

„Prin acest termen erau numiţi în Ungaria medievală deţinătorii unor privilegii de care se bucuraseră iniţial minerii din Saxonia, privilegii pe care aceştia le-au obţinut atât în Ardeal şi în Szepesség (Spiš, în Slovacia), cât şi în Bosnia sau Serbia, datorită faptului că erau specialişti rari şi necesari pentru exploatarea zăcămintelor”. Astfel, „numele de ‘saxon’ este expresia unui statut juridic şi nu un nume etnic”, scrie istoricul şi profesorul Octavian Tătar în „Saşii ardeleni şi identitatea lor”.

Se presupune, însă, că toţi făceau parte din ramuri germanice. Majoritatea erau flamanzi, valoni, saxoni, turingi, bavarezi şi din regiunea Moselle. Primii coloniști din Transilvania ar fi venit încă de la finalul secolului XI.

Mult mai sigură, potrivit istoricilor, e colonizarea masivă ţinuturilor transilvănene cu saxoni / saşi în timpul regelui Geza al II-lea al Ungariei, deci în sec. XII. Geza își dorea o întărire a graniţei regatului, cu un amalgam de populaţie provenită din diverse zone ale Germaniei și din regiune.

Primul document care atestă colonizarea sașilor este Diploma andreană (Diploma Andreanum), din 1224.

Denumirea de „sași” dată coloniștilor e atestată documentar doar în anul 1206, când regele Andrei al II-lea al Ungariei a conferit privilegii sașilor din regiunea Alba-Hunedoara și le-a asigurat statut juridic propriu.

La început, denumirea de „sași” era dată minerilor săraci și persoanelor condamnate din Saxonia. Ulterior, toți germanii din Ardeal au fost numiți astfel.

Organizarea sașilor de-a lungul istoriei

Profesorul universitar de drept Cornelia Ene-Dinu scrie în „Istoria statului și dreptului românesc” faptul că sașii reprezintă o populație de origine germanică, care inițial, a ajuns în Transilvania într-un număr destul de mic, sub conducerea unui greavi-comites, ales atât din rândurile micii nobilimi, cât și din rândurile meșteșugarilor și țăranilor înstăriți.

Ei s-au instalat în regiunea Sibiului, Orăștiei, Târnavelor, în Țara Bârsei și în Bistrița Năsăud. Au întemeiat sate prospere și orașe, precum Sibiul (Hermannstadt), Brașov (Kronstadt), Sighișoara (Schassburg), Mediaș (Mediasch), Bistrița (Bistritz).

Sub aspect teritorial-administrativ, sașii au început să se organizeze în cadrul unor scaune săsești în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui Carol Robert de Anjou, cel mai probabil între anii 1325-1329.

Sașii au trăit conform obiceiurilor lor vechi. Se autoguvernau, erau organizați fiind într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Existau, însă, și numeroase așezări săsești situate în afara acestui areal. Microregiunile populate de sași erau:

• În sudul Podișului Transilvaniei (de la Orăștie până la Drăușeni);
• Altland (spațiul dintre Olt și Hârtibaciu);
• Weinland (regiunea dintre cele două Târnave);
• Waldland (spațiul dintre Hârtibaciu și Târnava Mare);
• Zekeschgebiet (rom. Ținutul Secașelor);
• Unterwald (spațiul din preajma Sebeșului și a Orăștiei);
• La est de munții Perșani;
• Burzenland (rom. Țara Bârsei);
• În nordul Podișului Transilvaniei (Ardealul de Nord);
• Nösnerland sau Nösnergau (regiunea Bistriței – Țara Năsăudului);
• Reener Ländchen (în preajma Reghinului).

Sașii au întemeiat așezări urbane și în afara arcului carpatic, precum Neamțul și Baia, în Moldova, respectiv Câmpulung în Muntenia. Foarte interesant este faptul că primii voievozi munteni și moldoveni care și-au afirmat independența față de Regatul Ungariei, Basarab I și Bogdan I, și-au ales drept loc de reședință orașele germane Câmpulung respectiv Baia.

Comportamentul sașilor, analizat de cronicari. Calități și defecte

Saşii din Transilvania secolului al XIX-lea erau o comunitate foarte bine închegată, ce excela prin şcoli şi educaţie, dar era dezavantajată de răceala cu care îi trata pe români, maghiari şi străini. O descriere pitorească le-a fost dedicată saşilor de autoarea scoțiană Emily Gerard (7 mai 1849 – 11 ianuarie 1905) ,care a trăit mai mulţi ani printre ei și care este cunoscută mai ales pentru influența pe care colecțiile sale de folclor transilvănean au avut-o asupra romanului Dracula al lui Bram Stoker din 1897.

„Data exactă a sosirii coloniştilor germani în Transilvania este necunoscută, dar se pare că au ajuns între 1141 şi 1161. Este aproape sigur că nu au venit cu toţii deodată. Cruciadele, care în acea epocă ocupau fiecare minte, ar fi putut cauza faptul că aceste imigraţii au trecut aproape neobservate. Numele de saşi (saxoni), aşa cum îşi spun ei, a fost folosit mult mai târziu ca denumire generală şi este mai mult decât probabil, din diferenţele de limbaj, obiceiuri şi comportament, că diferite colonii au ajuns aici din diferite părţi ale locurilor lor de baştină”, susţinea scriitoarea.

Emily Gerard povestea că saşii au construit biserici şi fortăreţe, au ridicat şcoli şi clădiri, şi-au făcut propriile legi şi şi-au ales propriii judecători.

„Şi în timpurile în care nobilii ungari abia ştiau să scrie şi să citească, aceste colonii mici ale saşilor erau adevărate raiuri de civilizaţie, în mijlocul sălbăticiei, ignoranţei şi barbarismului”, a mai precizat autoarea.

Calitățile sașilor au fost remarcate și de către Anton Verancsics (Verantio) (1504-1573), dalmat, de fapt croat maghiarizat, cu studii la Padova, secretar regal, episcop de Pécs, episcop de Alba Iulia, ajuns la cele mai înalte demnități, precum cea de arhiepiscop de Strigoniu, vicerege al Ungariei habsburgice și cardinalcronicar al secolului XVI, care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii în Transilvania si Ungaria, unde a ocupat înalte functii în ierarhia bisericeasca.

„Sunt foarte harnici, muncitori, cu foarte mare aplecare la cârmuirea oraşelor, la negoţ şi la toate artele meşteşugăreşti. Sunt mai atenţi şi dornici să-şi sporească zestrea casei şi alte scule decât oricare alt neam din această provincie şi, nerâvnind deloc la al altuia, se mulţumesc cu al lor”, a comentat cronicarul.

Viaţa de familie a saşilor nu era foarte animată, iar divorţurile reprezentau o normalitate, o practică frecventă, spre deosebire de conservatorismul populației române.

„Când fiica nu îl găseşte potrivit pe viitorul ei soţ, de obicei astfel de obiecţii sunt rezolvate cu un sfat practic de la părinţii prevăzători: Încearcă-l pentru o vreme şi poate vei ajunge să îl placi. Iar dacă nu, nu e mare ghinion, poţi să divorţezi.

Adesea, în timpul vizitelor mele în casele ţăranilor saşi am găsit tinere întoarse în casa părintească uneori după câteva săptămâni de la căsătorie, aşteptând vremea unei noi alegeri”, nota scriitoarea, potrivit căreia vârsta la care tinerele din familiile de saşi se măritau era de 15 ani.

Ţăranul saxon s-a declarat duşman al familiilor numeroase, în contrast cu vecinul său român, pentru care şase – opt copii erau într-o familie obişnuită, iar fiecare prunc adăugat este considerat un alt dar de la Dumnezeu, afirma scriitoarea scoțiană.

„Insinuarea că saşii transilvăneni caută să îşi limiteze progeniturile nu este fără fundament. Se spune că a avea doi copii doar este lucrul considerat corect în familiile saşilor şi că este o ruşine să ai trei copii. Aceasta se întâmplă pentru că saşilor nu le place să-şi vadă câmpurile împărţite în bucăţi mici şi de aceea îşi doresc ca familiile lor să fie mici.

În consecinţă, această formă de egoism face ca adesea casele saşilor să stea goale, pentru că nimeni nu le locuieşte, şi ca în multe dintre satele lor populaţia să fie într-o continuă scădere. În acest timp vecinii lor, sărmanii şi ignoranţii români, se adună împreună în căsuţele lor, arăndu-şi cea mai emoţionantă afecţiune”, concluziona Emily Gerard.

Câți sași există în România. Evoluția demografică

Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări ale lor au fost rase. Înaintea invaziei multe orașe transilvănene au fost fortificate și erau dezvoltate economic. Multe erau apărate de către Kirchenburgen, adică biserici fortificate cu ziduri masive. Expansiunea rapidă a orașelor populate de sași a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen, cu referire la șapte din orașele fortificate:

• Bistritz (Bistrița);
• Hermannstadt (Sibiu);
• Klausenburg (Cluj);
• Kronstadt (Brașov);
• Mediasch (Mediaș);
• Mühlbach (Sebeș);
• Schässburg (Sighișoara).

În perioada interbelică, germanii din România au reprezentat 4, 1% din populaţie.

În timpul războiului, minoritatea germană a căzut sub influenţa Grupului Etnic German. Din 1943, mulţi dintre saşi şi şvabi s-au înrolat în Waffen SS, peste 50 000. După 23 august 1944 a început calvarul populaţiei săseşti, deportată în Uniunea Sovietică.

Potrivit statisticilor, aproximativ 30 000 de saşi transilvăneni au fost deportaţi, adică 15% din numărul lor total.

Peste 200.000 de sași, respectiv șvabi au emigrat în Germania, în perioada 1968 – 1989, în timpul regimului comunist. Statul german a plătit în jur de trei miliarde de mărci în schimbul lor. Sașii din Transilvania au primit dreptul la cetățenie germană.

Cei mai mulți dintre sași au emigrat în Germania, atât înainte de căderea comunismului, cât și în primii ani de după 1989. Ca urmare a emigrărilor masive, numărul sașilor din România a scăzut foarte mult.

La nivel mondial, sașii sunt răspândiți în România, Germania, Austria, SUA și Canada, în jur de 300 de mii. În țara noastră, peste 10.000.

Cei mai mulți sași din Germania trăiesc în landul Bavaria, apoi în Baden-Württemberg, iar pe locul trei se află Nordrhein-Westfalen, apoi Hessen.

În prezent, pe teritoriul României mai există câteva zeci de mii de etnici germani, sub 1% din populația țării noastre.

În general, sașii aparțin religiei luterane.