ANALIZĂ FORBES: Ce înseamnă o Rusie slăbită?

Ar putea avea Putin soarta Țarului Nicolae al II-lea?

Cei mai buni oameni de stat înțeleg ceea ce oamenii mai puțin legați de realitate și mai puțin experimentați trec adesea cu vedereafaptul că războaiele sunt în principal eforturi politice și economice și implică utilizarea forței brute pentru a obține obiective politice și/sau economice.

De asemenea, cei mai buni oameni de stat își dau seama că sunt la fel de importante câștigarea păcii care urmează conflictului și câștigarea luptei militare în sine, se arată într-o analiză Forbes, comentată de G4Media și Jurnal.md.

Puține războaie se termină așa cum s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial, cu învingătorii atât de copleșitori și învinșii atât de profund distruși și umiliți încât învingătorii au putut ocupa teritoriile învinșilor și au putut literalmente să refacă societățile acestora după chipul și asemănarea lor.

Sfârșitul celor mai multe războaie este o chestiune mult mai încurcată, în care niciuna dintre părți nu este pe deplin victorioasă din punct de vedere militar, iar foștii adversari ajung la un fel de pace negociată, care trebuie apoi să fie pusă în practică de către supraviețuitori.

Într-adevăr, puține țări au pierdut un război la fel de clar ca națiunea franceză în Primul Război Mondial, dar poporului său i s-a spus că a fost învingător.

Ramificațiile acestei dihotomii au devenit evidente în 1940, când armata franceză, cea mai mare și mai bine echipată din lume la acea vreme, s-a prăbușit în doar șase săptămâni în fața lui Adolf Hitler.

Cu excepția unui lucru cu adevărat dezastruos, cum ar fi recurgerea la arme nucleare tactice sau la războiul chimic, a devenit din ce în ce mai probabil că ne vom confrunta cu o astfel de situație dezordonată și neconcludentă în următoarele câteva luni în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În mod clar, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calculat greșit la modul cel mai grosolan atunci când a lansat „operațiunea sa militară specială” în februarie. În doar șase luni, atât el, cât și națiunea rusă au fost slăbiți în mod semnificativ, atât din punct de vedere militar, cât și politic/economic.

Armata rusă, odinioară de temut, care cucerise rapid Crimeea și bucăți din estul Ucrainei și Georgia cu un efort aparent mic, a părut stângace și de-a dreptul incompetentă în fața unei rezistențe neașteptat de puternice din partea Ucrainei.

Fără îndoială, succesele ucrainene au fost înlesnite de sprijinul SUA și al altor țări NATO, inclusiv prin primirea de armament avansat, informații și alte tipuri de sprijin logistic, ca să nu mai vorbim de asistență umanitară și alte acte generoase similare pentru a ajuta poporul ucrainean.

Cu toate acestea, indiferent dacă Ucraina ar fi ajuns unde este acum fără un astfel de ajutor, rămâne faptul că războiul Rusiei nu este acolo unde a sperat și a promis Kremlinul că va fi atunci când a început războiul.

Într-adevăr, cu doar două luni în urmă, era posibil să ni-l imaginăm pe Putin în ascensiune, după ce a obținut controlul unui pod terestru virtual de la Rusia propriu-zisă la Crimeea și în controlul celei mai prolifice regiuni producătoare de cereale din lume.

Acum pare mai probabil ca obiectivul lui Putin să fie respins, iar Putin s-ar putea confrunta cu o alegere dificilă între umilirea militară sau continuarea escaladării, fiecare dintre acestea fiind plină de pericole atât pentru Rusia, cât și pentru actuala sa conducere.

Dacă, așa cum pare mai probabil acum, Putin și Rusia vor fi și mai mult slăbite, iar obiectivele lor militare vor fi și mai mult zădărnicite, ce ar însemna asta pentru unul dintre cei mai mari producători și exportatori de energie din lume?

În primul rând, din punct de vedere economic și politic, Rusia va deveni mai dependentă de acele țări care vor rămâne dispuse să îi cumpere petrolul și gazele, în acest caz fiind vorba în principal de China și India și practic de nimeni altcineva.

Deja ridiculizată ca fiind o „benzinărie cu o armată”, Rusia va deveni aproape complet supusă oricui va accepta să-i cumpere energia.

Din punct de vedere geo-politic, asta înseamnă că Putin va aluneca din ce în ce mai mult în rolul de „marionetă a lui Xi”. Zilele în care Rusia își va controla unilateral propriile afaceri externe vor lua sfârșit. Pentru Occident, acest lucru ar fi fost mult mai înspăimântător dacă s-ar fi întâmplat acum doi ani, când China părea atât de ascendentă.

Cu toate acestea, putem fi siguri că Beijingul a urmărit îndeaproape evenimentele din Ucraina, inclusiv sprijinul pe care Ucraina îl primește în culise din partea SUA și a aliaților săi din NATO, și va fi mai puțin probabil decât înainte să inițieze ostilități chiar în Taiwan – acte de intimidare mai frecvente și o creștere a zornăitului de sabie, poate încă da; începerea directă a ostilităților, probabil nu.

În plus, carantinele interminabile ale COVID vor face ca economia chineză să fie mai puțin solidă și, în general, va fi mai riscant să se facă afaceri cu această națiune.

În al doilea rând, Ucraina va fi probabil în ascensiune. Crezând că Ucraina nu este cu adevărat o națiune și că nu va opune rezistență, și lansând războiul său, Putin, în mod ironic, ar putea să fi consolidat naționalitatea și identitatea de sine a Ucrainei. Aceasta are acum o tradiție modernă și mândră de sacrificiu pentru identitatea sa națională – ceea ce au toate guvernele coezive.

Aceasta nu va fi dizolvată ușor. Conductele cheie de petrol și gaze care pornesc din Rusia traversează Ucraina în drumul lor spre Europa de Vest, iar Ucraina primește plăți de transbordare pentru această energie. Ar trebui să ne așteptăm ca poziția de negociere și hotărârea Ucrainei să fie mult întărite în viitoarele negocieri.

În al treilea rând, și oarecum contra-intuitiv (până când acest lucru va fi analizat cu mai multă atenție), ar trebui să ne așteptăm ca NATO să fie supus unei presiuni mai mari pentru a-și justifica existența.

Imediat după atacul rusesc împotriva Ucrainei, NATO s-a extins prin aderarea Suediei și Finlandei, care se opuneau de mult timp, și a fost întărit, cel puțin temporar, prin cooperarea membrilor săi pentru a ajuta și susține rezistența Ucrainei.

Acum, însă, o alianță al cărei obiectiv principal este de a preveni agresiunea rusă va fi forțată să își explice scopul și existența în continuare atunci când Rusia nu poate învinge nici măcar Ucraina, care nu este membră.

În al patrulea rând, echilibru de mediu mondial va fi și mai amenințat. Rusia a dat dovadă de o lipsă totală de preocupare pentru mediu în demersurile sale economice de îmbogățire personală.

Pe măsură ce se simte tot mai amenințată din punct de vedere economic, trebuie să ne așteptăm ca preocuparea sa pentru mediul mondial în ansamblu să scadă și mai mult. Noi, cei din Occident, ne putem agita în legătură cu schimbările climatice.

Acest lucru pare să nu fie o preocupare prea mare pentru Rusia sau China – cel puțin acum și până când poate deveni prea târziu pentru a repara răul care s-a produs deja.

În al cincilea rând, Rusia va deveni instabilă din punct de vedere politic. Putin ar putea fi slăbit până la un punct nemaiîntâlnit din 1905, când ultimul țar, Nicolae al II-lea, a fost umilit de japonezi. Doisprezece ani mai târziu, acesta și-a pierdut coroana, apoi capul. Putin știe că țara sa nu tratează cu bunăvoință liderii militari eșuați.

Controlul său asupra puterii, atât de dominant în februarie, este acum îndoielnic. Dar, în mod ironic, s-ar putea ca aceasta să nu fie o veste bună pentru Occident, în ciuda disprețului larg răspândit al Occidentului față de Putin.

Istoria este plină de exemple de înlăturare a unor despoți eșuați ale căror țări și regiuni au devenit și mai instabile după ce despotul a fost înlăturat.

În trecutul recent, ne putem uita la dispariția lui Saddam Hussein în Irak și a lui Muammar Gaddafi în Libia ca exemple în acest sens. Din punct de vedere istoric, au existat și altele.

Ce poate face Occidentul? În mod clar, orice încercare de a exercita un control asupra politicii Rusiei ar fi sortită eșecului. Rușii își vor rezolva singuri această problemă, fără îndoială.

Dacă Putin va cădea, atunci interesul nostru este să sprijinim orice potențial pentru o tranziție democratică adevărată. Acest lucru ar însemna o încetare rapidă a embargourilor energetice și a altor restricții comerciale asupra unei Rusii post-Putin. Acest lucru nu trebuie neapărat să aibă un impact asupra rușilor specifici vizați de Occident.

Cei care l-au ajutat pe Putin să zdrobească pluralismul rusesc, să invadeze Ucraina și să transforme democrația rusă într-o glumă la propriu, pot fi lăsați să își urmeze soarta meritată.

O idee ar putea fi aceea de a le oferi rușilor asistență pentru a-și extrage resursele energetice într-un mod mai ecologic. Cu siguranță, acest lucru se va confrunta cu opoziția ecologiștilor occidentali, care se opun oricărei exploatări de combustibili fosili. Cu toate acestea, rușii vor fora pentru gaze și petrol, fie că ne place sau nu. Asigurarea faptului că acest lucru se va face cât mai puțin dăunător pentru mediu are sens din punct de vedere ecologic, politic și economic.

În pofida dificultăților economice și sociale din ultimii 100 de ani, știința rusă a făcut mari progrese. Acesta ar putea fi un alt domeniu de care Occidentul se poate lega.

Pentru aceasta am putea căuta un model cu Stația Spațială Internațională, în legătură cu care au existat multe amenințări belicoase din partea Rusiei, dar care rămâne o insulă de cooperare internațională și dependență reciprocă.

Căsătoria dintre tehnologia rusă și cea occidentală pentru dezvoltarea energetică pare la suprafață ca fiind câștigătoare pentru toată lumea, cu condiția să nu pună mai mulți bani în buzunarul unui lider rus pentru a fi folosiți militar împotriva vecinilor săi.

Pe scurt, dacă putem contribui la transformarea dezastrului pe care îl reprezintă războiul din Ucraina într-un model de cooperare internațională și de dezvoltare energetică ecologică, le vom face un mare serviciu rușilor, nouă înșine și planetei.

Întrebarea rămâne, bineînțeles, dacă putem face cu adevărat acest lucru sau dacă lăcomia umană, dorința de putere și lipsa de interes față de mediu și față de moștenirea ecologică pe care o lăsăm copiilor și nepoților noștri vor continua să zădărnicească bunul simț și interesul mondial pentru salvarea noastră și a planetei noastre.

Publicitate

În Ungaria, mai multe mari lanţuri de retail au luat decizia de a raţionaliza alimentele

Mai multe lanţuri de supermarketuri din Ungaria au luat decizia de a raţionaliza mâncarea

Potrivit Ziarului Financiar, preluat de https://www.ziaruldeiasi.ro, situaţia a devenit îngrijorătoare după ce guvernul din ţara vecină a introdus mai multe limitări la preţurile alimentelor „pentru contracararea creşterii dramatice a inflaţiei, care depăşeşte chiar şi 90% pentru unele tipuri de mâncare”.

Aceste limitări au provocat penurii,în unele magazine rafturile s-au golit rapid, „iar mai multe lanţuri de retail au fost nevoite să limiteze cantităţile de ouă şi cartofi, de exemplu, pe care consumatorii le pot cumpăra”, arată ZF, citând mai multe site-uri din Ungaria.

Conform sursei citate, între brandurile care au adoptat măsura raționalizării se numără Lidl, Tesco, Spar, CBA sau Real.

„În pieţe, însă, plafoanele nu sunt instituite, iar preţurile ar putea creşte extrem de mult odată cu apropierea Crăciunului. Problema este exacerbată de faptul că furnizorii ar putea alege să-şi vândă produsele în pieţe şi nu în magazine”..

Sursa citată mai arată că politicienii din opoziţie susţin că guvernul din ţara vecină ar trebui să combată creşterea preţurilor alimentelor cu reduceri de TVA, şi nu prin măsuri de limitare a preţurilor de consum. „Asta pentru că produsele afectate de plafoane fie dispar, fie companiile majorează preţurile altor tipuri de alimente pentru a-şi acoperi pierderile”.

În altă ordine de idei, din cauza problemelor economice cu care se confruntă, renumita cofetărie Hauer din Budapesta, cu o tradiţie de 120 de ani, se va închide. Reprezentanţii firmei au anunţat că au decis să închidă „din cauza impactului negativ al mediului economic asupra industriei de catering”.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE.

Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut. Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.

24 noiembrie 1473 – Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dîmboviţei şi îl instalează domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473)

La 24 noiembrie 1473 Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Relaţiile cu MUNTENIA (VALAHIA, ŢARA ROMÂNEASCĂ)

În 1447-1448, domnul Moldovei, Petru al II-lea, a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. De atunci până în 1465, cetatea a fost apărată de o garnizoană maghiară. Stăpânirea maghiară asupra Chiliei a fost confirmată de Bogdan al II-lea, tatăl viitorului domn Ştefan cel Mare, precum şi de Alexandru şi Petru Aron.

Probabil că în perioada anarhiei din Ungaria din anii 1457-1458 cetatea a ajuns în stăpânirea lui Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti.

Cetatea Chilia a fost mărul discordiei între Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Domnul Moldovei s-a străduit să redobândească Chilia. Cel puţin din toamna anului 1460 conflictul dintre Ştefan şi Vlad era deschis:saşii braşoveni îi promiteau lui Vlad o oaste de 4.000 de soldaţi împotriva turcilor sau a Moldovei!

În timp ce domnul Ţării Româneşti s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ştefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia şi Imperiul Otoman. Cele două opţiuni de politică externă au radicalizat conflictul moldo-muntean.

Încă din ianuarie 1462 sunt menţionate lupte la hotarele dintre cele două ţări, ceea ce periclita comerţul în zonă.

În aceste condiţii, colaborarea dintre Ştefan cel Mare şi flota otomană la asedierea Chiliei, în iunie 1462, nu trebuie să ne surprindă. Colaborarea turcilor cu moldovenii conduşi de Ştefan a fost consemnată de cronicarul contemporan Laonic Chalcocondil.

După eşecul asediului, în care chiar domnitorul Moldovei a fost rănit, oastea moldoveană a intrat în Ţara Românească, dar a fost oprită de Vlad Ţepeş.

Abia la sfârşitul lunii ianuarie 1465, cu concursul negustorilor din Chilia, Ştefan cel Mare a reuşit să cucerească mult râvnita cetate, însă animozitatea dintre Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti şi Ştefan cel Mare cauzată de posesiunea cetății Chilia şi a drumului comercial care ducea la ea s-a amplificat

Etapa ameninţărilor a fost depăşită în februarie 1470 de Ştefan, care a atacat Brăila şi Târgul Floci,(la 27 februarie, în „marţea brînzei„), cele mai importante centre comerciale ale Ţării Româneşti. Îndată Turcii au răspuns, trimiţîndu-i pe Tătari în Moldova.Ştefan s-a îndreptat atunci împotriva noului duşman şi la învins în dumbrava de la Lipnic, pe rîul Nistru.

Regele Poloniei, Cazimir, a încercat să medieze pacea dintre cei doi domnitori chiar la solicitarea lui Ştefan cel Mare. Era o manevră diplomatică abilă din partea domnitorului moldovean, care a invocat pericolul unui atac turcesc în sprijinul lui Radu, ceea ce ar fi putut afecta şi interesele poloneze.

Replica lui Radu a venit în toamna aceluiaşi an, când prezenţa sa şi a oastei muntene este atestată la Buzău pentru a ataca Moldova. A ridicat pe malul Siretului o cetate, ceea ce l-a determinat pe Ştefan să ia măsuri similare, ba chiar a sabotat proiectul muntean prin devierea cursului râului.

De altfel, prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Muntenia (Ţara Românească) un domn prieten, în locul lui Radu cel Frumos, vasalului turcilor, și de aceea încă din 1472 el l-a adăpostit în Moldova pe pretendentul la tronul Ţării Româneşti, Laiotă Basarab.

 În noiembrie 1473, Ştefan a atacat cu întreaga oaste Ţara Românească, l-a învins pe Radu și după ce a cucerit cetatea Dîmboviţei de la Bucureşti, i-a luat tezaurul, le-a luat în captivitate pe soţia şi pe fiica domnitorului muntean (fiica i-a devenit peste câţiva ani soţie lui Ştefan) şi l-a instalat domn pe Laiotă Basarab.

Radu cel Frumos a fugit la turci.

În timpul campaniei din Ţara Românească din noiembrie 1473, Ştefan a numit pârcălabi în cetăţile muntene, ceea ce era un atribut al domnului ţării.

Astfel, Ştefan cel Mare apare în postura de suzeran al lui Laiotă Basarab, o postură care leza puternic interesele otomane (http://istoria.md).

La început, turcii nu au intervenit direct în conflictul dintre Radu cel Frumos şi Ştefan cel Mare, ambii domnitori fiind vasali ai sultanului şi plăteau tribut.

În anumite momente ale războiului moldo-muntean în Ţara Românească s-au aflat trupe turceşti, însă ele nu au intervenit deloc în conflict, însă la finalul lunii decembrie 1473, otomanii au intervenit direct, l-au reinstalat pe tron pe Radu cel Frumos şi au întreprins o expediţie de jaf în sudul Moldovei.

După trecerea iernii, domnul moldovean a devastat ţara vecină, fără să mai reuşească să îl alunge de pe tron pe domnul pus de turci, după cum n-a reuşit acest lucru nici în campania din toamnă. Sultanul l-a somat pe Ştefan să reia plata haraciului şi să predea cetatea Chilia.

Deja conflictul se acutizase, intrase într-o fază în care nu mai era cale de întoarcere. Acesta este momentul în care sultanul a dispus o campanie de supunere a Moldovei faţă de Poartă, desfăşurată în iarna 1474-1475, care însă se va termina cu o victorie categorică a lui Ştefan cel Mare.

Unii istorici consideră că Ştefan a preluat iniţiativa şi a declanşat în 1473 conflictul cu turcii prin întreruperea plăţii haraciului şi schimbarea domnitorului muntean, dar în acelaşi timp, constată că anul respectiv a fost impropriu declanşării războiului antiotoman, deoarece turcii tocmai îi învinseseră pe perşi şi erau bine poziţionaţi în Europa, constată publicația https://historia.ro/.