24 noiembrie 1473 – Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dîmboviţei şi îl instalează domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473)

La 24 noiembrie 1473 Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Relaţiile cu MUNTENIA (VALAHIA, ŢARA ROMÂNEASCĂ)

În 1447-1448, domnul Moldovei, Petru al II-lea, a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. De atunci până în 1465, cetatea a fost apărată de o garnizoană maghiară. Stăpânirea maghiară asupra Chiliei a fost confirmată de Bogdan al II-lea, tatăl viitorului domn Ştefan cel Mare, precum şi de Alexandru şi Petru Aron.

Probabil că în perioada anarhiei din Ungaria din anii 1457-1458 cetatea a ajuns în stăpânirea lui Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti.

Cetatea Chilia a fost mărul discordiei între Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Domnul Moldovei s-a străduit să redobândească Chilia. Cel puţin din toamna anului 1460 conflictul dintre Ştefan şi Vlad era deschis:saşii braşoveni îi promiteau lui Vlad o oaste de 4.000 de soldaţi împotriva turcilor sau a Moldovei!

În timp ce domnul Ţării Româneşti s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ştefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia şi Imperiul Otoman. Cele două opţiuni de politică externă au radicalizat conflictul moldo-muntean.

Încă din ianuarie 1462 sunt menţionate lupte la hotarele dintre cele două ţări, ceea ce periclita comerţul în zonă.

În aceste condiţii, colaborarea dintre Ştefan cel Mare şi flota otomană la asedierea Chiliei, în iunie 1462, nu trebuie să ne surprindă. Colaborarea turcilor cu moldovenii conduşi de Ştefan a fost consemnată de cronicarul contemporan Laonic Chalcocondil.

După eşecul asediului, în care chiar domnitorul Moldovei a fost rănit, oastea moldoveană a intrat în Ţara Românească, dar a fost oprită de Vlad Ţepeş.

Abia la sfârşitul lunii ianuarie 1465, cu concursul negustorilor din Chilia, Ştefan cel Mare a reuşit să cucerească mult râvnita cetate, însă animozitatea dintre Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti şi Ştefan cel Mare cauzată de posesiunea cetății Chilia şi a drumului comercial care ducea la ea s-a amplificat

Etapa ameninţărilor a fost depăşită în februarie 1470 de Ştefan, care a atacat Brăila şi Târgul Floci,(la 27 februarie, în „marţea brînzei„), cele mai importante centre comerciale ale Ţării Româneşti. Îndată Turcii au răspuns, trimiţîndu-i pe Tătari în Moldova.Ştefan s-a îndreptat atunci împotriva noului duşman şi la învins în dumbrava de la Lipnic, pe rîul Nistru.

Regele Poloniei, Cazimir, a încercat să medieze pacea dintre cei doi domnitori chiar la solicitarea lui Ştefan cel Mare. Era o manevră diplomatică abilă din partea domnitorului moldovean, care a invocat pericolul unui atac turcesc în sprijinul lui Radu, ceea ce ar fi putut afecta şi interesele poloneze.

Replica lui Radu a venit în toamna aceluiaşi an, când prezenţa sa şi a oastei muntene este atestată la Buzău pentru a ataca Moldova. A ridicat pe malul Siretului o cetate, ceea ce l-a determinat pe Ştefan să ia măsuri similare, ba chiar a sabotat proiectul muntean prin devierea cursului râului.

De altfel, prevăzînd că va avea în curînd de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Muntenia (Ţara Românească) un domn prieten, în locul lui Radu cel Frumos, vasalului turcilor, și de aceea încă din 1472 el l-a adăpostit în Moldova pe pretendentul la tronul Ţării Româneşti, Laiotă Basarab.

 În noiembrie 1473, Ştefan a atacat cu întreaga oaste Ţara Românească, l-a învins pe Radu și după ce a cucerit cetatea Dîmboviţei de la Bucureşti, i-a luat tezaurul, le-a luat în captivitate pe soţia şi pe fiica domnitorului muntean (fiica i-a devenit peste câţiva ani soţie lui Ştefan) şi l-a instalat domn pe Laiotă Basarab.

Radu cel Frumos a fugit la turci.

În timpul campaniei din Ţara Românească din noiembrie 1473, Ştefan a numit pârcălabi în cetăţile muntene, ceea ce era un atribut al domnului ţării.

Astfel, Ştefan cel Mare apare în postura de suzeran al lui Laiotă Basarab, o postură care leza puternic interesele otomane (http://istoria.md).

La început, turcii nu au intervenit direct în conflictul dintre Radu cel Frumos şi Ştefan cel Mare, ambii domnitori fiind vasali ai sultanului şi plăteau tribut.

În anumite momente ale războiului moldo-muntean în Ţara Românească s-au aflat trupe turceşti, însă ele nu au intervenit deloc în conflict, însă la finalul lunii decembrie 1473, otomanii au intervenit direct, l-au reinstalat pe tron pe Radu cel Frumos şi au întreprins o expediţie de jaf în sudul Moldovei.

După trecerea iernii, domnul moldovean a devastat ţara vecină, fără să mai reuşească să îl alunge de pe tron pe domnul pus de turci, după cum n-a reuşit acest lucru nici în campania din toamnă. Sultanul l-a somat pe Ştefan să reia plata haraciului şi să predea cetatea Chilia.

Deja conflictul se acutizase, intrase într-o fază în care nu mai era cale de întoarcere. Acesta este momentul în care sultanul a dispus o campanie de supunere a Moldovei faţă de Poartă, desfăşurată în iarna 1474-1475, care însă se va termina cu o victorie categorică a lui Ştefan cel Mare.

Unii istorici consideră că Ştefan a preluat iniţiativa şi a declanşat în 1473 conflictul cu turcii prin întreruperea plăţii haraciului şi schimbarea domnitorului muntean, dar în acelaşi timp, constată că anul respectiv a fost impropriu declanşării războiului antiotoman, deoarece turcii tocmai îi învinseseră pe perşi şi erau bine poziţionaţi în Europa, constată publicația https://historia.ro/.

Publicitate

2 iulie 1504 – S-a stins din viaţă Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare şi Sfânt), domn al Moldovei. VIDEO

 

 

 

Foto: Ştefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, 1473

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfînt (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, vine la domnie la 12 aprilie 1457.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare şi cronicilor , a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decît numai mândrul soare”.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

Pentru ocuparea tronului Moldovei, Ştefan a avut  susţinerea domnului din Ţara Românească, Vlad Ţepeş şi a multor boieri din Ţara de Jos*.

În luptele de pe Siret, la sud-est de Suceava, lîngă satul Doljeşti, Ştefan îl înfrînge pe Petru Aron, deţinătorul tronului moldovean, unchiul şi ucigaşul tatălui său, Bogdan al II-lea , care a fugit în Polonia vecină. [1].

Potrivit cronicii slavo-române din sec. al XV-lea, pentru înscăunarea lui Ştefan “s-a adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit Teoctist şi l-a uns pentru domnie pe Siret, unde se numeşte acel loc Direptate (sat dispărut în sec. al XVI-lea – n.n.) pînă în ziua aceasta. Şi a luat sceptrul Ţării Moldovei  ” [2].

În literatură era specificat că ceremonia “ungerii” la domnie are loc nu în câmpie, ci în biserica satului Direptate [3].

Astfel s-a început domnia lui Ştefan cel Mare.

Ştefan-Vodă a reuşit chiar de la început să scoată ţara din impasul în care se afla în rezultatul luptelor politice interne şi numai acest moment ar fi fost de ajuns ca numele lui să fie înveşnicit în istorie.

El i-a rechemat în Moldova pe boierii fugiţi în ţările vecine, făgăduindu-le să le ierte slujba la domnul precedent, să le restituie averea şi să le menţină înalta situaţie de mai înainte din societate.

După un sfert de veac de lupte crîncene dintre grupările boiereşti pentru putere, acest pas al noului domn a jucat un rol pozitiv [4], o parte considerabilă a boierilor reîntorcîndu-se în ţară**.

Ca urmare, concurentul principal al lui Ştefan, Petru Aron, rămîne practic fără boieri în anturajul său şi doar cu promisiunea de ajutorare a regelui polon.

Treptat, domnul a concentrat în mîinile sale întreaga putere şi toate resursele militare ale ţării.

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea deja peste toate ţinuturile cuprinse între Munţii Carpaţi răsăriteni şi râul Nistru.

Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă.

În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil.

Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării, aşezând pe baze noi organizarea militară a ţării.

Cetele disparate ale marilor boieri îşi pierd treptat însemnătatea, în vreme ce greul efortului militar revine micii boierimi, care furniza unităţile de cavalerie, şi ţărănimii din care se recruta precumpănitor pedestrimea, precum şi cetele tîrgurilor, alcătuite din tîrgoveţi, care se puteau strînge mai repede în caz de nevoie.

Preluând o iniţiativă a tatălui său, care însă în scurta domnie a acestuia, nu a avut răgaz să se dezvolte, Ştefan s-a străduit să întemeieze apărarea ţării pe cea mai largă adeziune socială posibilă în condiţiile epocii.

La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 de mii de persoane. Se formează astfel “oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 de mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri.

Oastea mare a lui Ştefan era deci o „oaste de ţară„, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).

Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost întărirea sistemului de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de: Cetatea Soroca,  Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la rîul Nistru, Cetatea Hotinului  şi  Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.

Tot atît de hotărît a acţionat Ştefan şi în direcţia consolidării bazei materiale şi instrumentului instituţional al puterii domneşti. El duce o politică specială de restaurare a domeniului domnesc prin masive cumpărări de sate cu bani din vistieria domnească şi prin confiscarea domeniilor boierilor trădători. Astfel, domnul va cumpăra circa 80 de sate.

Concesiile de pămînt din domeniul domnesc sunt foarte rare. Principalii beneficiari ai generozităţii domneşti în această privinţă au fost biserica, unul din stîlpii puterii, şi mica boierime, care avea să devină principalul reazem militar şi politic al domniei.

Se-a consolidat şi influenţa domnului în organele de guvernare. Cea mai semnificativă deplasare se constată în componenţa şi noul rol pe care оl juca sfatul domnesc, principalul organ de guvernămînt după domnie, cu care împărţea puterea de stat. Numărul membrilor sfatului domnesc se micşorează de la 25-30 la 15-16 persoane.

Treptat, dregătorii curţii, numiţi de domn, au ocupat locuri în sfatul domnesc, alături de reprezentanţii stăpînilor de domenii, devenind forţa precumpănitoare. Astfel, are loc masivul transfer de putere de la marea boierime spre domnia centralizatoare. Un rol hotărîtor în sfatul domnesc a revenit pîrcălabilor – comandanţi de cetăţi.

Dezvoltînd sistematic atribuţiile pîrcălabilor, înzestrîndu-i cu putere militară şi administrativă în cetăţi şi în ţinuturile dependente de ei, Ştefan a instituit o reţea de putere strict dependentă de domnie şi controlată de aceasta, care a cuprins toată ţara.

În promovarea politicii interne şi externe, Ştefan-Vodă s-a sprijinit pe sfetnicii săi de la Curtea domnească. Printre cei care au ajutat, sprijinind cu tot zelul ţara şi domnia, au fost portarul de Suceava Şendrea, iar din 1481 Luca Arbore, vistiernicul Isac, vornicul Boldur, pârcălabul Cetăţii Hotinului  Vlaicu, pârcălabii Cetăţii Albe Hărman şi Luca, pârcălabul Orheiului Gangur, pârcălabul Cetăţii Neamţ Cristea Arbore şi mulţi alţii.

Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice – ţara era stabilă şi bogată.

Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali şi prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc.

Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin  Moldova o constituia axa Marea Neagră – Liov (Lemberg), negustorii aducînd din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme.

Vămile culese aduceau multi bani în visteria domnească şi asigură mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii, şi alte nevoi ale statului.

O atenţie aparte o acordă domnul bisericii. Mitropolitul Teoctist, pînă la 1477, şi după el mitropolitul Gheorghe au fost permanent membri ai sfatului domnesc şi au participat activ la realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Ştefan Vodă a construit un număr impunător de locaşe sfinte, pe care le-a înzestrat cu obiecte de cult (cărţi, icoane, cruci etc.). tradiţia populară îi atribuie zidirea a 44 de biserici. În mod cert sunt cunoscute 32 de locaşe ale căror ctitor a fost marele voievod.

O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici.

Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei Jagiellone, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană [5]. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei   într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa, în special cu Rusia.

Dar căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Eudochia a durat doar patru ani. Ea a murit la 4 septembrie 1467 şi a fost înmormîntată cu mare cinste la Probota Veche.

Din prima căsătorie Ştefan i-a avut pe Elena, Petru (sau Petraşcu) şi poate pe Alexandru.

Elena s-a căsătorit cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz moscovit Ivan al III-lea. Căsătoria Elenei avea scopul de a consolida poziţia internaţională a Moldovei şi Rusiei în Europa Centrală şi cea de Sud-Est.

O nouă alianţă dinastică a lui Ştefan cel Mare se realizează în 1472, prin căsătoria sa cu Maria din Mangop, descendentă din familia imperială bizantină a Comnenilor. Principalul scop al noii alianţe consta în continuarea politicii de ridicare a autorităţii ţării sale  în lumea creştină ortodoxă.

Maria din Mangop încetează din viaţă de timpuriu, în 1477, şi este înmormîntată cu multă cinste la mănăstirea Putna. Cu soţia a doua Ştefan are doi băieţi – pe Ilie şi Bogdan, care se sting din viaţă la o vîrstă fragedă.

În 1480, prin căsătoria cu tânăra doamnă Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, se continuă relaţiile tradiţionale dinastice ale Moldovei  cu Ţara Românească.

În condiţiile de intensificare a expansiunii otomane, legăturile dinastice cu ţara românească vecină întăreau poziţiile ambelor state la Dunărea de Jos.

Această căsnicie a ţinut 24 de ani, pînă la moartea lui Ştefan cel Mare. Doamna Maria Voichiţa i-a supravieţuit 7 ani. A fost înmormîntată la Putna în 1511, alături de soţul ei şi de Maria de Mangop.

Din căsătoria cu Maria Voichiţa s-a născut urmaşul la tron al lui Ştefan cel Mare – Bogdan-Vlad. Numele de botez i se dăduse în amintirea bunicilor săi Bogdan al II-lea din Moldova şi Vlad Dracul din Ţara Românească. Tot din această căsătorie s-au născut şi două fiice – Ana şi Maria-Cneajna.

În perioada domniei lui Ştefan incursiunile pretendenţilor la domnie rare şi opoziţia boierilor slabă. Pe plan extern, domnitorul trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova .

Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453 – de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

Harta principatului Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare

 

În politica externă Ştefan ia de la bun început iniţiativa în rezolvarea problemelor politice şi militare, mai cu seamă a litigiilor cu statele vecine. Acţiunile de acest fel nu au fost finalizate întotdeauna în favoarea sa.

Dar, după cum scrie ilustrul cronicar Grigore Ureche,  Ştefan-Vodă era “la lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrrîia, ca văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos se ridica deasupra biruitorului”

Ultimii ani de domnie a lui  Ştefan cel Mare au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică.

Bătrîn şi bolnav de gută – i s-a amputat piciorul.

După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

 

 

 

            Foto: Mormântul lui Ştefan cel Mare  de la Mănăstirea        Putna, Suceava 

„Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche).

Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române:

„Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”.

Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă. A fost utilizată pentru insemnările de istorie a moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent.

Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic.

 

CITIŢI ŞI : 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/13/o-cronologie-a-domniei-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-1457-1504/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/11/06/stefan-cel-mare-%E2%80%93-un-sfant-pe-tronul-moldovei/

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/17/%C5%9Etefan_al_III_lea__ 

 

 

Bibliografie :

 

1. Despre începutul domniei lui Ştefan cel Mare vezi: Rezachevici, C. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova. Bucureşti, 2001, p. 535-539.

2. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., 1976, p. 63, 69.

3. Rezachevici, C. Op. cit., p. 537.

4. Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Ştefan cel Mare şi Sfînt în contextul epocii sale şi al posterităţii. Chişinău, Civitas, 2004, p. 39-46.** În ţară s-au întors 10-11 boieri din cei 19 membri ai sfatului domnesc precedent.

5. Rezachevici C. Dimensiunea dinastică a politicii externe a lui Ştefan cel Mare, în “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3 (599, 2004, p. 12-17.

6. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei, în “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Chişinău, 1990. – P. 57.

7. Bonfinius A. Historia Pannonica sive Hungaricarum rerum decades, IV, Lipscae, 1771, libr. 1, p. 559-560.

8. Gorovei Şt. S. 1473 – un an-cheie al domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, în “Ştefan cel Mare şi Sfînt. 1504-2004”, Sfînta Mănăstire Putna. Suceava, 2003, p. 389-394.

9. Dlugossi I. Historiae Polonicae, libri XIII, Ed. Lipsca, 1711-1712.

10. Iorga, N. Acte şi fragmente cu privire la istoria romвnilor, vol. III. – Bucureşti, 1898. – P. 84.

11. Gonţa Gh. Viaţa politică a Ţării Moldovei în epoca domniei lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Chişinău, 2004, p. 46.

12. Славяно-молдавские летописи XV-XVI вв. – M., p. 29.

13. Iorga, N. Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 1899, p. 156 şi urm.

14. Ureche Gr. Letopiseţul Ţării Moldovei. – P. 53-54.

15. Expunerea discuţiilor privind vîrsta lui Ştefan cel Mare vezi: Dragnev D., Caşu I., Dragnev E., Pîslariuc V. Op. cit., p. 14-15.

16. Ureche Gr. Op. cit., p. 120.

17. Karamzin N.M. Истортия государства Российского, t. IV. SPb., 1842, p. 195.

18. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.

19. Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ştintifică si Enciclopedică Bucuresti (1976)

20. A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu’à l’union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896);

21. Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0 .

O cronologie a domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457 – 1504). VIDEO

Ilustraţie: Stefan cel Mare in Tetraevanghelul de la Humor – Manastirea Putna

 

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfant (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, a  venit  la domnie la 12 aprilie 1457.

 

 

 

Harta principatului Moldova in timpul Lui Stefan cel Mare

Domnia lui Ştefan cel Mare al Moldovei, cronologie (1457 – 1504)

1457, aprilie 14 – 1504, iulie 2 –  Domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova. Remarcabil comandant de oşti şi om politic, el a urmărit întărirea autoritătii domneşti, s-a ingrijit de organizarea şi prosperitatea economică a ţării, sprijinind dezvoltarea meşteşugurilor, negoţului şi a tîrgurilor, a întărit oştirea şi cetăţile, făcînd din Moldova un puternic stat.

Pe plan extern a luptat pentru apărarea independenţei statului moldovean, respingînd incercările de cotropire ale duşmanilor.

În îndelungata luptă pe care a dus-o pentru a stăvili expansiunea otomană, a obţinut un şir de victorii de prestigiu care au oprit înaintarea stăpînirii otamane spre centrul Europei.

A ctitorit numeroase asezăminte religioase.

1458, mart. 13, Ştefan cel Mare reînnoieşte „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţăria Bîrsei” privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare se dezvoltă comerţul Moldovei cu Transilvania, de unde se aduceau în special ţesături, arme de tot felul, obiecte din fier etc. Acest comerţ, în cadrul căruia moldovenii exportau animale (oi, vaci etc.) piei, ceara, peşte etc. se efectua prin trei drumuri principale („drumul Bistriţei”, drumul Băii” şi „Drumul de jos” sau „al Braşovului”, care era şi cel mai frecventat).

1459 apr. 4 Tratatul moldo-polon de la Overhelauti, pe Nistru, încheiat în urma atacurilor oştilor lui Ştefan cel Mare în sudul Poloniei. Se consemna încetarea stării de război dintre Moldova şi Polonia, voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau sa nu permită lui Petru Aron sa se apropie de graniţa Moldovei decît pînă la Smotric, iar Ştefan cel Mare recunoaşte pe regele polon Cazimir al IV-lea Jagello (1447- 1492) ca suzeran; domnul Moldovei se obligă să restituie moşiile canfiscate boierilor care vor veni în ţară.

Tratatul stipula şi unele clauze cu caracter economic.

1461 iun. 5 Prima incursiune a lui Ştefan cel Mare în Transalvania; domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron (care parasise Polonia în 1460)

1462 iun. 22 Asediul nereuşit al lui Ştefan cel Mare asupra cetatii Chilia, apărată de o garnizoană ungară.

1465 ian. 23-25 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Chilia, stăpînită de unguri, după un asediu de o zi (24 ian); instalarea la conducerea cetăţii a pîrcălabului Isaia, cumnatul domnului.

1466-1469 Ştefan cel Mare ctitoreşte mănăstirea Putna (reconstruită în sec 17). Recentele săpături arheologice au dat la iveală existenţa unui monument anterior de plan triconc, prevăzut cu gropniţe şi cu pridvor.

1467 dec Lupta de la Baia. În această noapte, armata moldovenească (circa 12000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia şi atacă pe invadatori. Din cele trei corpuri de oaste moldovene, numai două susţin atacul; cel de-al treilea, condus de marele vornic Crasnaş, nu a atacat, ceea ce a permis unei părţi a armatei ungare, în frunte cu regele, grav rănit să se retragă.

Camapania ungară, încheiată cu un eşec total, a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a restitui prin forta armelor suzeranitatea asupra Moldovei.

1468 Eşecul încercării lui Ştefan cel Mare de a aplana, prin intermediul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, conflictul cu Matei Corvin, căruia îi pretindea indepărtarea lui Petru Aron şi despăgubiri pentru pagubele pricinuite de campania din nov. – dec. 1467.

iul. 28. Tratat moldo-polon care confirma vechile raporturi politice dintre Moldova şi Polonia; regele polon Cazimir al IV-lea se obliga sa nu ocrotească în ţara sa pe nici un pretendent la scaunul Moldovei.

1469 O armată moldovenească, comandată de spatarul al doilea Filip Pop, pătrunde în Transilvania şi pradă în secuime ca represalii pentru atitudinea ostila faţă de domnul Moldovei.
– Ştefan cel Mare reuşeşte să atragă în cursă pe Petru Aron, care urmarea sa reocupe scaunul Moldovei, şi pune să i se taie capul.

1469 (sau 1470), aug. 20. Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinti) pe Nistru. Oştile moldovene, conduse de Ştefan cel Mare, urmărind pe invadatorii tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi obţin asupra lor o strălucită victorie.

Sunt eliberaţi robii capturaţi de către tătari şi redonbîndite prăzile.
– La sfîrşitul anului, o armată munteană, avînd sprijinul begilor turci din Dobrogea, încearcă, fără succes, să cucerească Chilia, aflată în stăpînirea moldovenilor.

1470, febr. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, supus turcilor. Oastea moldovenească pradă şi arde Brăila, oraşul de floci şi judeţul Ialomiţa (27 febr.).

1471, ian. 16. În Moldova are loc execuţia marilor boieri Isaia vornicul, Negrila paharnicul şi Alexa stolnicul, care complotaseră, se pare, împotriva lui Ştefan cel Mare.

(primăvara ). Campania lui Radu cel Frumos în Moldova pentru a răzbuna atacul lui Ştefan cel Mare din anul precedent. Armata moldoveană condusă de Ştefan cel Mare surprinde însă la 7 mart. armata lui Radu cel Frumos lîngă hotarul ţării, în tîrgul Soci, provocîndu-i o grea înfrîngere.

1472 Ieromonahul Ghervasie copiază la Neamţ traducerea slavonă (efectuată în 1335) a Syntagmei (culegere de legi penale şi civile) a juristului bizantin Matei Vlastares.
– Ştefan cel Mare stabileşte legături cu hanul turcoman Uzun-Hasan în scopul luptei comune împotriva turcilor.

Ian. 3. Privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni de către domnul Moldovei. Aceştia primeau libertate comercială deplină în întreaga lume şi garantarea securităţii activităţii lor. La 10 iul. 1475, printr-un salvconduct, toţi negustorii din Ungaria erau „slobozi să vină în bună voie şi fără zăbavă cu toată marfa lor şi să vîndă să cumpere slobod şi în bună voie şi fără piedici şi fără pagubă, fie pe vreme de pace, fie pe vreme de rîzmeriţă.”

Sept. 14. Căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop.

1473, iul. 17. Miniaturistul Nicodim termină de scris şi de decorat vestitul Tetraevanghel de la Humor în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare (Muzeul Mănăstirii Putna).

nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia, urmarind înlocuirea lui Radu cel Frumos, supus Porţii otomane, cu Laiota Basarab (Basarab cel Batrîn). Armata moldoveană pătrunde în Muntenia pe la Milcov, înaintînd pe la Rîmnicu Sărat, Buzău si Gherghita.

Nov 18- 20 Lupta de la pîrîul Vodna (Vodnău). Ştefan cel Mare înfrange armata lui Radu cel Frumos. De aici oştile moldovene înaintează spre Tîrgşor, apoi spre sud-est, pentru a ajunge în capitala Munteniei; Radu cel Frumos se retrage.

Nov. 24 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn pe Laiota Basarab.

Nov 28 Eşecul încercării turcilor de a readuce pe scaunul Munteniei pe Radu cel Frumos. Armata turcă (circa 13 000 oşteni), alături de care luptă şi un corp muntean (circa 6 000 de oşteni), suferă o mare înfrîngere din partea lui Ştefan cel Mare; cei circa 2300 de prizonieri au fost traşi în ţeapă.

1474, mart. Cu sprijin de la Ştefan cel Mare, Laiota Basarab pătrunde în Muntenia şi, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, reia scaunul domnesc.

Oct. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva domnului Munteniei, Laiota Basarab, care trecuse de partea turcilor.

Nov 29 Ştefan cel Mare se adresează papei Sixtus al IV-lea (1471 – 1484) în scopul organizării unei coaliţii creştine împotriva turcilor.

1475, ian 10 – Lupta de la Vaslui. Armata Moldovei (circa 40 000 de oşteni, dintre care mulţi răzeşi, 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni, avînd şi 20 de tunuri), condusă de de Ştefan cel Mare, atacă la sud de Vaslui, cam la jumătatea distanţei dintre Rahova şi Lipovăţ, pe o zi ceţoasă, într-un loc mlăştinos mărginit de păduri, armata turcă (circa 120 000 şi numeroasă artilerie), condusa de Hadam Suleiman paşa, beglerbegul Rumeliei, însoţită de un corp de oaste al lui Laiota Basarab, şi obţine o strălucită victorie asupra invadatorilor cu un larg răsunet european. Timp de trei zile dupa aceea, cavaleria uşoară moldovenească a urmărit şi a distrus mare parte din armata năvălitoare în retragere. După cum mărturisea sultana – validea Mara, vaduva sultanului Murad I, „niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”.

ian 25 Ştefan cel Mare, după victoria de la Vaslui, trimite o scrisoare-circulară către monarhii creştini din Europa, anunţîndu-le marea victorie, cerandu-le crearea unui front de luptă antiotoman şi asigurîndu-I ca va lupta „pînă la moarte împotriva turcilor”.

iul. 12 În faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoaşte suzeranitatea regelui Ungariei obligîndu-se să-l ajute pe acesta cu oaste împotriva tuturor duşmanilor, în „afară de regele Poloniei”; la rîndul său, Matei Corvin, printr-un act emis la Buda (15 aug). se obligă să sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor, să-i acorde loc de refugiu în Ungaria etc. De asemenea o clauză specială reconfirmă liberatatea de comerţ a negustorilor din întreaga Ungarie în Moldova.

1475, dec. Pricipatul Theodor- Mangop, situat la sud- vestul Crimeii unde stăpînea Alexandru, cumnatul lui Ştefan cel Mare, este cucerit de turci, iar conducătorul lui prins şi ucis. La apărarea cetaţii au participat şi 300 de oşteni moldoveni.

1476, iun. Atac tătar în Moldova. Tătarii condusi de Eminek Marza trec Nistrul şi încep să prade, îndepărtîndu-se spre Suceava. Răzeşii, văzîndu-şi căminele ameninţate, cer domnului permisiunea să mearga să lupte împotriva tătarilor. După ziua de 12 iun are loc lupta dintre moldoveni şi tătari, aceştia din urmă fiind înfrînţi şi nevoiţi să se retragă imediat şi din cauza unui atac al Hoardei de Aur. Astfel joncţiunea dintre armata otomană şi cea tătară nu a putut avea loc.

Iun. 12. Ştefan cel Mare îşi fixează tabăra în Valea Berheciului în apropiere de hotarul Munteniei, considerînd ca armata otomană va trece prin Muntenia pentru a face joncţiunea cu oastea lui Laiota Basarab.
– Moldovenii înfrîng în apropierea Cetăţii Albe un corp de oaste tătar (circa 10 000 de oşteni); cu acest prilej au fost eliberaţi circa 5 000 de captivi luaţi de invadatori.

Iul. 25. Atacul lui Ştefan cel Mare asupra avangărzii turceşti condusă de Suleiman -paşa, pe care o înfrînge şi o sileşte să se retragă.

Iul. 26. Bătălia de la Valea Albă – Razboieni (în ţinutul Neamţului). După o apărare eroică, armata moldoveană este înfrîntă de superioritatea zdrobitoare a armatei turceşti, iar Ştefan cel Mare, cu puţini oşteni se retrage. Sultanul înaintează spre Suceava, dar nu poate cuceri cetatea. Rezistenţa îndîrjită a cetăţenilor (Suceava, Neamţ şi Hotin), loviturile date de oastea de manevra a lui Ştefan cel Mare, foametea şi ciuma care făceau ravagii în rîndurile invadatorilor şi numai puţin apropierea oastei trimse de Matei Corvin spre Oituz, au silit pe sultanul Mahomed al II-lea să părăsească Moldova, şi să se retragă peste Dunare. Un martor ocular spunea că „sultanul a părăsit ţara cu cetele sale fără sa fi luat o singură cetate şi fără altă pagubă pentru Moldova decît prada ce a adus cu sine, iar Ştefan-Vodă a ieşit din munţi şi călăreşte viteaz prin toată domnia lui”.

1476, oct. – nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia; în acelaşi timp pătrunde din Transilvania şi comitele Stefan Bathory împreună cu Vlad Ţepeş.

In. de nov. 8. Ştefan cel Mare pune stăpînire pe Tîrgovişte în locul lui Laiota Basarab, care fuge spre Dunăre, este instalat ca domn Vlad Ţepeş.

1477, nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia;

1479, iun. 22 – iul 16. Ştefan cel Mare construieşte pe malul stîng al Dunării cetatea Chilia Nouă la ridicarea căreia participă 800 de zidari şi 17 000 de ajutoare.

1480, mai-iun. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia cu scopul de a alunga pe Basarab cel Tînăr, fostul sau protejat, care trecuse de partea turcilor.

1481, iul. 8. Bătălia de la Rîmnic. Ştefan cel Mare surprinde şi înfrînge într-o luptă grea armata Munteniei condusă de Basarab cel Tînăr (Ţepeluş), alături de care participă şi o armată otomană condusă de Ali-beg si Skender-beg, care pătrunseră în Ţara de Jos a Moldovei şi prădaseară „pînă sub Lunca cea Mare”. În această luptă a căzut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei. Drept represalii Ştefan cel Mare pătrunde în Muntenia, alungă pe Ţepeluş şi-l înlocuieşte în sept., cu Vlad Calugărul, fiul lui Vlad Dracul.

1482, mart. 10. Ştefan cel Mare, văzînd că politica sa de intervenţie în Muntenia nu dă rezultat durabil, ocupă cetatea Crăciuna de pe Milcov şi instalează aici pe pîrcălabii săi Vilcea şi Ivacono. Aşezînd pe fiul sau Alexandru la Bacău, Ştefan cel Mare urmărea consolidarea hotarului spre Muntenia.

1483, ian. 12. Căsătoria Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare, cu Ivan, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea (1462 – 1505) Această căsătorie, se pare, a fost urmată de un tratat de alianţă moldo-rus, care însă nu s-a păstrat.

1484. Dvera lucrată din porunca lui Ştefan cel Mare pentru mănăstirea Putna, reprezentînd „Înălţarea Domnului”, una din cele mai originale broderii româneşti.

1484, iun. – aug. 11. Ştefan cel Mare construieşte din piatră o cetate la Roman (Cetatea Nouă sau Smedrova), pe malul stîng al Siretului.

1485, sept.15. Ştefan cel Mare, sperînd ajutor pentru recucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe, se prezintă la Colomeea la regele polon Cazimir al IV-lea Jagello.

1485, sept. Campanie turcească în Moldova. Folosindu-se de lipsa din ţară a lui Ştefan cel Mare (aflat în Polonia), turcii, conduşi de Ali, begul Rumeliei, însoţiţi de domnul Munteniei, Vlad Călugărul, pătrund în Moldova, prădînd şi arzînd Ţara Moldovei pînă la Suceava (19 sept.); invadatorii sunt nevoiţi să se retragă în faţa lui Ştefan cel Mare, care îi urmăreşte pînă în apropierea Chiliei.

Nov. 16. Bătălia de la Catlabuga. Armata moldovenească condusă de Ştefan cel Mare, avînd un ajutor de circa 3 000 de călăreţi poloni, înfrînge armata turcă invadatoare, condusă de Bali-beg Malcoci Olgu, paşă de Silistra, fără a putea recuceri Chilia. După această bătălie pretendul Hronoda se refugiaza în Transilvania.

1486, sept. 15. La Hîrlău, Ştefan cel Mare construieşte un nou palat de reşedinţă, căruia îi adaugă un valoros paraclis, în 1492.

1488, mai 26 – sept. 14. Construirea bisericii Sf. Gheorghe de la Voroneţ, ctitorite a lui Ştefan cel Mare; din timpul aceluiaşi voievod datează picturile murale din naos şi din altar.

1489. Tratatul de pace dintre Ştefan cel Mare şi Mohamed al II-lea. Moldova plătea imperiului Otoman un haraci de „3 000 de florini venetieni.”
– Prin căsătoria lui Alexandru, fiul mai mare al domnului Ştefan cel Mare, cu fiica voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, relaţiile Moldovei cu Transilvania se întăresc.

Mart. 21. Tratat de pace turco-polon, încheiat pe termen de doi ani. Regele Cazimir al IV-lea Jagello, recunoscînd stăpînirea otomană asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, îşi încalcă angajamentele luate la Colomeea faţă de Ştefan cel Mare.

1490, apr. 6. Moartea regelui Ungariei, Matei Corvin; îi succede Vladislav al II-lea (1490 – 1516), regele Boemiei, fiul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, care obţine tronul prin căsătorie cu Beatrice, văduva lui Matei Corvin. Deşi Ştefan cel Mare a susţinut la succesiunea tronului ungar pe Ioan Corvin şi apoi pe Maximilian de Hasburg, fiul împăratului romano-german, el s-a aflat întotdeauna în bune relaţii cu Vladislav al II-lea.

Vara. Campania lui Ştefan cel Mare în Pocuţia; Domnul Moldovei pune stăpînire pe ţinut şi instalează garnizoane moldovene în cetăţi.

1492, mai 30 – oct. 28 Construirea bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la curtea domneasca din Hîrlău; Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară; datînd din vremea lui Petru Rareş.

1496 sept. 30. Ştefan cel Mare termină zidirea bisericii Sfîntul Nicolaie din Botoşani, reprezentativă pentru arhitectura de oraş a epocii sale; turnul clopotniţă alăturat este cel mai frumos păstrat din acea vreme.

Nov. 8 Se încheie construirea bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Războieni.

1497, iul. 15- 1498, nov 11 Construirea bisericii curţii domneşti de la Piatra Neamţ.

1497 aug 27. Ştefan cel Mare părăseşte Suceava, îndreptîndu-se spre Roman, unde era adunată armată, compusă din circa 40 000 de oşteni moldoveni, un contingent turc de circa 2 000 de oşteni şi un corp de oaste muntean, trimis de Radu cel Mare. Se aşteptă un ajutor armat şi din partea Ungariei, Vladislav al II-lea.

1497 oct 26. Lupta din Codrii Cosminului. Oastea moldovenească condusă de Ştefan cel Mare atacă armata polonă: „Şi a fost atunci măcel mare între leşi şi armatele moldoveneşti. Şi au fost luate toate scriptele crăieşti şi au căzut acolo multă oaste şi toate tunurile cele mari, cu care batuseră în cetatea Sucevii, au fost luate atunci şi altele mai mici şi mai mici multe, care este cu putinţă a le înşira”. Resturile armatei polone cu greu au reuşit să se strecoare pînă la Cernăuţi.

Oct 30 Lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare înfrînge resturile armatei polone, alungîndu-le din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor poloni.

Nov. 14 S-a terminat zidirea bisericii Înălţării de la Mănăstirea Neamţ, monument care încununează stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ştefan cel Mare.

1499, ian. 5 Ştefan cel Mare, care refuză să mai plătească tribut turcilor, atacă şi înfrînge o oaste turcească, la trecerea peste Prut, care se întorcea cu prada din Polonia. În anul urmator domnul Moldovei porunceşte vornicului Boldur să incendieze Chilia şi Cetatea Albă.

1500, aug. 10. Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de înalta valoare artistică; în colţuri sunt portretele votive ale lui Ştefan cel Mare şi Mariei Voichiţa.

1501. Ştefan cel Mare, lipsit de sprijin extern, se vede nevoit să se împace cu turcii.

1504 (sfîrşitul lui iunie) – Ştefan cel Mare il impune ca succesor pe Bogdan, fiul sau şi al Mariei munteanca; cu acest prilej au fost tăiati unii boieri, care doreau contrar voinţei domnului, ca la scaunul Moldovei sa urmeze un alt fiu, se pare Ştefan, care se afla la curtea sultanului.

Iulie 2 – Moare Ştefan cel Mare.
– Cu însemnarea mortii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române: „Letopiseţul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”. Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, aceasta scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoare literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

Lucrarea a fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă.

A fost utilizată pentru însemnările de istorie moldovenească din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

 

 

 

Mormantul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna

 

Bibliografie (surse):

* http://efnord.eforie.ro/stefancm/crono1.htm
* Istoria md.