Rusia pregătește o lovitură de stat în Ucraina

Conform unui articol publicat de  Bloomberg, preluat de https://www.ukrinform.net, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Moscova încearcă să semene discordie în societatea ucraineană, creând „haos” în interiorul țării, pentru a-l înlătura pe președinte.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris un plan de dezinformare al Rusiei cunoscut intern sub numele de „Maidan 3”, cu referire la piața centrală din Kiev, care a fost punctul central al revoltelor din 2004 și 2014, în care ultima dintre acestea a jucat un rol important în răsturnarea președintelui trădător Viktor Ianukovici, susținut de Rusia .

„Maidan este o lovitură de stat pentru ei, așa că operațiunea este de înțeles”, a spus Zelensky.

Președintele, care a respins negocierile cu Putin, a spus că guvernul ucrainean nu se va abate în favoarea evoluției spre ceea ce „ seamănă cu un conflict înghețat”.

După cum a raportat agenția Ukrinform, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, consideră că FSB dorește să implementeze un proiect politic pro-rus în Ucraina.

Anterior, Volodimir Zelensky a spus că Rusia cheltuiește o mulțime de bani și desfășoară activități puternice de dezinformare, pentru a distruge unitatea lumii civilizate care sprijină Ucraina.

DEZVĂLUIRI din Arhivele Rusiei privitoare la destinul Tezaurului României evacuat la Moscova în 1916

Periodic, sunt date publicității noi documente privitoare la soarta aurului României evacuat la Moscova în 1916 și sechestrat de bolșevicii lui Lenin.

Pe urmele aurului românesc: Tezaurul României, o operațiune militară.

Multă vreme partea rusă, în cadrul Comisiei româno-ruse pentru studierea problemei Tezaurului României evacuat la Moscova și sechestrat din ordinul lui Vladimir Ilic Lenin după preluarea puterii de către bolșevici, a invocat lipsa de documente care să ateste traseul Tezaurului României.

Doar că acest lucru s-a schimbat după ce istoricul și diplomatul dr. Ilie Schipor, fost diplomat în capitala Federaţiei Ruse, a publicat volumul „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse„, sub susținerea Băncii Naționale a României, în care a reușit cu multă determinare să urmărească traseul Tezaurului României, aducând dovezi irefutabile, provenite tocmai din arhivele ruse.

Parcurgând cartea menționată, veți observa imediat volumul copleșitor de documente, multe secretizate, pe care autorul le prezintă scanate și traduse din limba rusă, în cei șase ani pe care i-a petrecut prin arhivele rusești. Munca a fost una de sisif mai ales în contextul în care multe documente sunt încă secretizate. Dar chiar și cele „scăpate” de acest statut, aduc o lumină cât se poate de clară asupra destinului Tezaurului României.

Clarificări privind Tezaurul României. Transportul, în două etape: Rezerva de aur (1916) și bunuri din patrimoniul cultural, bisericesc și arhivistic (1917).

Dar mai întâi sunt necesare câteva clarificări cu privire la Tezaurul evacuat de Regatul României în (încă pe atunci) Imperiul Țarist, în contextul „căderii” Bucureștiului în timpul Primului Război Mondial.

Vorbim de două transporturi, în decembrie 1916, și în vara anului 1917. Evacuarea Tezaurului s-a făcut la presiunea părții ruse.

* Un prim transport a fost în decembrie 1916 și a reprezentat rezerva de aur a României. Au fost transportate la Moscova 1.738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei. Sigilate, cu toate documentele internaționale parafate, acestea au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în Sala Armelor din Kremlin.

* Un al doilea transport a avut loc în iulie 1917 și era reprezentat de bunurile patrimonial-culturale și arhivistice ale României. E vorba de 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei.

„Tezaurul României”, o operațiune a Armatei ruse țariste

Evacuarea Tezaurului s-a făcut la inițiativa și chiar la presiunile militare și politice ale părții ruse, cu implicarea directă a țarului Nicolae al II-lea, lucru pe care autorul îl dovedește prin nenumăratele telegrame dintre diplomați și generali ruși. Motivația o reprezenta strângerea și mai mult a legăturilor dintre cele două state, în contextul Marelui Război și situației dificile prin care trecea România.

Interesant e că dacă depozitarea, inventarierea și aparatul greoi birocratic s-a făcut prin factorul politic – anume Comisia Zasiadko, generalii ruși de la Petrograd, Moghilev și Iași au fost cei care au convins autoritățile române, folosind chiar elemente de presiune, să efectueze transferul, având în vedere „iminenta cădere a frontului de pe Carpați”.

Armata rusă a fost cea care s-a ocupat cu asigurarea garniturii transportului valorilor aparținând BNR, paza militară fiind asigurată de aceasta, cât și descărcarea aurului românesc în Sala Armelor de la Kremlin. Având în vedere și implicarea generalilor ruși în convingerea autorităților române să efectueze cât mai urgent evacuarea Tezaurului, am putea spune că Tezaurul României a fost o operațiune a Armatei ruse, mai mult decât una diplomatică.

Sechestrarea Tezaurului României după victoria Revoluției din Octombrie 1917

Armata roșie după Revoluția din Octombrie 1917, sursă foto: EuropeCentenary.eu

Transporturile au avut loc în decembrie 1916 și iulie 1917, în timp ce sechestrarea tezaurului, de către autoritățile bolșevice care au preluat puterea după Revoluția din Octombrie 1917 a avut loc pe data de 13 ianuarie 1918, în baza unei Hotărâri a Sovietului Comisarilor Poporului, care prevedea nu doar că „toate relațiile diplomatice cu România sunt rupte” ci și faptul că „Ambasada și toți agenții autorităților române sunt expulzați peste graniță”. Mai mult, „fondul de aur al României care este deținut la Moscova este intangibil pentru oligarhia română. Consiliul Comisarilor ia asupra sa toată răspunderea pentru conservarea acestui fond și remiterea acestuia în mâinile poporului român”.

Trebuie să menționăm că acesta este singurul caz din istorie în care o rezervă de aur este încredințată cu toate actele și garanțiile internaționale necesare, unui alt stat cu titlul că rezerva va fi returnată, dar obligaţiile asumate nu au mai fost respectate.

Autorul demonstrează în volum, cu documente rusești, că în primii doi ani și jumătate de la predarea Tezaurului, acesta se regăsea în proporție de 99.97% în inventarele aflate în incinta Băncii naționale din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. În pofida faptului că o parte din aurul BNR a fost mutată dintr-o parte în alta, documentele demonstrează nu doar faptul că el exista, dar era aproape în întregime intact. Încă. 

Apoi rezerva de aur a BNR a început să dispară. Și nu doar din documente. Între 1920 și 1921, lipsea aproximativ 10.65% din Tezaurul României predat rușilor în februarie 1917.

Lenin a vrut să folosească Tezaurul ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”

Aici trebuie să menționăm un paradox. Vladimir Ilic Lenin a fost cel care a solicitat în repetate rânduri evitarea utilizării Tezaurului României pentru acoperirea nevoilor valutare a Rusiei sovietice, care se scufunda în criza pecetluită de Marele Război și războiul civil care a urmat. Lenin e cel care a dispus sechestrarea Tezaurului, dar tot el era cel care ar fi dorit să îl utilizeze ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”.

Însă după 1922 – an care coincide cu incapacitatea lui Lenin de a mai lua decizii politice din cauza bolii și criza în care se scufunda Rusia sovietică – din aurul BNR au fost făcute plăți greu de calculat și estimat, documentele fiind încă secretizate.

Ce a mai rămas din aurul României, a fost „vărsat” în rezerva de aur sovietică

Liderul bolșevic Lev Troțki, adresându-se Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus, sursă foto: The Guardian

Ce e cert e că autorul prezintă documente din arhivele ruse care atestă faptul că dacă la începutul anului 1922, 73.79% din aurul românesc evacuat la Kremlin în 1918 – adică 87.074.501,05 din echivalentul celor 118.000.000 ruble aur – evacuat la Kremlin se afla la ruși, la finalul anului 1924 în depozitele bancare ale Rusiei sovietice mai existau aproximativ 35 de milioane ruble aur din cele 118 milioane ruble aur estimate la evacuarea din 1916.

Cele 35 de milioane de ruble aur rămase din rezerva de aur a României evacuată la Moscova în 1916 au fost transferate efectiv în rezerva de aur sovietică.

La șapte ani de la confiscarea aurului românesc – 13 ianuarie 1918 -, în documente din arhivele ruse „nu mai există nicio referire directă la existența faptică sau scriptică a Tezaurului bancar al României evacuat în decembrie 1916 la Moscova”, demonstrează istoricul Ilie Schipor, cu documente din arhivele ruse.

O soartă identică a avut-o și cel de-al doilea transport al Tezaurului României, care a plecat spre Moscova pe 28 iulie 1917 și care avea o valoare declarată de 6.5 miliarde lei-aur, constând în valori ale BNR și ale Casei de Depuneri și Consemnațiuni, bunuri din Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României.

Autorul semnalează însă o diferență substanțială. Dacă deciziile privind Tezaurul BNR – evacuat în 1916 – au fost luate de SNK, organul suprem al puterii executive și administrative în URSS, „toate hotărârile referitoare la Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României sechestrat la Moscova au fost luate de Biroul Politic al CC al Partidului Comunist” din URSS.

„Ciuntitele restituiri”. Niciun gram din rezerva de aur a BNR evacuată în 1916 nu s-a întors vreodată în țară

E important să facem câteva precizări în legătură cu așa-zisele restituiri din 1935 și 1956. 

În pofida propagandei comuniste din România socialistă, care în 1956 „mulțumea” sovieticilor pentru restituirea intactă și integrală a Tezaurului României, această așa-zisă restituire a însemnat, potrivit documentelor aflate în arhivele ruse, doar 34.09% din bunurile patrimoniale din platină, aur și argint transportate în 1917, nicidecum din rezerva de aur evacuată în 1916 la Moscova și „dispărută” șapte ani mai târziu.

Mai mult, din acest procent de 34.09% din patrimoniul cultural-artistic și bisericesc, nu i-au fost returnate României niciunul din „cele 372 obiecte de mare valoare confecționate din platină (care cântăreau 6.971 de kg), cu excepția celor două etaloane returnate, la sfârșitul anului 1922”. Ceea ce au returnat rușii în 1956 erau, de fapt, în marea majoritate, bunuri de mici dimensiuni. 

Practic, în 1956, România a primit doar „13.17% din masa celor 17.645 obiecte confecționate din aur inventariate în 1923-1924, respectiv 20.80% din cele 35.511 piese de patrimoniu realizate din argint și doar 3.70% din pietrele prețioase depuse la Moscova în vara lui 1917”. 

Din nou trebuie subliniat, niciun gram din rezerva de aur care a fost transferată în primul transport din 1916.

Documentele din arhivele ruse atestă faptul că bijuteriile Reginei Maria nu au fost restituite în 1918.

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, ca suverani ai tuturor românilor

Cert e că cele 162 de documente prezentate de Ilie Schipor în volum, majoritatea inedite și publicate pentru prima oară, spulberă multe mituri cu privire la destinul Tezaurului României, evacuat la Moscova în 1916 și 1917 și sechestrat în 1918, ulterior delapidat de partea rusă în anii 1920.

Faptul că tezaurul a fost folosit pentru finanțarea mișcării comuniste din perioada interbelică nu cred că poate sta în picioare. Valoarea sa uriașă și problemele mari, inclusiv de ordin financiar, cu care se confrunta micuța și pe atunci insignifiant mișcare comunistă română din perioada interbelică nu susțin în niciun fel teoria. Lipsesc evident și documentele care să ateste teza.

Tezaurul nu a fost folosit de regimul țarist sau Guvernul provizoriu rus, există documente clare care îi duc urma până în 1924. La fel de falsă precum e restituirea către România a aurului BNR în 1935 și/sau 1956 e și teza privind restituirea bijuteriilor Reginei Maria. 

În ceea ce privește cele două casete cu bijuterii ale Reginei Maria, autorul prezintă în lucrare un document extrem de interesant, care arată că în 1919 un comisar sovietic, pe nume Iacob Stanislavovici Ganețki, „a ridicat valorile (briliantele) familiei regale și o parte din bancnote”. Documentul e deosebit de important mai ales din perspectiva faptului că istoricii ruși susțin teoria potrivit căreia în 1918 bijuteriile Reginei i-au fost predate ambasadorului Constantin Diamandi, arestat, eliberat și expulzat din Rusia în ianuarie 1918. Iată cum, însemnele din jurnalul Reginei Maria, cu privire la dispariția bijuteriilor și niciodată recuperarea lor, sunt confirmate chiar de documentele aflate în arhivele ruse.

Referitor la rezerva de aur, documentele indică faptul că în României nu i-a fost returnat niciun gram din rezerva de aur evacuată în 1916, iar ultima parte a aurului românesc a fost utilizată la mijlocul anilor 1920 pentru mărirea capitalului Băncii Poporului al URSS. 

Cade însă cel mai mare mit despre Tezaurul României: Lipsa de documente care să ateste destinul Tezaurului și aurului românesc

Prin documentele prezentate de Ilie Schipor, cu privire la destinul Tezaurului României, autorul spulberă poate cel mai invocat mit cu privire la destinul aurului românesc: Lipsa de documente oficiale, invocată mereu de partea rusă în cadrul Comisiei ruso-române. Deși istoricii nu au acces la sute de alte documente despre destinul Tezaurului, care se află secretizate în fonduri de arhivă chiar și la mai bine de 100 de ani de la evenimente, documentele prezentate în volum, toate din arhivele ruse, „scăpate” de secretizare, sunt concludente cu privire la destinul aurului românesc.

E pentru prima oară când un volum urmărește, la un nivel chirurgical, destinul Tezaurului României, cu sute de documente provenite chiar din arhivele ruse. O lucrare a cărei traducere în mai multe limbi devine imperioasă.

Notă: E important de menționat că toate cifrele, datele și informațiile prezentate în acest material sunt susținute de documente publicate în volumul „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”, care se regăsesc și pot fi consultate în carte.

Sursă text: Ilie Schipor, „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”, Editura Oscar Print, 2021 prin https://www.defenseromania.ro.– Tudor Curtifan

ADDENDA

În urmă cu câtiva ani, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale a României, a vorbit din nou cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse,” a istoricul militar Ilie Schipor, volum pe care l-a prefațat,despre soarta tezaurului românesc trimis la Moscova pentru a fi pus la adăpost în timpul Primului Război Mondial:

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”.

Guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei.

România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia, rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. 

”Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului (Imperiul Rus)că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate.”

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI

La rândul său, prof.dr. în istorie Adrian Cioroianu, fost ministru al afacerilor externe și decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, declara în urmă cu 10 ani:

„La drept vorbind, şi vă pot da şi detalii despre perioada când eram la minister, eu nu sunt convins că ruşii mai au aurul ăla. Dar asta nu este treaba noastră. Ei trebuie să dea înapoi ce au primit. Este foarte posbil ca Lenin sau Stalin să ne fi vândut aurul. Ei au vândut cantităţi enorme de aur spre occident în anii ’30, când nu aveau bani, erau cam falimentari, sinceri să fim. Nu ar fi imposibil să fi vândut tezaurul nostru”.

Tezaurul românesc aflat la Moscova cântăreşte 92 de tone, din care 90% este sub formă de monedă de aur, iar restul în lingouri din aur fin. 

Înțelegerea era ca atunci când războiul se va termina, aurul și bijuteriile să se întoarcă în patria lor, în România. Dar după Revoluția din octombrie, noul guvern sovietic a rupt relațiile diplomatice cu jumătate din Europa, inclusiv cu România, confiscând tezaurul și trimițând înapoi la București, abia în 1935, o mică parte, în mare parte documente și picturi.

Subiectul privitor la Tezaurul României sechestrat de Moscova în urmă cu un secol continuă să fie periodic tratat și în presa internațională.

Astfel, cu un an în urmă, publicația italiană „Il Piccolo di Trieste” scria despre disputa privind Tezaurul României trimis spre păstrare la Moscova în 1916 și rămas acolo.

România cere Rusiei restituirea aurului și a valorilor de acum un secol.

Nu doar tensiunile din jurul Ucrainei. Există, de asemenea, o poveste veche care nu a fost niciodată uitată, care face ca relațiile dintre Moscova și București să fie fierbinți.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, scrie „Il Piccolo”, în ultimele zile ar fi anunțat că Bucureștiul intenționează să grăbească negocierile complicate cu Moscova privind aurul românesc „dispărut” în iarna lui 1916.

„Nu am abandonat chestiunea și încă ne interesează. Pentru ca să se poată face progrese pe tema „Tezaurului României”.

Subiectul este fierbinte de zeci de ani, cu o comisie mixtă ruso-română care încearcă din 2004 să ajungă la un acord. Și va fi dificil ca asta să se întâmple în curând...

Acest lucru este confirmat de intransigența și iritarea Rusiei față de mișcările românești înregistrate în timpul celei mai grave crize geopolitice la care a fost martoră Europa în ultimele decenii. Ultimele declarații ale ambasadorului rus au inflamat ulterior relațiile dintre cele două state.

Ce a declarat ambasadorul rus la București, Valerii Kuzmin

”Întrebarea îi privește pe „istorici” și nu trebuie transformată într-o temă politică, pentru a obliga Moscova să plătească „datorii inexistente”, a declarat ambasadorul Rusiei la București, Valerii Kuzmin. Iar problema ridicată de ministrul Aurescu „nu se află pe agenda politică între România și Rusia”, a adăugat acesta, argumentând că problema ar fi fost definitiv închisă în timpul lui Brejnev și Ceaușescu, căruia i s-a spus la Moscova „uitați aurul, tovarăși”.

O poziție puternic susținută și de mass-media apropiată de Kremlin, care sugera că aurul ar fi fost folosit de Moscova de multă vreme, scria publicația italianî Il Piccolo.

Reacția ministerului de Externe

Cuvinte care au stârnit furie la București, cu ambasadorul rus chemată de Ministerul de Externe al României pentru declarațiile sale „false” și „contra realității”.

Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe anunță convocarea ambasadorului Federației Ruse la București, Valerii Kuzmin, în urma declarațiilor publice făcute miercuri, 9 februarie. Kuzmin a discutat cu secretarul de stat Iulian Fota.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus ca acesta să fie convocat astăzi, 10 februarie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut loc o discuție la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

(…)

În legătură cu activitatea Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv cea a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, cu privire la care ambasadorul Federației Ruse în România a susținut în declarațiile sale de ieri, contrar realității, că tema nu ar figura pe agenda bilaterală, secretarul de stat a reamintit că următoarea sesiune a Comisiei (a șasea) urmează să fie organizată în România conform deciziei luate de Comisie la a cincea reuniune din noiembrie 2019. A reiterat disponibilitatea MAE, care asigură secretariatul componentei române a Comisiei, de a susține și în continuare activitatea acestui for.

Secretarul de stat (Iulian Fota – n.r.) a subliniat, în contextul întrevederii, că partea română consideră că astfel de intervenții publice, care încearcă să creeze opiniei publice percepții eronate, nu sunt de natură să faciliteze desfășurarea unui dialog firesc, bazat pe încredere, între părți și nici să conducă la o relație predictibilă și constructivă, cu respectarea intereselor legitime ale ambelor părți. De asemenea, în viziunea părții române, respectarea angajamentelor internaționale și a dreptului internațional rămâne o condiție esențială pentru un astfel de dialog”.

ZIUA DE 17 NOIEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

17 noiembrie în istoria noastră

1538: Prima atestare documentară a aşezării Caracal din Oltenia, menționată în actul emis de cancelaria domnitorului Radu Vodă Paisie (1535–1545), fiul lui Radu cel Mare. Conform acestui document Radu Vodă Paisiemenționa că: „am dat și am miluit pe boierul domniei mele [Radu vel Clucer (vistier)] pentru slujba pe care mi-a slujit-o, cu dreaptă slujbă [două moșii cumpărate de la] jupânița Marga din Caracal cu 30.000 aspri”. Moșia Caracalului a făcut parte inițial din imensa avere a familiei Craioveștilor. 

Localitatea este situată între ruinele castrului roman Romula (com. Resca, la nord de Caracal) și ale cetății Sucidava (Corabia).

 În oraș se află ruinele unui turn care a fost atribuit de tradiția populară împăratului roman Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului. Există și varianta care atribuie numele orașului unui cuvânt cuman sau peceneg, Kara kale (Cetatea neagră).

Domnitorul Mihai Viteazul și-a făcut aici o curte domnească și o biserică. Tot Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oraș.

Până la instaurarea regimului comunist în România, Caracalul a fost reședința județului Romanați. Pe 24 noiembrie 1994 localitatea a fost declarată municipiu.

1561: Are loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă (Iacob Heraclide), sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrînge pe Alexandru Lăpuşneanu, Domn al Principatului Moldova.

 Secolul al XVI-lea, a fost un secol al marilor aventurieri care a dat Moldovei pentru doar trei ani un domnitor din această categorie. Acesta a fost grecul Iacob Heraclide Basilikos, care pretindea că se trage din familia despoţilor de Samos şi de Paros de unde aceasta fusese alungată de turcii otomani. 

După ocuparea Sucevei, Despot a fost uns domn şi a primit firmanul de recunoaștere din partea Înaltei Porți otomane.

1709 : Este începutul domniilor fanariote în Moldova

După trecerea domnitorului lui Dimitrie Cantemir de partea rușilor în 1711) și mazilirea urmată de execuție a domnului muntean Constantin Brâncoveanu, turcii au așezat la cârma celor două țări românești, Moldova și Muntenia, domni numiți din rândul dregătorilor de la Istanbul, în cea mai mare parte greci care locuiau în cartierul constantinopolitan Fanar.  Aceștia vor domni în Moldova și Țara Românească peste o sută de ani, marcând o epocă de aservire totală față de sultan. Regimul fanariot a fost inaugurat în Moldova, de prima domnie a lui Nicolae Mavrocordat (6/17 noiembrie 1709–24 noiembrie/4 decembrie 1710), dar și în Țara Românească, printr-o a doua domnie a aceluiași domnitor (25 decembrie/5 ianuarie 1716–14/25 noiembrie 1716) și a durat în ambele țări până la 1821.

1844: S-a născut la Curtea de Argeş, astronomul şi geodezul Constantin Căpităneanu; a determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României (m. 1893). NOTĂ: Unele surse (enciclopediaromaniei.ro) dau moartea sa la 13/25 iunie 1893

A absolvit Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, la 20 iulie 1864, când a fost înaintat la gradul de sublocotenent. Este avansat la gradul de locotenent şi figurează în cadrul Regimentului 2 infanterie, însă funcţionează mai departe ca profesor la Şcoala militară de ofiţeri de geniu din Bucureşti, al cărui comandant, locotenent-colonelul Constantin Barozzi, îi încredinţează conducerea catedrei de cosmografie. Tot în anul 1868, la recomandarea Ministerului de război, pleacă în Franţa pentru specializare, unde lucrează, sub îndrumarea savantului francez Maurice Loewy.

Revine în ţară în 1871 şi este avansat căpitan şi numit şef al Serviciului geodezic din cadrul Depozitului de război. Reluarea, la Paris, în 1872, a lucrărilor Comisiei internaţionale de metrologie, a determinat autorităţile române, interesate în dezvoltarea astronomiei, geodeziei şi cartografiei şi deci implicit în introducerea sistemului metric în România, să-l trimită din nou în Franţa.

De numele argeşeanului Constantin Căpităneanu sunt legate principalele realizări ale ştiinţei româneşti în domeniile astronomiei, geodeziei şi catografiei.

A adus o contribuţie importantă la realizarea primei hărți moderne a Regatului României şi tot lui i se datorează proiectul construirii unor clădiri destinate determinărilor astronomice, precum cea de la Iaşi amenajată în 1875 şi considerată a fi primul observator astronomic de la noi şi cea de la Bucureşti construită în 1877, cu a cărei aparatură a fost determinată diferenţa de longitudine dintre Bucureşti şi Braşov.

A participat la luptele purtate de armatele române în timpul războiului de independenţă din 1817-1878 în calitate de ofiţer în cadrul Secţiei topografice a Marelui Stat Major şi director al cancelariei Marelui Cartier General al Armatei.

După terminarea războiului îşi continuă cercetările pe teren, împreună cu C. Brătianu, Moise Groza şi alţi ofiţeri sub conducerea lui C. Barozzi, pentru întocmirea lucrării de mari proporţii, care a fost Harta României. 

Publică numeroase studii şi articole incă de la apariţia acestuia în 1875 in Buletinul Societăţii Geografice Române, al cărei membru fondator a fost.

Una dintre cele mai importante realizări ale lui Constantin Căpităneanu rămâne contribuţia pe care acesta a avut-o la întocmirea hărţii României, denumită de academicianul Ştefan Hepites „Harta celor trei Constantini: Constantin Barozzi, întemeietorul, Constantin Căpităneanu, astronomul şi geodezul şi Constantin Brătianu, cartograful“.

Partea care îi revine lui Constantin Căpităneanu este cea legată de astronomie, el fiind cel care a determinat coordonatele punctelor principale ale Moldovei,

Pentru meritele sale, argeşeanul Căpităneanu a primit ordine şi medalii, între care „Virtutea Militară“, „Coroana României“ şi „Crucea trecerii Dunării“

Meritele ştiinţifice ale locotenent-colonelului Constantin Căpităneanu, pionier al astronomiei şi geodeziei româneşti, au fost recunoscute nu numai în ţara noastră, ci şi peste hotare.

1864: A fost înfiinţată prin Decretul nr. 1617 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Episcopia Dunării de Jos,  prin care i s-a recunoscut acestei eparhii jurisdicţia asupra judeţelor Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila. Primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos a fost episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), ctitor al acestei eparhii, pe care a condus-o vreme de 15 ani.

După încheierea Războiului de Independenţă, la 1878, judeţele din sudul Basarabiei vor intra în componenţa Rusiei, sediul Episcopiei mutându-se la Galaţi. Eparhia primea, în schimb, judeţele Tulcea şi Constanţa (1879).

Pentru o scurtă perioadă de timp, Episcopia va administra şi judeţele Durostor şi Caliacra din Cadrilater. Odată cu înfiinţarea Episcopiei Constanţei, în 1923, teritoriul canonic se reducea la zonele Galaţi şi Tulcea. După 1950, jurisdicţia eparhiei se va întinde din nou asupra judeţelor Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Din 1990, episcopia cuprinde judeţele Galaţi şi Brăila.

În anul 2009, eparhia a fost ridicată la rang de arhiepiscopie.

1870: S-a născut Enrico Mezzetti, pianist, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană, unicul fiu al lui Pietro Mezzetti unul dintre primii profesori ai conservatorului din Iaşi, pe atunci proaspăt înfiinţata „Școala de muzică şi artă dramatică” ; se numără printre marii animatori ai vieţii muzicale ieşene de la începutul secolului al XX-lea; (m. 1930).

In calitate de profesor şi director (1903 – 1905, 1912 – 1914, 1921 – 1923) al Conservatorului din Iaşi, a contribuit la dezvoltarea şcolii româneşti de canto, la înfiinţarea unei orchestre permanente studenţeşti care se destrămase  odată cu moartea lui Muzicescu si care a constituit nucleul Societăţii Simfonice „George Enescu”.

1872: A fost infiintata la Galati, prima scoala de instruire a ofițerilor de marină din România cu numele de „Școala Flotilei”, predecesoarea actualei Academii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Pe parcusul a doi ani de studiu, în această instituție s-au pregătit ofițeri și subofițeri, care au îndeplinit diferite funcții la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.

„Școala Flotilei” a luat nastere prin Decizia Ministerului de Război nr.15/17 noiembrie 1872 cu sediul la Galați. Cursurile aveau o durată de doi ani, iar ofițeri și subofițeri pregătiți aici au îndeplinit diferite funcții  la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.

Ideea apariției unei școli superioare de profil a fost susținută multă vreme, iar materializarea a venit în anul 1909, prin înființarea Școlii Navale Superioare, la Constanța. Începând cu anul 1910 denumirea școlii s-a schimbat în „Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină”, iar planul de învățământ a cuprins explicit disciplina „Navigație”.Ulterior, învăţământul superior de marină a evoluat sub diferite denumiri conform organizărilor şi reorganizărilor învăţământului militar.

În 1938 a fost înființată Secția Marină de Comerț, în cadrul aceleiași instituții. Începând cu anul 1948, Școala Navală primește numele de Școlile Marinei Militare, având în compunere atât școala de ofițeri, cât și pe cea de maiștri militari.

Din 1950 instituția devine Școala de Ofițeri de Marină, apoi din 1954 Școala Superioară de Ofițeri de Marină, moment în care a fost inclusă în sistemul învățământului politehnic românesc.

În anul 1969, școala a primit numele voievodului „Mircea cel Bătrân”. Flota comercială proiectată la începutul anilor ’70 avea nevoie de un număr sporit de ofițeri. De aceea, la sfârșitul anului 1971, s-a luat decizia înființării, la Constanța, a Institutului de Marină Civilă.

 La 29 august 1973, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marină Civilă, noii instituţii de învăţământ superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”.

Prin Hotărârile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie şi 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989, înfiinţându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituţie militară de învăţământ superior de specialitate.

1885: S-a născut la Miercurea Sibiului, asistenta medicală Virgilia Braniște. A văzut lumina zilei într-o familie animată de idealuri patriotice, în care cei doi frați mai mari, Valeriu Braniște și Victor Braniște, cărturari și ziariști, s-au remarcat în lupta ardelenilor pentru Marea Unire și au sprijinit numeroase acțiuni în folosul armatei române.

La începutul primului război mondial, Virgilia Braniște se afla la Brașov, unde numeroși răniți erau dirijați spre spitalele militare din acest oraș. Animată de dorința de a-și ajuta compatrioții,  s-a angajat ca soră de caritate  la Crucea Roșie din Brașov.  

Pentru activitatea desfășurată în acea perioadă la Crucea Roșie austro-ungară în spitalele militare din Brașov, Virgilia Braniște a fost decorată cu „Crucea de argint pentru merite” (Silberne Medaille mit Kriegsdekoration).

După intrarea trupelor române in Brașov (16/29 august 1916), Virgilia Braniște a intrat în serviciul armatei române, îngrijind răniții din rândul armatei române în aceleași spitale brașovene, ca mai apoi să o urmeze în retragerea spre Moldova, până la Bacău. 

Virgilia Braniște

Pentru meritele deosebite din anii războiului de eliberare și întregire națională, Virgilia Braniște a  fost decorată, pe lângă medalia austriacă menționată, cu următoarele decorații românești: Ordinul „Crucea Regina Maria” clasa 1, la 22 martie 1917, prin decretul 242, brevetul nr. 2, al regelui Ferdinand “dat manu proprie de M.S. Regele Ferdinand pe când era bolnavă de (tifos) exantematic”; Crucea „Meritul Sanitar” clasa 1, la 11 mai 1933 prin decretul regal 1417 și Medalia Ferdinand I, la 28 octombrie 1933, prin decretul nr. 2675 al regelui Carol al II-lea.

Mai târziu, în anii participării României la cel de-al doilea război mondial, Virgilia Braniște, acum Virgilia (Virginia) Nistor în calitatea ei de vicepreședintă a filialei Brașov a Crucii Roșii, a fost mobilizată pe loc în serviciul Crucii Roșii. Ea a condus, ca delegată a Crucii Roșii, cursuri de infirmiere la spitalul Mârzescu din Brașov în cursul anului 1941, a funcționat până în februarie 1942 ca soră-șefă la spitalul nou creat în zona interioară nr. 162 din Brașov , a condus un curs de alfabetizare cu răniți în cadrul spitalului și a continuat să fie activă și să ajute până la sfârșitul războiului.

În anul 1943 a fost din nou decorată cu “Meritul sanitar clasa 1″ și “Medalia Crucii Roșii”.

 Virgilia Braniște a rămas un exemplu de abnegație prin noblețea sufletească și spiritul de sacrificiu pentru servirea idealurilor de libertate și unitate națională.

1888: A murit la Florența, în Italia, scriitoarea Dora d’Istria (pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica), nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti, după un secol de domnii fanariote.

Ultimii 20 de ani din viaţă şi i-a petrecut în Italia; (n. 1828).

S-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, a fost  prima femeie de origine română care a publicat o carte, “Pentru educaţia copiilor”.  

Familia a trimis-o în străinătate: la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Intoarsă la Iaşi la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Alexandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce.Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în Sankt Petersburg, capitala Rusiei.

Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţarã al cãrei vis imperialist nu s-a stins niciodatã. Ironia, glumele înţepãtoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea ruseascã.

Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefecturã, când i s-a spus clar „politica, dacã se poate, sã nu vã mai intereseze”, fapt care a determinat-o pe Elena Ghica Masalski sã pãrãseascã definitiv Rusia, împreunã cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rãmas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturalã s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebrã.

A  legat prietenii cu marile personaje ale timpului sãu: regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împãtarul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi: Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.

Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţinã ţării natale.

Celebra sa lucrare apărută în 1869, “Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul “Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.

Paginile de etnografie, istorie si folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza.

Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul sãu, a fost descrisã de cãtre Nicolae Iorga: ”e de uimit câte cunoştinţe se adunaserã în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtã uşurinţã le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bãtãlie de dat”.

1899: S-a născut fizicianul şi profesorul Ştefan Vencov, autorul  unor contribuţiiimportante  la dezvoltarea cercetărilor de optică şi spectroscopie.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948; (m. 1955).

1902 : S-a nascut sculptorul român Constantin Baraschi,  membru corespondent al Academiei Române; (d. 22 martie 1966).

1907: S-a născut istoricul de naţionalitate maghiară Ladislau Banyai; şi-a orientat cercetarea îndeosebi asupra unor momente ale istoriei moderne şi contemporane, precum şi asupra istoriei minorităţilor din România; a fost membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1981).

1909: S-a născut baritonul român de renume european, Şerban Tassian; (m. 8 august 1983).

A studiat la conservatorul din Bucuresti cu Gheorghe Folescu. Debuteaza in 1932,pe scena operei bucurestene in Trubadurul de Verdi. In acelasi an,obtine Premiul I,la primul concurs international de la Viena. Apoi urmeaza turnee atît in tara cît si in strainatate (Polonia,Viena,Frankfurt…).

Din 1941 pina in 1944, are un angajament la Opera din Viena, unde, împreuna cu Valentina Cretoiu si Dinu Bădescu, constitue un trio celebru in Boema de Puccini, opera care s-a numit atunci „Boema de aur”. Directiunea Operei din Viena a trimis o telegrama Operei române in revista „Timpul” din 27 mai 1941 in care spunea:

„Cei trei artisti ai dumneavoastra-Valentina Cretoiu,Dinu Badescu si Serban Tassian, au avut aci, gratie calitatilor proeminente, succese senzationale. Va felicit pentru asemenea cîntareti”.

 1918: A avut loc Consfătuirea fruntaşilor politici, membri ai Partidului Naţional şi ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop, la care s-a discutat proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, proiect care conţinea hotărârea de unire cu România.

1918: Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul de presa al Partidului Socialist şi al Uniunii sindicale .

1919: S-a născut actriţa Corina Constantinescu, mama actriţei Ioana Pavelescu; (m. 2008).

1920: România a semnat la Madrid, Convenția Poștală Universală.

1926: S-a născut Î.P.S. Antonie Plămădeală, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, membru de onoare al Academiei Române din 1992.

Antonie (Leonida) Plămădeală (n. 17 noiembrie 1926, Stolniceşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia; d. 29 august 2005, Sibiu) a fost înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Ardealului (1982-2005), teolog și scriitor.

A fost închis în temniţele comuniste la începutul anilor ‘50 ai secolului XX; (m. 2005)

1926: S-a născut soprana Teodora Lucaciu (m. 1986). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în 1928

1931: A decedat la Chișinău, avocatul și omul politic român Nicolae Alexandri (n. 17 mai 1859, Chișinău, Imperiul Rus), care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.  Studiile liceale le-a făcut la Chișinău, iar  cele superioare (dreptul), la Sankt Petersburg.  Era cel mai în vârstă membru a Sfatului Țării când, la data de 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.

1932: S-a născut George Muntean, istoric şi critic literar, editor, jurnalist şi om politic; (m. 2004).

1944: A murit la Bucuresti,  poeta română Magda Isanoş, soția scriitorului Eusebiu Camilar; (n.17 aprilie 1916, Iasi).

S-a născut la Iași si a  urmat școala primară la Costiujeni, unde lucrau ca medici părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău.

A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia si a fost licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

1947: A murit biologul Emil Racoviţă, membru al Academiei Române, fondator al științei biospeologiei, explorator al Antarticii; (n. 15 noiembrie 1868).

A fost de asemenea fondatorul  primului institut de speologie din lume (la Cluj,in  1920).

A explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia si a participat la expediţia antarctică a navei „Belgica” (1897-1899); membru titular al Academiei Române din 1920, preşedinte al acestui for (1926-1929).

1957: A decedat George Murnu, scriitor şi istoric român, membru al Academiei Române; (“Românii din Bulgaria medievală”,”Studiu asupra elementului grec ante-fanariot în limba română”; (n.1 ianuarie 1868).

 Îi revine meritul de a fi transpus în limba română epopeile homerice „Iliada” şi „Odiseea”).

1962: A murit ieroschimonahul Daniil Teodorescu („Sandu Tudor”), gazetar, poet, teolog, iniţiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, martir în temniţele comuniste; (n. 1896).

Părintele a fost arestat în noaptea de 13 spre 14 iulie 1958, şi acuzat de „activitate «mistică» duşmănoasă împotriva clasei muncitoreşti” şi condamnat la douăzeci şi cinci de ani de temniţă grea

1984: A încetat din viaţă actorul român Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”);  (n. 22 mai 1934).

1985:  Este ucis prin tortură în arestul securităţii disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate de către două tinere îndoctrinate, colege de serviciu, că ţine un jurnal in care critica regimul comunist și pe sotii Ceaușescu.

I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.

 1987: A murit Paul Erdös, artist plastic de naţionalitate maghiară care a supravieţuit după ce a trecut prin opt lagăre naziste; (n. 1916).

1992:  Este parafat la Bruxelles Acordul european de asociere între  C.E.E. si România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a țară din Europa de Est, după Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E.

La 1 februarie 1993 acordul a fost semnat, din partea româna, de catre premierul Nicolae Vacaroiu si de ministrul de Externe, Teodor Melescanu.

  1996: A murit Roman Moldovan, economist şi sociolog; lucrări privind istoria economiei, statistica economică, sociologia şi economia concretă; membru titular al Academiei Române din 1990; (n. 1911).

1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România. Emil Constantinescu, preşedintele Convenţiei Democrate Române, obţine 54,41% din voturi, devenind noul preşedinte al României.

1997: A fost adoptată Legea 199/1997 privind ratificarea de către Parlamentul României a Cartei europene a autonomiei locale (Carta a fost adoptată la 15 octombrie 1985, la Strasbourg).

2016: A decedat în urma unui infart miocardic, la numai 44 de ani, fotbalistul român Daniel Prodan.

S-a născut în martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți jucători români. Și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost cumpărat de Steaua, unde a jucat 3 ani.

Atletico Madrid l-a transferat în 1996 și a jucat doi ani în capitala Spaniei. A mai evoluat la Rocar și la FC Național. Pentru națională a strâns 54 de meciuri și a participat la Campionatul Mondial de din 1994 și la Campionatul European din 1996.

Palmares:

Steaua: 5 titluri de campion, 2 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României
Rangers: 2 titluri de campion, 2 Cupe ale Scoției, 1 Cupă a Ligii.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Grigorie Taumaturgul, Sfantul Cuvios Lazar Zugravul si Zaharia

Sfântul Grigorie Taumaturgul

Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut intr-o familie păgâna din Nicsar (in Turcia de azi). A trăit in vremea imparatului Aurelian (270-275). Studiaza retorica, latina si dreptul in orasul natal. Ajunge ucenicul lui Origen.

Se converteste la crestinism, iar la botez isi schimba numele din Teodor in Grigorie. Este hirotonit episcop al Neocezareei Pontului, un scaun nou infiintat de catre Phaedimus, episcop de Amasea.

A luptat impotriva ereziilor din vremea sa: sabelianismul si triteismul si a participat la sinodul de la Antiohia din 265, care l-a condamnat pe Pavel de Samosata.

Dumnezeu l-a inzestrat pe Sfantul Grigorie cu darul facerii de minuni, si de aceea a primit si numele de Taumaturgul (facatorul de minuni). Parintii capadocieni din sec. IV l-au considerat a fi fondatorul Bisericii crestine din Capadocia. Dupa ce a fost hirotonit episcop a convertit la crestinism pe toti locuitorii din Neocezareea. Mentionam ca inainte de ridicarea lui in functia de episcop aici erau doar 17 crestini.

Ii sunt atribuite urmatoarele lucrari: Cuvant de multumire catre Origen sau Panegiric, Simbolul de credinta, Despre nepatimirea si patimirea lui Dumnezeu, adresata lui Teopomp si Epistola canonica.

Nu se cunoaste cu exactitate anul in care a murit (270 sau 271), insa, pe patul de moarte a spus: „Slava lui Dumnezeu ca numai 17 crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg la Domnul, atatia necredinciosi raman, cati credinciosi am aflat intai!“.

Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul

Sfantul Cuvios Lazar s-a nascut in anul 810, in Armenia. Sfantul Cuvios Lazar este primul sfant canonizat in calitatea sa de iconograf. A intrat de tanar in viata monahala, in Constantinopol. Aici a inmultit darul pictarii icoanelor. Avand in vedere ca in vremea vieturii sale, in capitala Imperiului Roman de Rasarit domnea imparatul Teofil (829-842), un iconoclast convins, Cuviosul Lazar a fost torturat in felurite chipuri si aruncat in inchisoare pentru ca a refuzat sa distruga sfintele icoane. A fost salvat de imparateasa Teodora, sotia lui Teofil si cinstitoare a icoanelor, care l-a scos din temnita si l-a trimis la o manastire in nordul tarmului asiatic al Bosforului. Dupa moartea imparatului iconoclast, a fost restabilit cultul icoanelor. Sfantul Lazar este cel care realizeaza in mozaic icoana Mantuitorului Hristos de la Poarta de Bronz a palatului imperial. A trecut la cele vesnice in anul 867 si a fost inmormantat in Manastirea „Sfantul Evandru” din Galata.

 Sfântul Cuvios Zaharia

Sfântul Zaharia a fost fiul lui Carion egipteanul. El și-a lăsat copiii și nevasta și s-a făcut monah.

Deși Zaharia era mai tânăr decât cei mai mulți frați de la schit, el era plin de darurile Duhului Sfânt, mai mult decât cei mai vârstnici.

El își simțea întreaga ființă înflăcărată de dragostea harului lui Dumnezeu.

L-a întrebat Sfântul Macarie: „Cine este adevărat monah?”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Acela care se luptă zilnic să împlinească poruncile Dumnezeiești”.

L-a întrebat Avva Moise: „Ce înseamnă să fii monah?”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns, scoțându-și camilafca și călcând-o în picioare: „Aceasta înseamnă să fii monah. Nimeni nu poate fi monah, care nu se lasă zdrobit ca această camilafcă”.

El a fost un mare luminător al pustiei egiptene, care a trecut la cele veșnice de tânăr.

CITIȚI ȘI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/17/o-istorie-a-zilei-de-17-noiembrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro.
10. http://www.universulargesean.ro/constantin-capitaneanu.
11.  www.historia.ro