CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT ÎN URMĂ CU UN SECOL LA MOSCOVA. VIDEO

Tezaurul românesc la Moscova, un dosar fără final. Cum tergiversează ruşii restituirea aurului

Tezaurul român care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial în urmă cu 104 ani, nu a mai fost niciodată returnat în întregime.

Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor.

Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Scurt istoric

Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia.

S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Tezaurul României de la Moscova - Istorica - Radio România Actualităţi  Online

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. La 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său Mihail, care însă a refuzat învestitura, puterea fiind preluată de un guvern provizoriu, condus până la 20 iulie de prințul Lvov, iar de atunci de Kerenski. La 17 aprilie, avea să revină din Elveția și Vladimir Ilici Lenin, transportat într-un vagon plumbuit; în cele din urmă, la 7 noiembrie, Lenin avea să preia puterea, înlăturând prin forță guvernul provizoriu.

Tulburările aveau să cuprindă și Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluției. Pentru a asigura siguranța valorilor românești depozitate la Kremlin au fost trimiși 20 de jandarmi rurali îmbrăcați în civil, plecați de la Iași la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităților bolșevice nu au putut să-și îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii. Aliații însă nu puteau garanta siguranța transportului; lucrul nu era surprinzător, câtă vreme tezaurul ar fi urmat să traverseze întreaga Siberie într-o perioadă de mare dezordine socială. Între timp, situația se complica și în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolșevizare, iar comandantul său, generalul Șcerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia.

La Socola, lângă Iași, se instalase un adevărat Stat Major bolșevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România și asasinarea lui Șcerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eșuînd, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolșevic de la Socola.

Consiliul de Miniștri, după multă chibzuință, a aprobat cererea, dezarmând soldații ruși și expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolșevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomației, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ținut în detenție vreme de trei zile.

Mai mult însă, nu s-a rezolvat problema cauzată de bolșevizarea armatei. La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția Armatei Române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918.

La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar generalul Șcerbacev era scos în afara legii și declarat ca dușman al poporului. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .

În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova.

Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR.

Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei).

12/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce s-a întâmplat cu aurul românesc depus la Moscova?

Odiseea Tezaurului României la Moscova | Evenimentul Istoric

Detalii din arhivele ruse despre Soarta Tezaurului românesc depus pentru a fi protejat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial. Soarta Tezaurului românesc depus atunci la Moscova.

La mai bine de un secol de la evacuarea tezaurului Băncii Naționale a României, la Moscova apar încă, mai ales din arhivele ruse, informații inedite…

Oficialii de la Moscova au mințit de fiecare dată când a venit vorba de acest subiect, teza lor favorită fiind aceea că peste 90 de tone de aur românesc ar fi dispărut în timpul războiului civil.

Deschiderea arhivelor ruse a scos la iveală faptul că în realitate sovieticii au cheltuit aurul românesc în primii ani de după instalarea la putere.

Ion Bistreanu a publicat un articol în revista Magazin istoric cu mai mulți ani în urmă în care refăcea parțial modul în care Lenin urmărea modul de cheltuire a aurului românesc (detalii aici).

Ultima comunicare a istoricului Florin Constantiniu, arăta pe baza unor documente de arhivă, că Cristian Rakovski, un comandant bolșevic de frunte, a primit bani din tezaurul românesc pentru a organiza declanșarea revoluției sovietice în România.

În numărul din noiembrie 2020 al revistei Magazin istoric Ilie Schipor publică prima parte a unei cercetări despre soarta aurului românesc, cercetare realizată în arhivele rusești.

De obicei ceea ce se publică în România despre tezaurul confiscat de ruși se bazează pe sursele de arhivă românești, articolul lui Ilie Schipor vine cu informații din arhivele ruse (o premieră în istoriografia română din ce știu eu).

Articolul acesta aduce o serie de informații noi față de cel al lui Ion Bistreanu, într-un tabel care reface traseul „evaporării” aurului românesc de la Moscova. Conform arhivelor ruse aurul românesc era evaluat în 1917 la 118 milioane ruble aur – până în 1924 mai rămăseseră 35 milioane ruble aur.

Prin 1922 aurul românesc reprezenta 51,71% din rezerva de aur a Uniunii Sovietice – este momentul de apogeu al crizei economice, perioada în care Lenin lansase Noua Politică Economică, permițând inițiativa privată pentru a evita colapsul.

Pe foarte scurt: Uniunea Sovietică s-a salvat de la colapsul economic din primii ani de după preluarea puterii cu ajutorul aurului confiscat de la România.

Iar chestia asta este dovedită cu documente de arhivă, abia aștept să citesc următoarele părți ale cercetării de arhivă realizate de Ilie Schipor.

10/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

16 august 1877: După ce Rusia a cerut ajutorul României, comanda trupelor aliate româno-ruse a fost încredinţată Prinţului Carol I

Rusia cere ajutor României

 

În timpul războiului ruso-turc, la data de 19 iulie 1877, în urma unor înfrângeri severe suferite de   armata rusă, Marele Duce Nicolae, comandantul trupelor ţariste  din Bulgaria îi scria principelui Carol I al României:

„Turcii, adunaţi la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi să treci Dunărea, după cum voieşti”.

 

 

 

Telegrama

 

 

Foto: La Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, în fondul „Casa Regală / Carol I (perso­nale)” (dosar VJ / 103/1877, fila 1), se află această tele­gramă, trimisă  în data de 19 iulie 1877, de coman­dantul trupelor rusești din Balcani, marele duce Nicolae, principelui Carol I al României.

 

 

Primul ministru al Guvernului îl sfătuieşte pe domnitor să dea ajutor ruşilor cât mai repede pentru că, o victorie a Turciei ar fi însemnat transformarea României în teatru de război.

Dar trecerea trupelor române la sud de Dunăre a dus la o dilemă: pe unde să se facă traversarea?

  Până la urmă, aceasta s-a făcut pe la Corabia, unde se afla şi Statul Major al Armatei Române.

 

 

 

 

 

În scurt timp, pe 16 august 1877, a avut loc o întâlnire între Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.

Regele Carol al Romaniei, comandantul forţelor armate române

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831-1891), comandantul forţelor armate Ruse în Balcani

Gazi Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna

Regele Carol al României, comandantul forţelor armate române

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831-1891), comandantul forţelor armate Ruse în Balcani

Gazi Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna

Într-adevăr, pătrunderea trupelor române în zona ocupată de Armata Rusiei la sudul Dunării a pus imediat problema conducerii comune a ofensivei contra turcilor, numele principelui Carol I al României impunându-se în timpul discuţiilor.

Acest lucru, s-a datorat tot spiritului militar foarte serios, foarte riguros al Prinţului Carol.

Când ajunge în zona operaţiunilor este invitat de ţar şi statul său major la un mic prânz.

Şi după ce-şi fac complimentele de rigoare, ţarul îl întreabă pe Carol:

Ar accepta prinţul României să lupte sub comanda unui general rus?

La care prinţul Carol a răspuns:

„Ba mai degrabă 10 generali ruşi ar putea să slujească sub ordinele prinţului de Hohenzolern”.

Conversaţia s-a terminat brusc, ruşii au rămas total bulversaţi, prinţul Carol se întoarce la cartierul său general, nu trece jumătate de oră şi vine un aghiotant şi zice:

Alteţă, vă felicit, aţi primit comanda armatei de vest, dar având un şef de stat major un general rus”, a scris istoricul Adrian Silvan Ionescu.

Carol, prinţ de Hohenzollern, a primit comanda trupelor româno-ruse care asediau Plevna şi se instalează în singura casă mai răsărită din satul Poradim, la 20 de kilometri de oraşul bulgăresc Plevna.

La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Ţarul Alexandru al II-lea şi Marele Duce Nicolae voiau declanşarea unei ofensive imediate.

Carol prefera să aştepte ca toate efectivele româneşti apucau să treacă Dunărea, dar a obţinut doar o săptămână, până pe 30 august, ziua Sfântului Alexandru, ziua ţarului.

În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului.

Marele atac asupra Griviței

Atacul din ziua de Sfântul Alexandru, ziua ţarului, a fost însă un eşec răsunător.

După ce au iniţiat două asalturi succesive, atacatorii au descoperit  şocaţi că la Griviţa sunt de fapt două redute!

Lipsa acestei informaţii esenţiale a dus la sacrificarea a mii de soldaţi ruşi şi români.

Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii.

Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa.

Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.

Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km.

S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse.

După aproape trei luni de asediu, Plevna cedează. Blocada fusese totală.

Aprovizionarea cu alimente şi armament a oraşului fusese complet blocată.

Ruşii şi românii cuceriseră rând pe rând toate redutele şi culmile din jur.

Românii luaseră şi Rahova, în nord.

La 28 noiembrie, Osman Paşa încearcă să iasă din încercuire, dar trupele sale au fost imediat înconjurate.

El îşi va preda sabia colonelului român Cherchez, într-o casă de pe râul Vid, acceptând condiţiile de capitulare oferite de aceasta.

Disciplinat, românul îl aşteaptă pe şeful său, un general rus, să preia prizonierul.

Comandantul turc a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri mărşăluind prin zăpadă.

Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, mulţi afiind ucişi de bulgari.

În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă pasul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.

Imagini pentru Amplasarea trupelor la Plevna harta

Harta: Amplasarea trupelor la Plevna 

 

 

 

 

Hohenzollern a evitat din nou ocupaţia rusească

După dificultăţile războiului au urmat ameninţările Rusiei. Reprezentanţii ţarului au semnat, la San Stefano, o pace separată cu Înalta Poartă.

România nu numai că nu e invitată la tratative, dar pierde trei judeţe din sudul Basarabiei în favoarea Rusiei.

În plus, riscă să fie ocupată de armatele ruseşti. Replica lui Carol I – „Armata care a luptat sub privirile ţarului la Plevna poate fi înfrântă, dar nu dezarmată” – a salvat încă o dată situaţia.

România a câştigat timp, iar oficialii de la Sankt Petersburg au fost nevoiţi să accepte peste câteva luni medierea cancelarului german Otto von Bismark.

Funcţiona încă o dată efectul pe care au mizat oamenii politici români când au decis aducerea principelui de Hohenzollern în fruntea ţării.

În urma Congresului de la Berlin din iunie-iulie 1878, independenţa României a fost recunoscută de toate marile Puteri şi a primit Dobrogea.

18/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: