CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT ÎN URMĂ CU UN SECOL LA MOSCOVA. VIDEO

Tezaurul românesc la Moscova, un dosar fără final. Cum tergiversează ruşii restituirea aurului

Tezaurul român care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial în urmă cu 104 ani, nu a mai fost niciodată returnat în întregime.

Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor.

Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Scurt istoric

Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia.

S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Tezaurul României de la Moscova - Istorica - Radio România Actualităţi  Online

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. La 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său Mihail, care însă a refuzat învestitura, puterea fiind preluată de un guvern provizoriu, condus până la 20 iulie de prințul Lvov, iar de atunci de Kerenski. La 17 aprilie, avea să revină din Elveția și Vladimir Ilici Lenin, transportat într-un vagon plumbuit; în cele din urmă, la 7 noiembrie, Lenin avea să preia puterea, înlăturând prin forță guvernul provizoriu.

Tulburările aveau să cuprindă și Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluției. Pentru a asigura siguranța valorilor românești depozitate la Kremlin au fost trimiși 20 de jandarmi rurali îmbrăcați în civil, plecați de la Iași la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităților bolșevice nu au putut să-și îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii. Aliații însă nu puteau garanta siguranța transportului; lucrul nu era surprinzător, câtă vreme tezaurul ar fi urmat să traverseze întreaga Siberie într-o perioadă de mare dezordine socială. Între timp, situația se complica și în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolșevizare, iar comandantul său, generalul Șcerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia.

La Socola, lângă Iași, se instalase un adevărat Stat Major bolșevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România și asasinarea lui Șcerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eșuînd, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolșevic de la Socola.

Consiliul de Miniștri, după multă chibzuință, a aprobat cererea, dezarmând soldații ruși și expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolșevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomației, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ținut în detenție vreme de trei zile.

Mai mult însă, nu s-a rezolvat problema cauzată de bolșevizarea armatei. La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția Armatei Române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918.

La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar generalul Șcerbacev era scos în afara legii și declarat ca dușman al poporului. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .

În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova.

Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR.

Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei).

12/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce s-a întâmplat cu aurul românesc depus la Moscova?

Odiseea Tezaurului României la Moscova | Evenimentul Istoric

Detalii din arhivele ruse despre Soarta Tezaurului românesc depus pentru a fi protejat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial. Soarta Tezaurului românesc depus atunci la Moscova.

La mai bine de un secol de la evacuarea tezaurului Băncii Naționale a României, la Moscova apar încă, mai ales din arhivele ruse, informații inedite…

Oficialii de la Moscova au mințit de fiecare dată când a venit vorba de acest subiect, teza lor favorită fiind aceea că peste 90 de tone de aur românesc ar fi dispărut în timpul războiului civil.

Deschiderea arhivelor ruse a scos la iveală faptul că în realitate sovieticii au cheltuit aurul românesc în primii ani de după instalarea la putere.

Ion Bistreanu a publicat un articol în revista Magazin istoric cu mai mulți ani în urmă în care refăcea parțial modul în care Lenin urmărea modul de cheltuire a aurului românesc (detalii aici).

Ultima comunicare a istoricului Florin Constantiniu, arăta pe baza unor documente de arhivă, că Cristian Rakovski, un comandant bolșevic de frunte, a primit bani din tezaurul românesc pentru a organiza declanșarea revoluției sovietice în România.

În numărul din noiembrie 2020 al revistei Magazin istoric Ilie Schipor publică prima parte a unei cercetări despre soarta aurului românesc, cercetare realizată în arhivele rusești.

De obicei ceea ce se publică în România despre tezaurul confiscat de ruși se bazează pe sursele de arhivă românești, articolul lui Ilie Schipor vine cu informații din arhivele ruse (o premieră în istoriografia română din ce știu eu).

Articolul acesta aduce o serie de informații noi față de cel al lui Ion Bistreanu, într-un tabel care reface traseul „evaporării” aurului românesc de la Moscova. Conform arhivelor ruse aurul românesc era evaluat în 1917 la 118 milioane ruble aur – până în 1924 mai rămăseseră 35 milioane ruble aur.

Prin 1922 aurul românesc reprezenta 51,71% din rezerva de aur a Uniunii Sovietice – este momentul de apogeu al crizei economice, perioada în care Lenin lansase Noua Politică Economică, permițând inițiativa privată pentru a evita colapsul.

Pe foarte scurt: Uniunea Sovietică s-a salvat de la colapsul economic din primii ani de după preluarea puterii cu ajutorul aurului confiscat de la România.

Iar chestia asta este dovedită cu documente de arhivă, abia aștept să citesc următoarele părți ale cercetării de arhivă realizate de Ilie Schipor.

10/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vlad Cubreacov: Tezaurul României aflat la Moscova în atenția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. RAPORT INFORMATIV din 2002

Imagini pentru tezaurul de la moscovaphotos

VLAD CUBREACOV: Zilele aceste am urmărit un schimb de replici între Ministerele de externe de la Moscova şi Bucureşti în legătură cu problema Tezaurului României, aflat în Rusia.

Puţină lume cunoaşte că acum câţiva ani această chestiune a făcut şi obiectul preocupărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Public mai jos, spre avizarea tuturor celor interesaţi, versiunea română după originalul francez al Raportului Comisiei APCE pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie din 7 mai 2002, Doc. 9459, intitulat “Tezaurul naţional al României” şi întocmit de doamna Vlasta Stepová, deputat socialist din delegaţia Cehiei. Examinarea acestui Raport nu a mai ajuns să se finalizeze cu adoptarea unei Rezoluţii sau Recomandări în plenul APCE.

Pentru dezbatere în Comisia permanentă, conform articolului 15 al Regulamentului

Doc. 9459

7 mai 2002

Tezaurul naţional al României

Raport informativ (Aprobat de comisie la 25 aprilie 2002)

Comisia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie

Raportor general pentru patrimoniul cultural: Dna Vlasta Stepová, Republica cehă, Grupul socialist

Istoric

1.       Problema restituirii Tezaurului naţional al României vine de la începutul secolului XX, mai exact din timpul Primului Război Mondial.  În august 1916 România s-a alăturat alianţei dintre Anglia, Franţa, Italia şi Rusia. Atunci când Puterile centrale au ocupat teritoriul României, guvernul roman s-a instalat la Iaşi (Moldova).  Banca Naţională a României a plecat de asemenea într-acolo pentru a-şi stabili sediul. Securitatea rezervelor sale constând în metale preţioase nu putea fi totuşi asigurată mai mult acolo, motiv pentru care guvernul român a decis  să le deplaseze la Moscova pentru a le încredinţa spre păstrate Rusiei. Au fost luate în calcul şi alte locuri, în Regatul Unit sau în Scandinavia, dar acestea au fost excluse ţinând cont de posibilele atacuri ale submarinelor germane în timpul transportării.

2.       La 11 decembrie 1916, generalul Mosolov, însărcinat cu afaceri ad interim al Rusiei în România, a semnat, în numele guvernului Rusiei, un act de garanţie cu privire la securitatea Tezaurului naţional al României, pentru “faza transportării şi depozitării la Moscova”. Conform protocolului româno-rus din 14 decembrie 1916, semnat de generalul Mosov şi ministrul de finanţe al României M. Antonescu, guvernul imperial al Rusiei garanta transportatea, păstrarea şi întoarecerea Tezaurului în România. Potrivit termenilor protocolului, au fost încărcate 27 de vagoane de tren conţinând 1738  lăzi cu lingouri şi obiecte din aur, în valoare de  314.580.456,84 lei aur, şi alte două lăzi conţinând bijuteriile Reginei Maria, în valoare de  7.000.000 lei aur – pentru a fi transportate sub convoi la Moscova. Valoarea totală a acestei prime încărcături a fost de 321.580.456,84 lei aur.

3.       După verificarea şi inventarierea la Moscova, Tezaurul a fost depus în Sala Armelor (Orujeinaia palata) din Kremlin, iar operaţiunea a fost consemnată într-un proces-verbal semnat la 16 februarie 1917 de către reprezentanţii autorizaţi ai Rusiei şi României.

4.       Întrucât riscurile din cauza războilui erau în creştere în România, o a doua garnitură de 3 vagoane, cuprinzând 188 de lăzi, a plecat din Iaşi în data de 27 iulie 1917.  Mai multe sume băneşti, a căror valoare a fost consemnată în scris, între 1.594.836.721,09 (fără îndoială sumă exactă) şi 1.519.836.721,09 lei aur (aceasta reunind 574.524,57 lei aur în aur şi metale, adică 574.523,57 lei aur, precum şi arhive estimate la 500 000 lei, şi alte valori). Potrivit procesului-verbal româno-rus  semnat la 27 iulie 1917, guvernul rus garanta din nou transpotarea şi paza Tezaurului, iar apoi returnarea lui în România.

5.       La 27 iulie 1917 de asemenea, fondurile Băncii de Economii şi Consemnaţiuni a României, cuprinse în 1621 de lăzi cu depunerile şi plasamentele băncii, dar şi bijuterii, colecţii de artă  şi diverse obiecte preţioase, în valoare totală de 6.500.000.000,00 lei aur (sau 7.500.000.000,00 potrivit unor documente) au fost transferate la Moscova în 21 de vagoane, şi depuse sub garanţia guvernului rus (privind, din nou, transportarea, păstrarea şi întoarcerea în România) la Trezoreria Statului Rus din strada Nastasinskaia nr. 3.

6.       La 5 august 1917, oficiali români şi ruşi au semnat la Moscova un proces-verbal privind instalarea unui nou deposit la Kremlin, potrivit căruia protecţia acestuia şi returnarea întregului Tezaur în România a fost garantată de către guvernul Rusiei.

7.      A fost întocmit un inventar al depozitului: 3549 lăzi cuprinzând rezervele totale în aur ale Băncii Naţionale a României; bijuteriile Reginei Maria a României; activele Băncii de Credit şi de Economii aparţinând persoanelor private, constitând în bijuterii, titluri, documente, testamente, tablouri etc. Totalul global a fost cifrat la 8.416.417.177,93 lei aur (sau 9.416.417.177,93 lei aur). Pentru a accede la deposit erau necesare două coduri numerice. Primul cod numeric i-a fost încredinţat reprezentantului Băncii Naţionale a României, altul a fost păstrat de reprezentanţii Rusiei.

8.       Pe deasupra lingourilor de aur şi a hârtiilor de valoare, Tezaurul trimis la Moscova includea Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Istorice de la Braşov, tablouri provenind din Galeria Naţională a Statului Român, muzee şi diverse colecţii private, bunuri aparţinând “Muntelui de Pietate”, colecţii  de manuscrise şi cărţi rare, colecţia numismatică a Academiei Române, colecţii de obecte rare din aur, argint şi pietre preţioase de la Muzeul Naţional de Antichităţi, precum şi tezaurele istorice şi medievale ale mănăstirilor şi bisericilor din Oltenia, Muntenia şi Moldova, şi ale mitropoliilor din Iaşi şi Bucureşti.

9.       După revoluţia bolşevică din noiembrie 1917, consulul general al României în Rusia informa guvernele aliate că ţara sa riscă să piardă controlul asupra Tezaurului său şi caută o cale de a-l deplasa în America. Însă în ianuarie 1918, după sosirea trupelor române în Basarabia, guvernul sovietic a declarat război României, arestându-l pe însărcinatul cu afaceri al României şi întregul personal al legaţiei. Rezoluţia Comisarilor Poporului din 13 ianuarie 1918 a declarat Tezaurul drept “intangibil pentru oligarhia română” şi promitea că acesta “va fi restituit poporului român”. Această rezoluţie este semnată de mâna lui Lenin.

10.     Interesele României erau reprezentate la acea dată de Consulatul General al Franţei, care a intrat în posesia codului numeric al României şi a documentelor originale ale Inventarului. În această calitate, consulul general al Franţei, asistat de omologul său englez, a intervenit la 1 februarie 1918 pe lângă Comisarul Poporului din Uniunea Sovietică însărcinat cu afacerile externe, reprezentat de dl Fritsche, cu scopul de a i se atribui protecţia Tezaurului. Ca răspuns, Comisarul poporului însărcinat cu afacerile externe l-a rugat pe consulul general al Franţei să-i predea codul numeric al depozitului. 

Consului a refuzat şi a redactat un proces-verbal de caz. La 14 martie 1918 M. Fritsche a amendat cererea consulului şi i-a cerut la rândul său să-i transmită, cel puţin temporar, codul numeric al României, pentru a deschide uşile depozitului şi popunea să inspecteze Tezaurul în prezenţa consulului francez. El a trimis la Consulatul Franţei o garanţie scrisă potrivit căreia “valorile guvernului României depuse conform proceselor-verbale oficiale vor fi păstrate intacte”. Dându-li-se curs acestor stipulări, codul numeric al României le-a fost încredinţat reprezentanţilor sovierici care au sustras deîndată opt lăzi din deposit, afirmând că acestea aparţin Sovietelor.

După care codul numeric i-a fost transmis consulului general al Franţei. Cele opt lăzi conţineau bilete bancare emise de Banca Naţională a României în valoare de 1.350.000 lei aur (sau 1.920.000 lei aur).

11.       În august 1918, consulul general al Franţei fiind arestat de către autorităţile sovietice, codul numeric al Tezaurului a fost transmis consulatului general al Danemarcei care reprezenta interesele Franţei. La această dată interesele României erau reprezentate de Consulatul general al Norvegiei. În februarie 1919 consulul general al Danemarcei i-a încredinţat codul numeric Ministerului francez al Afacerilor externe, fiind ulterior, în 1926, restituit României.

12.       Problema restituirii Tezaurului României a fost evocat în timpul negocierilor de pace purtate la Paris în 1910-1920, în timpul Conferinţelor internaţionale de la Genova (1922) şi Lausanne (1922), precum şi în timpul convorbirilor româno-sovietice de la Copenhaga (1920), de la Londra (decembrie 1920 – ianuarie 1921), de la Varşovia (septembrie 1921) şi de la Viena (martie-aprilie 1924). În pofida deciziei luate la Conferinţa economică internaţională de la Genova, potrivit căreia guvernul Uniunii Sovietice trebuia să-i restituie guvernului României valorile depuse la Moscova, nimic nu s-a produs în acest sens.

13.     În iunie 1935, ca urmare a restabilirii în 1934 a relaţiilor diplomatice dintre Bucureşti şi Moscova, 1436 de lăzi cu documente istorice, hărţi funciare, titluri de proprietate, cărţi, dosare şi alte acte private au fost restituite de către guvernul URSS, într-un eşalon de 17 vagoane (fără ca să se fi putut compara această încărcătură cu inventarul original, după cum precizează “Raportul privind sosirea la Bucureşti a arhivelor restituite în 1935 de către guvernul sovietic” datat cu 28 iunie 1935). Deschizând lăzile, s-a descoperit că ele au fost forţate şi răscolite, şi că bunurile private, în special bijuteriile, lipseau.

14.     O a doua fază a restituirii Tezaurului României a avut loc în 1956, când obiecte de valoare artistică şi istorică au fost returnate Muzeului Naţional de istorie a României, Institutului de Arheologie din Bucureşti şi Băncii Naţionale. Procesul-verbal sovietic din 6 august 1956 cu privire la restituirea bunurilor istorice către guvernul Republicii Populare Române stipula că  toate bunurile de valoare, cu caracter artistic sau istoric ale României, depuse în URSS, au fost identificate, examinate şi inventarariate.

Acest inventar a fost apoi comparat de către români cu obiectele restituite efectiv. Potrivit unei surse, 39.320 de obiecte de artă de provenienţă românească au fost restituire, în special: 1350 de desene şi picturi, 156 de icoane, 418 covoare, 495 de obiecte religioase sau asimilate lor, 33.068 de monede, 2.465 de medalii şi 1307 alte obiecte. În total acestea corespundeau unei cantităţi uşor peste 33 kilograme de aur şi 690 kilograme de argint.

15. Statutul Tezaurului României depus la Moscova a fost examinat din nou în 1965 şi 1991. În 1965, ca urmare a unei cereri a României cu privire la Tezaurul său, înalţi oficiali sovietici (inclusive dnii Brejnev, Kosîghin şi Andropov) au refuzat orice negociere, pretextând că datoria României faţă de Rusia depăsea cu mult cele 93.000 kilograme de aur reclamate.

Delegaţia României (condusă de dl Ceauşescu) a respins acest argument. În anul 1991, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică, preşedintele României Ion Iliescu a ridicat din nou problema, de această dată în faţa preşedintelui Gorbaciov, care a promis să examineze situaţia.

16.  Dl Iliescu trebuie să se deplaseze anul acesta din nou la Moscova.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Vlad-Cubreacov-200x300.jpg

FOTO: Vlad Cubreacov (n. 24 septembrie 1965, comuna Crihana Veche, raionul Cahul) este un jurnalist și politician patriot român din Republica Moldova, care între anii 1994 – 2009 a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

A fost membru al delegației permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Știință și Învățământ, Comisia Juridică și Drepturi ale Omului și Subcomisia pentru Minorități).Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declarații scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniștri, luări de cuvânt și proiecte de Rezoluții în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre și Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croația, a aromânilor din statele balcanice, precum și a românilor din Ucraina. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câștig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Națională Bisericească a Patriarhiei Române.

Observaţii

17.       Lucrările Adunării asupra acestei chestiuni au început în anul 1995, ca urmare a unei recomandări a dlui Severin (doc. 7356), care a fost supusă ulterior Comisiei pentru Cultură şi Educaţie. Baronul Hooper, iar apoi dl Hadjidemetriou au studiat această chestiune. În plus, dl Hadjidemetriou a consultat experţi în drept şi s-a deplasat de două ori la Bucureşti pentru a discuta acolo cu aceştia.   O dată limită fiind stabilită de Adunare pentru întocmirea unui raport, problema i-a fost încredinţată Raportorului general pentru Patrimoniul cultural (iunie 2001). Investigaţiile recende făcute de dl Legendre au confirmat prezenţa Tezaurului la Moscova în 1917, dar nu au adus clarificări asupra alcătuirii lui exacte.

18.       De la bun început secretariatul Comisiei a jucat un rol active în elaborarea unui dosar, acum substanţial, asupra acestei chestiuni.

19.       Aceasta din urmă rămâne totuşi fără răspuns. Mai multe observaţii vor trebui luate în prezent în calcul.

20.     Întâi de toate mari incertitudini se menţin în privinţa comopoziţiei iniţiale a Tezaurului. Ceea ce a sosit la Moscova în 1916-1917 a fost însoţit în mare grabă în virtutea unei situaţii periculoase. Există dovezi că nu au fost întocmite inventare precise.  Într-un loc este chiar stipulat că prezenţa sigiliilor intacte pe lăzi se consideră drept o garanţie suficientă privind conţinutul acestora.

21.       În al dolea rând, se pare că părţi ale Tezaurului au fost deplasate de la Moscova în provincie pentru raţiuni de securitate. Anumite părţi s-ar prea putea să fi fost rătăcite, mutate sau puse în alte lăzi.

22.       În al treilea rând, valoarea şi cifrele menite să definească conţinutul Tezaurului variază. Şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, comţinutul este evaluat în lei aur, inclusive arhivele şi cărţile.

23.       În al patrulea rând, s-a dovedit imposibil să obţinem de la români o listă completă a obictelor nerestituite. Am încheiat prin a cere de curând o listă indicativă a obiectelor importante nerestituite.

24.       În al cincilea rând, o parte substanţială a Tezaurului original avea o valoare monetară şi nu culturală.  O bună parte (dacă nu esenţială) a conţinutului cu valoare cultural a fost restituită. Cererea în aşteptare (nesoluţionată), aşa cum este definită aceasta de convorbirile din 1956, se referă la  93.000 kilograme de aur.

Concluzii

25.       Din punct de vedere cultural, situaţia actuală se rezumă după cum urmează. Este evident că un număr considerabil de obiecte de valoare culturală au fost depuse la Moscova în anii 1916-1917. Aceste obiecte aparţineau Statului Român, unor instituţii (între care mai multe mănăstiri) şi persoanelor private. Se pare că acestea nu le-au fost restituite toate proprietarilor lor.

26.       Ţinând cont de circumstanţele legate de transportarea şi depozitarea Trezaurului, ţinând cont de asemenea de ceea ce a fost deja restituit (bunăoară comoara de la Pietroasele cu “Cloşca cu puii de aur”), aceste obiecte cuprindeau obiectele cele mai frumoase pe care România le poseda la vremea respectivă. Nu este de mirare că românii se arată deosebit de sensibili în această chestiune, întrucât aceasta aduce atingere mândriei lor naţionale.

27.       Ar fi nerealist să dorim inversarea mersului istoriei. Ar fi salutar însă ca ruşii să accepte să facă cunoscut şi să expună ceea ce, eventual, au păstrat din Tezaurul României. Aceasta ar constitui, în termeni culturali, o soluţie acceptabilă.  Ea ar pune capăt unei neînţelegeri. Ea ar servi de asemenea ca bază pentru nişte discuţii bilaterale deschise. Raportorul general de astăzi este mai mult decât dispus să vină cu un ajutor suplimentar în acest sens.

28.    Aceasta este starea de lucruri în ajunul vizitei Raportorului general la Moscova din 13-14 mai 2002.

Sursa: Vlad Cubreacov Blog via Ziaristi Online

20/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: