FURTUL TEZAURULUI ROMÂNIEI DE CĂTRE RUȘI RĂMÂNE ÎN ACTUALITATE

În urmă cu câteva luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale a României, a vorbit din nou cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse,” a istoricul militar Ilie Schipor, volum pe care l-a prefațat,despre soarta tezaurului românesc trimis la Moscova pentru a fi pus la adăpost în timpul Primului Război Mondial.

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”.

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei.

România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Conform publicației https://www.zf.ro, Dl.Isărescu a rememorat pe scurt în alocuțiunea sa cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului:

În 1916, în decembrie, 1738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi 2 casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în „Sala armelor”, de la Kremlin.

Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse şi valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparţinând colecţiilor particulare, odoare mănăstireşti, cărţi rare, manuscrise, documente şi colecţiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite ale clienţilor etc.

În 3 dintre cele 24 de vagoane pregătite, au fost încărcate 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărţilor şi a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin.

Conform documentelor oficiale, încheiate între guvernele Rusiei şi României, aceste valori se aflau „sub garanţia guvernului imperial al Rusiei în ceea ce privea siguranţa transportului, siguranţa depozitului şi siguranţa revenirii în România”. Dar, după cum bine ştiţi, istoria s-a desfăşurat altfel.

În ianuarie 1918, a fost emisă Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd, care consemna că „Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l remite în mâinile poporului român.”

Cum a fost conservat „fondul român de aur” pot afla, in extenso, cititorii volumului domnului Schipor, realizat pe baza documentelor identificate de autor în arhivele ruse şi sovietice.

Respectarea adevărului istoric şi analiza obiectivă a evenimentelor au fost normele de lucru în demersurile noastre de a pune în valoare documentele pe care le deţinem, privitoare la Tezaurul BNR depus spre păstrare la Moscova, în baza convenţiilor încheiate între guvernele celor două ţări.

Cele mai multe dintre aceste documente au fost incluse într-un dosar special, cunoscut sub numele de „Dosarul tezaurului de la Moscova”, care, începând din anul 1922 şi până în prezent, a fost predat personal de către fiecare guvernator succesorului său.

Reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat, cade în uitare.

A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic.

Mugur Isărescu a prezentat în continuare, pe scurt, principalele domenii de acţiune în această problemă ale Băncii Naționale.

Primul domeniu de acţiune al BNR a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Comisia s-a constituit în baza Declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi rus din 4 iulie 2003. Potrivit Regulamentului de funcţionare, adoptat la 20 mai 2004, Comisia are o componentă română şi una rusă, fiecare parte putând să includă 9 membri şi un număr nelimitat de experţi. Conducerea Comisiei este realizată de doi copreşedinţi. Banca Naţională a participat activ la pregătirea şi la lucrările acestei Comisii.

Partea rusă a mai adăugat şi termenul „civic” în denumirea Comisiei, astfel că în programul întocmit pentru întâlnirea de la Moscova, din 7-8 noiembrie 2019, numele acesteia a fost „Comisia comună civică ruso-română”.

Comunicatul de presă al acestei ultime sesiuni a Comisiei, cea de-a cincea, n-a inclus niciun element de progres, doar faptul că următoarea întâlnire va avea loc în România în anul 2020. După cum se cunoaşte, din cauza situaţiei sanitare excepţionale, acest eveniment nu a fost organizat.

Doresc să mai adaug o zonă în care sprijinul Băncii Naţionale a fost esenţial. BNR a pus la dispoziţia Comisiei documente din arhiva noastră, în primul rând dosarul cu documentele originale ale predării Tezaurului, dar şi toată expertiza existentă în bancă, legată de înţelegerea şi interpretarea acestor documente.

Documentele originale pe care le deţine BNR, precum şi cele descoperite de istorici, dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin.

Un al doilea domeniu de acţiune al BNR a fost cercetarea şi valorificarea fondului nostru arhivistic. În cadrul acestui program, iniţiat după 1997, am hotărât publicarea integrală a „Dosarului tezaurului de la Moscova”. Hotărârea s-a materializat în anul 1999, când a fost tipărită lucrarea „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente”, autori Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.

Până la apariţia acestui volum, era puţin cunoscut faptul că documentele originale, emise sau primite de conducerea Băncii Naţionale şi de serviciile instituţiei implicate în transportarea tezaurului său la Moscova s-au păstrat la BNR.

Lucrarea a fost reeditată în anul 2011 şi a fost premiată de Academia Română.

Un al treilea domeniu de acţiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate. Am urmărit să lămurim anumite aspecte privind dreptul de proprietate asupra stocului de aur al BNR, precum şi structura acestuia. Ca exemplu, reiau ceea ce am mai spus în intervenţiile mele pe această temă. Art. 35 al Statutelor BNR din anul 1892 prevedea că „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur cel puţin de 40% din suma biletelor emise de dânsa”.

Aşadar, dimensiunea rezervei metalice condiţiona volumul de bancnote emise, era deci o avuţie publică, „avutul nostru”, cum îi spunea guvernatorul I. G. Bibicescu. Mai mult decât atât, în epoca respectivă, cine venea cu o bancnotă de o sută de lei la ghişeele din Palatul Lipscani, solicitând transformarea acesteia în aur, primea monede din aur în schimb.

Din acest motiv, cea mai mare parte a tezaurului Băncii era reprezentată de monede. Prin urmare, această cantitate de aur era a băncii, nu era a acţionarilor şi nu reprezenta depozite ale unor particulari.

În sfârşit, un al patrulea domeniu de acţiune al BNR a fost răspunsul la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul şi de ce la Moscova?

Un posibil răspuns ar putea fi găsit analizând conjunctura politică, militară şi socială în care se afla ţara atunci.

În decembrie 1916, două treimi din teritoriul României era sub ocupaţie militară străină, armata noastră suferise mai multe înfrângeri şi trebuia să se refacă, o parte importantă din populaţia ţării era evacuată sau se pregătea de evacuare. Stocul de aur al băncii era evacuat la Iaşi, încă din septembrie.

În noiembrie, autorităţile de stat ale ţării au părăsit Bucureştiul şi s-au instalat la Iaşi.

Guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia, rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. 

”Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului (Imperiul Rus)că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate.”

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI

Publicitate

ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT ÎN URMĂ CU UN SECOL LA MOSCOVA. VIDEO

Tezaurul român care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial în urmă cu 104 ani, nu a mai fost niciodată returnat în întregime.

Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor.

Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Scurt istoric

Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia.

S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. La 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său Mihail, care însă a refuzat învestitura, puterea fiind preluată de un guvern provizoriu, condus până la 20 iulie de prințul Lvov, iar de atunci de Kerenski. La 17 aprilie, avea să revină din Elveția și Vladimir Ilici Lenin, transportat într-un vagon plumbuit; în cele din urmă, la 7 noiembrie, Lenin avea să preia puterea, înlăturând prin forță guvernul provizoriu.

Tulburările aveau să cuprindă și Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluției. Pentru a asigura siguranța valorilor românești depozitate la Kremlin au fost trimiși 20 de jandarmi rurali îmbrăcați în civil, plecați de la Iași la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităților bolșevice nu au putut să-și îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii. Aliații însă nu puteau garanta siguranța transportului; lucrul nu era surprinzător, câtă vreme tezaurul ar fi urmat să traverseze întreaga Siberie într-o perioadă de mare dezordine socială. Între timp, situația se complica și în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolșevizare, iar comandantul său, generalul Șcerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia.

La Socola, lângă Iași, se instalase un adevărat Stat Major bolșevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România și asasinarea lui Șcerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eșuînd, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolșevic de la Socola.

Consiliul de Miniștri, după multă chibzuință, a aprobat cererea, dezarmând soldații ruși și expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolșevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomației, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ținut în detenție vreme de trei zile.

Mai mult însă, nu s-a rezolvat problema cauzată de bolșevizarea armatei. La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția Armatei Române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918.

La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar generalul Șcerbacev era scos în afara legii și declarat ca dușman al poporului. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .

În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova.

Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR.

Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei).

Ce s-a întâmplat cu aurul românesc depus la Moscova?

Detalii din arhivele ruse despre Soarta Tezaurului românesc depus pentru a fi protejat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial. Soarta Tezaurului românesc depus atunci la Moscova.

La mai bine de un secol de la evacuarea tezaurului Băncii Naționale a României, la Moscova apar încă, mai ales din arhivele ruse, informații inedite…

Oficialii de la Moscova au mințit de fiecare dată când a venit vorba de acest subiect, teza lor favorită fiind aceea că peste 90 de tone de aur românesc ar fi dispărut în timpul războiului civil.

Deschiderea arhivelor ruse a scos la iveală faptul că în realitate sovieticii au cheltuit aurul românesc în primii ani de după instalarea la putere.

Ion Bistreanu a publicat un articol în revista Magazin istoric cu mai mulți ani în urmă în care refăcea parțial modul în care Lenin urmărea modul de cheltuire a aurului românesc (detalii aici).

Ultima comunicare a istoricului Florin Constantiniu, arăta pe baza unor documente de arhivă, că Cristian Rakovski, un comandant bolșevic de frunte, a primit bani din tezaurul românesc pentru a organiza declanșarea revoluției sovietice în România.

În numărul din noiembrie 2020 al revistei Magazin istoric Ilie Schipor publică prima parte a unei cercetări despre soarta aurului românesc, cercetare realizată în arhivele rusești.

De obicei ceea ce se publică în România despre tezaurul confiscat de ruși se bazează pe sursele de arhivă românești, articolul lui Ilie Schipor vine cu informații din arhivele ruse (o premieră în istoriografia română din ce știu eu).

Articolul acesta aduce o serie de informații noi față de cel al lui Ion Bistreanu, într-un tabel care reface traseul „evaporării” aurului românesc de la Moscova. Conform arhivelor ruse aurul românesc era evaluat în 1917 la 118 milioane ruble aur – până în 1924 mai rămăseseră 35 milioane ruble aur.

Prin 1922 aurul românesc reprezenta 51,71% din rezerva de aur a Uniunii Sovietice – este momentul de apogeu al crizei economice, perioada în care Lenin lansase Noua Politică Economică, permițând inițiativa privată pentru a evita colapsul.

Pe foarte scurt: Uniunea Sovietică s-a salvat de la colapsul economic din primii ani de după preluarea puterii cu ajutorul aurului confiscat de la România.

Iar chestia asta este dovedită cu documente de arhivă, abia aștept să citesc următoarele părți ale cercetării de arhivă realizate de Ilie Schipor.