CINE SE MIRĂ CĂ POPOARELE BALTICE URĂSC DE MOARTE RUSIA ?

Evoluţia României in timpul regimului Ceauşescu

 

 

 

 

 

 

 

 

România în timpul regimului Ceauşescu

 

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist.

Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului.

Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol.

La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare.

Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român.

Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale.

În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli.

În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară.

 

 

 

 

 

 

 

21 august 1968: Condamnarea invaziei sovietice in Cehoslovacia, un moment  definitoriu al regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării.

În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid.

Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie.

Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii.

Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii.

Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social.

Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar.

Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982).

Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu.

Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial.

După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara.

Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti.

Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit.

Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989).

În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010,  prin  blogul istoriiregasite.wordpress.com

Evolutia exceselor alimentare in ultima mie de ani, demonstrata de cercetari comparate in pictura

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doi cercetatori de la Cornell University au folosit picturile infatisand Ultima Cina, pentru a studia tendinta cresterii portiilor de mancare in ultimii 1.000 de ani, crestere aflata la baza actualei epidemii de obezitate.

Dimensiunile portiilor de mancare consumate in mod obisnuit au crescut in mod semnificativ in decursul ultimilor ani, contribuind la raspandirea asa-numitei “epidemii” de obezitate care caracterizeaza epoca actuala, si nu numai in tarile dezvoltate. Dar cand a aparut aceasta tendinta?

A raspunde la aceasta intrebare nu este atat de simplu pe cat pare, si tocmai de aceea, doi cercetatori de la Cornell University s-au gandit sa apeleze la picturile care infatiseaza Ultima Cina; un subiect capabil sa permita urmarirea in mod uniform a acestei teme si in perioadele cand pictorii nu obisnuiau sa-si aleaga drept subiecte scene din viata de Zi cu zi.

“Avand in vedere ca arta imita viata, consideram ca aceste schimbari s-au reflectat in reprezentarea celei mai celebre cine din istorie”, a comentat Brian Wansink, unul din autorii studiului publicat online in International Journal of Obesity.

Cercetatorii au luat in considerare 52 de picturi cu acest subiect, analizand dimensiunea portiilor de mancare, a painilor si a farfuriilor comparativ cu cea a capetelor personajelor din fiecare tablou in parte. Astfel s-a putut stabili ca, pe parcursul timpului, dimensiuena medie a farfuriilor a crescut cu 66% , iar cea a painilor cu 23%.

 

 

Sursa: Le Scienze,

Storia dell’alimentazione

Articol-Ultima cena: in mille anni porzioni sempre più grandi

De citit si articolul :”About slabit”

http://eladendrino.wordpress.com/