CAZACII DIN DOBROGEA

 

 

 

 

 

Intre multele istorii uitate ale pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră, una dintre cele mai fascinante este cea a cazacilor nekrasoviţi şi a celor zaporojeni.

Prigoniți cu sălbăticie de autoritățile rusești și de Biserica ortodoxă rusa, considerați dezertori, fugari, schismatici, nelegiuiți, o parte din cazacii nekrasoviți au  supraviețuit, sub numele pașnic de lipoveni.

Rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, ca o consecință tragică a reformei de cult inițiată de către țarul Alexei Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei (1652-1658).

Reforma,  care viza modificarea ritualului bisericesc, a fost adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667. Cei care nu se supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat rascolul – schisma). Dintre cei care s-au împotrivit reformei, fiind adepții credinței străbune, îi amintim pe episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, protopopii Avvakum, Neronov, boieroaica Morozova ș.a.

Un număr important dintre aceștia proveneau de pe malurile Donului, conduși de liderul spiritual Ignat Necrasov, motiv pentru care au fost numiți „necrasovi”, multă vreme după ce au ajuns pe malurile Dunării, numele de lipoveni primindu-l mult mai târziu.

Ce este important este faptul că aceștia sunt o ramură a cazacilor zaporojeni, o comunitate formată pe malurile Niprului și care datorită performanțelor militare excepționale au fost convinși, pe la 1550, de Țarul Ivan cel Groaznic să plece – o parte dintre ei – pe malurile Donului, pentru a păzi și aceste frontiere împotriva tătarilor.

 

 

Cazacii zaporojeni trăiau în aval și pe malurile rîului Nipru. Ei i-au învins pe turci în bătălie si cu toate acestea, sultanul otoman le-a cerut   să se supună stăpânirii sale.

Cazacii, conduși de Ivan Sirko, i- au răspuns sfidator, intr-o scrisoare plină de insulte și batjocuri.

 

        Răspunsul cazacilor zaporojeni

 Este un tablou, celebru al pictorului rus Ilia Repin, ce prezintă o scenă istorică din 1676, mai exact, din timpul razboiului ruso-turc . 

  Pe vremea lui Repin, cazacii se bucurau de o largă simpatie populară.

Însuși marele pictor Repin îi admira, declarând: Tot ce a scris Nikalai Gogol despre ei este adevarat! Sunt niște oameni sfinți! Nimeni altcineva în lume nu are atât de înrădăcinate valorile libertății, egalității și ale fraternității.

 Pictura lui Repin  înfățișează strădania cazacilor de-a fi cât mai vulgari cu turcii

          

 

Textul scrisorii sultanului turc către cazaci:

„Eu, sultan și cârmuitor al Porții Otomane, fiu al lui Ibrahim I, frate al Soarelui și al Lunii, nepot și vicar al Dumnezeului pe pământ, conducător al ținuturilor din Macedonia, Babilon, Ierusalim, Egiptul de sus și de jos, împărat al împăraților, domnitor al domnitorilor, excepțional cavaler, războinic de neînvins, epistat al pomului vieții, neclintit gardian al mormântului lui Iisus Hristos, curator al Dumnezeului însuși, speranța și alinarea musulmanilor, timorator și mare apărător al creștinilor, vă poruncesc vouă, cazaci zaporojeni, să mi vă supuneți de bună voie și fără nicio împotrivire și să încetați a-mi mai faceți necaz cu atacurile voastre.”

 

Sultanul turcilor Mehmed al IV-lea

 

 Conform legendei, răspunsul a fost un șir de insulte și rime vulgare, care parodiau spusele sultanului:

 „Răspunsul zaporojenilor către sultanul turc Mehmed al IV-lea

Cazacii zaporojeni către sultanul turc!

Tu, sultane, ești un diavol turc, frate și tovarăș al blestematei Satane, secretar al lui Lucifer însuși!

Ce fel de rege ești, la dracu’, dacă nu poți ucide un arici cu curul gol?

Diavolul se cacă și oastea ta îl mănâncă. N-o să ai tu, fiu de cățea, fii creștini sub oblăduirea ta. De armata ta noi nu ne temem, cu apa și cu focul o să te înfruntăm, fute-o-ar toți pe mă-ta!

Ești bucătar al Babilonului, caretaș al Macedoniei, berar al Ierusalimului, sodomit de capre al Alexandriei, porcar al Egiptului mare și cel mic, hoțoman al Armeniei, săhăidac al Tătariei, călău al Kamenețului, al lumii și al împărăției de jos budala, al șarpelui perfid nepot și al pulelor noastre bot.

Rât de porc, cur de iapă, câine de măcelar, nemiruită frunte, futu-ți pizda mă-tii.

Iac-așa ți-au răspuns zaporojenii, parazitule! Nici porcii creștinilor n-ai să-i paști!

Așa încheiem, că nu știm cifre, nici calendar n-avem, luna-i în cer, anul e-n carte, iar ziua cum e la noi, așa e și la voi, așa că să ne pupi coaiele!”

 

Semnează: Atamanul zaporojean Ivan Sirko împreună cu toată oastea zaporojeană.

 

În anul 1775, ţarina Ecaterina a II-a a decis să distrugă definitiv vechea autonomie a a cazacilor zaporojeni.

Ea a dat ordin unei armate formate din 65.000 de oameni, care se întorceau de pe frontul otoman, să ocupe principala fortăreaţă a zaporojenilor, Siciul, şi să o distrugă.

Ordinele ei au fost îndeplinite de un descendent al unei familii aristocrate maghiare, emigrată în Rusia, contele Peter Teleki, unul dintre marii generali ruşi.

Siciul a fost împresurat, iar cazacii, trădaţi şi luaţi prin surprindere, s-au supus.

Cazacii au fost luaţi prin surprindere, ceea ce a dus la prăbuşirea moralului lor.

Atamanul Petro Kalnişevski a primit un termen de două ore să se decidă dacă se supune sau nu ultimatumului împărătesei. Atamanul, urmând sfatul unuia dintre consilierii săi, a cerut generalului permisiunea ca un grup de 50 de cazaci să meargă la pescuit pe râul Ingul, în apropierea graniţei otomane.

Pretextul a fost folosit de mai multe grupuri de cazaci – aproximativ 500 de oameni – care au părăsit fortificaţiile încercuite.

Ei au decis sa paraseasca Rusia, ajungand in Kuban, de unde au fost primiti de turci pe teritoriul Dobrogei de azi, la 1739.

În momentul în care şi-a dat seama de şiretlic, generalul Teleki a hotărât distrugerea definitivă a Siciului, care a fost făcut una cu pământul.

Cazacii rămaşi, aproximativ 12.000 de oameni, au fost dezarmaţi, tezaurul şi arhiva lor au fost confiscate. Petro Kalnişevski a fost arestat, iar mai apoi exilat pe Insula Solovki, unde a trăit într-o mănăstire, după cum se spune, până la 112 ani.

Cei mai mulţi membri de frunte ai consiliului căzăcesc au fost trimişi în surghiun, dincolo de Cercul Polar, în vreme ce ofiţerilor inferiori şi soldaţilor de rând din rândurile cazacilor li s-a permis să se înroleze în trupele de husari şi dragoni.

Unii dintre ei au fost orbiţi cu fierul incins. 12.000 de cazaci au fost înrolaţi cu forţa în unităţile militare regulate ale armatei ruse.

Putinii cazaci Zaporojeni  de pe Nipru,  care au reuşit să fugă de urgia rusească s-au refugiat în Delta Dunării, acolo unde au întemeiat Siciul Dunărean, sub protecţia Imperiului Otoman.

Această organizare a cazacilor in Dobrogea a durat până în anul 1828, când ea a fost suprimată, din nou, sub presiunile Rusiei, în timpul luptelor, apoi al tratativelor care au precedat Pacea de la Adrianopole din 1829.

În 1828, Siciul Dunării a încetat să mai existe, după ce împăratul Nicolae I i-a amnistiat pe cazaci şi i-a colonizat pe ţărmul nordic al Azovului, între Berdiansk şi Mariupol, unde s-a format o nouă armată.

Aproximativ 30.000 de descendenţi ai cazacilor care au refuzat să se reîntoarcă în Rusia în 1828 trăiesc încă în regiunea Deltei Dunării din România, unde continuă să ducă un stil de viaţă tradiţional, trăind din vânătoare şi pescuit.

Pentru cazaci, ”prietenia” ruşilor a însemnat pierderea libertăţii. 

În timp, și „necrasovitii”si ceilalți,cazacii  zaporojeni , au uitat cu totul cine sunt și de unde își trag rădăcinile, dupa ce au fugit in Dobrogea refuzand sa se supuna imperiului rusesc iar Turcii i-au primit aici si le-au dat scutiri integrale de taxe, pământuri şi locuri pentru pescuit în schimbul obligaţiilor militare asumate.

In perioada  in care Dobrogea a apartinut Imperiului Otoman, acestor fugari rusi  le-a fost recunoscuta oficial biserica si  nu au fost supusi politicilor de islamizare.

Staroverii fusesera foarte bine tratati de Poarta Otomana, fiind considerati „musafiri”, Sadik Pasa incercand chiar sa organizeze o armata regulata din „necrasovti”, pentru a lupta  contra Rusiei. Incercarea a esuat insa.

Acestia primeau o larga si deplina autonomie, concesiunea pescariilor si a unor intinse teritorii, lucru care i-a facut sa intre in conflict deschis cu rascolnicii propriu-zisi, determinind autoritatile otomane sa stramute unele grupuri pe Dunare, sau chiar in partea asiatica a imperiului, in zona orasului Bursa.”

  Trebuie mentionat faptul ca sub denumirea de „necrasoviţi” sunt cunoscuti in special cazacii care au venit in Nordul Dobrogei sub comanda lui Ignat Nekrasov, unul dintre eroii luptei cazacilor impotriva tiraniei Imperiului Tarist .

 

 

 

 

Autonomia deplină a cazacilor a fost recunoscută şi întărită prin firmane succesive de sultanii turci.

Cazacii din Dobrogea au luptat în slujba Porţii mai bine de un secol, formând prima linie de apărare în calea armatelor ruseşti, care încercau să forţeze frontiera Dunării în drumul lor spre Constantinopol.

Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî – de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740).

Conform lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, care inserează în cartea sa Istoria toleranței religioase în România , lipovenii au venit aici din Rusia,  acum peste 150 de ani (deci, aproximativ în anul 1700).

În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în “Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm – Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin.

Asadar, primii ruşi staroveri (lipoveni) au fost atestaţi în spaţiul românesc în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, iar prima atestare documentară a unei localităţi lipoveneşti o regăsim într-o petiţie din anul 1742, adresată domnului Moldovei de lipovenii din satul Socolinţi, astăzi Lipoveni, jud. Suceava, în care aceştia afirmă că locuiesc aici din anul 1724.

În ceea ce priveşte prezenţa lor în Dobrogea, se pare că acestia  provin din sudul şi centrul Rusiei, posibil din rândurile cazacilor nekrasoviţi, o grupare desprinsă din marea oaste a cazacilor de pe Don, în urma înfrângerii răscoalei conduse de atamanul Kondrati Bulavin, în anii 1707–1708.

În jurul anului 1800, problemele cazacilor zaporojeni, stabiliți pe malurile Niprului, s-au acutizat, o parte dintre ei părăsind aceste locuri și înțelegându-se cu otomanii să se stabilească de-a lungul Dunării, ca miliții de frontieră, de data aceasta împotriva rușilor.

După aproximativ 150 de ani de la despărțirea celor două ramuri ale familiei cazacilor, soarta făcuse ca aceștia să se reîntâlnească aproape de Tulcea.

 

 

 

 

 

 

 

Întâlnirea nu a avut nimic romantic, dimpotrivă, deoarece lipovenii care sosisera primii,ocupau deja cele mai bune locuri de pescuit, vânătoare și creșterea animalelor, ceea ce i-a facut pe  cazacii zaporojeni sa treaca la represalii .

Astfel, aceștia , stabiliți inițial la Sfântu Gheorghe, au pornit într-o  expediție militară pe cele două maluri al Dunării, în două grupuri de câte o sută de cazaci, înarmați până în dinți, ucigand tot ce le iesea în cale în satele lipovenești: femei, copii, bătrâni. Inaintează spre Tulcea într-un adevărat marș al distrugerii și durerii.

Ținta lor era Dunavăț, unde doreau să-și construiască un fort militar, după modelul celui de pe Nipru, distrus de ruși.

Aceasta bază militară și satele din jur ar fi alcătuit o raia , locuita de familiile cazacilor.

Planul nu le-a reușit și cazacii zaporojeni au fost  respinși de către lipovenii care reușiseră să se organizeze militar la Dunavăț, cu ajutor primit din Tulcea și Sarichioi.

A urmat momentul cel mai sângeros al aceste confruntări, cand s-a produs atacul cazacilor asupra lipovenilor tulceni așezați, s-ar părea, în zona lacului Zaghen și a actualei Bisericii Rusești, la timpul acela locul respectiv fiind malul unui golf al Dunării, care ajungea până aici.

Timp de trei zile, au avut loc lupte crâncene între lipoveni și cazaci, primii fiind înfrânți și măcelăriți în număr atât de mare încât oficiali otomani de la Tulcea – în prima fază indiferenți la această bătălie inter etnică – au trebuit să ia măsuri împotriva cazacilor zaporojeni.

Astfel, doi dintre conducătorii cazacilor, Cavalec și Lalem au fost chemați la Constantinopol să dea explicații.

Nu au fost condamnați, dar li s-a stabilit domiciliu forțat, unde Cavalec rămâne până la sfârșitul zilelor în timp ce Lalem nu suportă sentința și se autoizolează pe o insulă de pe lacul Razelm, unde a trăit înconjurat doar de câțiva câini dresați să sfâșie orice lipovean care se apropia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cazacii s-au reîntors victorioși  la Dunavăț, de unde i-au  gonit pe lipoveni și au început să-și construiască sicia, numită „Zadunanaiskaia Zaporojiskaia Sici”.

Această adevărată mânăstire-fort avea să reziste în perioada 1814-1828, fiind supusă Sultanului și adunând în satele din jurul sau  toți nemulțumiții și fugarii din Rusia, Polonia și chiar Moldova și Valahia.

Aceasta a fost  pe scurt,povestea Marelui război tulcean dintre lipoveni și cazaci, unii cu barbă și ceilalți cu mustață și o șuviță de păr, numiti„hoholi”.

În urma lui, cele două comunități se dușmănesc și în ziua de azi, cu toate că se trag din aceiași mare familie a cazacilor.

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/cantecul-legionarilor-cazuti/?iframe=true&theme_preview=true

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mistereledunarii.wordpress.com/marele-razboi-tulcean-dintre-lipoveni-si-cazaci/;

http://www.floringusul.ro

https://forum.md/ru

http://blog.marianmocanu.ro/studio/raspunsul-cazacilor-zaporojeni-ilia-repin/

Publicitate

Evolutia exceselor alimentare in ultima mie de ani, demonstrata de cercetari comparate in pictura

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doi cercetatori de la Cornell University au folosit picturile infatisand Ultima Cina, pentru a studia tendinta cresterii portiilor de mancare in ultimii 1.000 de ani, crestere aflata la baza actualei epidemii de obezitate.

Dimensiunile portiilor de mancare consumate in mod obisnuit au crescut in mod semnificativ in decursul ultimilor ani, contribuind la raspandirea asa-numitei “epidemii” de obezitate care caracterizeaza epoca actuala, si nu numai in tarile dezvoltate. Dar cand a aparut aceasta tendinta?

A raspunde la aceasta intrebare nu este atat de simplu pe cat pare, si tocmai de aceea, doi cercetatori de la Cornell University s-au gandit sa apeleze la picturile care infatiseaza Ultima Cina; un subiect capabil sa permita urmarirea in mod uniform a acestei teme si in perioadele cand pictorii nu obisnuiau sa-si aleaga drept subiecte scene din viata de Zi cu zi.

“Avand in vedere ca arta imita viata, consideram ca aceste schimbari s-au reflectat in reprezentarea celei mai celebre cine din istorie”, a comentat Brian Wansink, unul din autorii studiului publicat online in International Journal of Obesity.

Cercetatorii au luat in considerare 52 de picturi cu acest subiect, analizand dimensiunea portiilor de mancare, a painilor si a farfuriilor comparativ cu cea a capetelor personajelor din fiecare tablou in parte. Astfel s-a putut stabili ca, pe parcursul timpului, dimensiuena medie a farfuriilor a crescut cu 66% , iar cea a painilor cu 23%.

 

 

Sursa: Le Scienze,

Storia dell’alimentazione

Articol-Ultima cena: in mille anni porzioni sempre più grandi

De citit si articolul :”About slabit”

http://eladendrino.wordpress.com/

VIDEO: Noapte instelata, Don Mc.Lean si… Vincent van Gogh

Vincent van Gogh -”Noapte instelata (Starry night)”-Iunie 1889

Pictura in ulei pe panza.Dimensiuni: 92 x 70 cm

Marele pictor olandez Vincent van Gogh s-a nascut  la  30 martie 1853 si a murit pe  29 iulie 1890 ,in localitatea  Auvers sur Oise din  Franța .

Tatăl lui era pastor protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori și negustori de artă.In tinerete pictorul a studiat teologia ,pe care a abandonat-o,dedicandu-se picturii.

Artistul a trait in mizerie,recunoasterea valorii operei sale venind abia dupa moartea acestuia ,care a survenit la varsta de 37 de ani.In timpul vietii nu a reusit sa vanda decat unul dintre tablourile sale.

Cartea Genezei (37:9) ne spune :

“Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: “Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”

Mulţi cred că  trairea  religioasa a artistului se reflecta si  în simbolistica celor unsprezece stele,infatisate in  pictura Noapte instelata (Starry night), pe care am reprodus-o aici.

Starry, starry night.
Flaming flowers that brightly blaze,
Swirling clouds in violet haze,
Reflect in Vincent’s eyes of china blue.

Tabloul  Starry night l-a inspirat pe  Don McLean , muzicianul care ne ofera acest cantec frumos ,in care muzica se ingemaneaza melancolic cu poezia, imprumutand peste timp ceva din culorile si trairile marelui olandez plecat de mult dintre noi,VINCENT VAN GOGH…

 

 

 

 

 

 

Paint your palette blue and grey,
Look out on a summer’s day,
With eyes that know the darkness in my soul.
Shadows on the hills,
Sketch the trees and the daffodils,
Catch the breeze and the winter chills,
In colors on the snowy linen land.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they’ll listen now.

Starry, starry night.
Flaming flowers that brightly blaze,
Swirling clouds in violet haze,
Reflect in Vincent’s eyes of china blue.
Colors changing hue, morning field of amber grain,
Weathered faces lined in pain,
Are soothed beneath the artist’s loving hand.

Now I understand what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they did not know how.
Perhaps they’ll listen now.

For they could not love you,
But still your love was true.
And when no hope was left in sight
On that starry, starry night,
You took your life, as lovers often do.
But I could have told you, Vincent,
This world was never meant for one
As beautiful as you.

Starry, starry night.
Portraits hung in empty halls,
Frameless head on nameless walls,
With eyes that watch the world and can’t forget.
Like the strangers that you’ve met,
The ragged men in the ragged clothes,
The silver thorn of bloody rose,
Lie crushed and broken on the virgin snow.

Now I think I know what you tried to say to me,
How you suffered for your sanity,
How you tried to set them free.
They would not listen, they’re not listening still.
Perhaps they never will…