1999 – DECIZIA CURAJOASĂ A PREȘEDINTELUI EMIL CONSTANTINESCU DE A INTERZICE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN IUGOSLAVIA SURVOLUL AVIOANELOR RUSEȘTI CĂTRE SERBIA

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

 România a ales cartea câștigătoare

Emil Constantinescu povestește cum în 1999 a anulat survolul avioanelor militare rusești către Serbia. România a ales SUA.

Fostul președinte Emil Constantinescu, în una din rarele apariții publice, a vorbit despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care a împlinit 25 de ani și care a schimbat destinul țării noastre, atât în ceea ce privește securitatea, cât și rolul geopolitic pe Flancul Estic al NATO.

Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, a reprezentat o piatră de hotar în consolidarea securității naționale și a favorizat admiterea în NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Consecințele sale s-au manifestat nu numai în plan geopolitic, dar și economic, social și cultural, așa cum reamintește ISACCL.

Despre cele petrecute atunci, și mai ales ulterior, prin criza de proporții din 1999 care a culminat cu intervenția NATO ca urmare a operațiunilor militare ale Serbiei împotriva populației din Kosovo și a crizei umanitare uriașe declanșate de regimul ultranaționalist de la Belgrad, condus la vremea respectivă de Slobodan Miloșevici.

Președintele Emil Constantinescu a discutat despre toate aceste evenimente care au jucat un rol esențial în istoria României, în cadrul unei emisiuni la Televiziunea Română.

Încă din 1992 existau două opțiuni „de care eram conștient”, își începe discursul fostul președinte Emil Constantinescu.

„Prima era consolidarea a ceea ce se realizase din interiorul fostului lagăr socialist. Pentru că prăbușirea URSS și sfârșitul Războiului Rece se datorează glasnost și perestroikăi care au dărâmat regimul comunist, apoi statele din Europa Centrală și de Est s-au eliberat (…) În această situație ori se consolida ceea ce se realizase fără niciun merit de către Occident, prin revoluțiile pașnice din Europa Centrală și de Est – pașnice, cu excepția celei sângeroase din România -.

A doua variantă era încercarea unei alte generații sau acelor din planul doi, serviciile secrete și Armata rusă care avea un mare sentiment de frustrare, să revină. Acest lucru s-a realizat doi ani mai târziu când Parlamentul din Belarus a votat unirea cu Rusia, Parlamentul sârb a votat și el iar în Ucraina a picat la câteva voturi.

Pe tabla de șah, așa cum o vedea Brzezinski (n.r. – Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate la Casa Albă), România era cea care ori „lega” Rusia, Belarusul și Ucraina de Serbia, ori „intra” și asigura flancul estic alături de Polonia și Turcia cu care SUA aveau parteneriate strategice. Deci ori eram pe flancul care apără și azi Europa de o revenire a forței armate în fața forței dreptului, ori intram în celălalt joc”, rememorează președintele Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu: Trebuia să fiu suspendat și supus unui referendum de demitere, dar Ion Iliescu nu a invocat Tratatul

Fostul președinte a adăugat că „datele” nu indicau parteneriatul cu SUA, în contextul unui Tratat important pe care România l-a încălcat și pentru care el ar fi putut fi suspendat și supus unui referendum de demitere.

„Aveam toate „datele” să intrăm în varianta a doua deoarece aveam un tratat aprobat și ratificat în Parlament de alianță cu Serbia, prin care am fi trebuit să avem acordul Serbiei și Rusiei să intrăm în NATO, sau dacă, așa cum se preconiza, teritoriul României avea să fie folosit cu drept de survol. În litera Tratatului acest lucru nu putea fi aprobat. Aceasta era situația în 1997. Eu nu am respectat acest Tratat. În mod normal trebuia să fiu suspendat de către Parlament și supus referendumului”, a explicat Emil Constantinescu, vorbind despre criza din 1999.

El a adăugat, având în vedere importanța drumului european ales de România, că nici opoziția nu a făcut apel la acest Tratat, fiind un consens general cu privire la calea de urmat și a amintit de politica de reconciliere pe care a promovat-o.

„De această dată datorită politicii de reconciliere națională pe care am promovat-o în cei patru ani, președintele Iliescu care semnase acest Tratat nu l-a invocat. Nu știu câți din cei care ne ascultă sau care au scris despre această perioadă știu aceste lucruri”, a mai adăugat Constantinescu care a afirmat că în 1997 România nu era sub nicio formă pregătită să adere la NATO, fiind departe de a îndeplini criteriile. 

Emil Constantinescu își amintește cum a anulat survolul deasupra României a avioanelor militare rusești care se îndreptau spre Serbia

Președintele Emil Constantinescu a mai precizat că Parteneriatul Strategic și garanțiile de securitate oferite de SUA au stat la baza deciziei de a interzice survolul României avioanelor militare rusești, încărcate cu armament și trupe militare.

„Acest lucru a stat la baza deciziei mele de a anula survolul avioanelor rusești care trasportau armament pe aeroportul din Priștina, ocupat de cei de la baza rusă din Serbia. Prin această decizie m-am bazat că România avea un parteneriat cu SUA și dădusem drept de survol SUA”, a conchis fostul președinte Emil Constantinescu, care a amintit că ulterior Boris Elțîn, fostul președinte al Federației Ruse, a ordonat ca avioanele militare ruse să se întoarcă.

Declarațiile au fost făcute de președintele Emil Constantinescu în cadrul emisiunii Radar Geopolitic de la TVR, preluate de https://www.defenseromania.ro.

Publicitate

Proiect rusesc: neutralitatea permanentă a R.Moldova dar cu armata RUSIEI pe teritoriul acestei țări

Agenția de presă TASS informează că luni 7 martie a.c., deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege privind neutralitatea Republicii Moldova.

În timpul unui briefing de presă, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, a explicat necesitatea adoptării legii prin faptul că „Legile organice nu dau răspunsuri clare cu privire la punerea în aplicare a prevederilor privind neutralitatea din Constituția Republicii Moldova, nu sunt conturate cadrul cooperării militare, rolul și locul în misiunile umanitare, posibilitatea primirii și trimiterii de ajutor militar”.

În continuare, el a cerut partidului de guvernământ PAS să susțină această inițiativă sau să ia parte la definitivarea acesteia.

Constantin Starîș, secretarul pentru ideologie al Partidului Com unist din R.Moldova, prezent și el la briefingul de presă amintit, a declarat că proiectul de lege propus ”este menit să consolideze statutul neutru al țării, să scape de încercările de interpretare a constituției”.

”În aceste zile, a mai adăugat filosofic comunistul, ne-am dat seama cu toții cât de important este să menținem un statut neutru pentru o țară atât de mică ca a noastră”.

Foto: Slugile Rusiei, Voronin și Dodon

Ne amintim că includerea articolului despre neutralitatea permanentă a Republicii Moldova a fost introdus în Constituție cu speranța că neutralitatea va determina Rusia să-și retragă trupele de ocupație din Republica Moldova.

Acest lucru însă nu s-a întâmplat, pentru că Rusia nu dă doi bani pe Constituția și neutralitatea Moldovei.

E adevărat că Rusia a flatat deseori Moldova pentru statutul ei de neutralitate, dar doar pentru a o descuraja să coopereze cu NATO.

În ultimele zile s-au înmulțit opiniile conform cărora următoarea victimă a agresiunii Rusiei, după Ucraina, va fi R. Moldova.

De exemplu, chiar în ziua când Bătrâncea delira în Parlament despre importanța neutralității Moldovei, ministrul bulgar al apărării, Dragomir Zakov, declara pentru un post de televiziune bulgar ( bTV), că „dacă urmăm logica, Moldova ar putea fi următoarea victimă a Rusiei”.

În contextul actual, îmbrățișând ”neutralitatea”, conducerea Moldovei pare să ignore realitatea din jur și amenințarea rusă. Maia Sandu ne spune că, ”deși lipsa controlului asupra raioanelor din stânga Nistrului reprezintă o vulnerabilitate și un focar de instabilitate, deocamdată nu există pericole militare la adresa Republicii Moldova”. Aș vrea să o cred pe cuvânt, dar nu pot.

Scoaterea de la naftalină a proiectului de lege ce vizează neutralitatea permanentă a R.Moldova, trădează dorința acerbă a socialiștilor și comuniștilor de la Chișinău de a intra din nou în grațiile Kremlinului după înfrângerea rușinoasă al lui Dodon la prezidențiale și a PSRM-ului la parlamentare, dar și profunda lor disperare după lamentabilul eșec al blitzkrieg-ului putinist în Ucraina, scrie analistul  Iurie Reniță în publicația online www. podul.ro.

Acest proiect a fost elaborat la Moscova, inițial fiind prezentat de comuniștii lui Vorinin, apoi actualizat de socialiștii lui Dodon, iar în prezent propus de ambele partide.

Mentalitatea de sclavi (ca reprezentanți consacrați ai sindromului Stockholm) îi fac pe comuniști și socialiști să ignore o realitate internațională indubitabilă: chiar și cele mai neutre țări din lume – Elveția, Austria, Irlanda, Suedia și Finlanda – alocă sume financiare considerabile pentru a-și „apăra” neutralitatea, procentele din PIB-ul lor în scopturi militare fiind de 4-5 ori mai mari decât în Republica Moldova.

Insistența cu care comuniștii și socialiștii promovează proiectul acesta în parlament denotă repulsia lor totală vis-a-vis de existența Republicii Moldova ca stat democratic și european, mai degrabă aceștia văzând-o ca o gubernie a Rusiei.

Făcătura rusească cu neutralitatea permanentă este o tentativă mai veche a Kremlinului de a obține recunoașterea internațională a „know-how”-ului pentru Republica Moldova: neutralitate permanentă, dar cu armata lor pe teritoriul nostru.

E ceva similar cu așa-numitele „forțe rusești de menținere a păcii” în spațiul ex-sovietic (inclusiv în Transnistria), când părțile care s-au aflat în conflict armat sunt, în prezent, și „părți pacificatoare”.

Atâta timp cât armata rusă de ocupație se află ilegal pe teritoriul nostru, nu poate fi vorba de vreo lege care să contravină prevederilor constituționale. Ca să-i parafrazăm pe Ilf și Petrov, urmează ca ”dimineața” armata rusă de ocupație să plece definitiv și necondiționat din Republica Moldova, iar ”seara” vom putea vorbi și despre neutralitate.

Zvârcolelile disperate ale conservelor rusești (în frunte cu kuliokarul Dodon, junele kominternist Vladik Bătrâncea și matusalemicul senil Voronin) trebuiesc combătute și respinse cu fermitate, deopotrivă cu alte proiecte „frățești” (dar în „pălărie moldovenească”) privind „statute speciale extinse”, elaborate la Moscova și prezentate la Chișinău atât de reprezentanții sindromului Stockholm de la noi, cât și de emisarii unor state și organizații internaționale.

În contextul actual, îmbrățișând ”neutralitatea”, conducerea Moldovei pare să ignore realitatea din jur și amenințarea rusă. Presedintele R.Moldova,Maia Sandu ne spune că, ”deși lipsa controlului asupra raioanelor din stânga Nistrului reprezintă o vulnerabilitate și un focar de instabilitate, deocamdată nu există pericole militare la adresa Republicii Moldova”. Aș vrea să o cred pe cuvânt, dar nu pot, scrie doctorul în istorie și diplomatul de carieră, MIHAI GRIBINCEA în https://www.activenews.ro.

Mă întreb dacă nu ar fi mai judicios să solicităm SUA garanții de securitate decât să fluturăm deasupra capului drapelul neutralității?

Este oare această idee chiar atât de naivă, încât nici nu merită să fie discutată?

UN avertisment al politologului și analistului Dan Dungaciu privitor la PLANUL Ungariei care vizează prăbușirea totală a R. Moldova

 

 

 

 

 

PLANUL Ungariei vizează prăbușirea totală a R. Moldova: impunerea ”soluției” rusești în privința Transnistriei pentru a lega definitiv Basarabia de Moscova. Avertismentul politologului Dan Dungaciu

Profesorul și analistul de politică externă Dan Dungaciu explică punctual, în emisiunea online găzduită de scriitorul și politicianul Mihail Neamțu, ”Vocea Libertății”, pericolul uriaș pe care Ungaria lui Viktor Orban îi reprezintă pentru Republica Moldova, cât și jocurile profund anti-românești la care se dedau, la Chișinău, diplomații și săgețile Budapestei, care fac pe față jocurile Federației Ruse, și asta încă din 2005.

”Interesul major al Ungariei se referă la autonomia Transnistriei. Ungaria este cea mai mare susținătoare a unei autonomii extinse a Transnistriei în interiorul Republicii Moldova.

Deci bate șaua ca să priceapă iapa!

Repet: Ungaria este cea mai mare susținătoare a acestui proiect. Printr-o astfel de susținere, Budapesta vine în întâmpinarea Federației Ruse, pentru că Moscova asta vrea până la urmă în Republica Moldova, și nu separarea Transnistriei, asta-i o naivitate, ci să o integreze Republicii Moldova pentru a o prăbuși total. Ungaria joacă alături de Federația Rusă acolo.

De asemenea, Ungaria construiește loialități anti-românești în Republica Moldova, adică vizează acea parte a clasei politice care nu este deloc prietena României, dimpotrivă, și care își dorește o reintegrare cu Transnistria chiar și în condiții rusești pentru a lega definitiv Republica Moldova de Est, nu de Vest.

Printr-un astfel de plan, Republica Moldova va rămâne teoretic și practic dependentă de Est. Ungaria se pune la dispoziția Rusiei. Ea lucrează cu manta, ca să zic așa”, avertizează Dan Dungaciu.

Toate aceste acțiuni anti-românești au drept scop final, concluzionează profesorul, federalizarea Republicii Moldova (adică impunerea ”soluției” Federației Ruse), pentru a crea un precedent favorabil autonomiei comunităților maghiare din România, Slovacia și Transcarpatia ucraineană.

Vă prezentăm clarificările profesorului pe care le puteți urmări și AICI, în primele minute ale unei ample emisiuni ce tratează actualitatea și convulsiile politicii externe:  

Dan Dungaciu: România are două mari probleme de politică externă, probleme cu adevărat mari: Republica Moldova și Ungaria. Cea mai mare problemă de politică externă este Republica Moldova, evident. Dosarul Republica Moldova este testul major și problema cea mai arzătoare. A doua chestiune este, așa cum am specificat, problema maghiară.

Încă din 1990, Bucureștiul a trebuit să se poziționeze în raport cu chestiunea maghiară, în mod permanent, dar se pare că în ultima vreme treaba asta nu-i prea reușește.

Ceea ce vedem noi este doar vârful de iceberg a unei politici care e complicată de foarte multă vreme. Astăzi a dat în clocot, dacă vreți, și a dat în clocot pentru că au existat niște declarații de la cel mai înalt nivel, din București, dar și reacțiile de rigoare de la Budapesta. În realitate, e vorba de o contracarare a ceea ce maghiarii au început de mult.

Aș vrea să amintesc că implicarea Ungariei în Republica Moldova era un fapt la care România trebuia să se aștepte. În 2005, România nu era încă membră a Uniunii Europene și încă de atunci s-a văzut foarte limpede că interesul maghiar pe Republica Moldova este prevalent pentru Budapesta.

Cu ceva vreme în urmă, la Chișinău existau trei reprezentanți maghiari care și-au câștigat pozițiile la nivelul Uniunii Europene și au fost acceptați de Uniunea Europeană și evident, probabil, acceptați și de Federația Rusă, pentru că la vremea respectivă unii mai întrebau și Federația Rusă ca să nu facă gesturi ‹contondente›.

Reprezentantul special, ambasadorul Uniunii Europene pentru Transnistria și Republica Moldova a fost un maghiar – așadar, primul care a deținut această poziție a fost un maghiar. Generalul care conducea misiunea de frontieră a Uniunii Europene la frontiera Republicii Moldova cu frontiera Estică era un maghiar.

Șeful comisiei care a verificat corectitudinea alegerilor parlamentare din 2005 era tot un maghiar. Deci maghiarii și-au coordonat resursele diplomatice pentru Republica Moldova și s-au dus acolo cu mult înainte ca România să se integreze în Uniunea Europeană și înainte ca Bucureștiul să se dezmeticească cu un proiect.

Eu vă amintesc că în 2009, când a căzut regimul Voronin și s-a trecut la un regim pro-democratic, pro-european și oarecum pro-românesc, României i-a luat câteva luni dacă nu un an de zile ca să își trimită acolo reprezentanții. Din punctul ăsta de vedere, lentoarea de care a dat dovadă Bucureștiul poate fi pusă în contrast cu viteza pe care Budapesta a manifestat-o.

Noi trebuia să știm că Ungaria are un interes special pentru Republica Moldova.

Mihail Neamțu: Dar de unde acest interes? Oficial, Budapesta își declară interesul doar pentru etnicii maghiari. Ei nu au totuși o populație vorbitoare de limbă maghiară la Chișinău. Concret: ce caută Budapesta la Chișinău?

Dan Dungaciu: În primul rând, interesul major al Ungariei se referă la autonomia Transnistriei. Ungaria este cea mai mare susținătoare a unei autonomii extinse a Transnistriei în interiorul Republicii Moldova. Deci bate șaua ca să priceapă iapa! Repet: Ungaria este cea mai mare susținătoare a acestui proiect.

Printr-o astfel de susținere, Budapesta vine în întâmpinarea Federației Ruse, pentru că Moscova asta vrea până la urmă în Republica Moldova, și nu separarea Transnistriei, asta-i o naivitate, ci să o integreze Republicii Moldova pentru a o prăbuși total. Ungaria joacă alături de Federația Rusă acolo.

De asemenea, Ungaria construiește loialități anti-românești în Republica Moldova, adică vizează acea parte a clasei politice care nu este deloc prietena României, dimpotrivă, și care își dorește o reintegrare cu Transnistria chiar și în condiții rusești pentru a lega definitiv Republica Moldova de Est, nu de Vest.

Printr-un astfel de plan, Republica Moldova va rămâne teoretic și practic dependentă de Est. Din acest punct de vedere, Ungaria se pune la dispoziția Rusiei. Ea lucrează cu manta, ca să zic așa.

Nu în ultimul rând, Budapestei îi place să provoace lucrurile la Chișinău fiindcă știe că cea mai importantă miză de politică externă a României este și rămâne Republica Moldova.

Tot acest pachet de motivații face ca Ungaria să fie foarte activă.

Pe de altă parte, de fiecare dată când au fost la putere la Chișinău oameni politici care nu simpatizau deloc România, că e vorba de Voronin, că e vorba de Dodon, cei mai simpatizați ambasadori erau cei maghiari.

Pe vremea lui Voronin, ambasadorul maghiar mergea la vânătoare cu acesta. Ambasadorul maghiar de astăzi e bine conectat cu Dodon, iar clasa politică de la Budapesta s-a dus repede să umple golul de animozitatea care s-a stârnit, în mod firesc, între Chișinău și București, ca urmare a gesturilor politice de la Chișinău.

Toate aceste acțiuni anti-românești au drept scop, concluzionează Dan Dungaciu, federalizarea Republicii Moldova (adică impunerea ”soluției” Federației Ruse), pentru a crea un precedent favorabil autonomiei comunităților maghiare din România, Slovacia și Transcarpatia ucraineană.