Geopolitical Futures: România și R. Moldova ar putea deveni posibile ținte ale agesiunii ruse

Rusia ar putea ataca un alt aliat al SUA pentru a schimba dinamica războiului, iar România și R. Moldova ar putea deveni posibile ținte, este de părere analistul american George Friedman, într-o analiză din  Geopolitical Futures referitoare la opțiunile strategice pe care le are la ora actuală Vladimir Putin, după înfrângerile suferite în regiunea Harkov.

„În mod evident, rușii trebuie să schimbe dinamica războiului dacă nu vor fi forțați la o înțelegere politică. Cheia este de a reprezenta amenințări pentru ucraineni din mai multe direcții, atât tactic, cât și strategic.

Într-adevăr, nevoia lor principală este să răspândească logistica SUA prin crearea unei amenințări militare serioase pentru un alt aliat american sau atacând direct pe unul. Nu este clar că SUA ar fi incapabile să asigure două fronturi, dar ar putea să le dezechilibreze și să le forțeze să reducă sprijinul pentru Ucraina, deschizând posibile oportunități pentru Rusia.

Geografia oferă puține opțiuni în acest sens, dar cele mai probabile sunt Moldova și România, două țări legate între ele. Nu ar putea fi o ofensivă pe uscat, dar ar trebui să profite de Marea Neagră, debarcând forțe semnificative în România, membru NATO și gazdă a unei forțe navale americane”, a subliniat acesta.

Pe de altă parte, Friedman crede că un astfel de scenariu ar eșua, deoarece necesită controlul aerian al Mării Negre.

„Pentru a realiza acest lucru, rușii ar trebui să folosească mai întâi rachete pentru a elimina rachetele antinavă ucrainene precum cele care au scufundat Moskva. Făcând acest lucru, ei ar trebui să obțină și să mențină superioritatea aeriană sau cu rachete asupra Mării Negre și apoi să aterizeze și să dobândească suficientă forță pentru a obliga forțele române să intre în luptă, cu forțe americane substanțiale.

Având în vedere că există forțe navale americane în afara Bosforului și având în vedere că mandatul NATO sau necesitatea absolută ar forța Bosforul să se închidă, acest lucru ar reprezenta o amenințare serioasă pentru ruși. Adăugați la asta un atac aerian asupra forțelor ruse și probabil că această operațiune ar eșua”, a mai precizat analistul.

În final, analistul american a adăugat că soluția cea mai probabilă pentru Rusia este „opțiunea finală”, care presupune comasarea forțelor în est și apoi atacarea Ucrainei cu noi forțe.

Dr.George Friedman, fondatorul și președintele Geopolitical Futures, este un specialist cunoscut la nivel internațional în geopolitică și strateg în afaceri internaționale. Friedman și-a primit diploma de licență de la City College of the City University of New York și deține un doctorat la Universitatea Cornell.Timp de aproape 20 de ani, înainte de a demisiona în mai 2015, dr. Friedman a fost CEO și apoi președinte al Stratfor, o companie pe care a fondat-o în 1996.

El este de asemenea, un autor de bestselleruri. Cea mai recentă carte a sa, THE STORM BEFORE THE CALM: America’s Discord, the Coming Crisis of the 2020s, and the Triumph Beyond , publicată pe 25 februarie 2020, descrie modul în care „Statele Unite ale Americii ajung periodic într-un punct de criză , dar după o perioadă se reinventează”

Deceniul 2020-2030 este o astfel de perioadă care va aduce pentru America schimbări dramatice și remodelare a politicii externe, a economiei și a culturii.

Cea mai populară carte a sa, Următorii 100 de ani , se menține actuală prin valabilitatea predicțiilor sale. Alte cărți bine vândute ale lui Friedman sunt Flashpoints: The Emerging Crisis in Europe, The Next Decade, America’s Secret War, The Future of War și The Intelligence Edge . Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Dr. Friedman colaborează cu numeroase organizații militare și guvernamentale din Statele Unite și de peste mări și apare în mod regulat ca expert în afaceri internaționale, politică externă și informații în mass-media importante.

DOUĂ POSIBILE SCENARII ÎN CAZUL UNUI RĂZBOI ÎN TRANSNISTRIA

ANALIZĂ: Ce ar însemna pentru România un război în Transnistria ?

Zilele acestea, tensiunile din regiunea separatistă Transnistria au atins cote alarmante. După o serie de explozii despre care președintele R. Moldova, Maia Sandu, a spus că au fost provocate de forțe pro-război din interiorul regiunii transnistrene, acum așa-zisul minister al Apărării de la Tiraspol a convocat mobilizarea tuturor bărbaţilor cu vârste cuprinde între 18 și 55 de ani. Totul pare a fi o operațiune sub steag fals.

 Agențiile de presă ucrainene apreciază că Rusia ar putea pregăti o ofensivă înspre Odesa, din Transnistria. Dezghețarea conflictului din Transnistria ar pune România într-o situație complicată în plan regional.

Importanța strategică a Transnistriei

Transnistria reprezintă în bună măsură o creație artificială. În 1945, Romania a pierdut Basarabia și nordul Bucovinei, ambele teritorii fiind anexate de Uniunea Sovietică. Odată cu trecerea Basarabiei la URSS, teritoriul va face parte din RSS Moldovenească.

În perspectiva căderii comunismului peste tot în Europa în 1989, iar Uniunea Sovietică se clătina, autoritățile de la Moscova au încercat să prevină o eventuală unire între România și R. Moldova. Comuniștii radicali de la Moscova au creat un pol alternativ de putere la Tiraspol profitând și de faptul că Transnistria are o populație rusă numeroasă.

Ulterior conflictul dintre Transnistria și R. Moldova a fost exploatat de Rusia pentru a menține un control asupra R. Moldova. Din cauza acestui conflict înghețat dezvoltarea economică și politică a R. Moldova a fost îngreunată.

Acum, în perspectiva conflictului din Ucraina, Transnistria poate juca un rol strategic chiar mai avansat pentru Rusia. Ofensiva rusă în sudul Ucrainei a întâmpinat o rezistență acerbă. Odesa, ultimul port strategic liber al Ucrainei la Marea Neagră nu a putut fi cucerită de armata rusă.

Lucrurile s-ar putea schimba însă dacă Rusia ar încerca un atac concentric asupra Odesei din două direcții – de la Est, dinspre Crimeea și de la Vest dinspre Transnistria, acolo unde rușii staționează forțe militare.

Mișcarea de clește asupra Odesei ar putea duce la căderea orașului și la eliminarea ultimului port liber ucrainean la Marea Neagră.

Pe de altă parte, un astfel de scenariu ar putea duce apoi și la proclamarea independenței Transnistriei pe modelul republicilor separatiste Donețk și Luhansk din Ucraina.

Lucrul acesta ar putea reprezenta o recompensă dată de Putin forțelor separatiste transnistrene. Dar în acest caz, lucrurile ar putea lua o turnură abruptă în R. Moldova.

România, două scenarii în cazul unui conflict în Transnistria.

Prelungirea conflictului din Ucraina prin deschiderea unui nou front în R. Moldova ar complica serios lucrurile pentru România.

În acest scenariu am avea nu unul, ci două conflicte majore la granițele noastre.

Mai mult decât atât, din cauza culturii, limbii și istoriei comune, un conflict militar între Chișinău și Tiraspol ar determina România să facă o alegere aproape imposibilă: să sprijine sau să ignore conflictul?

Forțele unioniste ar cere implicarea României, invocând aceste elemente culturale comune.

Problema principală e că România este stat membru NATO în timp ce R. Moldova nu. Ori atragerea unui stat membru NATO într-un conflict de genul acesta ar risca să degenereze într-o confruntare mai largă între Rusia și NATO.

Din acest motiv, așa cum a preciza și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, România nu ar putea să se amestece în conflict.

Cu alte cuvinte, din perspectiva României, problema majoră în cazul declanșării unui conflict în Transnistria, ar fi legată de modul în care autoritățile de la București ar trebui să răspundă. Ajutorul umanitar ar veni aproape sigur imediat.

Dar un ajutor militar ar fi problematic pentru că ar putea implica România, ca stat membru NATO, într-o confruntare militară, fie cu forțe sprijinite mai mult sau mai puțin direct de către Rusia, fie chiar cu forțe militare ruse.

Legătura specială dintre R. Moldova și România ar reprezenta în acest caz o adevărată piatră de moară pentru autoritățile de la București care nu vor putea privi pasive confruntarea fără să nu sufere costuri politice semnificative.

Newsweek.ro: Generalul-colonel Leonid Grigorievici Ivașov, președintele Asociației Ofițerilor Ruși, i-a cerut lui Putin demisia

Președintele Asociației Ofițerilor Ruși i-a cerut demisia lui Putin scrie analistul militar colonel (r.) dr., ION PETRESCU (foto).

Motto:

”Calitatea deciziei este ca o lovitură la timp a unui șoim, care îi permite să lovească și să-și distrugă victima.”

Asta credea Sun Tzu.

Numai că, în 2022, decizia Moscovei, în dosarul geopolitic ucrainean, momentan întârzie. 

1. Din punctul de vedere al unui fost oficial ucrainean, respectiv Andriy Zagorodnyuk, ex-ministru al apărării la Kiev, ale cărui opinii au fost publicate duminică de ziarul  „The Guardian”, Rusia are suficiente trupe în jurul graniței cu Ucraina, pentru a-i ocupa capitala, Kiev, dar nu suficiente pentru o ocupație militară completă. 

Același fost ministru semnalează că ar fi nevoie de 200.000 militari ruși pentru o invazie pe scară largă, pe care el unul nu îi vede, deși tocmai în aceeași duminică, de pildă, în gara Buynaksk – un oraș din Republica Daghestan -, sute de tineri militari ruși au fost filmați în timp ce se îmbarcau în tren, pentru a pleca la unitățile lor.  

Andriy Zagorodnyuk are temeritatea de a fi declarat că administrația americană a avut dreptate să elibereze informații despre planurile și capacitățile rusești.

După cum se știe, Pentagonul și oficiali ai serviciilor de informații din SUA au estimat că 50.000 de oameni vor muri și 5 milioane ar deveni refugiați, dacă Rusia invadează Ucraina.

Mai mult, indicând faptul că Rusia este aproape de a finaliza pregătirile pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei, sursele americane amintite au evaluat că guvernul de la Kiev va cădea în două zile. 

Întrebarea firească este cât va rezista defensiva Kievului, la ofensiva celor 10 divizii militare rusești aflate la nord de Kiev, pe teritoriul rus? Teoretic, o zi. 

Pe de altă parte, până acum, în scenariile comentate în presa internațională interesată de subiect, recursul la armele nucleare nu era un reper invocat sub niciun aspect. Acum a revenit în actualitate. 

Conform agenției TASS, exercițiile strategice de comandă și stat major, intitulate Grom (Fulgerul) – cu o periodicitate anuală – implică participarea tuturor celor trei componente ale forțelor nucleare strategice ale Rusiei, fiind planificate la începutul anului 2022. 

De obicei, în cadrul acestor exerciții, o navă cu rachete a Flotei Nordului lansează o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) împotriva unei ținte din poligonul Kura, din Peninsula Kamchatka, iar un submarin nuclear al Flotei Pacificului lansează un ICBM, împotriva unei ținte aflate pe terenul din poligonul Chizha, în nordul Rusiei. 

Forțele ruse de rachete strategice efectuează, de asemenea, lansări de antrenament de luptă ale ICBM-urilor, iar rachetele de croazieră sunt lansate de avioanele cu rază lungă de acțiune, ale Forțelor Aerospațiale.

Anul acesta, semnalarea exercițiilor Grom, derulabile în luna februarie, are o conexiune clară cu tensiunile militare generate de adversitatea Moscovei față de opțiunea pro-euroatlantică a autorităților actuale de la Kiev. 

2. De partea cealaltă a baricadei, care separă estul european pro-Moscova, de democrațiile occidentale, SUA vor disloca – până miercuri -, în Marea Britanie,  bombardiere de tipul Boeing  B-52 Stratofortress,  pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și Federația Rusă.

Washingtonul se pregătește și pentru răspunsurile Rusiei la sancțiunile pe care SUA și aliații săi le-ar putea impune, dacă trupele ruse invadează Ucraina, a declarat duminică, consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, la televiziunea ABC. 

„Trebuie să ne pregătim pentru ca Rusia să aleagă să răspundă într-o serie de moduri asimetrice împotriva Statelor Unite și împotriva aliaților noștri europeni”, a spus el.

Una dintre aceste modalități fiind probabila diminuare sau stopare a livrărilor de gaze rusești către partenerii europeni ai SUA. 

Sullivan a declarat că președintele american Joe Biden „și-a direcționat echipa să găsească mărfuri de gaz natural lichefiat din alte părți ale lumii, care ar putea fi redirecționate către Europa, pentru a ajuta la compensarea deficiențelor, care s-ar putea acumula, dacă Rusia alege să transforme gazul într-o armă politică”.

„Deci, ne pregătim nu doar pentru răspunsul nostru inițial”, a spus el.

Dincolo de nivelul politic – cu afirmații orientative, de ordin general – există și viziuni mai nuanțate.

Așa este aceea exprimată, de pildă, de  Anne Applebaum, un condei aparte printre colaboratorii publicației „The Atlantic”, bursier la Institutul Agora SNF de la Universitatea Johns Hopkins și autoarea cărții „Twilight of Democracy: The Seductive Lure of Authoritarianism.”

Anne Applebaum a publicat un amplu comentariu intitulat „Motivul pentru care Putin ar risca războiul”, în care, din capul locului atrage atenția că „el amenință că va invada Ucraina, pentru că vrea ca democrația să eșueze – și nu doar în acea țară.”

Merită cunoscută succesiunea de interogații, deloc retorice, ale expertei americane:

„Dar dintre toate întrebările, care apar în mod repetat, despre o posibilă invazie rusă a Ucrainei, cea care primește cele mai puțin satisfăcătoare răspunsuri este aceasta: De ce? De ce ar ataca președintele Rusiei, Vladimir Putin, o țară vecină care nu l-a provocat? De ce ar risca sângele propriilor săi soldați? De ce ar risca sancțiuni și, poate, o criză economică, ca urmare? Și dacă nu este cu adevărat dispus să riște aceste lucruri, atunci de ce joacă acest joc elaborat?”

Dincolo de tot ce a decis Vladimir Putin, de când s-a instalat la Kremlin, opțiunea sa actuală – poate nu o să credeți – ține de frica de forța mulțimilor dezlănțuite.

Asta pentru că, după cum bine a observat Anne Applebaum, Putin a trăit, la biroul KGB din Dresda, din Republica Democrată Germană, momentul căderii Zidului Berlinului, în 1989, pentru el această clipă fiind o tragedie personală. 

„Putin, la fel ca modelul său, Iuri Andropov – remarcă Applebaum -, care a fost ambasadorul sovietic în Ungaria, în timpul revoluției din 1956 acolo, a concluzionat din acea perioadă că spontaneitatea este periculoasă. Protestul este periculos. Discuția despre democrație și schimbare politică este periculoasă.

Pentru a le împiedica să se răspândească, conducătorii Rusiei trebuie să mențină un control atent asupra vieții națiunii. Piețele nu pot fi cu adevărat deschise; alegerile nu pot fi imprevizibile; disidența trebuie „gestionată” cu atenție prin presiune juridică, propagandă publică și, dacă este necesar, violență țintită. „

Vladimir Vladimirovici Putin este bolnav de nostalgie imperială.

El visează „un imperiu mai mic de limbă rusă, în interiorul granițelor vechii Uniuni Sovietice,” cum scrie specialista de peste Ocean. 

Pentru asta, președintele autoritar de la Kremlin a generat o luptă pentru putere, în care a învins și pentru că, dintre toți miliardarii ruși este cel care controlează, cu o mână de fier, poliția secretă. 

Nimeni nu îi zice NU lui Putin. 

De frică, din obediență, comoditate sau indiferență. 

Urmarea este că o viitoare invazie, ca și acelea anterioare, deși este în atenția opiniei publice ruse, aceasta practic este total anesteziată, iar Occidentul rămâne cu iluzia că Putin se bucură de un sprijin în rândurile populației, în condițiile când rezultatele adevărate ale sondajelor de opinie sunt atent filtrate de aparatul de propagandă al Kremlinului. 

Putin și echipa sa refuză să accepte realitățile prezentului refugiindu-se în amintirile unui trecut fără viitor. 

Menținerea la putere, pentru încă o vreme, se datorează investițiilor masive, succesive, în dotarea corespunzătoare a forțelor armate și a structurilor de ordine interioară. 

Numai că și aici este o problemă, observată de tinerii ofițeri și de junii experți în serviciile de informații rusești. 

În posturile cheie, din structurile de forță și securitate, sunt de ani buni aceleași personaje, cu mentalități evident sovietice, care prin menținerea lor în birourile capitonate generează ostilități publice față de ideea de democrație europeană și presiuni pentru acceptarea, fără murmur, a modalităților de exercitare a puterii prezidențiale după model asiatic. 

Greșeala celor interesați de înțelegerea evoluției și perspectivei puterii de la Moscova este recursul la tipare imagologice deja depășite.

Aceste tipare fiind nostalgiile unor ruși, oficiali sau simpli, după măreția URSS, caracterul mesianic al regimului putinist, invincibilitatea convingerilor președintelui Federației Ruse, fragilitatea liderilor europeni cu care Putin acceptă să stea de vorbă, insignifianța fostelor state socialiste europene, pentru liderul de la Kremlin, disperarea dictatorului rus, de a lăsa o mare moștenire istorică urmașilor săi, respectiv Rusia cu frontiere extinse până la fostele granițe sovietice. 

Problema lui Putin – ca și a lui Xi Jinping, amicul său de la Beijing – este simplă: nu are veșnicia pe statul de plată.  

Iar realitatea din teren bate filmul zilnic al propagandei Moscovei. 

Statele Unite au înțeles – a se observa pozițiile comune ale democraților și republicanilor din Congresul SUA – că trebuie să pună piciorul în pargul de est al Europei și să trimită trupe succesive, cu o misiune disuasivă. 

Putin nu a priceput că – așa cum scria Anne Applebaum – va eșua, dar se încăpățânează să își joace cartea amenințărilor exacerbate. 

3. Ei bine, tocmai în acest context a survenit, ca o lovitură sub centură, Apelul Adunării Ofițerilor Ruși, adresat  președintelui și cetățenilor Federației Ruse, de generalul-colonel Leonid Grigorievici Ivașov, președintele acestei structuri asociative (foto). 

Filipica sa este memorabilă:

„Și ce amenință astăzi existența Rusiei și există astfel de amenințări? 

Se poate argumenta că există într-adevăr o amenințare – țara este pe punctul de a-și finaliza istoria. 

Toate zonele vitale, inclusiv demografia, se degradează constant, iar rata de dispariție a populației bate recordurile mondiale. 

Iar degradarea este de natură sistemică, iar în orice sistem complex, distrugerea unuia dintre elemente poate duce la prăbușirea întregului sistem.

Și aceasta, în opinia noastră, este principala amenințare la adresa Federației Ruse. 

Dar aceasta este o amenințare de natură internă, emanată din modelul de stat, calitatea puterii și starea societății. 

Iar motivele formării sale sunt interne: neviabilitatea modelului de stat, incapacitatea completă și lipsa de profesionalism a sistemului de putere și administrație, pasivitatea și dezorganizarea societății. 

În această stare, orice țară nu trăiește mult.”

Generalul Ivașov susține că situația care se ridică în jurul Ucrainei este, în primul rând, artificială, de natură mercenară, pentru unele forțe interne.

El pune degetul pe rana geopolitică: 

„Desigur, pentru ca Ucraina să rămână un vecin prietenos cu Rusia, a fost necesar ca aceasta să demonstreze atractivitatea modelului rusesc de stat și a sistemului de putere.

Dar Federația Rusă nu a devenit una, modelul său de dezvoltare și mecanismul de politică externă de cooperare internațională fiind respins de aproape toți vecinii, și nu numai.

Cucerirea Crimeei și a Sevastopolului, de către Rusia și nerecunoașterea lor ca fiind rusești, de către comunitatea internațională (și, prin urmare, numărul covârșitor de state din lume le consideră încă ca aparținând Ucrainei) arată în mod convingător eșecul politicii externe a Rusiei și neatractivitatea domestică.

Încercările de a „iubi” Federația Rusă și conducerea acesteia printr-un ultimatum și amenințările cu utilizarea forței sunt lipsite de sens și extrem de periculoase.

Utilizarea forței militare împotriva Ucrainei, în primul rând, va pune sub semnul întrebării existența Rusiei în sine ca stat; în al doilea rând, îi va face pe ruși și ucraineni dușmani de moarte pentru totdeauna. 

În al treilea rând, vor exista mii (zeci de mii) de băieți tineri și sănătoși morți pe de o parte și pe cealaltă, ceea ce va afecta cu siguranță situația demografică viitoare din țările noastre aflate pe moarte. 

Pe câmpul de luptă, dacă se va întâmpla acest lucru, trupele ruse se vor confrunta nu numai cu militari ucraineni, printre care vor fi mulți ruși, ci și cu personal și echipamente militare din multe țări NATO, iar statele membre ale alianței vor fi obligate să declare război împotriva Rusiei.”

Asemenea afirmații surprinzătoare vin din partea unui absolvent, în 1974, a Academiei Militare Frunze! 

Între 1976 și 1984, el a lucrat ca asistent principal al ministrului sovietic al apărării, Dmitriy Ustinov. 

În 1987 a devenit șef al departamentului pentru afaceri generale din Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice.

În perioada 1996-2001 a fost șef al departamentului de cooperare militară la Ministerul Apărării al Federației Ruse. 

Generalul Ivașov a fost unul dintre organizatorii dislocării parașutistilor ruși la Pristina în 1999.

După pensionarea sa, în 2001, Leonid Ivașov a scris pe probleme militare și geopolitică. 

Între 2004 și 2014 a fost președinte al Academiei pentru Probleme Geopolitice și după o pauză de un an, a fost reales, la sfârșitul lunii martie 2015.

Un asemenea înstelat rus scrie apăsat: 

„Rusia va fi inclusă cu siguranță în categoria țărilor care amenință pacea și securitatea internațională, va fi supusă celor mai grele sancțiuni, se va transforma într-un paria al comunității mondiale și, probabil, va fi lipsită de statutul de stat independent. 

Președintele și guvernul, Ministerul Apărării nu pot să nu înțeleagă astfel de consecințe, nu sunt atât de proști.  

Se pune întrebarea: care sunt adevăratele scopuri de a provoca tensiuni în pragul războiului și posibila declanșare a ostilităților la scară largă? 

Și că vor exista, spune numărul și componența de luptă a grupărilor de trupe formate din părți – nu mai puțin de o sută de mii de militari de fiecare parte.

Rusia, expunând granițele de est, transferă formațiuni la granițele Ucrainei.

În opinia noastră, conducerea țării – realizând că nu este capabilă să scoată țara din criza sistemică, iar acest lucru poate duce la o revoltă a poporului și o schimbare a puterii în țară, cu sprijinul oligarhiei, oficiali corupți, ademeniți mass-media și forțele de securitate -, a decis să activeze linia politică, pentru distrugerea definitivă a statului rus și exterminarea populației indigene a țării. 

Iar războiul este mijlocul care va rezolva această problemă, pentru a-și păstra o vreme puterea antinațională și pentru a păstra bogăția furată de la popor. 

Nu putem sugera nicio altă explicație.  

De la Președintele Federației Ruse, suntem ofițeri ai Rusiei, cerem să renunțăm la politica criminală de provocare a unui război în care Federația Rusă se va găsi singură împotriva forțelor combinate ale Occidentului, pentru a crea condiții pentru implementarea art. 3 din Constituția Federației Ruse și să demisioneze.”

Ați citit bine. 

Președintele Asociației Ofițerilor Ruși – un general cu o carieră militară aparte în epoca sovietică – i-a cerut demisia lui Putin. 

Bulgărele de zăpadă a pornit la vale.