CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

STATUL POLIȚIENESC RUS ȘI ISTORIA DESPRE CARE SE VORBEȘTE PREA PUȚIN

Rusia este o tara cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.

– Proverb sovietic

O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

„Rusia este o țară fara granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevarata identitate centrala. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se intinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeana Kaliningrad pana la Stramtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska.

Daca ne mai gândim si ca multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populatia este izolata, toate acestea ne ajuta sa explicam de ce mentinerea controlului central a fost o adevarata provocare si de ce pierderea acestui control asupra tarii i-a obsedat pe conducatorii ei.

Am intâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: „Am crezut intotdeauna ca e vorba despre totul sau nimic: fie tinem tara cu pumn de fier, fie se va destrăma”.

Presupun ca predecesorii lui, de la ofiterii taristi la primii cneji medivali, aveau cam aceleasi ingrijorari – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicatiilor moderne, le au cu siguranta in ziua de azi.”

– MARK GALEOTTI

Istoria ne dezvaluie povestea complexa a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra înca se intinde peste o parte din lume si de ai carui demoni inca nu ne-am exorcizat.

Publicului i s-a spus o poveste simplificată a felului in care cruzimea, cooperarea si compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra inca se intinde peste o parte din lume si de ai cărui demoni inca nu ne-am exorcizat…

De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toata inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Se dezvaluie din ce în ce mai mult rolul si activitatile politiei secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale și în privința realitatilor complexe din spatele unui sistem represiv de lunga durata.

Băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară.

O mare parte a informatiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90.

Sa nu uitam ca multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

Sunt încă multe lucruri ascunse populatiei ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerata de unii istorici similar unui „genocid secret”.

Urgia foametei crâncene care lovit Ucraina înainte de războiul mondial a fost o incercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, incercările poporului ucrainean de obtinere a independenței naționale, o perspectivă care „irita” autoritatile sovietice.

In Ucraina, perioada de infometare in masa este cunoscută sub numele de Holodomor (exterminare prin infometare)… Este greu de stiut exact câti oameni au murit in Holodomor, dar estimarile mai noi sugerează ca numarul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane erau ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau in Ucraina. Numarul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizarii a fost mai mare decat al oricarei alte nationalitati din URSS.” (Martyn Whittock).

 Crimele în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn sunt acum în mare parte cunoscute și întoarse pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Pentru a ințelege modul foarte complicat si ascuns in care a funcționat puterea sovietica în tot acest timp destul de indelungat, 1917-1991, trebuie să avem în vedere că istoria omenirii a trecut prin catastrofe, momente de ruptura si reconfigurare care au dus la lumea de astazi. Fără intelegerea contextului în care s-au desfășurat evenimentele secolului trecut, nu avem nicio sansa sa pricepem acest secol din care, iata, au trecut deja primele decenii.

Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste si comuniste, sfârsitul Razboiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrala si de Est – toate si-au lasat amprenta asupra prezentului extrem de complex in care intreaga lume evolueaza.

Cu toate că KGB-ul a luptat cu toate armele pentru supraviețuirea Uniunii Sovietice, el nu i-a putut controla implozia din 1989. Singura variantă a fost asigurarea propriei supraviețuiri. Denumirile s-au schimbat, însă metehnele nu. Puterea a fost transferată de la sovietici la oligarhi, iar șef al statului a devenit un fost locotenent-colonel KGB. „Cekiștii” sunt (încă) eroi, ba chiar 20 decembrie, data înființării CEKA în 1917, este „Ziua membrilor serviciilor de securitate”:

„În 2017, la centenarul de la înființarea CEKA, Putin a lăudat public organele de securitate pentru «demnitatea și onestitatea» lor, membrii ei «fiind întotdeauna adevărați slujitori ai statului și patrioți». Cuvântul «întotdeauna» subliniază continuitatea din timpurile sovietice. Făcând aceasta, «paravanul de protecție» între imagine și realitate a primit o şi mai mare validare oficială și încă un strat de izolație”.  

Secreta sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem sa-l prefiguram, dar nicidata nu vom sti dinainte ce se va intampla. ”Cine ar fi bănuit, la sfarsitul anului 2019, ca in numai cateva luni lumea se va trezi intr-o criza pandemica al carei precedent il gasim in gripa spaniola de acum o suta de ani, de la sfarsitul Primului Razboi Mondial? Ne-am intors, dupa un veac, intr-o situatie similara, dar in alte circumstante, evident. Nu inseamna ca istoria se repeta, dar nici ca nu trebuie sa fim atenti la lecțiile ei!” , a spus Ion M Ionita, redactor-sef al revistei Historia

Pătrunzând în hățișul Rusiei contemporane, care oscilează între statutul privilegiat în politica mondială și poziția sa profund amenințătoare, se cer analizate atent previziunile diferite privind obiectivele lui Putin: „Unii sugerează că președintele rus și-a propus să reconstruiască Rusia imperială ca un stat autoritar, cvasisovietic, care nu se va lăsa până când nu va deveni puterea dominantă în Europa și dincolo de aceasta. Pentru alții, Putin, cu atitudinea lui belicoasă și agresivă, este doar personajul negativ, născocit de elitele occidentale dintr-o pantomimă. Regimul Putin continuă tradiția de legături strânse între organele de securitate (ai căror membri domină acum multe zone ale statului), elita politică și mafia rusă.

Asemeni lui Stalin, înaintaşul venerat,  Preşedintele Federaţiei Ruse de azi  îmbracă mantia unui ales al destinului.  Invazia din Ucraina este doar un capitol din marea luptă de veacuri a ruşilor pentru reunirea pământurilor lor. Contemplat în oglinda istoriei ruse, putinismul apare drept succesorul natural al  expansionismului autocratic. Despotismul intern este  acompaniat de agresivitatea externă : nimic nou în această strategie ce tinde să sufoce libertatea, în numele consolidării puterii. Imperiul este raţiunea de a fi a statului rus, iată ceea ce  reafirmă  comentariile lui Putin cel Mare. Agresivitatea criminală deschide calea spre triumful  Rusiei eterne .

„Rusia este o ghicitoare învelită într-un mister, înăuntrul unei enigme”, spunea celebrul lider britanic din cel de-al doilea război mondial, Winston Churchill.

17/07/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un scenariu care vorbea încă în 2010 despre o viitoare pandemie, carantine, blocaj economic, măsuri represive și o lume cu un control guvernamental mai strict și cu o conducere mai autoritară

 

 

Oligarhia, statul din umbra si Noua ordine mondiala… Mostenirea ...

Un scenariu din 2010 al Fundaţiei Rockefeller despre o pandemie, carantine, blocaj economic şi măsuri represive

 

Toată lumea vorbește, cu multă bună intuiție despre Event 21, scenariului unei pandemii, discutat în octombrie 2019 la centrul John Hopkins şi finanţat printre altele, alături de o mulţime de instituţii ale SUA şi ong-uri ale elitelor globaliste, de Fundaţia Rockefeller. 

Dar nu am observat nicio menţiune despre un raport extrem de relevant publicat fix cu un deceniu în urmă de chiar Fundația Rockefeller, unul dintre principalii finanțatori ai eugeniei din lume, ai educaţiei sexuale, ideologiei genului, şi creatori de OMG-uri (organisme modificate genetic), printre altele.

Raportul în cauză are titlul „Scenarii pentru viitorul tehnologiei și al dezvoltării internaționale”. Acesta a fost publicat în mai 2010 în cooperare cu Global Business Network a futurologului Peter Schwartz.

Raportul conține 4 diferite scenarii de viitor al omenirii afectate de o pandemie, dezvoltate de Schwartz şi compania.

Primul scenariu poartă titlul şocant, LOCK STEP (BLOCAREA): O lume cu un control guvernamental mai strict și cu o conducere mai autoritară, cu inovare limitată și o tot mai mare împotrivire din partea cetățenilor. Interesant şi cunoscut, nu?  

Scenariul Schwartz afirmă:

În 2012, pandemia pe care lumea o anticipase de ani de zile a lovit în sfârșit. Spre deosebire de H1N1 din 2009, această nouă tulpină de gripă – provenind de la gâștele sălbatice – a fost extrem de virulentă și mortală. Chiar și naţiunile cel mai bine pregătite pentru o pandemie au fost rapid copleșite atunci când virusul s-a răspândit în întreaga lume, infectând aproape 20% din populația mondială și ucigând 8 milioane în doar șapte luni… El continuă: Pandemia a avut, de asemenea, un efect mortal asupra economiilor: Mobilitatea internațională atât a persoanelor, cât și a bunurilor s-a blocat, afectând grav industrii precum turismul și întrerupând lanțurile de aprovizionare globale. Chiar și la nivel local, clădirile de magazine şi de birouri,în mod normal pline de freamăt sunt goale luni de zile, fără angajați și clienți”.

……

Cu toate acestea, câteva țări s-au descurcat mult mai bine – în special China. Impunerea și aplicarea rapidă de către guvernul chinez a carantinei obligatorii pentru toți cetățenii, precum și închiderea imediată și aproape ermetică a tuturor granițelor au salvat milioane de vieți, stopând răspândirea virusului mult mai devreme decât în alte țări și permițând o redresare mai rapidă după pandemie.

Guvernul Chinei nu a fost singurul care a luat măsuri extreme pentru a-și proteja cetățenii de riscuri și expunere. În timpul pandemiei, liderii naționali din întreaga lume și-au impus autoritatea și au impus reguli și restricții, de la purtarea obligatorie a măștilor de față la verificarea temperaturii corpului la intrările în spații comune, cum ar fi gări și supermarketuri.

Chiar și după ce pandemia s-a estompat, controlul și supravegherea mai autoritară a cetățenilor și activităților acestora au rămas în vigoare și chiar s-au intensificat. Pentru a se proteja de răspândirea problemelor din ce în ce mai globale – de la pandemii și terorism transnațional la crize de mediu și la creșterea sărăciei – liderii din întreaga lume au trecut la o conducere autoritară.”

Am vrut să vă prezint acest raport nu pentru a dovedi o presupusă declanşare intenţionată a pandemiei, variantă foarte posibilă, dar, deocamdată greu demonstabilă, ci pentru a arăta, celor care nu ştiu/cred, că există încă de mult timp scenarii pregătite pentru astfel de situaţii declanşate întâmplător. 

Şi că ticăloşia este aceeaşi şi la fel de premeditată, fie că vorbim de o variantă sau de cealaltă. Succes la investigaţii! Şi sănătate!
Nu vă temeţi!
Doamne ajută!

https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/04/un-scenariu-din-2010-al-fundatiei.html

Întregul raport la:  https://www.nommeraadio.ee/meedia/pdf/RRS/Rockefeller%20Foundation.pdf

07/04/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

POLITICA DE COLONIZARE MASIVĂ A NEMOLDOVENILOR ÎN BASARABIA ȚARISTĂ

 

 

Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia

Colonizările în Basarabia Ţaristă

 

Creându-se „goluri” în populaţia Basarabiei prin plecarea românilor în cele patru zări, guvernul rusesc s-a grăbit să le umple.

 În acest scop s-a produs şi o mişcare de populaţie în sens invers, adică spre Basarabia. Aceasta a cuprins cele mai diferite naţionalităţi.

Primele valuri de colonişti au fost aduse în Bugeac, unde populaţia era rară după plecarea tătarilor nogai şi după anii de război pustiitor. Însă continuitatea românească de locuire acolo nu s-a întrerupt niciodată.

Încă pe vremea tătarilor, în Bugeac erau numeroase aşezări româneşti. Unele se înşiruiau pe valea Nistrului, precum Talmaz, Ciubărciu, Răscăeţi, Purcari, Olăneşti, Tudorovo.

Altele ocupau locurile cele mai prielnice din interiorul Bugeacului, ceea ce atesta fără nicio greutate faptul că românii erau cei mai vechi locuitori ai regiunii: Palanca, Căuşenii Vechi, Căinari, Ermoclia, Feşteliţa, Frumuşica Veche, Hancâşla, Valea Perjii, Furmanca, Chitai etc.

De asemenea, şi mai târziu, amestecaţi printre valurile migratorilor, au continuat să sosească români în Bugeac. Unii veneau din sud, din Imperiul otoman, odată cu bulgarii şi găgăuzii, în primul rând români din Dobrogea.

Dar şi români din nordul şi centrul Basarabiei au emigrat spre acele locuri, astfel că după 1817 în Bugeac au apărut sate cu nume ca acestea: Spinoasa, Tambur, Căprioara, Frumuşica Nouă, Catargiu, Satu Nou, Bulboaca, Moldovanca, Moruzeni, Varatic, Răzleanca, Ialpugeni, Brezoaia, Grădina, Baba, Fântâna Zânelor, Cişmeaua Văruită etc.

Prima grijă a noilor stăpâni ai Basarabiei a fost să favorizeze venirea coloniştilor. La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era  de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurământul de credinţă faţă de ţar.

 Articolul XXII al statutului respectiv prevedea:

„Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.”

Iar articolul XXIII completa:

„Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.” (1)

Prin urmare, coloniştii din imperiu nu au întârziat să-şi facă apariţia. În câţiva ani după anexare, în Basarabia, mai ales în sud, au apărut 16 colonii evreieşti, 24 nemţeşti, 42 bulgăreşti, una elveţiană, 7 căzăceşti, două ţigăneşti etc.

 De asemenea, spunea Kruşevan: „Gurile Dunării i-au atras pe cazacii ruşi fugari.” (2)

Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.

Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe câte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia până la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În aceste condiţii, nu e de mirare că, pe lângă coloniştii nemţi veniţi din Principatul Varşoviei, au preferat să vină în Basarabia şi locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg etc.

Despre colonizarea ruşilor în Basarabia, Slavinski arăta:

„Numai neînsemnate colonii ruseşti – mai cu seamă sub forma de funcţionari de diferite feluri -, sunt răspândite pe întreg imperiul. Coloniile acestea se concentrează cu deosebire în oraşele mari, din care cauză ele au în multe localităţi un aspect în mare măsură rusificat. Graniţa imperiului are linii născute din accidentele victoriilor şi înfrângerilor.La apus ea a trecut prin corpul viu al popoarelor: estoni, poloni, ucrainieni, români (moldoveni).” (3)

Înainte, în timpul şi după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei a început să fie colonizat cu bulgari şi găgăuzi.

Primii erau partizani ai ruşilor în perioada războaielor ruso-turce şi se retrăgeau cu aceştia la încheierea păcilor, când se temeau de represiunile turcilor. Ceilalţi erau nişte turci creştinaţi din Bulgaria şi Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe.

 Ei, din cauza traiului greu, îi însoţeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării. Emigrarea bulgarilor şi găgăuzilor s-a desfăşurat în anii 1769, 1774, 1787, 1791, 1806, 1812, 1828, 1830-1834, iar centrul ei a fost în jurul oraşului Bolgrad.

Colonişti mai puţin importanţi au fost polonezi, sârbi, albanezi, francezi, ultimii aduşi din Elveţia şi aşezaţi în 1824-1828 în satul Şaba, părăsit de locuitorii săi români.

În câţiva ani, Bugeacul a devenit un veritabil mozaic de naţionalităţi. Deja în 1827, conform unei statistici, populaţia sa era repartizată astfel: români 33,58%, bulgari şi găgăuzi 22,78%, ucrainieni 19,45%, ruşi şi lipoveni 9,15%, germani 5,68%, polonezi 2,86%, evrei 2,36%, greci 1,93%, armeni 0,87%, alţii 1,84%. (4) În mare însă, proporţiile vor rămâne aceleaşi pe tot parcursul secolului, românii continuând să deţină majoritatea relativă în regiune.

Colonizarea s-a făcut în mod haotic şi dezordonat. De aceea, deja la 7 iunie 1820, ţarul Alexandru I îi dădea ordin guvernatorului Bahmetiev să reglementeze chestiunea refugiaţilor în şi din Basarabia.

În acelaşi scop fuseseră create birourile tutelare pentru colonişti, conduse de Comitetul Tutelar al coloniştilor regiunii de sud a Rusiei, iar pentru administrarea moşiilor şi terenurilor destinate colonizării a fost înfiinţat în 1838 Palatul domeniilor statului.

 El avea în subordinea sa trei birouri, la Cetatea Albă, Tighina şi Hotin. Şeful Palatului a fost introdus în 1840 ca membru în componenţa Sfatului oblastiei.

Pe deasupra, locuitorii români din Basarabia erau obligaţi să construiască ei înşişi casele coloniştilor. Istoricul rus de origine română Nacco spunea: „Materialul necesar construirii caselor coloniştilor a fost adus din pădurea Orheiului de locuitorii (români) din Basarabia, care au muncit la construirea caselor şi au întreţinut pe propriile lor cheltuieli pe noii colonişti.” (5)

Prin colonizarea străinilor nu s-a urmărit decât un singur scop: modificarea procentajului etnic al Basarabiei. Nu se urmărea nici progresul economic şi nici cel cultural al provinciei.

De aceea, cu excepţia coloniştilor germani, noii veniţi au contribuit foarte puţin la dezvoltarea economică a regiunii. Deja în 1827, guvernatorul Timkovski îi scria contelui Pahlen, guvernatorul general de la Odesa: „Provincia Basarabia se compune din două categorii de locuitori: moldovenii băştinaşi şi vagabonzii, care s-au introdus în diferite reprize…” (6)

Iar rusul Zozulinov consemna: „Majoritatea coloniştilor erau fugari ruşi care voiau să scape, unii de sclavia boierilor, alţii de serviciul militar, alţii de pedeapsa că fuseseră condamnaţi pentru crime şi în sfârşit alţii de persecuţiile religioase.” (7)

În Basarabia totdeauna lgile au făcut loc unei largi toleranţe religioase, căci indiferent de motivele religioase pentru care fugiseră, noii veniţi erau primiţi cu ospitalitate. Din păcate, de acest lucru au profitat tot felul de hoţi şi vagabonzi, care au mărit riscurile vieţii în provincie.

Circulaţia poştală şi a diligenţelor, ca şi comunicaţiile între diferitele oraşe, nu se puteau face în unele puncte decât sub escortă militară. De aceea, guvernatorul Feodorov a trecut la expulzarea unui număr de 48.000 de asemenea vagabonzi. Iar guvernul rus a devenit din acel moment mult mai prudent în colonizarea Basarabiei.

Este interesant de remarcat că această colonizare, deşi a cuprins întreaga provincie, s-a răsfrânt totuşi mai mult asupra regiunilor de margine.

În sud ea a cuprins, după cum s-a văzut, zona Bugeacului, judeţele Ismail, Tighina şi Cetatea Albă.

Era o metodă specială, care urmărea ruperea Basarabiei în mai multe zone etnice. Numai centrul a rămas compact românesc.

În sud proporţia a devenit cea care a fost prezentată mai sus. În schimb, în nord, în judeţul Hotin, a avut loc o permanentă deplasare a populaţiei ucrainiene.

În judeţul Hotin, ucrainienii au început să se aşeze încă din perioada anterioară anexării ruseşti.

„Se pomeneşte că în războiul din 1788 moşiile hotinene s-au întors la «pomeşcici, adică la stăpâni»; nu putem crede că în raia, boierii stăpâni, locuind în celelalte ţinuturi moldoveneşti, nu aveau niciun amestec în moşiile lor; oricum, legătura dintre dijmari şi stăpâni va fi fost foarte slabă, multe stăpâniri se vor fi socotit cu totul sfărâmate, şi lucrul acesta va fi înlesnit o însemnată trecere a fugarilor de peste Nistru, din Podolia şi Pocuţia, unde împrejurările de viaţă erau necumpănit mai grele ca în Moldova, în care ţăranul era liber şi unde, de moşie, nu-l lega – când îl lega – decât zilele boierescului.

Câţi ruteni de aceştia vor fi venit în vremea railâcului turcesc, nu se poate şti, căci numărătoarea din 1817 nu-i înseamnă într-un izvod deosebit de cel al localnicilor.

Pare însă că numărul lor să fie însemnat.” (8) După 1812, ucrainienii veneau datorită deschiderii fostei graniţe a Nistrului. Odată cu ei se aşezau în judeţul Hotin şi alte naţionalităţi, precum evrei sau armeni, astfel încât încă la 1816 ţăranii din Răchitna, Măliniţa, Chişcăuţi, Zarojani şi Burdufu se plângeau de „poposârea jidovilor”, foarte intensă dinspre nord şi vest. (9)

În scurt timp, romnii din Hotin au fost covârşiţi numeric. Nordul şi nord-vestul judeţului s-au rutenizat complet, dar în sud românii au păstrat supremaţia. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoştea: „Trebuie de notat că rutenii hotineni, acolo unde vin în contact cu moldovenii, se românizează.

Astfel, satul Colencăuţi este locuit de rusnaci românizaţi… Un şir de cercetători au remarcat această moldovenizare a populaţiei rutene care se întinde nu numai la limbă, ci şi la felul de viaţă.” (10) Nesterovski completa: „Se întâmplă să intri într-un sat de aici (din judeţul Hotin) şi să nu ştii unde te afli, între moldoveni sau între ruteni. De jur-împrejur auzi limba ruteană, restul însă este moldovenesc.” (11)

Dacă totuşi ucrainienii, compact stabiliţi în judeţul Hotin, au reuşit să rutenizeze o parte a acestuia, nu aceeaşi soartă au avut-o cei stabiliţi în alte zone ale Basarabiei, care s-au românizat.

De exemplu, în judeţul Soroca la 1870 existau 26 de sate ucrainiene, dar în 1907 nu mai rămăseseră decât 16; în judeţul Chişinău, dintre cele două sate ucrainiene, într-unul locuitorii au fost „complet moldovenizaţi”, cum spunea Berg, care mai adăuga în legătură cu velicoruşii din judeţul Bălţi: „Aceştia din urmă s-au moldovenizat.” (12)

Noii veniţi în Basarabia erau aşezaţi pe pământurile cele mai bune, formând categoria „ţăranilor statului”. Ei formau în 1861 aproximativ 10% din totalul ţăranilor Basarabiei.

 Din punct de vedere juridic, ei nu se prea deosebeau de ţăranii din aşezările ce aparţineau statului, aflate în celelalte gubernii ale Rusiei. Dar în Basarabia, gospodăriilor ţăranilor de stat le reveneau mai mult pământ decât majorităţii altor grupuri de ţărani de stat din Rusia.

În general, un lot în Basarabia era de trei ori mai mare decât unul din Rusia. (13)

În încheiere, să remarcăm că, deşi cu vremea intensitatea colonizării Basarabiei a scăzut, totuşi ea nu a fost niciodată sistată. Astfel, în 1885 era înfiinţată în Basarabia o „bancă ţărănească”.

Ea trebuia să cumpere proprietăţile boierilor prea ipotecaţi şi să ajute la împroprietărirea ţăranilor.

Dar o mare majoritate a acestor proprietăţi a fost vândută nu asociaţiilor moldoveneşti, ci asociaţiilor venite de dincolo de Nistru.

Făcând bilanţul si analizand rezultatele rusificării urmărite prin atâtea căi în Basarabia, putem vedea cât de mult a reuşit ea să schimbe caracterul etnic românesc al teritoriului.

 

 

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Publicat in revista Istoria md.

 

 

 

Note:
1   Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 11/1991, p. 115.
2    Ibidem, p. 116.
3    Petre Cazacu, Câteva date din istoria Basarabiei, Bucureşti, f.a., p. 7-8.
4  Petru Caraman, Românitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficială sovietică, în Basarabia, Chişinău, nr. 2/1992, p. 106.
5    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 49.
6    Idem, Les droits des Roumains sur la Bessarabie, Paris, 1920, p. 8.
7    Idem, La Bessarabie sous le régime russe, p. 49.
8    Tudor Pamfile, Ţinutul Hotinului la 1817, Chişinău, 1920, p. 6.
9    Ibidem, p. 11.
10  Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 12/1991, p. 69.
11  Ibidem, p. 70.
12  Ibidem.
13  Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 41.

 

 

 

02/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: