Un fals erou al românilor – generalul conte rus Pavel Dmitrievici Kiseliov

 

 

 

Eroul fals

 

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză, Kisseleff, s-a născut în 8 ianuarie 1788, la Moscova şi a decedat în 14 noiembrie 1872, la Paris.

În noiembrie 1829, după un război ruso-turc, in timpul ţarul Nicolae I al Rusiei, guvernatorul militar Pavel Kiseleff a fost instalat la putere în Principatele Române ocupate, fiind numit Preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti. 

La precedenta incursiune rusească, în 1812, prinţul Mihail Kutuzov, găzduit la Hanul lui Manuc, semnase cu turcii Pacea de la București.

Prin acest act, Moldova a pierdut Basarabia. Tot în 1812, contele Kiseleff  luptase sub comanda lui Kutuzov la Borodino, în celebra încleștare care a decis sorții campaniei lui Napoleon în Rusia.

Războiul ruso-turc era încă în toi, atunci când Principatele au fost invadate de funcționărimea țaristă.

Rechiziţionau, dădeau ordine, intrau în vistierii, pe scurt călcau în picioare şi interesele boierilor, şi trebuinţele oamenilor simpli.

 

 

 

Când a venit pe plaiurile valahe, contele Pavel Kiseleff era căsătorit cu Sofia Stanislavovna, fiica cea mai mare a contesei Potocka,  o nobilă rusă care n-a putut face copii si cu care a trait despartit toata viata.

În Moldova, Kisseleff a cunoscut-o pe Alexandra Alexeievna Balian (născută Prinţesa Bagration), soția banului Manolache Băleanu. 

Contele n-a divorțat niciodată de soția sa, intrucat  ţarul s-a opus… 

 

 

 

 

 

Fiică a unui prinț rus și a boieroaicei Zoe Văcărescu, Alexandra Bagration a divorțat și i-a dăruit lui Kiseleff șase copii din care numai patru au trecut de prima copilărie, doi băieţi şi două fete: Vladimir, Constantin, Alexandra şi Elena, care au fost adoptaţi de Iacovache Prejbeanu şi soţia sa, Safta Drugănescu, deoarece Kiseleff nu a putut să-i recunoască oficial.

Elena s-a măritat cu viitorul genealogist, Ştefan Greceanu, iar Alexandra s-a căsătorit cu scriitorul Alexandru Odobescu.

  Generalul – conte rus Pavel Dmitrievici Kiseliov a condus administraţia militară rusească a Ţării Româneşti din 1829, funcţie pe care a deţinut-o timp de cinci ani, până în 1834 si Preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul administraţiei militare ruse.

În 1834, când mandatul lui Kiseleff s-a încheiat, conjuctura externă l-a făcut pe ţar să refuze propunerea lui Kiseleff ca Rusia să anexeze Principatele.
Kiseleff s-a opus, în mod consecvent, obţinerii independenţei naţionale de catre românii din cele doua principate, Moldova  şi  Muntenia .

Este cel care, în mod paradoxal, a dat numele celui mai important bulevard din capitala acestei ţări.

Deasupra căruia este aşezat Arcul de Triumf.

Falsului erou i se va ridică un monument. Chiar în Piaţa Victoriei.
Din mai multe puncte de vedere, informaţia care ne-a fost transmisă oficial, graţie Primăriei Generale a Capitalei şi Ministerului Culturii, este absolut revoltătoare.

În buricul Bucureştiului, în Piaţa Victoriei, pe o suprafaţă uriaşă şi cu costuri de măsură, va fi ridicat un impresionant monument destinat isprăvilor generalului conte Pavel Dmitrievici Kiseleff.
Accept ideea că opiniile în legătură cu acest personaj controversat sunt contradictorii.

Pe de o parte, îi avem pe luptătorii pentru independenţa statului român şi pentru modernizarea statului, care îl prezintă pe generalul conte Kiseleff că pe un personaj istoric malefic.
În definitiv, el a venit în Ţara Românească în fruntea unei armate de ocupaţie ruseşti şi a devenit guvernator. Prin forţa armelor. Un guvernator militar.

Care ne-a siluit. Care a condus sub formă de dictat. Şi care, sub presiunea unui Occident aflat în plină liberalizare, a contruibuit la întocmirea Regulamentelor Organice din Moldova şi Valahia, un simulacru de Constituţie.

O lege fundamentală concepută în stil rusesc. Căreia, deloc întâmplător, revoluţionarii din 1848 i-au dat foc în pieţele oraşelor României.

Iar după ce şi-a încheiat mandatul, tot conform documentelor istorice, acelaşi general conte Kiseleff, stabilit la Saint Petersburg, a întreţinut o vie corespondenţă, atât cu ţarul Rusiei, cât şi cu cele mai importante cancelarii occidentale, pledând întotdeauna, constant, împotriva recunoaşterii calităţii României de stat independent.
Dar există şi opinii contrare…

Ele vin, în special, din direcţia specialiştilor în arhitectură urbanistică. Aceştia îi recunosc generalului Kiseleff meritul de a fi sistematizat capitala. Trasând liniile principalelor bulevarde.

Din timpul lui datează primele preocupări edilitar-urbanistice atestate de istorici.

În 1830 a fost înfiinţată o „comisie pentru înfrumuseţarea oraşului”.

Pentru prima dată casele din Bucureşti au fost numerotate, străzilor li s-au dat nume proprii şi a fost introdus iluminatul public cu felinare.

Dacă aşezăm în cele două talere ale judecăţii istoriei ceea ce a făcut rău pentru România generalul Kiseleff şi ceea ce a făcut bun, vom constata că acesta este foarte departe de rolul pe care l-ar putea juca un eroul de prim rang al românilor.

Aflam ca in buricul Bucureştiului, în Piaţa Victoriei, pe o suprafaţă uriaşă şi cu costuri de măsură, ar urma fie ridicat un impresionant monument destinat isprăvilor generalului conte Pavel Dmitrievich Kiseleff.

A mai rămas foarte puţin timp până când vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Anul 2018 va fi un an de referinţă. Din multe puncte de vedere. Mari sculptori ai acestei ţări – slavă Domnului că îi avem – între care Mihai Buculei şi Ioan Bolborea, s-au pregătit în consecinţă.

Încă de acum câţiva ani.

Ei au propus autorităţilor române, de la nivel central, precum şi autorităţilor locale proiecte de monumente naţionale cu care această ţară s-ar putea mândri sute de ani de aici încolo. Mihai Buculei are un fantastic proiect dedicat Marii Uniri, al unui monument care ar trebui să fie ridicat la Alba Iulia.

Ioan Bolborea – cel care este şi autorul alegoriei din faţa Teatrului Naţional – la rândul său, a proiectat un monument care poate fi amplasat în oricare dintre marile pieţe ale Capitalei.
În loc să credităm şi să încurajăm asemenea proiecte cu un caracter naţional şi care nu vin, sub nicio formă, să jignească sentimentele acestui popor, iată, încep ziua de azi oripilat de perspectiva ca în Piaţa Victoriei să ne trezim cu un monument dedicat,  nu acestei naţiuni, nu idealurilor noastre, ci personalităţii controversate, malefice, a unui conte rus care, în calitate de general, ne-a ţinut sub ocupaţie.

Şi unde mai pui că asta se întâmplă chiar la capătul bulevardului care îi poartă, pe nedrept, numele, şi chiar în locul unde, de bine, de rău, românii mai pot protesta împotriva relei guvernări.
Chiar ne prostituăm într-un asemenea hal?

 

(Sorin Roșca Stănescu)

 

Surse: http://inpolitics.ro/eroul-fals; ro.wikipedia.org;  digi24.ro/Coroana+de+otel/PAVEL+KISELEFF+REGULAMENTELE+ORGANICE

Publicitate

Evoluţia României in timpul regimului Ceauşescu

 

 

 

 

 

 

 

 

România în timpul regimului Ceauşescu

 

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist.

Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului.

Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol.

La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare.

Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român.

Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale.

În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli.

În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară.

 

 

 

 

 

 

 

21 august 1968: Condamnarea invaziei sovietice in Cehoslovacia, un moment  definitoriu al regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării.

În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid.

Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie.

Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii.

Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii.

Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social.

Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar.

Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982).

Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu.

Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial.

După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara.

Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti.

Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit.

Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989).

În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010,  prin  blogul istoriiregasite.wordpress.com

Bucureștiul a dat un răspuns ferm la amenințările lui Putin

 

 

 

 

 

Ministerul român de Externe a reacționat în termeni fermi la declarațiile președintelui rus, Vladimir Putin, care a amenințat vineri că România ar putea fi în vizorul rachetelor ruse ca urmare a găzduirii scutului antirachetă, scrie Calea europeană.ro

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă surprinderea cu privire la poziţia exprimată în 27 mai 2016, la Atena, de preşedintele Federaţiei Ruse cu privire la sistemul de apărare antirachetă din România”, informează un comunicat MAE.

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri seară la Atena, după o întrevedere bilaterală cu premierul Alexis Tsipras, Vladimir Putin a declarat că România s-ar „putea găsi în raza de acţiune a rachetelor ruseşti”, pentru că găzduiește „elemente ale scutului american antirachetă”.

„Această pozitie relevă o ignorare a situaţiei reale pe care atât România, cât şi Aliaţii săi au explicat-o în repetate rânduri în ceea ce priveşte caracterul pur defensiv al sistemului de apărare antirachetă.

Ar putea fi, totodată, interpretată ca o ameninţare la adresa securităţii regionale.

Reamintim şi cu această ocazie că prevederile Acordului bilateral dintre România şi SUA în domeniul apărării antirachetă reglementează cu stricteţe caracterul defensiv al sistemului de la Deveselu şi conformitatea acestuia cu prevederile Cartei ONU.

MAE reiterează că acest sistem nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse sau a altui stat”, mai precizează Ministerul român al Afacerilor Externe.

„Distorsionarea repetată a acestor realităţi nu face decât să menţină o atmosferă tensionată, în contradicţie cu spiritul de deschidere manifestat de România şi Aliaţii săi pe tema apărării antirachetă.

În plus, este surprinzătoare plasarea acestui subiect în cadrul regional de securitate, în condiţiile în care, sunt binecunoscute cauzele evoluţiilor preocupante din ultimii ani în materie de securitate regională”, încheie comunicatul oficial.