ZIUA DE 2 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

Ziua de 2 decembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 514 î.H.: Prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas (484-425 î.Hr.), considerat părintele istoriei, care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” si  singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I.

 

 

 

 

 

 

 

 

1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13 noiembrie 1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii; (m. 1891).

 

 

 

1845: A luat fiinţă, la Paris, “Societatea studenţilor români”, în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Vârnav.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Societatea a înfiinţat o bibliotecă românească şi a militat pentru unitatea politică a ţărilor române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume.

 

 

 

 

 

 

1848: S-a urcat  pe tron (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria.

 

 

 

 

 

 

 

A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei.

 

 

 

 

 

1849: Se stinge din viaţă poetul român Costache Conachi (n.14 octombrie 1778 Ţigăneşti, jud.Galaţi).

 

 

 

 

 

 

Mare boier și mare proprietar, a fost educat de un profesor refugiat francez și a studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.

A  pledat pentru luminarea poporului, concepând un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”.

A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

 

 

 

 

 

 

 

1849: Se constituie la Paris, in Franţa „Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei„, care  milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848si era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1854: Se semneză la Viena,  un tratat de alianţă anglo-franco-austriac împotriva Rusiei care prevedea, printre altele, obligaţia Austriei de a apăra Principatele (care fuseseră ocupate de austrieci din aprilie) împotriva unei eventuale invazii a trupelor ruseşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

1854: Începe construcţia liniilor de telegraf electric Bucureşti-Giurgiu-Rusciuk (Ruse), Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Braşov şi Timişoara-Lugoj – Orşova, făcîndu-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

1861: Poarta otomană a admis (20 noiembrie pe stil vechi), unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În ziua de 3/15 decembrie 1861, în deschiderea sesiunii Camerelor legislative, domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţa în mesajul său că „Înalta Poartă, precum şi toate puterile garante, au aderat la Unirea Principatelor. După trei ani de silinţe neîntrerupte – a adăugat el – …Unirea este în fine dobândită pentru noi”.

Marele act care a stat la fundamentarea Principatelor Române, Proclamaţia către Naţiune, a fost semnat pe 11/22 decembrie 1861, în casa de la Iaşi, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza:

„Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”.

In anul 1862, pe 22 ianuarie/3 februarie, cu ajutorul unioniştilor din cele doua principate, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizand unirea politica, odata cu formarea  primului guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, sub conducerea lui Barbu Catargiu.

Două zile mai târziu, se întrunea la Bucureşti Adunarea României, în care au luat loc alături, unii lângă alţii, deputaţii moldoveni şi cei munteni. Cu acest prilej, Cuza a rostit un vibrant discurs, în care i-a anunţat pe deputaţi înfăptuirea măreţului act.

”Astăzi – spunea el – statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis…”

Doua zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, Adunarile Moldovei şi Ţarii Româneşti, reunite în şedinţa comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Harta Principatelor Unite la 24 ianuarie 1859

 

 

 

De la acea dată, Principatele  Moldova și Valahia  şi-au încetat existenţa, ieșind din istorie ca entități politice distincte.

Dupa înlaturarea principelui Cuza de la putere în 1866, unirea a fost consolidata prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1 mai 1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone existente.

 

 

 

 

 

 

 

 

1896: S-a inaugurat clădirea Teatrului Naţional din Iaşi. Deschiderea stagiunii a avut loc doua zi, 3 decembrie, cu piesa „Fântâna Blanduziei”, de Vasile Alecsandri.

 

 

 

 

 

 

 

 

1901: A apărut  la Bucureşti, până la 27 iunie 1910, revista literară săptămânală „Sămănătorul”, sub conducerea lui George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: Sfatul Ţării din fosta Gubernie Basarabia, proclamă Republica Democratică Moldovenească.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 

 

 

 

Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: Un armistiţiu este semnat între Rusia si Puterile Centrale la Brest-Litovsk şi  incep discuţiile de pace care se vor incheia cu  Tratatul de la Brest-Litovsk. Romania ramane singura in fata armatelor Puterilor Centrale.

 

 

 

 

 

 

1918 : În sala Tribunalului din Alba Iulia a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care, printre altele, s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național, componența delegației care urmau să prezinte regelui și guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării a unui comitet executiv din rândurile Marelui Sfat cu activitate permanentă care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, în perioada 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920.

Comisia de candidare a propus  ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gheorghe Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Teodor Mihail şi Andrei Bîrsanu ca vicepreşedinţi, pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gheorghe Crişan, Ghiţă Pop şi socialistul Traian Novac ca notari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii. Randul de jos, de la stanga la dreapta : Al. Vaida Voevod, St. Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Aurel Vlad. Randul de sus : Iosif Jumanca, Romul Boila, Valeriu Braniste, V. Bontescu, Ioan Suciu, A. Lazar, E. Hatieganu, Ion Flueras (lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate).

 

 

 

 

 

 

Comisia a propus si guvernul provizoriu, care se va numi Consiliul Deligent, alcătuit din 15 membri (10 membri ai PNR, 2 ai PSD şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni de străinătate), Vasile Goldiş (culte şi instrucţiune publică), Alexandru Vaida-Voievod (externe şi presă), Ştefan Cicio-Pop (război şi siguranţă politică), Ion Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (finanţe), Emil Haţeganu (codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (agricultură şi comerţ), Aurel Lazăr (justiţie), Octavian Goga (fără portofoliu), Romul Boilă (comunicaţii), Ion Flueraş (sănătate şi ocrotiri sociale), Iosif Jumanca (industrie). Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

1927: A avut  loc, în prezenţa ziariştilor profesionişti din întreaga ţară, Adunarea Generală de constituire a Asociaţiei Presei Sportive din România.

Cu acest prilej s-a votat şi statutul asociaţiei, din care reţinem că aceasta avea ca scop: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”, precum şi răspândirea prin toate mijloacele a educaţiei fizice şi sportului în România, stabilirea de relaţii cu asociaţiile similare din străinătate.

În Adunarea de constituire s-a ales şi cel dintâi Comitet al APS, din care făceau parte cunoscuţii ziarişti sportivi ai vremii Grigore Caracostea (preşedinte) şi Neagu Boerescu, N. Papagheorghe (vicepreşedinţi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1935: S-a născut la Poiana Mărului, jud. Suceava,  Nicolae Labiş, poetul -simbol al anilor ’50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (volumele “Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”, “Sunt spiritul adâncurilor”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A decedat în București, la data de 22 decembrie 1956, într-un tragic accident.

 

 

 

 

 

 

 

1937: A decedat la Tiraspol, în RASS Moldovenească (URSS),  publicista și militanta socialistă română, Ecaterina Arbore de profesie medic; (n. 1873, la Geneva, în Elveția).

 

 

 

 

 

 

În anii de studenție, a aderat la curentul socialist si a participat în 1903 la Congresul Internaționalei a II-a.

Dupa Revolutia Rusă din 1917, a devenit promotoare a cauzei
bolșevice si s-a mutat in URSS unde a exercitat functia de redactor al unor publicatii comuniste in limba română, desfășurând  o ampla activitate publicistică.

A lucrat  ca pedagog la Universitatea Comunista pentru Minoritatile Nationale  „Julian Marchlewski” din Moscova. In 1931, a fost delegata din partea Partidului Comunist Român la cel de-al V-lea Congres al Cominternului, care a avut loc la Moscova si Harkov. Pe parcursul vietii, a intretinut corespondenta activa cu revolutionari si scriitori din mai multe țări, precum Dmitri Blagoev, Vladimir Korolenko, Vera Figner etc.

Către sfârsitul anilor 1920, Ecaterina Arbore era suspectata de  promovarea trotkismului, motiv pentru care a fost privata de toate imputernicirile politice.

In 1929, este vizitata de scriitorul roman Panait Istrati, care, în urma vizitei, scrie ”Spovedania unui invins”, intr-o anumita masura inspirata din relatarile Ecaterinei.

In aceasta lucrare, Panait Istrati lăuda realizarile ei în functia de comisar al ocrotirii sănătății din RASSMoldovenească  si o compara cu Ana Meșterului Manole (asa cum Ana a fost sacrificata pentru edificarea mănăstirii, așa si Ecaterina Arbore s-ar fi sacrificat prin alaturarea la bolsevism).

În 1937, în toiul Marii Epurari, a fost arestată și condamnată de troika NKVD la moarte prin împușcare.

A fost reabilitata de catre autoritatile sovietice în timpul destalinizarii și de catre autoritatile comuniste românești in 1968, când Nicolae Ceaușescu a condamnat politicile sovietice.

 

 

 

1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i–a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut Cornel Fugaru, compozitor şi cântăreţ român de muzică uşoară, instrumentist si lider al formației pop-rock Sincron (1964-1978), o trupă cu un succes răsunător în anii ’70 ai secolului trecut, care a acompaniat mari cântăreţe precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Cornel Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcături pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu.

A  scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacă şi Boacă” si multe altele.

 

 

 

 

 

  

 

 

Printre cele mai cunoscute piese compuse de Cornel Fugaru  se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”. A colaborat foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii la festivaluri precum cel de la Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 şi 1986), Australia (1997 şi 1998), dar şi premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995) etc.

A murit pe 13 iulie 2011, dupa ce a fost internat timp de o saptamana la Spitalul Elias din Capitală in urma unei afectiuni cronice.

 

 

1944: Miniştrii PNŢ şi PNL din guvernul condus de generalul Sănătescu şi- au prezentat demisia, în semn de protest faţă de încercările de acaparare a puterii de către comunişti, determinând astfel căderea guvernului.

Un nou guvern a fost format de generalul Nicolae Rădescu, care la 6 decembrie 1944 a obţinut învestitura.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1950: Pianistul român Dinu Lipatti s-a stins din viata la varsta de 33 de ani. Nascut in Bucuresti, pe 19 martie 1917, Lipatti a crescut intr-o familie cu traditie muzicala, parintii sai cantand la vioara si pian.

In plus, Dinu Lipatti l-a avut ca nas de botez pe celebrul violonist George Enescu.

A studiat pianul inca din copilarie cu profesoara Florica Muzicescu, dupa care a urmat cursurile Conservatorului din Bucuresti. A plecat apoi la Paris unde si-a continuat pregatirea la Scoala Nationala de Muzica, pentru ca in 1936 sa isi inceapa cariera, iar finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial sa il prinda la Geneva ca profesor de pian la Conservator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A susținut numeroase recitaluri în Europa, culegând aplauze si aprecieri. Din nefericire, în urma unui control medical s-a constatat că pianistul suferea de leucemie.

In ciuda tratamentelor primite, starea sănătatii sale s-a inrautatit din zi în zi.

Cu toate ca se simtea rău, Dinu Lipatti a avut puterea sa susțină pe 16 septembrie 1950 un concert, ultimul din viața sa, în localitatea franceza Besancon.

La doua luni după acest concert, marele pianist a încetat din viata.

Este membru post-mortem al Academiei Române din 1997.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1951: S-a născut Alexandru Cistelecan, profesor, critic literar, redactor–şef adjunct al revistei „Vatra” din Tg. Mureş.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1964: S-a născut la Arad, Leo Iorga, solistul vocal cu o carieră pe scenă de peste 40 de ani, unsimbol al muzicii rockk românești.

 „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, „Cine eşti tu, oare?” , „Să te gândeşti la mine”, „Singur în noapte”, „Mă voi întoarce”,  „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, ”Cine-i vinovat?”, ”Te visez mereu”, se numără printre cele mai cunoscute melodii ale sale.

În 1988 a fost lider vocal la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară” şi „Erata”.

Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lider vocal al grupului Compact, în componenţa: Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu.

Leo Iorga s-a luptat cu cancerul mai mulţi ani însă nu a renunţat la muzică.

A continuat să cânte până aproape de momentul descesului său,  la vârsta de 54 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1990, a partipat la turneul „British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games, iar în 1994, la Skip Rock Festival, unde au fost pe aceeaşi scenă cu Jethro Tull. 

 

În 2009, Leo Iorga a deschis  Festivalul ”Cerbul de Aur” de la Braşov cu melodia ”Singur în noapte”.

 

 

 

 

 

Din 2011, Leo Iorga a fost supus pentru prima dată unei operaţii de îndepărtare a unei tumori la plâmân. Boala a recidivat, localizându-se la cap, apoi a afectat din nou plămânul.

A trecut prin mai multe operaţii şi le-a trecut cu încredere şi curaj, suportând efectele dureroase ale chimioterapiei, a încercat vaccinul cubanez şi a apelat şi la imunoterapie. Nimic din toate astea nu l-au ţinut departe de scenă şi de publicul care îl iubeşte.

Cu toate problemele de sănătate, în 2012, muzicianul Leo Iorga formează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean. Li s-au alăturat în această formulă: Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco ”Polymoog” (clape) şi Marian ”Lacke” Mihãilescu (bass). Din decembrie 2012, trupa se va numi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. PACT a scos un album „Numărul unu”, în 2014, cu piese reorchestrate. 

 

Din păcate, cancerul de care suferea a recidivat, provocând metastaze la cap, la glanda suprarenală, la plămân, la picior.

Din nefericire a pierdut lupta cu boala, decedând în ziua de  2 noiembrie 2019, la  București.

 

 

 

 

1970: A murit soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe, membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti ; (n. 1881).

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Elena Drăgulinescu-Stinghe in rolul Cio Cio San din opera Madama Butterfly de Puccini

 

 

 

 

 

 

1988: A avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul românesc „Sadu“ (comandant căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, la numai cativa metri de mal, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nava s-a scufundat în intervalul  orar 13:15 – 16:02.

Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă.

În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri .Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal.

15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.

11 marinari au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte au reuşit să se salveze.

După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig.

 

 

 

 

1998: A murit părintele arhimandrit Ilie Cleopa, teolog şi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria, un renumit trăitor al credinței ortodoxe; (n.10 aprilie 1912 , in comuna Sulița, județul Botoșani ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1998: Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată de Consiliul Europei la 16 noiembrie 1989, la Strasbourg.

 

 

 

 

 

 

 

2013: A murit sculptorul Ştefan Călărăşanu, autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia;(n. 1947).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2013: A murit Octavian Sava, scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice, redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune; (n.18 ianuarie 1928).

 

 

 

 

2014: A decedat tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu; (n.în comuna Căţelu din judeţul Sălaj, 18 ianuarie 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A facut studiile muzicale  la Conservatorul din Cluj (1951 – 1956), cu André d’Albert, continuandu-le  la Academia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, Italia.
A fost solist la Opera Romana din Cluj (1954-1960), Ansamblul Doina Corul Armatei (1962 – 1964), Opera Romana (1964 – 1988).

A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma (1990 – 1991) si  director al Operei Române.

În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.

 

 

 

2017: A decedat la București, Alecu Croitoru (Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet (n. 8. 12.1933, Bogza, România).

 

 

 

 

 

 

 

După absolvirea Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, unde l-a cunoscut pe Nicolae Labiș, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (actualul UNATC), debutând ca regizor în 1964 cu pelicula Merii Roșii.

A  realizat împreună cu Sergiu Nicolaescu trei filme, printre care și „Lupul mărilor”.

Unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei românești, dar și prodecan, profesor emerit și scenarist, Alecu Croitoru a regizat filme precum „Viața, ca o poveste” (1987),„Anotimpul mireselor” (1970) sau „Am o idee” (1981). În calitate de actor, a jucat în pelicule precum „Merii sălbatici” (1974) sau „Păcală” (1974).

A fost  profesor universitar la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, unde a predat Arta regiei și a actorului de film și televiziune.

Regizorul Alecu Croitoru a murit pe 2 decembrie 2017, la vârsta de 83 de ani.

Este cetățean de onoare al localității Sihlea.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/02/o-istorie-a-zilei-de-2-decembrie-video/

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro.

10. https://www.bzi.ro/moartea-ecaterinei