CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 2 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

Ziua de 2 decembrie în istoria noastră

 

 

 

 

 

 514 î.H.: Prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas (484-425 î.Hr.), considerat părintele istoriei, care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” si  singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I.

 

 

Imagini pentru Herodot din Halicarnas, photosImagini pentru vechi țărani daci photos

 

 

 

 

 

 

1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13 noiembrie 1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii; (m. 1891).

 

 

 

1845: A luat fiinţă, la Paris, “Societatea studenţilor români”, în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Vârnav.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Societatea a înfiinţat o bibliotecă românească şi a militat pentru unitatea politică a ţărilor române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume.

 

 

 

 

 

 

1848: S-a urcat  pe tron (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei.

 

 

 

 

 

1849: Se stinge din viaţă poetul român Costache Conachi (n.14 octombrie 1778 Ţigăneşti, jud.Galaţi).

 

 

 

 

 

 

Mare boier și mare proprietar, a fost educat de un profesor refugiat francez și a studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.

A  pledat pentru luminarea poporului, concepând un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”.

A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

 

 

 

 

 

 

 

1849: Se constituie la Paris, in Franţa „Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei„, care  milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848si era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1854: Se semneză la Viena,  un tratat de alianţă anglo-franco-austriac împotriva Rusiei care prevedea, printre altele, obligaţia Austriei de a apăra Principatele (care fuseseră ocupate de austrieci din aprilie) împotriva unei eventuale invazii a trupelor ruseşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

1854: Începe construcţia liniilor de telegraf electric Bucureşti-Giurgiu-Rusciuk (Ruse), Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Timişoara-Braşov şi Timişoara-Lugoj – Orşova, făcîndu-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate şi cele din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

1861: Poarta otomană a admis (20 noiembrie pe stil vechi), unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În ziua de 3/15 decembrie 1861, în deschiderea sesiunii Camerelor legislative, domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunţa în mesajul său că „Înalta Poartă, precum şi toate puterile garante, au aderat la Unirea Principatelor. După trei ani de silinţe neîntrerupte – a adăugat el – …Unirea este în fine dobândită pentru noi”.

Marele act care a stat la fundamentarea Principatelor Române, Proclamaţia către Naţiune, a fost semnat pe 11/22 decembrie 1861, în casa de la Iaşi, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza:

„Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România!”.

In anul 1862, pe 22 ianuarie/3 februarie, cu ajutorul unioniştilor din cele doua principate, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizand unirea politica, odata cu formarea  primului guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, sub conducerea lui Barbu Catargiu.

Două zile mai târziu, se întrunea la Bucureşti Adunarea României, în care au luat loc alături, unii lângă alţii, deputaţii moldoveni şi cei munteni. Cu acest prilej, Cuza a rostit un vibrant discurs, în care i-a anunţat pe deputaţi înfăptuirea măreţului act.

”Astăzi – spunea el – statul nostru s-a aşezat pe o temelie mai întinsă. O eră nouă ni s-a deschis…”

Doua zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, Adunarile Moldovei şi Ţarii Româneşti, reunite în şedinţa comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru harta principatelor unite

 

 Harta Principatelor Unite la 24 ianuarie 1859

 

 

 

De la acea dată, Principatele  Moldova și Valahia  şi-au încetat existenţa, ieșind din istorie ca entități politice distincte.

Dupa înlaturarea principelui Cuza de la putere în 1866, unirea a fost consolidata prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1 mai 1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone existente.

 

 

 

 

 

 

 

 

1896: S-a inaugurat clădirea Teatrului Naţional din Iaşi. Deschiderea stagiunii a avut loc doua zi, 3 decembrie, cu piesa „Fântâna Blanduziei”, de Vasile Alecsandri.

 

 

 

 

 

 

 

 

1901: A apărut  la Bucureşti, până la 27 iunie 1910, revista literară săptămânală „Sămănătorul”, sub conducerea lui George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru evista literară săptămânală „Sămănătorul photos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: Sfatul Ţării din fosta Gubernie Basarabia, proclamă Republica Democratică Moldovenească.

 

 

 

 

 

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 

 

 

 

Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: Un armistiţiu este semnat între Rusia si Puterile Centrale la Brest-Litovsk şi  incep discuţiile de pace care se vor incheia cu  Tratatul de la Brest-Litovsk. Romania ramane singura in fata armatelor Puterilor Centrale.

 

 

 

 

 

 

1918 : În sala Tribunalului din Alba Iulia a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care, printre altele, s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național, componența delegației care urmau să prezinte regelui și guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării a unui comitet executiv din rândurile Marelui Sfat cu activitate permanentă care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, în perioada 2 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920.

Comisia de candidare a propus  ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gheorghe Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Teodor Mihail şi Andrei Bîrsanu ca vicepreşedinţi, pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gheorghe Crişan, Ghiţă Pop şi socialistul Traian Novac ca notari.

 

 

 

 

 

 

 

 Fișier:Consiliul-Dirigent-al-Transilvaniei 01.jpg

 

 

Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii. Randul de jos, de la stanga la dreapta : Al. Vaida Voevod, St. Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldis, Aurel Vlad. Randul de sus : Iosif Jumanca, Romul Boila, Valeriu Braniste, V. Bontescu, Ioan Suciu, A. Lazar, E. Hatieganu, Ion Flueras (lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate).

 

 

 

 

 

 

Comisia a propus si guvernul provizoriu, care se va numi Consiliul Deligent, alcătuit din 15 membri (10 membri ai PNR, 2 ai PSD şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni de străinătate), Vasile Goldiş (culte şi instrucţiune publică), Alexandru Vaida-Voievod (externe şi presă), Ştefan Cicio-Pop (război şi siguranţă politică), Ion Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (finanţe), Emil Haţeganu (codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (agricultură şi comerţ), Aurel Lazăr (justiţie), Octavian Goga (fără portofoliu), Romul Boilă (comunicaţii), Ion Flueraş (sănătate şi ocrotiri sociale), Iosif Jumanca (industrie). Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

1927: A avut  loc, în prezenţa ziariştilor profesionişti din întreaga ţară, Adunarea Generală de constituire a Asociaţiei Presei Sportive din România.

Cu acest prilej s-a votat şi statutul asociaţiei, din care reţinem că aceasta avea ca scop: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”, precum şi răspândirea prin toate mijloacele a educaţiei fizice şi sportului în România, stabilirea de relaţii cu asociaţiile similare din străinătate.

În Adunarea de constituire s-a ales şi cel dintâi Comitet al APS, din care făceau parte cunoscuţii ziarişti sportivi ai vremii Grigore Caracostea (preşedinte) şi Neagu Boerescu, N. Papagheorghe (vicepreşedinţi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1935: S-a născut la Poiana Mărului, jud. Suceava,  Nicolae Labiş, poetul -simbol al anilor ’50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (volumele “Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”, “Sunt spiritul adâncurilor”).

 

 

 

 

 

 

 

 Related image

 

 

 

 

 

 

A decedat în București, la data de 22 decembrie 1956, într-un tragic accident.

 

 

 

 

 

 

 

1937: A decedat la Tiraspol, în RASS Moldovenească (URSS),  publicista și militanta socialistă română, Ecaterina Arbore de profesie medic; (n. 1873, la Geneva, în Elveția).

 

 

 

 

 

 

În anii de studenție, a aderat la curentul socialist si a participat în 1903 la Congresul Internaționalei a II-a.

Dupa Revolutia Rusă din 1917, a devenit promotoare a cauzei
bolșevice si s-a mutat in URSS unde a exercitat functia de redactor al unor publicatii comuniste in limba română, desfășurând  o ampla activitate publicistică.

A lucrat  ca pedagog la Universitatea Comunista pentru Minoritatile Nationale  „Julian Marchlewski” din Moscova. In 1931, a fost delegata din partea Partidului Comunist Român la cel de-al V-lea Congres al Cominternului, care a avut loc la Moscova si Harkov. Pe parcursul vietii, a intretinut corespondenta activa cu revolutionari si scriitori din mai multe țări, precum Dmitri Blagoev, Vladimir Korolenko, Vera Figner etc.

Către sfârsitul anilor 1920, Ecaterina Arbore era suspectata de  promovarea trotkismului, motiv pentru care a fost privata de toate imputernicirile politice.

In 1929, este vizitata de scriitorul roman Panait Istrati, care, în urma vizitei, scrie ”Spovedania unui invins”, intr-o anumita masura inspirata din relatarile Ecaterinei.

In aceasta lucrare, Panait Istrati lăuda realizarile ei în functia de comisar al ocrotirii sănătății din RASSMoldovenească  si o compara cu Ana Meșterului Manole (asa cum Ana a fost sacrificata pentru edificarea mănăstirii, așa si Ecaterina Arbore s-ar fi sacrificat prin alaturarea la bolsevism).

În 1937, în toiul Marii Epurari, a fost arestată și condamnată de troika NKVD la moarte prin împușcare.

A fost reabilitata de catre autoritatile sovietice în timpul destalinizarii și de catre autoritatile comuniste românești in 1968, când Nicolae Ceaușescu a condamnat politicile sovietice.

 

 

 

1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i–a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut Cornel Fugaru, compozitor şi cântăreţ român de muzică uşoară, instrumentist si lider al formației pop-rock Sincron (1964-1978), o trupă cu un succes răsunător în anii ’70 ai secolului trecut, care a acompaniat mari cântăreţe precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Cornel Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcături pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu.

A  scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacă şi Boacă” si multe altele.

 

 

 

 

 

  

 

 

Printre cele mai cunoscute piese compuse de Cornel Fugaru  se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”. A colaborat foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii la festivaluri precum cel de la Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 şi 1986), Australia (1997 şi 1998), dar şi premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995) etc.

A murit pe 13 iulie 2011, dupa ce a fost internat timp de o saptamana la Spitalul Elias din Capitală in urma unei afectiuni cronice.

 

 

1944: Miniştrii PNŢ şi PNL din guvernul condus de generalul Sănătescu şi- au prezentat demisia, în semn de protest faţă de încercările de acaparare a puterii de către comunişti, determinând astfel căderea guvernului.

Un nou guvern a fost format de generalul Nicolae Rădescu, care la 6 decembrie 1944 a obţinut învestitura.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1950: Pianistul român Dinu Lipatti s-a stins din viata la varsta de 33 de ani. Nascut in Bucuresti, pe 19 martie 1917, Lipatti a crescut intr-o familie cu traditie muzicala, parintii sai cantand la vioara si pian.

In plus, Dinu Lipatti l-a avut ca nas de botez pe celebrul violonist George Enescu.

A studiat pianul inca din copilarie cu profesoara Florica Muzicescu, dupa care a urmat cursurile Conservatorului din Bucuresti. A plecat apoi la Paris unde si-a continuat pregatirea la Scoala Nationala de Muzica, pentru ca in 1936 sa isi inceapa cariera, iar finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial sa il prinda la Geneva ca profesor de pian la Conservator.

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Dinu Lipatti

 

 

 

 

 

 

A susținut numeroase recitaluri în Europa, culegând aplauze si aprecieri. Din nefericire, în urma unui control medical s-a constatat că pianistul suferea de leucemie.

In ciuda tratamentelor primite, starea sănătatii sale s-a inrautatit din zi în zi.

Cu toate ca se simtea rău, Dinu Lipatti a avut puterea sa susțină pe 16 septembrie 1950 un concert, ultimul din viața sa, în localitatea franceza Besancon.

La doua luni după acest concert, marele pianist a încetat din viata.

Este membru post-mortem al Academiei Române din 1997.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1951: S-a născut Alexandru Cistelecan, profesor, critic literar, redactor–şef adjunct al revistei „Vatra” din Tg. Mureş.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1964: S-a născut la Arad, Leo Iorga, solistul vocal cu o carieră pe scenă de peste 40 de ani, unsimbol al muzicii rockk românești.

 „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, „Cine eşti tu, oare?” , „Să te gândeşti la mine”, „Singur în noapte”, „Mă voi întoarce”,  „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, ”Cine-i vinovat?”, ”Te visez mereu”, se numără printre cele mai cunoscute melodii ale sale.

În 1988 a fost lider vocal la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară” şi „Erata”.

Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lider vocal al grupului Compact, în componenţa: Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu.

Leo Iorga s-a luptat cu cancerul mai mulţi ani însă nu a renunţat la muzică.

A continuat să cânte până aproape de momentul descesului său,  la vârsta de 54 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1990, a partipat la turneul „British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games, iar în 1994, la Skip Rock Festival, unde au fost pe aceeaşi scenă cu Jethro Tull. 

 

În 2009, Leo Iorga a deschis  Festivalul ”Cerbul de Aur” de la Braşov cu melodia ”Singur în noapte”.

 

 

 

 

 

Din 2011, Leo Iorga a fost supus pentru prima dată unei operaţii de îndepărtare a unei tumori la plâmân. Boala a recidivat, localizându-se la cap, apoi a afectat din nou plămânul.

A trecut prin mai multe operaţii şi le-a trecut cu încredere şi curaj, suportând efectele dureroase ale chimioterapiei, a încercat vaccinul cubanez şi a apelat şi la imunoterapie. Nimic din toate astea nu l-au ţinut departe de scenă şi de publicul care îl iubeşte.

Cu toate problemele de sănătate, în 2012, muzicianul Leo Iorga formează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean. Li s-au alăturat în această formulă: Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco ”Polymoog” (clape) şi Marian ”Lacke” Mihãilescu (bass). Din decembrie 2012, trupa se va numi PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. PACT a scos un album „Numărul unu”, în 2014, cu piese reorchestrate. 

 

Din păcate, cancerul de care suferea a recidivat, provocând metastaze la cap, la glanda suprarenală, la plămân, la picior.

Din nefericire a pierdut lupta cu boala, decedând în ziua de  2 noiembrie 2019, la  București.

 

 

 

 

1970: A murit soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe, membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti ; (n. 1881).

 

 

 

 

 

Image result for soprana Elena Dragulinescu Stinghe,photos

 

 

Foto: Elena Drăgulinescu-Stinghe in rolul Cio Cio San din opera Madama Butterfly de Puccini

 

 

 

 

 

 

1988: A avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul românesc „Sadu“ (comandant căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, la numai cativa metri de mal, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nava s-a scufundat în intervalul  orar 13:15 – 16:02.

Echipajul a stat pe puntea etalon până când apa le-a ajuns la picioare. Toţi au sperat ca nava să se aşeze pe fund şi o parte din suprastructură să rămână la suprafaţă.

În ultimul moment, marinarii s-au aruncat în valuri. Şapte norocoşi au fost duşi de valuri pe stabilopozi, de unde au fost recuperaţi de pompieri .Alţii, care au fost în contratimp cu valurile, au fost zdrobiţi de dig sub privirile celor prezenţi pe mal.

15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.

11 marinari au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte au reuşit să se salveze.

După scufundarea navei şi examinarea ei de către scafandri, s-a constatat că epava este culcată pe partea tribord, fiind afundată circa 2 – 3 metri în mâl, cu prova în imediata apropiere a digului şi pupa la circa 60 – 70 metri de dig.

 

 

 

 

1998: A murit părintele arhimandrit Ilie Cleopa, teolog şi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria, un renumit trăitor al credinței ortodoxe; (n.10 aprilie 1912 , in comuna Sulița, județul Botoșani ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1998: Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată de Consiliul Europei la 16 noiembrie 1989, la Strasbourg.

 

 

 

 

 

 

 

2013: A murit sculptorul Ştefan Călărăşanu, autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, ”Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia;(n. 1947).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Image result for sculptorul Ştefan Călărăşanu,

 

 

 

 

 

Este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2013: A murit Octavian Sava, scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice, redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune; (n.18 ianuarie 1928).

 

 

 

 

2014: A decedat tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu; (n.în comuna Căţelu din judeţul Sălaj, 18 ianuarie 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A facut studiile muzicale  la Conservatorul din Cluj (1951 – 1956), cu André d’Albert, continuandu-le  la Academia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, Italia.
A fost solist la Opera Romana din Cluj (1954-1960), Ansamblul Doina Corul Armatei (1962 – 1964), Opera Romana (1964 – 1988).

A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma (1990 – 1991) si  director al Operei Române.

În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.

 

 

 

2017: A decedat la București, Alecu Croitoru (Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet (n. 8. 12.1933, Bogza, România).

 

 

 

 

 

Alecu Croitoru - poza 2

 

 

După absolvirea Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, unde l-a cunoscut pe Nicolae Labiș, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (actualul UNATC), debutând ca regizor în 1964 cu pelicula Merii Roșii.

A  realizat împreună cu Sergiu Nicolaescu trei filme, printre care și „Lupul mărilor”.

Unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei românești, dar și prodecan, profesor emerit și scenarist, Alecu Croitoru a regizat filme precum „Viața, ca o poveste” (1987),„Anotimpul mireselor” (1970) sau „Am o idee” (1981). În calitate de actor, a jucat în pelicule precum „Merii sălbatici” (1974) sau „Păcală” (1974).

A fost  profesor universitar la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, unde a predat Arta regiei și a actorului de film și televiziune.

Regizorul Alecu Croitoru a murit pe 2 decembrie 2017, la vârsta de 83 de ani.

Este cetățean de onoare al localității Sihlea.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/02/o-istorie-a-zilei-de-2-decembrie-video/

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

  10. https://www.bzi.ro/moartea-ecaterinei 

 

 

 

 

 

02/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

România și sistemul său de alianțe politico-militare interbelice menite să descurajeze acțiunile revanșarde ale statelor revizioniste vecine

 

 

Sistemul alianțelor politico-militare ale României între cele două războaie mondiale

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice si militare din România menite sa asigure și să apere independența naționala si integritatea teritorială a statului un loc important l-au ocupat alianțele politico-militare cu acele țări a ăaror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale Romaniei.
Asadar, aliantele politico-militare realizate de Romania in anii interbelici au vizat obiectivele legitime de aparare fixate prin politica generală a statului unitar, de respingere a oricarei agresiuni, de menținere a statu-quo-ului, a pacii si securității in sud-estul si estul continentului, la nivelul intregii Europe.

Demersurile politico-diplomatice românești porneau de la considerentul ca România, în alianță cu alte state mici și mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acțiunilor agresive ale forțelor războiului.

Sistemul de alianțe politico-militare realizat de România în anii interbelici s-a materializat în alianța defensiva bilaterală cu Polonia, aliantele de securitate colectiva cu statele Micii Intelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia) și cu cele ale Ințelegerii Balcanice (România, Grecia, Iugoslavia, Turcia), aranjamentul politico-diplomatic cu Franța, toate cu caracter eminamente defensiv.

Realizându-si dezideratele de unitate si independenta national-statală la sfârsitul primului razboi mondial, România si Polonia erau interesate in edificarea unor relatii de prietenie si colaborare intre cele doua popoare vecine în vederea apararii suveranitatii lor nationale si a consolidarii statului teritorial din zonă.

Relatiile politice româno-poloneze au fost statuate, la 3 martie 1921, printr-un tratat de prietenie si colaborare prin care cele doua tari se angajau „să-și acorde ajutor reciproc in cazul când una din ele ar fi atacaăa, făra să fie provocată, peste frontierele orientale actuale”.

 

 

 

Imagini pentru harta polonia si romania 1921

Foto: Harta Europei după Primul Război Mondial

 

 

 

Convenția militară anexată la tratatul politic prevedea la articolul 1 că ,,Îndată ce unul dintre statele contractante va fi atacat în condițiile constituind un casus foederis, în conformitate cu stipulările convenției politice stabilite intre cele doua state, statul neatacat va avea obligația de a decreta imediat mobilizarea, în aceeasi măsura ca statul atacat”.

La 16 septembrie 1922 între Romania și Polonia s-a semnat la Sinaia un aranjament tehnic, redactat in aceiasi termeni neagresivi, precizandu-se ca alianta devenea operanta numai in ipoteza unei agresiuni neprovocate dinspre rasarit, impotriva unei parti contractante, caz in care cealaltă se angaja sa intre imediat în război.

Se avea în vedere ca fiecare armată sa actioneze sub comandament propriu, fiind prevazută crearea unor organisme care sa ușureze contactul si luarea deciziilor în comun.

În anii care au urmat, cercurile politico-militare de la Varșovia si București au urmarit extinderea erga omnes a tratatului de alianta romano – polonă, fapt petrecut la 26 martie 1926 cand a fost semnată o noua convenție ce stipula la articolul 1 că „Romania si Polonia se angajeaza sa respecte reciproc și sa mențină impotriva oricarei agresiuni externe integritatea lor teritorială și independența politica prezentă”.

Articolul 5 al convenției militare stabilea ca minimum de forte de actiune, atât pentru Romania cât si pentru Polonia, câte I7 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie si fortele de aviație corespunzatoare.

Conform prevederilor aranjamentelor politico-militare, anual, delegatii militare romano-polone s-au intrunit, pe rand, la Bucuresti sau Varsovia, stabilindu-se fortele materiale si umane pe care urma sa le puna la dispozitie fiecare stat, in caz de conflict. Incepand din deceniul al patrulea insa, cand relatiile romano-polone au cunoscut o evidenta racire, rezultat al neconcordantei aparute în politica externă a celor doua țări – apropierea Poloniei de Germania si Ungaria, negocierile dintre Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov în vederea semnarii unui tratat romano – sovietic de asistenta mutuala – cooperarea militara romano-polona a fost practic intreruptă timp de peste patru ani.

Intre 1932 si 1936 nu s-a mai organizat nici o conferință intre reprezentantii militari ai celor doua state majore. Abia la cumpăna anilor 1936-1937, deci într-o perioadă când se profilau pericole grave pentru independenta si integritatea teritoriala ale celor doua țări, factorii de decizie politica si militari de la Bucuresti si Varsovia au hotărat reluarea conferințelor anuale ale organelor militare competente in vederea activizării alianței militare bilaterale.

Dacă prin alianta politico-militara cu Polonia, cercurile conducătoare de la București au încercat sa asigure securitatea frontierei de răsărit a statului român, pentru asigurarea securitatii frontierei de vest cu Ungaria si a celei de sud cu Bulgaria ele au prospectat un sistem de aliante politico-militare cu acele state din Europa de sud-est, interesate vital, ca si România, în menținerea statu-quo-ului politic și teritorial în aceasta zonă, în apărarea independenței și suveranității lor naționale.

 

Imagine similară

Foto: Harta Ungariei după tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920

 

 

Insecuritatea creata în centrul si sud-estul Europei de insistențele actiunii revizioniste ale Germaniei, Ungariei horthyste și Bulgariei, de politica ezitantă a Franței si Marii Britanii de a-și asuma responsabilitati concrete in ce privește mentinerea și consolidarea statu-quo-ului politico-teritorial consfințit prin tratatele de pace, a condus in mod firesc la apropierea si cooperarea politica si militara dintre Romania, Cehoslovacia si Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a căror integritate era pusă în pericol de Ungaria revizionistă.

Aceste trei state au reactionat prompt si solidar contra proiectului „Confederatiei danubiene” preconizata de Budapesta, a restaurarii Habsburgilor, precum si contra tentativelor ce s-au facut de a fi atrase intr-un razboi de interventie in Rusia Sovietică.

Astfel, în august 1920, s-a semnat, la Belgrad, tratatul defensiv intre Cehoslovacia si Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor; la 23 aprilie 1921, la Bucuresti, a fost semnata Convenția de alianta defensiva dintre Romania si Cehoslovacia și la 7 iunie același an, a fost semnata, la Belgrad, Convenția de alianta defensiva dintre România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, toate avand ca obiectiv fundamental mentinerea si respectarea Tratatului de la Trianon.

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, semnata la 23 ianuarie 1922 prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei convenții prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de fortele armate ale Bulgariei si Ungariei.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluând însă cu unele modificari, prevederile acestora. Alianța opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, echivalentul a trei divizii de artilerie și 14 escadrile de aviație.

Conventiile politico-militare dintre cele trei tari au consfințit codificarea Micii Intelegeri sub forma unui sistem de aliante ce-si propunea apararea independentei si integritatii teritoriale a statelor semnatare. Convenția în trei aprecia ca principalul pericol pentru integritatea statelor ce compuneau Mica Ințelegere îl reprezenta revizionismul ungar, socotind pe deplin posibil un atac simultan al puterilor fasciste și revizioniste.

Pericolul revizionist si revanșard a devenit deosebit de grav dupa accederea hitlerismului la putere în Germania (30 ianuarie 1933) si a neîncetatelor încălcari ale tratatelor de pace ce i-au urmat, ca urmare a politicii conciliatoare promovate constant de unele cercuri din Marea Britanie si Franța.

Imagine similară

Foto: Țările participante la Pactul  Micii Înțelegeri

În aceasta situație, la inițiativa diplomației române, la 16 februarie 1933, a fost semnat Pactul de organizare a Micii Intelegeri menit sa consolideze coeziunea alianței, iar tratatele politico-militare care legau cele trei țări intre ele au fost prelungite, cu acel prilej, pe timp nelimitat.

Cu sprijinul aliaților săi, Iugoslavia si Cehoslovacia, România s-a preocupat intens pentru realizarea și în Peninsula Balcanică a unei organizații regionale de securitate menite sa-i asigure granița sudică in eventualitatea unui atac din partea Bulgariei.

Astfel, la 9 februarie 1934, a fost semnat la Atena, intre România, Iugoslavia, Turcia si Grecia, Pactul Intelegerii Balcanice având ca principal obiectiv menținerea statu-quo-ului teritorial în această parte a Europei și garantarea mutuală a părților „față de eventualitățile ce ar putea afecta interesele lor”.

Imagini pentru pactul intelegerii balcanice harta

Harta: Țările participante la Pactul Intelegerii Balcanice

 

 

Odată încheiate acordurile politice, guvernele de la București, Belgrad, Ankara și Atena au elaborat o serie de convenții militare bilaterale, după care, în noiembrie 1935, la prima conferință militară în trei, cu participarea delegatiilor statelor majore roman, iugoslav si turc a fost semnata Convenția militară între România, Iugoslavia și Turcia, iar la 10 noiembrie 1936, a fost parafată, la București, Convenția militară în patru (Grecia, Iugoslavia, Romania, Turcia).

Convenția militara cvadripartita, ca și convenția tripartită, urmarea scopuri defensive, de apărare in eventualitatea unui atac neprovocat din partea Bulgariei sau Albaniei (acționând singure sau împreună, sau fiecare din ele sau amândouă împreună cu Ungaria).

Dacă unul din adversarii probabili ar fi atacat prin surprindere unul din statele aliate, celelalte trei state se angajau ca, la cererea celui atacat, sa decreteze mobilizarea forțelor prevazute în convenție și să acționeze cât mai repede posibil împotriva atacantului.

Strategii militari români apreciau cooperarea politica si militara din cadrul Intelegerii Balcanice nu numai prin prisma unei aparari in comun a membrilor acestui pact, ci și ca o prelungire în sud-estul Europei a Micii Intelegeri.

Concomitent, factorii de decizie politico-militari români au inițiat, în ultimele luni ale anului 1934, actiuni ce vizau stabilirea cadrului legal de coordonare a eforturilor militare ale statelor Micii Intelegeri in perspectiva unui conflict generalizat. Astfel, la intrunirea de la Bucuresti din martie 1934 a sefilor marilor state majore roman, iugoslav si cehoslovac, seful M.St.M. român, generalul Ion Antonescu, a prezentat Proiectul de operatiuni nr. 4, care estima conditiile generale de agresiune asupra Romaniei din partea Ungariei, concomitent cu atacarea sau amenintarea Cehoslovaciei, de armatele germane si austriece, iar a Iugoslaviei de forte italiene si albaneze (efectivele, datele si directiile de atac, obiectivele).

In aceasta eventualitate, masurile de aparare erau concepute in ideea ca pericolul cel mai probabil pentru fiecare dintre cele trei state aliate il constituia Ungaria hothystă si, prin urmare, colaborarea militara dintre ele trebuia sa se limiteze la organizarea ripostei in potriva unui atac neprovocat din partea acesteia.

Amenințarea din partea Ungariei devenea si mai mare in cazi unui conflict generalizat, situatie in care aceasta tara putea sa atac unul din cele trei state aliate in cooperare cu armatele unor mari puteri revizioniste si revanșarde.

Aceasta eventualitate a fost discutata de sefii celor trei state majore la intrunirile de la Praga (noiembrie 1934), Belgrad (noiembrie 1935), Bucuresti (iunie 1936), Praga (decembrie 1937), la care s-a hotarat luarea imediata a ofensivei impotriva Ungariei, avansandu-se chiar ideea formarii, in caz de razboi, a unui comandament unic si crearea in comun, a unei’ industrii de interes militar.

In conceptia factorilor de decizie politica si militara de la Bucuresti, cele doua aliante regionale – Mica Intelegere si Intelegere Balcanica -, legate intre ele prin prezenta Romaniei si Iugoslaviei puteau constitui si un baraj in calea inaintarii germano-italiene spre sud-estul Europei.

Potentialul de razboi de care dispunea laolalta România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Turcia si Grecia, in anii premergatori razboiului, ar fi putut, în conditiile in care s-ar fi asigurat sprijinul Angliei, Frantei si Uniunii Sovietice, sa constituie un front de apararea statu-quo-ului în aceasta parte a Europei in fața puterilor revizioniste si revansarde.

Politica de cedare în fața forțelor revanșarde si revizioniste promovata de puterile occidentale a facilitat ofensiva puterilor revizioniste spre rasaritul si sud-estul Europei.

Ocuparea de catre Germania a Austriei, Cehoslovaciei si Poloniei in anii 1938-1939 a dus la dezagregarea celor doua alianțe regionale și odată cu aceasta la prabușirea sistemului de alianțe politico-militare ale României din perioada interbelică.

http://theo-phyl-politea.blogspot.com/2010/04/sistemul-aliantelor-politico-militare.html

Articol de Col. prof. univ. dr. Ioan Vlad

 

 

 

 

 

02/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOCUMENTAR: DE CE NU ȘTIU MAGHIARII DIN SECUIME LIMBA ROMÂNĂ

02/12/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: