Prof. dr. Anatol Petrencu: Delegaţia basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris și lupta împotriva diversionismului antiunionist rus

 

 

 

 

 

27 martie 1918 – Sfatul Țării din Republica Democrată Moldovenească (fosta gubernie țaristă rusă Basarabia) votează cu o mare majoritate UNIREA cu Țara Mamă, România.

A urmat marea bătălie diplomatică pentru recunoașterea pe plan internațional a acestei uniri. 

 

Rostul şi rolul delegaţiei basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris

  

Activitatea delegaţiei României în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris este studiată destul de bine de istoriografia românească. Au fost publicate documente diplomatice, scrisorile unor delegaţi, articole şi monografii.

Atât membrii delegaţiei române, cât şi istoricii contemporani români au considerat că în capitala Franţei România a fost prezentată de o singură delegaţie.

În pofida acestui fapt, sunt mai mulţi autori care consideră că au activat două delegaţii oficiale, una de la Bucureşti (România), alta de la Chişinău (Basarabia). Această opinie eronată a fost repetată cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi făurirea României întregite (2018).

În articolul de faţă au fost analizate documentele timpului, în special – corespondenţa lui Ion Pelivan cu persoane politice din Chişinău, care demonstrează fără tăgadă că basarabenii trimişi oficial la Paris au activat în cadrul unei singure delegaţii româneşti.

În 2018, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire şi formarea României întregite au fost expuse diverse subiecte, legate de importantul eveniment, între care şi participarea delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919).

Între opiniile expuse cu acest prilej s-a afirmat cum că la Conferinţa de Pace de la Paris au fost două delegaţii româneşti – una reprezenta România, cealaltă – Basarabia, altfel spus: ce fel de Unire a Basarabiei cu România a fost dacă au fost două delegaţii distincte?

Problema participării delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris cu scopul recunoaşterii Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România, la 27 martie 1918, a fost examinată de istoricii din Chişinău[1].

Basarabenii Ion Pelivan şi oamenii lui sunt trataţi ca parte componentă a delegaţiei României. De exemplu, istoricul Ion Ţurcanu scrie

„…Delegaţia română, iar în cadrul ei – Pelivan şi oamenii săi, trebuia să fie cât mai insistentă. Ceea ce s-a şi făcut”[2].

Întâlnim, însă, şi o altă opinie, care alimentează confuzia. Astfel, istoricul rus Mihail Melitiuhov scrie că în septembrie 1919 România a trimis în Paris o delegaţie a basarabenilor, care prin toate mijloacele demonstra caracterul progresist al Unirii Basarabiei cu România[3].

Scopul acestui studiu este de a demonstra care a fost rostul şi rolul delegaţiei oficiale a basarabenilor la Conferinţa de Pace de la Paris şi care erau intenţiile altor „basarabeni”, aflaţi în capitala Franţei.

Pentru realizarea scopului propus am utilizat surse documentare ale timpului[4], precum şi lucrările specialiştilor în acest domeniu[5].

La 18 ianuarie 1919, la Paris, şi-a deschis lucrările Conferinţa de Pace care avea drept scop rezolvarea problemelor apărute între statele învinse şi cele învingătoare în urma Marelui Război, precum şi organizarea politică a Europei postbelice (problema frontierelor) şi soluţionarea problemelor de ordin economic ale statelor beligerante.

 

 

 

 

 

 

 

 

Delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I. C. Brătianu (foto sus).

 

 

 

 

Pe parcurs, componenţa nominală a delegaţiei oficiale s-a modificat, în activitatea ei fiind antrenate alte persoane oficiale. Pe parcursul lucrărilor Conferinţei, delegaţia oficială română a fost consultată de specialişti din diverse domenii.

La baza rezolvării litigiilor apărute în urma războiului mondial a fost pus principiul naţionalităţilor (fiecare naţionalitate să beneficieze de propria ţară).

Astfel, sarcina delegaţiei române a fost recunoaşterea prin tratate de către Aliaţi a României întregite, rezultat al deciziilor forurilor reprezentative ale Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

La 3 februarie 1919, Ion Inculeţ, ministrul Basarabiei în Guvernul de la Bucureşti, i-a trimis o scrisoare lui Ion Pelivan, la acel moment – director al justiţiei în Directoratul (guvernul) provizoriu (de tranziţie) de la Chişinău, în care a insistat asupra plecării lui Ion Pelivan la Paris:

„Dragă Ionel, este absolută nevoie să pleci la Paris, să reprezinţi Basarabia. Am vorbit cu Bucureştii şi părerea tuturor este că nu poate pleca altul decât Măria ta…”[6]

Ion Pelivan a dat curs propunerii, expuse de Ion Inculeţ, şi la mijlocul lunii martie 1919 a ajuns a la Paris, fiind însoţit de soţia sa, Maria Pelivan, şi de I. Condurache, secretar-asistent. Starea de lucruri de la Legaţia română de la Paris l-a decepţionat pe Ion Pelivan (despre asta i-a scris prietenului lui Daniel Ciugureanu, delegatul guvernului de la Bucureşti în Basarabia.

În pofida greutăţilor existente la Paris, Ion Pelivan s-a angajat plenar în opera de convingere a Marilor Puteri Aliate ca aceştia să recunoască oficial România reîntregită.

În cadrul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris Ion Pelivan a fost nominalizat membru al Comisiei financiare în calitate de consilier, şi al Subcomisiei proprietate industrială.

Din corespondenţa întreţinută de Ion Pelivan că factorii de decizie de la Bucureşti, precum şi cu persoane apropiate de la Chişinău, devine clar că el se considera delegat oficial al României, nu al Basarabiei, iar activitatea de bază a lui a fost să determine Mariile Puteri să recunoască Unirea Basarabiei cu România.

În Paris, destul de repede, Ion Pelivan a constatat că Basarabia era prea puţin cunoscută membrilor delegaţiei României, că în anii războiului Statul Român a promovat o activitate propagandistică pro-Bucovina şi pro-Transilvania şi prea puţin sau chiar deloc pro-Basarabia.

Astfel, în una din scrisori, adresate lui Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan constata: „În tot timpul războiului, pentru Basarabia nu s-a făcut nici o propagandă favorabilă nouă.

Din contra, ruşii şi evreii, în Elveţia, America, Anglia şi aici, în Franţa, prin toate jurnalele, majoritatea cărora sunt evreieşti, au tratat Basarabia ca ocupată de armata română, fără consimţământul ei. Apoi, despre „teroarea armatei şi administraţiei române” s-a făcut o vâlvă nespusă”[7].

În plus, Ion Pelivan a constatat prezenţa uriaşă a intereselor Rusiei faţă de Basarabia. Aceste interese erau promovate de diverse persoane, legate de trecutul acestei provincii româneşti. La Paris activa fostul ambasador al Rusiei ţariste Vasili Maklakov, cu pretenţii de reprezentant „oficial” la Conferinţa de Pace.

Tot aici se afla fostul ministru de Externe rus Serghei Sazonov, fostul membru al Guvernului Provizoriu din Rusia, istoricul Pavel Miliukov, alţi foşti demnitari ruşi.

În aprilie 1919, în Paris a sosit o delegaţie formată din fostul mareşal al nobilimii basarabene Alexandr A. Krupenski, fostul primar al Chişinăului în 1917, Alexandr Karol Schmidt, fostul preşedinte al fracţiunii ţărăneşti în Sfatul Ţării Vladimir Ţâganko.

Aceştia s-au prezentat drept reprezentanţi ai „Comitetului de salvare al Basarabiei de sub jugul românesc”, organizaţie constituită la Odesa.

Ulterior la numiţii „delegaţi” au aderat încă câteva persoane.

În scrisoarea lui Ion Pelivan din 28 aprilie 1919, adresată lui Daniel Ciugureanu, este prezentată activitatea grupului respectiv: „Au sosit aici de vreo 2-3 săptămâni dnii A. K. Schidt şi A. N. Krupenski, care punându-se în legătură strânsă cu dnii Sazonov şi Sevastopulo (fostul secretar al fostei legaţii ruse aici), precum şi cu alţi ruşi şi rusofili, au început o propagandă înverşunată contra alipirii Basarabiei la România şi făţiş, şi pe sub mână”.

Ion Pelivan i-a trimis adresatului ziarul „Le Temps” din 28 aprilie 1919, unde, „dându-se drept mandatarii Zemstvei Guberniale” şi numindu-se „delegaţii Basarabiei”, spun lucruri jignitoare şi neadevărate la adresa României şi Sfatului Ţării „bolşevist” şi „anarhist”, iar drept consecinţă cer „întoarcerea Basarabiei la Rusia reconstituită”[8].

Pretinşii reprezentanţi ai Basarabiei la Paris au desfăşurat o activitate de invidiat: au organizat conferinţe, au publicat cărţi şi broşuri propagandistice, articole şi materiale, care conţineau afirmaţii false, referitoare la Unirea Basarabiei cu România, cum că Unirea din 27 martie 1918 ar fi fost „o invenţie a delegaţiei basarabene şi totodată a unui grup de intelectuali din Chişinău”, cum că actul Unirii ar fi fost „smuls prin forţă şi corupţie”.

Ion Pelivan scria mai târziu: „La un moment dat, marele publicist August Gauvaine, un prieten al nostru, mă invită şi îmi atrage atenţia asupra acţiunii mârşave a „delegatului basarabean” A. Krupenski, care umbla dintr-o redacţie în alta a gazetelor mari din Paris, cu nişte „ţărani basarabeni improvizaţi”, „ţărani de carnaval”, care „mărturisesc” şi se plâng în moldoveneşte, că ei nu pot suporta „jugul românesc în Basarabia”[9].

Activitatea lui Ion Pelivan a avut un caracter combativ şi multilateral. Astfel, patriotul român basarabean a demonstrat că Krupenski, Schmidt et K° nu aveau mandate ce ar fi demonstrat că ei reprezintă Basarabia, că erau simpli impostori. Ion Pelivan a publicat un şir de articole în ziarele „Le Temps”, „Matin”, „Figaro”, „La Victoire” etc., în care a arătat că Alexandr Krupenski nu era „socialist”, după cum se prezenta acesta în capitala Franţei, ci „mareşal al nobilimii din Basarabia, dictator de fapt al acestei provincii nenorocite, şambelan al ţarului Nicolai al II-lea şi mare latifundiar basarabean”[10].

Ion Pelivan a dovedit că A. Krupenski avea motive personale să protesteze împotriva Unirii Basarabiei cu România, asta pentru că Sfatul Ţării (Parlamentul legitim al Basarabiei) a expropriat moşiile marilor proprietari, între care şi cea a lui A. Krupenski; pământurile expropriate fiind împărţite ţăranilor fără sau cu puţin pământ.

La sugestia unui amic francez, Ion Pelivan a publicat broşura „Le nobles Kroupenski”, în care, pe bază de documente, a arătat „trecutul de cameleoni, renegaţi şi delapidatori de bani publici, a unor reprezentanţi ai familiei Krupenski, ramura rusificată din Basarabia”[11].

Având argumente incontestabile, Ion Pelivan a demonstrat că Alexandr Carol Schmidt, de origine germană, cu care fusese coleg la Universitatea din Dorpat, într-adevăr a fost ales, în 1917, primar al Chişinăului, cu precizarea că cei care l-au ales nu au fost locuitorii oraşului, ci soldaţii ruşi, dezertori de pe Frontul român.

După ce arătase faţa adevărată a altor „reprezentanţi” ai Basarabiei, Ion Pelivan conchidea că toţi aceşti indivizi, care se erijau în „delegaţi ai Basarabiei” şi care au fost în mâna guvernelor din Petersburg simple instrumente de deznaţionalizare şi rusificare a moldovenilor basarabeni, nu aveau nici o legătură organică cu pământul Basarabiei şi prin urmare nu aveau dreptul de a vorbi în numele ei.

Cu privire la propaganda cauzei româneşti la Conferinţa de Pace, Ion Pelivan a constatat o prestaţie slabă a acesteia pentru perioada aflării lui ion I. C. Brătianu în fruntea delegaţiei României.

Lucrurile s-au schimbat în noiembrie 1919, odată cu venirea lui Alexandru Vaida-Voievod la Paris. „Publicaţiile româneşti s-au înmulţit în mod considerabil”, – scrie Ion Pelivan.

Problema recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România se tărăgăna. La un moment, Ion Inculeţ şi-a expus dorinţa de a veni la Paris pentru a impulsiona soluţionarea problemei. Ion Pelivan, însă, era de altă părere: venirea lui I. Inculeţ ar fi dăunat cauza basarabenilor.

La sugestia lui Ion Pelivan, la Paris au fost trimişi reprezentanţi ai diferitor categorii sociale din Basarabia.

 

 

 

 

 

Astfel, au fost trimişi „Moşu” Ion Codreanu, ţăran din satul Ştefăneşti, judeţul Soroca, din partea Congresului ţărănesc pan-basarabean, poetul Sergiu Cujbă, reprezentant al cooperativelor şi cercurilor intelectuale basarabene şi studentul Gheorghe Năstasă, delegat al studenţimii basarabene, toţi cu mandate în regulă.

Aceşti reprezentanţi ai Basarabiei, timp de 4-5 săptămâni, „s-au prezentat mai multor delegaţi francezi, italieni şi unui delegat englez, prezentându-le fiecăruia câte un memoriu în chestia Basarabiei. Ei au făcut bună impresie în cercurile respective…”[12]. Aceşti reprezentanţi ai diverselor pături sociale basarabene nu prezentau o „delegaţie a Basarabiei”, aşa cum scriu unii autori.

Ei, aceşti reprezentanţi basarabeni, au susţinut cauza Unirii în cadrul activităţilor delegaţiei României la Paris, mandatul lor nu a fost reprezentarea Basarabiei ca o unitatea administrativ-teritorială aparte, scopul lor a fost demonstrarea caracterului românesc al provinciei deja unite cu România în martie 1918.

În capitala Franţei, pe durata desfăşurării Conferinţei de Pace, în afara delegaţilor oficiali, a diferiţilor autoproclamaţi „oficiali”, de fapt impostori, au activat diverşi aventurieri, între care „vestitul Cătărău” – Ilie V. Cătărău (1888-1955), aventurier politic[13]. Despre acest personaj Ion Pelivan a scris următoarele:

„Aici, în Paris, se află vestitul Cătărău. A fost la Brătianu, dar n-a fost primit. L-a primit colonelul Toma Dumitrescu, căruia-i cerea vreo slujbă. Însă n-a fost angajat. Acum văd că se linguşeşte pe lângă delegaţia ardelenească.

Unii din ardeleni unt încântaţi de Cătărău… Mai deunăzi, în lipsa mea de acasă, mi s-a aruncat prin fereastra deschisă în cameră o mică bombă de sticlă, care, când s-a fărâmat, a umplut odaia de o putoare nespusă, de un fel de gaz, ce aducea a ou clocit şi de o mulţime de bucăţele foarte mărunte  de sticlă. Nevastă-mea care se afla în odaia de alături, odaia de baie, s-a speriat foarte mult. Ea crede că asta este trebuşoara lui Cătărău”[14].

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 28 octombrie 1920, recunoscând că pin punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic Unirea Basarabiei cu România este justificată şi având în vedere că populaţia din ţinut a manifestat dorinţa de a se uni cu România, reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei, pe de o parte, şi ai României, pe de altă parte, au recunoscut suveranitatea României asupra Basarabiei.

Votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a căpătat consacrare internaţională.

În concluzie: Documentele studiate demonstrează că în capitala Franţei a fost o singură delegaţie, care reprezenta interesele naţionale ale României întregite. Recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România s-a datorat activităţii asidui a întregii delegaţii române, în cadrul căreia au muncit şi reprezentanţii legitimi ai Basarabiei, între care, un rol de excepţie l-a avut Ion Pelivan, scrie istoricul de la Chișinău, prof. universitar dr.Anatol Petrencu, pe blogul său http://anatolpetrencu.promemoria.md.

 

 

Textul  acestei comunicări a fost prezentat în cadrul Conferinței științifice internaționale „Contribuția Armatei Române şi a elitelor la apărarea şi recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)”, desfăşurate la Iaşi, la Cercul Militar, Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe data de 20-22 iunie 2019.

 

Bibliografie:

 

1. Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 55-90.

2. Melitiuhov Mihail. Бессарабский вопрос между мировыми войнами. 1917-1940 [Problema Basarabiei între cele două războaie mondiale. 1917-1940], Moscova, Editura „Vece”, 2010.

3. Pelivan Ion. Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1991, nr. 1, p. 27-43.

4. Ion Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări, Chişinău, Firma editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”, 1998, p. 187-194.

Surse web:

Ilie Cătărău. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Cătărău [accesat 4. 11. 2019]

---

[1] Ion Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări, Chişinău, Firma editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”, 1998, capitolul „Ioan Pelivan despre examinarea chestiunii basarabene la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), p. 187-194. Tot aici a fost retipărită „Corespondenţa de la Paris a lui Ioan Pelivan”, p. 294-332.

[2]Ibidem, p. 188.

[3] Mihail Melitiuhov. Бессарабский вопрос между мировыми войнами. 1917-1940 [Problema Basarabiei între cele două războaie mondiale. 1917-1940], Moscova, Editura „Vece”, 2010, p. 89.

[4] Revista de lectură istorică „Patrimoniu” a publicat memoriile lui Ion Pelivan, redactate în decembrie 1940, întitulate „Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)”. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1991, nr. 1, p. 27-43. În 1993 aceiaşi revistă a publicat un set de scrisori, semnate de Ion Pelivan, trimise din Paris oamenilor politici de la Chişinău, scrisori în care semnatarul prezenta situaţia reală privind recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România în capitala Franţei – „Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori”. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 55-90.

[5] Aduc mulţumiri istoricului Ion Negrei pentru materialele oferite autorului acestor rânduri.

[6]Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace de la Paris în scrisori. În: Patrimoniu. Revista de lectură istorică, 1993, nr. 1, p. 56.

[7]Ibidem, p. 66.

[8]Ibid., p. 58.

[9] Ioan Pelivan. Ion C. Inculeţ şi Conferinţa de Pace de la Paris…, p. 30.

[10]Ibidem, p. 31.

[11]Ibidem.

[12]Ibid., p. 42.

[13] Vezi mai mult: Ilie Cătărău. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Cătărău [accesat 4. 11. 2019]

[14]Delegaţia basarabeană la Conferinţa de Pace…, p. 67.

 

Istorie însângerată. Exterminarea de către KGB a artizanilor Marii Uniri din Basarabia în NOAPTEA DEMNITARILOR – 5-6 mai 1950

 

 

 

 

 

 

Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Pan Halippa si Gheorghe Bratianu

 

MARTIRII BASARABIEI și BUCOVINEI. 

 

Se împlinesc astăzi, 5 mai, 68 de ani de la un eveniment tragic al istoriei noastre, așa-numita „noapte a demnitarilor”, când liderii comuniști și instrumentele lor docile au hotărât ca miniștri și demnitari importanți ai perioadei 1918-1945 – între ei și academicieni – să fie arestați și ulterior condamnați ca vinovați pentru activitatea politică desfășurată de-a lungul timpului.

Printre ei se regăsesc doctorul Daniel Ciugureanu, fost prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, Pantelimon Halippa, artizan al Marii Uniri, istoricii Gheorghe Brătianu și Ion Nistor sau Alexandru Lapedatu, fost președinte al Senatului, ministru al Cultelor și Artelor și președinte al Academiei Române și omul care a transportat Tezaurul României la Moscova, ucis în temniță după doar trei luni.Această operațiune făcea parte, evident, dintr-un plan întocmit la Moscova și „oferit” cu mărinimie statelor-satelit controlate de URSS prin ocupația militară pe care aceștia au exercitat-o în tot răsăritul Europei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Era o rețetă brevetată de către bolșevici, care, în primele două decenii ale perioadei interbelice, au lichidat fizic vechea elită, înlocuind-o cu personaje controversate care aveau o mare calitate – aceea a docilității fără limite față de partid și liderul său.Noii lideri de la București au acceptat și îmbrățișat fără rezerve toate „inovațiile” propuse de „marele prieten” al României, Iosif Vissarionovici Stalin, iar memoria arhivelor păstrează și astăzi listele întocmite de lucrătorii din aparatul represiv al Ministerului de Interne, cu numele, funcția și vinovăția celor care trebuiau arestați.

Inițial, pe această listă au fost trecute aproape 100 de persoane, dar, la momentul efectuării operațiunii propriu-zise, numai 69 de persoane au putut fi identificate și arestate de către cei însărcinați cu executarea acestei operațiuni.Odată întocmită această listă a „dușmanilor” poporului și ai partidului, în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, s-a trecut la punerea în practică a operațiunii.

Într-o notă care se dorea a fi un bilanț al întregii acțiuni, cei care au executat ordinele își informau șefii că, în vederea arestării persoanelor vizate, s-au alcătuit 38 de echipe, fiecare având șase persoane în com­ponența sa. Membrii echipelor proveneau de la Școala Direcției Generale a Securității Poporului (115 persoane), de la Direcția Securității Capitalei – 40 de angajați și alți 63 de angajați de la Direcția a IV-a a contra­informațiilor militare. Opera­țiu­nea a fost de­clanșată la miezul nopții. Echipele aveau informații detaliate privind adresele și persoanele care urmau să fie arestate.

Acestea au descins, înarmate cu mandate de percheziție și de arestare și protejate de întuneric, la domiciliile suspecților. Ajunși la diverse ore ale nopții, ofițerii și agenții de securitate au bătut la ușile persoanelor vizate, le-au arestat și percheziționat locu­ințele, în căutarea de materiale suspecte care să-i incrimineze ca „dușmani” ai noului regim și ai lumii care tocmai se năștea pe suferința întregului popor.

Și aceasta, cu prețul exterminării elitei vechiului regim.Lista dușmanilor poporuluiRețeta pe care comuniștii români o primiseră de la Moscova și o respectau cu sfințenie nu era una neapărat nouă, dintotdeauna în vreme de mari prefaceri, când sunt lipsuri și nevoi, pentru a se mai elibera din tensiunile sociale, se apela la căutarea dușmanilor din interior, a țapilor ispășitori.

Așa se face că în acea nefastă noapte, persoane cu o contribuție remarcabilă la făurirea istoriei naționale, și ne referim aici la cei care au înfăptuit Marea Unire din 1918, au fost încarcerați, cei mai mulți dintre ei plătind cu viața imaginarele vinovății formulate de sistemul represiv comunist.De departe se remarcă figura tragică a doctorului Daniel Ciugureanu, fost prim-ministru al Republicii Democratice Moldo­venești, artizan și personaj important al unirii Basarabiei cu România în 27 martie 1918, ministru și deputat al României Mari.

În noaptea arestării, transportat într-o dubă care îi ducea spre închisoarea de la Sighet, a făcut congestie cerebrală și a murit, în ziua de 6 mai, la Turda.O altă personalitate aflată pe listă, dar care a avut șansa supra­viețuirii, a fost liderul basarabean și, în același timp, artizan al unirii Basarabiei cu patria-mamă, Pantelimon Halippa.

El a fost dus la Sighet, unde a stat doi ani, apoi a fost predat NKVD-ului, care l-a dus la Chișinău, l-a judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia, după care a fost mutat la închisoarea Aiud, de unde a fost eliberat în cele din urmă în 1957.Și Ion Pelivan, o altă figură importantă a procesului unirii Basarabiei cu România, a făcut parte din acest lot arestat în noaptea de 5 spre 6 mai, el găsindu-și sfârșitul în același penitenciar patru ani mai târziu.

Alături de aceste trei nume mari ale generației de la 1918 care a realizat unirea Basarabiei s-a mai aflat și Ion Nistor, istoric și membru al Academiei Române, dar și o personalitate de seamă a aceleiași generații care s-a remarcat ca unul dintre artizanii unirii Bucovinei cu România din 28 noiembrie 1918. Alături de Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, a organizat și pregătit lucrările Congresului General al românilor bucovineni și ale Adunării care a decretat unirea Bucovinei. Nistor a fost cel care a redactat și citit în fața delegaților actul cu declarația de unire.

Acesta a supraviețuit experienței carcerale. A fost eliberat în anul 1955, după cinci ani de temniță grea.Abuzuri și crimeUn destin tragic l-a avut și o mare personalitate a istoriografiei românești, istoricul Gheorghe I. Brătianu, un om care a luptat și a fost rănit pe frontul Primului Război Mondial, care și-a adus pe această cale jertfa sa pentru edificarea Marii Uniri. Marele istoric, arestat în acea noapte de 5 spre 6 mai, și-a găsit sfârșitul trei ani mai târziu în peniteniciarul de la Sighet.Citiți Gheorghe I. Brătianu, martir pentru Basarabia şi Bucovina, ucis de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

De altfel, pe lista celor decedați la Sighet se mai află și alte nume marcante ale vechii elite interbelice, precum Constantin Brătianu și Constantin Argetoianu.Noaptea demnitarilor rămâne în istorie ca un episod trist și tragic în același timp. A fost unul dintre multele capitole pline de abuzuri și crime comise de regimul comunist.

De consemnat este faptul că, din păcate, personalități ale istoriei noastre, oameni cu o remarcabilă contribuție la edificarea Marii Uniri, a României Mari, și-au găsit sfârșitul sau au suportat povara și umilința închisorilor regimului comunist. (Alți Martiri ai Unirii au fost arestați de NKVD direct din Basarabia, încă de la prima ocupație, din 1940, apoi deportați și uciși în Siberia sau stepele Kazahstanului.

Practic, nici un român din Sfatul Țării nu a scăpat de pe lista neagră a KGB-ului – n.n.)Acum, în anul Centenarului, se cuvine să ne oprim o clipă din zbuciumul activităților noastre cotidiene și să facem o cuvenită reverență în fața memoriei înaintașilor noștri care au făcut Marea Unire și care au fost „răsplătiți” cu suferință și temniță pentru ceea ce au făcut pentru țara lor.

Prof. Dr. Dorin Stănescu / Ziarul LuminaNOAPTEA DEMNITARILOR 5/6 MAI 1950EXTERMINAREA ELITEI ROMÂNEȘTI“Noaptea demnitarilor” este un termen folosit în istoriografia română pentru a desemna un val de arestări care au avut loc în noaptea de 5/6 Mai 1950. Regimul comunist a arestat în cadrul acestei operațiuni concertate un lot de foști înalți demnitari români, printre care prim-miniștri, miniștri, secretari de stat, funcționari superiori ai administrației, generali ai armatei, academicieni și preoți.

Majoritatea din ei erau făuritorii României Mari.Deși fuseseră vizate inițial 84 de persoane, autoritățile au putut identifica la domiciliu sau alte locuri 74 de persoane, din care au fost arestate la acea dată 69 de persoane.

Demnitarii au fost transportați la închisoarea Sighet astfel: 65 de persoane în dube din București și 3 persoane (Ion Gigurtu, Sever Bocu și Aurel Vlad) separat, din alte localități. O persoană, este vorba despre Dimitrie Nistor, a rămas întemnițată la București. Vă amintesc că ulterior la închisoarea Sighet din Sighetu Marmației, România, au fost adunate în total peste 200 de personalități marcante ale apocii care au făcut parte din elita românească, dar totul a început de la Noaptea Demnitarilor…

Puternic marcaţi de şocul arestării nocturne şi de incertitudinea privind soarta lor în continuare, îmbarcaţi în dubele din curtea Ministerului de Interne, foştii demnitari vor porni pe drumul Sighetului.

Iată cum s-a făcut repartizarea lor în cele patru dube:

1. Duba Nr. 16964 (14 persoane)Alexandru Tătărescu, Ștefan Tătărescu, Emanoil Tătărescu, Constantin Argetoianu, Virgil Potârcă, Valeriu Pop, Alexandru Lapedatu, Ion Răşcanu, Ion Savin, Filip August, Victor Gomoiu, Constantin Ilașievici, Gheorghe Taşcă, Ion Cristu.

2. Duba Nr. 16968 (16 persoane) Constantin (Dinu) Brătianu, Constantin (Bebe) Brătianu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Tătărescu, Pantelimon Halippa, Petre Bejan, Gheorghe Vântu, Ion Manolescu-Strunga, Ion Mihai Racoviţă, Dumitru Alimănişteanu, Radu Portocală, Constantin Giurescu, Tancred Constantinescu, Nicolae Samsonovici, Napoleon Creţu, Alexandru Popescu-Necşeşti.

3. Duba Nr. 16971 (17 persoane)Ion Nistor, Voicu Nițescu, Ion Pelivan, Constantin Zamfirescu, Vasile Sasu, Victor Bădulescu, Nicolae Marinescu, Albert Popovici-Taşcă, Dan Sever, Florian Ștefănescu-Goangă, Nicolae Sibiceanu, Teofil Sauciuc-Săveanu, Victor Papacostea, Zamfir Brătescu, Titus Popovici, Henri Cihoski, Gheorghe Leon.

4. Duba Nr. 16986 (18 persoane)Daniel Ciugureanu, Constantin Angelescu, Ermil Gheorghiu, Mihai Priboianu, Grigore Dumitrescu, Nicolae Budurescu, Mihai Măgureanu, Nicolae Zigre, Alexandru Glatz, Dumitru Munteanu-Râmnic, Sebastian Bornemisa, Dumitru Teodorescu, Dumitru Caracostea, Gheorghe Strat, Ion Perieţeanu, Gheorghe Vasiliu, Achile Diculescu, Gheorghe Cipăianu.Unul dintre cei neidentificați de către securitatea comunistă română (lista celor 84) a fost secretarul Sfatului Țării – Ion Buzdugan, cel care a semnat Actul Unirii în calitate de secretar. Ion Buzdugan a anticipat arestarea, s-a deghizat într-un om al străzii și a trăit clandestin cel puțin vreo 5 ani. 

Și basarabeanul Anton Crihan, deputat în Sfatul Țării, a fost inclus pe lista celor 84, dar a putut evita arestarea, ascunzându-se.La închisoarea Sighet erau rezervate 84 de celule pentru viitorii deținuți. Lui Daniel Ciugureanu i s-a atribuit celula Nr. 82. Însă, Daniel Ciugureanu nu a ajuns viu la închisoare. A murit pe drum.

După mărturiile istoricului Constantin Giurescu, arestat în aceeași noapte, Ciugureanu a murit la 6 Mai 1950, lângă Turda. O moarte foarte suspectă. Corpul lui neînsuflețit a fost adus la închisoarea Sighet.

 Totuşi, potrivit evidenței securității, Daniel Ciugureanu ar fi murit în închisoarea Sighet la 19 mai 1950. Nu se cunoaște unde a fost îngropat.De menționat că la închisoarea Sighet au fost aduși mai târziu: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Cardinalul Iuliu Hossu, Mihai Manoilescu, alții.Trăiască în memoria noastră colectivă Martirii Neamului Român!

PS: Aceste crime au fost săvârșite de către ruşii sovietici! Au participat și cozile noastre de topor, dar ordinele veneau de la Moscova!

Să mă ierte Martirii pe care nu i-am menționat… Sunt prea mulți, prea mulți…

Vitalie Ciugureanu

 MĂRTURISITORII

EROII MARTIRI AI BASARABIEI. IOAN GH. PELIVAN – PĂRINTELE NAŢIONALISMULUI DIN BASARABIA

 

 

 

 

 

La 25 ianuarie 1954, într-o celulă sordidă şi supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi şi inaniţie, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei şi unul dintre cei mai mari eroi necunoscuţi ai României: Ioan Gheorghe Pelivan.

Cărţile de istorie ale copii de azi uită să-l consemneze iar Wikipedia e zgârcită, şi ea, cu biografia marelui român – Ioan (Ion) Pelivan: opt rânduri şi-atât.

Ni se aminteşte că s-a născut la data de 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (pe atunci județul Lăpușna, acum raionul Ialoveni) şi că a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale.

A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903).Ion Pelivan a fost o personalitate politică importantă şi a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist.A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș, iar mai tîrziu a fost deținut politic. murind in detentie la inchisoarea Sighet.

Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care în 1918 s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România, ne mai spune Wikipedia.

La 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România.Doar atât? Infim, faţă de viaţa, activitatea, opera şi jertfa cutremurătoare şi continuă a militantului pentru România Mare!

Nici măcar faptul că a fost primul ministru de Externe al Basarabiei şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul României nu se aminteşte.  A fost  deputat, senator şi trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar (ambasador) al României pe lângă Guvernul R. Letone.

 

Satul Răzeni are o semnificaţie istorică aparte, pentru ca   a dat poporului nostru personalităţi de anvergură: Elena Alistrar – unica femeie din Sfatul Ţării, Ion Inculeţ – intelectual care a condus cu demnitate mai multe funcţii publice în cadrul Statului Unitar Român şi să nu uităm de Ion Pelivan, marele naţionalist şi patriot român.

Nume  de referinţă în întreaga istorie a Unirii Basarabiei cu România, aceste trei personalităţi conferă o importanţă specială comunei Răzeni.

 

Inainte de razboi, satul sau natal a primit numele Pelivan, in urma unei calamităţi naturale. Astfel, în urma inundaţilor din 4-5 aprilie 1932, provocate de topirea bruscă a zăpezilor, vatra satului Mitoc din judeţul Orhei, aflată în valea râului Răut, a fost inundată şi acoperită cu apă.

Peste 300 de familii au rămas fără case, iar  Ion Pelivan, trimis pentru a ajuta sinistraţii, a insistat ca „Ferma-model Orhei”, ce aparţinea statului, să cedeze 60 de hectare pentru reaşezarea unei noi localităţi.

Odată cu transferarea, localnicii au denumit satul în cinstea salvatorului lor – Pelivan. La început, denumirea localităţii Pelivan nu a fost consemnată oficial. Ea nu era trecută în inventarele/cadastrele guvernamentale, fiind considerată o mahala a vetrei satului Mitoc, ceea ce nu i-a împiedicat pe locuitorii satului să o numească tot timpul Pelivan.

Am găsit totuşi o menţiune oficială la 1940.

Ancheta deputatului Ion Pelivan

 

 

 

În perioada sovietică, localitatea a purtat denumirea de Mitocul Nou, trecând de mai multe ori dintr-un soviet sătesc în altul.

Însă urmaşii celor pe care Ion Pelivan i-a salvat de la inundaţie nu au uitat fapta lui.

Pe 14 decembrie 1990, adunarea generală a satului a decis revenirea la denumirea de Pelivan. Modificarea a fost confirmată la 22 ianuarie 1992 de Parlamentul R. Moldova care a aprobat decizia sătenilor.

Comuna Pelivan are peste 1.200 de gospodării şi peste 4.000 de locuitori. Gimnaziul din localitate poartă numele lui Ion Pelivan.

Un erou uitat

Din păcate, niciuna din autorităţile României de azi, sau măcar ale Republicii Moldova, nu s-au obosit să-i omagieze oficial viaţa şi moartea martirică. Autorităţile de la Bucureşti nu excelează în omagierea acestui martir, supranumit “Părintele naţionalismului din Basarabia” si nici pâna acum nu există vreo placă comemorativă pe fosta sa casa din strada Ion Luca Caragiale, la nr. 7,  unde acum îşi desfăşoară  activitatea o Casă de licitaţii.
 
 A meritat jertfa acestui erou? Cu siguranţă, da.

Dacă nu pentru noi, care n-am reuşit în 25 de libertate declarată să realizăm ce au făcut marii artizani ai Unirii sub ocupaţia a două imperii, măcar pentru generaţiile viitoare.

 

 

 

 

Sursa:

http://basarabialiterara.com.md/

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/02/cum-a-fost-ucis-de-ocupantii-bolsevici-ai-romaniei-eroul-basarabean-ioan-pelivan-ctitor-al-marii-uniri-din-1918/