CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre eliminarea românilor la ordinele lui Marx, Engels și Lenin. VIDEO

 „Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

 Aşa scria Engels în cotidianul „Neue Rheinische Zeitung”, apărut la 13 ianuarie 1849 şi republicat (nici nu se putea altfel – n.a.) în Opere Complete vol. 8, Moscova, 1977, pag. 229.

Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels ne oferă un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”!

Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! 

Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă.  Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!

Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale maghiare ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky.

Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin.

I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…

Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie…  (http://ioncoja.ro/romanii-un-popor-de-contrarevolutionari).

Larry L. Watts (n. 1956) este un istoric american care se ocupǎ în mod special de istoria României în perioada comunistă.  A absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle și UCLA. A obținut un doctorat la Umea University din Suedia.

Legăturile lui Larry Watts cu România sunt vechi, ele datează înainte de 1989, fapt care reiese din pașaportul sau eliberat la 16 martie 1984 de Ambasada Americană de la București.În 1989, în timpul revoluției din România, era consultant al Corporației RAND (Research ANd Development), un think tank (grup de expertiză) cu puternice legături cu Pentagonul.

 

 

 

 

 

 

 

“Oaia albă în turma neagră” și “Bomba dispărută a României – Rapoarte despre programul secret de arme nucleare”, sunt titlurile celor mai noi lucrări ale profesorului Larry Watts, aflate în curs de apariție, după cum ne-a dezvăluit istoricul Cristian Păunescu, energicul consultant al Băncii Naționale, în introducerea făcută cercetătorului american, înainte de noua sa prezență științifică de marcă la BNR, în cadrul Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, ediţia a XXVI-a, 24 aprilie 2018.

În prezentarea sa de excepție (video), dr. Larry Watts a ținut audiența cu atenția încordată la maximum, în timp ce a explicat cum Marx, Engels și Lenin, au susţinut necesitatea eliminarii românilor pentru natura lor anticomunistă, iar Stalin a ținut permanent în corzi România prin șantajul Transilvania vs Basarabia.

 

 

 

 

 

 

Reclame

20/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lucian Boia: „România e mai sudată ca niciodată”.VIDEO

 

 

România s-a dovedit a fi o construcție națională solidă. A trecut o sută de ani. În 100 de ani n-a existat nicio tentativă de divizare a teritoriului românesc din partea românilor.

Sigur, a existat din afară, în 1940, cu pierderea Basarabiei, Bucovinei, Ardealului de nord, dar asta nu a fost treaba românilor, a fost treaba celor care au răpit României aceste provincii.

Insă în alte locuri nu s-a petrecut asa. Sunt multe hărți foarte interesante pe care le-am reprodus în această carte, hărți etnografice din preajma Primului Război Mondial. Și dacă vă uitați, în una dintre aceste hărți, zona locuită de sârbi, de croați, de bosniaci, de muntenegreni, apar cu o singură culoare. Toti vorbesc sârbo-croată sau croato-sârba, cum îi spuneau unii sau altii. Harta îi reprezenta ca fiind un singur popor, pe criteriul acesta lingvistic.

Or, istoria nu a ratificat acest punct de vedere. Sârbii, croații toți erau de același neam, or iată că unitatea asta s-a spart și s-a spart repede, încă din perioada interbelică, într-o manieră dramatică, vezi asasinarea regelui Alexandru.

Iar în anii mai recenți au fost masacre cumplite, un razboi civil teribil care a aratat că lucrurile nu au funcționat, în formula asta unitară.

Vorbesc aceeași limbă, dar au trecut prin istorii diferite, chiar sensibil diferite, prin spații de civilizație diferite, sârbii sunt balcanici ortodocși, croații sunt catolici, mai occidentalizați, iar slovenii sunt și mai occidentalizați și de asemenea catolici.

Pe lângă limbă și religie contează factorii de ordin istoric, de ordin cultural șamd. Încă o dată spun, există o națiune atunci când oamenii vor ca respectiva comunitate să fie o națiune, dacă oamenii vor altceva nu vom avea o națiune.

Dacă vrei cu tot dinadinsul să-i ții strâns într-o națiune, ajungem uneori la război civil, la dezmembrări dramatice. Așa cum s-au petrecut lucrurile și-n Cehoslovacia, între cehi și slovaci. Nu s-a pretins niciodată că ar fi aceeași limba, dar sunt două limbi foarte apropiate.

Cehoslovacia s-a constituit la sfârșitul Primului Război Mondial într-o manieră bizară, fiindcă era, cum s-a mai spus, și cred, cu dreptate, că era o Austro-Ungarie în miniatură.

Mergând dinspre Apus spre Răsărit, partea cehă cuprindea și o populatie germană în zona de frontieră, în zona muntoasă, sudeții, germanii din zona sudetă, care locuiau masiv pe teritoriul respectiv.

Potrivit dreptului popoarelor la autodeterminare ar fi trebuit să se separe și germanii de cehi. S-a sustinut însă, de data asta cu alt gen de argumente, că Cehia este o unitate istorică și nu poate să fie sfârtecată.

Pe de altă parte, așa a pretins și Ungaria că e o unitate istorică, dar asta nu le-a folosit la nimic, fiindcă s-a ajuns la dezmembrarea Ungariei tocmai pe principiul dreptului la auto-determinare al popoarelor.

După aceea, venea spațiul slovac cu un teritoriu în sudul Slovaciei locuit majoritar de maghiari și li s-a mai adăugat si Rutenia – Ungaria subcarpatică – astăzi parte din Ucraina, zonă locuită de ucraineni sau de ruteni, cum erau numiți, și-n felul acesta Cehoslovacia, într-adevăr, era un stat alcătuit din destul de multe etnii si nu a rezistat.

Din fericire, fără masacrele care au avut loc în Iugoslavia. Totuşi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial germanii au fost evacuați, germanii sudeți, trei milioane de oameni au fost alungați, plătind pentru ceea ce nu ei făcuseră – în orice caz nu toți germanii – în Al Doilea Război Mondial. Şi până la urmă s-au separat și cehii de slovaci, sau slovacii de cehi. Din punctul ăsta de vedere, România oferă o variantă mult mai reușită.

Transilvania a revenit României fiindcă românii erau, la 1918, sensibil mai numeroși decât maghiarii. În teritoriul care s-a unit atunci cu România, nu numai Transilvania propriu-zisă, ci și Banatul, Crișana, Maramureșul, le zicem Transilvania în sens larg, la 1918, sau mai precis la 1910, când a fost utimul recensământ în Austro- Ungaria, românii reprezentau vreo 54%, iar maghiarii 31%, puțin peste 30%.

În fapt chiar mai puțin, fiindcă criteriul la recensămintele austro-ungare era, de fiecare dată, criteriul limbii vorbite, nu al etniei. Maghiara era vorbită de unguri, în cea mai mare măsură, dar nu numai de ei și de evrei de pildă. Deci procentul e în realitate ceva mai mare decât al ungurilor etnici.

Dar și asa, 50 și ceva la sută față de 30% arată clar că românii erau mult mai numeroși. Iar acum sunt încă și mai numeroși. În prezent ungurii au scăzut sub 20%.

Se inversează lucrurile, în loc să se considere cu argumente de neatacat, că România e într-adevăr o construcție națională solidă în prezent, idealizăm, din punctul ăsta de vedere, și deformăm trecutul cu conștiința națională, națiunea română medievală și ne dovedim lipsa de încredere în capacitatea națiunii române să fie astăzi ceea ce este și să continue. Foarte curios.

  Ungaria din perioada monarhiei dualiste austro-ungare, cred că s-a inspirat din modelul francez. Francezii vorbesc de o națiune perfect unitară. In Franta nici astăzi nu există minorități. Pe la televizor mai auzi câte o critică la adresa Franței.

Cineva spunea că românii ar putea să fie un model pentru Franța, pentru respectul acordat minorităților. Poate că da. Dar Franța nu vrea să fie o țară cu minorități. Vrea ca toți francezii să se simtă francezi.

E un proiect generos, dar depinde cum îl aplici, în ce context. Ungurii au încercat să facă treaba asta în Ungaria și au procedat la o maghiarizare care a dat și rezultate, dar nu chiar atât de rapide și atât de depline, cum ar fi dorit conducătorii statului ungar din perioada dualistă.

 

 

 

Sunt națiuni care păreau consolidate, pe teritorii naționale bine definite și acum vedem că iau amploare mișcările separatiste, mai recent în Catalonia, încă de mai mult timp în Scoția, în Italia. Bine, Italia e un caz special.

Spun acum o vorbă care nu știu dacă va deranja sau nu pe cineva, occidentalii nu se simt deranjați atât de repede, românii se simt. Dacă zici ceva ce pare neconvenabil cu privire la trecut sau la un personaj istoric, imediat e un întreg spectacol de proteste.

Ce voiam să spun, glumind puțin și exagerând poate, Italia poate nici n-ar fi trebuit să-si facă unitatea națională în secolul XIX, fiindcă avea o tradiție de neunitate. Italia s-a dezvoltat timp de secole, de-a lungul Evului Mediu și până în plină epocă modernă, pe cetăți și orașe, și pe state, state mici dar cu un rol important chiar în istoria europeană.

Să ne gândim ce a însemnat Florența, Toscana, Venezia. Tradiția asta era mai curând de ordin regional, decât național, unitar, unificator. Și se vede și astăzi, deosebirile sunt mari între Italia de nord și Italia de sud iar reprezentările oamenilor cu privire la istorie și prezent sunt diferite.

Națiunile sunt prinse ca într-un clește, pe de-o parte, de procesul unificator european, iar pe de altă parte, de fragmentarea, în sensul regiunilor.

Nu știu unde se va ajunge. Cert este că ideologia națională în ansamblu nu mai are forța pe care a avut-o în secolul al XIX-lea și nici justificarea pe care avut-o atunci. De altfel, statele astea naționale au ajuns să pară prea mici, de asta se face și Europa.

State care erau mari puteri ale lumii, Marea Britanie, Franta, Germania sunt acum in condiția de state de categoria a doua dacă le comparăm cu China, poate maine si cu India, cu Statele Unite, chiar și cu Rusia.

Unitatea europeană a fost necesară și pentru a depăși grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, motivele sunt multe, dar motivul esențial a fost și acela că țări cândva mari nu mai reprezentau mare lucru pe harta lumii. Doar unirea întregului spațiu european mai poate să facă din Europa, de data asta, un actor planetar important, unul dintre principalii actori politici, economici, militari șamd. Altminteri, nici Franța, nici Germania, nici Marea Britanie nu mai reușeau să fie decât puteri de mâna a doua.

Putere de mâna întâi nu mai poate să fie decât Europa, daca se va face cu adevărat unitatea Europei, în sensul unei federalizări. Nu știm cum va fi viitorul, să nu mă întrebați, că am spus de nu știu câte ori că despre viitor se spun doar prostii, așa că nu țin să spun și eu o prostie în plus, ceea ce știm, e de bănuit, că viitorul va fi foarte diferit de prezent.

Pentru că istoria se accelerează, uitați-vă în 20-30 de ani câte s-au petrecut, de când cu Internetul, cu telefonia mobilă s-au răsturnat complet toate structurile, toate valorile. Si lucrurile merg din ce în ce mai repede. Nu știm ce va fi. Va fi o lume tot mai diferită de lumea de astăzi. Și mă îndoiesc că națiunile vor juca la nesfârșit rolul pe care l-au avut, dacă se va face Europa. Dacă nu se va face Europa va fi teribil.

De imaginat e posibil orice, dar e un scenariu la care aproape îți teamă să te gândești. Ce facem intrăm iarăși într-o stare de anarhie în Europa? Ar insemna anularea completă a oricărui rol pe care Europa l-ar mai fi putut juca la scară planetară.

Să sperăm că se va face Europa și asta înseamnă o Europă care să fie tot mai unită, tot mai cimentată și până la urmă va lua locul națiunilor. Poate, probabil, sigur – nu știu. Asta e.

http://www.contributors.ro/cultura/interviu-lucian-boia/

 

21/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

27 martie 1918 – Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România

 

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu RomâniaMembrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

Actul Unirii Republicii                          Membrii Sfatului Ţării

Democrate Moldoveneşti                      care au semnat actul Unirii

cu România

                                                                            

                                                                          

     

                                                                                          

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, violența trupelor rusești intrate în debandadă generală a determinat Sfatul Țării din Basarabia în şedinţa sa din 8 decembrie 1917, să trimită o  delegaţie la Iaşi pentru a cere guvernului şi reprezentanţilor Antantei ajutor militar pentru stoparea anarhiei bolşevice.

Nici la Iaşi situaţia nu era limpede, iar pe 5 ianuarie, Chişinăul a fost ocupat de bolşevici. În aceeaşi seară, Blocul Moldovenesc, fracţiunea cea mai numeroasă din Sfatul Ţării, a trimis o nouă delegaţie la Iaşi, cerând intervenţia armatei române. După îndelungi deliberări – situaţia internaţională fiind complicată – I.I.C. Brătianu a hotărât trimiterea de trupe.

Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pusă pe capetele conducătorilor guvernului Republicii.  

Pe 13 ianuarie 1918, divizia a XI-a română, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău, fiind primită cu un entuziasm de nedescris. Acesta a declarat în faţa Sfatului Ţării, unde a fost invitat:

„Creaţi-vă viaţa cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea, în organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.

 S-au desfăşurat lupte violente în jurul Tighinei și, după trei zile de confruntări pe străzile orașului, bandele bolșevice au fost alungate dincolo de Nistru. Basarabia era eliberată de amenințarea lor, iar Sfatul Țării și-a putut relua lucrările. 

La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Republica Moldovenească şi-a declarat independenţa, Ion Inculeț fiind ales președinte.

 În acest contex imprevizibil, Ucraina a cerut alipirea Basarabiei. Sfatul Țării a protestat energic faţă de aceste revendicări și a cerut să ia parte la negocierile purtate pentru încheierea păcii între România și Puterile Centrale, lucru neacceptat.

Înconjurată de atâtea forțe ostile, Basarabia era prea slabă ca să se guverneze singură. Armata română era unica garanție de securitate, iar comunitatea de limbă și de origine se impunea în spiritul tuturor. Mai rămânea o singură cale de urmat pentru „Republica Moldovenească”: Unirea cu România. Mișcarea a început în mod spontan în provincie: pe 3/16 martie, Adunarea Zemstvei din Bălţi a cerut în mod categoric unirea cu regatul României, iar zece zile mai târziu, Soroca urma acelaşi exemplu.

La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918 stil nou), în prezenţa prim-ministrului României Al. Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) a votat actul Unirii cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice locuite majoritar de români care s-a unit cu România.

„Ruptă de Rusia o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” 

   Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

În Actul Unirii se menţiona: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România„.

Actul cuprindea şi 11 condiţii.

Conţinutul Actului Unirii :

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Această unire se face pe următoarele baze:

  1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.

  2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.

  3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.

  4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.

  5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.

  6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.

  7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.

  8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

  9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.

  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.

  11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

 

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.

Preşedintele Sfatului Ţării,   I. Inculeţ

Secretarul Sfatului Ţării,   I. Buzdugan

 

 

 

Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi.

 

 

sf

 

 

Lista deputaţilor care au votat pentru Unire, în data de  9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi), după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, localitate:

  1. Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău

  2. Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău

  3. Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei

  4. Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău

  5. Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău

  6. Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca

  7. Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău

  8. Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău

  9. Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin

  10. Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi

  11. Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi

  12. Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei

  13. Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău

  14. Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi

  15. Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei

  16. Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca

  17. Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca

  18. Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca

  19. Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca

  20. Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău

  21. Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin

  22. Nicolae Cernov, rus, Tighina

  23. Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina

  24. Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău

  25. Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina

  26. Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul

  27. Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei

  28. Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca

  29. Ion Costin, 35, avocat, Chişinău

  30. Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina

  31. Anton Crihan, 25, student, Bălţi

  32. Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă

  33. Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi

  34. Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău

  35. Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi

  36. Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina

  37. Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi

  38. Simion Galeţchi, Soroca

  39. Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei

  40. Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău

  41. Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi

  42. Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău

  43. Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca

  44. Teodor Herţa, Orhei

  45. Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău

  46. Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău

  47. Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei

  48. Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău

  49. Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei

  50. Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi

  51. Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă

  52. Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău

  53. Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei

  54. Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin

  55. Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei

  56. Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin

  57. Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin

  58. Zamfir Munteanu, Ismail

  59. Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca

  60. Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău

  61. Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi

  62. Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca

  63. Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi

  64. Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi

  65. Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi

  66. Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi

  67. Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul

  68. Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi

  69. Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău

  70. Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina

  71. Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei

  72. Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca

  73. Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca

  74. Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul

  75. Constantin Stere, 54, profesor, Soroca

  76. Iacov Sucevan, Chişinău

  77. Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău

  78. Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău

  79. Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi

  80. Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi

  81. Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca

  82. Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău

  83. Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău

  84. Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei

  85. Ion Valuţă, 24, student, Bălţi

  86. Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail

 

Voturi împotriva Unirii:

 

  1. Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău

  2. Arcadie Osmolovschi, ucrainian

  3. Mihail Starenki, ucrainian

 

Abţineri de la vot:

 

  1. Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă

  2. Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi

  3. Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi

  4. Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei

  5. Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi

  6. Vasile Covali, ucrainian

  7. Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail

  8. Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar

  9. Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava

  10. Dragomir Diaconovici

  11. Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău

  12. Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei

  13. Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău

  14. Alexandru Greculoff, rus

  15. Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău

  16. Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău

  17. Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin

  18. Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;

  19. Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail

  20. Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina

  21. Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu

  22. Alexander von Loesch, german

  23. Vladimir Lineff, 39, profesor, rus

  24. Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus

  25. Dimitru Maldor, bulgar

  26. Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail

  27. Teodor Moldovan

  28. Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin

  29. Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul

  30. Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia

  31. Gheorghe Ponomareff, probabil rus

  32. Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi

  33. Mihail Savenco, ucrainian

  34. Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău

  35. Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus

  36. Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca

Absenţi de la sesiune:

  1. Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei

  2. Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail

  3. Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca

  4. Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău

  5. Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu

  6. Anton Novacoff, bulgar

  7. Anton Rugină

  8. Kalistrat Savciuc, ucrainian

  9. Gheorghe Sîrbu

  10. Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău

  11. Mendel Steinberg, evreu

  12. Gheorghe Tcepciu

  13. Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca

 

După votare, prim-ministrul român Marghiloman a dat o declaraţie în care afirma:

În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă„.

Ce este mai puțin cunoscut, sunt ultimele sale cuvinte, reținute de procesul-verbal, cu care marele om de stat saluta „adânc pe acești oameni, care, fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.

 

Unirea cu România decurgea în mod necesar din deşteptarea naţională a tradiţiilor istorice, din conştiinţa mai clară a comunităţii naţionale şi din imposibilitatea practică de a-şi păstra independenţa, fără să cadă sub puterea Sovietelor sau să devină obiectul dorinţelor de expansiune ale ucrainenilor.

Acest act istoric al bărbaţilor de stat moldoveni a stârnit reacţia ostilă a Rusiei bolşevizate şi a tânărului stat Ucraina. Ambele au rupt relaţiile diplomatice cu România.

Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Primul pas spre unirea deplină a tuturor teritoriilor locuite de români constituia, într-adevăr, o lovitură năucitoare pentru ruşi. Tara noastră începea să se refacă din punct de vedere militar, să devină o stavilă în calea dorinţei expansioniştilor ruşi de a ajunge la Ţarigrad (Constantinopol). Visul dintotdeauna al tuturor ţarilor ruşi. 
 

La Conferinta de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaste legitimitatea Unirii, iar ţări precum Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia vor semna un tratat politic în care era  specificat:  ,,Consideram că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric si economic, unirea Basarabiei cu Romania este pe deplin justificata”.

Basarabia, primită cu dragoste în „România Nouă”

Ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, titra entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă”. Pe atunci, ţara era sfântă şi se scria cu majusculă. Jurnalul costa de obicei 15 copeici şi avea două pagini. Miercuri, 28 martie, a costat 30 de copeici. Şi conţinutul era dublu, iar textul era  emoţionant:

„Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi”.

Ca şi „Sfatul ţării”, ziariştii conduşi de directorul Onisifor Ghibu credeau că unirea s-a săvârşit „pentru totdeauna”.

Presa din Regatul României a salutat momentul cu adevărat istoric. „Neamul Românesc” scria: „Orice român se va bucura de această mare veste şi va dori din adâncul inimii ca lucrul început astfel să ajungă pe mâni bune cari să asigure dăinuirea lui aşa cum o cere, de altfel, dreptul naţional”.

„Tribuna” jubila: „Rupte din trupul Patriei- Mamă, teritoriile româneşti revin după ani de suferinţă răzbunătoare şi de activă primenire naţională ca să întărească România şi să i se făurească viitor frumos”.

„Timpul”, ziarul condus odinioară de Mihai Eminescu, era cel mai poetic: „Basarabia atâta vreme înstrăinată după atâtea zile grele de nevoie se reaşază alături de sora ei, Moldova, aducând României aşa de crud încercate balsamul unei întregiri pe care de un veac o visează cu nepotolită ardoare”.

Ziarul „Mişcarea” era, de asemenea, în extaz: „În mijlocul grelelor noastre încercări, Unirea Basarabiei cu Patria- Mamă este o rază de lumină îmbucură toare care mângâie sufletele noastre”. Chiar şi un ziar rus apărut la Iaşi saluta unirea: „Poporul rus a declarat prin revoluţie înaltele idei ale fraternităţii popoarelor. (…) Dorim României noroc şi linişte”. Vorbe… (Andrei Crăciun)

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării bolşevice, ale foametei planificate (Holodomor), ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor în Gulag.

Aceasta a fost  scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici negustori evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni), care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

Rusia sovietică nu a acceptat realitatea de după 1918 şi nu a recunoscut de jure şi de facto acest fapt parafat prin sistemul de tratate de pace de la Versailles din 1919- 1920.

  Punctul de vedere oficial al istoriografiei sovietice referitor la chestiunea Basarabiei şi la iniţiativa Sfatului Ţării din martie/aprilie 1918 este menţionat, fără prea multe comentarii, în timp ce votul din adunarea basarabeană era considerat ca falsificare, şantaj, violenţă brutală. Actul unirii care reintegrează Basarabia în interiorul statului român a fost cel din 27 martie/9 aprilie 1918, iar cea de-a doua rezoluţie din 1/10 decembrie 1918 nu a fost decât corolarul primei hotărâri.

După încheierea tratatului de neagresiune din 1939 între Germania şi URSS (pactul Ribbentropp, Molotov), Stalin va cere prin două ultimatumuri, României să-şi retragă administraţia şi armata din Basarabia.

Un rege al României slab, Carol al II- lea şi un guvern la fel de slab, fără nici cea mai mică opoziţie cedează acest pământ, astfel încât efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat ameninţând cu războiul din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. 

 

 

 

 Din 1812, data cotropirii Basarabiei de către ruşi şi până astăzi, liderii marelui imperiu al răului de la Răsărit au dus un adevărat război propagandistic pentru a demonstra că moldovenii nu sunt români, că limba română este una şi aşa-zisa limbă moldovenească este altceva.

Propagandiştii de la Sankt Petersburg, Moscova sau Kiev, că s-au numit ţarişti, sovietici sau democraţi, cum se pretind în prezent, s-au folosit de toate cozile de topor din Moldova pentru a susţine aberaţii de genul Dicţionarului româno-moldovenesc al mancurtului „academician” Vasile Stati, sau accesul spre înalte funcţii în stat a unor indivizi de teapa lui Vladimir Voronin (Cioară, în traducere românească) şi a lui Igor Dodon. Cred însă că sângele apă nu se va face niciodată! Şi nici istoria adevărată nu poate avea lipsuri.

De aceea, Parlamentul României a adoptat legea privind proclamarea zilei de 27 martie drept sărbătoare naţională, în semn de recunoaştere a unirii Moldovei de peste Prut cu România.

La o sută de ani de la acel moment astral al istoriei noastre, chiar dacă destinul ne găsește pe noi și pe frații noștri din Basarabia separați în două state, avem datoria de a onora așa cum se cuvine moștenirea noastră comună, jertfele înaintașilor și, mai ales, de a celebra România și istoria noastră în fiecare zi. 

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.timpul.md/articol/-pe-27-martie-1918-sfatul-tarii-a-votat-unirea-basarabiei-cu-romania-57143.html

http://www.istoria.md/articol/849/27_martie_1918,_Actul_Unirii_Republicii_Democratice_Moldovene

http://adevarul.ro/locale/focsani/27-martie-1918-sfatul-Tarii-chisinau-deschide-calea-marii-uniri-1_58d8bec45ab6550cb8b6ae4a/index.html

Florian Bichir-Evenimentul Zilei

27/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: