CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE SPUNEAU RUȘII DESPRE MOLDOVENII DIN BASARABIA ÎN URMĂ CU APROAPE DOUĂ SECOLE

România Mică, NY Times, 7 septembrie 1916 - Catchy

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „ (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849), comentată de https://citatedespreromani.wordpress.com/2013/09/15/basarabia-in-lucrarea-revizuirea-militaro-statistica-a-imperiului-rus.

 

Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.Date generale.Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

1

 

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman.

Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare.

În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

 

II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

 

Frontierele.dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

3

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

10/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ADEVĂRUL DESPRE PACTUL TÂLHĂRESC SOVIETO- NAZIST ȘI NEFASTA ZI DE 28 IUNIE 1940

Imagini pentru pact ribbentrop molotov photos

Foto: Moscova, 23 august 1939 – Semnarea pactului sovieto-german privitor la împărțirea Europei

  ADEVĂRUL DESPRE 28 IUNIE 1940

Astăzi se cunoaște, cu lux de amănunte, descendența tragicului eveniment din tranzacția nelegitimă, odioasă, dintre URSS și Germania hitleristă, denumită “Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Este falsă ideea care ar vrea să ne convingă că abia conținutul documentelor secrete încheiate între Stalin și Hitler ar dezvălui esența imperială a actului din 28 iunie, scrie https://www.cuvantul-liber.ro .

Sunt prea multe elemente care ne determină să facem asemenea aprecieri. Ele ne sunt oferite de istoria relațiilor româno-sovietice de după 1918, până în pragul izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial și chiar până la actul baditesc din iunie 1940.

La acestea ne vom referi, pe scurt, pentru ca cititorii să înțeleagă cum s-a ajuns la nefasta zi de vineri, 28 iunie 1940.

Evoluția relațiilor dintre România și URSS în perioada 1918-1940 a cunoscut momente diferite. O primă etapă a acestor relații o constituie perioada 1918-1924.

Adică, de la ruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări și până la Conferința de la Viena, din 1924. În timpul conferinței (28 martie – 2 aprilie), sovieticii au insistat pe organizarea unui referendum în rândul populației din Basarabia, idee respinsă categoric de delegația română, motivând că statele limitrofe cu URSS, al căror teritoriu făcuse parte din vechiul imperiu țarist (Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda), s-au format cu asentimentul guvernului sovietic, fără a se recurge la referendum.

Conferința s-a încheiat fără vreun rezultat pozitiv. Eșecul conferinței a tensionat și mai mult relațiile româno-sovietice.

Totuși, pentru îmbunătățirea acestor relații, la Conferința de la Geneva (10 aprilie – 19 mai 1922), delegația română a propus ca statele europene să se abțină de la orice acțiune menită să încalce status-quo-ul teritorial și politic existent.

Propunerea a fost respinsă însă de Rusia.

În general, istoriografia sovietică a prezentat mereu denaturat adevărul, arătând cu degetul numai spre România, singura vinovată pentru relațiile încordate dintre cele două țări, datorită participării sale la “agresiunea” antisovietică. Există însă destule dovezi care atestă neparticiparea României la campania de înăbușire a revoluției sovietice.

Între acestea se înscrie și declarația lui Henri Cambon, ministrul Franței la București în acea perioadă, care mărturisește:

Am tatonat guvernul român în vederea unui acord care, lăsând Poloniei toată libertatea de mișcare, ar invita România să se extindă de-a lungul Mării Negre. Guvernul român a respins această ofertă, arătând că nu caută aventuri dincolo de frontierele sale”.

Același lucru reiese clar și din declarația lui V. I. Lenin, care, la 6 februarie 1921, spunea: “Dar au mai rămas unele state, ca România, care nu au încercat să lupte contra Rusiei”.

Unele evenimente petrecute după 1922 s-au înscris, din păcate, în această politică antiromânească dusă de Rusia sovietică de instabilitate între Prut și Nistru. Între acestea și rebeliunea antiromânească de la Tatarbunar, din septembrie 1924, precum și crearea RASS Moldovenești din stânga Nistrului, în octombrie 1924 etc.

Cu toate acestea, datorită eforturilor de îmbunătățire a relațiilor de bună vecinătate, ambele țări au consimțit să semneze, în 1929, Protocolul de la Moscova (aderarea la Pactul Briand-Kellogg).

Sovieticii au ținut însă să precizeze și cu această ocazie că “renunțarea la război nu poate însemna renunțarea la drepturile asupra teritoriului ocupat de români”.

Totuși, după 1929 a început o perioadă de îmbunătățire a relațiilor dintre URSS și România. Promotorii acestor noi relații au fost cei doi miniștri de externe: N. Titulescu și M. Litvinov. Punctul culminant al acestei perioade l-a constituit reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în 9 iunie 1934.

Dar această “topire a gheții” n-a ținut mult, din păcate, deoarece în URSS lucrurile au evoluat înspre o dictatură stalinistă brutală, în care s-a înscris și înlocuirea lui M. Litvinov cu V. Molotov.

După această schimbare, în relațiile cu România au început să se audă, tot mai des, pretențiile asupra Basarabiei, tonul lor devenind din ce mai amenințător și mai grosolan. Înrăutățirea bruscă a relațiilor dintre cele două țări a survenit imediat după sesiunea Sovietului Suprem al URSS, din 3-10 august 1919, când Molotov a amintit că în partea de sud a țării există probleme nerezolvate, care vor fi însă rezolvate în conformitate cu interesele vitale ale Uniunii Sovietice.

În martie 1940, același Molotov a abordat deschis problema Basarabiei, respectiv încorporarea acesteia la URSS.

Apariția pretențiilor față de Bucovina de nord, în nota ultimativă înaintată României, în seara zilei de 26 iunie 1940, i-a luat prin surprindere și pe nemți.

De asemenea, în relațiile diplomatice dintre România și URSS nu se găsește nici un document prin care URSS să fi avut vreodată pretenții asupra Bucovinei de nord.

În cercurile neoficiale, mai ales în Ucraina, ideea a fost însă vehiculată. Ea era întreținută mai ales de comuniștii bucovineni, ca și cei din Basarabia, care doreau desprinderea acestor teritorii din trupul României și încorporarea lor la URSS, respectiv la Ucraina sovietică.

Se pune totuși întrebarea: de ce România a acceptat să cedeze aceste provincii istorice ale sale fără a încerca să se opună, chiar cu forța armelor, pentru păstrarea integrității sale teritoriale?

Răspunsul s-ar părea să fie unul singur: Armata Română nu era pregătită pentru a face față celor 24 de divizii sovietice, sprijinite de brigăzi de blindate, care au fost concentrate spre Nistru.

Dar situația trebuie analizată și în contextul internațional al momentului. Se știe că România se bucura de garanțiile oferite de Anglia și Franța în ce privește integritatea sa teritorială.

Din păcate, înainte de 26 iunie 1940, respectiv înainte de ultimatumul sovietic, aceste garanții nu mai aveau nicio valabilitate.

La acea dată Franța capitulase deja, la 22 iunie 1940, în fața Germaniei hitleriste, în timp ce Anglia, rămasă singură, făcea eforturi disperate pentru a face față unei iminente invazii a armatei hitleriste.

Nici din partea aliaților săi din Mica Antantă, România nu putea spera la vreun ajutor: Cehoslovacia era deja ocupată de armata germană și desființată ca stat, iar Iugoslavia se afla și ea în fața pericolului de a fi ocupată de nemți. Singurul ajutor la care ar mai fi putut spera era cel din partea Germaniei. Aceasta însă era preocupată de evenimentele de pe frontul din vestul Europei, dorind să încheie cât mai grabnic socotelile cu Franța, dar și cu Anglia.

Acesta a fost și motivul pentru care, în mod cu totul neașteptat, s-a încheiat tratatul din august 1939, dintre Germania și URSS. Astfel, aceasta din urmă a putut pregăti în liniște agresiunea asupra României, iar ocuparea militară a Basarabiei și Bucovinei de nord s-a putut elabora după toate regulile de război.

La 19 iunie 1940, la ora 6 dimineața, principalele unități militare sovietice destinate a lua parte la această operațiune, făcând parte din Frontul de Sud, au sosit la locul dinainte stabilit, ocupând poziții de luptă la frontiera de stat a României. Au trebuit să mai aștepte însă aproape zece zile pentru a începe operațiunile militare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-18.jpeg

Trupele sovietice au trecut Nistrul în 28 iunie, ora 14, după ce încă din 27 iunie s-a început o puternică campanie propagandistică împotriva României

. Au fost difuzate peste 60.000 de foi volante și 25.000 de portrete ale lui Stalin, Molotov, Voroșilor ș.a.

Așadar, totul a fost pregătit din timp și în mod minuțios pentru ca această agresiune să reușească, așa cum a fost pusă la cale de agresorii sovietici.

Ea a avut drept rezultat dezmembrarea teritorială a României, prin ruperea din trupul său a celor două provincii istorice: Basarabia și Bucovina de nord.

28 iunie 1940 – zi de doliu – Neamul Românesc

La șapte iunie 2010, Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a declarat “Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”, că în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa s-a instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv .

Relaţiile URSS în privinţa României au fost în umbra disputei teritoriale a teritoriului dintre Prut şi Nistru”, a spus istoricul Dorin Dobrincu

.

10/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Expansiunea rusească în Siberia și Orientul Îndepărtat

the Growth of the Tsardom of Russia sayat-nova: In... - Maps on the Web

Harta înaintării Rusiei în Siberia și Extremul Orient

Pe la 1630, statul rus, care deținea deja o mare parte din Siberia, a început explorarea și cucerirea nordului Orientului Îndepărtat, consemnează istoricul Boris Egorov în https://www.rbth.com/history/334084-how-russia-annexed-far-east.

 Detașamentele de cazaci au avansat spre coasta Pacificului, stabilind forturi și cetăți de-a lungul drumului pe care îl deschideau, plasând triburile locale sub „mâna Înaltului Suveran” și impunând o taxă pe blănuri , cunoscută sub numele de yasak.

Klavdi Vasilievich Lebedev - The development of new lands by Russian | Sale  artwork, Russian art, Artist

„Dezvoltarea noilor teritorii”. Klavdi Lebedev

Instaurarea puterii țariste nu a fost întotdeauna pașnică, departe de ea. A existat o rezistență acerbă la noua ordine, în special, din partea locuitorilor din Peninsula Ciukotka. A culminat cu ambele părți care au luptat peste o mie de soldați în lupte întinse. În folclorul Ciukcilor a prins rădăcini o imagine neplăcută a rusului: „Haine precum fierul, mustața asemănătoare morii, ochii rotunzi de fier, sulițele până la cot, militari, dornici de luptă”.

campanie Siberian Ermak și cucerirea Siberia

„Cucerirea Siberiei de Yermak Timofeievici”.Vasili Surikov

Ciukcii a reușit să provoace mai multe lovituri usturătoare trupelor ruse. De exemplu, în bătălia de la Yegach din 1730, colonelul cazac Afanasy Shestakov a pierit, iar în bătălia de la Orlova din 1747, detașamentul maiorului Dmitry Pavluțki a fost condus și comandantul însuși ucis. Împărăteasa Ecaterina a II-a a depășit în cele din urmă problema promițând apărătorilor independență în treburile interne în schimbul ascultării lor.

În ciuda rezistenței ciuccilor, precum și a numeroaselor revolte ale coriacilor în peninsula Kamciatka, rușii și-au continuat avansul în regiunile nordice ale Extremului Orient, atât de mult, încât până la sfârșitul secolului al XVIII-lea începuseră să colonizeze Alaska (pe continentul nord-american). 

Situația a fost mai complicată în sud, în bazinul râului Amur, unde Rusia s-a confruntat cu opoziția puternicului Imperiu Qing din China.

Покорение Сибири Ермаком Тимофеевичем»

Sosirea „barbarilor îndepărtați” în țările Daurilor, un popor mongol care a adus tribut Beijingului, a fost privită ca o invadare cruntă a sferei de influență a Chinei. În 1685, fortul rus Albazin de pe râul Amur a fost asediat de o armată chineză de 5.000 de oameni. În ciuda forței de atacde zece ori superioare a inamicului, garnizoana rusă a rezistat. Abia când a devenit clar că nu vor veni trupe în ajutorul lor apărătorii ruși au fost de acord cu o predare onorabilă.

Dinastia Qing (cunoscută și sub numele de dinastia manciuriană, ultima dinastie imperială din China) a domnit între 1644 și 1912). Chinezii au dărâmat fortificațiile, dar după ce au părăsit Albazin, această cetate a fost reocupată de trupele rusești.

 Armata chineză a asediat fortul pentru a doua oară, dar atacurile sale furioase nu au servit la nimic. Cu toate acestea, confruntarea violentă cu China a epuizat resursele deja suprasolicitate ale statului rus din Extremul Orient, astfel că în 1689, părțile au semnat Tratatul de la Nercinsk, prin care rușii au cedat cetatea Albazin și o parte din teritoriile lor cucerite de Imperiul Qing, oprindu-se astfel avansul Rusiei către Oceanul Pacific, de-a lungul fluviului Amur.

Orașul Pekin în sec. al XVII-lea

Expansiunea rusească în Siberia și Orientul Îndepărtat | CER SI PAMANT  ROMANESC

Soli ruși în China în secolul al XVII-lea

Aproape un secol și jumătate după aceea, rușii și-au pierdut interesul pentru regiunea Amur. Pe de o parte, Sankt Petersburg era convins că chinezii aveau o control ferm asupra regiunii (de fapt, Imperiul Qing nu a făcut nimic pentru a o coloniza). 

Apariția unor noi armate intervenționiste a forțat Rusia să își activeze forțele în Extremul Orient. Navele britanice, franceze și americane deveneau din ce în ce mai des întâlnite în Marea Okhotsk. „În anii 1820–30, an de an, escadrile întregi de vânătoare de balene străine au început să apară în număr din ce în ce mai mare pe țărmurile rusești pustii și deseori au atacat și jefuit așezările de coastă … Rusia s-a confruntat, dacă nu chiar cu pierderea completă a regiunii, cu o creștere semnificativă a pagubelor cauzate de navigatorii străini populației și proprietăților statului de pe coastă și din apele Pacificului ”, scria amiralul Ghenadi Nevelskoi în memoriile sale.

Guvernatorul general al Siberiei de Est, Nikolai Muraviov, înțelegea bine amenințarea pe care o reprezenta pentru Rusia confiscarea regiunii Amur de către o putere europeană sau de către americani: „Malul stâng al Amurului nu aparține nimănui: acolo cutreierând popoarele locale tunguse. Dacă britanicii vor afla acest lucru, vor ocupa Sahalin și gura Amurului. Se va întâmpla foarte brusc, fără avertisment, ceea ce ar putea duce la scoaterea Rusiei din întreaga Siberie, deoarece Siberia aparține oricui deține malul stâng și gura Amurului … ”

Nikolay Muravyov-Amursky

Portretul contelui Nikolai Muraviov-Amurski. Konstantin Makovski

În 1849 și 1850, Muraviov a autorizat mai multe expediții în regiunea Amur, inițial sub comanda căpitanului Nevelskoi. După ce am aflat că Sahalin este, de fapt, o insulă, că gura Amurului este perfect navigabilă și că nu exista o amprentă chineză, Nevelskoi a acționat cu îndrăzneală și hotărâre. 

El a fondat postul Nikolaev (acum orașul Nikolaevsk-pe-Amur) la gura râului și a difuzat manifeste în mai multe limbi destinate triburilor locale și navigatorilor străini, în care se spunea că având în vedere faptul că „ întregul teritoriu Amur până la granița coreeană cu insula Sahalin este o posesiune rusă, nu vor fi tolerate ordine sau insulte neautorizate aduse popoarelor care locuiesc. ”

Old photos of Nikolayevsk-on-Amur - 1 page

Orașul Nikolaevsk pe Amur din Extremul Orient rus

Temându-se încă de o reacție nervoasă din partea Chinei condusă de dinastia Qing, guvernul rus a hotărât să îl retragă pe Nevelskoi., dar Țarul a spus : „Fapta lui Nevelskoi este vitejească, nobilă și patriotică și acolo unde, odată a fost ridicat steagul rusesc, nu trebuie niciodată coborât”.

G. I. Nevelskoy - Land and People - Historical Baggage

Gennadi Nevelskoi

Rusia a început să își consolideze în mod constant prezența militară în regiunea Amur și în cele din urmă, slăbită de războaiele opiului împotriva puterilor occidentale, China a fost nevoită să recunoască regiunea Amur și vastul teritoriu Ussuri ca parte a Imperiului Rus. Cea mai importantă serie de acorduri bilaterale care au oficializat aceste achiziții a fost Convenția de la Beijing din 1860. 

Pentru a face guvernul chinez să accepte, ambasadorul rus în Regatul Mijlociu, Nikolai Ignatiev, a mediat negocierile cu Franța și Marea Britanie, ale căror trupe intraseră deja în capitala Chinei și le-a convins să nu părăsească orașul.

cersipamantromanesc | CER SI PAMANT ROMANESC

Foto: Semnarea Tratatului de la Peking de către Lordul Elgin și Prințul Kung.Domeniu public

Atunci au fost definite, în general, contururile frontierelor din Extremul Orient rus, care se mențin până astăzi cu modificări minore. Mult timp, a rămas nerezolvată doar problema suveranitătății statului rus asupra Sahalinului și a Insulelor Kurile, și care au intrat în cele din urmă sub stăpânirea Moscovei, după războiul sovieto-japonez din 1945.

Expansiunea rusească în Siberia și Orientul Îndepărtat | CER SI PAMANT  ROMANESC

Foto: Blindate T-26 sovietice în sudul Sahalinului, 1945

09/08/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: