CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Expansionismul rus. Desfiinţarea Poloniei, Finlandei şi anexarea Basarabiei

Romanofobia-6

O istorie a expansionismului rus.  Desfiinţarea Poloniei a Finlandei şi anexarea Basarabiei

 

  Războindu-se permanent cu statele vecine, ruşii, sub dinastia Romanovilor, au cunoscut o formidabilă extindere, puţine fiind popoarele care li se puteau opune.

De altfel, ţinta declarată a ţarilor ruşi era stabilirea capitalei imperiului la Constantinopol, ceea ce ar fi echivalat cu dispariţia Imperiului otoman şi a ultimei speranţe de independenţă a popoarelor subjugate de el. 

 În iulie 1774, după şase ani de război cu Turcia, se semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi.

Rusia obţine fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, Kabarda şi stepa dintre Bug şi Nistru, accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee, o despăgubire de război de patru milioane şi jumătate de ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului.

La 21 iulie 1783, ţarina rusă anunţa, printr-un manifest, anexarea Crimeii. Rusia controlează acum şi Marea Neagra.

În 1787, sultanul somează Rusia să restituie Crimeea. Este refuzat şi asta înseamnă război.

Anglia şi Prusia se declară de partea Porţii Otomane; Franţa îşi proclamă neutralitatea. În 1788, Suedia declară război Rusiei.

La 3 august 1790 la Varela este semnat un tratat de pace între Rusia şi Suedia.

Rusia nu va ceda o palmă din teritoriile sale, însă va recunoaşte noua formă de guvernământ din Suedia.

În ianuarie 1792, la Iaşi este semnată pacea dintre Rusia şi Turcia.

Pentru prima dată românii  ajungeau să aibă graniţă comună cu Rusia.

Tratatul lăsa Rusiei întregul teritoriu situat între Bug şi Nistru, recunoştea oficial că regiunile Crimeea şi Otsakov sunt ruseşti şi confirmă acordurile de la Kuciuk-Kainargi.

  În 1796, în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, ţarina Ecaterina a Rusiei se stingea din viaţă.

Procurorul general Samoilov anunţă “Împărăteasa Ecaterina a murit şi fiul său, împăratul Pavel, a urcat pe tron.”

  Despărţiţi iniţial de mari spaţii geografice, românii şi ruşii s-au întâlnit destul de târziu, şi nici atunci relaţiile dintre ei n-au îmbrăcat forme deosebite.

Legături mai consistente au avut românii mai mult cu ucrainienii, care stăpâneau regiunile transnistriene ale Haliciului şi Volâniei. Dar este tot atât de adevărat că de foarte timpuriu dincolo de Nistru au existat numeroşi locuitori români.

„În afară de Basarabia, moldovenii formau o masă compactă pe teritoriul de pe malul stâng al Nistrului, în judeţele Olgopol şi Balta ale guberniei Podolia, precum şi în judeţele Tiraspol şi Ananiev ale guberniei Herson”, recunoştea istoriografia sovietică.

Este evident că, cel puţin până în secolul al XVIII-lea, românii constituiau populaţia cea mai veche şi cea mai numeroasă pe teritoriul dintre Nistru şi Bug. Prin urmare, nu este cu nimic exagerată afirmaţia că zona Transnistriei este o parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru.

                        Nu ne miră aşadar deloc faptul că în a doua jumătate a secolului al XVII-lea turcii încredinţau domnitorului Moldovei, Gheorghe Duca, şi cârmuirea Ucrainei, fapt recunoscut şi de sus-amintitul Berg:

„În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca i-a ajutat pe turci în războiul lor contra Rusiei pe chestiunea Ucrainei. Drept recunoştinţă, turcii l-au făcut domn al Ucrainei şi Gheorghe Duca a început să se numească, deşi pentru scurt timp, «Despot al Moldovei şi Ucrainei».”

   La începutul secolului al XVIII-lea, Rusia se apropia de graniţele Moldovei. Pentru a atrage de partea sa popoarele aflate sub stăpânire otomană, între care erau şi numeroşii slavi balcanici, imperialismul rus susţinea pe faţă eliberarea acestor popoare şi formarea de către ele a unor state naţionale independente, dar în realitate dorea să le subjuge pentru a putea ajunge la Constantinopol.

Însă formulele demagogice vehiculate au reuşit pentru un timp îndelungat să atragă simpatia filorusă a popoarelor balcanice, în special a slavilor sud-dunăreni.

Şi din rândul moldovenilor mulţi se înscriau în cursul secolului al XVIII-lea în armata rusă, dornici de a contribui cu arma în mână la eliberarea atât de mult promisă a ţării lor.

În cadrul armatei ruse s-au format chiar unele unităţi româneşti distincte, cu conducători naţionali. Printre aceşti conducători s-au remarcat destule personalităţi militare care au făcut cinste armatei imperiului.

  Principala continuatoare a acestei politici expansioniste a fost împărăteasa Ecaterina a II-a, când războaiele ruso-turce se înteţeau şi ţările române deveneau teatrul lor de luptă.

Adevăratele intenţii ale ruşilor începeau să iasă la iveală, fiind recunoscute şi de Berg:

„Ecaterina II a dus două războaie împotriva Turciei. În 1772-74, armatele ruseşti au ocupat amândouă principatele, şi Ecaterina se gândea să le transforme în provincii ruseşti. Ea i-a silit atunci pe boierii moldoveni să-i facă o cerere în care, între altele, aceştia cereau ca în fruntea administraţiei militare a Moldovei să fie pus un general rus.” 

                       

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Rusia a atins graniţa Nistrului, ocupând Oceacovul în 1792 şi împărţind Polonia alături de Prusia şi Austria în 1793.

Încă înainte de aceşti ani, în păcile ce au urmat numeroaselor războaie ruso-austro-turce, războaie duse în mare parte pe pământul românesc şi soldate cu pierderi de neimaginat, ea a cerut teritorii româneşti.

În 1775, la pacea de la Kuciuk-Kainargi, ruşii, după ce renunţară la anexarea ţărilor române, pretinseră a reţine Benderul, motivând că cetatea respectivă nu aparţinea Moldovei, ci „Basarabiei”, acesta fiind un alt nume pentru Bugeac, partea de sud a Moldovei , devenită pe atunci raia turcească, nume ce va deveni fatal peste câţiva ani.

  Dar adevăratele tendinţe ruseşti de expansiune spre ţările române abia acum, după 1775, începeau să ia amploare. Războiul din 1787-1791 s-a dat în mare măsură pe teritoriul nostru, ruşii ocupând ani în şir întinse regiuni româneşti.

Prin pacea de la Iaşi, din 9 ianuarie 1792, Rusia lua Oceacovul, declarând însă făţarnic că Nistrul va forma „pe veci” graniţa sa cu principatul Moldovei.

Cât erau de hotărâţi ruşii să-şi respecte angajamentul, se poate observa din amintirea, chiar succintă, a manevrelor lor diplomatice de la începutul secolului al XIX-lea.

La 23 aprilie 1802, Ruffin, însărcinatul francez cu afaceri la Poartă, anunţa Ministerul afacerilor externe că „Rusia vrea cu orice preţ obţinerea încorporării celor două provincii (Moldova şi Muntenia) la imperiul său pentru a atinge, conform dorinţei Ecaterinei II, linia Dunării.”  

 În 1805, Voronţov, ministrul de externe rus, cerea ţarului ocuparea principatelor, pentru a le „apăra” de „invazia franceză” a lui Napoleon.

Consulul rus de la Iaşi, Bolkunov, a încercat să determine prin forţă şi constrângere pe boierii moldoveni ca să ceară ei înşişi ocuparea Moldovei, dar aceştia au reuşit să se opună.

Chiar în 1807, la 19 noiembrie, bucurându-se acum de marea sa trecere la Napoleon, ţarul Alexandru I  îi cerea acestuia asentimentul pentru anexarea principatelor, acord comunicat prin ambasadorul francez la Petersburg, Coulaincourt, în februarie 1808:

„Anexarea Valahiei şi Moldovei umple o pagină a istoriei. Imperiul Majestăţii Voastre realizează ce au dorit înaintaşii.”   Iar la 1 mai acelaşi an, ţarul îi spunea încă o dată lui Coulaincourt că:

„Ambiţia mea nu va fi alta decât Valahia şi Moldova.” 

    Înţelegând însă că francezii n-aveau destulă putere în regiune, ruşii au început tratative separate şi cu Austria. La 31 mai 1808, la Petersburg, s-a perfectat un plan austro-rus de unire a principatelor române, care urmau a fi încredinţate unui frate al împăratului Austriei care să se căsătorească cu marea ducesă Ecaterina a Rusiei.

                        Dar adevărata dorinţă a ruşilor era să ocupe ei singuri ţările române. În tratatul secret încheiat cu Napoleon la Erfurt la 12 octombrie 1808, împăratul francez „accepta” anexarea de către Rusia a principatelor şi atingerea de către ea a liniei Dunării. Ca urmare, Turcia se reconcilia cu Anglia.

        Se părea că soarta principatelor era pecetluită. Încă la 2 februarie 1808, Napoleon îi cerea ambasadorului Coulaincourt să comunice ruşilor că:

„Noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (ţarul) să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia.”

Bineînţeles, scrisoarea lui Napoleon a produs mare bucurie la Petersburg. Ruşii începeau să fie tot mai convinşi că frontiera Dunării nu mai putea să le scape.

     Iar la 3 decembrie 1809 fericirea lor putea fi deplină. Napoleon declara la deschiderea Corpului Legiuitor al Franţei că prietenul şi aliatul său, ţarul Alexandru I, „a reunit la vastul său imperiu Finlanda, Moldova şi Valahia.” 

      În aceste condiţii, ruşii reluau ofensiva în 1809. Imediat era ocupat Ismailul, apoi treceau în sudul Dunării şi în 1810 cucereau Turtucaia, Bazargicul şi Silistra.

Iar la 15 aprilie 1810 ruşii notificau oficial încorporarea principatelor române. Problema era ca şi rezolvată.

„Împăratul Alexandru doreşte foarte mult terminarea acestui război, dar, la încheierea păcii, consideră indispensabil să obţină întreaga suveranitate asupra provinciilor Moldova şi Valahia”, comunica după patru zile ministrul american la Petersburg, viitorul preşedinte J.Q. Adams.

De altfel, arăta el la 31 iulie acelaşi an, „Valahia şi Moldova, după cum puteţi observa din extrasele gazetelor (ruseşti), sunt deja anexate la Imperiul rus.”

  Situaţia ţărilor române era foarte gravă, după cum rezultă şi din această afirmaţie a contelui Rumeanţev din 20 iulie 1810:

„M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca provincii ale imperiului său, şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său, a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în Turcia… orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un supus rus.

   Încă de mai înainte, principatele au fost puse sub oblăduirea unor cârmuitori ruşi. În 1808 în fruntea lor se afla senatorul Kuşnikov, iar în 1810 senatorul Krasno-Milaşevici.

Iar după celebra notificare a încorporării lor la Rusia, principele Prozorovski realiza şi un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Iar generalul Kamenski, comandantul armatei dunărene, îi propunea deja ţarului să cedeze Oltenia Austriei în shimbul Bucovinei. Această propunere chiar a fost făcută Austriei, dar curtea vieneză a respins-o.

   Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus.

Ca exarh a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român trecut de mult în slujba Rusiei, şi care de curând demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului.

În Basarabia el l-a chemat în 1809 pe protopopul Teodor Maleavinski, venit din eparhia Ekaterinoslavului.

   Şi pentru că turcii refuzau să recunoască anexarea principatelor, ţarul hotărî să dea lovitura decisivă. La 7 aprilie 1811, Kamenski era înlocuit de la comanda armatei cu generalul Kutuzov.

Ca urmare, la 2 octombrie, ruşii obţineau cea mai mare victorie a lor la Slobozia.

Imediat se începură tratativele de pace.

Până la 1812, ruşii nu au căutat niciun fel de argument pentru a-şi justifica vreo pretenţie asupra Basarabiei, cu care nu aveau nimic comun din punct de vedere geografic, etnic, economic sau istoric.

În 1782, cu sprijinul Academiei de Ştiinţe din Petersburg, istoricul rus Levensk publica la Paris o masivă Istorie a Rusiei, în cinci volume. În cadrul acestei lucrări era publicată şi harta Rusiei occidentale, pe care sunt trasate clar hotarele răsăritene ale Moldovei, incluzând fireşte şi Basarabia. 

Lipsa oricăror drepturi ale ruşilor asupra acestui teritoriu era evidenţiată şi de savantul rus Nikolai  Durnovo :

„Basarabia a făcut parte din principatul Moldovei, prin care armatele noastre trebuiau să treacă în timpul războiului ruso-turc. Bineînţeles, Rusia în 1812 putea să anexeze toată Moldova, dar… ar fi fost o răpire, iar nu o cucerire, căci noi cu moldovenii n-am avut război.”  

Basarabia “ţaristă”

 

Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus în urma Tratatului încheiat cu Turcia la Bucureşti, în 1812. 

 

„Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană – scria K. Marx în 1855 – n-a fost niciodată stăpânitoare asupra Ţărilor Române. Poarta însăşi recunoscuse acest lucru, când la Carlovitz (1699), presată de poloni să le cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunse că nu are dreptul de a face vreo concesie teritorială, deoarece capitulaţiile (încheiate cu Ţările Române) nu-i confereau decât un drept de suzeranitate” ( Karl Marx: însemnări despre români. Madrid ).

A urmat o scurtă perioadă de autonomie, după care presa şi toate instituţiile şi şcolile moldoveneşti au fost închise şi înlocuite cu altele ruseşti.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, Basarabia a fost supusă unui intens proces de rusificare. Şcoala, Biserica şi Serviciul militar au devenit principalele instrumente de rusificare.

Procesul de rusificare al acestui teritoriu a fost purtat şi prin colonizarea unor reprezentanţi ai altor etnii din Imperiul Rus, din spaţiul germanic sau din Imperiul Otoman : ruşi şi ucrainieni desigur, dar şi germani, evrei, bulgari şi găgăuzi.

 

Imagini pentru harta moldovei 1812

 

 

Simultan, s-a implementat la populaţia  băştinaşă ideia că, spre deosebire de  populaţiile române din Moldova apuseană, din Ardeal, din Ţara Românească sau din Dobrogea,moldovenii nu sunt români, iar limba lor nu poate fi numită română.

Încă din acea perioadă, Imperiul Rus nu îi recunoştea altă identitate, decât cea moldovenească.

Prin această politică, procentul populaţiei locale în recensăminte a scăzut continuu :

Recensământ rusesc din 1817: 86% români
Recensământ rusesc din 1856: 74% români
Recensământ rusesc din 1897: 56% români.

Deşi Imperiul Rus recunoştea măcar identitatea moldovenească, nu a făcut nimic pentru a o ocroti, a lăsat bisericile moştenite de la Principatul Moldovei în paragină, a preferat să clădească altele noi de stil rusesc, în domeniul toponimiei a rusificat nenumărate denumiri, iar când avea de ales între o denumire moldovenească şi alta tătară sau turcă, a preferat-o sistematic pe aceasta din urmă (Cahul, Ismail, Bender şi Akkerman, nu Frumoasa, Obluciţa, Tighina şi Cetatea Albă).

 La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX, Rusia, care devenise o supraputere europeană, nu a putut să nu fie implicată în războaiele cu Franţa napoleoniană.

Imagini pentru ţarul pavel I al rusiei photos

Foto: Ţarul  rus Pavel I  (1754 – 1801)  

Ţarul Pavel a devenit un oponent ferm al Franţei, Rusia alăturându-se Marii Britanii şi Austriei în războiul împotriva lui Napoleon.

Între 1798 şi 1799, trupele ruseşti sub comanda unuia dintre cei mai faimoşi generali ai imperiului, Alexandr Suvorov, s-au comportat strălucit în Italia şi Elveţia.

Imagine similară

Aleksandr Suvorov  (1730 – 1800)

Sprijinul ţarului pentru Cavalerii ospitalieri (Cavalerii Ordinului de Malta) şi recunoaşterea funcţiei Marelui Maestru, au îndepărtat numeroşi membri ai Curţii Imperiale.

Alături de politicile mai liberale faţă de clasele de jos şi de descoperirea corupţiei din trezoreria imperială, interesul pentru reforme i-au pecetluit soarta.

Pavel I al Rusiei a fost asasinat în martie 1801.

 Noul ţar, Alexandru I al Rusiei (care a domnit între 1801 şi 1825), s-a suit pe tron ca urmare a uciderii tatălui său, în moartea căruia zvonurile susţineau că ar fi fost implicat.

Imagini pentru Alexandru I al Rusiei photos

Alexandru I Pavlovici Romanov (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825)

Pregătit ca să devină ţar de către bunica lui, Ecaterina a II-a, crescut în spiritul iluminismului, Alexandru avea o înclinaţie către romantism şi misticism religios, tendinţe manifestate în special spre sfârşitul domniei. El a modificat structura guvernamentală, înlocuind colegiile înfiinţate de Petru cel Mare cu ministere, dar fără a desemna şi un prim-ministru coordonator al întregii activităţi.

Strălucitul om de stat Mihail Speranski, care fusese principalul sfătuitor al ţarului în primii ani de domnie, i-a propus suveranului reforme constituţionale ample, dar Alexandru l-a destituit în 1812 şi şi-a pierdut interesul pentru reforme.

 Interesul lui Alexandru nu a fost centrat pe politica internă, ci pe cea externă, în mod particular în problemele conflictului cu Napoleon. Temându-se de ambiţiile expansioniste ale lui Napoleon şi de creşterea puterii Franţei, Alexandru s-a alăturat Marii Britanii şi Austriei în lupta împotriva noii ameninţări.

Napoleon a învins armatele austriece şi ruseşti în bătălia de la Austerlitz din 1805 şi a înfrânt în mod zdrobitor pe ruşi la Friedland în 1807.

Alexandru a fost constrâns să accepte pacea şi, după semnarea tratatului de la Tilsit din 1807, a devenit aliatul lui Napoleon.

Rusia a pierdut puţin teritoriu ca urmarea a prevederilor tratatului, dar Alexandru s-a folosit de alianţa cu Franţa pentru a face alte cuceriri.

După ce i-a învins pe suedezi în războiul finlandez din 1809, el a ocupat Marele Ducat al Finlandei, iar, după încheierea victorioasă a războiului ruso turc din 1806-1812, a ocupat Basarabia.

 Alaianţa ruso-franceză a devenit din ce în ce mai fragilă. Napoleon era îngrijorat de intenţiile Rusiei în ceea ce priveşte strâmtorile strategice Bosfor şi Dardanele.

În acelaşi timp, Alexandru privea cu deosebită neîncredere Marele Ducat al Varşoviei, statul polonez reconstituit şi controlat de francezi.

Cererea francezilor ca Rusia să se alăture blocadei împotriva Angliei aducea atingere intereselor comerciale ale imperiului.

În 1810, Alexandru a refuzat să respecte obligaţiile care i-ar fi revenit din participarea la blocadă.

În iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia cu 600.000 de militari, o forţă de două ori mai mare decât cea a armatei regulate ruseşti. Napoleon a sperat să provoace o înfrângere majoră a ruşilor şi să-l oblige pe Alexandru să ceară începerea tratativelor de pace.

Deşi Napoleon a reuşit să împingă forţele ruşilor spre est, liniile franceze au devenit extrem de întinse şi solicitate. Rezistenţa îndârjită a ruşilor, care proclamaseră deslănţuirea Războiului pentru Apărarea Patriei, combinată cu temperaturile extrem de scăzute ale iernii ruseşti şi cu tactica pământului pârjolit a dus până în cele din urmă la înfrângerea dezastruasă a francezilor. Mai puţin de 30.000 de francezi s-au mai întors în Franta.

Romanov-8

În vreme ce francezii se retrăgeau, ruşii i-au urmărit prin toată Europa Centrală şi Occidentală, până la porţile Parisului. După ce Napoleon a fost învins, Alexandru a devenit cunoscut drept salvatorul Europei şi a jucat un rol hotărâtor în redesenarea hărţii politice continetale în timpul Congresului de la Viena din 1815.

În acelaşi timp, sub influenţa misticismului religios, Alexandru a iniţiat crearea Sfintei Alianţe, o alianţă a celor mai multe naţiuni ale Europei, ai căror conducători ar fi trebuit să acţioneze conform principiilor creştine.

Din punct de vedere practic, funcţională a fost însă Cvadrupla Alianţa dintre Rusia, Anglia, Prusia şi Austria, formată în 1814.

Aliaţii au creat un sistem internaţional pentru menţinerea status quo-ului teritorial şi pentru prevenirea renaşterii expansionismului francez.

Alianţa Cvadruplă a asigurat influenţa Rusiei în Europa. În acelaşi timp, Rusia şi-a continuat propria expansiune.

Congresul de la Viena a dus la apariţia Regatului Polonez , căruia Alexandru i-a asigurat o constituţie.

În acest fel, Alexandru I a devenit rege constituţional al Poloniei, rămânând în acelaşi timp ţar autocrat al Imperiului Rus. Alexandru era de asemenea monarh al Finlandei, ţară pe care o anexase în 1809, dar căreia îi acordase un statut de autonomie.

În 1813, Rusia a cucerit teritorii în regiunea Baku din Caucaz, după ce a înfrânt Persia într-un război început în 1804.

În acelaşi timp, Rusia era ferm instalată în Alaska.

 

Prin fraude, războaie, terorism sângeros, ruşii au devenit stăpâni cruzi ai Basarabiei. Sute de mii de români basarabeni au fost transformaţi în „animale de muncă”.

Guvernul rus n-a fost în stare să apere populaţia Basarabiei. Ruşii le spuneau ţăranilor români:

„Nu ne interesează să ştim cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate”.

Armata Rusiei ţariste, împăratul  Alexandru I şi generalul M. Kutuzov, au călcat în picioare demnitatea românilor basarabeni.

Această nedreptate istorică a fost apreciată de F. Engels, fără nici un echivoc, obiectiv şi ştiinţific:

„Niciodată Rusia nu avusese (în sec. XIX) o poziţie atât de puternică. Dar ea mai făcuse încă un nou pas dincolo de graniţele ei naţionale. Dacă pentru cuceririle Ecaterinei şovinismul rus mai găsise unele pretexte – nu vreau să spun de justificare, ci de scuză, – pentru cuceririle lui Alexandru nici vorbă nu putea fi de aşa ceva.

Finlanda este populată de finlandezi şi suedezi, Basarabia – de români, iar Polonia Congresului – de polonezi.

Aici nici vorbă nu poate fi de unirea unor neamuri înrudite, risipite care poartă toate numele de ruşi: aici avem de a face pur şi simplu cu o cucerire prin forţă, a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf „.

Timp de peste 200 de ani, românii basarabeni au fost jefuiţi, maltrataţi, deportaţi, împuşcaţi şi nimiciţi. Impactul Tratatului de pace de la Bucureşti din 16 mai 1812, dintre Turcia şi Rusia, a fost foarte dur şi dezastruos.

Ţarismul rus a dezmembrat mai multe popoare, printre care poporul român.

Aceasta este însă o altă chestiune, care trebuie să fie studiată mai pe larg.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/29/ziua-de-29-iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/29/o-istorie-a-zilei-de-29-iunie-video-3/

 

Surse:

https://istoriabasarabiei.wordpress.com/

http://politeia.org.ro/magazin-istoric/o-istorie-a-expansionismului-rus-5-marea-neagra-si-basarabia/25610/

https://www.zdg.md/editia-print/politic/anul-1812-in-discursul-public-sau-de-ce-anexarea-basarabiei-la-rusia-ramane-o-problema-de-actualitate

http://www.dacoromania-alba.ro/nr58/tratatul_ruso_turc.htm

Reclame

29/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Putin salută restabilirea unei „justiţii istorice” odată cu anexarea Crimeei de către Rusia

Pe harta expansiunii militare imperiale ruse, cu roşu – Transnistria,Abhazia, Osetia se sud, Abhazia şi Crimeea

 În vizită în Crimeea, Putin a salutat restabilirea unei „justiţii istorice”în timp ce SUA reafirmă: „Teritoriul face parte din Ucraina”.

 Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, cu patru zile înainte de cea de-a patra aniversare a anexării Crimeii de către Rusia, că respectivul eveniment reprezintă un exemplu de „democraţie adevărată” şi a salutat restabilirea „justiţiei istorice”, transmite AFP.

”Prin decizia voastră, aţi restabilit justiţia istorică încălcată în epoca sovietică”, a spsu  Putin, într-un discurs în faţa susţinătorilor săi reuniţi la Sevastopol, în Crimeea, la un concert în sprijinul său.

În timpul Uniunii Sovietice, din ratiuni economice, Crimeea a fost desprinsă de Rusia din punct de vedere administrativ și transferată Ucrainei.

Alegerile prezidenţiale ruse vor avea loc duminică, în aceeaşi zi în care Rusia va marca cea de-a patra aniversare a anexării Crimeii. Data a fost aleasa in mod intentionat de Kremlin, care a dorit astfel sa foloseasca ”sarbatoarea” in scop electoral.

„Prin decizia voastră, aţi arătat lumii întregi ce este o adevărată democraţie, şi nu una falsă, aţi venit la referendum, aţi luat decizia şi aţi votat pentru viitorul vostru şi cel al copiilor voştri”, a spus Vladimir Putin.

La Washington, Departamentul american de Stat a reacţionat imediat contestând din nou respectivul referendum „nelegitim”.

„Patru ani în urmă, Rusia a organizat în Ucriana un referendum ilegal, fabricat , într-o încercare zadarnică de a legitima anexarea teritoriului ucrainean. <…> În timpul mitingului de campanie de astăzi, în Crimeea, președintele Putin a reluat revendicările false ale Rusiei asupra teritoriului ucrainean. <…> În lumina declarațiilor lui Putin este important să se atragă atenția asupra nelegitimității „referendumului organizat”, se arata in comunicatul Departamentului de Stat.

„Ne reafirmăm angajamentul nostru integrității teritoriale și suveranității Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional. Crimeea este parte a Ucrainei, și sancțiunile impuse Rusiei în legătură cu anexarea vor rămâne în vigoare atâta timp cât Federația Rusă nu va retroceda Ucrianei controlul asupra peninsulei”, – se spune in declarația semnata de Heather Nauert, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat.

De asemenea, textul observă că locuitorii din Crimeea care au participat la referendum au fost forțați să voteze sub „supravegherea strictă a trupelor ruse puternic înarmate”.

După anexarea Crimeei, Rusia a declanșat o campanie de persecutare a disidenților din peninsulă, supunând presiunilor pe „toți cei care s-au opus tentativei de anexare“, inclusiv pe tătarii din Crimeea, etnicii ucraineni, precum și membri ai societății civile, jurnaliști independenți și activiști.

 

 

Denunţată de Kiev şi de occidentali, dar salutată de majoritatea ruşilor, anexarea Crimeii este la originea sancţiunilor dure ale SUA si UE împotriva Rusiei, impuse din 2014.Creditat cu circa 70% din intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje, Vladimir Putin ar urma să fie ales fără surprize preşedinte, pentru un al patrulea mandat ce se va încheia în 2024.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.paginaderusia.ro/in-vizita-in-crimeea-putin-saluta-restabilirea-unei-justitii-istorice-sua-reafirma-teritoriul-face-parte-din-ucraina/

 

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/de-ce-a-renuntat-rusia-la-crimeea-acum-60-de-ani

15/03/2018 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VA REUȘI RUSIA SĂ BLOCHEZE UNIREA Basarabiei CU ROMÂNIA? CE NU ŞTIE PUTIN ?

 

 

 

 

RĂZBOIUL DIN BASARABIA: VA REUȘI RUSIA SĂ BLOCHEZE UNIREA CU ROMÂNIA?  

 

România nu e unica ţară care, în secolul trecut, a fost ruptă în două de timpurile grele ale istoriei. A fost şi Germania care avut acelaşi destin tragic. Totuşi Germania a reuşit să se întregească, demonstrând lumii întregi că se poate, dacă idealul unităţii îl porţi în inimă. România mai rămâne încă neîntregită.

Astăzi, când se vorbește tot mai mult despre unirea Barasabiei cu România, prezența toxică a Rusiei în istoria noastră se face din nou simțită!

De 200 de ani, vecinul nostru de la răsărit, fost Imperiu Țarist, apoi Uniune Sovietică, iar astăzi Federație Rusă, a lovit neîncetat în prosperitatea, libertatea, identitatea și viitorul țării noastre…

Visul imperial al țarilor ruși a făcut ca în anul 1812 să ne fie răpită Moldova dintre Prut și Nistru, pentru ca în anul 1940 bolșevicii sovietici să ne răpească încă o dată bucăți din pământul țării: Basarabia, Nordul Bucovinei și Ţinutul Herţa, pierdute până astăzi…

În toată perioada de ocupație, ticăloșia imperialistă a operat din plin omorând elitele din teritoriile ocupate, strămutând populații întregi în Siberia, aducând comunități mari de slavi pe care i-a plantat în teritoriile românești – totul pentru a distruge identitatea românilor, pentru a le slăbi prezența aici.

Peste toate, ocupația sovietică a întregii Românii, de după al Doilea Război Mondial, reprezintă cel mai barbar act de distrugere identitară cu care românii s-au confruntat în istorie: ne-au fost eliminate elitele, ne-au fost răsturnate valorile, ne-au fost furate sau distruse comorile culturale, ni s-a falsificat istoria, generații întregi au fost indoctrinate agresiv, non-valorile au fost promovate în locul valorilor.

Marile tare ale românilor de astăzi au legătură în special cu această perioadă!

Sintetizând, putem spune că nici romanii, nici turcii și nici austro-ungarii nu au adus atâtea prejudicii identitare românilor pe cât au adus rușii de 200 de ani!

Chiar și astăzi, Armata a XIV-a rusă stă ca un ghimpe în Transnistria, ca o amenințare la adresa românilor basarabeni, în timp ce agenții Rusiei Imperialiste agită apele în Republica Moldova pentru a crea haos și a bloca astfel unirea care se prefigurează cu România, o unire despre care vorbesc tot mai mulți lideri europeni.

Acutizarea conflictului dintre Rusia și Occident face din Republica Moldova o miză importantă. Rușii nu vor cu nici un preț să își ia labele de pe ea, în timp ce interesele geostrategice ale americanilor vor să o scoată de sub influența rușilor. Desigur, nu din dragoste pentru români, ci pentru că le slujește lor mai bine interesele politice și militare.

Paradoxal, acest nou Război Rece care se prefigurează reprezintă o oportunitate pentru noi, românii. Amintiți-vă că unirea Principatelor Române sub Cuza nu s-a produs pentru că puterile occidentale mureau de dragul nostru, ci pentru că aveau nevoie de un stat mai puternic în regiune – tampon între imperii – și atunci ne-au lăsat să ne unim.

Astăzi este o situație similară. Jocurile geostrategice occidentale au nevoie de o România mai mare, mai puternică, mai prosperă… în fața Ursului rusesc.

Iar această nevoie a lor poate împlini dorința noastră de reîntregire. Mai mult decât atât, eu am convingerea că, din aceleași interese, vom fi lăsați să ne dezvoltăm și economic.

Totuși, Rusia nu o să stea cu brațele în sân. Probabil că va agita apele și mai mult în Basarabia și, în plus, împreună cu ungurii, partenerii lor tradiționali în crearea de conflicte etnice, vor încerca manevre și în așa numitul ținut secuiesc. Doar că aici s-a început decapitarea extremismului unguresc, iar acest lucru le îngreunează treaba.

Așadar, va reuși Rusia să blocheze unirea Basarabiei cu România? Să sperăm că nu!

În articolul de mai jos, istoricul Octavian Ţâcu se întreabă dacă Putin şi alţii din armata lui de ocupaţie, cea militară şi cea civilă, cunosc adevărata istorie a ROMÂNILOR.

Putin şi slugile lui moldovene cunosc perfect istoria noastră a românilor.

Ceea ce face el şi colaboraţioniştii moldoveni, complicii lui, în termeni juridici se numeşte etnocid, memoricid, când la modul programat se distruge conştiinţa naţională a românilor moldoveni pentru a ţine sub control politic acest teritoriu pînă la o rusificare completă, transformându-i pe băştinaşi în carne de tun într-un eventual război fratricid.

Problema este cum ne apărăm noi, românii în cazul unei asemenea război, agresiuni şi diversiuni. Aş dori să văd un protest categoric din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Uniunii Scriitorilor din Moldova, oamenii de cultură proieminenţi etc, care la nivel internaţiona şi, evident, naţional să apere istoria noastră adevărată, să demaşte acest război dus de Putin împreună cu unealta lui Igor Dodon împotriva românilor basarabeni, să apere IDEALUL nostru al UNIRII românilor întro singură Ţară, ROMÂNIA.

 

Ce nu ştie Putin şi ce nu ştiu alţii ca el

Am mai spus şi în alte părţi că a critica Rusia sau politica ei nu înseamnă să fii rusofob. Din contră, admir milioanele de ruşi care au curajul să lupte împotriva unui regim autoritar, oligarhic şi mafiot, condus de Putin.

Dar mi se pare logic să critici Rusia atunci când îţi atentează la integritatea ta naţională şi statală. Mai ales atunci când o fac oameni care n-au învăţat istoria la şcoală. Fie ei şi preşedinţi de ţară. Tuturor celor care umblă cu „statalitatea moldovenească de la 1812” mă simt obligat să le dau o lecţie de istorie asupra felului cum percepeau ruşii din punct de vedere identitar populaţia majoritară a Basarabiei în perioada Imperiului Ţarist.

În Pamiatnaya knizhka Bessarabskoi oblasti na 1862 se menţiona că în anul 1812 „…populaţia rurală era constituită din locuitori români autohtoni şi un număr neînsemnat de colonişti bulgari… iar în oraşe, pe lângă români, mai locuiau greci, armeni, evrei şi, parţial, fugari ruşi” (p. 151).

Enumerând în descrierea statistico-militară, elaborată în 1827, toate naţionalităţile din Basarabia, ofiţerul rus R. Soşalski scrie că moldovenii „…sunt locuitori autohtoni ai regiunii Basarabia… vorbesc o limbă proprie, cunoscută sub numele de română şi care este întrebuinţată în toată Moldova, Valahia, în regiunile turceşti de peste Dunăre şi o parte din Transilvania” (Arhiva Istorică Militară de Stat din Rusia, Fond 437, dosar 18589, p. II, fila 5).

Într-o altă lucrare, Rumynskie gosudarstva Valahia i Moldavia v istoriko-politiceskom otnoshenii, publicată la St. Petersburg în 1859, istoricul rus S. Palauzov menţionează că „Pe spaţiul dintre râurile Tisa şi Nistru, care la nord are munţii Carpaţi, iar la sud se sprijină în şesul Dunării şi ţărmul nord-vestic al Mării Negre, locuieşte compact un popor, al cărui nume originar, fărâmiţat de etnografii moderni în câteva denumiri locale, nu este prezent nici pe o hartă geografică cunoscută a spaţiului conturat mai sus.

Poporul acesta îşi numeşte pământul locuit de el Ţara Românească” (Pământul românilor), iar sie îşi zic români” (p.1).În Bessarabskaya oblasti. Spisok naselennyh mest po svedeniam 1859 goda, Comitetul Central de Statistică al MAI al Imperiului Rus, constata în legătură cu indicii demografici ai provinciei: „..este limpede că judeţele de mijloc servesc drept loc principal de trai al neamului românesc” (p. 19).

Monitorul provinciei Basarabia, organul oficial al administraţiei din Basarabia, menţiona la 1860 în paginile sale că „Etnia principală care domină în Basarabia o reprezintă moldovenii băştinaşi, ei fiind o rămăşiţă a daco-românilor antici” (Bessarabskie oblastnye vedomosti, 1860, nr. 19, p. 78).

Tot în acelaşi context, etnograful rus A. Zaşciuk în Etnografia Bessarabskoi oblasti, publicată în volumul 5 al Zapiski Odesskogo Obshestva Istorii i Drevnostei, Odessa, 1863, menţiona că „…cel mai mare număr al locuitorilor din regiunea Basarabia îl alcătuiesc moldovenii sau românii” (p. 450), iar într-un alt pasaj remarca că moldovenii din Basarabia „…îşi zic români”.

În Materialy dlea voennoi geografii i voennoi statistiki Rossii, acelaşi Zaşciuk scria că „..moldovenii predomină numeric în Basarabia şi vorbesc limba română” (p. 103).Moldovenii din Basarabia erau consideraţi români şi la nivel oficial.

Într-un act din 1862, provenit din Cancelaria guvernatorului Basarabiei, sunt enumerate naţionalităţile din provincie, inclusiv etnia română, care îi cuprindea pe volohi şi moldoveni (Arhiva Naţională a R. Moldova, F. 2, inv. 1, d. 7507, f. 7).

În anul 1884, un alt istoric rus, R. Orbinski, nota că, atunci când cobori de la nordul Basarabiei spre sud, se „evidenţiază elementul românesc al populaţiei şi …se manifestă forţa lui de românizare”, iar „…vitalitatea elementului românesc se exteriorizează prin diferite moduri, bunăoară, prin căsătorii mixte” prin care elementul alogen era românizat, indiferent dacă femeia „…era rusnacă sau moldoveancă”. „Numai cu o astfel de viabilitate, conchide istoricul rus, s-a putut întâmpla ca acea neînsemnată populaţie romană, lăsată de Traian, să-şi păstreze naţionalitatea, pe parcursul a aproape două mii de ani şi nu s-a stins în marea slavă, care a înconjurat-o de la începutul secolului VI” (Ocerk proizvoditelnyh sil v Bessarabskoi gubernii, p. 15-16).Comentând datele recensământului imperial din 1897, un alt istoric rus, D. Anucin, consemna că „Grupa romanică este reprezentată de români – 900 mii (asta deşi în recensământ erau numiţi moldoveni), care locuiesc în gubernia Basarabia şi în judeţele de lângă Nistru din gubernia Herson.

Acest popor îşi apără cu putere limba şi chiar a românizat o parte din populaţia ucraineană locală” (Rossia. Naselenie, în „Entziklopediceskii slovari”, Sankt Petersburg, 1899, vol. 54, p. 143).

În cartea sa publicată cu ocazia centenarului anexării Basarabiei în 1912, N. Laşkov menţiona că „Naţionalitatea principală şi cea mai veche din Basarabia o reprezintă moldovenii”, precizând că „…românii din Moldova îşi zic moldoveni” (Bessarabia. K stoletiu prisoedinenia k Rossii. 1812-1912, Chişinău, 1912, p. 53).

Ca să scurtez această listă, voi mai expune câteva din cele mai reprezentative teze privind românitatea moldovenilor din Basarabia: G. Gore vorbea despre „…ţăranii români din Basarabia”;

I. Doncev spunea că populaţia provinciei „este alcătuită din români… şi alte etnii”; un oficial rus, Kohmanski, l-a numit la 15 martie 1871 pe primarul Chişinăului I. Cristi drept român, menţionând meritele sale; P. Soroca a intitulat capitolul său din manualul de geografie asupra Basarabiei din 1878 Moldovenii sau românii, caracterul lor, obiceiurile şi modul de viaţă;

 în almanahul Basarabia (1913), P. Cruşevan scria că „..moldovenii sau românii alcătuiesc partea principală a populaţiei Basarabiei” (p. 175);

în lucrarea fundamentală privind geografia Imperiului Rus (1910), V. Semionov-Tian-Şanskii spune clar că „…populaţia Basarabiei actuale este constituită cu preponderenţă din moldo-vlahii sau români… moldovenii provin de la daci sau geţi, care s-au amestecat cu romanii, de unde li se trage numele de român” (p. 202).

Voi încheia cu un citat din savantul rus L. Berg, originar din Basarabia, care menţiona într-o lucrare publicată în 1918 la Petrograd „Moldovenii sunt români care populează Moldova, Basarabia şi părţile învecinate cu Basarabia ale guberniilor Podolia şi Herson” (Bessarabia, p. 87).
Toate aceste constatări ar trebui să explice de ce chiar şi „clasicii” marxism-leninismului Marx, Engels şi Lenin ne considerau români.

Că ceea ce s-a întâmplat după 1924, prin construcţia „moldovenismului sovietic”, este o altă poveste.Într-un cuvânt, tovarăşi-domni putini, medvedevi, sneguri, lucinschi, voronini, lupi, formuzali, ţârzi, gavrilovi, krasnovi, kurţi soloviovi, mihaili, gurăi, taberi sau dubrovski/durakovi, minoritari ruşi, ucraineni sau găgăuzi, diferiţi „patrioţi” ai R. Moldovei sau Federaţiei Ruse, care au călărit şi mai călăresc ideea de „popor moldovenesc statuat istoric”, terminaţi cu aiurelile şi uitaţi-vă ce ne considerau aceiaşi ruşi, care chiar dacă erau imperialişti, nu avea capurile îmbâcsite cu diferite teorii totalitare stalinisto-moldovenisto-sovietice privind „naţiunea şi statalitatea moldovenească seculară”.

Surse:

 Octavian Țâcu – timpul.md

Dinu Poştarencu – monografia Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, P. II, Chişinău, Tipografia Centrală, 2009

Daniel Roxin –http://daniel-roxin.ro/

05/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: