STATUL POLIȚIENESC RUS ȘI ISTORIA DESPRE CARE SE VORBEȘTE PREA PUȚIN

Rusia este o tara cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.

– Proverb sovietic –

O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

„Rusia este o țară fara granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevarata identitate centrala. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se intinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeana Kaliningrad pana la Stramtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska.

Daca ne mai gândim si ca multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populatia este izolata, toate acestea ne ajuta sa explicam de ce mentinerea controlului central a fost o adevarata provocare si de ce pierderea acestui control asupra tarii i-a obsedat pe conducatorii ei.

Am intâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: „Am crezut intotdeauna ca e vorba despre totul sau nimic: fie tinem tara cu pumn de fier, fie se va destrăma”.

Presupun ca predecesorii lui, de la ofiterii taristi la primii cneji medivali, aveau cam aceleasi ingrijorari – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicatiilor moderne, le au cu siguranta in ziua de azi.”

– MARK GALEOTTI–

Istoria ne dezvaluie povestea complexa a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra înca se intinde peste o parte din lume si de ai carui demoni inca nu ne-am exorcizat.

Publicului i s-a spus o poveste simplificată a felului in care cruzimea, cooperarea si compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra inca se intinde peste o parte din lume si de ai cărui demoni inca nu ne-am exorcizat…

De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toata inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Se dezvaluie din ce în ce mai mult rolul si activitatile politiei secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale și în privința realitatilor complexe din spatele unui sistem represiv de lunga durata.

Băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară.

O mare parte a informatiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90.

Sa nu uitam ca multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

Sunt încă multe lucruri ascunse populatiei ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerata de unii istorici similar unui „genocid secret”.

Urgia foametei crâncene care lovit Ucraina înainte de războiul mondial a fost o incercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, incercările poporului ucrainean de obtinere a independenței naționale, o perspectivă care „irita” autoritatile sovietice.

In Ucraina, perioada de infometare in masa este cunoscută sub numele de Holodomor (exterminare prin infometare)… Este greu de stiut exact câti oameni au murit in Holodomor, dar estimarile mai noi sugerează ca numarul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane erau ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau in Ucraina. Numarul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizarii a fost mai mare decat al oricarei alte nationalitati din URSS.” (Martyn Whittock).

 Crimele în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn sunt acum în mare parte cunoscute și întoarse pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Pentru a ințelege modul foarte complicat si ascuns in care a funcționat puterea sovietica în tot acest timp destul de indelungat, 1917-1991, trebuie să avem în vedere că istoria omenirii a trecut prin catastrofe, momente de ruptura si reconfigurare care au dus la lumea de astazi. Fără intelegerea contextului în care s-au desfășurat evenimentele secolului trecut, nu avem nicio sansa sa pricepem acest secol din care, iata, au trecut deja primele decenii.

Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste si comuniste, sfârsitul Razboiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrala si de Est – toate si-au lasat amprenta asupra prezentului extrem de complex in care intreaga lume evolueaza.

Cu toate că KGB-ul a luptat cu toate armele pentru supraviețuirea Uniunii Sovietice, el nu i-a putut controla implozia din 1989. Singura variantă a fost asigurarea propriei supraviețuiri. Denumirile s-au schimbat, însă metehnele nu. Puterea a fost transferată de la sovietici la oligarhi, iar șef al statului a devenit un fost locotenent-colonel KGB. „Cekiștii” sunt (încă) eroi, ba chiar 20 decembrie, data înființării CEKA în 1917, este „Ziua membrilor serviciilor de securitate”:

„În 2017, la centenarul de la înființarea CEKA, Putin a lăudat public organele de securitate pentru «demnitatea și onestitatea» lor, membrii ei «fiind întotdeauna adevărați slujitori ai statului și patrioți». Cuvântul «întotdeauna» subliniază continuitatea din timpurile sovietice. Făcând aceasta, «paravanul de protecție» între imagine și realitate a primit o şi mai mare validare oficială și încă un strat de izolație”.  

Secreta sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem sa-l prefiguram, dar nicidata nu vom sti dinainte ce se va intampla. ”Cine ar fi bănuit, la sfarsitul anului 2019, ca in numai cateva luni lumea se va trezi intr-o criza pandemica al carei precedent il gasim in gripa spaniola de acum o suta de ani, de la sfarsitul Primului Razboi Mondial? Ne-am intors, dupa un veac, intr-o situatie similara, dar in alte circumstante, evident. Nu inseamna ca istoria se repeta, dar nici ca nu trebuie sa fim atenti la lecțiile ei!” , a spus Ion M Ionita, redactor-sef al revistei Historia

Pătrunzând în hățișul Rusiei contemporane, care oscilează între statutul privilegiat în politica mondială și poziția sa profund amenințătoare, se cer analizate atent previziunile diferite privind obiectivele lui Putin: „Unii sugerează că președintele rus și-a propus să reconstruiască Rusia imperială ca un stat autoritar, cvasisovietic, care nu se va lăsa până când nu va deveni puterea dominantă în Europa și dincolo de aceasta. Pentru alții, Putin, cu atitudinea lui belicoasă și agresivă, este doar personajul negativ, născocit de elitele occidentale dintr-o pantomimă. Regimul Putin continuă tradiția de legături strânse între organele de securitate (ai căror membri domină acum multe zone ale statului), elita politică și mafia rusă.

Asemeni lui Stalin, înaintaşul venerat,  Preşedintele Federaţiei Ruse de azi  îmbracă mantia unui ales al destinului.  Invazia din Ucraina este doar un capitol din marea luptă de veacuri a ruşilor pentru reunirea pământurilor lor. Contemplat în oglinda istoriei ruse, putinismul apare drept succesorul natural al  expansionismului autocratic. Despotismul intern este  acompaniat de agresivitatea externă : nimic nou în această strategie ce tinde să sufoce libertatea, în numele consolidării puterii. Imperiul este raţiunea de a fi a statului rus, iată ceea ce  reafirmă  comentariile lui Putin cel Mare. Agresivitatea criminală deschide calea spre triumful  Rusiei eterne .

„Rusia este o ghicitoare învelită într-un mister, înăuntrul unei enigme”, spunea celebrul lider britanic din cel de-al doilea război mondial, Winston Churchill.

Publicitate

2 iulie 1504 – A murit după o domnie de 47 de ani, ȘTEFAN, măritul domn al Moldovei

Foto: Ștefan cel Mare după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului moldovean.

Pe 2 iulie 1504 se încheia cea mai lungă domnie din perioada Evului Mediu a ţărilor române – 47 de ani.

Ştefan cel Mare se stingea din viaţă la Suceava după ce aproape tot timpul cât s-a aflat pe tronul Moldovei a suferit de pe urma unei răni netratate corespunzător, căreia i s-a adăugat podagra (guta), o boală întâlnită adesea în rândul seniorilor medievali.

La mai bine de 500 de ani de la dispariţia sa, Ştefan cel Mare rămâne în mentalul colectiv drept unul dintre cei mai importanţi lideri ai acestui spaţiu – iar comemorarea acestuia e un prilej potrivit pentru a-i evidenţia moştenirea.

Domnind aproape o jumătate de secol, Ștefan cel Mare a purtat în cea mai mare parte din acest răstimp urmele rănii suferite la piciorul stâng, din timpul asediului eșuat de la Chilia, din anul 1462.

Documentele interne moldovenești, dar și cele emise de cancelariile altor state amintesc despre prezența pe lângă voievod a mai multor „bărbieri”, adică persoane cu oarecare pricepere și cunoștințe în domeniul medical.

Cel dintâi medic menționat de documente este un anume Ioan (sau Zoan), genovez la origine, care se afla la Suceava în anul 1468. Dar pentru tratarea rănii voievodului au trimis „bărbieri” și venețienii, habsburgii, polonii, chiar și tătarii.

De pildă, venețianul Matteo Muriano, ajuns în Moldova în 1502 și plătit de domn cu suma de 400 de ducați, nu reușește să amelioreze durerile tot mai chinuitoare, deși trimisese să fie cumpărate mai multe medicamente și leacuri din Veneția.

Rănii provocate de sulița de la Chilia i s-a adăugat o altă afecțiune răspândită în acea perioadă, şi anume guta (sau podagra, cum e ea numită în izvoarele contemporane interne), boală care avea să-i afecteze mobilitatea ambelor picioare – astfel încât o cronică lituaniană contemporană cuprinde precizarea că Ștefan cel Mare, cu prilejul bătăliei de la Codrii Cosminului, din octombrie 1497, a fost adus într-o sanie la locul evenimentului, deoarece „era foarte neputincios de picioare”.

Această mărturie are rolul de a exemplifica agravarea gutei și slăbirea accentuată a sănătății voievodului. De altfel, în anii imediat următori, Ștefan cel Mare a trimis mai mulți soli după medici, atât la Veneția, cât și la Curtea împăratului Maximilian de Habsburg, prin mjlocirea regelui Vladislav al II-lea al Ungariei.

„A răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod… ca la 3 ceasuri din zi” 

Unii dintre medicii solicitaţi au ajuns la Suceava și au încercat să-l vindece pe domn, dar niciunul nu a reușit să stopeze avansul rapid al bolii. De altfel, guta era una dintre cele mai întâlnite afecțiuni medicale în rândul seniorilor medievali, agravată de consumul de carne de vânat și de consumul de vin.

Guta a grăbit sfârșitul și altor contemporani de-ai lui Ștefan cel Mare, precum regele Matia Corvinul al Ungariei, regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, sultanul otoman Mehmed al II-lea sau ginerele lui Ștefan cel Mare, cneazul Ivan cel Tânăr.

În vara anului 1504, starea de sănătate a domnului era supravegheată de trei medici: Hieronimo da Cesena, adus din Veneția, un alt medic trimis de la Buda, iar un al treilea era medicul evreu aflat în slujba hanului tătar Mengli Ghirai. Boala cuprinsese de-acum ambele picoare, astfel că doctorii hotărăsc să ardă rănile ca ultimă încercare de salvare a vieții. Fără succes, căci vajnicul domnitor al Moldovei se stinge. În letopisețul țării se menționează: „În anul 7012 [=1504], luna iulie 2, marți, a răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, ca la 3 ceasuri din zi”. E înmormântat câteva zile mai târziu, într-o criptă de la biserica Mănăstirii Putna. Pe lespedea mormântului a fost inscripționat un text pe care-l hotărâse domnul din timpul vieţii:

„† Binecinstitorul domn, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al sfântului lăcașului acestuia, care aici zace. Și s-a strămutat la veșnicele lăcașuri în anul 7<…>, luna…, și a domnit ani…”. 

S-a călugărit Ștefan înainte de moarte? 

În ultimii ani, unii dintre istoricii mai mult sau mai puțin familiarizați cu istoria și epoca lui Ștefan au avansat posibilitatea ca, în perioada de grea suferință de la sfârșitul vieții, domnul Moldovei să fi renunțat la domnie pentru haina călugărească, luându-și numele de Simion. Susţinătorii acestei ipoteze trimit mai cu seamă la detalii legate de înmormântarea lui Ștefan cel Mare. Despre aceasta s-au păstrat puţine informaţii în sursele vremii, totuşi, ştim că voievodul a fost înhumat fără sicriu, pe un pat de fier, iar capul i-a fost așezat pe un postament zidit din cărămidă.

Aceste detalii nu susțin în niciun caz ipoteza călugăririi lui Ștefan cel Mare, căci ele sunt practici întâlnite și cunoscute în acele vremuri, neavând nicio legătură cu presupusa trecere în monahism a domnitorului.

Istoricii Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, specialiști incontestabili ai istoriei lui Ștefan cel Mare, au demonstrat în chip convingător că Ștefan cel Mare și-a încheiat domnia în momentul morții, murind ca domn și nu ca monah.

Domnul Moldovei a fost urmat la tron de fiul său, Bogdan al III-lea. 

Asemenea lui Ștefan cel Mare, și Ana, soția lui Alexandru cel Bun, fusese înmormântată pe bare de fier, ceea ce nu înseamnă că fosta doamnă a Moldovei se călugărise înainte de a se stinge din viață.

În realitate, această practică favoriza descompunerea trupurilor înhumate în morminte zidite, aflate în interiorul bisericilor, și nu are nicio legătură cu ipoteticul statut de călugăr al defunctului.

Mai mult decât atât, niciunul dintre izvoarele vremii nu conține nici măcar vreo aluzie la trecerea în monahism a domnului, ori, dacă se întâmpla cu adevărat, călugărirea lui Ștefan cel Mare nu putea fi ocolită de sursele contemporane, mai ales de documentele mănăstirii Putna. De altfel, așa cum am văzut mai sus, pe piatra de mormânt este numele lui „Io Ștefan voievod” și nu vreun nume de călugăr, cum era obligatoriu a se proceda în cazul în care domnul ar fi trecut în monahism.

LUPTĂTORUL ANTICOMUNIST Vladimir Bukovski :“Dacă sistemul energetic nu se întorce la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat și ca națiune”

„Trebuie să înțelegi mai întâi – care este esența luptei noastre. Esența ei este lupta împotriva fricii. Frica care a cuprins oamenii de pe vremea lui Stalin. Frica care nu a părăsit oamenii și datorită căreia acest sistem continuă să existe — sistemul de dictatură și oprimare.

În lupta împotriva fricii ne depunem cele mai mari eforturi. Și în această luptă se acordă o mare importanță exemplului personal – exemplul pe care îl dăm oamenilor. Am făcut ceea ce am considerat corect – am vorbit când am vrut și sunt în viață… Arată că se poate lupta și că este necesar să lupți.” – Vladimir Bukovski – Omul care a ucis frica.

Un discurs dramatic al lui Vladimir Bukovski în România: “Dacă sistemul energetic nu se întorce la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat și ca națiune. Lukoil este KGB!”

Scriitorul și luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski a plecat la cele veșnice la aproape 77 de ani, în ziua de 27 octombrie, orele 21.46, la reședința sa din Cambrige, Marea Britanie, unde se refugiase după calvarul din URSS.

Bukovski a fost un mare prieten al României. După ce a furat din Rusia câteva mii de documente ale KGB, el a prezentat o parte din ele și presei române.

În urma publicării lor în ziarul ZIUA, Administrația Prezidențiala de la acea dată, recte Ion Iliescu, a amenințat că îi va da în judecata atât pe Vladimir Bukovski cât și pe Victor Roncea, autorul articolului despre subordonarea lui Iliescu Moscovei. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

În mai 2006, Asociația Civic Media l-a invitat pe Vladimir Bukovski la Întrunirea Rezistenţei Româneşti Anticomuniste de la Brașov.

Cu acest prilej, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, organizatoarea evenimentului, i-a acordat lui Bukovski titlul de Membru de Onoare.

Ulterior, cu mare chin, s-a reușit și realizarea unei emisiuni cu Vladimir Bukovski la TVR, prezentată, In Memoriam, aici:

Redăm de asemenea, integral, discursul profetic pe care Vladimir Bukovski l-a ţinut la Braşov:

Bukovski: “Nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti.”

“Îmi pare rău că n-am putut să ajung la timp, ca să-l salut pe unul dintre fondatorii luptei anticomuniste din România – dl. Gavrilă Ogoranu, pe care l-am cunoscut personal. A fost un om demn, care a dus o viaţă onorabilă şi cinstită.

În faţa memoriei unor asemenea personalităţi trebuie să ne gândim la ceea ce am reuşit să facem noi. Tragedia ţărilor noastre constă în faptul că noi n-am reuşit să definitivăm ceea ce am început. Da, comunismul ca sistem a căzut, iar noi am crezut tot timpul că va cădea. Dar nu l-am terminat definitiv.

Comunismul continuă să umble prin lume ca o stafie, ca un vampir, până când noi nu-i vom străpunge inima cu un ţăruş.

În 1991 imediat după ce am ajuns în Rusia, după puciul de la Moscova, i-am convins aproape pe toţi că e nevoie de un proces Nurenberg al comunismului. Aproape pe toţi. Elţîn n-a fost de acord. El a înţeles foarte bine că dacă un asemenea proces ar avea loc, oameni de teapa lui, de talia lui, nu vor mai avea ce să caute în politică.

Dar nu a înţeles alt lucru. Că dacă nu va termina comunismul – nu va avea nici un loc în politică. În politică e ca la război. Dacă nu înaintezi, te retragi.

Acest fenomen s-a produs şi în Rusia. Imediat după 1991, Elţîn a bătut în retragere. La început şi-a trădat politica, după aia şi-a trădat colegii, iar în 1993 se lupta pentru propria supravieţuire. Şi toate dintr-un singur motiv: pentru că nu a ştiut să meargă înainte.

În 1991 am propus un lucru elementar – să fie judecaţi numai organizatorii puciului. Numai ei, cei 14. Şi cu asta să se termine.

Aceşti 14 erau reprezentanţi ai sistemului comunist. I-am explicat imediat lui Elţîn că nu îmi doresc un nou Gulag.

Nu îmi doresc ca membrii Partidului Comunist să fie închişi şi să fie înfiinţat un nou Gulag. I-am spus explicit: uitaţi, sunt 14 persoane care sunt deja închise, pe ei trebuie să îi judecăm.

Poate că ar fi trebuit să fie şi cel de-al 15-lea personaj – Gorbaciov. Problema nu constă în a-i pedepsi pe toţi vinovaţii. Pentru că într-un stat totalitar vina este comună, a tuturor. Tăcerea tuturor, participarea la vot în favoarea Partidului Comunist este o tăcere care îi face vinovaţi pe toţi. Pentru că nimeni nu se opune.

Puterea sistemului comunist constă în participarea fiecăruia aşa cum la Dostoievski la acea cină toţi participă la acea taină a crimei prin sânge. Şi de aceea, nu fiecare trebuie judecat. Nu are sens. Trebuie dat un exemplu petru ca ţara în întregime, fiecare cetăţean în parte, să se gândească la ce a făcut şi cum urmează să procedeze în viitor.

Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Rusia n-a putut înainta, nu s-a putut dezvolta, nu s-a putut mişca, nici un cetăţean nu a înţeles ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă şi ce i se va întâmpla. Noua putere care a venit în 2002 în Rusia sunt nişte funcţionăraşi mediocri ai sistemului KGB-ist.

Aceşti noi conducători ai Rusiei, care şi-au făcut stagiunea prin Dresda şi prin alte locuri ale Europei, nu au înţeles ce s-a întâmplat cu ţara lor. Ei dau vina pe serviciile americane de informaţii, pe mişcarea sionistă, pe oricine vreţi – dar nu au înţeles cu adevărat ce s-a întâmplat cu ţara lor.

Iar acum, în loc să deblocheze, să cureţe ţara de rămăşiţele comunismului ei încearcă să refacă Uniunea Sovietică. Au reintrodus pentru această ţară fostul imn al Uniunii Sovietice. Imnul care ne trezea pe noi în puşcării la orele 6 dimineaţa. Au reintrodus drapelul roşu pentru armată. În toată ţara au reconstruit monumentele lui Stalin.

Monumente care nu au mai fost reconstruite în Rusia din 1953. Au pus mâna pe toată media şi au supus marile afaceri. Şi sunt în proces de distrugere a tuturor organizaţiilor non-guvernamentale din Rusia. Iată nişte idioţi care cred că mai pot restabili puterea sovietică. Iar eu I-am întrebat: şi cum o să procedaţi? Ce o să faceţi cu Internetul?

Ce o să faceţi cu telefonia mobilă? Ce o să faceţi cu televiziunile prin satelit? URSS a putut exista şi supravieţui numai într-o situaţie de izolare informaţională totală. Chiar şi posturile de radio cum ar fi: BBC, Vocea Americii, BBC în limba rusă sau Europa Liberă reprezentau un pericol de moarte pentru Uniunea Sovietică. Şi îi întreb: ce o să faceţi acum, în contextul în care au apărut noi surse, noi mijloace de informare?

Astăzi, e bun sau nu acest fapt, dar în Rusia există câteva milioane de oameni bogaţi, oameni care nu vor depune armele. Nu sunt timpurile sovietelor. Orice acţiune pe care ar putea-o întreprinde acestea se va reflecta numai în dimensiunile mitei pe care o vor primi. Să presupunem că vor interzice libera circulaţie a persoanelor.

Ce înseamnă asta? Înseamnă doar că mita pe care o va primi un funcţionar care eliberează vizele va creşte şi ca dimensiune. Imaginaţi-vă o situaţie în care astăzi, la un cetăţean de rând, vine KGB-ul pentru a face o percheziţie. Tu ca persoană intuieşti. “Băieţi dacă v-aş da la fiecare câte 5000 de dolari m-aţi lăsa în pace?” Nu mai sunt timpurile sovietice. Acest sistem este condamnat. A fost condamnat demult, din start. Dar acum nu are nici o şansă.

Dacă în anii ’80, în plină floare a puterii sovietice, s-a prăbuşit, astăzi nu are şanse să supravieţuiască nici o zi. Problema care se pune astăzi în faţa tuturor ţărilor din fosta URSS şi a tuturor ţărilor din fostul bloc al Europei de Est, se referă la faptul că avem o moştenire comună extrem de neplăcută şi extrem de dureroasă:

Noi nu i-am terminat definitiv atunci când am avut ocazia. Şi de aceea îi vedem pe aceeaşi oameni, foştii comunişti, în toate structurile, sub alte forme dar tot ei sunt la putere.

Permiteţi-mi să vă spun adevărul: nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti. Trebuie să-i terminăm. Dacă astăzi Parlamentul României discută legea lustraţiei este corect. Este nevoie de lustraţie. Noi suntem obligaţi să-i îndepărtăm pe aceşti oameni din toate structurile puterii măcar pentru 5-6 ani. Nu este răzbunare. Nu este persecuţie politică. Este problema supravieţuirii unei naţiuni.

Ştim că dacă îi vom lăsa pe aceşti oameni la putere atunci ei se vor organiza într-un fel de mafie. Şi atunci nimeni nu va mai putea face absolut nimic. Haideţi să-i lăsăm să muncească undeva în domeniul privat măcar 5-6 ani. Să plece din structurile de conducere măcar pentru 5-6 ani. Nu vor muri din acest motiv, iar noi din acest motiv vom supravieţui. Problema noastră se pune mult mai complex, mult mai grav şi nu e vorba numai de elita politică.

Uitaţi: circul prin România şi aproape pe fiecare benzinărie, pe fiecare staţie de benzină văd o inscripţie — Lukoil. Dar ce-i asta Lukoi ? Păi asta e KGB-ul! Mi s-a spus astăzi că întreg sistemul energetic românesc se află în mâna KGB-ului.

Permiteţi-mi să vă spun încă un adevăr. Dacă sistemul energetic nu revine la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat. Trebuie să obţineţi un proces public şi o anchetă publică cu privire la modul în care sistemul vostru energetic românesc a ajuns pe mâna străinilor. Trebuie să obţineţi de la cei aflaţi la guvernare să schimbe această situaţie. Este problema dumneavoastră vitală şi fără să o rezolvaţi nu veţi reuşi să supravieţuiţi ca stat, ca popor şi naţiune.

În faţa noastră stă o problemă extrem de complexă şi de gravă. Noi urmează să debarasăm spaţiul nostru de rămăşiţele comunismului. Nouă, oamenilor în vârstă, poate nu ne vor fi suficiente zilele lăsate de Dumnezeu ca să scăpăm de această problemă.

De aceea într-un mod deosebit sunt interesat de tineri. Tineretul trebuie să fie schimbul nostru, ei trebuie să definitiveze lucrarea pe care noi am început-o. Îi putem ajuta cu un sfat, suntem oameni cu experienţă, dar nu putem face acest lucru în locul lor.

De aceea problema vieţii noastre se pune astăzi în felul următor: să identificăm aceşti tineri, să le dăm sfaturile de rigoare, să punem problema în faţa lor şi să discutăm această situaţie şi să îi ajutăm să reuşească. Numai împreună cu ei putem întoarce această filă ruşinoasă a istoriei omenirii.

Sunt de fiecare dată bucuros să vin România. România este o ţară foarte energică. Aici tot timpul se întâmplă ceva. Tot timpul. Sunt câteva ţări pline de energie în lume. Spre exemplu, eu locuiesc în Anglia şi acolo totul este mort. Nu se întâmplă nimic. Anglia e într-o stare de comă – moarte cerebrală -, nu se întâmplă nimic acolo. Pline de viaţă sunt Polonia, România, Italia şi Israelul. Tot timpul acolo se întâmplă ceva. Bun, greşit, dar se întâmplă.

De aia sunt tot timpul bucuros să vin la voi: pentru că sunteţi o ţară energică, emotivă, şi tot timpul se întâmplă ceva la voi. Sunteţi gata să mergeţi înainte oricum. Din acest punct de vedere, folosesc acest moment pentru a mă adresa naţiunii dumneavoastră. În mod deosebit tinerilor. Haideţi să facem în România ceea ce nu s-a întâmplat niciunde în lume. Haideţi să terminăm cu comunismul.

Haideţi să ne purificăm de acest păcat. Şi atunci vom vedea cât de frumoasă şi de uşoară va deveni viaţa noastră. Nu va fi un rai dar va fi o situaţie mult mai confortabilă. Iar tinereţii noastre pe cale de a pleca din lumea aceasta, Dumnezeu însuşi ne-a lăsat misiunea să transmitem tineretului povaţa noastră şi transmitem tineretului experienţa noastră şi să îi direcţionăm pe cale corectă. Vă mulţumesc!”

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

Vedeti și: La moartea unui erou. Cu Vladimir Bukovski la TVR despre Moștenitorii KGB din România. INTERVIUL pentru care Ion Iliescu a vrut să ne dea în judecată: “Iliescu, Militaru și ceilalți erau de fapt implicați într-o manevră a Moscovei.” “Nu știu cine-i Tismăneanu!” “UE, pe urmele URSS”. IN MEMORIAM

Din paginile furate de el de la KGB, aici:

Arhivele sovietice postate de V. Bukovsky. Teroarea în URSS 2.2 1975 – 1991

Arhiva Bukovski – 4500 de pagini furate de la KGB

Vladimir Bukovsky.com

Sursa: Ziaristi Online