CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LUPTĂTORUL ANTICOMUNIST Vladimir Bukovski :“Dacă sistemul energetic nu se întorce la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat și ca națiune”

„Trebuie să înțelegi mai întâi – care este esența luptei noastre. Esența ei este lupta împotriva fricii. Frica care a cuprins oamenii de pe vremea lui Stalin. Frica care nu a părăsit oamenii și datorită căreia acest sistem continuă să existe — sistemul de dictatură și oprimare.

În lupta împotriva fricii ne depunem cele mai mari eforturi. Și în această luptă se acordă o mare importanță exemplului personal – exemplul pe care îl dăm oamenilor. Am făcut ceea ce am considerat corect – am vorbit când am vrut și sunt în viață… Arată că se poate lupta și că este necesar să lupți.” – Vladimir BukovskiOmul care a ucis frica.

Un discurs dramatic al lui Vladimir Bukovski în România: “Dacă sistemul energetic nu se întorce la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat și ca națiune. Lukoil este KGB!”

Scriitorul și luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski a plecat la cele veșnice la aproape 77 de ani, în ziua de 27 octombrie, orele 21.46, la reședința sa din Cambrige, Marea Britanie, unde se refugiase după calvarul din URSS.

Bukovski a fost un mare prieten al României. După ce a furat din Rusia câteva mii de documente ale KGB, el a prezentat o parte din ele și presei române.

În urma publicării lor în ziarul ZIUA, Administrația Prezidențiala de la acea dată, recte Ion Iliescu, a amenințat că îi va da în judecata atât pe Vladimir Bukovski cât și pe Victor Roncea, autorul articolului despre subordonarea lui Iliescu Moscovei. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

În mai 2006, Asociația Civic Media l-a invitat pe Vladimir Bukovski la Întrunirea Rezistenţei Româneşti Anticomuniste de la Brașov.

Cu acest prilej, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, organizatoarea evenimentului, i-a acordat lui Bukovski titlul de Membru de Onoare.

Ulterior, cu mare chin, s-a reușit și realizarea unei emisiuni cu Vladimir Bukovski la TVR, prezentată, In Memoriam, aici:

Redăm de asemenea, integral, discursul profetic pe care Vladimir Bukovski l-a ţinut la Braşov:

Bukovski: “Nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti.”

“Îmi pare rău că n-am putut să ajung la timp, ca să-l salut pe unul dintre fondatorii luptei anticomuniste din România – dl. Gavrilă Ogoranu, pe care l-am cunoscut personal. A fost un om demn, care a dus o viaţă onorabilă şi cinstită.

În faţa memoriei unor asemenea personalităţi trebuie să ne gândim la ceea ce am reuşit să facem noi. Tragedia ţărilor noastre constă în faptul că noi n-am reuşit să definitivăm ceea ce am început. Da, comunismul ca sistem a căzut, iar noi am crezut tot timpul că va cădea. Dar nu l-am terminat definitiv.

Comunismul continuă să umble prin lume ca o stafie, ca un vampir, până când noi nu-i vom străpunge inima cu un ţăruş.

În 1991 imediat după ce am ajuns în Rusia, după puciul de la Moscova, i-am convins aproape pe toţi că e nevoie de un proces Nurenberg al comunismului. Aproape pe toţi. Elţîn n-a fost de acord. El a înţeles foarte bine că dacă un asemenea proces ar avea loc, oameni de teapa lui, de talia lui, nu vor mai avea ce să caute în politică.

Dar nu a înţeles alt lucru. Că dacă nu va termina comunismul – nu va avea nici un loc în politică. În politică e ca la război. Dacă nu înaintezi, te retragi.

Acest fenomen s-a produs şi în Rusia. Imediat după 1991, Elţîn a bătut în retragere. La început şi-a trădat politica, după aia şi-a trădat colegii, iar în 1993 se lupta pentru propria supravieţuire. Şi toate dintr-un singur motiv: pentru că nu a ştiut să meargă înainte.

În 1991 am propus un lucru elementar – să fie judecaţi numai organizatorii puciului. Numai ei, cei 14. Şi cu asta să se termine.

Aceşti 14 erau reprezentanţi ai sistemului comunist. I-am explicat imediat lui Elţîn că nu îmi doresc un nou Gulag.

Nu îmi doresc ca membrii Partidului Comunist să fie închişi şi să fie înfiinţat un nou Gulag. I-am spus explicit: uitaţi, sunt 14 persoane care sunt deja închise, pe ei trebuie să îi judecăm.

Poate că ar fi trebuit să fie şi cel de-al 15-lea personaj – Gorbaciov. Problema nu constă în a-i pedepsi pe toţi vinovaţii. Pentru că într-un stat totalitar vina este comună, a tuturor. Tăcerea tuturor, participarea la vot în favoarea Partidului Comunist este o tăcere care îi face vinovaţi pe toţi. Pentru că nimeni nu se opune.

Puterea sistemului comunist constă în participarea fiecăruia aşa cum la Dostoievski la acea cină toţi participă la acea taină a crimei prin sânge. Şi de aceea, nu fiecare trebuie judecat. Nu are sens. Trebuie dat un exemplu petru ca ţara în întregime, fiecare cetăţean în parte, să se gândească la ce a făcut şi cum urmează să procedeze în viitor.

Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Rusia n-a putut înainta, nu s-a putut dezvolta, nu s-a putut mişca, nici un cetăţean nu a înţeles ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă şi ce i se va întâmpla. Noua putere care a venit în 2002 în Rusia sunt nişte funcţionăraşi mediocri ai sistemului KGB-ist.

Aceşti noi conducători ai Rusiei, care şi-au făcut stagiunea prin Dresda şi prin alte locuri ale Europei, nu au înţeles ce s-a întâmplat cu ţara lor. Ei dau vina pe serviciile americane de informaţii, pe mişcarea sionistă, pe oricine vreţi – dar nu au înţeles cu adevărat ce s-a întâmplat cu ţara lor.

Iar acum, în loc să deblocheze, să cureţe ţara de rămăşiţele comunismului ei încearcă să refacă Uniunea Sovietică. Au reintrodus pentru această ţară fostul imn al Uniunii Sovietice. Imnul care ne trezea pe noi în puşcării la orele 6 dimineaţa. Au reintrodus drapelul roşu pentru armată. În toată ţara au reconstruit monumentele lui Stalin.

Monumente care nu au mai fost reconstruite în Rusia din 1953. Au pus mâna pe toată media şi au supus marile afaceri. Şi sunt în proces de distrugere a tuturor organizaţiilor non-guvernamentale din Rusia. Iată nişte idioţi care cred că mai pot restabili puterea sovietică. Iar eu I-am întrebat: şi cum o să procedaţi? Ce o să faceţi cu Internetul?

Ce o să faceţi cu telefonia mobilă? Ce o să faceţi cu televiziunile prin satelit? URSS a putut exista şi supravieţui numai într-o situaţie de izolare informaţională totală. Chiar şi posturile de radio cum ar fi: BBC, Vocea Americii, BBC în limba rusă sau Europa Liberă reprezentau un pericol de moarte pentru Uniunea Sovietică. Şi îi întreb: ce o să faceţi acum, în contextul în care au apărut noi surse, noi mijloace de informare?

Astăzi, e bun sau nu acest fapt, dar în Rusia există câteva milioane de oameni bogaţi, oameni care nu vor depune armele. Nu sunt timpurile sovietelor. Orice acţiune pe care ar putea-o întreprinde acestea se va reflecta numai în dimensiunile mitei pe care o vor primi. Să presupunem că vor interzice libera circulaţie a persoanelor.

Ce înseamnă asta? Înseamnă doar că mita pe care o va primi un funcţionar care eliberează vizele va creşte şi ca dimensiune. Imaginaţi-vă o situaţie în care astăzi, la un cetăţean de rând, vine KGB-ul pentru a face o percheziţie. Tu ca persoană intuieşti. “Băieţi dacă v-aş da la fiecare câte 5000 de dolari m-aţi lăsa în pace?” Nu mai sunt timpurile sovietice. Acest sistem este condamnat. A fost condamnat demult, din start. Dar acum nu are nici o şansă.

Dacă în anii ’80, în plină floare a puterii sovietice, s-a prăbuşit, astăzi nu are şanse să supravieţuiască nici o zi. Problema care se pune astăzi în faţa tuturor ţărilor din fosta URSS şi a tuturor ţărilor din fostul bloc al Europei de Est, se referă la faptul că avem o moştenire comună extrem de neplăcută şi extrem de dureroasă:

Noi nu i-am terminat definitiv atunci când am avut ocazia. Şi de aceea îi vedem pe aceeaşi oameni, foştii comunişti, în toate structurile, sub alte forme dar tot ei sunt la putere.

Permiteţi-mi să vă spun adevărul: nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti. Trebuie să-i terminăm. Dacă astăzi Parlamentul României discută legea lustraţiei este corect. Este nevoie de lustraţie. Noi suntem obligaţi să-i îndepărtăm pe aceşti oameni din toate structurile puterii măcar pentru 5-6 ani. Nu este răzbunare. Nu este persecuţie politică. Este problema supravieţuirii unei naţiuni.

Ştim că dacă îi vom lăsa pe aceşti oameni la putere atunci ei se vor organiza într-un fel de mafie. Şi atunci nimeni nu va mai putea face absolut nimic. Haideţi să-i lăsăm să muncească undeva în domeniul privat măcar 5-6 ani. Să plece din structurile de conducere măcar pentru 5-6 ani. Nu vor muri din acest motiv, iar noi din acest motiv vom supravieţui. Problema noastră se pune mult mai complex, mult mai grav şi nu e vorba numai de elita politică.

Uitaţi: circul prin România şi aproape pe fiecare benzinărie, pe fiecare staţie de benzină văd o inscripţie — Lukoil. Dar ce-i asta Lukoi ? Păi asta e KGB-ul! Mi s-a spus astăzi că întreg sistemul energetic românesc se află în mâna KGB-ului.

Permiteţi-mi să vă spun încă un adevăr. Dacă sistemul energetic nu revine la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat. Trebuie să obţineţi un proces public şi o anchetă publică cu privire la modul în care sistemul vostru energetic românesc a ajuns pe mâna străinilor. Trebuie să obţineţi de la cei aflaţi la guvernare să schimbe această situaţie. Este problema dumneavoastră vitală şi fără să o rezolvaţi nu veţi reuşi să supravieţuiţi ca stat, ca popor şi naţiune.

În faţa noastră stă o problemă extrem de complexă şi de gravă. Noi urmează să debarasăm spaţiul nostru de rămăşiţele comunismului. Nouă, oamenilor în vârstă, poate nu ne vor fi suficiente zilele lăsate de Dumnezeu ca să scăpăm de această problemă.

De aceea într-un mod deosebit sunt interesat de tineri. Tineretul trebuie să fie schimbul nostru, ei trebuie să definitiveze lucrarea pe care noi am început-o. Îi putem ajuta cu un sfat, suntem oameni cu experienţă, dar nu putem face acest lucru în locul lor.

De aceea problema vieţii noastre se pune astăzi în felul următor: să identificăm aceşti tineri, să le dăm sfaturile de rigoare, să punem problema în faţa lor şi să discutăm această situaţie şi să îi ajutăm să reuşească. Numai împreună cu ei putem întoarce această filă ruşinoasă a istoriei omenirii.

Sunt de fiecare dată bucuros să vin România. România este o ţară foarte energică. Aici tot timpul se întâmplă ceva. Tot timpul. Sunt câteva ţări pline de energie în lume. Spre exemplu, eu locuiesc în Anglia şi acolo totul este mort. Nu se întâmplă nimic. Anglia e într-o stare de comă – moarte cerebrală -, nu se întâmplă nimic acolo. Pline de viaţă sunt Polonia, România, Italia şi Israelul. Tot timpul acolo se întâmplă ceva. Bun, greşit, dar se întâmplă.

De aia sunt tot timpul bucuros să vin la voi: pentru că sunteţi o ţară energică, emotivă, şi tot timpul se întâmplă ceva la voi. Sunteţi gata să mergeţi înainte oricum. Din acest punct de vedere, folosesc acest moment pentru a mă adresa naţiunii dumneavoastră. În mod deosebit tinerilor. Haideţi să facem în România ceea ce nu s-a întâmplat niciunde în lume. Haideţi să terminăm cu comunismul.

Haideţi să ne purificăm de acest păcat. Şi atunci vom vedea cât de frumoasă şi de uşoară va deveni viaţa noastră. Nu va fi un rai dar va fi o situaţie mult mai confortabilă. Iar tinereţii noastre pe cale de a pleca din lumea aceasta, Dumnezeu însuşi ne-a lăsat misiunea să transmitem tineretului povaţa noastră şi transmitem tineretului experienţa noastră şi să îi direcţionăm pe cale corectă. Vă mulţumesc!”

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

Vedeti și: La moartea unui erou. Cu Vladimir Bukovski la TVR despre Moștenitorii KGB din România. INTERVIUL pentru care Ion Iliescu a vrut să ne dea în judecată: “Iliescu, Militaru și ceilalți erau de fapt implicați într-o manevră a Moscovei.” “Nu știu cine-i Tismăneanu!” “UE, pe urmele URSS”. IN MEMORIAM

Din paginile furate de el de la KGB, aici:

Arhivele sovietice postate de V. Bukovsky. Teroarea în URSS 2.2 1975 – 1991

Arhiva Bukovski – 4500 de pagini furate de la KGB

Vladimir Bukovsky.com

Sursa: Ziaristi Online

29/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DE CÂND SUNT ROMÂNII ROMÂNI ? O REPLICĂ DATĂ falsificatorilor istoriei noastre DE REPUTATUL ISTORIC acad.Ioan Aurel Pop

Unirea politică sau de când sunt românii români

Cele mai mari erori în domeniul istoriei se fac din ignoranță, dar se perpetuează, cel mai adesea, din interes. Mai demult apărea într-un ziar de mare tiraj și cu îndelungată tradiție un articol care începea cu formula „Mitul conștiinței naționale la români” și care avea un paragraf cu titlul „Românii au fost români de acum 150 de ani” [Este vorba de cotidianul “Adevărul”, iar articolul în cauză se bazează pe “teoriile” lui Lucian Boia din ”Istorie şi mit în conştiinţa românească”, broșură apărută în zece ediții-fantomă la Editura Humanitas și tradusă la comandă în câteva limbi – Vezi critica acestei cărți la Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile (note de lectură) – PDF – Nota Redacției].

Altfel spus, locuitorii acestor spații de la Dunăre și de la Carpați ar fi devenit români pe la pe la 1850-1860. Dar oare ce erau românii înainte de a fi fost români? Sau erau români și nu știau asta? Întrebările acestea nu sunt fără sens, pentru că se poate să existe comunități de oameni pe lumea asta fără ca acestea să aibă conștiință de sine, adică fără ca acei oameni să fie convinși că formează respectiva comunitate.

Nu este acesta cazul etnicității decât în mică măsură, fiindcă popoarele, atunci când sunt deplin formate ca realități, dobândesc, prin elitele lor, și conștiința acestei existențe.

Titlurile șocante de mai sus au, însă, alt rost decât acela de lămurire a unor adevăruri din trecut. Prin formularea și poziționarea lor în pagină, ele asigură succesul de receptare.

Se întâmplă aceasta fiindcă mulți sunt curioși – din varii motive – să vadă ce se ascunde sub astfel de vorbe.

Evident că, la cei 160 de ani trecuți de la unirea celor două principate românești, ne întrebăm mulți dintre noi cum s-au petrecut lucrurile, ce sentimente aveau atunci românii, dacă ei formau sau nu o națiune, dacă țara unită s-a făcut pentru ei sau pentru alții, dacă actul l-au înfăptuit românii ori le-a fost făcut cadou de către marile puteri etc.

În chestiunea națiunii române și a conștiinței apartenenței românilor la poporul lor, lucrurile par lămurite demult, dar – după cum se vede – nu sunt.

Totuși, nu este nevoie să fii istoric de meserie ca să poți ajunge la câteva concluzii simple, fără să te lași amăgit.

Grupurile de oameni sunt deosebite unele de altele de când este lumea, iar un motiv al acestor diferențe a fost – tot din vremuri imemoriale – limba. Din clipa în care anumiți oameni și-au dat seama că vorbesc altă limbă în raport cu alți oameni și au conștientizat acest lucru, la nivelul grupului s-au pus bazele etniilor, ginților sau neamurilor, așa cum sunt ele numite și în Biblie. Românii știau că sunt români încă de la finalul etnogenezei, așa cum francezii știau că erau francezi, ungurii că erau unguri sau rușii că erau ruși.

Evident, nu toți se gândeau la acest lucru și nu toți conștientizau mărimea comunității etnice în care trăiau, nici forța sa și nici problemele sale.

Dar au existat de timpuriu – adică de la începutul mileniului al II-lea al erei creștine – membri ai elitei, români și străini deopotrivă – care știau ce înseamnă să fii român, care știau că românii sunt de obârșie de la Roma, că vorbesc o limbă asemănătoare latinei și altor limbi romanice, că sunt de credință creștină răsăriteană etc. Știința singură nu este însă suficientă pentru acțiunea desfășurată în numele unității.

Secole la rând, unitatea românilor, de care erau conștienți anumiți intelectuali și oameni politici, s-a menținut la nivel pasiv și constatativ, fără să nască atitudini practice. Românii, ca și restul omenirii, aveau atunci alte probleme și alte priorități. Totuși, în secolul al XVI-lea, sunt consemnate primele acțiuni sau posibile acțiuni politice în numele unității românești.

Astfel, la finele domniei lui Petru Rareș, o comisie austriacă de investigație consemnează posibilitatea unirii Maramureșului cu Moldova, dintr-un motiv foarte simplu: „fiindcă cea mai mare parte dintre locuitorii comitatului Maramureș sunt români, și deoarece se potrivesc cu moldovenii la limbă, la religie și la obiceiuri”.

Or, toate aceste argumente fac parte din etnicitate și arată o anumită conștiință de grup, bine sedimentată în jurul anilor 1550. Nicolaus Olahus (adică Nicolae Românul) murea la 1568, în calitatea lui de arhiepiscop primat și de regent al Ungariei habsburgice, iar episcopul de Oradea, Francisc Forgach, răsufla ușurat și devenea cinic: „Arhiepiscopul de cea mai joasă speță, născut din tată român și înălțat, din ură împotriva celorlalți, la cel mai înalt rang, s-a zbătut să păstreze regența și sigiliul regesc.

Căci el deținea toate aceste demnități foarte înalte, spre grava ofensă a tuturor, deoarece ocupa în mod rușinos, dregătoriile și rangurile multora”. Pentru Forgach nu mai contau nici solidaritatea confesională, nici ierarhia, nici erudiția de amploare europeană, nici calitatea de catolic și de umanist, nici slujirea cu devotament a Ungariei de către Olahus, ci doar originile sale românești. Cu alte cuvinte, în a doua jumătate a secolului al XVI, este conștientizată etnicitatea românească de neromâni.

La fel, la intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania, în toamna anului 1599, cronicarul umanist Szamosközi István (Zamosius) pune ridicarea la luptă a românilor pe seama solidarității de tip etnic: „Într-adevăr, la vestea luptei nefericite <de la Șelimbăr, din 28 octombrie 1599>, care s-a răspândit foarte rapid în întreaga țară, națiunea românilor, care locuiește în fiecare din satele și cătunele Transilvaniei, complotând peste tot, s-a unit cu poporul venit <din Țara Românească> și, atât împreună cât și separat, au prădat în lungul și în latul țării.

Căci încurajați de încrederea că aveau un domn din neamul lor […], au ocupat drumurile și au ucis pretutindeni […]. Acum, fiind încurajată nebunia lor de principele român și sporindu-le îndrăzneala din pricina războiului […], cu atât mai multă cruzime au atacat cu acest prilej, cu cât anterior, când țara era liniștită, dovediți prin decizii judecătorești cu vreo faptă rea, erau pedepsiți cu cele mai grele pedepse.

Peste tot, spânzurătoarele, butucii, securile, cârligele, funiile și toate locurile de osândă erau pline mai mult de români”. Ce reiese din textul de mai sus? Că românii ardeleni – cei mai mulți țărani – erau nu numai convinși că sunt români, diferiți de etnia liderilor politici ai Transilvaniei, ci și că principele român era unul de-al lor, că i-ar putea înțelege și sprijini tocmai în temeiul apartenenței comune la același popor.

Opinii asemănătoare au exprimat și cronicarii Somogyi Ambrus (Ambrosius Simigianus) și Georg Krauss, cronicarul anonim de la Prejmer și alții. Somogyi subliniază că s-au răsculat românii, care-i prindeau și-i jefuiau pe unguri, iar Krauss vorbește despre „românii murdari, hoți, ucigași, răsculați în acel timp, deoarece Tiranul era de națiunea lor, adică un român”.

Mikó Ferenc spune că nobilii maghiari erau „îngroziți de stăpânirea românească” a lui Mihai Viteazul. Este adevărat că Mihai nu a unit Transilvania și Moldova ca să creeze România – era prea devreme pentru un asemenea act –, dar a trezit în epocă sentimente de solidaritate românească care nu au putut fi uitate și care l-au transformat ulterior pe învingătorul de la Șelimbăr în erou național.

Este adevărat că intelectualii români au răspândit ideile latinității, ale unității și ale solidarității în rândul poporului; este adevărat că edificiul numit România s-a construit prin efortul unor elite conștiente și responsabile, care au plănuit opera politică națională. Nu era o mare filosofie să-ți dai seama că o comunitate națională, spre a dăinui, are nevoie de un scut, de un adăpost, adică de statul național care s-o organizeze, s-o apere, s-o protejeze și s-o reprezinte în raporturile internaționale.

Națiunea română nu s-a construit din nimic, ci din secolele multe și îndelungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși. Elitele nu pot construi din nimic o națiune, dar pot organiza o națiune. Așa cum biserica de la Densuș este făcută din materiale romane, la fel edificiul numit națiune modernă – organizat și fortificat de elitele noastre politice și intelectuale – are drept pietre de temelie și cărămizi „năzuințe, doruri, vise, ure, patime, nevoi” (Alexandru Davila), care vin toate din „datina străbună”, adică din adâncul existenței acestui popor.

Sunt specialiști care consideră națiunea o realitate genuină, născută din firescul evoluției unor comunități etnice, și alții care cred că națiunea este un construct cultural, inventat de elite. Iar dintre aceia care spun că națiunile există aievea, sunt unii care cred că națiunile sunt realități civice (că poți fi membru al unei națiuni prin simpla voință de aderare și prin obținerea de documente adecvate) și alții care cred că națiunile sunt realități organice, formate treptat, în timp, prin acumulări succesive. Nu este însă nevoie să fii istoric ca să te convingi că lucrurile nu sunt atât de tranșante cum le-ar dori anumiți teoreticieni. Națiunile se nasc și se fac în același timp.

Dacă „Părinții Patriei” americane nu ar fi avut în urmă peste două secole de acumulări în istoria coloniilor engleze nu aveau cum să construiască din nimic o „națiune” pe la 1776-1783. Experiența americană i-a făcut pe unii să creadă că națiunea se confundă cu statul, ceea ce, pentru multe popoare europene părea, în chip natural, lipsit de sens.

Noi, românii, ca și germanii, ca și italienii, ca și polonezii, ca și cehii, ca și slovacii etc., ne-am construit națiunile (adică solidaritățile moderne) fără să avem state unitare, adică fără să avem scutul politic necesar pentru aceste comunități. O națiune închegată poate trăi vremelnic în mai multe state, dar nu poate face acest lucru pentru eternitate, fiindcă părțile risipite sub aspect politic se pierd treptat, se transformă ori se topesc în sânul altor națiuni.

Unii români au înțeles acest lucru încă de la începuturile Epocii Moderne, iar majoritatea românilor a conștientizat esența unirii politice abia în secolul al XIX-lea. Atunci, pe fondul realităților existente și care însemnau unitatea de origine, de limbă, de nume, de credință, de cultură, de tradiții, intelectualii școliți în Occident, aflați la curent cu marile transformări din Europa, au susținut, au promovat, au predicat și au construit unitatea națională.

Momentul 1859 a fost posibil datorită antecedentelor sale istorice îndepărtate, dar și datorită inteligenței elitei noastre care a acționat corect în deceniul 1848-1859. Actul de la 24 ianuarie s-a realizat cu succes în urma îmbinării judicioase dintre factorul intern și cel extern, dintre interesele marilor puteri și interesele naționale românești.

Marile puteri occidentale aveau nevoie de un pion puternic care să susțină interesele lor la Dunărea de Jos, în coasta Turciei, Austriei și Rusiei, iar liderii români voiau un viitor pentru națiunea lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa, fără întoarcerea la rădăcini, fără pătrunderea în șuvoiul istoriei de succes.

O națiune mică precum cea română nu avea cum să-și decidă singură destinul – pentru că risca să fie strivită –, dar nici nu a stat pasivă, la cheremul marilor puteri.

Dubla alegere a prințului Alexandru Ioan Cuza, obținerea recunoașterii dublei alegeri, unificarea instituțiilor, marile reforme ale modernizării nu au fost creații ale marilor puteri, ci întruchipări ale voinței naționale românești.

La fel, de la împiedicarea divizării țării prin aducerea principelui străin, de la adoptarea Constituției (1866), a monedei naționale (1867), de la crearea Academiei Române (1866), de la proclamarea și cucerirea independenței de stat (1877-1878), de la făurirea Băncii Naționale (1880), de la instituirea Regatului României (1881) și de la obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 până la unirea provinciilor românești cu Țara la 1918, nimic nu a venit drept dar din partea mai marilor lumii. Evident, românii nu au putut acționa singuri și nici în opoziție permanentă și totală cu marile puteri, dar au existat momente decisive – precum cele evocate mai sus – când și-au luat soarta în mâini.

Cel mai bine s-a văzut acest lucru atunci când, pe calea deschisă de Congresul de Pace de la Paris (1856), adunările ad-hoc au decis unirea la 1857, unire restricționată de marile puteri prin Convenția de la Paris din 1858 și înfăptuită de români prin dubla alegere din 5 și 24 ianuarie 1859.

Poate că astăzi, când trăim vremuri grele, când ni se repetă mereu că trăim vremuri grele și când suntem sau părem mai risipiți ca niciodată, când educația nu mai este pusă la temelia succesului în viață și când elevii și studenții sunt învățați de părinți și de profesori că nu se pot instrui și realiza la casa lor, ne vine greu să credem acea concentrare de energie românească la 1859. Ne întrebăm – unii dintre noi – dacă toate au fost aievea și dacă nu cumva alții ne-au dăruit toate acele mari împliniri.

Acest sentiment de ticăloșire și de nimicnicie face parte din existența noastră tragică – cum ar spune un mare filosof –, dar nu trebuie să ne poată copleși. Ne-am purtat crucea ca popor și ca națiune prin această lume în epoci întunecate, ne-am văzut satele arse și risipite, ne-am plâns fiii și părinții sacrificați, ne-am trezit cu limba înstrăinată și cu istoria hulită, dar nu ne-am plecat niciodată definitiv.

Istoria unirii noastre este istoria viețuirii noastre, iar unirea politică de la 1859 a fost mărturia puterii unei națiuni renăscute. De la 1859, provinciile înstrăinate aveau o țară unită spre care să privească, iar de la 1877-1878 aveau o Românie independentă ajunsă în curând regat, o Românie nu doar spre care să privească, ci căreia să i se alăture în actul Marii Uniri. Dacă România Întregită este edificiul nostru național, atunci unirea de la 1859 este temelia acestui edificiu, încununat la 1918.

Sursa: Ioan Aurel Pop / FB

Discurs rostit în ziua de 24 ianuarie 2019, la Palatul Patriarhiei, cu ocazia a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

ADDENDA:

Lucian Boia (foto), prizatul autor de romane de ficțiune al editurilor Humanitas și UM 0225 a CIE, fosta DIE, afirmă adeseori, auto-plagiindu-se în șablon, la Hotnews sau UM Digi TV, că Stefan cel Mare și Sfânt habar n-avea că e român ci moldovean și că, evident, vorbea “moldovenește” și nu limba română.

Elucubrația a devenit deliciul presei “moldoveniste”  de la Chișinău stipendiate de Moscova, recte a propagandei serviciilor speciale rusești.

Dacă n-ați știut, vedeți mai jos o reproducere de la postul unguresc Digi TV, preluată de pe pagina FB “Limba moldovenească” și alta de la un organ rusesc din Basarabia.

ReputatuliIstori Ioan Aurel Pop a explicat și la Iași, la aniversarea Centenarului Unirii Basarabiei cu Țara că distincția dintre moldoveni și români, cultivată în special de propaganda rusească, reprezintă o „dihotomie primejdioasă, pentru că sapă încet și sigur la rădăcinile națiunii noastre”.

Altă „aberație” prezentată de academicianul Pop a fost sărbătorirea peste Prut, a lui Ștefan cel Mare, ca simbol al moldovenismului, menit să contracareze unitatea românească, sărbătorită în România, la Centenar.

 „Ștefan cel Mare și-a numit țara sa, căreia noi îi zicem Moldova, «Țara Românească»” (…) Ștefan, care a fost un unificator al românilor ante litteram. Recent, un cercetător din Cluj a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulburător, din 1489, prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare este numit «regele Daciei». Dacia figurează în mărturii venețiene la finele sec. al XV-lea și la începutul sec. al XVI-lea ca principal aliat al Occidentului în cruciada antiotomană. Prin urmare, Ștefan cel Mare este restitutor Daciae cu un secol înainte de Mihai Viteazul. Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci al daco-românismului, așa cum s-a manifestat acesta în sec. al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne”.

Preluare: Ziaristi Online

29/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (II)

Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/06/03/rolul-serviciilor-de-spionaj-maghiare-in-provocarea-evenimentelor-sangeroase-de-la-targu-mures-din-martie-1990/ (I)

O tainică invazie armată

 ÁVO, securitatea maghiară, a acționat și în România, în anii 1989 – 1990. Implicarea informativă a ÁVO în România este atestată de documentele din Arhiva CNSAS și a fost recunoscută oficial de fostul prim-ministru al Ungariei din acea perioadă, Miklós Németh. Într-un interviu publicat la 30 ianuarie 2015, șeful guvernului maghiar a recunoscut că „a trimis agenți cu duzinile în România, după ce a venit la putere în noiembrie 1988. (…) Aceștia se ocupau și de culegerea de informații, lucrând în echipe mici.” 

Documentele publicate în cartea „ZORI ÎNSÂNGERATE” probează că agentura ÁVO, trimisă în România de guvernul cripto-comunist de la Budapesta, nu s-a limitat la culegerea de informații. Spionii comuniști unguri au inițiat și operațiuni de infiltrare a instituțiilor Statului Român, sesizate de Contraspionaj: „La oficiul P.T.T.R. nr. 3 din Tg.-Mureș, șeful stației de frecvență este ing. KOCSIS MARIKA, care în data de 20.03.1990 a fost surprinsă ascultând convorbiri telefonice la masa de verificare pe unde trec circuitele speciale ale M.Ap.N., M.I. și a Secției de informații a Județului Mureș.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria (2)

 

Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român. Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Articolul de față, semnat de jurnalistul Mihai Groza (https://informatiahr.ro/acum-se-stie-evenimentele-din-martie-1990-din-targu-mures-au-fost-premeditate-si-provocate-de-ungaria (2), sintetizează conţinutul unor pasaje importante ale cărţii, pentru ca cititorii să înţeleagă cu adevărat ce s-a întâmplat şi, eventual, să apeleze la sursa originală.

„De Paşti maghiarii vor bea sânge de român”

Imediat ce Mitterrand dăduse frâu liber în public atitudinii antiromâneşti, Szűrös a lansat ideea că toţi maghiarii de peste hotare sunt membri ai „marii naţiuni ungare”, iar radio Kossuth şi-a intensificat diabolizarea: românii sunt leneşi, parşivi, hoţi, mincinoşi, biserica ortodoxă este primitivă, pasivă, specifică unui popor incult, reluându-se ideea medievală a civilizatorului maghiar.

Au urmat zile fierbinţi în care contraspionii români din Tg Mureş, ostracizaţi de propriul guvern şi paralizaţi de neîncrederea propriului popor, transmit: un număr însemnat de români din Târgu Mureş au primit în cutiile poştale înscrisuri prin care li se punea în vedere în termeni categorici să părăsească oraşul împreună cu familiile; regizorul Hunyadi András a incitat actorii de la secţia maghiară să fie pregătiţi să săvârşească acţiuni, inclusiv cu vărsare de sânge, până la alungarea din Transilvania a tuturor românilor şi evreilor; Szász Etelka, de la Fabrica de mănuşi, afirma că „de Paşti maghiarii vor bea sânge de român”; medicii Bartha András şi Nagy Endre din Sovata instigă cetăţenii de etnie maghiară să solicite ca toţi românii din Sovata să părăsească localitatea; Benedek Imre, medic şi cadru universitar a spus că va preda doar cursuri în limba maghiară, iar Brassai Zoltán, şef lucrări la Facultatea de medicină, acceptă doar examinarea studenţilor maghiari; la Fabrica de medicamente şi Textila Mureş ajung în CFSN elemente anarhice cu antecedente penale, care solicită înlăturarea românilor din muncile de răspundere; personalul medical de naţionalitate maghiară din clinicile din Tg Mureş, având principali lideri pe Szabó Pál, Retecgi Károli, Szabó Árpád, Piros Fráncisc, Doczi Balázs, au refuzat acordarea de asistenţă medicală pacienţilor de origine etnică română, inclusiv celor care au suferit leziuni în zilele de 20-21 martie 1990; Asztalos Sándor, din cadrul atelierului de proiectare al Metalotehnicii a afirmat faţă de un coleg că „în curând voi românii vă veţi ruga în genunchi de noi maghiarii să nu vă omorâm chiar pe toţi”; învăţătorul Gábos Dezideriu din Albeşti a afirmat faţă de secretara şcolii că „lupta maghiarilor din România va continua, chiar dacă va fi nevoie să se recurgă la arme, până când ungurii vor învinge”; la Centrul de difuzare a cărţii Mureş au sosit 300 de volume din Ungaria, cu o prefaţă în care scrie: „maghiari, nu vă lăsaţi, nu fiţi laşi.

Cereţi autonomie, organizaţi-vă pentru că sunteţi o forţă. Pe acei care nu se raliază la această chemare, să-i desconsideraţi”; Bereczki Ana, revenită din Ungaria în Târnăveni însoţită de un grup de 12 tineri unguri care aveau arborate pe mijloacele de transport drapele ungureşti, difuzau materiale de propagandă antiromânească şi iredentistă; Kincses Mária Adrianne, fostă asistentă la IMF Tg. Mureş, a convocat tot personalul de etnie maghiară şi a propus predarea exclusiv în maghiară şi refacerea regiunii autonome maghiare. Maghiarii din familiile mixte au fost eliminaţi din şedinţă.

Nu mai insistăm, deoarece în majoritatea instituţiilor şi întreprinderilor se cerea eliminarea românilor şi interzicerea limbii române şi se făceau liste de epurare etnică, majoritatea iniţiatorilor afirmând că toate sunt posibile pentru că „Ungaria e cu noi”. Semnalul fusese dat chiar de Mátyás Szűrös.

Fiind imposibil să redăm în spaţiu mic logica analizelor din carte – unde se dovedeşte de pildă că nu e posibil să ataci aproape concomitent 39 de posturi de miliţie din localităţi îndepărtate unele de altele fără o coordonare profesionistă – ne vom opri doar asupra câtorva fapte demne să stârnească interesul.

Băieţii de la AVO, deghizaţi în reprezentanţi ai Crucii Roşii Mondiale

La Hotelul Intercontinental din Tg. Mureş a închiriat o cameră Crucea Roşie Mondială, dar s-a cazat şi un grup de membri ai organizaţiei Asklepios, care s-au declarat reprezentanţi ai aceleiaşi instituţii – de fapt, cetăţeni unguri care culegeau şi transmiteau în exterior informaţii despre acţiunile violente din 20 şi 21 martie. Informaţii şi dezinformări, precum ştirea că maşina reală a Crucii Roşii Mondiale a fost atacată şi echipajul omorât.

Sediul din Geneva al organizaţiei a dezminţit, afirmând că oamenii lor sunt în viaţă, în schimb reprezentanţii Asklepios nu au recunoaştere internaţională şi nici statut de funcţionari.

Erau băieţii de la AVO (fostul serviciu secret ungar), conectaţi cu angajaţi maghiari ai PTTR Mureş, care au fost surprinşi ascultând convorbiri tehnice la masa de verificare pe unde treceau circuitele speciale ale ministerelor de Interne şi al Apărării, precum şi ale Secţiei de Informaţii.

Autorii cărţii demonstrează că iniţiatorii şi comanditarii agresiunilor informativ-operative şi imagologice împotriva României sunt politicienii maghiari Gyula Horn şi Mátyás Szűrös, comunişti revopsiţi, ale căror legături cu spionajul sovietic erau de notorietate pentru contraspionii români.

Lor li se adaugă un alt personaj cu legături GRU (serviciul de spionaj militar al URSS) – generalul Ferenc Kárpáti. În partea română apare pe scenă Károly Király, cunoscut şi el ca agent sovietic. Secondat de Mihai Şora, (personaj eliminat concomitent cu Ana Pauker de la Ministerul de Externe pentru a nu mai avea acces la documente secrete), omul care, din poziţia de ministru al Învăţământului, a oficializat entuziast obiectivul hungarist al separării învăţământului pe criterii etnice în Transilvania.

Să nu uităm de colcăiala agenţilor GRU şi KGB din jurul lui Ion Iliescu: generalii Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Cico Dumitrescu, Eftimescu, Logofătu etc., plus civilii în frunte cu Brucan, Alexandru Bârlădeanu etc.

Foarte interesant este că deşi cei care au activat ediţia a 4-a a planului aveau conexiuni sovietice, Gorbaciov respinsese ferm pretenţiile cuplului Horn-Szűrös privind Transilvania. Obiectivul lui era doar dărâmarea regimului ceauşist.

Pentru că s-au trezit fără un element de bază al Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 pe care contau sută la sută, cei doi s-au răzbunat: au decis accelerarea retragerii trupelor sovietice din Ungaria, rechemarea studenţilor maghiari de la Moscova, au iniţiat demersuri pentru desfiinţarea Pactului de la Varşovia, chiar în vreme ce Sergiu Celac şi Stănculescu tratau trimiterea de studenţi români la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Academia Frundze de la Moscova, iar România începea negocierea Tratatului Politic cu URSS. Kremlinul nu avea absolut nici un interes în destabilizarea regimului pro-sovietic al lui Iliescu şi accederea la putere a forţelor naţionaliste, dezvoltate prin Vatra Românească.

Agenţii sovietici erau interesaţi doar de tema RSS Moldovenească

Găsim în carte şi relatări ale contraspionilor despre activitatea „ziariştilor” sovietici prezenţi la evenimentele din martie 1990 din Tg. Mureş: doi buni vorbitori de română, dar care erau interesaţi doar dacă s-au scandat lozinci de adeziune cu RSS Moldovenească şi „dacă ungurii nu au cerut alipirea Ardealului de Ungaria în mod condiţionat de alipirea RSS Moldovenească la România”.

Limpede: cei care au iniţiat Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 au apreciat cu totul eronat situaţia, nici poveste ca intenţiile maghiare să fie susţinute cu mână armată din răsărit: trupele Speţnaz, care punctaseră cu succes obiectivul Ceauşescu, tocmai se retrăgeau discret din România…

Vatra Românească nu putea fi creată de securişti, din moment ce era ţintă a ofiţerilor de informaţii

Apropo de Vatra Românească: întâlnim şi azi gazetari aiuriţi pe la televiziunile de bârfe susţinând că Uniunea Vatra Românească a fost creată de securişti şi că este vinovată de violenţele din martie 1990; ei, iată că documentele CNSAS arată indubitabil că Vatra Românească era ţintă a ofiţerilor de informaţii! Secţia de Informaţii Judeţeană Mureş (SIJ) primeşte ordin de la Bucureşti să „aibă în atenţie” Conferinţa UVR ce urma să aibă în municipiu, iar SIJ raportează:

„O atenţie prioritară s-a acordat prelucrării surselor de încredere, cu posibilităţi informative în acţiune, pentru a semnala din timp orice aspect de interes operativ… Concomitent, vor participa patru cadre de informaţii la lucrările conferinţei”.

Din informarea SIJ dinainte de Conferinţă constatăm că agenţii au nimerit primele trei nume care vor fi ulterior alese: Radu Ceontea, Ioan Sabău şi Vasile Ţîra. Întrucât unul din autorii cărţii (Tudor Păcuraru) este analist de informaţii, ne „traduce” mai în detaliu raportul: într-un oraş relativ mic, niciodată cadrele de informaţii nu participă direct la acţiuni; dacă au fost nevoiţi să trimită 4 cadre, înseamnă că, „la acel moment, în mediul Uniunii Vatra Românească nu exista un dispozitiv de surse secrete umane aflat în legătură cu SIJ Mureş”.

Deci unde naiba erau „miile de securişti” care au creat-o? Existau exclusiv în propaganda maghiară: radio Kossuth a fost primul care a acuzat Vatra Românească de violenţele din martie, iar intelectualii „unguri şi români” din Gyula, a doua zi după evenimente, prin acelaşi post, „precizau că acestea au fost provocate de foşti securişti şi legionari”; tot prin radio Kossuth agentul Király Károly (dulgher cu Şcoala Centrală a Comsomolului la Moscova) transmitea fake-news-ul că din UVR fac parte activişti, manişti, securişti şi legionari.

Foşti legionari erau, dar altundeva: SIJ Mureş transmitea că unul a ajuns preşedintele PSD Sergiu Cunescu din Târgu Mureş şi alţii sunt infiltraţi în organizaţia aceluiaşi partid din Câmpia Turzii. Agenţii le dădeau tuturor numele şi istoricul – dovadă că tema făcea parte din punctajul culegerii de informaţii – dar nu există în materialul informativ care stă la baza volumului nici un document care să ateste penetrarea UVR de legionari.

Faptul că Uniunea Vatra Românească e alcătuită din securişti şi legionari şi că este un pericol pentru democraţia românească se va regăsi în zeci de mii de propoziţii ale propagandei ungare, de dinlăuntrul şi din afara graniţelor; repetată la nesfârşit, această opinie aproape că s-a generalizat în 30 de ani, aşa că mulţi din cei care o folosesc şi astăzi nici măcar nu ştiu ale cui victime sunt.

Insistenţa obstinată a propagandei hungariste pe diabolizarea acestei uniuni trebuie luată ca o compensare a eşecului, a faptului că atunci, în martie 1990, Vatra Românească era unica formă de autoapărare a românilor, constituită ad-hoc într-un stat demantelat care habar nu avea ce se întâmplă cu adevărat în Ardeal, iar sutele sale de filiale au împiedicat, pentru multă vreme încă, materializarea unora din obiectivele şovinismului maghiar la nivel local.

Din ziua numirii lui Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN, contraspionii români au tăcut mâlc

De ce nu se cunoşteau la Bucureşti detaliile necesare luării unor decizii corecte? Pentru că din ziua numirii de către naivul domn Iliescu a agentului sovieto-maghiar Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN (funcţie echivalentă cu al doilea om în stat), contraspionii din Tg. Mureş au amuţit. N-au mai trimis nici o informaţie, conştienţi că ar fi parvenit trădătorului.

S-au mai transmis doar câteva note anodine în februarie 1990, când Király era la Budapesta pentru a se trata de leucemie (mai târziu s-a aflat că nu era bolnav: s-a dus acolo pentru a coordona cu serviciile secrete ungare viitoarele evenimente de la Tg. Mureş, pe care iniţiatorii le preconizau ca declanşatoare ale unui război civil în urma căruia Transilvania devenea teritoriu care trebuia pacificat prin forţe militare străine).

Elementul de noutate al Planului Virradat/Aurora zorilor – 4, faţă de primele 3 ediţii, este mixtul operativ: planurile sunt alcătuite după şablonul Aurora Zorilor, îmbunătăţite cu elemente luate din cultura sovietică de spionaj-subversiune, întrucât toţi ofiţerii care comandau AVO făcuseră şcoală la Academia Dzerjinski de pe lângă KGB.

De altfel, când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj, a explodat un mare scandal internaţional, pentru că şeful Serviciului de securitate naţională ungar petrecuse 6 ani şi jumătate (mai mult decât facultatea de medicină!) la academia KGB şi tot acolo îşi făcuseră studiile directorul general al contraspionajului militar şi ofiţerii responsabili cu arhivele secrete.

Sütő András vorbea despre „pogrom” mult înainte de izbucnirea incidentelor

Înainte de final, un singur amănunt (din cele multe) care atestă premeditarea evenimentelor de la Târgu Mureş: la 20 martie, când românii şi maghiarii tocmai erau în conflict de stradă, la Televiziunea Ungară apare Sütő András, care denunţă „progromul” la care e supusă populaţia maghiară.

Scriitorul apare la tv frumos şi integru, pe când în realitate, la ora difuzării, Sütő era pe masa de operaţie, fiind rănit la ochi în seara precedentă.

Aşadar, interviul în care se vorbea accentuat şi convingător despre un „pogrom” fusese înregistrat cu câteva zile înainte, când în Târgu Mureş exista într-adevăr o mare tensiune, dar pe străzile municipiului era încă linişte şi pace.

În fine, cine vrea să-şi amintească incitările directe ale avocatului Kincses Előd (Fiţi vigilenţi, dacă armata nu-i cu voi, dezarmaţi-i!), ale lui Jakabffy Attila (Acum, pe ei, că suntem mulţi!), să afle câte ceva despre cei 10.000 de turişti maghiari veniţi într-o zi de marţi (?!) 20 martie, „la recreere” în România, despre cei 400 de la Bicske, despre cumpărarea ţiganilor şi compromiterea UDMR prin acţiunile AVO, despre dispariţia din reportajul lui Dorin Suciu a secvenţei în care „un detaşament de indivizi solizi, înarmaţi cu bâte scurte” au rupt cordonul de poliţişti care despărţea manifestanţii maghiari de cei români şi multe alte minunăţii.

03/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: