S-au împlinit pe 1 aprilie, 82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când aproximativ 3.000 de etnici români bu covineni au fost masacrați de haitele sovietice în timp ce încercau să fugă din ”raiul”comunist, în România

---

După semnarea în data de 23 august 1939 a criminalului pact sovieto-nazist Ribbentrop-Molotov, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, așa încât multe familii au început să treacă noua graniță și să vină în Țara mamă, România.

Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești, au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice.

Cei din fruntea grupului purtau cruci, icoane și steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău. Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc.

Ajunși în apropierea noii granițe cu România, au fost întâmpinați cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață.

După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supraviețuind deportării.

În 1 aprilie, în România este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

Reacții după comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă

Pe 1 aprilie 2023 s-au împlinit 82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când mii de etnici români au fost uciși de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă noua graniță în România, după ce Uniunea Sovietică anexase partea de nord al Bucovinei, consemnează Agenția BucPress – www.bucpress.eu.

Decenii întregi, autoritățile sovietice au încercat să ascundă și să șteargă din conștiința publică masacrul de la Fântâna Albă.

Abia, după 1990, comemorarea acestor martiri a fost posibilă ca urmare a destrămării URSS, iar acest lucru s-a făcut an de an cu prezența unui număr însemnat de etnici români și clerici ortodocși din împrejurimi.

În acest an, comemorarea organizată în pădurea de la Varnița, pe locul masacrului de la Fântâna Albă, a stârnit mai multe reacții pozitive, dar și negative.

Jurnalistul sucevean Sandrinio Neagu, citându-l pe un participant la acțiunea de comemorare relatează că „autoritățile ucrainene au încercat să sechestreze comemorarea și să o transforme într-o manifestare culturală ucraineană”.

El scrie că „deși la fața locului se aflau și etnici români, programul a fost ținut doar în limba ucraineană, fără traducere. Pe memorialul victimelor masacrului a fost arborat doar steagul ucrainean, s-a cântat doar imnul de stat al Ucrainei și slujba religioasă fiind ținută de preoți ucraineni”.

Jurnalistul mai relatează că reprezentanții comunității românești și preoții români din împrejurimi, prezenți la fața locului, au ținut o proprie slujbă de pomenire la crucea care marchează prima groapă comună a martirilor de atunci, aflată la 30 metri distanță de memorial.

„Este prima oară când se întâmplă așa ceva”, afirmă jurnalistul.

În final, textul Sandrinio Neagu scrie următoarele: „Mâine-poimâine, autoritățile din statul vecin vor spune că la Fântâna Albă, pe 1 aprilie 1941 au murit bucovineni-ucraineni și se vor da victimele regimului sovietic și a lui Stalin. Nu, domnilor. Acolo au murit români și ați face bine să vă cereți scuze și să nu mai încercați să furați ceea ce nu vi se cuvine.”

Prezentă la acțiunea de comemorare, Carmen Nisteriuc din Suceava, a declarat pentru BucPress TV că se simte dezamăgită de faptul că autoritățile ucrainene au împiedicat comunitatea românească din nordul Bucovinei să susțină o slujbă religioasă de comemorare a martirilor executați la 1 aprilie 1941.

„Până la urmă nu am înțeles la ce eveniment am participat…. Am fost umiliți… Mă declar foarte supărată și  plec cu un gust amar… Aș fi vrut să mulțumesc pentru ospitalitate, dar nu pot decât românilor care deodată s-au retras și au arătat că sunt români, cu adevărat”, a declarat ea.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

În același timp, jurnalista cernăuțeană Maria Toaca a afirmă într-o postare publicată pe Facebook că tragedia de la Fântâna Albă este o rană veșnic vie pentru români și că este dificil să fie comparată cu alte tragedii din trecut sau din prezent.

Ea afirmă că i-a cunoscut pe câțiva dintre acei oameni care au supraviețuit masacrului și a auzit povestea lor despre suferințele prin care au trecut.

Jurnalista amintește că Parlamentul României a votat o lege pentru a institui Ziua Națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune, organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

Ea a mai menționat că în primii ani de independență statală a Ucrainei, organizarea pelerinajului, mitingului de doliu și slujba de pomenire au fost gestionate de Societatea „Golgota”, iar mai târziu această inițiativă a fost preluată de autoritățile locale.

„În primii ani de democratizare a Ucrainei, când încă nu era la locul tragediei Monumentul pe care scrie că acolo au fost omorâți bucovineni și nici nu se pomenește de români, de organizarea pelerinajului, a mitingului de doliu și slujba de pomenire se ocupa Societatea „Golgota”.

Era perioada când încă trăiau câțiva din supraviețuitorii masacrului. Auzeam de la ei istoria vie a suferințelor, adunam fărâmă cu fărâmă adevărul despre cum s-au pornit să treacă hotarul, ce putere îi mâna înainte. De la un timp și-au asumat datoria și rolul de moderator al evenimentului autoritățile raionului Hliboca, iar după reforma administrativă – cele ale comunității Camenca.

Nu zic că primarul locului sau șefii mai mari ai regiunii nu-și îndeplinesc bine datoria. Însă ei o fac cum le convine lor. Pentru ei e doar datorie, ei n-au moștenit de la victimele ce zac în acest pământ durerea ce-o purtăm noi în inimi. Pe an ce trece tot mai puțin răsună vreun cuvânt românesc când se evocă tragismul acelei zile. Numai preoții noștri oficiau slujba de pomenire în limba română. Anul trecut autoritățile s-au adunat mai devreme, după care a venit și comunitatea românească, și soborul de preoți din localitățile românești. Și anul acesta tot așa avea să fie dacă nu întârziau (tărăgănau începerea manifestării) organizatorii din partea autorităților, cu preoții lor”, scrie Maria Toacă.

La Fântâna Albă, ucrainenii, mai jegoși ca sovieticii.!

 La monumentul de la Fântâna Albă a fost postat doar steagul ucrainean, s-a difuzat doar imnul ucrainean, slujba religioasă a fost ținută de preoți ucraineni, nu a existat nici un fel de traducere, deși la fața locului erau prezenți atât consulul României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, dar și oameni din România.

Pentru această sfidare, consulul român a luat atitudine și le-a atras atenția ucrainenilor că în acest fel nu pot intra în Europa. În momentul în care românii s-au retras la monumentul din pădure, la groapa comună, o persoană venită din România le-a spus ucrainenilor să le fie rușine.

”Noi v-am primit familiile în casele noastre, v-am ajutat necondiționat, v-am sprijinit și voi vă comportați de așa manieră?”, a fost mesajul transmis ucrainenilor. Mâine-poimâine, autoritățile din statul vecin vor spune că la Fântâna Albă, pe 1 aprilie 1941 au murit bucovineni-ucraineni și se vor da victimele regimului sovietic și a lui Stalin. Nu, domnilor. Acolo au murit români și ați face bine să vă cereți scuze și să nu mai încercați să furați ceea ce nu vi se cuvine, scrie jurnalistul Sandrino Neagu în https://sandrinio.ro/ucrainenii-mai-jegosi-ca-sovieticii/

Primul ministru al Ungariei: ”La o sută de ani după pierderea războiului şi dictatul de la Trianon „suntem campionii supravieţuirii pe scena istoriei europene”

 

 

 

 

Budapesta, joi, 20 august 2020 (MTI) – La o sută de ani după pierderea războiului şi dictatul de la Trianon „suntem campionii supravieţuirii pe scena istoriei europene”, nicio naţiune din lume nu ar fi rezistat unei asemenea perioade de 100 de ani, a spus prim-ministrul Viktor Orbán joi, cu ocazia inaugurării Sitului comemorativ al Solidarităţii din Budapesta, scrie https://hirado.hu/ sarbatoarea-nationala-a-ungariei-orban 

În discursul rostit la Situl comemorativ al Solidarităţii din piaţa Kossuth din Budapesta, prim-ministrul a subliniat: bilanţul făcut la centenarul dictatului de la Trianon ne îndeamnă să declarăm că am încheiat perioada celor “100 de ani de singurătate maghiară după Trianon”.

După destrămarea Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi Uniunii Sovietice, Ungaria a devenit ţara cu cea mai mare populaţie şi cu cea mai mare economie din Bazinul Carpatic, iar din această poziţie rezultă anumite obligaţii pe care trebuie să ni le asumăm, a afirmat premierul.

El a accentuat: nu putem să nu ţinem cont de învăţăturile ultimilor 100 de ani.

Prin urmare au fost proclamate legile politicii naţionale a acestei noi epoci şi a fost declarat interesul şi intenţia de a participa în organizarea Europei Centrale pe baza suveranităţii, libertăţii şi a intereselor comune, a spus Viktor Orbán.

Prim-ministrul a afirmat: cu ocazia sărbătorii de 20 augusttrebuie să ne reamintim, că “statul care oferă casă, pământ şi o patrie unui popor este o stare mai mult excepţională, decâtnaturală în viaţa popoarelor”.

Un popor care îşi doreşte să aibă o patrie şi să-şi organizeze viaţa conform legilor şi datinilor proprii, aşa cum este şi poporul maghiar, trebuie să lupte în fiecare clipă pentru suveranitate şi libertate, a opinat prim-ministrul.

Referindu-se la începuturile statului ungar, el a spus: “ce vremuri, ce măreţie, ce glorie şi ce performanţă fără egal!”

Trebuie să ne reamintim, câtă vigoare, fermitate şi vrednicie, cât sânge, câte jertfe şi câtă vitejie ne-a trebuit ca acum să putem fi aici, a formulat premierul, adăugând: slăvit să fie Ştefan, primul rege al maghiarilor!

El s-a adresat ofiţerilor care au depus jurământul cu această ocazie solemnă, spunând: astăzi sunt puţini care ştiu, ce rol important trebuie să-şi asume “în făurirea viitorului Ungariei, care tocmai şi-a recâştigat respectul de sine, tocmai s-a eliberat din cătuşele celor o sută de ani de după Trianon, tocmai a regăsit
gustul şi calea măreţiei sale de odinioară, şi tocmai s-a descotorosit de hainele mizerabile ale pesimismului şi umilinţei”.

Orbán a precizat: ofiţerii sunt garanţii adevărului, conform căruia viaţa este o datorie şi de aceasta depinde viitorul Ungariei, contrar fenomenelor caracteristice prezentului.

Prim-ministrul a afirmat: acest adevăr simplu va însufleţi creşterea economică pe care o putem observa în prezent şi va trasa direcţia de urmat pentru generaţiile ce vor urma.

Individualismul a împânzit viaţa peste tot în Europa, însă cel care îşi propune ca scop îndeplinirea obligaţiilor, nu se va rătăci niciodată, a adăugat.

 

 

 

 

 

 

 

 

El a apreciat că ofiţerii care tocmai îşi încep cariera, întrupează idolul soldatului maghiar care îşi îndeplineşte datoria cu arma şi, dacă trebuie, chiar cu preţul vieţii.

Cu cât sunt mai puţini care îşi îndeplinesc datoria, cu atât mai mult trebuie să o facă alţii, aceasta este misiunea ofiţerilor armatei ungare, a subliniat.

Viktor Orbán a spus, referindu-se la situl comemorativ inaugurat că acesta “priveşte, mai mult, arată spre mândria naţiunii, clădirea Parlamentului”, completând cu demnitate panorama pieţei Kossuth, piaţa centrală a naţiunii.

El a evidenţiat: obligaţiile asumate cu ocazia centenarului dictatului de la Trianon au fost îndeplinite.

Am declarat acest an centenar Anul solidarităţii naţionale, am organizat comemorările, “cu toate că pericolul epidemiei ne-a împiedicat să ne adunăm cu toţii”.

Învăţăturile acestor o sută de ani, cele ale pierderii ţării au fost asumate de oamenii de ştiinţă maghiari, de reprezentanţii vieţii culturale, de comunităţile maghiare care trăiesc pe teritoriile dezlipite, de biserici şi de întreaga viaţă politică din Ungaria, a înşirat prim-ministrul.

În opinia sa, după aceşti o sută de ani trebuie să răspândim vestea că “Ungaria nu numai că a supravieţuit, ci şi-a ridicat din nou stindardele, şi-a recăpătat respectul pentru sine şi stă în poarta unor vremuri ilustre, cu toate şansele de a ieşi victorioasă”.

Ungaria este o patrie care oferă siguranţă şi îi aşteaptă pe toţi cei care vor să se întoarcă în ţară şi să participe la construcţia ei. După o sută de ani am înţeles: maghiarii nu îşi mai pot permite niciodată luxul de fi slabi, a formulat Viktor Orbán.

Prim-ministrul a enunţat cele şapte legi ale politicii naţionale a Ungariei secolului 21: ţara va exista până când vor fi oameni care o iubesc; fiecare copil maghiar este un nou post de veghe; dreptatea contează prea puţin fără forţă; avuţia noastră este doar cea pe care o putem apăra; toate meciurile se termină
doar în momentul victoriei; doar ţara are frontiere, nu şi naţiunea; niciun maghiar nu este singur pe această lume.

PUTEM UITA TRAGEDIA DIN 16 MAI 1812 ? VIDEO

 

 

 

 

 

Presa de la Chişinău, dar şi cea de peste Prut, și trece falnic şi fără păs peste data de 16 mai, o zi neagră în istoria neamului românesc.

Pe 16 mai 1812, la Bucureşti a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc potrivit căruia Moldova din stânga Prutului (numită apoi şi Basarabia) a fost ruptă din trupul Ţării Moldovei şi anexată la Imperiul ţarist.

Au trecut de atunci  mai mult de două secole, dar acest pământ nu şi-a mai găsit liniştea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Două secole de umilinţă, deznaţionalizare, rusificare, sovietizare, comunizare, foamete organizată, deportări, lagăre de concentrare… Convulsiile „geopolitice” în care se zbate astăzi R. Moldova îşi au începutul în acel „tratat de pace” de la Bucureşti, încheiat de Turcia și Rusia în detrimentul românilor. în disprețul total al legilor internaționale.

  Cum va fi marcat acest jubileu la Bucureşti astăzi? Dar la Chişinău?

În general, care va fi replica noastră, a românilor, la „tratatul de pace” care  a tras sârma ghimpată peste genunchii noştri şi a tăiat o ţară în două?

 

 

 

 

 

 

 

ARHIVA TIMPUL md 
mai, 2010
Constantin Tănase