28 iunie 1940 – O zi cheie în istoria existenței statului Republica Moldova. 82 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța

Fără raptul teritorial pus la cale de Stalin, în cârdășie cu Hitler, statul actual R.Moldova nu ar fi existat.

Dacă anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812 a însemnat o divizare a principatului Moldovei, „anexarea” din iunie 1940 este pur și simplu un jaf teritorial clasic.

Fără niciun drept, fără niciun temei și fără nicio bază legală, URSS a furat o parte din teritoriul României – provincia estică rămasă în istorie cu numele fatidic de Basarabia.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea că Rusia sovietică a furat o bucată de pământ ce aparținea românilor și că politicienii de astăzi conduc un stat pe un teritoriu furat de la români de către un dictator nebun și sângeros.

Mergând pe logica strâmbă a nemernicilor agresori bolșevici, dacă moldovenii pot avea un stat pe un teritoriu furat de la români și locuit în prezent de cetățeni români, de ce nu pot transnistrenii să-și facă „țară” pe un pământ furat de la moldoveni?

Mesajul ministrului justiției din R.Moldova, Sergiu Litvinenco

„Acum 82 de ani, la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și Nordul Bucovinei – teritorii ale Principatului medieval al Moldovei, care s-au unit cu România în 1918 ca urmare a destrămării Imperiului Țarist și Habsburgic.

Foto: 23 august 1939 – Ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov semnează pactul de neagresiune sovieto-nazist, sub privirile ministrului de externe nazist Ribbentrop și a lui Stalin. Pactul dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică a pecetluit soarta a milioane de oameni, inclusiv a românilor basarabeni și nord-bucovineni.

Despre ziua de 28 iunie 1940 și despre faptul că în această zi Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost ”ocupate prin forţă” și ”fără consultarea populației” se menționează expres în chiar Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991.

În această zi tragică pentru istoria noastră națională, suntem obligați să ne amintim de zecile și sutele de mii de oameni care au suferit crunt în urma punerii în aplicare de către cotropitorii ruși a unui sistem de inginerie socială radicală.

Urmările acesteia le simțim și astăzi, dat fiind că proiectul sovietic a distrus sau marginalizat cele mai întreprinzătoare, educate și harnice elemente din cadrul fiecărei comunități etnice locale.

Ziua de 28 iunie 1940 a însemnat desprinderea noastră de România și de Europa pentru mai mult de jumătate de secol.

Comemorarea acestei zile este un act de dreptate socială și națională față de înaintașii noștri, care au crezut în viitorul nostru european și democratic”.

Basarabia – teritoriu furat de la români de către ruși, nu „desprins”

Paradoxul elitei politice moldovenești de astăzi este că ea înțelege că Republica Moldova nu are niciun drept istoric asupra teritoriilor furate de sovietici de la România.

Nu există niciun temei juridic pentru existența unei „republici” a Moldovei, cât timp statul România este continuatoarea de drept și de fapt a principatului Moldova.

Care este sensul existenței unui dubluri?

Principatul Moldova a co-fondat actualul stat România, prin urmare din punct de vedere legal, politic și istoric o parte din teritoriul (fără pământurile de pe celălalt mal al Nistrului) R. Moldova este parte a României.

O dovadă în plus este că anual, zeci de mii de moldovenii care au republica „lor”, își redobândesc cetățenia României. Noi niciodată nu am pierdut din punct de vedere legal dreptul de a fi cetățeni români, prin ascendența noastră din români.

Recunoașterea de către UE a dreptului absolut legal a României de a „oferi” cetățenii este un prim pas făcut de Bruxelles spre o viitoare unire a R. Moldova cu România în cadrul UE, prin accederea la UE.

De frica rușilor, sau de frica pierderii accesului la putere – politicienii din Chișinău, de 30 de ani refuză să spună un adevăr simplu cetățenilor – R. Moldova există pe un teritoriu furat de la români.

Oricâte declarații bine ticluite n-ar face politicienii de pe Bîc, asta nu schimbă cu nimic situația. Ei sunt „șefi” peste un pământ furat de Stalin de la România.

Publicitate

81 DE ANI de la masacrarea de către haitele Moscovei la Fântâna Albă, în Bucovina cotropită, a mii de români

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 81 de ani de la Masacrul făcut de trupele Moscovei la Fântâna Albă în care au fost asasinați mii de români bucovineni nevinovați.

În această zi, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, scrie un documentar Agerpres, evocat de Romanian Global News.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă.

În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări.

Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS, scrie www.activenews.ro, preluat de  Romanian Global News.Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”, scrie Mihai Tîrnoveanu.

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.
Între 3 și 4.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici ai NKVD nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin.

Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavaleria Armatei Roșii și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de mii de ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor.

Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Reporterul Victor Roncea a înregistrat la una dintre comemorările de la Fântâna Albă mărturia supraviețuitorului Petru Huțanu (VIDEO mai sus).

O a doua poate fi citită mai jos, urmată de un documentar VIDEO despre Masacru:
Mărturie de supraviețuitor
https://www.dailymotion.com/video/xpvi7h

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.
„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile.

A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!».

În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă.
Localitatea Fântâna Albă se afla pe teritoriul româneasc trecut astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

 

Monument ridicat la Hliboca (Bucovina de Nord, în Ucraina de azi), în 2009, în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă / foto: Arhivă CISAC – Memorialul Sighet

Având un asemenea trecut si o neclintita mandrie de neam, taranii nostri s-au decis in acel aprilie insangerat din 1941 ca e mai bine, daca nu vor fi lasati sa se duc la fratii lor, sa moara impuscati la granița nefirească sa fie haituiti prin padure ca niste fiare salbatice decat sa traiasca sub cizma strainilor, parasindu-si vetrele milenare, mormintele stramosilor, agoniseala lor de-o viata…

Este o pilda de sacrificiu colectiv fara precedent nu numai in istoria noastra moderna, ci in cea a intregii Europe, când mii de oameni pasnici – barbati si femei, batrani si copii – au ales, nefortati de nimeni, moartea in locul vietii de a trai umiliti si ingenuncheati!

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”

Surse:

https://www.g4media.ro/80-de-ani-de-la-masacrul-de-la-fantana-alba

80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, o crimă cu premeditare

 Articolul Mistificarea istoriei (Masacrul de la Fantana Alba, 1941), in baza scrierilor lui  Paul Goma

 

Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac, teritorii românești lăsate în afara granițelor țării

Români și teritorii lăsate în afara granițelor țării: Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac

Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac sunt cele patru regiuni istorice la care România a renunțat în 1997, prin semnarea „Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina“: pe 3 mai documentul a fost semnat la Kiev de miniștrii de Externe ai celor două țări, pe 2 iunie, la Neptun, de președinții României și Ucrainei, pe 7 iulie, respectiv pe 14 iulie, a fost ratificat de Senat și Camera Deputaților.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, președintele Camerei Deputaților – Ion Diaconescu, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Istoricul Florin Constantiniu numea „trădare națională“ această renunțare voită a Bucureștiului la teritoriile smulse țării-mame de colosul de la Răsărit., citim în publicația  Lumea Satului , într-un articol semnat de Maria Bogdan .

Trebuie să precizăm că Tratatul cu Ucraina ar putea fi denunțat oricând. La art. 27, din L 129 de ratificare a documentului, se arată: „Prezentul tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe noi perioade de câte 5 ani dacă niciuna dintre părțile contractante nu va încunoștința în scris cealaltă parte contractantă despre intenția sa de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirării perioadei de valabilitate respective“. Altfel spus, România avea ocazia de a face acest lucru în 2006, 2011 sau 2016… Și nu s-a întâmplat nimic!

Vatră dacică de când sunt veacurile

Dacă e să pună cineva la îndoială că Bucovina de Nord, Herța, Hotin și Bugeac n-ar fi românești de când sunt veacurile e bine să rememorăm ce spun cărțile de istorie: „Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista (82-44 î.Hr.), având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bug – spre est (Limanul Nistrului), Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava – spre vest, Carpații Păduroși – spre nord și Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) – spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava“. Mai încoace, începând cu anul 1300, teritoriile au fost regrupate în ceea ce numim Moldova, cea care astăzi este împărțită între trei țări: 35.806 kmp, în România; 29.680 kmp în Republica Moldova; 21.297 kmp în Ucraina (regiunea Cernăuți, cu Bucovina de Nord, ținutul Herței și Hotinului, plus cele 9 raioane din Bugeac).

Țara de Sus, liberă sub austrieci, soartă tristă sub ruși și ucraineni

Numele de Bucovina (fag=buk, Țara Fagilor) a intrat în uz în anul 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Înainte de această perioadă se chema Țara de Sus, ca parte a Moldovei Mari. Bucovina rămasă în afara granițelor de astăzi ale României este compusă din Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț. În decursul istoriei recente, Bucovina de Nord a aparținut, rând pe rând, de Principatul Moldovei (1346-1774), Imperiul Habsburgic (1774-1918), România (1918-1940 și 1941-1945), URSS (1940-1941 și 1945-1991) și Ucraina (1991-prezent). Interesant este că, în timpul administrării habsburgice, românii nu au fost atât de prigoniți cum au fost sub URSS ori Ucraina de azi; toți birocrații erau obligați să învețe limba română. În 1793 s-a introdus învățământul obligatoriu în limbile germană și română, iar în 1875 s-a înființat Universitatea „Franz Josef“ la Cernăuți.

Din punct de vedere politic, până în 1848 bucovinenii aveau 8 reprezentanți în parlamentul imperial de la Viena; aceștia aveau drepturi egale cu ceilalți parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor demnitari le erau traduse în limba română. La 4 martie 1849 românii au obținut statutul de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, împăratul Franz Josef devenind astfel și Mare Duce al Bucovinei.

La 26 august 1861 Bucovina primește dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru și roșu, dispuse orizontal, având la mijloc stema Bucovinei). După prăbușirea monarhiei austro-ungare, Consiliul Național al Bucovinei (CNB) a hotărât, la 28 noiembrie 1918, Unirea cu România, recunoscută oficial în 1919, prin tratatul de pace cu Austria de la Saint Germain. Urmează perioada din Al Doilea Război Mondial, cu ocuparea sovietică a Bucovinei (1940-1941), revenirea episodică la patria mamă (1941-1945), reocuparea tragică sovietică, după Pactul Ribentrop-Molotov, vreme de 46 de ani.

După anul 1991 urmează alți 27 de ani de anexare la Ucraina. Sub URSS rușii au făcut ceea ce au știut mai bine; au colonizat orașele și satele cu ucraineni și ruși. Și nici astăzi românii din Bucovina de Nord nu o duc mai bine, Kievul fiind foarte departe de a le respecta în totalitate drepturile.

Herța – 93% români, Hotin – raion profund slavizat

Nu știm prin ce minune populația din Ținutul Herța a scăpat și de germanizare, și de slavizare. Știm însă că 94% din populație este de etnie română și toate satele din ținut sunt exclusiv românești. Ca și Bucovina de Nord, teritoriul a aparținut Principatului Moldovei, Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, României și, din 1945, URSS și apoi Ucrainei.

Cât despre Hotin, care a fost profund ucrainizat, acesta a aparținut Rusiei Kievene și Cnezatului Galiciei (1001-1349), Moldovei (1359-1432, 1459-1538, 1541-1562, 1572-1615, 1621-1673, 1699-1712), Poloniei (1432-1459, 1538-1541, 1562-1572, 1615-1620, 1673-1699), Imperiului Otoman (1712-1812), Guberniei Basarabia a Imperiului Rus (1812–1917), Republicii Democratice Moldovenești (1917-1918), României (1918-1940, 1941-1944), Uniunii Sovietice (1940-1941, 1944-1991) și Ucrainei (1991-prezent).

Bugeac sau colțul de pământ românesc

În limba tătărească, Bugeac înseamnă „colț de pământ“, după cum ne spune Dimitrie Cantemir. Teritoriul actualului Bugeac, întins pe 13.200 km pătrați, a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista (82 î.Hr.-44 î.Hr.). Mai târziu, partea sa sudică a fost adusă, temporar, sub stăpânire romană. În prima parte a secolului al XIV-lea, Bugeacul intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești. Ulterior, Moldova preia regiunea, păstrând numele de Basarabia (numită altfel de la domnitor).

În 1484 Moldova lui Ștefan cel Mare este nevoită să renunțe la cetățile de la Marea Neagră și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea Bucak (Bugeac), însemnând, în turcește, „ținut de frontieră“.

Între anii 1484 și 1812 Bugeacul face parte din pașalâcul turcesc de la Silistra. Tătarii nogai (grup etnic turcic, ce locuiește în sudul european al Rusiei, în special în Caucazul de Nord) așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut.

Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb să le ia locul familii de bulgari, găgăuzi ortodocși, germani, ruși și ucraineni.

Lunga ocupație turcească și apoi rusească, precum și procesul de colonizare de după 1812 explică populația eterogenă a acestei regiuni românești. Între 1856 și 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, a reintrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României (1859). În 1918 teritoriul va trece cu totul în componența României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene, în defavoarea RSS Moldovenești.

Conform unei înțelegeri între Hitler și Stalin, populația germană din zonă este strămutată în Reich. Teritoriul locuit de aceștia timp de peste 100 de ani este colonizat cu populație rusă și ucraineană. Astfel, ucrainenii reușesc să-i devanseze numeric pe români.

Între 1941 și 1944 teritoriul a reintrat în componența României, dar în 1944 a fost reocupat de trupele sovietice. În 1991 Bugeacul devine parte a Ucrainei.