CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

81 DE ANI de la masacrarea de către haitele Moscovei la Fântâna Albă, în Bucovina cotropită, a mii de români

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 81 de ani de la Masacrul făcut de trupele Moscovei la Fântâna Albă în care au fost asasinați mii de români bucovineni nevinovați.

În această zi, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, scrie un documentar Agerpres, evocat de Romanian Global News.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă.

În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări.

Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS, scrie www.activenews.ro, preluat de  Romanian Global News.Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”, scrie Mihai Tîrnoveanu.


În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.
Între 3 și 4.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici ai NKVD nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin.

Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavaleria Armatei Roșii și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de mii de ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor.

Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Reporterul Victor Roncea a înregistrat la una dintre comemorările de la Fântâna Albă mărturia supraviețuitorului Petru Huțanu (VIDEO mai sus).

O a doua poate fi citită mai jos, urmată de un documentar VIDEO despre Masacru:
Mărturie de supraviețuitor
https://www.dailymotion.com/video/xpvi7h

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.
„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile.

A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!».

În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă.
Localitatea Fântâna Albă se afla pe teritoriul româneasc trecut astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

 

Monument ridicat la Hliboca (Bucovina de Nord, în Ucraina de azi), în 2009, în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă / foto: Arhivă CISAC – Memorialul Sighet

Având un asemenea trecut si o neclintita mandrie de neam, taranii nostri s-au decis in acel aprilie insangerat din 1941 ca e mai bine, daca nu vor fi lasati sa se duc la fratii lor, sa moara impuscati la granița nefirească sa fie haituiti prin padure ca niste fiare salbatice decat sa traiasca sub cizma strainilor, parasindu-si vetrele milenare, mormintele stramosilor, agoniseala lor de-o viata…

Este o pilda de sacrificiu colectiv fara precedent nu numai in istoria noastra moderna, ci in cea a intregii Europe, când mii de oameni pasnici – barbati si femei, batrani si copii – au ales, nefortati de nimeni, moartea in locul vietii de a trai umiliti si ingenuncheati!

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”

Surse:

https://www.g4media.ro/80-de-ani-de-la-masacrul-de-la-fantana-alba

 Articolul Mistificarea istoriei (Masacrul de la Fantana Alba, 1941), in baza scrierilor lui  Paul Goma

 

01/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Regimul comunist și Biserica Ortodoxă Română

  O pagină distinctă în contextul rezistenței românești la comunism a înscris-o Biserica Ortodoxă Română Comunismul ateu imaginat de Lenin […]

O pagină distinctă înscrisă de Biserica Ortodoxă Română în contextul rezistenței românești la comunism

Comunismul ateu imaginat de Lenin și ceilalți lideri ne-creștini a pus la grea încercare toate credințele și cultele religioase din țările intrate sub jugul ateismului de stat. Se impune o comparație între bisericile ortodoxe din aceste țări.

Nota bene: nu facem o comparație între Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, să zicem, deoarece statutul lor a diferit în mod decisiv.

Biserica Catolică, din orice țară de pe glob, beneficiază de sprijinul total al Vaticanului. În vreme ce Biserica Ortodoxă, auto-cefală în fiecare țară, a avut a se sprijini numai în vrednicia prelaților, a arhiereilor, și în credincioșenia, adică în autenticitatea credinței creștine din sufletul enoriașilor, a credincioșilor ortodocși din țara respectivă…

În Rusia, în Ucraina, în Bielorusia, în Serbia, în Bulgaria și Albania, viața religioasă abia mai palpita în 1989. Părea că se va stinge în curând. Rar când cineva își mai boteza copilul sau mai trecea prin fața altarului pentru cununia religioasă. Iar morții erau duși la groapă fără nicio preocupare, niciun gând la mântuirea sufletului, și erau abandonați țărânei ca niște obiecte inerte, fără nicio cruce la căpătâi…
În România până și cei mai îndoctrinați comuniști nu lipseau să-și boteze copiii ori să-i cunune, chiar dacă mai discret sau chiar în secret. Secretul lui Polichinelle!…

Mi-a dat detalii preotul paroh Dragomir de la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Constanța, care, când am stat de vorbă, tocmai creștinase un prunc în casa șefului securității, și am înțeles că pretutindeni în România familia activistului de partid, mamă, soacră, frați, surori, sancționau orice intenție de abandon al creștinismului de dragul disciplinei de partid.

Același preot mi-a povestit cât de des este solicitat de turiști din Bulgaria sau URSS să-i boteze sau să-i cunune. De la aceștia a aflat câte opreliști au în țara lor creștinii. Mi s-a părut evident că dacă aceste restricții nu au avut niciun succes la români, aceasta se datorează tăriei ortodoxiei, a credinței în Iisus, în Sfînta Treime.

Am realizat atunci, mai clar ca oricând, că nu sunt deloc vorbe goale frumoasele spuse despre poporul care s-a născut creștin, prin înduhovnicire apostolică.

Spre deosebire de ceilalți, de popoarele din jurul nostru, care s-au încreștinat de azi pe mâine, prin ucaz împărătesc sau voievodal, la o zi anume, bine consemnată de cronicari, noi, românii, ne știm creștini dintotdeauna.

Ne-am început încreștinarea încă de pe vremea dacilor, a căror credință în Zamolxe, mult asemănătoare cu a esenienilor, dar mult mai veche, a premers botezul întru Hristos. Zamolxe a fost, alături de Buda, de Zaratustra, de Moise, de Pitagora, un ante-mergător al Domnului Iisus Hristos. Dacii s-au numărat printre popoarele cele mai bine pregătite pentru creștinare, de aceea des-creștinarea noastră, de către comunismul ateu, nu a fost cu putință!

Sunt propagandă anti-românească toate prostiile care se spun despre ierarhii creștini și relațiile lor cu regimul comunist, cu Securitatea din România.

Am abordat acest subiect cu altă ocazie, mai pe larg, și am ajuns la concluzia că Biserica nu a colaborat cu Securitatea, ci invers, îndeosebi după 1964, Securitatea a colaborat cu Biserica Ortodoxă Română sau Catolică, bunăoară în chestiunea sectelor religioase care deseori sunt purtătoarele unor idei și practici cu efect anti-românesc…

Cu alte cuvinte, ca ortodocși, românii au motive să fie mândri de Biserica lor! Biserica Ortodoxă Română a străbătut deșertul comunist fără să abdice de la menirea ei. Povestea cu demolarea bisericilor a fost exagerată și denaturată.

Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu au fost demolate câteva biserici, din rațiuni de organizare urbanistică. Dar au fost construite sau reconstruite și consolidate peste 1500 de biserici.

Informația am căpătat-o de la Ioan Alexandru, în 1989… După 1990 s-a confirmat!

Pentru cei ce ar interveni să mă contrazică amintesc un detaliu: din același motiv, pentru sistematizare urbanistică, din ordinul lui Ceaușescu câteva biserici au fost mutate, au fost traslatate sute de metri, cu o cheltuială enormă… E un paradox, care ne îndeamnă să nu ne grăbim să condamnăm! Să purcedem mai degrabă la o investigare și o evaluare corectă a faptelor! A tuturor faptelor. Abia după aceea putem trage concluzii.

În fine, abia după aproape 20 de ani de la asasinarea Ceaușeștilor, aflu că atunci când în familia unei moldovence s-a născut al 20-lea copil, Elena Ceaușescu a ținut să fie nașă. Botezul, cu un sobor de preoți, s-a oficiat mai discret, în clădirea Comitetului Județean al PCR…

Nu e târziu, ba este chiar acum cel mai oportun, să se facă un studiu comparativ al vieții religioase în țările comuniste de odinioară.

Ca români, ca creștini, vom avea de ce să ne bucurăm. Căci puterea de a rezista comunismului ne-a dat-o în primul rând intuiția, sentimentul clar sau difuz, că revoluția bolșevică este opera malefică a Anticristului, a Diavolului. Nu aveam cum să trecem de partea lui.

                                                             Ion COJA, (Fragment din Decalogul junelui naționalist)

24/10/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Martirul român basarabean Emanoil Catelly un luptător neînfricat pentru măreața cauză a Unirii


Emanoil Catelly (1883-1943), preşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc  la Odessa – Muzeul Virtual al Unirii

Foto: Emanoil Catelly (1883-1943), preşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc la Odessa, membru al Sfatului Ţării, Director general al Agriculturii (martie 1918-noiembrie 1918), Senator în Parlamentul României (1927-1928).

Un martir român basarabean luptător pentru măreața cauză a Unirii

Emanoil Catelly s-a născut la 25 decembrie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Zgărdești, județul Bălți, scrie publicația https://www.timpul.md.de la Chișinău.

A avut încă 11 frați și surori. Din 1891 până în 1895, a învățat la școală primară, peste trei ani este admis la Școala Agricolă inferioară din Cucuruzeni, pe care a absolvit-o în 1901.

 Până în 1903, Emanoil Catelly a lucrat la moșieri ca mecanic.. A fost căsătorit cu Paraschiva Valuță și a avut doi copii, Victor și Octavian, amândoi juriști.

În luna septembrie 1903 a fost înrolat în armata țaristă ca militar cu termen redus iar peste un a ntrat la Școala de iuncheri, unde a învățat până în august 1907. Și-a terminat studiile cu gradul de subofițer.

În 1910 devine locotenet, în 1914 primește gradul de căpitan de stat major și în 1917 devine căpitan.

În luna aprilie 1917 este trimis la Odesa pentru lucrări de cancelarie, unde s-a aflat până la începutul Revoluției din octombrie. 

Din primele zile aflării sale la Odesa a făcut agitație printre moldoveni explicând necesitatea obținerii autonomiei Basarabiei. 

Tot în acel an devine președintele Comitetului Național Moldovenesc de la Odesa.

A participat activ la fomarea Sfatului Țării, fiind printre cei mai de vază militanți pentru unirea Basarabiei cu România.

În chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly spunea:

 Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de „moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani”.

După realizarea unirii Emanoil Catelly este numit în funcția de Director general al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Democratice Moldovenești. Postul a fost deținut până în noiembrie 1918, când a fost dizolvat Directoratul.

În perioada anilor 1919 – 1923, E. Catelly îndeplinea funcția de judecător popular în Nădușița, județul Soroca.

În 1920 devine membru al Partidul Național Liberal, care era la guvernare, iar în 1923, Consiliul de Miniștri al României îl numește prefect al județului Bălți. Funcția de prefect a fost ocupată de Catelly timp de un an și 4 luni.

Din 1927 – 1928 devine senator din partea județului Bălți. În 1933, Partidul Național Liberal ajunge iarăși la putere și Emanoil Catelly este repus în funcția de prefect al județului Bălți. În timpul deținerii funcție, în 3 ani în județul Bălți s-au construit 49 de școli (față de 44 din 1918 până în 1933), a fost renovat localul Școlii Normale, s-a construit noua clădire a Liceul de fete „Domnița Ileana”. Postul e ocupat până în 29 decembrie 1937, odată cu instaurarea dictaturii regale. Dintre toți prefecții județului, Emanoil Catelly a fost cea mai reprezentativă personalitate.

La 5 iulie 1940 Emanoil Catelly este arestat de grupul operativ al forțele N.K.V.D. de la Bălți pentru activitatea antirevoluționată, iar la 6 august este transferat la penitenciarul din Chișinău. De teamă să nu-l scape, grupul operativ a procedat, ca de obicei, mișelește. Mai întâi, l-au arestat, apoi au purces la întocmirea tuturor formelor legale.

Mandat de arestare n-a existat pentru motivul că nu ajungeau formulare. Odată cu începerea operațiunilor militare pentru eliberarea Basarabiei de către România, Emanoil Catelly este transferat în interior Imperiului sovietic, ajungând în munții Ural.

În 1942 Catelly este adus la Kazan. În timpul interogatoriilor Emanoil Catelly a afirmat că nu regretă faptele sale și că se va împotrivi mereu bolșevismului.

S-a stins din viață la 18 februarie 1943 în detenție la ITL (ispravitelno-trudovoi lagheri – lagărul de muncă corecțională, GULAG) nr.5 din Sverdlovsk, RSFSR.

Medicii au stabilit că decesul a survenit în urma decompensării miocardului.

03/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: