CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tupeu de cotropitor bolșevic: Ministerul de Externe Rus a numit invadarea Poloniei „campanie de eliberare”!

Ministerul de Externe al Rusiei, tupeu de cotropitor bolșevic: a numit invadarea Poloniei „campanie de eliberare”!

Ministerul rus de Externe a postat anul trecut pe Twitter un videoclip dedicat invadării Poloniei de către armatele sovietice, din 17 septembrie 1939, relatează https://podul.ro.

Oficialii moscoviți au numit acest tragic eveniment istoric drept o „campanie de eliberare” și nu o cotropire a unei țări învecinate, reperul fiind ”aniversat” și nu comemorat de către urmașii invadatorilor bolșevici din anii 40.

Invazia a fost necesară, deoarece „Polonia a încetat de fapt să existe ca stat”, a asigurat Ministerul de Externe, iar Moscova nu ar fi făcut altceva decât să nu-i permită lui Hitler să pună mâna pe toată Polonia.

De asemenea, pe pagina sa de Facebook, reprezentanții Ministerului rus de Externe se plâng de faptul că invazia armatei sovietice în Polonia „este interpretată ambiguu” și „destul de des sunt difuzate în mod deschis teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca un agresor la egalitate cu Germania lui Hitler”.

Cum rescrie istoria mecanismul de propagandă al lui Putin

Pe 17 septembrie 1939 Armata Roșie a început o operațiune de eliberare pe teritoriul Poloniei. Trupele sovietice au ajuns la linia Kerzonului, fără a permite Wehrmachtului să se apropie de Minsk. Popoarele din Belarusul de Vest și Ucraina de Vest au sărbătorit întâlnirea cu cu soldații sovietici (…)

În comunitatea științifică și mass-media (în special cele străine), acest eveniment este interpretat ambiguu, fiind difuzate adesea teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca agresor, pe picior de egalitate cu Germania lui Hitler.

Totodată, multe fapte și circumstanțe sunt ținute sub tăcere, fiind astfel imposibil să-ți imaginezi situația politică obiectivă a timpului”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe, cel care recunoaște, totuși, că invadarea Poloniei a fost dictată de nevoia de a fi asigurată securitatea propriilor teritorii:

”Au existat două opțiuni: fie trupele germane ajung la granița sovieto-polonă, fie se reușește oprirea acestora la o distanță considerabilă (…) Cu cât erau ținute mai departe avanposturile Wehrmachtului de Moscova și de alte orașe mari ale Uniunii Sovietice, cu atât Armata Roșie avea mai multe avantaje strategice și tactice”. 

invadare

La ceas ”aniversar” pentru mecanismul de marketing politic al lui Putin, cel cunoscut pentru strategia de a transforma operațiunile militare sovietice, chiar și cele criminale, în instrumente de propagandă, Ministerul rus de Exeterne ofensează fără probleme memoria polonezilor, spunând despre ”Republica Polonă” că aceasta a eșuat, finalmente, în propria sa viziune politică, Varșovia ”arătându-și sprijinul pentru politicile naziste agresive care au fost responsabile pentru planurile sale expansioniste”.

Realitatea istorică, ignorată de oficialii Moscovei

Invadarea Poloniei de către URSS a început pe 17 septembrie 1939, la nici o lună de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop (după ce germanii furaseră startul în prima zi a lui septembrie), și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici. 

Armata Roșie a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră.

Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

invadare 2

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Masacrul de la Katyń, consecința ”operațiunii de eliberare” serbate de regimul Putin

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katin din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.

În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili.

Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi. 

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky).

Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. 

katyn

Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil de la Londra. 

Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a făptașilor aflați încă în viață.

Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor. 

Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, abia în 1992.

În 2005, autoritatea rusă de competență pentru anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat. 

Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul direct al lui Stalin.

CITIȚI ȘI:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-crima-odioasa-masacrul-de-la-katyn

12/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 3 comentarii

DESPRE NECESITATEA CA protejarea celor peste 500.000 de români din Ucraina, să fie prezentă în orice fel de Tratat, negociere sau înțelegere care ar aduce pacea și liniștea vecinului nostru de la Răsărit

Foto: Radu Ciuceanu, fost deținut politic, Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, membru de onoare al Academiei Române

În primăvara anului 1940 serviciul secret sovietic NKVD (ulterior KGB) a selectat elita poloneză, vârfurile ei, ofițeri, aristocrați, preoți – așa cum a procedat mai apoi și în România – și a masacrat-o bestial în pădurea Katyń.

Peste 22.000 de creștini au fost uciși cu sânge rece, mitraliați sau împușcați în ceafă și aruncați în gropi comune.

Ordinul de execuție emis de NKVD a fost semnat de Levrenti Beria și Nikita Hrușciov, așa cum se arată în actul crimei și au și recunoscut după 1989 Gorbaciov și Elțin, cel care avea să devină lansatorul în politică al fostului agent KGB Vladimir Putin.

La găsirea sinistrelor gropi comune cu cadavre încă nedescompuse, claie peste grămadă, rușii au susținut că ucrainenii, pardon!, nemții i-ar fi ucis pe bieții polonezi. Mulți ruși cred și astăzi această minciună funebră.

Peste numai an, pe 1 aprilie 1941, chiar înainte de Sfintele Paști, în Bucovina românească ocupată de sovietici, aceleași trupe speciale ale NKVD aveau să execute cu aceeași bestialitate ca la Katyn elita țărănească românească anticomunistă, atrasă printr-o capcana informativă în ghearele Armatei Roșii și tăișul săbiilor calmucilor și cazacilor folosiți pe post de gâzi călări.

Față de polonezi, Rusia și-a cerut scuze, după 1990. Față de România, nici până azi. Despre Masacrul de la Fântâna Albă se minte sfruntat și acum, chiar de la cel mai înalt nivel diplomatic rus încartiruit la București, la fel cum se mințea pe vremurile sovietice despre Katyń.

Din păcate, în ciuda anilor trecuți și a transformării URSS în Federația Rusă, ni se arată că rusul își schimbă părul, dar năravul, ba.

Actualul conflict provocat de invazia armatelor rusești într-un stat independent, dincolo de condamnarea acestei acțiuni agresive, este, pentru Romania și pentru guvernanții români, un exemplu grav și cu consecințe periculoase, la fel cum este pentru toate țările limitrofe ale conflictului ruso-ucrainean.

Avem încă vie memoria nefastă a acelui lider german Adolf Hitler, care – în conivență cu Stalin putem spune – a aprins focul războiului, a distrus valori mondiale ulterior si a costat omenirea milioane de victime. Cea care a suferit cel mai mult până la urmă a fost chiar Germania lui Hitler.

Statisticile și cercetările de ultimă decadă au fost cutremurătoare: din 10 germani care au fost mobilizați și au participat în cadrul conflagrației, s-a mai întors la vatră numai unul.

Rusia, care s-a angajat într-o campanie de invazie a Ucrainei, ar trebui să dea înapoi și să nu prolifereze o stare acută antrenând zeci de milioane de oameni, iarăși, într-un Al Treilea Război Mondial, și sărăcindu-și chiar propria populație.

Doresc ca România și conducerea ei să conștientizeze pericolul existent, respectiv angajarea într-un conflict armat și nevoia ca statului român să-i fie respectate, măcar acum, granițele sale istorice.

Doresc, iarăși, ca tineretul tarii noastre să fie conștient și pregătit pentru a face față oricărui eveniment care ar știrbi un metru din teritoriul României de după Versailles.

Doresc, de asemenea, ca România – care depune atâtea eforturi umanitare pentru peste o jumătate de milion de ucraineni de care are grijă ca o mamă bună -, ca țară vecină și co-interesată și din punct de vedere al strategiei naționale și responsabilităților care revin statului român pentru protejarea celor peste 500.000 de români din Ucraina, să fie prezentă în orice fel de Tratat, negociere sau înțelegere care ar aduce pacea și liniștea țării vecine și ar putea avantaja automat și firească reîntregire națională și teritorială.

Radu Ciuceanu

Membru de Onoare al Academiei Române

și fost Deținut Politic timp de 15 ani în temniță greaDirector al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului
Via ActiveNews

04/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

81 DE ANI de la masacrarea de către haitele Moscovei la Fântâna Albă, în Bucovina cotropită, a mii de români

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 81 de ani de la Masacrul făcut de trupele Moscovei la Fântâna Albă în care au fost asasinați mii de români bucovineni nevinovați.

În această zi, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, scrie un documentar Agerpres, evocat de Romanian Global News.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă.

În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări.

Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS, scrie www.activenews.ro, preluat de  Romanian Global News.Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”, scrie Mihai Tîrnoveanu.


În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.
Între 3 și 4.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici ai NKVD nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin.

Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavaleria Armatei Roșii și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de mii de ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor.

Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Reporterul Victor Roncea a înregistrat la una dintre comemorările de la Fântâna Albă mărturia supraviețuitorului Petru Huțanu (VIDEO mai sus).

O a doua poate fi citită mai jos, urmată de un documentar VIDEO despre Masacru:
Mărturie de supraviețuitor
https://www.dailymotion.com/video/xpvi7h

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.
„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile.

A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!».

În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă.
Localitatea Fântâna Albă se afla pe teritoriul româneasc trecut astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

 

Monument ridicat la Hliboca (Bucovina de Nord, în Ucraina de azi), în 2009, în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă / foto: Arhivă CISAC – Memorialul Sighet

Având un asemenea trecut si o neclintita mandrie de neam, taranii nostri s-au decis in acel aprilie insangerat din 1941 ca e mai bine, daca nu vor fi lasati sa se duc la fratii lor, sa moara impuscati la granița nefirească sa fie haituiti prin padure ca niste fiare salbatice decat sa traiasca sub cizma strainilor, parasindu-si vetrele milenare, mormintele stramosilor, agoniseala lor de-o viata…

Este o pilda de sacrificiu colectiv fara precedent nu numai in istoria noastra moderna, ci in cea a intregii Europe, când mii de oameni pasnici – barbati si femei, batrani si copii – au ales, nefortati de nimeni, moartea in locul vietii de a trai umiliti si ingenuncheati!

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”

Surse:

https://www.g4media.ro/80-de-ani-de-la-masacrul-de-la-fantana-alba

 Articolul Mistificarea istoriei (Masacrul de la Fantana Alba, 1941), in baza scrierilor lui  Paul Goma

 

01/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: