101 ani de la reunirea Bucovinei cu Țara. VIDEO

 

 

Ziua Bucovinei. 101 ani de când Bucovina redevenea parte integrantă a ţării.

   În urmă cu 101 de ani, la data 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Ziua Bucovinei este serbată anual în România pe 28 noiembrie. Legea privind declararea acestei sărbători a fost promulgată în data de 28 octombrie 2015.

Această sărbătoare marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării, din care fusese ruptă în 1775.

Primul act al procesului de reîntregire naţională a statului român s-a petrecut în data de 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă festivă, a votat unirea Basarabiei cu România.

În 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria.

La iniţiativa lui Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti, „în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”.

Consiliul Naţional a fost format din 50 de membri, majoritatea români, preşedintele acestui consiliu fiind ales Iancu Flondor, un mare patriot din zona Bucovinei.

Acest Consiliu Naţional a condus practic Bucovina timp de o lună de zile până când s-a înfăptuit unirea cu România.

 

 

 

Harta etnică a Bucovinei

„Ce vrem?” este titlul articolului din ziarul „Glasul Bucovinei”, publicat în 22 octombrie 1918, în care, o seamă ce intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea, prezentau problema românească din Bucovina:

 

 

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

 

La data de 12 noiembrie 1918, a avut loc cea de-a doua şedinţă a Consiliului Naţioal din Bucovina, ocazie cu care s-a înfiinţat guvernul condus de Iancu Flondor, din care mai făceau parte şi 11 secretari de stat. După această şedinţă, Consiliul Naţional a devenit autoritatea unică peste întreg teritoriul Bucovinei.

În ziua de 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional s-a adunat din nou, de această dată discutându-se despre părerea minorităţilor (polonezi, germani şi evrei) în legătură cu unirea Bucovinei cu Regatul Bucovinei. Marea lor majoritatea au fost de acord cu unirea, însă au dorit în schimb ca învăţământul să se poată dezvolta liber în Bucovina.

După această nouă întâlnire, a urmat alegerea delegaţilor, ţinându-se cont de ponderea fiecărei naţionalităţi. Astfel, au fost aleşi 74 de delegaţi români, 13 ruteni, şapte germani şi şase polonezi.

 

 

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei, care au dorit să fie prezenţi la evenimentul istoric ce a marcat unirea acestui străvechi ținut românesc cu România.

Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.

 

Moțiune de unire a Bucovinei cu România.

 

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevii și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:

Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;

considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;

considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.

Declarația de unire a Bucovinei cu România a fost citită de Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei și a fost primită de plenul congresului cu aplauze prelungite. Moțiunea de unire a fost votată în unanimitate de cei prezenți.”

 

•  detalii despre desfășurarea congresului la ședința Consiliului Național din 28 noiembrie 1918

•  lista completă a deputaților Consiliului Național Român al Bucovinei care au votat declarația de unire a Bucovinei cu România.

 

 

 

„Declaraţia a fost primită cu unanimitate şi aclamată delirant de întreaga adunare, stând în picioare şi bătând din palme aproape zece minute. Nu era ochi care să nu fie copleşit de lacrimi, drept urmare a marii însufleţiri care domnea spiritele prezenţilor”scria profesorul Constantin Marinescu.

 

 

 

 

Declarația de unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918 a fost citită în Congresul General al Bucovinei, reunit în ședința Consiliului Național Român al Bucovinei.

 

 

În procesul – verbal al Congresului general al Bucovinei au fost menţionate următoarele observaţii ce au stat la baza unirii Bucovinei cu România, după cum se arată în Arhivele Statului Bucureşti:

„La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale”.

Tot la data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a anunţat puterile Antantei că locuitorii acestui teritoriu au decis să revină la vechile hotare, respectiv la Regatul României, „în virtutea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Delegaţia Bucovinei a ajuns la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, împreună cu guvernul şi celelalte autorităţi ale statului au plecat la Bucureşti, după ce au fost nevoiţi să se refugieze din cauza ocupării capitalei de către armata germano – austro – ungare. Bucovinenii s-au alăturat regelui Ferdinand şi au luat parte la revenirea triumfală a acestuia în capitala ţării întregite.

Prin Decretul regal din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

 

„În ziua de 28 Noemvrie 1918 Bucovina a fost realipită la patria-mumă, de unde fusese samavolnic răpită şi ţinută sub robia Austriei timp de aproape 50 de ani. În această zi – înscrisă cu litere de aur în istoria întregirii naţionale – minorităţile etnice poloneze şi germane au declarat solemn şi public, prin glasul reprezentanţilor lor, că şi ele înţeleg să ceară şi să sprijine Unirea Bucovinei cu patria-mumă, atât de profunde şi imprescriptibile erau drepturile noastre asupra scumpei provincii din nordul Moldovei.

După un secol şi jumătate de robie la străini, Bucovina, <vesela grădină>, s’a realipit de ţară, de unde nu trebuie niciodată să fie deslipită, şi cu modul acesta întregirea tuturor românilor în graniţele fireşti s’a completat sub semnul dreptăţii istorice. Aniversarea Unirii Bucovinei ne răscoleşte astfel drumurile trecutului de asuprire, compensate însă, cu prisosinţă, de fericirea izbândei finale şi de creştinul act al unei epopei naţionale, terminat cu apoteoasa întregire a neamului românesc în cadrul României Mari”.

„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4699, 28 Noiembrie 1935.

 

Astăzi, Bucovina de nord și ținutul Herța sunt ocupate de Ucraina, ca urmare a Notelor ultimative trimise de URSS conducerii României în 1940, în 26 iunie și  o zi mai târziu, în 27 iunie.

Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS,Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României ceea ce el numea „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.

Decizia evacuării din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania/

http://www.dacoromania-alba.ro/nr56/ostirea_aparatoare_actelor_unire.

https://www1.agerpres.ro/cultura/2013/11/14/documentar-95-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania-16-41-15

basilica.ro

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/eveniment 

 

 

 

18/30 martie 1856 – Tratatul de la Paris, o lovitură puternică dată pretenţiilor de dominaţie ale Rusiei şi un uriaş pas înainte în direcţia Unirii principatelor române

Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace de Versailles (foto en.wikipedia.org)

Tratatul de la Paris din 18/30 martie 1856 a fost cel mai important act internaţional, din secolul al XIX-lea, care cuprindea stipulaţii referitoare la Principatele Române şi, mai ales, modifica statutul lor juridic, consacrând recunoaşterea oficială şi formală a „problemei româneşti” ca „problemă europeană”.

  Era dezvăluită în întreaga ei amploare însemnătatea „chestiunii române” şi era instituită o garanţie a marilor puteri europene asupra Principatelor Române.

Tratatul încheiat la Paris, după aproape trei luni de negocieri, cuprindea şase articole (22-27) referitoare la Principatele Române.

Tratatul de la Paris din 1856 a pus capăt  în mod oficial Războiului Crimeii în care s-au confruntat Imperiul Rus pe de-o parte și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Imperiului Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte (1853-1856).  

Principalele lui prevederi priveau neutralizarea Mării Negre, care urma să fie închisă tuturor navelor militare şi interzicerea construirii pe țărmul acesteia  de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel.

Tratatul a reprezentat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pentru pretențiile sale de dominație în regiune

În afară de schimbarea regimului juridic internațional al Principatelor, Tratatul a obligat Rusia să retrocedeze Principatului Moldova sudul Basarabiei (viitoarele județe Cahul, Ismail și Bolgrad), care fusese anexat de ruşi în 1812, împreună cu întreg teritoriul dintre Prut şi Nistru.  

Trasarea graniței terestre, o operațiune  anevoioasă întreprinsă de o comisie internațională, a întârziat cu aproape un an de zile introducerea administrației moldovenești. 

Categoric, tratatul nu a fost un act de reparație istorică pentru Moldova, scopul clar al marilor puteri europene fiind acela de a scoate Rusia de la gurile Dunării și din postura de riverană la fluviu.

În acest scop, a fost stabilită libera circulație pe Dunăre și la gurile acesteia sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Din Comisie făceau parte reprezentanții următoarelor state suverane: Wurtemberg, Bavaria, Austria, Imperiul Otoman și comisarilor din statele suzerane imperiului Otoman: Moldova, Valahia și Serbia.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau în mod oficial sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor victorioase, desființându-se astfel protectoratul unilateral al Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, a legislației lor, precum şi deplina libertate a credinței , comerțului și navigației.

În cazul unor tulburări, Turcia nu avea dreptul, fără acceptul celorlalte țări semnatare să aplice unilateral forța Principatele Române.

 

 

Participanţii la  Congresul de Pace de la Paris, 1856 – (foto en.wikipedia.org)

 

 

 

Este important faptul că se permitea principatelor să întrețină fiecare propria oștire pentru siguranța internă și paza hotarelor.

A fost stabilită şi convocarea în Principate a Divanurilor Ad-hoc (fapt realizat în 1857 la Iași și București), pentru exprimarea dorinței populației asupra unirii și altor principii fundamentale de organizare a statului.

 

TRATATUL DE LA PARIS 18/30 martie 1856 

Art. 22.

Principatele Valahiei şi Moldovei vor beneficia în continuare, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia Puterilor contractante, de privilegiile şi imunităţile pe care le posedă în momentul de faţă.

Nici una din Puterile garante nu va putea exercita asupra lor protecţie exclusivă. In această privinţă, nu se prevede nici un drept special de ingerniţă în treburile lor interne.

Art. 23.Sublima Poartă se angajează să respecte (dreptul) sus-numitelor Principate la administrarea independentă şi naţională, precum şi deplina libertate de cult, legislaţie, comerţ şi navigaţie.Legile şi statutele în vigoare vor fi revizuite. Pentru a realiza un acord complet asupra acestei revizuiri, o comisie specială, asupra compoziţiei căreia înaltele Puteri contractante se vor înţelege între ele, se va întruni fără întârziere, la Bucureşti, cu un comisar al Sublimei Porţi.

Această comisie va avea ca sarcină să cerceteze starea actuală a Principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizări.

 

Art. 24. Maiestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două provincii, un divan ad-hoc constituit de aşa manieră încît să reprezinte cît mai exact interesele tuturor claselor societăţii. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiei privind organizarea definitivă a Principatelor.

             O instrucţiune a Congresului va reglementa raporturile comisiei cu aceste divanuri.

Art. 25. Comisia, luînd în consideraţie opinia exprimată de cele două divanuri, va transmite fără întîrziere la actualul sediu al Conferinţei, rezultatele propriilor sale deliberări.

             Înţelegerea finală cu Puterea suzerană va fi consfinţită printr-o convenţie încheiată, la Paris între înaltele Puteri contractante; un hatişerif, conform (textual) cu prevederile convenţiei, va stabili definitiv organizarea acestor provincii, aflate de acum înainte sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor semnatare.

Art. 26.S-a convenit ca în Principate să existe o forţă armată naţională, organizată în scopul menţinerii siguranţei interne şi asigurării frontierelor. Nici o piedică nu va putea fi pusă măsurilor extraordinare de apărare pe care, în acord cu Sublima Poartă, Principatele vor fi chemate să le ia pentru a respinge orice agresiune externă.

Art. 27.Dacă liniştea internă a Principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă va conveni cu celelalte Puteri contractante asupra măsurilor necesare pentru menţinerea sau restabilirea ordinii legale. O intervenţie armată nu va putea avea loc fără un acord prealabil între aceste puteri. […]

Încheiată la Paris, în a treizecea zi a lunii martie, anual o mie opt sute cincizeci şi şase.

Cea mai importantă concluzie privitoare la Pacea de la Paris a fost aceea că aceasta confirma eșecul politicii țarului Nicolae I:

• Rusia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării;

• Rusia a fost obligată să abandoneze pretențiile de protecție a intereselor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra Franța);

• Rusia și-a pierdut influența asupra Principatelor Române, care, alături de Serbia, au primit un grad de independență sporit.

 

Pentru români, deosebitdeimportant a fost articolul 25 din Tratat, care făcea referire la o viitoare convocare a unei Conferinţe la Paris, cu participarea ambasadorilor puteriloe semnatare, sub preşedinţia ministrului de Externe francez.

Conferinţa avea misiunea de a întocmi o Convenţie definitivă cu privire la organizarea internă a Principatelor,după ce se va  lua în considerare şi raportul întrunit pe baza propunerilor Adunărilor ad-hoc şi a Comisiei internaţionale de observaţie şi anchetă.

Conferinţa de la Paris se va deschide în ziua de 22 mai 1858, fiecare  putere participantă fiind  reprezentată prin câte un delegat investit cu puteri depline: Austria – baronul Hübner, Prusia – baronul Hatzfeldt, Rusia – contele Kisseleff, Sardinia – contele Villamarina, Anglia – lordul Cowley, Turcia – Fuad-Paşa. Contele Walewski, reprezentantul Franţei, prezida dezbaterile şi stabilea ordinea lucrărilor.

Toate cele 19 protocoale ale şedinţelor, care au avut loc între 22 mai şi 19 august 1858, la Paris, conţineau dezbateri, completări la textul Tratatului referitor la Principatele Române, referiri la disensiunile şi divergenţele evidente între Marile Puteri.  

În scurt timp, la 24 ianuarie 1859, se va face Unirea principatelor române într-un singur stat, care pentru început va fi numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

1. http://ro.wikipedia.org/ 

2. Nicolae Isar, Istoria Modernă a Românilor, Editura Universitară, București, 2006.

3. http://istoria.md/Tratatul_de_la_Paris,_1856

4. https://stiai-despre-istorie.blogspot.com 

5. http://www.condeiulardelean.ro/ conventia-de-la-paris 

 

Prezența toxică a Rusiei în istoria noastră se face din nou simțită! VA REUȘI RUSIA SĂ ÎMPIEDICE UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA?

 

 

 

 

RĂZBOIUL DIN BASARABIA: VA REUȘI RUSIA SĂ BLOCHEZE UNIREA CU ROMÂNIA?

Astăzi când se vorbește tot mai mult despre unirea Barasabiei cu România, prezența toxică a Rusiei în istoria noastră se face din nou simțită!

De 200 de ani, vecinul nostru de la răsărit, fost Imperiu Țarist, apoi Uniune Sovietică, iar astăzi Federație Rusă, a lovit neîncetat în prosperitatea, libertatea, identitatea și viitorul țării noastre…

Visul imperial al țarilor ruși a făcut ca în anul 1812 să ne fie răpită Moldova dintre Prut și Nistru, pentru ca în anul 1940 bolșevicii sovietici să ne răpească încă o dată bucăți din pământul țării: Basarabia, Nordul Bucovinei și Ţinutul Herţa, pierdute până astăzi…

În toată perioada de ocupație, ticăloșia imperialistă a operat din plin omorând elitele din teritoriile ocupate, strămutând populații întregi în Siberia, aducând comunități mari de slavi pe care i-a plantat în teritoriile românești – totul pentru a distruge identitatea românilor, pentru a le slăbi prezența aici.

Peste toate, ocupația sovietică a întregii Românii, de după al Doilea Război Mondial, reprezintă cel mai barbar act de distrugere identitară cu care românii s-au confruntat în istorie: ne-au fost eliminate elitele, ne-au fost răsturnate valorile, ne-au fost furate sau distruse comorile culturale, ni s-a falsificat istoria, generații întregi au fost indoctrinate agresiv, non-valorile au fost promovate în locul valorilor.

Marile tare ale românilor de astăzi au legătură în special cu această perioadă!

Sintetizând, putem spune că nici romanii, nici turcii și nici austro-ungarii nu au adus atâtea prejudicii identitare românilor pe cât au adus rușii de 200 de ani!

Foto: Putin dăruiește simbolic slugii sale Igor Dodon, președintele marionetă al R.Moldova, o hartă veche din vremea când Moldova nu era ocupată de Rusia și încă nu se unise cu Muntenia.

Chiar și astăzi, Armata a XIV-a rusă stă ca un ghimpe în Transnistria, ca o amenințare la adresa românilor basarabeni, în timp ce agenții Rusiei Imperialiste agită apele în Republica Moldova pentru a crea haos și a bloca astfel unirea care se prefigurează cu România, o unire despre care vorbesc tot mai mulți lideri europeni.

Acutizarea conflictului dintre Rusia și Occident face din Republica Moldova o miză importantă. Rușii nu vor cu nici un preț să își ia labele de pe ea, în timp ce interesele geostrategice ale americanilor vor să o scoată de sub influența rușilor.

Desigur, nu din dragoste pentru români, ci pentru că le slujește lor mai bine interesele politice și militare.

Paradoxal, acest nou Război Rece care se prefigurează reprezintă o oportunitate pentru noi, românii.

Amintiți-vă că unirea Principatelor Române sub Cuza nu s-a produs pentru că puterile occidentale mureau de dragul nostru, ci pentru că aveau nevoie de un stat mai puternic în regiune – tampon între imperii – și atunci ne-au lăsat să ne unim. Astăzi este o situație similară.

Jocurile geostrategice occidentale au nevoie de o România mai mare, mai puternică, mai prosperă… în fața Ursului rusesc.

Iar această nevoie a lor poate împlini dorința noastră de reîntregire. Mai mult decât atât, eu am convingerea că, din aceleași interese, vom fi lăsați să ne dezvoltăm și economic.

Totuși, Rusia nu o să stea cu brațele în sân. Probabil că va agita apele și mai mult în Basarabia și, în plus, împreună cu ungurii, partenerii lor tradiționali în crearea de conflicte etnice, vor încerca manevre și în așa numitul ținut secuiesc.

Doar că aici s-a început decapitarea extremismului unguresc, iar acest lucru le îngreunează treaba.

Așadar, va reuși Rusia să blocheze unirea Basarabiei cu România? Să sperăm că nu!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro