CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Avertismentul MAE al Ungariei: Ucraina pregăteşte într-un mod vrednic de dispreţ o a treia lovitură împotriva minorităţilor naţionale

Péter Szijjártó

Foto: Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto

 

MAE al Ungariei: Ucraina pregăteşte o „a treia lovitură” împotriva minorităţilor naţionale. Ucraina acţionează împotriva minorităţilor naţionale „într-un mod vrednic de dispreţ şi premeditat”.

De ce tace România?

Ucraina pregăteşte o „a treia lovitură” împotriva minorităţilor naţionale, prin solicitarea făcută Parlamentului de preşedintele Petro Poroşenko  să aprobe o lege privind sancţionarea dublei cetăţenii într-o procedură de urgenţă, a declarat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, relatează MTI, citat de Agerpres și preluat de Romanian Global News.

Prima lovitură a fost modificarea legii educaţiei, urmată de o a doua lovitură care a implicat declararea Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat în Ucraina drept neconstituţională şi planificarea amendării sale, a declarat Szijjarto în cadrul unei conferinţe de presă.

 

 

 

Imagini pentru minoritatea romana în ucraina harta

 

Potrivit portalului de ştiri Kárpátalja.ma, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a prezentat, vineri, Legislativului de la Kiev, în procedură de urgenţă, un proiect de lege, potrivit căruia, persoanele care dețin şi cetăţenia altui stat şi care participă la alegerile acelui stat vor pierde cetăţenia ucraineană.

Aceaşi sancţiune ar primi-o și cetățenii care folosesc paşapoartele altor state la intrarea sau la ieşirea din Ucraina sau utilizează documente de identitate ale altor ţări pe teritoriul Ucrainei.

Proiectul de lege a fost prezentat detaliat şi de alte publicaţii din Ukraina, printre care Zakarpattya Online sau Ukrainska Pravda.

Proiectul actului normativ prevede că poate constitui motiv de retragere a cetăţeniei ucrainiene faptul că un cetăţean ucrainean îşi exercită drepturile conferite de o lege străină, precum şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de un alt stat în calitate de cetăţean al acesteia, dovedite prin citarea documentelor publice sau a paginilor web ale instituţiilor statului respectiv.

Potrivit presei ukrainiene, ţintele prioritare ale măsurii preconizate sunt locuitorii din Crimeea care participă la alegerile din Rusia, dar reglementarea propusă se va referi şi la românii şi maghiarii din Transcarpatia care dețin  cetăţenia română, respectiv pe cea maghiară.

Până în prezent, Ucraina nu a acceptat instituţia dublei cetăţenii, însă legea nu a prevăzut nici un fel de sancţiune pentru acei cetăţeni ucrainieni care au dobândit şi o a doua cetăţenie.

Ucraina acţionează împotriva minorităţilor naţionale „într-un mod vrednic de dispreţ şi premeditat”, a spus Szijjarto.

Potrivit sursei citate, Preşedintele Ucrainei acţionează împreună cu parlamentul pentru a elimina treptat drepturile dobândite de minorităţi, în timp ce conduce o „campanie mincinoasă”, pretinzând că sunt victime ale geopoliticii, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Ungaria îşi va menţine veto-ul asupra aderării Ucrainei la NATO dacă drepturile minorităţilor naţionale nu vor fi restabilite, a avertizat Peter Szijjarto.

25/04/2018 Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Autonomia pentru o etnie dispărută, premiza indispensabi­lă pentru clădirea unui nou stat maghiar în mijlocul României, în aria locuită cândva de secui

 

 

 

 

 

 

Pe hartă: Regiunea Autonomă Maghiară, constituită în 1952  şi devenită ulterior Mureş-Autonomă Maghiară, din iniţiativa şi cu aportul sovieticilor.

 

 

 

 

 

Autonomia Ținutului Secuiesc constituie o premiză indispensabi­lă pentru realizarea unui nou stat maghiar în mijlocul României, în aria locuită cândva de secui.

Aceștia erau organizați în „scaune” (sedes) existente până la constituirea dua­lismului austro-ungar (1867), când au fost desființate de guvernul de la Budapesta și înlocuite cu comitate.

Dacă obârșia secuilor este încă discutabilă, este un fapt cunoscut as­tăzi că ei s-au asimilat ungurilor. La recensământul din 2002, în județele Covasna, Harghita și parte din Mureș, dintr-o populație de 668.471 vorbi­toare de limbă maghiară, nici unul nu s-a declarat secui!?!

Chiar dacă, în ultimul deceniu, unii dintre acești locuitori s-au lă­murit asupra obârșiei lor îndepărtate, „Ținutul Secuiesc” invocat de unii sau de alții astăzi, cuprinde peste 99% unguri și nu secui.

 

 

 

Imagini pentru tara secuilor map

 

Foto: Harta „Ţinutului secuiesc”

 

 

 

 

Atunci de ce atâta caz?

 

Din motive de oportunitate po­litică și electorală, într-o etapă când fragmentarea statelor europene, sub directiva euroregiunilor, se desfășoară pretutindeni lent dar sigur.

În numele unei false necesității a unor cifre statistice comparabile, care de fapt vizează teritoriul economic al statelor respective. Nicidecum bună-starea cetățenilor. Stăpânești mai ușor când cetățenii nu mai au o identitate sprijinită pe istorie și tradiție.

N.B. Autonomia Ținutului Secuiesc deschide calea unei fragmen­tări a întregii arii transilvane în zeci de „autonomii” culturale.

Când nu pot modifica granița atunci fragmentezi și schimbi identi­tatea teritoriului respectiv…

 

(autor: acad. Dinu C. Giurescu, sursa: Revista Clipa)

09/03/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Din nou despre identitatea noastră românească

Image result for pui de romani photos

 

 

Iarăşi despre identitate

Dintotdeauna, imperiile au avut interesul să-şi asigure, dincolo de forţa brută a războiului, o dominaţie „cu faţă umană” şi de aceea au utilizat religiile ca pe o armă ideologică sau, cel mai sigur, au inventat ideologii cu principii teoretice frumoase, umanitare.

Imperiile au folosit cu succes religia, deformată în ideologie, până în secolul al XVIII-lea, când aceasta a fost înlocuită cu doctrina „drepturilor şi libertăţilor omului”.

Această ideologie, radicalizată în marxism, apoi în leninism şi stalinism, a constituit, pe lângă arma violenţei, cea mai sigură formă de expansiune a imperiului rusesc asupra popoarelor din jur, ajungând, cu acordul altor imperii, până în inima Europei occidentale, rupând în două naţiunea germană în urma nereuşitei lui Hitler de a menţine Germania în rândul imperiilor.

Dacă până în secolul al XIX-lea Rusia s-a servit de ortodoxie sub pretext că eliberează popoarele ortodoxe, din partea estică şi centrală a Europei, de sub jugul păgânilor otomani, din momentul când ideologia comunistă internaţionalistă a intrat în prim-plan, ortodoxia însăşi a avut de suferit, fiindcă ea, în realitate, este o religie a iubirii, iar nu a împilării şi a crimei.

Chiar şi Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, cărturar şi scriitor, a crezut în misiunea istorică a imperiului rus ortodox de a elibera, „frăţeşte”, Moldova, aliindu-se cu o armă ideologică în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă.

Cantemir împărţea imperiile în cele cu misiune divină, civilizatoare şi în imperii-avorton, precum cel otoman, lipsite de civilizaţie şi cultură, ce parazitează pe seama popoarelor cucerite.

El s-a înşelat şi, în consecinţă, a fost nevoit să plece în exil, tânjind pentru tot restul vieţii după Moldova lui, pe care o va iubi până la moarte, dar pe care n-o va mai putea sluji decât prin scrisul său.

Cantemir „s-a lecuit” de propria-i teorie, dar nu şi imperiul în care crezuse şi care îi făgăduise, în 1812, că va „elibera” o parte a Moldovei, cea pe care o numim Basarabia, mutilând-o identitar timp de două secole, până în zilele noastre.

Această mutilare istorică a atins un prag atât de primejdios, încât românii dintre Prut şi Nistru au ajuns să nu se mai recunoască români, ci o naţiune cvasislavă, pentru care fraţii din Ţară nu-i mai sunt fraţi, ci duşmani de moarte, „imperialişti”, pe când adevăraţii imperialişti sunt identificaţi drept „salvatori” de identitate.

Asemenea monstruozitate nu putea fi mai bine surprinsă decât de un intelectual de geniu precum Cinghiz Aitmatov, care a numit fenomenul mancurtism, în capodopera sa O zi mai lungă decât veacul.

El a înţeles că păgânismul asiatic este cu mult mai puternic decât creştinismul pravoslavnic, care, de facto, îşi dădea duhul în braţele de fier ale ideologiei comuniste.

Când imperiul sovietic a căzut împreună cu ideologia susţinătoare, un alt moştenitor al „naivităţii” cantemiriene, scriitorul Ion Druţă, a considerat că revenirea Moscovei la ortodoxie va însemna o nouă „mântuire” pentru moldoveni şi, în numele iubirii descoperite de Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, s-a refugiat la Moscova. De data aceasta, de bunăvoie, nesilit de circumstanţe ca Dimitrie Cantemir.

Acum, principala misiune ideologică a fost preluată de Biserica pravoslavnică. Istoricul Charles King1 a observat că Moldova postgorbaciovistă şi-a dobândit independenţa politică, Moscova lăsând iluzia acestei independenţe în spaţiul aşa-numitei Comunităţi a Statelor Independente, dar asemenea gest nu s-a manifestat şi la nivel religios, îmbrăţişarea Patriarhiei Moscovei fiind atât de „frăţească” şi de „iubitoare”, încât nimic nu o poate descleşta din jurul firavului trup al Basarabiei.

Câţi dintre politicienii şi intelectualii de pe malurile Dâmboviţei şi ale Bâcului au înţeles importanţa istorică a acestei îmbrăţişări?

Fireşte, imperiul nu a renunţat la alte strânse „îmbrăţişări”: cea a forţei armate, exercitate în războiul din 1992 prin intermediul fostei R.A.S.S. Moldoveneşti create de Stalin în 1924, reinventată sub numele de Republica Transnistriană, dar nu uită nici că ideologiile cele mai profitabile au fost inventate de Occident.

Cândva, comunismul, iar după căderea acestuia, o nouă formidabilă armă propagandistică – corectitudinea politică, urmaşa de drept a marxismului în condiţiile globalizării. Or, ce portiţă salvatoare au descoperit foştii comisari moscoviţi?

Political correctness pune mare accent pe drepturile minorităţilor de orice soi: etnice, sexuale, religioase etc.

Şi fiindcă românii basarabeni sunt încă majoritari, susţinerea „minorităţilor” din Republica Moldova a căzut ca o mană din cer: astfel, a fost încurajat separatismul transnistrean şi găgăuz, s-a renunţat la generalizarea limbii de stat, răsbotezată în „moldovenească” etc.

Şi pentru a nu lăsa impresia că toate cedările în faţa minorităţilor sunt orientate împotriva majorităţii, s-a „încurajat”, ca ideologie de stat, consolidarea unei identităţi antiidentitare denumită „moldovenism”, ocultându-se faptul că moldovenitatea este o diversitate regională a străvechii etnicităţi daco-romane care a stat la baza consolidării României moderne, că oglinda conştiinţei de neam a fost formulată mai ales de marii cronicari moldoveni, de la Grigore Ureche până la primul nostru istoric propriu-zis, Dimitrie Cantemir, pentru ca figura centrală a canonicităţii noastre etnolingvistice şi culturale, Mihai Eminescu, să dea verdictul final: Suntem români şi punctum!

Astfel, moldovenismul a devenit cea mai deşănţată diversiune antiidentitară, o struţo-cămilă, aşa cum a văzut-o în toată hidoşenia ei Dimitrie Cantemir, ca să nu zic un avorton care sfidează atât bunul-simţ tradiţional al neamului nostru, cât şi cele mai elementare exigenţe ale spiritului ştiinţific.

Nu poate fi denumit decât catastrofă faptul că mari specialişti în lingvistică şi filologie precum Eugeniu Coşeriu, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş, Anatol Eremia, Vl. F. Şişmariov, V. V. Vinogradov, D. E. Mihalci, R. A. Budagov, Rajmund Piotrowski, Stanislav Semcinski şi mulţi alţii nu sunt „credibili” în faţa ideologilor politici de la Chişinău, şi, în schimb, „autorităţi” în materie sunt declaraţi… Vladimir Voronin şi Vasile Stati!

O asemenea ruşine niciodată nu a lăsat o pată mai respingătoare pe obrazul intelighenţiei naţionale.

De ce limba noastră nu a putut să se numească decât română a explicat foarte bineI. C. Ciobanu: „Doamne fereşte dacă această limbă (= literară) s-ar fi născut prin uzurpare şi s-ar fi numit după vreo regiune oarecare: muntenească, oltenească, ardelenească, bănăţeană, bucovineană, moldovenească etc.!

Atunci s-ar fi văzut cum joacă dracul într-un picior! Sintagma «limba română» e unificatoare. Ea nu înalţă, nu coboară, nu laudă, nu subapreciază pe nimeni, ea creează condiţii egale! Şi taie o dată pentru totdeauna apa de la moara rătăciţilor!”2.

Eminescu, despre care nu se poate spune că n-a iubit moldovenitatea, este arheul identităţii noastre, şi nu întâmplător ontologia arheităţii are ca pilon central tocmai conceptul de identitate.

Este meritul lui Titu Maiorescu de a fi intuit cel dintâi, chiar din clipa morţii tragice a poetului, cine este şi ce va însemna Eminescu nu doar pentru poezia românească, dar şi pentru întreaga cugetare a secolului XX:

„Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire pănă astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti”3.

Maiorescu nu a făcut decât să recunoască şi să contureze ceea ce Harold Bloom, eminentul critic american, numea centralitate canonică în sânul unei literaturi naţionale, cu extindere la întreaga cultură românească modernă, pe care o vor augmenta toate marile personalităţi care vor urma, de la Nicolae Iorga şi Tudor Vianu până la Constantin Noica sau Cezar Ivănescu.

Nicolae Iorga vedea în Eminescu „expresia integrală a sufletului românesc”, G. Călinescu – „poetul naţional”, Tudor Vianu îl aşeza alături de cele mai ilustre figuri universale: Dante, Shakespeare, Goethe sau Victor Hugo. Noica îl numea „omul deplin al culturii româneşti”, iar Dimitrie Vatamaniuc – „coloana infinită” a spiritualităţii noastre.

Trebuie spus că şi oamenii de ştiinţă l-au pus pe Eminescu în vârful ierarhiilor culturale: A. C. Cuza, Mihail Manoilescu, Simion Mehedinţi, Octav Onicescu ş.a.

Aşadar, dacă nu avem de gând să ne lepădăm de noi înşine în drumul spre integrarea europeană şi globală, o integrare cu specific, precum fac toate naţiunile care se respectă, atunci se cuvine să dăm câştig de cauză lui Mihai Eminescu şi nu pigmeilor: Suntem români şi punctum! După norma formulată de Titu Maiorescu: naţionalitatea în marginile adevărului.

Note

1 Charles King, Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală, trad. Diana Stanciu, Editura ARC, Chişinău, 2002.

2 Apud Nicolae Corlăteanu, Testament. Cred în izbânda limbii române, antologie, de Alexandru Bantoş, Chişinău, Casa Limbii Române, 2010, p. 27.

3 Titu Maiorescu, Opere, II, ediţie, note, comentarii, variante, indice de Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, note şi comentarii de Alexandru George şi Al. Săndulescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, seria „Scriitori români”, p. 108.

Theodor CODREANU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

23/11/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

%d blogeri au apreciat: