Gherman Pântea: ”Lenin a fost gata să recunoască UNIREA Basarabiei cu România”

Foto: Gherman Pântea (n. 13 mai 1894 Zăicani, județul Bălți – d. 3 februarie 1968, București), avocat, director general (ministru) al apărării în Guvernul Basarabiei, militar și om politic român din Basarabia, membru al Sfatului Țării, de trei ori primar al orașului Chișinău și primar general al Odesei.După 1945, având în vedere că fusese, pe timpul războiului, primar al orașului Odesa, capitala Guvernământului Transnistriei, autoritățile comuniste l-au învinuit de masacrele și deportările din timpul războiului și în 1952 este condamnat la 10 ani de detenție, dar în anul 1955 a fost amnistiat. Realitatea este că Pântea a încercat să oprească deportările evreilor și a încurajat normalizarea relațiilor economice din oraș. În 1968 a murit în circumstanțe misterioase (a căzut mort după ce a băut o ceașcă de cafea într-o cafenea).

În scrierile sale, a contribuit la clarificarea unor momente istorice din viaţa Basarabiei după anul 1917, evenimente la care am fost autor principal, fie martor ocular. 

Memoriile sale sunt prin ele în sele o scurtă istorie a Basarabiei. Iată un extras dintr-un articol publicat de  Iurie Colesnic în https://timpul.md/articol/gherman-pantea-si-diplomatia-secreta.

Marea revoluţie rusă din februarie 1917 a deschis porţile pentru toate naţionalităţile, care locuiau acest mare imperiu, dându-le posibilitatea să lupte pentru libertatea lor naţională şi socială. Naţiunile au început să se mişte şi să se organizeze, pentru a-şi recăpăta libertăţile şi drepturile încălcate şi încătuşate de regimul despotic ţarist vreme îndelungată. Ele au început lupta pentru autodeterminare. Mişcări cu caracter naţional şi social au luat fiinţă în Ucraina, Polonia, Finlanda etc.

Moldovenii mai apăsaţi de regimul ţarist se mişcau mai timid. Februarie 1917, fiind în toiul Primului Război Mondial, floarea moldovenilor din Basarabia era în armată, pe fronturi. Moldovenii nu erau dezertori, ei erau luptători. Văzând însă, că ucrainenii, polonezii, şi alte naţiuni au început a se organiza şi a agita în armată chestiunea naţională şi socială, formând comitete naţionale, moldovenii, urmând exemplul acestor naţiuni luptătoare, au început şi ei a se organiza în comitete naţionale, pe toate fronturile, afişând şi agitând şi ei un program de revendicări naţionale şi sociale.

S-au format comitete naţionale, mai însemnate la Odesa, Novo-Gheorghievsc, Petrograd, Kiev, iar pe frontul român la Iaşi, Roman, Bârlad etc.
Comitetele militare moldoveneşti, de pe toate fronturile, luptau pentru autodeterminarea Basarabiei în cadrul revoluţiei ruseşti, dar neajunsul mare al acestei lupte, al acestei mişcări era că lupta se dădea în afara graniţelor Basarabiei.

Basarabia revoluţionară o stăpâneau oameni, care nu aveau nimic comun cu moldovenii lui Ştefan cel Mare.

În marea majoritate a lor erau dezertori din armata rusă de pe frontul român. În faţa acestei situaţii grave, Comitetul militar moldovenesc de la Roman din armata nouă rusă, de sub preşedinţia subsemnatului, a luat iniţiativa organizării unui comitet central ostăşesc moldovenesc în capitala Basarabiei – Chişinău.

Acest comitet era compus din reprezentanţi ai tuturor comitetelor moldoveneşti din întreaga Rusie, fie ele de pe front, fie în afara frontului.

Comitetul central ostăşesc moldovenesc a luat fiinţă la 23 iulie 1917, alegând ca preşedinte în unanimitate pe subsemnatul. Din acest moment, comitetul central ostăşesc moldovenesc a devenit forţa conducătoare a provinciei moldoveneşti dintre Prut şi Nistru.

La începutul lunii octombrie 1917 eram la Petrograd pentru a obţine de la primul ministru Kerenski aprobarea pentru congresul militar moldovenesc de la 20 octombrie 1917, congres pe care prin delegaţii noştri Păscăluţă Ion şi Ştefan Holban, îl cerusem de la Moghilău. Marele Cartier a spus că aprobă congresul, dar ne-a minţit şi a comunicat la toate unităţile de pe front, că congresul nu este aprobat. Vasile Tantu, conducătorul comitetului moldovenesc din Iaşi, ne-a adus ordinul cu interzicerea congresului, pe care l-a obţinut la comandamentul rus de pe frontul român cu sediul la Iaşi.

În faţa acestei situaţii eu am hotărât să plec personal imediat la Petrograd pentru a cere aprobarea congresului de la primul ministru Kerenski.

Ajuns acolo, am găsit la sediul comitetului moldovenesc pe soldaţii Dimitrie Topciu şi Artenie Vasile, şi i-am rugat să meargă cu mine la Kerenski care locuia în acel moment în palatul de iarnă al fostului ţar.

Kerenski mă cunoştea personal, din luna septembrie 1917, când m-am prezentat în calitatea mea de preşedinte al comitetului central ostăşesc, moldovenesc, cu o delegaţie, la Marele Cartier General, la Moghilev, unde i-am cerut aprobarea pentru formarea unităţilor militare moldoveneşti, aprobare pe care am şi primit-o.

Kerenski ne-a primit în biblioteca fostului ţar, foarte enervat şi arogant, spunând că acum, când bolşevicii ameninţă ţara cu anarhia, el nu aprobă nici un fel de congres. Am plecat de la el foarte amărâţi. Atunci Topciu spune că ar fi bine să ne prezentăm şi lui Lenin pe care el îl cunoaşte personal din Rusia. Am plecat la palatul fostei balerine Kseşinskaia, unde Lenin locuia, după venirea lui în aprilie 1917, din Elveţia.

Ne-a primit un prieten bun de al lui Lenin şi anume Bronici-Bruevici. I-am spus lui Bronci-Bruevici, că am dori să vorbim cu tov. Lenin şi să-i cerem un sfat în numele naţiunii moldoveneşti din Basarabia, care a fost persecutată în mod special de regimul ţarist, şi continuă să fie persecutată şi astăzi de actualul regim democrat.

Domnul Bronci-Bruevici ne-a spus că tov. Lenin nu este în palat, dar să venim mâine la ora 12 şi că el va face totul să-l putem vedea. A doua zi venind la domnul Bronci-Bruevici, domnia sa ne-a luat într-o maşină şi ne-a dus la o casă particulară, unde Lenin ne-a primit foarte prietenos într-o cameră de la intrare.

Eu i-am explicat că dorim să facem un congres militar moldovenesc, unde să discutăm şi să hotărâm soarta a 3 milioane de moldoveni din Basarabia şi că primul ministru Kerenski ne-a refuzat aprobarea pentru ţinerea acestui congres. Vă rugăm, tov. Lenin, dvs. să ne spuneţi, să ne sfătuiţi, ce să facem noi în cazul acesta.

Răspunsul lui Lenin a venit imediat şi categoric. Lenin ne-a spus:

„Partidul comunist susţine cu toată tăria autodeterminarea tuturor naţiunilor din fostul imperiu ţarist. Aceste naţiuni au dreptul, după părerea noastră, la autonomie şi independenţă, mergând chiar la despărţirea de statul nostru, dacă interesele lor naţionale cer acest lucru. Voi aţi greşit ducându-vă la Kerenski, căci acest avocăţel mărunt şi guraliv, care a pus mâna pe putere peste capetele maselor şi care doarme în patul fostului ţar rus, este ocupat numai de gloria lui, şi nu de a naţiunilor oropsite. Sfatul meu pentru voi este să vă convocaţi congresul în mod revoluţionar, samovolnic şi să vă hotărâţi soarta voastră, după cum vor dori ostaşii moldoveni veniţi de pe fronturi, care prin suferinţe groaznice au căpătat acum mare experienţă şi curaj. Voi trebuie să vă smulgeţi drepturile voastre cu forţa şi să nu le cerşiţi de la un aventurier, pe care popoarele îl vor goni în curând de unde este, pentru totdeauna.”

Această convorbire cu Lenin am avut-o la începutul lunii octombrie, adică peste vreo 20 de zile de la această convorbire, într-adevăr masele l-au gonit pe Kerenski, după cum ne spusese în audienţă marele conducător de mai târziu al poporului sovietic. Am mulţumit din toată inima marelui bărbat de stat pentru sfatul pe care ni l-a dat şi imediat am plecat la Chişinău. Venind la Chişinău, am pus în practică sfatul marelui bărbat de stat Lenin.

După 10 ore de discuţie, comitetul central Ostăşesc Moldovenesc se hotărăşte la un act eroic şi anume: convocarea congresului pe cale revoluţionară, samovolnic, iar subsemnatul, ca preşedinte al comitetului central Ostăşesc Moldovenesc am fost însărcinat de comitet să trimit următoarea telegramă fictivă pe toate fronturile: „Comandanţilor de armată, de corp de armată şi de divizii.

Pe baza autorizaţiunii comandamentului suprem (generalisim) şi a primului-ministru Kerenski cu Nr. 378,764, s-a aprobat adunarea militarilor moldoveni pentru data de 20 octombrie 1917 în oraşul Chişinău, dispoziţiunea dvs. pentru delegarea a câte doi soldaţi şi un ofiţer de la fiecare companie de moldoveni, prevăzându-i în acelaşi timp cu delegaţiile respective şi plata diurnei pe 10 zile. Preşedintele Comitetului Central executiv Moldovenesc Sublt. Gherman Pântea, secretar voluntarul Maleavin.”

Tot în publicația Timpul md.de la Chișinău, istoricul și jurnalistul Iurie Colesnic publică fragmente din materialul „Gherman Pântea și diplomația secretă”, din care aflăm că atunci când a fost inclus în delegațiile care discutau chestiunea Basarabiei, Pântea venea nu doar cu argumente, ci şi cu documente.

Într-adevăr, decizia sa de a păstra originalele proceselor-verbale de la Congresul Militarilor Moldoveni s-a dovedit a fi un pas providențial.

Iată unul dintre aceste documente:

„Precum se vede din procesul-verbal al Congresului, timp de 7 zile, cât a durat acest congres, s-au discutat pe larg diferite probleme în legătură cu situaţia din Basarabia într-o atmosferă înălţătoare şi entuziastă. Aceste discuţii au fost concretizate în zece rezoluţii, din care două cred că trebuie să le reproduc, ele fiind cele mai importante şi propriu-zis baza istorică a congresului.

Iată prima rezoluţie, „Despre Autonomia Basarabiei”. Având în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc şi trecutul său şi plecând de la principiul că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, Congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a chezăşui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui economică şi culturală, a hotărât: să declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei.

A doua rezoluţie, „Despre Sfatul Ţării”.

„Întâiul Congres ostăşesc moldovenesc a hotărât, pentru ocârmuirea Basarabiei în cel mai scurt timp, să se alcătuiască Sfatul Ţării. În el vor intra 120 de deputaţi în felul următor: moldovenii vor avea 84 de locuri (70%) şi celelalte neamuri din Basarabia 36 locuri (30%). 44 de deputaţi moldoveni se vor alege din Congresul de faţă, 30 de deputaţi se vor alege de la ţărani şi 10 de la organizaţii şi partidele moldoveneşti.

Să li se dea în Sfatul Ţării 10 locuri (pe deasupra celor 120) moldovenilor de peste Nistru, dacă dânşii vor dori să le ocupe. Unirea cu capitaliştii nu-i dorită. Sfatul Ţării va fi vremelnic şi va fiinţa numai până la alcătuirea Adunării întemeietoare basarabene.

Toate Aşezămintele administrative din Basarabia se supun pe deplin Sfatului Ţării. Îndată ce se va înfiinţa Sfatul Ţării, toate comitetele din Basarabia capătă un caracter curat profesional şi nu au dreptul a se amesteca în treburile politice.”

Sfatul Ţării, aşa alcătuit cum am arătat mai sus, s-a deschis cu mare solemnitate şi entuziasm la 21 noiembrie 1917. La 2 decembrie 1917, Basarabia se declară Republică, iar la 8 decembrie a luat fiinţă guvernul Republicii Moldoveneşti.

„Votarea unirii a fost absolut liberă”

La 24 ianuarie 1918, ziua Unirii Principatelor Române, Republica Moldovenească s-a declarat independentă, căci Ucraina deja se declarase independentă, rupând orice legătură cu fostul stat ţarist, iar noi, în mod automat, ne-am rupt de statul rus, căci graniţa noastră, Nistru, era în legătură cu Ucraina. Dar în Ucraina în acel moment era un regim dictatorial, sub conducerea unui Hatman Scoropadschi, pe care îl instalase nemţii după ocuparea cu trupele lor a Ucrainei, în anul 1918.

Noi doream să rămânem cât mai mult Republică independentă, dar guvernul ucrainean a lui Scoropadschi declară oficial, că Basarabia românească face parte din teritoriul Ucrainei. Sfatul Ţării, reprezentantul real şi autentic al poporului moldovenesc din Basarabia, ales de ostaşii moldoveni de pe toate fronturile la Congresul Militarilor din 20-27 octombrie 1917, indignat şi revoltat de această atitudine a reacţionarilor ucraineni, într-un entuziasm de nedescris a hotărât la 27 martie 1918 stil vechi, 9 aprilie stil nou, unirea Basarabiei cu mama ei România.

Cu alte cuvinte, Sfatul Ţării a îndreptat un act abuziv al Turcilor, care la 28 mai 1812 prin tratatul turco-rus din Bucureşti a cedat Basarabia românească ruşilor, fără să aibă acest drept, căci Poarta nu a fost niciodată suverană asupra Principatelor Române, ci numai suzerană. Acest lucru îl declară Karl Marx, părintele comunismului mondial. Votarea unirii în Sfatul Ţării a fost absolut liberă, fără nici o presiune de nicăieri.

Dovada acestui lucru evident, pentru oameni de bună-credinţă este faptul că 86 de deputaţi au votat pentru Unire (blocul Moldovenesc), 3 deputaţi minoritari au votat contra Unirii, şi 36 de deputaţi, tot minoritari, s-au abţinut de la vot, motivând, că ei nu au aprobarea naţiunilor lor să voteze pentru, dar cu toate acestea majoritatea covârşitoare a deputaţilor, au votat pentru Unire. Aşa stând lucrurile, cei care mai târziu sub diferite pretexte au contestat actul Unirii, au fost de totală rea-credinţă şi nedrepţi cu Basarabia românească, care a fost smulsă din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, prin violenţă la 28 mai 1812.

Iată de altfel cum sună actul Unirii:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei: Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul Vechii Moldove.

În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului, că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna Basarabia se uneşte cu mamă-sa România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ, vicepreşedinte Pan Halippa, secretarul Sfatului Ţării Ion Buzdugan.”

Vaida a pornit negocierile cu Rusia…

Prima etapă de negocieri în problema recunoașterii Unirii a fost la Conferința de Pace de la Paris, unde din partea Basarabiei au participat: Ion Pelivan, fost ministru de externe în Republica Democratică Moldovenească, Ion Codreanu, reprezentant al țăranilor basarabeni, Gheorghe Năstase și Sergiu Victor Cujbă:

„La conferinţa Păcii din Paris, Ruşii ţarişti iau atitudine contra Unirii, şi anume foştii miniştri ai țarului Sazonov şi Maclacov prezintă la 22 martie 1919 conferinţei de pace un protest împotriva alipirii Basarabiei la România. Acelaşi lucru îl fac şi alţi demnitari ţarişti. Protestele lor însă fiind fără bază juridică şi istorică sunt respinse de Conferinţă. La 6 martie 1920, Ion Pelivan comunică telegrafic, că aliaţii au recunoscut Unirea Basarabiei cu România, iar a doua zi se face o mare demonstraţie pentru Unire la statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti, unde mii de români aclamă pe foştii deputaţi din Sfatul Ţării, care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă.

Dar, pe când foştii demnitari ţarişti căutau să împiedice recunoaşterea unirii Basarabiei cu România, conducătorii de fapt ai Rusiei din acel moment şi anume: Lenin şi Cicerin, ministru de externe sovietic, iau poziţie deschisă pentru recunoaşterea Basarabiei. Vaida, primul ministru al Ţării, în anul 1919-1920, plecând la Conferinţa de la Paris, trece şi pe la Londra, unde ia contact cu Crasin, un om extraordinar de inteligent şi prieten al lui Lenin şi Cicerin. Când lucrurile au avansat, Vaida a cerut ca o delegaţie de basarabeni să vie la Londra pentru a trata în detalii chestiunea Basarabiei, iar dacă va fi nevoie, această delegaţie va pleca şi în Rusia.

… şi a fost debarcat de Rege

La 26 februarie 1920 s-a ţinut la Bucureşti un Consiliu de Miniştri sub preşedinţia lui Ştefan Cicio Pop, unde s-a discutat raportul lui Vaida. Consiliul hotărăşte să trimită o delegaţie compusă din ministrul de Stat Ion Inculeţ, fost preşedinte al Republicii Moldoveneşti, Gherman Pântea, fost preşedinte al Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc şi moş Ion Codreanu, reprezentantul autentic al Ţărănimii Basarabene în Sfatul Ţării. După ce ne-am pregătit, adunând actele necesare pentru apărarea drepturilor noastre, la 12 martie 1920, Inculeţ s-a prezentat în audienţă Regelui, pentru a-i expune situaţia Basarabiei în legătură cu tratativele începute la Londra de Vaida.

Venind de la rege, Inculeţ mi-a spus că regele este foarte supărat pe Vaida, că a început la Londra tratative cu bolşevicii fără consimţământul lui, căci el (Regele) este de părere să nu intrăm în legătură cu Sovietele până ele nu vor fi recunoscute şi de marile Puteri. Pe chestia aceasta s-au unit toţi reacţionarii din ţară: Brătianu, Take Ionescu, Marghiloman, Averescu, şi l-au convins pe Rege să-l debarce pe primul-ministrul Vaida, atunci când acesta apăra cu atâta demnitate interesele Ţării în străinătate.

Conspiraţia a reuşit şi Vaida a fost înlăturat de la guvern ca un simplu servitor, instalându-se în locul lui un guvern Averescu, Take Ionescu. Aşa s-a pierdut cel mai prielnic moment, când Rusia, fiind încă foarte slabă, a fost gata să recunoască Unirea Basarabiei, cu minim de pretenţii.”

Cum au devenit sovieticii antiunionişti

Ratarea acestei minunate ocazii a adus ulterior și alte ratări, când în joc a intrat ginerele lui Zamfir C. Arbore, Cristian Rakovski:

„Pentru această activitate provocatoare a noastră faţă de Rusia, Sovietele s-au înfuriat şi au trimis la Paris Ambasador pe Dr. Racovski, care din primele zile ale instalării sale a început un atac violent prin presă împotriva României în legătură cu Unirea Basarabiei, spunând că Sfatul Ţării nu reprezenta poporul basarabean, că deputaţii din Sfatul Ţării erau trimişi din Regat, fiind agenţi ai guvernului român, că unirea s-a făcut de armata română, şi jandarmii români, care au înconjurat Sfatul Ţării în ziua Unirii.

Toate aceste lucruri nu erau adevărate, căci noi am ajuns la Sfatul Ţării, aşa cum am arătat mai înainte, printr-un Mare Congres Militar, adunat la Chişinău, de pe toate fronturile, cu luptători căliţi în timpul războiului, care vărsase sângele lor pentru neamuri străine.

Toate organizaţiile noastre militare aveau un caracter revoluţionar, noi nu aveam nici o legătură cu moşierii, cu capitaliştii, ba din contra, toţi deputaţii din Sfatul Ţării erau fii de ţărani, socialişti revoluţionari, căci acest Partid avea primul punct – darea pământului ţăranilor în mod gratuit, ori noi, fii de ţărani, urmăream tocmai acest ideal, pe care l-am şi înfăptuit până la urmă. Campania lui Racovschi, în presa de la Paris, ne făcea mare rău în faţa aliaţilor, care recunoscuse deja Unirea Basarabiei.

În vara anului 1923 am fost chemat de Ion Duca, fost ministru de Externe atunci, care mi-a spus, că Racovski ne face mare rău în străinătate, atacând legalitatea Sfatului Ţării, şi spunând că, acest organ nu a reprezentat poporul basarabean. Noi ştim, spune Duca, că d-ta ai organizat Comitetul Central, ai fost preşedintele acestui comitet şi ai convocat Congresul Militar, care a declarat autonomia Basarabiei şi a ales Sfatul Ţării.

Am dori ca toate lucrurile acestea să le ştie şi Racovski, căci poate el e de bună-credinţă, dar a fost informat greşit de duşmanii neamului nostru. Atât domnul Brătianu, cât şi eu, mi-a spus Duca, crede, că acest lucru îl poţi face dumneata, dat fiind rolul d-tale important din trecut.”

Publicitate