O GRESEALA CAPITALA A LUI NICOLAE CEAUSESCU

La Vatican, papa Paul al VI-lea i-a spus lui Nicolae Ceausescu (26 mai 1973):

”Excelenţă, rugăm Cerul să binecuvânteze activitatea dumneavoastră, pe care noi o urmărim cu mult interes, şi am dori să ne consideraţi nişte umili sprijinitori ai politicii dumneavoastră de independenţă şi suveranitate, pe care o duceţi cu atâta consecvenţă.”

 

 

GREŞEALA FATALĂ A LUI NICOLAE CEAUŞESCU

 

 

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar.

 Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ‘80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.

 Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna!

 Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm!

Prin anii ‘87 – ‘88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.

Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.

 Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989?

Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!

Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”!

 Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite.

 Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte!

 Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.

Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

 Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! K.G.B.-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte.

 Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut „revoluţia”, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat.

Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare.

Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfânt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă?

Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge, de generali şi colonei.

Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori.

La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile? Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

S-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român.

Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori!

Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix!

Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez! Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos încă cu mult înainte de decembrie 1989 şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte. Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ‘70!

Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate!

 Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au asmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.

 Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.

Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta a fost unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Basarabia literara md.

Prof. univ. dr. Ion Coja

Vlahia moravă (Moravská Valaška) -ŢINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMÂNI DIN CEHIA DE AZI. VIDEO

 

 

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

 

 

 

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA

 

 

Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška), este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh,  Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori  între Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.

Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

 

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi.

 

Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Există și voci care susțin că valahii moravi sunt autohtoni în zona Carpaților de nord, fiind urmași ai dacilor romanizați. Multe dintre trăsături îi fac foarte apropiați de maramureșenii din România de azi și din regiunea Transcarpatică, de Valahii pădureni sau măgureni ziși Gorali (de la polonezul și slocacul Gora = Codru, Pădure, Munte, înrudit cu românescul Mă-Gură, cuvânt din substratul dacic autohton) din nordul Slovaciei, sudul Poloniei și regiunea Silezia din Cehia, iar într-o anumită parte și de Huțulii din Transcarpația și Bucovina, care păstrează un șir de trăsături românești.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei

 

Vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat doar câteva cuvinte.

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost  prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

 

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov

O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia

În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

 

 

   

 

 

 

                        

Sat al valahilor din Moravia

 

 

În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.

Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.

Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor.

După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.

Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.

In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost  crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei bărbăteşti a fost ucisă în lupte sau executată.

 

 

  

 

Foto: Muzicanţi vlahi

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

 Cel puţin aşa  se scrie  in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată.

Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei –  Valašské Království.

 

Video DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

 

 

 

 

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune de stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite pe post de cartele de reducere în diverse localuri și așezăminte turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Coastei de West,sau Vechea Scoție).

Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe.

După 11 ani de domnie, regele Boleslav I a abdicat. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

 

 

 

 

Pe hartă: Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

 

Harta „Regatului Valah”

 

 

 

Drapelul „regatului Valahiei” (Valašské Království) din Moravia

Foto: Paşaportul unui „cetăţean al regatului valah”

 

 

Blazonul „Ambasadei”Valahiei în Republica Cehă

 

 

Harta răspândirii populaţiilor româneşti în Carpaţii Păduroşi.

 

 

Chiar dacă au pierdut treptat limba română, valahii moravi aparțin filonului cultural românesc prin ocupațiile lor tradiționale de bază, port popular, arhitectură țărănească și de cult, obiceiuri, folclor muzical și coregrafic, precum și prin numele de valahi de care sunt foarte mândri.

 

 

 

Imnul valahilor

 

 

 

          

 

 

 

  Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro;cubreacov.wordpress.com/     

VIDEO: Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, în cele ce urmeaza …

 

 

O ISTORIE A ZILEI DE 10 APRILIE. VIDEO

10 aprilie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 401: S-a nascut imparatul bizantin Teodosie al II-lea ( d.28 iulie 450). A domnit intre anii  408-450 si a ramas in istorie  pentru promulgarea codului de legi Theodosian  , precum și pentru construirea zidurilor Theodosiene  la Constantinopol. In  timpul domniei sale au izbucnitdouă mari controverse hristologice in sanul Bisericii, Nestorianismul si Eutychianismul.

 

 

428: S-a nascut Nestorius devine Patriarh al Constantinopolului.

Nestorie sau Nestorius (n.c. 386 — d. 451) a fost un patriarh  al Constantinopolului (428 – 431), care a dezvoltat doctrina nestorianismului,considerată drept eretică si condamnată  de Sinodul III ecumenic de la Efes din anul 431.

 

 

 879: Ludovic al III-lea devine rege al Franciei de Apus.

 

1585 : A murit Papa Grigore al XIII-lea; (n. 1502).

 

 

 Unul din cele mai mari merite ale sale a fost actualizarea calendarului iulian (1582). Actualul calendar  poartă numele de  calendar gregorian.

 

 

1647: Sfintirea manastirii Plumbuita din Bucuresti.
 

 

 

 

 

 1710: Intra in vigoare Statutul Anne  o lege a Parlamentului britanic prin care  erau pentru prima data drepturile de autor.

 

 

1741: Trupele imparatesei austriece Maria Theresa de Habsburg (1740-1780) au fost infrante de armata prusaca, aflata sub comanda  regelui Frederic al II-lea, la Mollwitz.

Imparateasa Maria Tereza

Ca urmare a acestei infrangeri, trupele imparatesei au fost nevoite sa paraseasca Silezia iar Prusia  a pus stapanire pe provincie.

 

 1809: Razboaiele Napoleoniene: A început Razboiul celei de-a cincea coalitii. Austria invadează Bavaria.

Napoleon

 

 

1821: Patriarhul Constantinopolului  Grigorie al V-lea este spanzurat la ordinul sultanului otoman Mahmud al II-lea.

In 1818 Patriarhul Grigorie a devenit membru al Filiki Eteria care pregatea o revolta impotriva ocupatiei turcesti. In orice caz, atunci cand Alexandru Ipsilanti, a trecut Prutul, incepand revolta grecilor din Tarile Romane, Grigorie a crezut ca fiind necesara excomunicarea acestuia pentru a-i proteja pe grecii din Constantinopol de represaliile turcilor. Reactiile turcilor s-au facut simtite in Saptamana Luminata din luna aprilie a anului 1821, dupa revolutia grecilor din Peloponez.

Patriarhul Grigorie al V -lea a fost acuzat de catre Sultanul Otoman Mahmud II, ca nu a  impiedicat aceasta revolta grecilor. Tot sultanul a fost cel care a ordonat omorarea sa.

In noaptea de Sfintele Pasti  (10 aprilie 1821), dupa ce a oficiat Sfanta Liturghie a Invierii Domnului impreuna cu alti 8 ierarhi, Patriarhul Grigorie al V-lea a fost arestat si dus in temnita. La ora trei dupa-amiaza, in aceeasi zi, a fost spanzurat de poarta din fata Patriarhiei Ecumenice, fiind imbracat inca in vesmintele arhieresti. Trupul sau a ramas timp de trei zile in acel loc., dupa care a fost luat de catre un grup de evrei care l-au purtat prin oras si l-au aruncat in Bosfor. Trupul patriarhului a fost recuperat din mare de catre un marinar grec, Nicolae Sklavos, care l-a mutat in ascuns, in Odessa , Rusia, unde a fost inmormantat dupa randuiala, in Biserica Sfintei Treimi și în cele din urmă a fost consacrat în Catedrala Mitropolitana din Atena . El este pomenit  ca un mucenic al neamului de Biserica Ortodoxa Greaca .

În memoria lui, Poarta Sf.Petru, odată poarta principală a compusului Patriarhiei din Constantinopol, a fost închisa în 1821 și de atunci  a rămas închisa.

 

1847:  S-a nascut Joseph Pulitzer, jurnalist american; (d. 1911).

 

 

1848: Domnitorul Mihail Sturdza înăbuşă mişcarea revoluţionară din Moldova cu forţa armată.

Mihail Sturdza, domn al Moldovei(1834-1849)

La 29 martie 1848 – 10 aprilie 1848 domnitorul Mihail Sturdza înăbuşă mişcarea revoluţionară din Moldova cu forţa armată.

Sub influenţa evenimentelor revoluţiilor izbucnite în Europa, tinerii moldoveni reveniţi din occident au preluat valul revoluţionar cu rapiditate, fixîndu-şi pentru început ca obiectiv înlăturarea domnitorului Moldovei Mihail Sturdza, considerat de ei vinovat pentru toate abuzurile şi nedreptăţile din ţară.

Importul de democraţie urma să fie făcut printr-un program de 35 de revendicări ale protestatarilor sub titlul de Petiţie-Proclamaţie. Domnitorul Mihail Sturdza a mimat negocierile luînd în spate măsuri de represiune. În cadrul intervenţiei de înăbuşire a mişcării revoluţionare din Moldova au loc mai multe arestări, iar 13 conducători (printre care şi Alexandru Ioan Cuza) au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia. Şase dintre cei 13 au reuşit să scape la Brăila, de unde au trecut în Transilvania.
 

 

1849: Au avut loc primele tratative dintre conducatorii Revolutiei romanilor transilvaneni  in frunte cu Avram Iancu, si reprezentantii revolutionarilor maghiari.

 

 

Avram Iancu

 

 1864: Arhiducele Maximilian de Habsburg este proclamat împărat al Mexicului în timpul interventiei armate franceze din Mexic. 

1877:  Romania rupe relațiile diplomatice cu Turcia.

 

 

1881: În România începe guvernarea lui Dumitru C. Brătianu, fratele lui I. Bratianu. Guvernul Dumitru C. Brătianu va activa pînă pe 9 iulie 1881.

 

1893: La Cuhneşti, judeţul Bălţi, gubernia Basarabia, s-a născut Constantin Leancă, om politic român, Preşedintele Zemstvei Bălți din 1917 şi deputat în Parlamentul României 1919-1939.

Costache Leancă (n.1893-d.1942),Președintele Zemstvei Bălți din 1917 – gubernia Basarabia, deputat în Parlamentul României 1919-1939

La începutul lui martie 1918 a fost unul dintre autorii unei scrisori trimise Sfatului Ţării de la Chişinău (n.r. Repblica Democratică Moldovenească, succesoarea guberniei Basarabia) în care era revendicată Unirea Basarabiei cu România. În perioada Interbelică a fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc din momentul creării acestuia, prin fuziunea, în 1926, a Partidului Ţărănesc (Ion Mihalache) şi a Partidului Naţional din Transilvania (Iuliu Maniu).

Detalii… Constantin Leancă, preşedintele Zemstvei Bălţi, deputat în Parlamentul României.

 

 

 

1912: S-a nascut Ilie Cleopa, arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (d. 1998)

 

 

 

 

 

 

1912: Vasul „Titanic” a plecat în primul și singurul sau voiaj de Southampton, Anglia spre  New York, SUA.

 

1919: A murit Emiliano Zapata, figura marcanta a Revolutiei Mexicane din 1910.
 

 

 

 

1925: Scriitorul F. Scott Fitzgerald a publicat romanul „Marele Gatsby”.

 

 

1932: S-a constituit Partidul National Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea gruparii din Partidul Poporului.

 

 

 

 

 

1937: Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand și al reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brana.

Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României, Principe de Hohenzollern a cel de-al doilea fiul al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria (n. 15 august 1903, Sinaia— d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi, după tată, al Majestății Sale Regale Mihai I al României. A  jucat  un rol mai activ politic doar între anii 1927 – 1930  când a făcut parte din Consiliul de Regență care  conducea țara in locul regelui minor Mihai I.

 

1944: A fost produsa pentru prima data chinina sintetica, de catre Dr. Robert Burns Woodward si Dr. William von Eggers Doering.

1954: A murit   Auguste Marie Louis Nicolas Lumière (19 octombrie 1862, Besançon, Franţa  –  10 aprilie 1954, Lyon).

Impreuna cu fratele sau Jean Louis  a  inventatat  primul aparat de filmat și a primul  aparat de proiecție cinematografică.

 

 

1963: Submarinul nuclear american Thresher s-a scufundat departe de Cape Cod, in Atlantic. Au murit 129 de oameni.

 

1970: S-a nascut in orasul Ploiesti, jud.Prahova , Leonard Doroftei, boxer profesionist român. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

 

 În  1997 Doroftei a devenit boxer profesionist făcând un contract cu clubul canadian  Interbox . Pe   5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe  Raul Horacio Balbi  din Argentina . Pe 31 mai la Bucuresti, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi și de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

 

1970: Paul McCartney anunta destramarea trupei “Beatles” din  motive personale și profesionale.

 

 

 

 

 

VIZIONATI AICI  

 

 

Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).

În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul sau cultural au ajutat la definirea anilor 1960.

 

 

1972: 50 de tari au semnat Conventia ONU cu privire la interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor biologice. (Geneva).

 

 

1979: A fost creata Agentia Panafricana de Informatii – PANA (a devenit functionala la 25 mai 1983).

 

 

1990: Guvernul Roman a cerut Regelui Mihai sa-si amane vizita in Romania pentru o data ulterioara alegerilor.
 

 

1993: Realizarea primei transmisii, printr-un radio-amator, a echipajului unei navete americane cu cel al altei navete spatiale. Un astronaut american al statiei ‘Discovery’ a schimbat cateva cuvinte cu un cosmonaut aflat la bordul statiei orbitale ruse ‘Mir’.
 

 

1994: Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Tratatul de aderare la Comunitatea Statelor Independente si la Uniunea Economica, documente semnate anterior de presedintele Mircea Snegur.
 

 

1998: A fost semnat un acord istoric privind Irlanda de Nord (Acordul de pace in Ulster), numit si Acordul din Vinerea Mare. Guvernele Marii Britanii si Irlandei si partidele politice din Irlanda de Nord au incheiat un acord privind noua administratie a provinciei, menit sa puna capat celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3 200 de morti.

Documentul, salutat unanim de marile puteri mondiale, a deschis calea celei mai mari schimbari in statutul politic al insulei dupa impartirea sa, in 1921.
 

 

2001: In Olanda  fost adoptata legea care recunoaste eutanasia ca act legal, prin confirmarea de catre Senat a votului exprimat in camera inferioara a Parlamentului olandez, cu 104 favorabile si 40 impotriva.
 

 

2002: Parlamentul sarb a ratificat acordul semnat la 14 martie 2002, la Belgrad, privind formarea statului Serbia-Muntenegru, care prevedea inlocuirea actualei Republici Federale Iugoslavia (RFI, Serbia si Muntenegru). Parlamentul iugoslav a proclamat, la 4 februarie 2003, nasterea noului stat.
 

 

 2010: Moare in tragedia aviatica de la  Smolensk, Lech Kaczyński, președintele Poloniei între anii 2005 – 2010 (n. 1949). Se indrepta impreuna cu sotia si zeci de  inalti demnitari ai Statului polonez la Katyn,unde urmau sa aiba loc ceremoniile de comemorare a miilor de ofiteri polonezi prizonieri ,masacrati de sovietici in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la ordinul lui Stalin.

 

 

VIZIONATI AICI

 

 

 

 

 

 CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

SFINTII MUCENICI TERENTIE,AFRICAN SI  POMPIE

 

 

 

 

 

 

Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompiesi a celor treizeci si sase impreuna cu dansii.

Acesti patruzeci de mucenici din Africa au trecut la Domnul, in timpul domniei imparatului Deciu, pentru ca au refuzat sa lepede credinta in Hristos aducand jertfe idolilor. Guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci si sase dintre ei, sa fie omorati prin taierea capului.

Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim si Pompie, insa au fost aruncati in inchisoare fiind legati in lanturi. Aici s-a aratat un inger al Domnului, i-a eliberat din lanturi si a ospatat pe mucenici. Ei au fost scosi afara si torturati, apoi iar aruncati in temnita.

Guvernatorul a poruncit ca in locul unde erau tinuti acestia sa fie aruncati serpi veninosi si scorpioni, pentru ca mucenicii sa moara in chinuri. Dar necuvantatoarele nu s-au atins de ei.

Guvernatorul vazand ca nu reuseste sa-i ucida pe cei patru mucenici, a poruncit, in cele din urma, omorarea lor prin decapitare. Fiind adusi la locul executiei, ei au cantat in  psalmi aducand laude lui Dumnezeu.

Cu totii au luat cununa muceniciei in anul 250.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

– Sfintei proorocite Olda;

 -Sfintilor mucenici Iacov preotul si Aza diaconul;

– Sfantului noul mucenic Dima;

– Sfantului Grigorie, Patriarhul Constantinopolului;

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. e.maramures.ro

3. Istoria md.

4. Wikipedia.ro

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=4sH1bQOTWv0