CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O GRESEALA CAPITALA A LUI NICOLAE CEAUSESCU

Ceausescu la Vatican

La Vatican, papa Paul al VI-lea i-a spus lui Nicolae Ceausescu (26 mai 1973):

”Excelenţă, rugăm Cerul să binecuvânteze activitatea dumneavoastră, pe care noi o urmărim cu mult interes, şi am dori să ne consideraţi nişte umili sprijinitori ai politicii dumneavoastră de independenţă şi suveranitate, pe care o duceţi cu atâta consecvenţă.”

 

 

GREŞEALA FATALĂ A LUI NICOLAE CEAUŞESCU

 

 

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar.

 Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ‘80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.

 Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna!

 Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm!

Prin anii ‘87 – ‘88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.

Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.

 Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989?

Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!

Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”!

 Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite.

 Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte!

 Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.

Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

 Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! K.G.B.-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte.

 Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut „revoluţia”, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat.

Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare.

Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfânt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă?

Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge, de generali şi colonei.

Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori.

La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile? Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

S-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român.

Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori!

Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix!

Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez! Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos încă cu mult înainte de decembrie 1989 şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte. Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ‘70!

Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate!

 Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au asmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.

 Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.

Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta a fost unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Basarabia literara md.

coja i

Prof. univ. dr. Ion Coja

10/04/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 29 comentarii

Analist polonez: „O confruntare politică între Moscova şi Washington este inevitabilă”

 

 

Ne aşteaptă o confruntare mortală cu Rusia

 

Titlul de mai sus pe unii cititori s-ar putea să-i lovească la cap, pe alţii însă direct în inimă. În funcţie, desigur, de convingerile fiecăruia şi de gradul de înţelegere a realităţilor politice.Un conflict geopolitic SUA-Rusia e iminentPrecizez că genericul acestui articol nu-mi aparţine.

E o parafrază din Tomasz Sakiewicz, cunoscut scriitor, jurnalist şi militant politic polonez.

Miercuri, 23 mai 2012, el a publicat un fabulos articol în ziarul „Gazeta Polska” intitulat „Pe Rusia o aşteaptă o confruntare mortală cu SUA”.Comentariul său face furori. Dar nu pentru că ar dezvălui nişte adevăruri nemaipomenite. Dimpotrivă, el relatează lucruri arhicunoscute despre securitatea energetică a Europei şi dorinţa Rusiei de a-şi reface măreţia de altădată prin vânzările de gaze şi petrol.

Cu toate acestea, articolul lui Tomasz Sakiewicz se constituie într-o oglindă sui-generis în care se întrezăresc nişte evoluţii politice care ar putea să aibă repercusiuni inedite asupra situaţiei internaţionale.Autorul polonez reuşeşte să sensibilizeze atenţia opiniei publice datorită faptului că spune lucrurilor pe nume. Potrivit lui, în timpul cel mai apropiat un conflict geopolitic acerb între SUA şi Rusia este iminent, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Şi asta nu din cauza diferendului ideologic între cele două supraputeri, ca altădată, ci pentru că interesele lor economice sunt atât de diferite, încât încep să capete un caracter antagonist.Gazul american cucereşte UE în dauna RusieiEste vorba, scrie Sakiewici, de războiul energetic. Nu e vorba însă de o luptă pentru resursele energetice, ci pentru pieţele de desfacere a acestora.

De la un timp încoace, SUA dintr-un mare importator de gaze naturale, s-a transformat în exportatorul lor. Şi asta graţie surselor netradiţionale şi tehnologiilor ultramoderne. În consecinţă, gazul american poate fi cumpărat astăzi cu 70 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar „Gazprom”-ul îl vinde europenilor în medie cu 500 de dolari. Astfel, SUA începe să cucerească pieţele energetice în dauna Rusiei.

Şi acesta-i doar începutul. Revoluţia în plină desfăşurare a gazelor de şist va fi urmată de revoluţia petrolului de şist.

De unde şi anticipaţia că în timpul apropiat va avea loc o scădere considerabilă a preţurilor la carburanţi. În urma acestui fapt, actualele venituri exorbitante ale Rusiei se vor înjumătăţi, ca ulterior să dispară cu desăvârşire. Ramura ei energetică, în cazul unor preţuri reduse, începe să genereze pagube.Economistul-şef de la „Sberbank”, Ksenia Iudaeva, a avertizat deunăzi guvernul de la Moscova că deja către 2016 „Gazprom”-ul va pierde o parte considerabilă a pieţei europene, taxele scăzând drastic.

Şi cum nu mai puţin de jumătate din bugetul Federaţiei Ruse este format din veniturile obţinute în urma vânzărilor de gaze şi ţiţei, economia ei extensivă va intra într-o suferinţă groaznică.În aceste împrejurări, Putin va încerca să-şi menţină ţara pe linia de plutire printr-o politică agresivă şi prin expansiunea în „străinătatea imediată”.

Kremlinul va miza pe vasalizarea republicilor ex-sovietice şi obstrucţionarea SUA pe toate meridianele globului. Antiamericanismul accentuat va trebui să sustragă atenţia populaţiei de la problemele interne.„Gazprom”-ul de pe piaţa televizuală a Republicii Moldova Astfel stând lucrurile, o confruntare politică între Moscova şi Washington, conchide Tomasz Sakiewicz, este inevitabilă.

Bătălii locale în acest război de acum se dau, de altfel, pe toată linia frontului. „Gazprom”-ul, bunăoară, pentru a contracara ofensiva energetică americană, se implică nemijlocit în ostilităţile geopolitice. Finanţează din umbră campaniile electorale ale unor politicieni coruptibili din Europa, cumpără ziare şi televiziuni etc. Şi Chişinăul pare să fie o ţintă importantă pentru ruşi.

Ingerinţa „Gazprom”-ului pe piaţa televizuală din Republica Moldova este deja un secret al lui Polichinelle.Că în aer miroase a praf de puşcă ne demonstrează ultimul summit NATO de la Chicago. Chiar dacă nu toate deciziile acestei reuniuni au fost date publicităţii, unele comentarii făcute de o serie de politicieni de primă mână lămuresc lucrurile. „Ne-am angajat, împreună cu partenerii noştri din întreaga lume să ne ocupăm de provocările cu care ne confruntăm cu toţii, în secolul XXI “, a comunicat Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

În acelaşi timp, Traian Băsescu a lăsat să se întrevadă că articolele 49 şi 52 ale Declaraţiei de la Chicago ar avea o relevanţă directă asupra „securităţii energetice şi cibernetice” a României. Chiar dacă liderul de la Bucureşti nu a dat şi alte amănunte, se ştie că este vorba de consolidarea securităţii energetice a ţării prin exploatarea gazelor de şist. Băsescu, de altfel, la Chicago, s-a întreţinut cu reprezentanţii Chevron.

E un gest simptomatic. Această companie americană, precum se ştie, e antrenată în explorările gazului de şist din România.Presa internaţională mai scrie că Bucureştiul este încurajat de americani, dar şi de alţi parteneri occidentali, să renunţe definitiv, datorită descoperirii unor noi rezerve de gaze naturale în Marea Neagră, la importurile de resurse energetice din Rusia.

Iar premierul Victor Ponta pune problema scăderii preţurilor la carburanţi. Proiectul românesc de securitate energetică prevede şi diminuarea sau chiar anularea dependenţei Republicii Moldova de gazul rusesc.

Oricum ai da, exemplul României este relevant, deoarece ilustrează doar un episod din marea confruntare geopolitică SUA-Rusia ce stă să se dezlănţuie. În aceste condiţii, cu cât mai repede îşi va recuceri America poziţiile cedate în Europa, consideră Tomasz Sakiewicz, cu atât mai bine pentru noi toţi. Subscriu în totalitate la această concluzie lucidă.

 

Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net

25/05/2012 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Un comentariu

Publicatia rusa”Argumentî i Faktî”: Regiunea transnistreană ar fi la un pas de o catastrofă social-economică

 

Regiunea transnistreană ar fi la un pas de o catastrofă social-economică (Argumentî i Faktî)

Moldovenii cheltuiesc de 39 de ori mai puțin pentru educație decît alți europeni (Economist).

În paginile ziarului Timpul, Gheorge Budeanu se referă la aderarea mişcării tineretului din autonomia Găgăuză „Ilery”, aşa se numeşte mişcarea, la Frontul Popular din toată Rusia. Lidera mişcării din Găgăuzia dă o importanţă deosebită pasului făcut, declarând că „Găgăuzia rămâne pe parcursul mai multor ani o insuliţă rusească pe teritoriul R. Moldova”.

Dl Budeanu concluzionează: „Iată că, timp de 20 de ani, Rusia a reuşit să crească în curtea noastră un fel de tineret cu balalaica în clarinet, care cântă acelaşi refren şovin ca pe timpurile internaţionalei bolşevice.”

Un autor de la Argumentî i Factî scrie că regiunea transnistreană ar fi la un pas de o catastrofă social-economică. Cu excepţia câtorva mari întreprinderi, care aparţin investitorilor ruşi, industria este falimentară, agricultura este în declin, programele sociale sunt îngheţate, iar infrastructura complexului comunal-locativ stă să se prăbuşească”, conchide „Argumentî i Factî”.

Ca să facă parte din clasa medie, adică să o ducă bine şi să mai pună şi nişte bani deoparte, o familie din Republica Moldova ar trebui să câştige în jur de 3 mii de lei lunar pentru fiecare membru. Calculele au fost făcute de ziariştii de la săptămânalul Economist. Tot aici aflăm că în comparaţie cu semenii lor din Europa, moldovenii cheltuiesc de opt ori mai puţin pentru mâncare, şi de 39 de ori mai puţin pentru învăţământ.

Vremea rece din ultima perioadă a sporit cu 20% cozile din faţa cabinetelor medicale – au aflat reporterii cotidianului Adevărul. Odată cu numărul mare de pacienţi pe holurile spitalelor, a sporit şi numărul clienţilor care păşesc pragul farmaciilor. Atât medicii cât şi farmaciştii spun că majoritatea oamenilor încearcă să facă economie chiar şi atunci când sunt bolnavi, fiecare al doilea bolnav cerînd pastile mai ieftine.

 

19.10.2011

Diana Răileanu

Radio Europa libera

19/10/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: