ROMÂNII (valahii gorali) din Polonia și Cehia. VIDEO

Istoria românilor este surprinzătoare, uneori de-a dreptul incredibilă. De aici, din zona Arcului Carpatic, au radiat în toate direcțiile cardinale, de mii de ani, strămoșii noștri traco-geto-dacii, iar mai apoi vlahii, continuatorii lor.

Astfel, artefactele scoase la lumină și izvoarele istorice antice și medievale ne vorbesc clar despre faptul că strămoșii românilor de astăzi au locuit din vremuri îndepărate,pe suprafețe întinse dein estul, centrul și sudul Europei. Mărturie stau și marile comunități de români vlahi sau aromâni din peste 10 state europene, în locuri ale Europei la care românul obișnuit nici nu s-ar putea gândi.

O incursiune geo-etnografică în zonele locuite de valahii gorali din Polonia și Cehia, din zona Munților Tatra, care mai sunt numiți și Carpații Păduroși de băștinașii acestor locuri, duce la o redescoperirire a arhetipului transhumanței românești de pe crestele acestor munți.

Istoricul și jurnalistul Ionuț Țene scrie în publicația online http://www.napocanews.ro că în acești munți, care fac parte din ”autostrada transhumanței” românești de la Dunăre până la actualele granițe ale Slovaciei, Poloniei și Cehiei, trăiește o populație de valahi cu o puternică identitate pastorală, care și-a păstrat portul, tradițiile oieritului și stilul construcției caselor de lemn la fel ca la frații lor ciobani de pe teritoriul de azi al României. Instrumentarul muncii ciobanilor este identic cu cel al ciobanilor din Mărginimea Sibiului sau din localitatea gorjeană Novaci și nu numai.

Datorită politicii de asimilare duse de statele polonez, slovac și ceh, valahii de azi nu mai vorbesc limba română veche din secolul XIII, moment când sunt atestați documentar și în cronicile timpului. În acest secol au venit în Moravia prin transhumanță sau colonizați de regii Boemiei, Ungariei sau Poloniei.

Erau oameni de munte care prelucrau lemnul și erau mari producători de brânză, lapte și carne de miel. Mai mult, valahii, așa cum îi numeau slavii sau germanicii, erau și foarte buni militari, fiind colonizați, inclusiv de regele Ungariei Matei Corvin în actuala Moravie ca grăniceri și păzitori ai hotarelor. De altfel urmașii voievodului Dragoș și fiului Sas au primit sau cumpărat aici moșii întinse cu locuitori din Maramureș sau Moldova.

Valahii, care se numeau pe ei înșiși rumâni, inițial erau creștini ortodocși, dar prin politica de asimilare religioasă și etnică, mai ales în secolul XVII – lea au devenit catolici sau reformați Azi, în Polonia valahii se numesc gorali. În limba poloneză, goral înseamnă muntean sau mocan.

În schimb, în Cehia valahii sunt și în prezent denumiți cu numele tradițional intrat în memoria istoriografiei germano-slavă. De altfel, în Cehia, prin localitățile valahe vei vedea la tot pasul restaurante, baruri, magazine, case de cultură, care au în denumirea de ”valah”, iar numeroase localități poartă denumirea de ”vlaska”.

Valahii trăiesc astăzi în zona Moravia extinsă, care străbate trei țări Polonia, Slovacia și Cehia. Ei sunt o populație de circa 200000 de locuitori, iar unele localități valahe se mai întâlnesc mai la nord în Silezia Inferioară. În ținutul de baștină valahii vorbesc limba țării de adopție amestecată cu acele cuvinte ancestrale românești legate în special de păstorit și transhumanță. În urma discuțiilor cu liderii goralilor din Polonia, aceștia mi-au spus că au un vocabular, circa 300 – 500 de cuvinte din limba română, iar președintele organizației valahilor cehi crede că circa 800 de cuvinte românești sunt în limba muntenilor care se vorbește în Cehia Carpaților Păduroși.

Ca român, te poți înțelege ușor în discuțiile cu acești valahi din localitățile de munte ale Moraviei, dacă vorbești o română cu un lexic de bază și cu subiectul pe ideea de transhumanță, păstorit și viața rurală. În limbile cehă și poloneză a rămas un fond comun de cuvinte românești care sunt ușor identificabile într-o conversație informală cu valahii cehi sau polonezi.

Sociologul român Gheorghe Șiștean, care a trecut la cele veșnice de câțiva ani, a publicat în 2012 o excelentă carte sub egida Academiei Române, intitulată: ”Românii care s-au stins. Valahii din Carpații Nordici și românii din Ungaria” (2012).

Cartea se bazează, pe lângă o cercetare proprie sociologică pe teren, în zona Carpaților Păduroși, mai ales pe celebra lucrare a unui istoric ceh, un fel de Iorga al Cehiei, care a trăit în secolul XX: Jaroslav Štika. Acest istoric ceh, care a trăit între 1931 – 2010, și-a dedicat viața studierii valahilor din Moravia, Silezia și Polonia.

În 1972, a devenit director la Muzeul în aer liber al Valahiei din Rožnov pod Radhoštěm. Sub conducerea sa, a continuat construcția și extinderea muzeului – Satul valah a fost extins și a fost construită o nouă zonă – Mlýnská dolina. În spiritul fondatorilor muzeului, frații Jaroňk, au dezvoltat conceptul unui așa-numit muzeu viu. El a îmbogățit componența programului muzeului cu o serie de noi programe etnografice și folclorice.

În anul 2007, Štika a publicat o carte ”Valaši a Valašsko: o původu Valachů, valašské kolonizaci, vzniku a historii moravského Valašska a také o karpatských salaších” ce a devenit fundamentală pentru istoria valahilor cehi din arealul Munților Tatra.

A fost, de asemenea, președinte al Muzeului și Asociației Etnografice a Valahilor și a fost implicat și în organizații internaționale. Gheorghe Șiștean a evidențiat teoria istoricului ceh privind originea românească a valahilor din Cehia ajunși în Carpații Păduroși, prin fenomenul transhumanței sau a emigrări organizate de ducii Boemiei încă din secolul XIII. Această ipoteză științifică susținută de Stika, nu merge până acolo încât să susțină o identitate autohtonă a valahilor, încă din vremea geto-dacilor, deși sugerează o istorie ancestrală a păstorilor valahi.

La festivitățile și sărbătorile publice valahii și goralii își spun că sunt geto-daci liberi sau valahi veniți pe crestele și pășunile alpine din zona intracarpatică a României de azi. Totodată, cunoscându-i personal pe liderii valahilor din Cehia și Polonia, aceștia au suținut în conversații că strămoșii lor au provenit din diferite zone ale României: Neamț, Novaci, Sibiu, Vrancea sau Brașov. Ei au o uimitoare geanologie clară a strămoșilor și o păstrează cu sfințenie.

Deși autorităție cehe sau polone nu fac mare caz de originea românească a valahilor, mai mult cele de la Varșovia chiar o evită, subliniind doar etnonimul goral și nu valah ca în Cehia, unde păstorii și mocanii se consideră originari din țara noastră prin fenomenul vechi de secole al tranhumanței.

Valahii din Moravia valahă transced granițele ceho-slovaco-poloneze, considerându-se că fac parte din punct de vedere etno-folcloric dintr-o singură țară.

Dacă în discuțiile cu valahii sunt eliminate din cuvinte terminațiile slave, te poți înțelege excelent.

Avem în comun cuvinte clare cu rădăcini românești până la peste o mie de cuvinte. În discuțiile cu valahii din Cehia și Polonia am identificat la o primă conversație un vocabular comun din următoarele cuvinte, în timpul vizitei muzeului în aer liber și la ferma valahă: slănină, gater, olei, spiță, raf, zvon, talangă, cristelniță, lampă, kopil, țimbal, coș, coșarcă, veselia (nuntă), clocot, scorbaci, măgura, strungă, jintiță, urdă, cetină, șoric, bucium, tâmbiță, kornută, bălai, oacheșa, caș, baltag, ciută, văratic, stână, merindă, pășune,brânză, târlă, cătun, moțat, miel, solniță, clop, muzicant, baciu, strungă, chiciură, păcurar, ciobanaș, sălaș, poiană etc.

Sunt doar câteva cuvinte apărute în discuția avută cu valahii din Cehia. Cred că nu trebuie nicio traducere la aceste cuvinte. Valahii au păstrat până spre o mie de cuvinte din româna străveche (daco-română).

Interesant este faptul că acești valahi cehi sau polonezi sunt preocupați să-și regăsească, și să afirme cu demnitate, identitatea românească prin păstrarea unui arhetip pastoral și rural cu specificități rurale.

De altfel, la Koniakov sau Roznov ai sentimentul clar, prin peisajul geografic și tipologia antropologică, că există o similaritate cu spațiul mioritic al Bucovinei, Apusenilor sau Vrancei.

De la brazi, la ”orizontul și stil” blagian deal și vale, precum și prin fizionomia valahilor, parcă eram într-o ”țară” din Carpații României: Maramureș, Loviștei, Hațeg sau Vrancei. Portul valahilor și goralilor este același cu cel al mocanilor noștri: cămeși albe, brâu de piele, clop, pantaloni-cioareci, opinci. Valahii țin într-o mână fluierul și într-o altă, toporișca. Toate aceste denumiri vestimentare sunt aceleași, ca cele ale ciobanilor noștri din Carpații Meridionali sau Neamțului.

Autohtonitatea valahilor din Cehia și a goralilor din Polonia, poate fi explicată prin port și cuvintele de origine geto-dace și legate de păstorit, care sunt similare cu cele din Albania, fapt ce poate explica o existență de la Dacia lui Burebista până la colonizările de munteni valahi făcute de ducii Boemiei sau regele Matei Corvin în evul mediu.

Imigrările în sudul muntos al Poloniei au fost numeroase în evul mediu și sunt atestate documentar, încă din sec. XIII, când ducele Cracoviei și Sandomirului, Bolesław, s-a însurat cu Cunigunda, fiica regelui Béla IV al Ungariei.

Acesteia, ducele i-a dăruit în 1257 ținutul Sandețului, de la râurile Dunajeț și Poprad, unde potrivit legendei Sf. Cunigunda trăia și o populație pastorală de origine „valahă”, posibil autohtonă rămasă aici din vremea triburilor ale dacilor nordici (ținutul costobocilor). Valahii pentru calitățile lor războinice și păstroitului erau scutiți de taxe și se judecau după legea românească: Jus Valachorum.

Dacă vii dinspre Slovacia, cu mașina, spre celebra stațiune de schi poloneză Zakopane te întâmpină sate cu case de lemn și sălașuri temporare de oi sau depozite de brânză, identice cu cele din Mărginimea Sibiului, de la formă la stilul de construcție din bârne căptușite cu mușchi și sfoară.

Valahii cu care m-am întâlnit nu aveau nicio ezitare de a-și susține identitatea valahă pe linia transhumanței provenite din România de azi. Valahii ar vrea ca statul român să se implice mai mult în sprijinirea acestei minorități etno-folclorice, ca să-și afirme mai bine identitatea culturală, spirituală și mai ales pastorală.

Ar trebui reconstruită această identitatea valahă cu sprijinul instituților diplomatice ale statului român pentru a crea o punte de legătură culturală cu Polonia și Cehia. La Muzeul în aer liber al Valahiei din Rožnov, localitate rumânească din Cehia, ca român rămâi uimit de identitatea entofolclorică dintre această populație pastorală din Carpații Păduroși cu satele românești din România.

În acest sat valah din Roznov parcă eram la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Același stil de case și biserici din lemn, aceleași sălașuri pentru oi și poiata pentru animale. Construcțiile legate de păstorit și de viața rurală în general sunt identice ca stil și formă, inclusiv denumirile componentelor rurale și a instrumentarului agricol sau cel legat de transhumanță din limba română.

În Carpații Păduroși există un stil de viață românesc autentic. La fel am simțit și la Koniakov un sat al goralilor valahi din Polonia, ridicat pe coamele munților, asemănător cu Mărișelul din Munții Apuseni.

Aici există un excelent muzeu al al valahilor gorali, foarte frecventat de turiștii din zonă, poate și pentru că este singurul din Polonia. Muzeul are și o fermă tradițională care produce produse bio delicioase, în special brânzeturi valahe și carne de miel mult apreciate de polonezi. Pe o astfel de lucrare ar trebui Guvernul României să inițieze o legislație pentru a se implementa proiecte de recuperare identitară a valahilor gorali. Este vital să se refacă geografia etno-folclorică a valahilor gorali.

Muzeul valahilor din Koniakov este înființat și însuflețit de o minunată fămilie de gorali: soții Maria și Petre, care vorbesc binișor limba română și care au proiecte de dezvoltare a agro-turismului bazat pe tradițiile oieritului și păstoritului, dar și a afirmării identității folcorice valahe. De la Koniakov am mers la Muzeul pictorului Ioan Valahul dintr-un sat alăturat, la Istebna. Ioan Valahul a fost un celebru pictor care a trăit aproape un secol și a studiat la Cracovia și Paris, pictând în special portrete de ciobani valahi și peisaje, în care apare îndeletnicirile pastorale ale muntenilor. Ioan Valahul a murit în 1979, în timp ce picta un ultim portret de muntean valah.

A avut 13 copii, iar muzeul este într-o casă de lemn de tip românesc. A primit o diplomă de merit la Paris pentru picturile sale despre viața păstorilor gorali. La muzeu, valahul Józef Michałek ne-a cântat o doină de jale în limba goralo-poloneză. Ca cioban Józef a participat la drumul transhumanței din 2011 de la Brașov cu mii de oi din Bucegi până în Carpații Păduroși, mergând pe creste până în Cehia, refăcând traseul din secolul XIII al strămoșilor ciobani români. La Muzeul valah de la Straka, valahii Mihail Milerski și Josef Straka ne-au prezentat ultima oaie care a participat la aceast marș al transhumanței, precum și cei doi cai montani care au fost atunci pe munte.

Vlahii ne priveau mândri și fericiți de realizările lor în păstrarea tradiției păstoritului la vechii români. Acțiunea a făcut parte a unui proiect intitulat „Transhumanta 2013 – Ecou al istoriei carpatine comune”, inițiat de Fundația „Parsterstwo Transhumancyjne” din Polonia si Asociația „Transhumanța” din Romania. Au mers 1400 kilometri ca să arate cum, ciobanii valahi au stăpânit din evul mediu timpuriu Carpații.

Goralii, românii din Polonia

Zakopane, capitala goralilor valahi.

Deși românii cunosc localitatea ca stațiune de schi, puțini știu însă că aici este centrul goralilor. În centrul orașului se află un impresionant obelisc dedicat victoriei golarilor asupra cavalerilor teutoni, monument ridicat în 1910 și la bază este așezat un copil îmbrăcat în haine valahe, care scrie un început de cronică a eroismului muntenilor față de stăpânirea germanică străină. Valahii din Cehia și Polonia ne-au povestit cu indignare cum imperiul habsburgic a distrus credința străveche ortodoxă.

În secolul XVII, austriecii au dus o politică dură de catolicizare în Moravia și Polonia, dar și în Bukovina valahă (alt teritoriu din Polonia, nu Bucovina noastră de la 1918). În timpul războiului de 30 de ani, valahii s-au aliat cu danezii și suedezii împotriva politici de catolicizare forțată a habsburgilor. Până atunci, valahii erau ortodocși, iar o parte dintre ei au trecut la reformați.

Generalul imperial Albrecht von Wallenstein după 1621 trece prin foc și spadă peste 200 de sate din Moravia valahă și a dat foc bisericilor ortodoxe la ordinul împăratului austriac, pentru a îi distruge pe acești ”valahi sfidători”, identic cum a făcut mai târziu generalul Bucow în Ardeal. Patrioții valahi ortodocși, care au refuzat să treacă la catolicism, au fost executați cu miile în centrul orașului Vsetin. Azi, goralii polonezi sunt catolici, dar bisericiile lor au un duh ortodox. Sunt încărcate de icoane pictate în stil bizantin și unele au iconostase în miniatură.

Valahii gorali au un spririt profund religios. Absolut, cu toți goralii cu care am vorbit, mi-au spus că Papa Ioan Paul al II-lea este valah din Wadowice, o localitate de păstori gorali din sudul montan al Poloniei. De altfel, istoricii susțin că numele Wojtila se trage din numele românesc Voicilă sau Vintilă. Valahii polonezi nu au nicio îndoială că Papa era din neamul lor de ciobani valahi. După Papa majoritatea valahilor dau numele de Pavel copiilor, dar și Petru, Iosif sau Maria.

În aceste peisaje bucolice, în care peisajul geografic și uman este similar cu cel din spațiu intra-carpatic, m-am simțit ca acasă. Diferența față de buciumul goral și cel din Apuseni este faptul că cel din Moravia valahă este lung de 12 metri și-l țin abia trei oameni. În fiecare seară se cântă pe dealuri din bucium. E și o vorbă valahă aici: ”Cât va suna buciumul peste munte, Valahia nu va pieri.”

După această expediție culturală în Moravia și Polonia valahă îl pot contrazice pe sociologul Gheorghe Șiștean: Valahii din Carpații Păduroși nu s-au stins, ei astăzi sunt mândri de identitatea lor pastorală românească și așteaptă o colaborare cu frații lor originari din spațiul mioritic, pe linie culturală, economică și bisericească. 

În videoclipul de mai jos, profesorul Avram Fițiu, ne dezvăluie lucruri uimitoare despre cei un million de vlahi din Carpații Nordici (Polonia, Cehia și Slovacia), care se consideră urmașii dacilor liberi de la izvoarele Vistulei. O comunitate cu care Statul Român nu are nicio relație, în spiritul antiromânesc dovedit al celor care ne conduc de trei decenii. Acolo, în Carpații Nordici, există sute de localități cu nume românești și o zonă numită Bucovina.

În acest spațiu s-au născut doi președinți de țară al căror nume are rezonanțe românești: Andrei Duda, președintele Poloniei și Andrei Kișka, președintele Slovaciei. Tot aici, Papa Ioan Paul al II-lea, revendicat de vlahii din Polonia ca fiind din neamul lor, folosea tricolorul românesc pe mitră și pe alte obiecte vestimentare.

CITIȚI ȘI: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/04/10/vlahia-morava-moravska-valaska-tinutul-autonom-al-vlahilor-romani-din-cehia-de-azi

Vlahia moravă (Moravská Valaška) -ŢINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMÂNI DIN CEHIA DE AZI. VIDEO

 

 

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

 

 

 

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA

 

 

Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška), este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh,  Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori  între Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.

Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

 

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi.

 

Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Există și voci care susțin că valahii moravi sunt autohtoni în zona Carpaților de nord, fiind urmași ai dacilor romanizați. Multe dintre trăsături îi fac foarte apropiați de maramureșenii din România de azi și din regiunea Transcarpatică, de Valahii pădureni sau măgureni ziși Gorali (de la polonezul și slocacul Gora = Codru, Pădure, Munte, înrudit cu românescul Mă-Gură, cuvânt din substratul dacic autohton) din nordul Slovaciei, sudul Poloniei și regiunea Silezia din Cehia, iar într-o anumită parte și de Huțulii din Transcarpația și Bucovina, care păstrează un șir de trăsături românești.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei

 

Vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat doar câteva cuvinte.

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost  prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

 

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov

O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia

În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

 

 

   

 

 

 

                        

Sat al valahilor din Moravia

 

 

În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.

Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.

Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor.

După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.

Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.

In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost  crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei bărbăteşti a fost ucisă în lupte sau executată.

 

 

  

 

Foto: Muzicanţi vlahi

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

 Cel puţin aşa  se scrie  in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată.

Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei –  Valašské Království.

 

Video DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

 

 

 

 

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune de stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite pe post de cartele de reducere în diverse localuri și așezăminte turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Coastei de West,sau Vechea Scoție).

Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe.

După 11 ani de domnie, regele Boleslav I a abdicat. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

 

 

 

 

Pe hartă: Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

 

Harta „Regatului Valah”

 

 

 

Drapelul „regatului Valahiei” (Valašské Království) din Moravia

Foto: Paşaportul unui „cetăţean al regatului valah”

 

 

Blazonul „Ambasadei”Valahiei în Republica Cehă

 

 

Harta răspândirii populaţiilor româneşti în Carpaţii Păduroşi.

 

 

Chiar dacă au pierdut treptat limba română, valahii moravi aparțin filonului cultural românesc prin ocupațiile lor tradiționale de bază, port popular, arhitectură țărănească și de cult, obiceiuri, folclor muzical și coregrafic, precum și prin numele de valahi de care sunt foarte mândri.

 

 

 

Imnul valahilor

 

 

 

          

 

 

 

  Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro;cubreacov.wordpress.com/     

VIDEO: Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, în cele ce urmeaza …