CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ORIGINEA STRĂVECHE A NUMELUI MOLDOVEI

Harta Moldovei (după Dimitrie Cantemir) – iMAGO Romaniae

Foto: Harta Moldovei, parte a lucrării „Tabula Geographica Moldauiae – Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, Frankfurt und Leipzig, 1771, de Dimitrie Cantemir.

Este toponimul Moldova un nume cu origini antice ?

Pe la 1646 misionarul italian M. Bandini reproduce legenda moldovenească, potrivit căreia Molda, un cîine de vînătoare, s-a înecat în rîul care i-a luat numele .

Aproximativ în aceeaşi vreme încearcă să explice numele Moldova germanul I. Troster într-o carte despre Dacia, apărută în 1666, consemnează publicația moldovenii.md, preluată de Jurnal Spiritual.

El reproduce informaţia culeasă de la alţi autori, cum că numele Moldavia vine de la lat. mollis, sugerînd că Moldavia înseamnă Molior Davia „partea cea mai plăcută a Daciei”.

În căutările sale I. Troster ajunge să afirme că toponimul Moldova şi-ar putea găsi o explicaţie în cuvîntul suedez Moln „nor”.

Mulţi autori s-au văzut preocupaţi de formantul – dava al termenului Moldova > Moldavia > si Moldava.

Nu puţini dintre ei au fost captivaţi de formula lui Strabo, care în cartea a VII-a a geografiei sale scrie: „Dacos… quos alim Davos vocatos esse reor”.

Însă epigonii au înţeles incorect această afirmaţie.

După cum a stabilit E. Vîrtosu, geograful antic presupunea, nu afirma, că dacii s-ar fi numit cîndva, davi.

Apropierea sonoră, simplitatea explicației : Mollis Dacia — Mollis Davia – Moldavia au captivat mulţi autori medievali, care au preluat interpretarea greşită a presupunerii lui Strabo.

Harta Daciei

Harta vechii Dacii și Moesia

Pornind de la concepţia medievală, potrivit căreia latina ar fi mama tuturor limbilor, cu ajutorul căreia s-ar putea lămuri orice şi oricînd, istoricul A. Bonfini (Bonfinius) a fost primul care a dat o explicaţie latină denumirii Moldavia.

El considera că „Davi enim et Daci iidem sunt”.

În lucrarea sa „De situ Transilvaniae, Moldaviae et Transalpiniae” (1538) A. Verantius (Verancici) credea, că numele de Davi e mai vechi decît acela de Daci.

Deşi n-a văzut ţinuturile est-carpatice, A. Verantius, presupunea că Moldavia „quasi Mollae Davorum”, în cazul că „Mollae” înseamnă „moară”, „Mollae Davorum” ar fi fiind „Morile Davilor”. „Ce va fi înţeles Verantius sub „morile davilor” este greu de spus”.

Cercetînd topografia Ungariei (1718), geograful M. Bonbardus acceptă explicarea lui A. Bonfinius (Bonfini) „Mollis Dacia”, precizînd: „Moldavian quasi Mollem Daciam”.

Pentru acest autor „Moldova s-a chemat Mollis Dacia fiindcă era bogată şi traiul în ea este mai uşor”. Diplomatul C. Hiltelbrandt, care a călătorit prin Moldova în anii 1656 – 1658, ştia despre explicația lui A. Bonfinius, dar modifică formula lansată de acesta Mollis Dacia în Mollis Davia, chiar în Mollior Davia, „partea cea mai blîndă a Daciei”.

Teodor Bălan conchide: „Hiltelbrandt este creatorul numelui Mollis Davia, transformat din Mollis Dacia lui A. Bonfinius”.

Într-o perioadă mai tîrzie şi unii autori francezi s-au pronunţat asupra denumirii „Mollis Davia”.

Peyssonnel în 1765 publică la Paris o lucrare despre popoarele necunoscute, în care se referă la A. Bonfinius, inventatorul numelui „Mollis Davia”, deşi scriitorul italian discuta despre „Mollis Dacia”. Un alt francez, I. Vaillant pe la 1845 schimonoseşte şi mai mult „Mollis Davia”, prefăcîndu-1 în „Molles Dava”.

Părerile lui I. Troster, A. Bonfinius, C. Hiltelbrandt ş.a., preluate unul de la altul, avînd drept component iniţial Mollis, au dominat pînă în veacul al XIX-lea.

Deşi nu sînt decît nişte ipoteze, uneori hazardate, ele circulă şi astăzi nu numai în manuale, ci şi în lucrări academice. C. Negruzzi refuză provenienţa legendară (Moldova < rîul Moldova < Molda, cîine de vînătoare) din letopiseţul lui Gr. Ureche.

Clasicul nostru scrie că „Moldova este un nume dat de romani, cărora, plăcîndu-le ţara, pentru frumuseţea ei, au numit-o „Mollis Dacia” sau „Mollis Davia”.

Rîul şi-a luat numele de la ţară”. Din păcate, C. Negruzzi, romanoman înfocat, n-a ştiut că nici un roman n-a călcat pe pămînturile moldovene.
B. P. Haşdeu, original ca de obicei, era sigur de faptul că Moldova (nume) ar fi o „foarte interesantă urmă a petrecerii goţilor în Moldova”.

Dovadă a petrecerii: „Mulda este cuvîntul gotic, care înseamnă „praf”. Numele a fost dat întîi rîului, care a fost denumit: „apa cea prăfoasă”. Cît ar fi de prăpăstioasă, explicaţia lui B. P. Haşdeu a fost preluată de A. Xenopol – dovadă a molimei referirilor/trimiterilor fără discernămînt, fără verificare, fără cugetare.

Coat of arms of The Principality of Moldavia, ...

Stema principatului Moldova de pe zidul turnului clopotniță de la Mănăstirea Cetățuia – Iaşi. (Photo Wikipedia.ro)

Părerea lui D. Cantemir despre numele Moldova este bine cunoscută.

Datorită prestigiului autorului părerea lui pare să fi obţinut girul de adevăr definitiv.

În „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”, editat abia în 1901, D. Cantemir afirma în cîteva locuri că numele Moldovei este de origine dacică, pentru că multe cetăţi cuprind în denumirea lor particula – dava.


Bibliografie:

D.Cantemir,Descrierea Moldovei, ed Minerva

Al.Pele, Etnonimele  dacilor,dac/get, Ed Abaddaba

D. Oltean, Religia  Dacilor, Ed Saeculum I.O

D.Moldovanu, Etimologia hidronimului Moldova, în Studii

13/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CEANGAII ȘI FALSELE PROBLEME RIDICATE DE REVIZIONIȘTII UNGURI

“ Ne straduim sa internationalizam cauza autonomiei maghiare din Transilvania si din Secuime, problemele ceangailor si asa mai departe.”

(Laszlo Tokes, fost vicepresedinte al Parlamentului European).

O falsă problemă: “ceangăii” din Moldova.

 Între multiplele probleme apărute în existenţa românilor după revoluţia din decembrie 1989 se înscrie din nefericire şi falsa problemă a catolicilor, cu antecedente care vin din trecutul istoric, revendicarea de către unguri a romano-catolicilor moldoveni ca maghiari, sub denumirea de “ceangăi”, demonstrează fără dubiu faptul că minciuna şi falsificarea documentelor rămân şi astăzi direcţii de referinţă pentru politica externă ungară.
Cu toate că romano-catolicii din Moldova îşi afirmă din totdeauna identitatea românească, naţionalismul maghiar continuă să-i revendice.
Inovaţie lingvistică a istoriografiei maghiare termenul de “ceangăi-maghiari”, sau “maghiari-ceangăi”, (în franceza Tchangos, în ungureste csangos, în germana Tschangos, în engleza changos), este perceput ca o jignire de către populaţia romano-catolică din Moldova si a creat o falsă problemă etnică ce serveşte guvernului ungar în politica privind protecţia maghiarilor din afara hotarelor.
Bazată numai pe surse “istorice maghiare” falsa problemă a romano-catolicilor din Moldova, a devenit subiect de lucru pentru organismele europene cu atribuţii în domeniu, la iniţiativa guvernului maghiar care s-a folosit în acest sens de câteva asociaţii create artificial şi finanţate pe măsură.

Liderii acestora, un cerc limitat de persoane, care migrează de la o asociaţie la alta (Via Spei, Asociaţia Ceangăilor Maghiari din Moldova, Siret – Cleja, etc.), numărând în total câteva zeci de oameni, reprezintă fie “importuri din Ardeal”, fie persoane şcolite peste noapteîn centre universitare din Ungaria.
Lipsiţi de audienţă, dar având nevoie de o legitimare a acţiunilor întreprinse, au întocmit liste cu semnături pentru diverse ajutoare materiale, folosindu-le ulterior pentru a susţine solicitările de asistenţă educaţională şi religioasă în limba maghiară.
Necunoaşterea acestui aspect a indus astfel în eroare organismele europene cu atribuţii în domeniu care, prin rezoluţiile adoptate în anul 2001 au concluzionat în mod surprinzător, că “ceangăii” ar fi o “minoritate etnică” compactă ca areal geografic, altfel spus, închisă, izolată şi condamnată la dispariţie.

Căzute în această capcană organismele europene au acceptat aprioric „rolul salvator” al asociaţiilor pro-maghiare în privinţa aşa-zişilor “ceangăi” facilitând astfel neo-maghiarizarea catolicilor  moldoveni fapt ce ar putea conduce, în ultimă instanţă, la aberante soluţii teritoriale de tipul “pământuri ceangăieşti”. În acest fel nostalgia “Ungariei Mari” cunoaşte o interesantă metamorfoză adaptată indusiv realităţilor Europei de astăzi.

Precizare: despre așa-zișii ceangăi

Dar cine sunt “ceangăii”?

        Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia.

 Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437),în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan.

        Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,… fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri … gonindu-1 pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-1 să iasă din ţară”.
Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale.

Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei.
Deformata idee, frecvent vehiculată şi din nefericire însuşită de unii, potrivit căreia cel puţin după nume am fi maghiari, îşi are explicaţia în politica naţionalistă maghiară, care a avut ca apogeu Apariţia în 1898 sub controlul Ministeruluide Interne de la Budapesta a “Societăţii Centrale de Maghiarizare a Numelui”.

În virtutea regulamentului acestei societăţi, şi prin intermediul preoţilor catolici maghiari, românii primeau nume ungureşti deoarece “…prin maghiarizarea numelui de familie, adică prin botez naţional cel cu nume străin este primit în Societatea maghiară”.

Fapt istoric de necontestat susţinut de un document oficial, care nu a avut niciodată un echivalent românesc, politica de maghiarizare a numelor constituie un important filon de inspiraţie şi pentru liderii politici ai Ungariei de astăzi.
Ce machiavelism mai mare poate exista dacă ieri ne goneau de pe pământul nostru, iar astăzi ne botează “ceangăi-maghiari” şi ne cheamă înapoi cu certificate de “nobleţe maghiară”!?. Este ca şi cum între victimă şi călău se creează dintr-o dată o asemenea iubire încât victima sărută mâna celui care tocmai i-a furat casa şi pământul.
Pentru că după 1990 au început să apară o serie de emisari ai Budapestei, care solicită nici mai mult nici mai puţin, ca noi, urmaşii pribegilor de ieri, să spunem că suntem maghiari. Botezându-ne “ceangăi”, adică un fel de maghiari corciţi, au devenit dintr-o dată extrem de grijulii faţă de soarta noastră şi declarându-ne o populaţie arhaică lipsită de intelectuali, transformă religia noastră într-un subiect care induce ideea că ceea ce este catolic este automat şi ungur.
De aici şi până la transformarea catolicilor într-o minoritate etnică aşa cum o face raportul finlandezei – Titty Isohookana-Asunmaa -, nu este decât un pas. Care s-a făcut trebuie să recunoaştem, şi pe fondul ignoranţei clasei noastre politice, sau cel puţin al unei părţi, la care se adaugă serioase carenţe în domeniul politicii noastre externe şi nu în ultimul rând, al administraţiilor judeţene care nu au sprijinit localităţite catolice.
Formulările din raportul menţionat sunt cel puţin surprinzătoare în condiţiile în care anterior redactării lui au existat reacţii ale unor comunităţi catolice (în localitatea Cleja din judeţul Bacău 1995 şi 1997) când populaţia a respins pe bună dreptate tentativele U.D.M.R. şi asociaţiilor maghiare de a le denatura identitatea românească.

Dezavuaţi de populaţia catolică, astăzi, cei câţiva lideri pro-maghiari s-au concentrat în 2-3 localităţi, unde îşi au domiciliul, transformând locuinţele proprii în “şcoală şi biserică”, ţinând cursuri şi oficiind serviciul religios în limba maghiară.
Absolut “originală” soluţia este de fapt ilegală, încălcând atât legislaţia privind organizarea învăţământului cât şi dreptul canonic.

Profitând de precaritatea dotării existente în unele şcoli din mediul rural, în special în domeniul calculatoarelor, aceşti lideri înghesuie în câteva spaţii improprii, copii cu vârste şi pregătiri diferite, ademenindu-i şi condiţionând serviciile oferite de învăţarea limbii maghiare. Se încalcă astfel toate normele metodologice, pedagogice şi organizatorice necesare a fi respectate pentru autorizarea unei instituţii de învăţământ, în conformitate cu legistaţia românească şi europeană.
Alături de cele câteva calcutatoare şi manuale primite de la Budapesta, deseori în zonă îşi fac apariţia şi preoţi maghiari din Transilvania şi Ungaria, care în aceleaşi spaţii oficiază serviciul religios în limba maghiară.

Potrivit dreptului canonic, preoţii străini care vin şi oficiază în aceste localităţi, încalcă autoritatea Episcopiei de laşi, în condiţiile în care nu au acceptul episcopului de Iaşi.  Aceste reglementări sunt general valabile în toată lumea catolică.
Considerăm că readucerea în discuţie a problemei şcolilor în limba maghiară în satele catolice din Moldova este lipsită de temeinicie, susţinătorii acestei idei raportându-se la un fals precedent încercând să găsească o legitimare istorică, acolo unde ea nu există.

 În mod concret este vorba de iniţiativa din anii 1950 impusă de puterea sovietică de la Moscova autorităţilor comuniste româneşti de a introduce în Moldova şcoli în limba maghiară.
În contextul istoric de atunci, motivaţiile autorităţilor comuniste faţă de înfiinţarea şcolilor în limba maghiară, au fost cât se poate de originale, în conformitate cu idealul internaţionalismului de factură sovietică. Nereuşind să-şi apropie comunităţile catolice prin instituţia ecleziastică, regimul comunist nu a ezitat să-i încadreze pe catolici într-un mod nedrept, în categoria unei minorităţi etnice făcând astfel un serviciu imens naţionalismului maghiar.
Autorităţile comuniste au ignorat însă tocmai părerea celor pentru care au înfiinţat aceste şcoli maghiare, anume romano-catolici din Moldova, care nu au ezitat să ceară în mod firesc înlocuirea acestora cu şcoli româneşti. Experimentul impus din afară care nu ţinea cont de identitatea românească a populaţiei romano-catolice din Moldova, a fost sortit eşecului.
Privind retrospectiv, această argumentaţie este evident că problema romano-catolicilor din Moldova are profunde determinări politice exterioare României, astfel încât tentativele de reactualizare generează aceleaşi reacţii şi atitudini de respingere în rândul comunităţilor catolice.

În acest context relevante pentru identitatea românească a catolicilor din Moldova sunt excelentele relaţii de convieţuire cu ortodocşii, între ei neexistând niciodată probleme interconfesionale sau conflicte.

Stau mărturie atât căsătoriile cât şi convieţuirea în aceleaşi localităţi şi, mai nou, vizita Suveranului Pontif în România la invitaţia Întâiului Stătător al Bisericii Ortodoxe Române.
Intensitatea mereu crescândă a acestor acţiuni provocatoare a solicitat din partea noastră găsirea unor instrumente prin intermediul cărora comunităţile catolice din Moldova să-şi poată afirma, pentru a nu ştiu câta oară, identitatea românească.
În condiţiile în care filo-maghiarii, aşa cum de altfel am menţionat, au înfiinţat o serie de asociaţii ce au ca fondatori aceeaşi 10-20 de oameni fără a se supune niciodată unei dezbateri publice pentru a cunoaşte susţinerea de care se bucură (sic’), în 17 martie 2001, 1000 de catolici delegaţi de 40 de comunităţi din Moldova, în şedinţă publică, au pus bazele Asociaţiei Romano-Catolicilor “Dumitru Mărtinaş”.

Adunarea Generală s-a constituit într-o mult aşteptată ocazie, în care, în mod public, participanţii şi-au afirmat încă o dată originea românească şi au protestat împotriva celor care doresc să-şi atingă scopurile lor politice pe seama romano-catolicilor.
Printr-un vot unanim Asociaţia a fost mandatată să promoveze identitatea românească a romano-catolicilor din Moldova, anulând ipostaza folosirii lor în favoarea unor interese străine.
Pentru aceasta, prima iniţiativă a Comitetului de Coordonare a constituit-o iniţierea unei corespondenţe cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe adresa căreia a fost trimis un material reprezentativ privind adevărata stare de fapt.

Din păcate, nici până astăzi forul european nu a dat un răspuns demersului nostru, iar rezoluţiile adoptate ulterior nici măcar nu le-a luat în calcul.
În pofida acestei experienţe triste, membrii comunităţii noastre îşi exprimă speranţa că vocea lor va fi auzită şi ascultată de organismele europene, iar pe viitor deciziile care îi privesc vor fi adoptate cu respectarea principiilor şi normelor care guvernează comunitatea europeană.

Spunem aceasta cu referire clară la principiul Uniunii Europene “unitate în diversitate” întrucât şi noi reprezentăm o componentă românească a familiei europene, de religie romano- catolică. în ultimă instanţă, făcând parte din marea comunitate catolică europeană, ca români reprezentăm o punte peste imaginara linie culturală trasată de Samuel Huntington.

Această precizare doreşte să anuleze ideea că dincolo de hotarele actuale ale catolicismului maghiar pot exista şi chiar există catolici de altă etnie, respectiv români. “Pământeni catolici”, cum îi numea în Sfatul Ţării la 1857 Costache Negri sau “răzeşi catolici” potrivit lui Mihail Kogălniceanu, catolicii din Moldova, care s-au privit întotdeauna ca români, au devenit, mai ales în ultimii 10 ani, un subiect viu de discutat, fără voia lor.

Mai mult decât atât, peste noapte, un parlamentar maghiar ales pe listele U.D.M.R. în judeţul Bihor s-a autoproclamat în Parlamentul României, reprezentantul catolicilor din Moldova, în condiţiile în care circumscripţia sa electorală se află la peste 600 km faţă de Moldova.
Informăm că romano-catolicii din Moldova şi-au exprimat opţiunile electorale la fel ca toţi românii, astfel încât formaţiunea politică de care aparţine parlamentarul respectiv (U.D.M.R.) nu a obţinut nici un loc în legislativul României la nici una din alegerile democratice din l990 până astăzi.În concluzie:

– “Ceangăii” nu există: există doar români romano-catolici, ei nu sunt o minoritate etnică pentru că limba maternă a catolicilor moldoveni este limba română, obiceiurile, portul popular, cultura populară a acestora, sunt specifice naţiunii române.
– Catolicii din Moldova au fost şi sunt români, iar apartenenţa lor la religia romano-catolică nu dă dreptul nimănui să-i revendice.

Prezentarea lor ca maghiari are motivaţii politice străine de identitatea acestora.

– Nu se poate vorbi de o discriminare a catolicilor din Moldova de către majoritatea ortodoxă, în condiţiile în care şi unii şi alţii sunt români şi convieţuiesc în bună pace.
– Himera “Ungariei Mari” nostalgie a liderilor maghiari de astăzi este străină catolicilor din Moldova.
– Este necesară o atitudine fermă din partea statului român referitoare la amestecul străin în problema catolicilor.

Certitudini științifice

Testele ADN au stabilit originea ceangailor.

Teste ADN pentru stabilirea originii etnice a ceangăilor au stabilit că din punct de vedere genetic (ca și al culturii tradiționale), romano-catolicii din Moldova (ceangăii) sunt români și sunt diferiți de unguri.

        Aceste teste au stabilit că populația din Ungaria de azi, este de origine europeană nu mongoloidă, ungurii nu sunt înrudiți genetic cu triburile maghiare, hune, turcice sau cu populații vorbitoare de limbi fino-ugrice (finlandezi, estonieni), nici cu populații  din zona caucaziană sau cu iranienii ci că ungurii sunt descendenții populației europene ce exista în Panonia și Bazinul Carpatic înainte de venirea triburilor migratoare iar maghiarizarea a fost facută de elitele aflate la conducere.

        Ungurii sunt un amestec de români, slavi, germani și țigani, maghiarizați lingvistic, ungurii de azi fiind din punct de vedere genetic cel mai mult apropiați de slavi și țigani.

Cei interesați de conținutul acestor documente și articole pot accesa adresele de mai jos:

    1) Diversitatea cromozomială în Europa (în limba engleză) – aici
2) Genetica umană în Europa – populaţia ungurească  veche (în limba engleză) – aici
3) Istoria populaţiei africane din punct de vedere al variaţiei cromozomiale (în limba engleză) – aici
4) Ungurii nu au descendenţă asiatică (în limba engleză) – aici
5) Migraţia populaţiilor (în limba engleză) – aici
6) Polimorfismul cromozomial la populaţia ungară (în limba engleză) – aici
7) Polimorfismul cromozomial la populaţia ungară (în limba engleză) – aici
8) Genetica umană în India – afinităţi cu populaţia ungariei (în limba engleză) – aici
9) Genetica populaţiilor balcanice – Bulgaria (în limba engleză) – aici
10) Grupurile etnice din Transilvania (în limba engleză) – aici

Video in LIMBA ROMANA:ORIGINEA ETNICA A UNGURILOR ,SECUILOR SI CEANGAILOR pe baza testelor ADN :  AICI

  SURSA: ASOCIATIA ROMANO-CATOLICILOR “DUMITRU MARTINAS”-BACAU, ROMANIA.

25/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Originea fascinantă a numelui Cetății Sfinte – VATICAN. VIDEO

Enlarged pictures of the Sun Wheels of Pagan Solar Witchcraft.

Vaticanul este un simbol al creștinismului de rit catolic. Astăzi suntem atât de obișnuiți cu acest nume, încât nici măcar nu ne gândim cum și-a primit numele aces ministat, inimă a Bisericii catolice, fondat în urma Tratatului de la Lateran încheiat între Regatul Italiei și Sfântul Scaun, prin care a fost rezolvată „Problema Romană”.

Acordul și-a primit numele de la Palatul Lateran, locul în care au fost semnate documentele pe 11 februarie 1929. Parlamentul Italian le-a ratificat pe 7 iuie 1929, recunoscând Vaticanul ca stat independent și sediul al Sfântului Scaun.

Guvernul italian, condus în acea vreme de premierul Benito Mussolini, a fost de acord să ofere Bisericii Romano Catolice compensații financiare pentru pierderea Statelor Papale.

Situat la Roma, în Italia, Vaticanul sau Cetatea Sfântă*,este cea mai mică țară independentă din lume, atât din punctul de vedere al populației, cât și ca suprafață.

Cu toatea acestea, el este un simbol al credinței romano-catolice, iar puterea și influența religioasă și culturală a Sfântului Scaun se extinde asupra catolicilor din întreaga lume.

Orașul are o populație de aproximativ 840 locuitori și o suprafață de aproximativ 44 ha.

Numele „Vatican” este anterior creștinismului.

Ceea ce știm este că originea numelui Vaticanului, nu este biblică, nici latină, nici greacă, iar majoritatea cercetătorilor cred că numele a fost împrumutat din limba etruscă.

Ca multe alte tradiții și obiceiuri creștine, numele pe care îl asociem cu Biserica Catolică este de origine păgână și este strâns legat de zeița etruscă Vatika.

Cu aproape 30 de secole în urmă, înainte de întemeierea legendară a Romei de către Romulus și Remus, a existat poporul numit etrusc.

Misterioșii etrusci care s-au stabilit în regiunea Italiei centrale au creat un stat cunoscut sub numele de Etruria și au dominat centrul Mediteranei până la ascensiunea Romei.

Etruscii nu-și îngropau morții între zidurile orașului lor, dar au construit un cimitir mare pe deal, în afara așezării ce va deveni măreața Roma.

Din păcate, cea mai mare parte a literaturii și mitologiei etrusce s-a pierdut, dar știm că păzitorul acestei necropole a fost zeița etruscă Vatika (uneori a scris Vatica). Era zeița lcare veghea asupra celor care au murit. Etruscii credeau într-o viață de după moarte, fapt confirmat de imagini și artefacte găsite în mormintele lor.

Se pare că viziunile etrusce asupra vieții de apoi erau similare cu cele ale vechilor egipteni. Pregătirea rituală a rămășițelor pământești ale decedatului era considerată esențială pentru drumul către viața următoare.

FB_IMG_1569334576019.jpg

Foto : Imagine a zeiței etrusce Vatika , paznicul necropolei pe locul căreia se află astăzi Vaticanul. (Muzeul Altes, Berlin).

Numele Vatika era dat și unui strugure cu gust amărui, folosit de țărani pentru a produce vin ieftin care, împreună cu o plantă cu același nume, erau consumate cu mare plăcere, pentru că ofereau incredibile “halucinații spirituale”.

Cuvântul a fost transmis în latină ca sinonim pentru “viziune profetică”. Cuvântul latin vaticinor înseamnă „a prezice, a profeți” de la vatis care are și sensul de „ oracol”.(https://steemit.com/literatura/@literaturagold/the-origin-of-the-name-of-the-vaticano).

Secole mai târziu, pe acel deal a fost locul unui circ a cărui principală atracție era lapidarea oamenilor și potrivit legendei, chiar acolo a fost executat Sfântul Petru, răstignit cu capul în jos și îngropat în apropiere.

Așa cum aflăm de la istorici, împăratul Constantin, a fondat acolo un sanctuar atunci când locul era deja cunoscut sub numele de Dealul Vaticanului. Câteva secole mai târziu a fost construit aici palatul papal, și așa se face că Vaticanul, un cuvânt de origine etruscă și care corespunde unei zeițe păgâne și unor senzații mistice de halucinații și profeții, dă acest nume chiar inimii Bisericii.

Sursele biblice au diverse explicații pentru originea numelui Vatican. Conform Enciclopediei Catolice, originea numelui Vatican este incertă, unele surse susținând că numele provine dintr-un oraș etruscan dispărut numit Vaticum.

Totuși, potrivit curatorului Vaticanului, Colina Vaticanului și-a luat numele de la cuvântul latin Vaticanus, vaticiniis ferendis, cu referire la oracolele sau Vaticinia, care au fost aduse aici în antichitate.

File:Map of Vatican City.jpg - Wikimedia Commons

Harta Vaticanului

*Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei- Papa și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Limba oficială în stat este limba latină.

La Vatican se află faimoasa „Gardă Elvețiană”, care are 101 membri, o forță militară alcătuită din bărbați elvețieni recrutați pe bază de voluntariat.

Garda Pontificală nu este chiar o armată, ci mai mult o forță de poliție și gardă de corp pentru Papa.

29/03/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: