DOSARE ISTORICE. MAGHIARII DIN ROMANIA DUPA MAREA UNIRE DE LA 1918

 

 

In 1918, minoritatile nationale nu au fost prezente la adunarile de la Alba Iulia, atunci cand s-a hotarit unirea Transilvaniei cu Romania.

Dupa ce sasii intruniti la Medias la 8 ianuarie 1919 si svabii reuniti la Timisoara doua zile mai tirziu, precum si reprezentantii minoritatilor evreilor si tiganilor, si-au exprimat adeziunea la actul unirii Transivaniei cu Romania, liderii minoritatii maghiare au adoptat o atitudine de espectativa, sperand ca la Conferinta de Pace de la Paris nu se va recunoaste unirea acestui teritoriu cu Romania.

La Conferinta de Pace de la Paris din ianuarie 1919, statul unitar roman a fost recunoscut, iar  prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria recunostea la randul ei, unirea Transilvaniei cu România.

Locuitorii  Bucovinei, Basarabiei si  Transilvaniei au devenit  cetateni  români cu drepturi depline.

Conform statisticilor din 1919, in România reintregita  aproximativ 28% dintre cetateni  apartineau minoritatilor nationale.

Harta României reintregite dupa primul razboi mondial

 Integrarea minorităţilor naţionale în viaţa Statului Român era o problemă dificilă. Mai ales în legătură cu unele minorităţi – precum aceea a ungurilor sau a bulgarilor -, situaţia era agravată de permanentele îndemnuri la nesupunere civică, la încălcarea legilor şi chiar la revoltă, venite dinspre Ungaria şi Bulgaria, scopul fiind revizionist.

La fel se întâmpla şi cu ruşii şi ucrainenii din răsărit, întărâtaţi de URSS.

Ponderea cea mai mare dintre minoritari o aveau maghiarii cu 7,9%.

Aceeasi situatie se prezenta si pe teritoriul Transilvaniei, unde cele 52,12 de procente formate din romani erau urmate de cele 26,46 de procente detinute de populatia de etnie maghiara.

Cu toate acestea, 20 din cele 23 de judete ale Transilvaniei populatia romaneasca detinea majoritatea.

Marea majoritate a maghiarilor a adoptat pentru inceput o pozitie de “rezistenta pasiva” fata de actul unirii de la 1 decembrie 1918, sperind ca la Conferinta de Pace de la Paris, ulterioara terminarii primului razboi mondial, nu se va confirma unirea Ardealului cu Romania.

La început, majoritatea ungurilor angajaţi în instituţii de Stat au refuzat să depună jurământul de credinţă României si au refuzat să înveţe limba română deşi aceasta era oficială. S-au adăugat foarte multe acte de violenţă, cu autori unguri.

Intr-un raport trimis de Poliţia din Oradea la 10 aprilie 1921, se prezentau actele îndreptate „contra Neamului şi Statului nostru”. „Ungurii din această margine – se scria – au fost crescuţi cu o mentalitate cu totul anormală. Şi, de la început au dovedit făţiş o atitudine ostilă Neamului şi Statului românesc.

Au folosit toate mijloacele şi prilejurile ca să împiedice închegarea şi consolidarea Statului Român. (…) Profesorii şi elevii deopotrivă se unesc pentru a-şi manifesta ura lor.

În noi, organele Statului Român, nu văd altceva decât călăii patriei lor prăbuşite. Ura e atât de adâncă, încât o traduc şi în viaţa privată, întrerupând atingerea socială cu românii şi cu acei unguri care au trecut în slujba Statului Român, cu cari înainte trăiseră în prietenie. (…) În bisericile lor, publicul unguresc în lacrimi şi în hohote de plâns cântă la fiecare liturghie, cu mic, cu mare, cu tineri, cu bătrâni, Imnul unguresc şi rugăciune pentru Ungaria.

Episcopii lor, de asemenea, reprezintă aceeaşi mentalitate (…), îndeamnă la opunere şi rezistenţă”.

Dupa semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon, reprezentantii minoritatii maghiare au abandonat pozitia initiala de asteptare si au inceput sa se organizeze pentru a-si apara propriile interese.

In acest scop s-a infiintat in 1921 „Uniunea Maghiara”, iar in 1922 „Partidul Popular Maghiar”, care in acelasi an a fuzionat cu „Partidul National Maghiar”, formandu-se astfel „Partidul Maghiar din Romania”.

 Organul central de presa al partidului era “Keleti Ujsag”iar conducerea partidului era asigurata de vechea aristrocratie maghiara,  finantarea acestuia fiind sustinuta  de institutii bancare solide, de bisericile maghiare, de numeroase asociatii culturale, precum si de o retea puternica de cooperative.

Partidul  se considera aparatorul intereselor intregii minoritati maghiare din Romania, desi existau si etnici maghiari care aveau orientari politice diferite, alegand inclusiv  Partidul Comunist din Romania, sau Federatia Partidelor Socialiste.

Partidul Maghiar, ca si alte organizatii politice din Romania, a cunoscut numeroase framantari interne.

Unii reprezentanti ai comunitatii   acuzau autorităţile române de tratament discriminatoriu, înaintând nenumărate plângeri Societăţii Naţiunilor, chemând personalităţi occidentale în Transilvania pentru a constata „relele tratamente”.

In vara anului 1927 un grup de carturari in frunte cu Kecskemethy Istvan, profesor la Institutul Teologic Protestant, si scriitorul Kos Karoly, au adresat un apel „Catre poporul maghiar din Ardeal”, in care afirmau ca au fost in mod constant calomniati de politicienii maghiari care nu mai reprezinta interesele minoritatii maghiare si, in consecinta, anuntau formarea Partidului Popular Maghiar.

Acest nou partid n-a avut insa prea multi sorti de izbinda, liderii Partidului Maghiar reusind sa anihileze tendinta de divizare a maghiarimii din Romania.

Intre anii 1918- 1921 a avut loc in Romania o ampla reforma agrara, in urma careia au fost improprietariti si 206.265 de cetateni romani apartinind minoritatilor nationale, dintre acestia 46.069 erau maghiari.

Cu prilejul aplicarii acestei reforme, s-a creat o alta problema, cea a “optantilor”, adica a celor aproximativ 260 de mari proprietari din Transilvania, care au optat pentru cetatenia maghiara si care, conform legii agrare din Romania, au fost expropriati.

Acestia au acuzat statul roman ca i-a expropriat doar pentru ca erau maghiari si au cerut sa fie exceptati de la aplicarea legii.

Partidul Maghiar, sustinut de guvernul de la Budapesta, a desfasurat o ampla campanie in strainatate in problema optantilor, sustinand ca guvernul roman nu respecta prevederile Tratatului minoritatilor si pe cele ale Tratatului de la Trianon.

Aceasta chestiune a ajuns si la Societatea Natiunilor si la Curtea Internationala de Justitie de la Haga.

 De fapt, sub pretextul acestei probleme a optantilor, Partidul Maghiar si guvernul de la Budapesta incercau sa acrediteze pe plan international ideea ca exista o “problema a Transilvaniei”, ramasa nerezolvata de Tratatul de la Trianon.

Timp de sapte ani, Romania a fost confruntata cu aceasta problema a optantilor maghiari, a caror cauza era  aparata de guvernul Ungariei.

Odata cu realizarea Unirii de la 1918, limba romana devenea limba oficiala a noului stat creat, iar daca insusirea limbii romane de catre celelate minoritati nu a constituit o problema, a existat totusi o rezistenta din partea unor functionari de etnie maghiara , care au refuzat sa-si insuseasca si sa foloseasca limba oficiala a tarii.

Daca inainte de 1918 in Transilvania nu exista nici o scoala cu limba de predare romana intretinuta de statul ungar, dupa aceasta data statul roman si-a asumat sarcina de a sustine financiar toate scolile de stat cu predare in limbile minoritatilor nationale.

In 1920, Universitatea maghiara din Cluj a devenit universitate romaneasca, continuand sa fie frecventata de un numar mare de studenti apartinind minoritatilor nationale.

 Unele dintre nemultumiri era legata de “romanizarea” Universitatii maghiare din Cluj, dar si de incetarea activitatii unor scoli de stat in limba maghiara,   si de insuficientul  sprijin material din partea statului.

In ciuda acestor divergente, viata culturala si sociala a maghiarilor din Romania decurgea relativ normal.

Spre exemplu, in 1922 existau 144 de publicatii in limba maghiara (numarul lor va fi de 192 in 1929) si circa zece teatre.

Numarul scolilor primare depasea 560. Tot in acea perioada au primit autorizatie de functionare si 10 teatre maghiare.

Al doilea razboi mondial avea sa tulbure intreaga Europa.

In 1940, in urma Dictatului de la Viena, Romania a fost silita sa cedeze Transilvania de nord, Ungariei.

Pe acest teritoriu, conform recensamantului din anul 1941, traiau circa 2,5 milioane de oameni, dintre care 52,1 la suta erau maghiari si 41,5 la suta romani.

In schimb, pe portiunea din Transilvania care a mai ramas Romaniei, se mai aflau circa o jumatate de milion de etnici maghiari.

Odata cu incheierea razboiului si dupa semnarea Tratatului de pace de la Paris, la 10 februarie 1947, intregul Ardeal de nord este retrocedat Romaniei.

In 1951, in urma unei noi impartiri teritoriale (confirmata prin Constitutia din 27 septembrie 1952), dar a presiunii sovieticilor, Romania accepta sa creeze o Regiune  Autonoma Maghiara in zonele locuite majoritar de catre secui.

Capitala regiunii, care va functiona timp de opt ani, a fost la Targu-Mures.

Regiunea Autonomă Maghiară (în maghiară Magyar Autonóm Tartomány), cunoscută şi ca Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, a fost o regiune care a existat între septembrie 1952 şi februarie 1968.

Între 1952 – 1968, suprafata acesteia a fost de aprox. 13.550 km², iar populaţia număra cca. 730.000 locuitori. Limbile oficiale ale regiunii au fost româna şi maghiara.

In 1950 avusese loc reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic şi transformarea celor 58 de judeţe existente pana atunci  în 28 de regiuni şi 177 de raioane.

Doi ani mai târziu, în 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în urma căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele Regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară în cadrul împărţirii administrative a României (1960-1968).

O nouă reorganizare are loc în 1960 când este adopatată noua denumire de Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară.

 

 

 Două raioane, care până în 1952 aparţinuseră Regiunii Mureş, locuite în majoritate de români (Luduş şi Tîrnăveni), trec de la Regiunea Cluj la Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, iar două raioane, cu populaţie majoritar maghiară, (Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, cu 85,3% respectiv 90,2% maghiari conform recensământului din 1956), care între 1950-1952 aparţinuseră Regiunii Stalin, revin Regiunii Braşov (succesoarea Regiunii Stalin).

 Odată cu aceste modificări proporţia populaţiei maghiare scade de la 77,3% la 62,2%.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost desfiinţată prin noua organizare teritorială adoptată în februarie 1968.

În 1968 Guvernul României a renunţat la organizarea administrativă de tip sovietic şi a reinstaurat judeţul ca unitate administrativă, sistem care este folosit şi în ziua de astăzi.

Din acest motiv, Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost impartită în judeţe, nedelimitate pe bază etnică.

Două judeţe noi au fost formate din ultimul teritoriu al Regiunii Mureş-Autonomă Maghiară: Mureş şi Harghita, în timp ce judeţul Covasna s-a format, în cea mai mare parte, din fosta Regiune Braşov.

Evenimentele revolutionare din 1956 de la Budapesta, au indus schimbari importante in relatia dintre guvernantii de la Bucuresti si maghiarii din Transilvania.

Un eveniment, care va marca negativ comunitatea maghiara s-a petrecut  in anul 1959, cand autoritatile comuniste  decid desfiintarea Universitatii maghiare din Cluj,hotarand totodata catoate unitatile scolare in limba maghiara sa fie incorporate in scoli romanesti.

In a doua jumatate a anilor ’60, presiunea asupra minoritatilor etnice s-a intensificat, prin promovarea national-comunismului.

Sub regimul comunist, toata populatia Romaniei a avut de suferit (fie ca privatiunile au fost politice sau de ordin material), insa viata minoritatilor etnice – indeosebi a celei maghiare – a fost ingreunata de o serie de masuri premeditate ale autoritatilor:   utilizarea intr-o masura tot mai mica de-a lungul anilor a invatamantului in limba materna, discriminarea neoficiala in ce priveste accederea in institutiile de invatamant sau in functii publice, deposedarea de unele  bunuri  comunitare, cenzura publicatiilor etc.

Nu in ultimul rand, trebuie consemnate eforturile autoritatilor comuniste de a rupe legaturile firesti dintre comunitatile maghiare si bisericile traditionale, acestea din urma – in ciuda diviziarii confesionale – contribuind masiv de-a lungul timpului la mentinerea constiintei nationale a maghiarimii.

In aceste conditii, opozitia tacuta si neorganizata fata de regimul comunist, a avut un caracter special in randul minoritatii maghiare.

In cazul maghiarilor din Romania, problema rezistentei a fost mult mai complexa, ea  asociindu-se nu doar cu adversitatile ideologice, dar capatand  in plus si o incarcatura nationalist- sovina.

Surse: Scritube.com, divers.ro si Wikipedia

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/27/obiectivul-operativ-transilvania-spionajul-maghiar-in-romania/

Publicitate

Vlahia moravă (Moravská Valaška) -ŢINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMÂNI DIN CEHIA DE AZI. VIDEO

 

 

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

 

 

 

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA

 

 

Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška), este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh,  Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori  între Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.

Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

 

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi.

 

Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Există și voci care susțin că valahii moravi sunt autohtoni în zona Carpaților de nord, fiind urmași ai dacilor romanizați. Multe dintre trăsături îi fac foarte apropiați de maramureșenii din România de azi și din regiunea Transcarpatică, de Valahii pădureni sau măgureni ziși Gorali (de la polonezul și slocacul Gora = Codru, Pădure, Munte, înrudit cu românescul Mă-Gură, cuvânt din substratul dacic autohton) din nordul Slovaciei, sudul Poloniei și regiunea Silezia din Cehia, iar într-o anumită parte și de Huțulii din Transcarpația și Bucovina, care păstrează un șir de trăsături românești.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei

 

Vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat doar câteva cuvinte.

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost  prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

 

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov

O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia

În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

 

 

   

 

 

 

                        

Sat al valahilor din Moravia

 

 

În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.

Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.

Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor.

După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.

Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.

In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost  crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei bărbăteşti a fost ucisă în lupte sau executată.

 

 

  

 

Foto: Muzicanţi vlahi

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

 Cel puţin aşa  se scrie  in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată.

Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei –  Valašské Království.

 

Video DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

 

 

 

 

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune de stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite pe post de cartele de reducere în diverse localuri și așezăminte turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Coastei de West,sau Vechea Scoție).

Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe.

După 11 ani de domnie, regele Boleslav I a abdicat. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

 

 

 

 

Pe hartă: Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

 

Harta „Regatului Valah”

 

 

 

Drapelul „regatului Valahiei” (Valašské Království) din Moravia

Foto: Paşaportul unui „cetăţean al regatului valah”

 

 

Blazonul „Ambasadei”Valahiei în Republica Cehă

 

 

Harta răspândirii populaţiilor româneşti în Carpaţii Păduroşi.

 

 

Chiar dacă au pierdut treptat limba română, valahii moravi aparțin filonului cultural românesc prin ocupațiile lor tradiționale de bază, port popular, arhitectură țărănească și de cult, obiceiuri, folclor muzical și coregrafic, precum și prin numele de valahi de care sunt foarte mândri.

 

 

 

Imnul valahilor

 

 

 

          

 

 

 

  Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro;cubreacov.wordpress.com/     

VIDEO: Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, în cele ce urmeaza …

 

 

Senatul Romaniei reinfiinteaza Regiunea Autonoma Maghiara

Bucuresti, Romania/Romanian Global News

joi, 11 februarie 2010

Cu toate ca Proiectul de lege iniţiat de 31 de parlamentari UDMR a primit aviz negativ sau de respingere din partea tuturor comisiilor care l-au examinat, iar Guvernul României a scris, în punctul său de vedere, că nu-l susţine, aducand argumente inclusiv din  legislaţia Uniunii Europene, printr-o complicitate ce frizeaza tradarea, Senatul a adoptat proiectul iredentist maghiar. Proiectul va merge acum la Camera Deputatilor care este camera decizionala. Intr-o scrisoare publica adresata fortelor politice romanesti din Camera Deputatilor, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) face apel la responsabilitate cerand partidelor politice romanesti ca indiferent de ce le desparte, atunci cand este vorba de interesul national romanesc, sa prevaleze in fata oricaror alte angajamente politicianiste sau deosebiri ideologice. „Asa cum Parlamentul Romaniei a demonstrat ca serveste interesul national si in respingerea Legii minoritatilor, pusa din nou pe tapet de catre extremismul maghiar, cerem partidelor politice romanesti din Camera Deputatilor sa dea dovada de responsabilitate si sa respinga revenirea in actualitate a unei creatii staliniste care trezesc inca amintiri dureroase romanilor din Covasna, Harghita si Mures. Formele institutionale pe care extremismul maghiar le pune pe piata publica romaneasca ascund aceleasi reflexe de segregare etnica care au caracterizat masacrele de la Ip si Traznea. Poleiala europeana pe care liderii extremismului maghiar o recita pe la diverse televiziuni ia forma unor mentalitati de grofi, atunci cand ajung in judetele Covasna, Harghita si Mures, iar singura lor forma de dialog devine dictatul si asimilarea celor care nu sunt ca ei”, se arata in scrisoarea publica, adresata de catre Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, partidelor romanesti din Camera Deputatilor. Pentru ca proiectul adoptat tacit de Senat ar putea afecta securitatea nationala, FNRP cere ca CSAT sa verifice daca prin adoptarea acestuia nu se incalca Constitutia si daca complicitatile care au facut posibila adoptarea unui asemenea proiect nu aduc atingere sigurantei nationale. Considerat o tradare fara precedent a intereselor nationale romanesti, proiectul UDMR, de reorganizare a regiunilor de dezvoltare, a trecut ieri, 10 februarie, prin adoptare tacita, de plenul Senatului, transmite Romanian Global News.