CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESPRE DACII LIBERI

Legiunea a V-a Macedonica (Radu Cerghizan) | Pagini de istorie a Turzii

Denumire dată triburilor geto-dace care nu au fost înglobate în provincia romană Dacia şi care au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină (sec. II-IV p.Chr.).

Atât izvoarele literare cât şi descoperirile arheologice arată că dacii liberi au convieţuit în anumite regiuni cu sarmaţii şi cu unele neamuri germanice, cultura lor materială fiind continuu influenţată de civilizaţia romană, consemnează http://www.enciclopedia-dacica.ro.

Deşi dacii liberi au venit în contact cu aceleaşi grupuri de populaţii (romani, sarmaţi, germani), situaţia lor diferea de la o regiune la alta datorită raporturilor care au existat între ei şi grupurile de populaţii mai sus amintite.

Astfel, în Moldova, carpii au reuşit să-şi menţină independenţa faţă de romani şi organizaţi într-o puternică uniune tribală, au dominat pe sarmaţii pătrunşi în teritoriul lor şi au atacat în repetate rânduri Imperiul roman.

În nordul Moldovei şi în zonele adiacente din nord şi est locuiau costobocii a căror cultură materială a atins dezvoltarea sa maximă în sec. II p.Chr. Uniune de triburi dacice libere, care au locuit în nordul şi nord-estul Daciei, menţionată de Ptolemeu (III, 8, 3). Apartenenţa lor etnică la neamul trac este dovedită arheologic, ei fiind creatorii culturii Lipiţa, o cultură prin excelenţă dacică.

Descoperirile arheologice localizează costobocii, în nord-est, aria lor de răspândire fiind bazinul superior şi mijlociu al Nistrului, bazinul superior al Prutului, regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei până în Maramureşul istoric şi Bucovina.

Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în secolul II e.n. când încep o nesfârşită serie de incursiuni în Imperiul roman.

Cel mai puternic atac este cel din anul 170 (vezi harta) când pătrund în Moesia, Thracia şi Macedonia şi ajung până în Ellada în oraşul Eleusis. Trecerea costobocilor prin Dobrogea este menţionată în două epitafe descoperite la Adamclisi. După respingerea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi (trib germanic al vandalilor) să îi atace pe costoboci.

În urma loviturilor suferite în anii 170-172, o parte dintre costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic iar o parte au rămas să convieţuiască cu noii veniţi de neam germanic şi cu sarmaţii. Nordul Moldovei a fost dominat de costoboci până în anul 170 când acest control a fost preluat de carpi. Prin acţiunile lor, costobocii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.

Dar, în spaţiul geografic amintit, cercetările arheologice au scos la suprafaţă vestigii aparţinând nu numai costobocilor, ci şi sarmaţilor, carpilor şi ale unor neamuri germanice. În schimb, dacii liberi din vest, din Crişana (atestaţi arheologic prin aspectul cultural Sântana-Arad), n-au avut aceleaşi condiţii ca cei din Moldova.

Situaţi între romani şi iazigi şi strâmtoraţi în acţiunile lor şi de unii şi de ceilalţi, au trebuit să recunoască fie hegemonia romanilor, fie pe cea a sarmaţilor.

Aceştia din urmă i-au dominat nu atât prin numărul lor mare, cât mai ales pe plan politic şi militar în calitatea lor de triburi clientelare ale Romei.

Descoperirile arheologice făcute în Ungaria, arată că pătrunderea iazigilor metanaşti Câmpia Ungară (Alfold) nu a împins întreaga populaţie dacică spre est, în teritoriul Daciei, aşa cum considera, în mod obişnuit unii cercetători, ci parte din ea a rămas pe loc şi a continuat să convieţuiască cu noii veniţi.

În nord-vestul ţării, la Medieşu Aurit (jud. Satu Mare) a fost documentată masiv populaţia autohtonă dacică, împreună cu unele elemente de tip vandalic (în special în necropolă). Situaţia din Muntenia îşi are şi ea particularităţile ei.

Încercuită, de Imperiul roman, temporar stăpânită şi continuu supravegheată, această regiune nu oferea locuitorilor ei aceleaşi condiţii de dezvoltare pe care le aveau dacii liberi din Moldova, care îşi puteau permite să facă incursiuni în Imperiu şi să reclame subsidii de la romani (Petrus Patricius, frag.8).

Misterioasa civilizaţie a carpilor, urmaşii dacilor liberi - Secretele lui  Lovendal

În Câmpia Română, o parte din aşezările getice şi-au încetat existenţa în pragul erei noastre (acţiunile lui S. Aelius Catus, despre care Strabo (VII, 3, 10) spune că a strămutat în sudul Dunării 50.000 de geţi), altele în timpul campaniei lui T. Plautius Silvanus Aelianus (care a transferat în Imperiu 100.000 de transdanubieni, CIL, XIV, 3608), iar o parte dintre ele au fost distruse cu ocazia războaielor dintre daci şi romani din timpul lui Decebal.

În schimb, populaţia geto-dacică, a continuat să trăiască neîntrerupt în zona subcarpatică, prezenţa ei fiind demonstrată din plin de descoperirile arheologice făcute la Drajna de Sus (jud. Prahova), Tîrgşor (jud. Prahova), Cetăţeni (jud. Arges) etc. Începând cu mijlocul sec. II p.Chr., geto-dacii retraşi în regiunea subcarpatică se extind către Dunare, încurajaţi şi de creşterea puterii carpilor din Moldova şi în felul acesta, treptat, micşorează, sfera de acţiune a sarmaţilor.

Costoboci | Istorie si Numismatica

Se ajunge astfel, ca în sec. III p.Chr., întreg teritoriul Munteniei, de la Dunăre la Carpaţi, să fie repopulat de geto-daci, aşa cum demonstrează descoperirile arheologice de tip Militari-Chilia.

Izvoarele scrise antice consemnează că în repetate rânduri au avut loc conflicte armate între romani şi diverse grupuri de daci liberi, în urma cărora, unora dintre împăraţi li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius, Constantin cel Mare) sau cel de Dacicus Maximus (Maximinus, Decius, Gallien, Aurelian).

Descoperirile arheologice arată că, după, retragerea stăpânirii romane din Dacia, unii daci liberi pătrund pe teritoriul fostei provincii, revitalizind astfel elementul dac şi făcându-l să reziste şi să iasă victorios din confruntarea cu neamurile germanice şi alţi migratori.

Publicitate

11/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

COSTOBOCII- VITEAZUL NEAM AL DACILOR LIBERI

Quantcast

COSTOBOCII

 Apartenenta  etnică a triburilor  de daci liberi care au locuit în partea de nord si nord-est al Daciei,poate fi dovedită cu prisosință pe cale arheologică. Astfel, cultura Lipița, ai cărei creatori sunt considerati costobocii, este o cultură prin excelență dacică, fapt subliniat de toti cercetătorii buni cunoscători ai materialului arhelogic.

Descoperirile arheologice ajută si la localizarea costobocilor,o  problemă controversată si greu de rezolvat pe baza izvoarelor literare antice. Aria de răspגndire a culturii Lipița cuprinde bazinul superior si mijlociu al Nistrului si cel superior al Prutului, respectiv regiunile Stanislav, Lvov si Cernăuti, din vestul Ucrainei, incluzând deopotrivă Maramuresul (istoric) si Bucovina.

 Izvoarele  arheologice din faza mai veche (sec.I î.e.n.-I e.n.) își găsesc analogii în așezările de tip Poiana-Răcătău-Tinosul, iar cele din faza mai nouă (sec.II-III.e.n.) în cadrul culturii carpice, unele deosebiri explicîndu-se prin situarea culturii Lipița la periferia lumii geto-dacice.

Costobocii (numiţi şi Koistobokoi, Coisstobocensis) au fost unul din  triburile dacice care  au rămas independente până la sfârşitul secolului II d.Ch .

Ei aparţin marelui popor trac şi sunt traci, în aceeaşi măsură ca şi geto-dacii. Atestaţi de Dio Cassius și de Ptolemeu printre cele 15 triburi dace, costobocii au apărut distinct in istorie după cucerirea Daciei de către romani, ca fiind un trib aparţinând aşa-zişilor “daci liberi” (necuceriţi de romani) .

Majoritatea istoricilor au argumentat originea dacă a costobocilor , dar unii consideră că originea acestui trib din nordul Daciei Romane este incertă.

Au existat  şi opinii privind o origine germanica/gotică , sau o origine sarmato-scitică și chiar o origine slavă.

Caracterul traco-dacic al costobocilor este sigur şi după Mullenhoff, care afirmă despre  costoboci că nu puteau fi  slavi ,deoarece în acea perioadă (sec. II e. n.) slavii nu se aflau în acea regiune.

O inscripţie descoperită la Roma (Muratori 1039) atestă  un rege al costobocilor numit Pieporis al acestui trib dacic.

“D. M. Ziai Tiati fil. Dacae uxori Piepori regis Coisstobocensis Natoporus et Drilgisa aviae cariss. b. m. fecer.” .

În Dacia Romană, oraşele asociate cu costobocii şi regele lor Pieporis par să fi fost Piroboridava (capitală), Tamasidava , Utidava şi Trifulon etc .

Pornind de la rădăcinile indo-europene ale numelor dacice, cuvântul costoboci ar însemna „străluciţii”

Interpretând hărţile lui Ptolemeu, G. Schutte, arată că au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii “transmontanoi” (extremitatea nordică a Carpaţilor, locuitori ai oraşului Setidava) şi costobocii din Dacia Romană.

Atributul transmontanoi a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferenţia geografic cele două grupuri de costoboci .

În lucrarea sa Getica, Vasile Pîrvan a admis şi el această interpretare .
Un alt nume asociat cu un rege costoboc este Bithoporus.Observăm că
 Pieporus, Natoporus şi Bithoporus sunt nume daco-trace .

Teritoriul ocupat de costoboci nu se poate stabili cu precizie, iar părerile savanţilor sunt împărţite, fapt datorat impreciziei informaţiilor furnizate de geograful Ptolemeu , care în cartea III, 8, 3, situează teritoriul costobocilor „dans la Dacie d’avant la conquete romaine” şi în cartea III, 5, 9, acesta este plasat „dans la Sarmatie européenne” .


Majoritatea cercetătorilor, printre care şi K. Mullenhoff, H. Kiepert, R. Much, L. Schmid, sunt de părere că teritoriul ocupat de costoboci este cel de lângă riul Mureș şi pe cursul superior al Tisei .
Theodor Mommsen îi situa mai la sud, în zona de NE a Mării Negre .


 HARTA DACIEI ÎN TIMPUL STĂPÂNIRII ROMANE

 

 

Costobocii, ca și Carpii, au lăsat o bogată mostenire în perioada de început a migratiei popoarelor. Prin actiunile militare întreprinse în sec.II-III e.n.,costobocii si carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.

 Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec.II, când o serie de izvoare literare si epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul Roman.

Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia si Macedonia, ajungând până în Ellada și profanând templul din orasul Eleusis.

Urmările incursiunilor costobocilor sunt amintite de inscripţia din oraşul Tropaeum Traiani (Dobrogea) în care este pomenit Daizus Comozoi „ucis de costoboci” şi de două inscripţii de la Callatis (Mangalia), în care se arată că zidurile oraşului au fost reconstruite după ce fuseseră distruse de atacatori.

O altă inscripţie îl aminteşte pe un anume Lucius Vetilius Gratus Julianus care a luptat contra costobocilor prin Achaia şi Macedonia.

 După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingii, de neam germanic, să-i atace pe costoboci.

În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte din costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, ia altii au continuat să trăiască pe teritoriile de bastină, alături de nou veniții de neam germanic si sarmat.

 Nordul Moldovei, zonă de interferentă între cultura carpică si cea de tip Lipița, a fost , asa cum arată descoperirile arheologice,dominat de costoboci până în anul 170 e.n., după această dată regiunea respectivă intrând sub controlul carpilor.


  Costobocii erau oameni de la munte, oameni puternici  care ştiau a mânui barda şi securea ,fiind inegalabili în luptele corp la corp.

Aceşti soldaţi aprigi ,care se numărau  printre cei mai buni războinici traci , plecau la luptă  îmbrăcaţi cu o vestă de piele ce putea să-i apere împotriva săgeţilor şi a loviturilor săbiilor drepte , dar mai puţin impotriva săbiilor încovoiate .

Purtau scut din bronz şi topor din bronz.

Mai tîrziu ,cînd a apărut fierul , n-au renunţat la bronz , care era mai usor de procurat , şi arma era mai uşor de mănuit ca cea de fier .   

  Războinici neînfricați ,ei erau în prima linie pe cîmpul de luptă, împreună cu DRAPANAII .

Drapanaii erau ” trupe de șoc “ formate din luptători dîrji şi fără frică de moarte ,ce luptau cu bustul gol  înarmaţi cu sabie dreaptă ,care cînd lovea făcea răni grave şi urâte .

Cînd Drapanai  atacau , făceau în linia de luptă a duşmanului o breşă,o spărtură, pe unde intrau ceilalţi luptători .

 

SURSE

enciclopedia-dacica

dracones

14/11/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Vlahia moravă (Moravská Valaška) -ŢINUTUL AUTONOM Al VLAHILOR / ROMÂNI DIN CEHIA DE AZI. VIDEO

 

 

Desen de epocă, din anul 1787 care reprezintă un cioban valah din Brumov, Moravia.

 

 

 

REGIUNEA AUTONOMA VLAHA DIN CEHIA

 

 

Vlahia moravă (în cehește Moravská Valaška), este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, fiind o străveche «Românie populară» întemeiată în secolul X de către păstorii români aflați la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

După cronicarul bizantin Ioannis Skylițes, un schimb de populații a avut loc între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei, în anul 976: o parte din Sârbii din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt Sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci, denumit Morava), în locul Românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”.

Integraţi în regatul ceh,  Vlahii din Moravia, au fost cu precădere ciobani şi negustori  între Imperiul german,Polonia,Transilvania şi Balcani.

Încetul cu încetul şi-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte, şi anumite specificităţi culturale, culinare şi muzicale.

 

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi.

 

Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Există și voci care susțin că valahii moravi sunt autohtoni în zona Carpaților de nord, fiind urmași ai dacilor romanizați. Multe dintre trăsături îi fac foarte apropiați de maramureșenii din România de azi și din regiunea Transcarpatică, de Valahii pădureni sau măgureni ziși Gorali (de la polonezul și slocacul Gora = Codru, Pădure, Munte, înrudit cu românescul Mă-Gură, cuvânt din substratul dacic autohton) din nordul Slovaciei, sudul Poloniei și regiunea Silezia din Cehia, iar într-o anumită parte și de Huțulii din Transcarpația și Bucovina, care păstrează un șir de trăsături românești.

Chiar ei, cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei

 

Vlahii moravi au fost dintotdeauna neamuri de păstori, ciobănitul şi creşterea animalelor fiind în mod tradiţional ocupaţia lor de bază.

Din nefericire, fiind obligaţi de condiţiile geografice să trăiască înconjuraţi de o mare de slavi, vlahii moravi şi-au pierdut treptat graiul românesc iniţial, din care au mai păstrat doar câteva cuvinte.

Dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

De fapt, aceşti oameni vorbesc o limbă distinctă, un dialect bizar, de neînţeles, cuprins din cuvinte cehe, slovace şi arhaisme româneşti.

Românitatea lor a fost  prezervată exemplar în cultura, ethosul, foclorul, cântecele şi costumele lor, precum şi în „arta” ciobănitului, ocupaţie la care nici cehii, nici slovacii nu se pricep atât de bine precum ei.

 

Ciobanii războinici care au speriat dinastia de Habsburg şi Muzeul Vlahilor din Roznov

O altă perioadă de migraţie şi stabilire a păstorilor români în Moravia a fost aceea în care rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg.

Conform istoricului Ştefan Meteş care a publicat în anul 1977 lucrarea „Emigrări româneşti din secolele XII-XX”, ultima mare migrare medievală a românilor în Moravia a avut loc în perioada tulbure şi presărată de războaie şi invazii, în care guvernator al Transilvaniei era Iancu de Hunedoara.

Regiunea Valassko din Moravia

În Evul Mediu şi în perioada renascentistă, valahii moravi au trăit ca oameni liberi şi prosperi, care datorită dârzeniei lor aveau numeroase obligaţii militare. Încă din perioada medievală, valahii moravi au dus o viaţă culturală şi politică separată de cea a grupurilor etnice cu care se învecinau.

Conform documentelor vremii, vlahii de aici trăiau de asemenea după regulile impuse de faimosul Drept Cutumiar Valah sau Jus Valachorum, denumit şi Lex Anitqua Valachorum.

Cronicarul Jan Amos Comenius relatează în anul 1620 despre ei ca : „Moravii din munţii de lângă Vsetin îşi spun valahi şi sunt un neam deosebit de războinici…Ei refuză să acepte legile Habsburgilor şi timp de trei ani încheiaţi şi-au apărat libertatea cu săbiile”.

Mai târziu, în anul 1624, acelaşi cronicar nota că: „Locuitorii din Vsetin şi din împrejurimi continuă să reziste cu armele şi nu pot fi convinşi în niciun fel să renunţe la credinţa lor ortodoxă”.

 

 

   

 

 

 Sat al valahilor din Moravia.

                        

Sat al valahilor din Moravia

 

 

În secolele următoare, doar o parte a valahilor moravi a continuat să-şi păstreze credinţa ortodoxă, majoritatea convertindu-se la protestantism.

Din aceste motive, Biserica Catolică şi regii Habsburgi au trecut la represalii: „Locuitorii din Valassko sunt valahi care sunt infractori primejdioşi”, scriau cronicile vremii, în timp ce în arhivele oraşului Zlin din anul 1621 stă scris că : „Valahii sunt turbaţii de care nu putem să scăpăm”.

În acelaş an, Albrecht von Wallenstein, comandantul militar din aprtea regimului Habsburgilor al regiunii Vsetin se plângea de valahii care nu mai vroiau să lupte sub comanda sa, iar un alt comisar al Habsburgilor scria că „ Valahii sunt din firea lor înclinaţi să fraternizeze cu duşmanii”.

În faţa Habsburgilor, păstorii războinici valahii au opus o rezistenţă dârză. Ciobanii români au efectuat numeroase raiduri de pedepsire şi răzbunare faţă de autorităţi.

Valahii moravi au mers până într-atât încât au jefuit şi incendiat oraşele Malenovice, Zlin şi Valasske Mezinci.

Disperat, Wallenstein se plângea împăratului că valahii luptă organizaţi în cete şi în primii ani de război, aceşti ciobani luptători ieşeau mereu victorioşi în luptele cu trupele imperiale.

Datorită vitejiei lor, alături de valahi au venit şi protestanţii unguri, astle că ân anul 1621 toată Moravia de la est de râul Morava era controlată de valahi. Însă după înfrângerea ungurilor şi valahilor de către Habsburgi în urma bătăliei de la Olomuc.

Valahii nu s-au supus niciodată cu adevărat, chiar dacă autorităţile austriece au recurs inclusiv la execuţii publice pentru a-i înspăimânta.

Astfel că trupele de ciobani români au intrat într-o alianţă neobişnuită alături de ungurii care se aliaseră cu turcii, şi au atacat Vsetin-ul şi ajungând până aproape de Brno.

Cu toate acestea, ei nu au continuat lupta alături de unguri, deoarece păstrau încă o duşmănie ancestrală contra turcilor.

După pacea semnată în anul 1624 între unguri şi Habsburgi , cei din urmă s-au folosit de această oportunitate şi i-au atacat pe valahi lângă Vsetin.

Dârzenia şi furia ciobanilor războinici a fost fără margini, cronicile notând cu uimire că aceste clanuri de păstori luptători au măcelărit armatele Habsburgilor şi au capturat oraşul Lukov după care s-au aliat cu trupele daneze şi împreună, într-o premieră istorică absolută şi neaşteptată, ciobanii noştrii şi armatele regatului Danemarcei au capturat oraşul Hranice în anul 1626.

Contra-atacul lui Wallenstein i-a forţat să se retragă în munţii lor, iar ultima răscoală a valahilor moravi a avut loc în anul 1640, când păstorii au profitat de invazia suedezilor în Moravia.

Alianţa dintre suedezi şi valahi a fost una de succes până în momentul în care suedezii s-au retras în anul 1643, pentru a lupta cu danezii.

In anul 1644, o campanie masivă a Habsburgilor contra vlahilor a dus la o victorie completă a autorităţilor austriece.

Represaliile au fost  crude, culminând cu incendierea satelor vlahe, dezarmarea populaţiei, distrugerea recoltelor şi confiscarea animalelor domestice, în timp ce aproximativ 20% din totalul populaţiei bărbăteşti a fost ucisă în lupte sau executată.

 

 

  O trupă folclorică din Valahia Moravă.

 

Foto: Muzicanţi vlahi

 

Valahii care au fugit au fost urmăriţi de trupele imperiale şi ucişi pe loc. Istoricii susţin că în timpul acelei adevărate campanii de exterminare, circa o treime din populaţia vlahilor moravi a fost ucisă.

Vlahilor rămaşi în viaţă le-a fost impus să jure credinţă Habsburgilor şi să se convertească la catolicism, în caz contrar fiind condamnaţi la moarte.

 Cel puţin aşa  se scrie  in Conscriptio Valassko din 16 februarie 1644. În urma acelei campanii de exterminare, fraţii noştri vlahi din Moravia nu şi-au mai revenit niciodată.

Din acel moment, vlahii şi-au pierdut progresiv limba şi credinţa, supravieţuind doar etnic, folcloric şi cultural.

In prezent, vlahii din Cehia şi Slovacia se bucură de toate drepturile care se cuvin unei asemenea minorităţi etnice care a contribuit în timp la civilizaţia şi cultura Carpaţilor de nord-vest.

În Cehia, spre exemplu, autorităţile sunt mândre de moştenirea culturală, istorică şi spirituală pe care au adus-o valahii în Tatra.

Drept dovadă, acolo, în oraşul Roznov (avem un oraş cu nume similar şi în Romania) există un mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Valahe, care găzduieşte numeroase colecţii şi piese unice din patrimoniul acestor români, prea puţin cunoscuţi în România.

Regiunea autonomă are reputația de zonă etnofolclorică distinctă. Pornind de la identitatea culturală și istorică distinctă a regiunii, un grup de entuziaști a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei –  Valašské Království.

 

Video DOCUMENTAR DESPRE VECHILE OCUPAȚII ALE VALAHILOR MORAVI

 

 

 

 

STATUL FICTIV REGATUL VALAHIEI

Valahii moravi au un simț al umorului bine dezvoltat. În mai 1997 un grup de entuziaști valahi moravi (Pavel Kosik, Tomaš Harabiš, Boleslav Polívka și alții) a proclamat statul fictiv Regatul Valahiei (Valašské Království, Wallachian Kindom), care dispune de stemă, drapel, cetățenie, imn, monedă proprie (iurovalsarul), ambasade și consulate, o Cartă a drepturilor și libertăților, o Universitate, un Ordin cavaleresc, o fabrică de țuică de prune, emite pașapoarte (peste 90 000, care sunt folosite pe post de cartele de reducere în diverse localuri și așezăminte turistice sau de agrement din regiune), revendicând un teritoriu (după modelul statelor fictive Teritoriul Independent al Coastei de West,sau Vechea Scoție).

Inițiatorii Regatului Valahiei l-au înregistrat cu statut de SRL, acesta dobândind personalitate juridică cehă.

Primul rege care a urcat pe tronul Valahiei este Boleslav I (Bolek) Polívka (actor de comedie), iar Tomaš Harabiš exercită funcția de ministru de Externe.

După 11 ani de domnie, regele Boleslav I a abdicat. În prezent tronul Valahiei este ocupat de regele Vladimir al II-lea Zhanel.

Astfel, proiectul turistic al statului fictiv Regatul Valahiei a dinamizat substanțial activitatea turistică din regiunea autonomă a Valahiei morave.

 

 

 Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă - foto - cubreacov.wordpress.com

 

Pe hartă: Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Valahia moravă – foto – cubreacov.wordpress.com

 

Imagini pentru paşaport cetăţean regatului morav al vlahilor

Harta „Regatului Valah”

 

 

 

Imagini pentru drapelul regatului morav al vlahilor

Drapelul „regatului Valahiei” (Valašské Království) din Moravia

Imagini pentru paşaport cetăţean regatului morav al vlahilor

Foto: Paşaportul unui „cetăţean al regatului valah”

 

 Blazonul ”Ambasadei” Valahiei morave la Karlovy Vary - foto - cubreacov.wordpress.com

Blazonul „Ambasadei”Valahiei în Republica Cehă

 

 

Imagini pentru drapelul regatului morav al vlahilor

Harta răspândirii populaţiilor româneşti în Carpaţii Păduroşi.

 

 

Chiar dacă au pierdut treptat limba română, valahii moravi aparțin filonului cultural românesc prin ocupațiile lor tradiționale de bază, port popular, arhitectură țărănească și de cult, obiceiuri, folclor muzical și coregrafic, precum și prin numele de valahi de care sunt foarte mândri.

 

 

 

Imnul valahilor

 

 

 

          

 

 

 

  Surse : Wikipedia.ro; Descopera. ro;cubreacov.wordpress.com/     

VIDEO: Istoricul Mircea Dogaru dezvolta informatiile despre vlahii din Cehia, în cele ce urmeaza …

 

 

10/04/2013 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: