DESPRE DACII LIBERI

Denumire dată triburilor geto-dace care nu au fost înglobate în provincia romană Dacia şi care au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină (sec. II-IV p.Chr.).

Atât izvoarele literare cât şi descoperirile arheologice arată că dacii liberi au convieţuit în anumite regiuni cu sarmaţii şi cu unele neamuri germanice, cultura lor materială fiind continuu influenţată de civilizaţia romană, consemnează http://www.enciclopedia-dacica.ro.

Deşi dacii liberi au venit în contact cu aceleaşi grupuri de populaţii (romani, sarmaţi, germani), situaţia lor diferea de la o regiune la alta datorită raporturilor care au existat între ei şi grupurile de populaţii mai sus amintite.

Astfel, în Moldova, carpii au reuşit să-şi menţină independenţa faţă de romani şi organizaţi într-o puternică uniune tribală, au dominat pe sarmaţii pătrunşi în teritoriul lor şi au atacat în repetate rânduri Imperiul roman.

În nordul Moldovei şi în zonele adiacente din nord şi est locuiau costobocii a căror cultură materială a atins dezvoltarea sa maximă în sec. II p.Chr. Uniune de triburi dacice libere, care au locuit în nordul şi nord-estul Daciei, menţionată de Ptolemeu (III, 8, 3). Apartenenţa lor etnică la neamul trac este dovedită arheologic, ei fiind creatorii culturii Lipiţa, o cultură prin excelenţă dacică.

Descoperirile arheologice localizează costobocii, în nord-est, aria lor de răspândire fiind bazinul superior şi mijlociu al Nistrului, bazinul superior al Prutului, regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei până în Maramureşul istoric şi Bucovina.

Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în secolul II e.n. când încep o nesfârşită serie de incursiuni în Imperiul roman.

Cel mai puternic atac este cel din anul 170 (vezi harta) când pătrund în Moesia, Thracia şi Macedonia şi ajung până în Ellada în oraşul Eleusis. Trecerea costobocilor prin Dobrogea este menţionată în două epitafe descoperite la Adamclisi. După respingerea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi (trib germanic al vandalilor) să îi atace pe costoboci.

În urma loviturilor suferite în anii 170-172, o parte dintre costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic iar o parte au rămas să convieţuiască cu noii veniţi de neam germanic şi cu sarmaţii. Nordul Moldovei a fost dominat de costoboci până în anul 170 când acest control a fost preluat de carpi. Prin acţiunile lor, costobocii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.

Dar, în spaţiul geografic amintit, cercetările arheologice au scos la suprafaţă vestigii aparţinând nu numai costobocilor, ci şi sarmaţilor, carpilor şi ale unor neamuri germanice. În schimb, dacii liberi din vest, din Crişana (atestaţi arheologic prin aspectul cultural Sântana-Arad), n-au avut aceleaşi condiţii ca cei din Moldova.

Situaţi între romani şi iazigi şi strâmtoraţi în acţiunile lor şi de unii şi de ceilalţi, au trebuit să recunoască fie hegemonia romanilor, fie pe cea a sarmaţilor.

Aceştia din urmă i-au dominat nu atât prin numărul lor mare, cât mai ales pe plan politic şi militar în calitatea lor de triburi clientelare ale Romei.

Descoperirile arheologice făcute în Ungaria, arată că pătrunderea iazigilor metanaşti Câmpia Ungară (Alfold) nu a împins întreaga populaţie dacică spre est, în teritoriul Daciei, aşa cum considera, în mod obişnuit unii cercetători, ci parte din ea a rămas pe loc şi a continuat să convieţuiască cu noii veniţi.

În nord-vestul ţării, la Medieşu Aurit (jud. Satu Mare) a fost documentată masiv populaţia autohtonă dacică, împreună cu unele elemente de tip vandalic (în special în necropolă). Situaţia din Muntenia îşi are şi ea particularităţile ei.

Încercuită, de Imperiul roman, temporar stăpânită şi continuu supravegheată, această regiune nu oferea locuitorilor ei aceleaşi condiţii de dezvoltare pe care le aveau dacii liberi din Moldova, care îşi puteau permite să facă incursiuni în Imperiu şi să reclame subsidii de la romani (Petrus Patricius, frag.8).

În Câmpia Română, o parte din aşezările getice şi-au încetat existenţa în pragul erei noastre (acţiunile lui S. Aelius Catus, despre care Strabo (VII, 3, 10) spune că a strămutat în sudul Dunării 50.000 de geţi), altele în timpul campaniei lui T. Plautius Silvanus Aelianus (care a transferat în Imperiu 100.000 de transdanubieni, CIL, XIV, 3608), iar o parte dintre ele au fost distruse cu ocazia războaielor dintre daci şi romani din timpul lui Decebal.

În schimb, populaţia geto-dacică, a continuat să trăiască neîntrerupt în zona subcarpatică, prezenţa ei fiind demonstrată din plin de descoperirile arheologice făcute la Drajna de Sus (jud. Prahova), Tîrgşor (jud. Prahova), Cetăţeni (jud. Arges) etc. Începând cu mijlocul sec. II p.Chr., geto-dacii retraşi în regiunea subcarpatică se extind către Dunare, încurajaţi şi de creşterea puterii carpilor din Moldova şi în felul acesta, treptat, micşorează, sfera de acţiune a sarmaţilor.

Se ajunge astfel, ca în sec. III p.Chr., întreg teritoriul Munteniei, de la Dunăre la Carpaţi, să fie repopulat de geto-daci, aşa cum demonstrează descoperirile arheologice de tip Militari-Chilia.

Izvoarele scrise antice consemnează că în repetate rânduri au avut loc conflicte armate între romani şi diverse grupuri de daci liberi, în urma cărora, unora dintre împăraţi li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius, Constantin cel Mare) sau cel de Dacicus Maximus (Maximinus, Decius, Gallien, Aurelian).

Descoperirile arheologice arată că, după, retragerea stăpânirii romane din Dacia, unii daci liberi pătrund pe teritoriul fostei provincii, revitalizind astfel elementul dac şi făcându-l să reziste şi să iasă victorios din confruntarea cu neamurile germanice şi alţi migratori.

Publicitate

Ce ne invata istoria oficiala si de ce analele france vorbeau despre DACI in anul 800 e.n

 

 Menţionarea dacilor în analele france, în secolele VIII – IX, exact atunci când istoria oficială ne spune că aceştia s-ar fi transformat în români prin romanizare  

Teoria oficială spune cam aşa:

Principalele etape ale formării poporului român au fost:

• perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia respectiv, secolele I-al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră) când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea romanizatoare a coloniştilor, veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia daco-romană;

• continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul secolului al VIII-lea, populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească. Sursa: istoriiregasite.wordpress.com

Iată şi ce spun cronicile france:

Dacii în analele france (800 – 900)

 

Harta vechii Iazigia, campia panonică, sec. I d.Cr.

Autor: Dragnea Mihai

Analele Regatului Francilor (latină Annales regni Francorum, Annales Laurissenses maiores; germană Reichsannalen) reprezintă o serie de scrieri cu caracter istoric, ce ne informează despre regatul francilor și conducătorii acestuia.

Perioada istorică cuprinsă în aceste anale medievale este 741-829. Personajul central din aceste scrieri este Carol cel Mare, împăratul francilor.

Informațiile din aceste anale sunt prezente și în Analele Sfântului Bertin (latină Annales Bertiniani), scrise în perioada 830-832, în Francia apuseană.

În cea răsăriteană, informațiile din Analele Regatului Francilor spuraviețuiesc în manuscrisele numite Annales Fuldenses, de la mănăstirea Benedictină Fulda.

Aceste manuscrise au fost scrise aproximativ în aceiași perioadă, ca un răspuns la Annales Bertiniani.

În Annales Fuldenses găsim și informații din Annales laureshamenses, scrise la mănăstirea Laurissa.

Aceste manuscrise cuprind o perioadă istorică de 100 de ani (703-803) și au fost copiate în 835.

În Annales regni Francorum, cronicarul lui Carol cel Mare, Einhard[1] îi menționează pe daci în regiunea bazinului mijlociu și superior al Tisei, către Morava și izvoarele Oderului, în fosta Iazigie din perioada antică.

După o campanie militară victorioasă a lui Carol cel Mare, aflăm că acesta „…s-a întors în Francia în triumf, trecând pe la Daci, Iazigi, Moravi…”. [2]

Este evident că locuitorii regiunii dintre Pannonia Inferioară și Dacia Traiană, numiți de către franci „daci”, sunt urmașii dacilor liberi din antichitate.[3]

Și geograful anonim din Ravenna atribuie Daciei teritoriul dintre Tisa și Dunăre.[4] La vremea acestuia, teritoriul respectiv Avarica Barbaria făcea parte din Khaganatul Avar; geograful informându-ne că „în Dacia (teritoriul dintre Tisa și Dunăre) locuiesc avarii”.[5]

Ca și împăratul roman Traian, Carol cel Mare a considerat că nu este în interesul imperiului său să stapânească și Iazigia, urmând ca după cucerirea și desființarea statului avar să-și limiteze granițele Imperiului Carolingian la Dunărea panonică.

Termenul de Dacia mai apare în cronicile francilor, făcându-se referire la triburile slave ale obotriților, care, după spusele lui Einhard, locuiesc în Dacia, fiind numiți și raedenecenti.[6]

Despre acești slavi aflăm că sunt vecini al bulgarilor, având Dunărea ca linie de marcaj între Dacia si Țaratul Bulgar.

Astfel, putem trage concluzia că în secolul al IX-lea, bulgarii nu stăpâneau și teritoriul de la nord de Dunăre, așa cum afirmă istoricii lor.

„DCCCXXIIII. […] Quo cum venisset et ibi natalem Domini celebrasset, allatum est ei, quod legati regis Bulgarorum essent in Baioaria; quibus obviam mittens ipsos quidem usque ad tempus congruum ibidem fecit operiri. Caeterum legatos Abodritorum, qui vulgo Praedenecenti vocantur et contermini Bulgaris Daciam Danubio adiacentem incolunt, qui et ipsi adventare nuntiabantur, ilico venire permisit. Qui cum de Bulgarorum iniqua infestatione quererentur et contra eos auxilium sibi ferri deposcerent, domum ire atque iterum ad tempus Bulgarorum legatis constitutum redire iussi sunt.” [7]

 

Note:

 

Curtean și cronicar franc al Imperiului Carolingian (775-840).

A scris în timpul împăraților Carol cel Mare și Ludovic cel Pios.
”Carolus… per Dacos, Iaziges, Marehenses in Franciam ovans rediit.” Această știre este redată în Res Gestae Avarum din anul 790.
Al. Bărcăcilă, ”Dacia dela Dunăre” a analelor france din secolul al IX-lea. Evenimente și probleme, extras din ”Arhivele Olteniei”, anul XXIII-XXV, nr. 131-148, ianuarie 1944- decembrie 1946, Tipografia Colegiului Național ”Carol I”, Craiova, p.22.
Ioseph Schnetz, Itineraria Romana, volumen alterum, Ravannati anonymi Cosmographia, Lipsiae, 1940, p.V.
Al. Bărcăcilă, op.cit., p.24.
Bernhard Walter Scholz, Nithard, Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard’s Histories, University of Michigan Press, 1970, p.116.
http://www.thelatinlibrary.com/annalesregnifrancorum.html

Bibliografie

 

Bărcăcilă Al., ”Dacia dela Dunăre” a analelor france din secolul al IX-lea. Evenimente și probleme, extras din ”Arhivele Olteniei”, anul XXIII-XXV, nr. 131-148, ianuarie 1944-decembrie 1946, Tipografia Colegiului Național ”Carol I”, Craiova.
Schnetz Ioseph, Itineraria Romana, volumen alterum, Ravannati anonymi Cosmographia, Lipsiae, 1940.
Rosamond McKitterick, History and Memory in the Carolingian World, Cambridge University Press, Cambridge, 2004.
Scholz Bernhard Walter, Nithard, Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard’s Histories, University of Michigan Press, 1970.
http://www.thelatinlibrary.com

Sursa: istoria.md