CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De ce suntem tot noi arătați cu degetul, când la alții e mult mai rău ?

 

 

 

Români, buni europeni. Poliţiştii de la Serviciul Omoruri, pe ...

A emigrat Jack Spintecatorul de la Londra la Bucuresti?!

 La mijlocul  secolului Anglia se confrunta,ca și in anii noștri , cu un flux rapid al imigranților, aceștia provenind în special din Europa si Irlanda, scrie https://infobrasov.net/a-emigrat-jack-spintecatorul-de-la-londra-la-bucuresti.

Începând cu anul 1882,refugiații evrei  scăpati de pogromurile din Rusia  țaristă și din Europa de Est s-au adăugat suprapopulării Angliei, înrăutățind astfel și mai mult condițiile de muncă și de locuire….nu ca in anii nostri . 

 Londra a devenit de atunci foarte aglomerata, fapt ce a avut ca efect dezvoltarea unei numeroase clase … neprivilegiate economic.

Această sărăcie generala a populației la ei , a determinat  multe femei să recurgă la prostituție;practicante si emigrante dar si englezoaice…ca si acum! 

În octombrie 1888, Poliția Metropolitană a estimat că existau peste 2200 de prostituate rezidente în Whitechapel și aproximativ 62 de bordeluri…

Dar pe atunci presa europeana – care nu prea avea corespondenti ”speciali ” la Bucuresti – nu se inflama pentru orice… pîrț si nici telefonie mobila prin intermediul careia orice gagautza din Centrul Vechi se crede „live” corespondent direct al adevaratului adevar despre Romania ,o tzara care este prezentata ca un fel de bordel national condus de   rămășițele comunismului! 

 Mai rau ca azi , la Londra problemele economice erau însoțite de tensiunile sociale, în continuă creștere si  demonstrațiile oamenilor înfometați pe bune , a șomerilor si necajitilor britanici erau un lucru obișnuit pentru autoritățile locale.

Majoritatea crimelor, dintre care multe au fost atribuite doar… lui „Jack Spintecătorul”, au avut loc în a doua jumătate a deceniului 9, deși seria asasinatelor brutale din Whitechapel a persistat cel puțin până în 1991. 

Numeroase crime reprezentau acte abominabile, cum ar fi mutilarea și eviscerarea victimelor, acestea apărând foarte des în presă.

Zvonurile conform cărora omuciderile aveau legătură între ele  au ajuns la debușeuri ale presei și la Scotland Yard  . 

Una dintre epistole conținea un rinichi uman conservat…

În mare parte datorită caracterului brutal al crimelor și promovarea acestora în presă, locuitorii din Whitechapel erau convinși că există un criminal care terorizează anume rezidenții regiunii, conferindu-i acestuia apelativul de „Jack Spintecătorul”

Datele  statistice publicate si anul acesta de Oficiul Național de Statistică din Londra  arată că numărul de crime cu cuțitul în Anglia  a crescut cu șase la sută, atingând un nou nivel record.De asemenea, în ultimul an, cifra totală a omuciderilor a crescut cu zece la sută! 

Ce ar inseamna, ce ar semnifica  aceste procente in comparatie cu Romania cea hulita la Londra , unde nu exista acest teribil „fenomen”?

Potrivit datelor OMS, până în luna martie, in Anglia numărul infracțiunilor înregistrate de poliție în care a fost folosită o armă albă a crescut la 46.265.

 Cea mai mare rată este în capitala Regatului Unit, Londra, unde s-au înregistrat 179 de infracțiuni la 100.000 de oameni, comparativ cu media din restul Angliei și Țării Galilor, de 82 de infracțiuni la 100.000 de locuitori . Dar oricum,foarte mare comparativ cu tara noastra!

De la începutul anului, desi nu mai exista Jack Spintecatorul, numai în Londra au avut loc 68 de crime cu arme albe, potrivit Daily Mail, care a publicat și un tabel cu numele suspecților și locurile unde au fost comise crimele.

Comparativ cu capitala Romaniei , lucrurile sunt total diferite. Climatul cetatenesc si de respectare a legii în România – oricat  le-ar parea unora de ciudat ,față de ce a fost si este azi in Mare Britanie,in Italia, in Spania   deocamdată situația este mult in favoarea noastră! 

Atunci de ce suntem tot noi arătați cu degetul , după principiul…că la „altii” e mult mai rău? 

03/08/2020 Posted by | analize | , , , , , , | Lasă un comentariu

DOSARE ULTRASECRETE: PACHETUL LENIN PENTRU RUSIA

STALIN SI LENIN

 

 

  Winston Churchill, in cartea “The World Crisis” (“Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: “Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera.

Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin.

L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <<bacil al ciumei>>.

Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.

Trocul Lenin-Warburg Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul “polonezului” Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.

“Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest – Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann.

S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes. La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: “Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema”.

 Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept “purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate”. In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin).

Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient. Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia.

 

Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

 Bani pentru bolsevici Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare “europeana” (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme.

 In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au “legendat” cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda lui Lenin un “ajutor”de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia Acesti ofiteri germani, “legendati” ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil.

 

Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici. Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.

Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept “canalii”, “tradatori” si “porci”. Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz.

Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara. In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici.

 

Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si “Pravda”.

 

7 august 1917: “Crucea Rosie” americana la Petersburg

In august 1917 – cu doua luni inainte de “revolutie” – la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa “misiune a Crucii Rosii” americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit. “Misiunea Crucii Rosii” americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre “misionari” se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in “medici”, incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane.

“Misiunea” fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului “Cristianja”, ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.

In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, “medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui “Federal Reserve” a SUA.

Alaturi de Thompson, alti “medici” si “infirmieri” vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui “Chase National Bank”), Corse (de la “National City Bank”), Averell Harriman (de la firma “Harriman”, cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.

Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. “Medicii” de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917.

Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau “translatorii rusi” ai grupului de “medici” de pe Wall Street? Primul, “capitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin).

Alt “translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica). Cei 26 de “medici” de pe Wall Street si “translatorii rusi”, condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.

Consecinte Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia. “Washington Post”, din 2 februarie 1918, mentiona in articolul “Give bolsheviki a million” (“Dati bolsevicilor un milion”): “William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria.

 Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila…”

Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de “revolutie” si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii.

Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA “American league to aid and cooperate with Russia”, o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia.

O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la “War Trade Board” (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand “relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia”.

Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 – n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.

 

Vladimir ALEXE

 

Sursa:  ziua.ro

16/07/2013 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

O GRESEALA CAPITALA A LUI NICOLAE CEAUSESCU

Ceausescu la Vatican

La Vatican, papa Paul al VI-lea i-a spus lui Nicolae Ceausescu (26 mai 1973):

”Excelenţă, rugăm Cerul să binecuvânteze activitatea dumneavoastră, pe care noi o urmărim cu mult interes, şi am dori să ne consideraţi nişte umili sprijinitori ai politicii dumneavoastră de independenţă şi suveranitate, pe care o duceţi cu atâta consecvenţă.”

 

 

GREŞEALA FATALĂ A LUI NICOLAE CEAUŞESCU

 

 

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar.

 Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ‘80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.

 Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna!

 Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm!

Prin anii ‘87 – ‘88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.

Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.

 Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989?

Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!

Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”!

 Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite.

 Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte!

 Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.

Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

 Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! K.G.B.-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte.

 Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut „revoluţia”, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat.

Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare.

Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfânt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă?

Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge, de generali şi colonei.

Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori.

La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile? Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

S-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român.

Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori!

Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix!

Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez! Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos încă cu mult înainte de decembrie 1989 şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte. Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ‘70!

Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate!

 Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au asmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.

 Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.

Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta a fost unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Basarabia literara md.

coja i

Prof. univ. dr. Ion Coja

10/04/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 29 comentarii

%d blogeri au apreciat: