ZIUA DE 2 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 iulie în istoria noastră

133 e.n.: Este menționată noua provincie Dacia Porolissensis.

Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia. La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis, apărută într-o diplomă militară a lui Hadrian, descoperită în ruinele castrului roman de la Gherla. La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus.

Harta Daciei romane (106 – 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dacia romană a fost împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior. Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore în vreme ce Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti. Cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

1431: Prima menţiune documentara a ținutului Vrancei: ”Varancha”.

Toponimul Vrancea este atestat printr-un document scris în latinã, datat 2 iulie 1431, în transcrierea VARANCHA.

În româna veche, „frânc”, „frâncu”, însemna „occidental”, „franc”. Etimologia „francea”-„vrancea” este probabilă, mai ales având în vedere vecinătatea zonei Vrancea cu zona populată în evul mediu de sași. 

Referindu-se la acest toponim, VARANCHA, B.P. Hasdeu a emis opinia cã termenul apartine fondului lexical de origine traco-dacicã (Vran ar însemna pădure, munte). 

În Vrancea, la Soveja,  a fost culeasã balada “Miorița”.

Pe aceste locuri se aflã câteva dintre cele mai reprezentative monumente ale rãzboiului de reîntregire nationalã si teritorialã (1916-1918), mausoleele eroilor români de la Mãrãsesti, Mãrãsti, Soveja si Focsani.

1504: A  încetat din viaţă Ştefan cel Mare si Sfânt, domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504 ; (n. 1433, la Borzeşti).

Ştefan cel Mare pictură din Evangheliarul de la Humor (1473)

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare s-a nascut in anul  1433 la Borzești  si a fost fiul domnitorului Bogdan al II-lea si al Doamnei Oltea, din nemul Basarabilor munteni.

A fost opersonalitate marcantă a Evului Mediu românesc, în timpul domniei sale (care a durat 47 de ani, din 14 aprilie 1457) a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare al ţării.

Din acea epocă datează primele cronici, ca şi mănăstirile pictate în „stilul moldovenesc”; 

Iată cum îl descrie Grigore Ureche  în cronica sa: “Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai.

La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

Papa Sixtus al IV-lea  l-a numit “Athleta Christi” (atletul lui Christos),  iar poporul l-a cântat în balade:“Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”.

 Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţara Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică.

După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – bătrîn şi bolnav de gută (i se amputase un  picior ), marele domnitor a inchis ochii, la 2 iulie 1504.

Foto: Mormântul lui  Stefan cel Mare de la Mănăstirea Putna 

Cu însemnarea morţii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române: „Letopiseţul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”.

Redactata din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, această scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoarea literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

A fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă si  utilizată pentru insemnările de istorie a Moldovei din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

“Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său…” (Grigore Ureche).

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptînd de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat puternic.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992 si de atunci este cinstit de poporul credincios in ziua de 2 iulie .

1504: Urcă pe tronul Moldovei,  Bogdan al III-lea (cel “orb”), fiul lui Stefan cel Mare  și al Doamnei Maria Voichița, fiind asociat la domnie încă din 1497.

 

Bogdan al III-lea a fost supranumit “Orbul”,  de cronicaruli Grigore Ureche  (târziu, în secolul al XVII-lea).

Acesta, în letopisețul său, îl numește Bogdan vodă cel Orb și Grozav (în sensul  de groaznic la înfățișare sau grozav, extraordinar în timpul luptelor). 

Ramasese  fără un ochi, posibil în urma bătălie de la Codrii Cosminului din 1497.
La moartea tatălui său avea  25 de ani.

1504: S-a incheiat redactarea lucrarii ”Letopisetul de când cu voia lui Dumnezeu s-a inceput Tara Moldovei”,  prima creatie laica a culturii române scrisa la curtea lui Stefan cel Mare.

Ultima referire din lucrare  fiind despre moartea domnitorului, s-a tras concluzia ca insemnarile s-au incheiat la  2.07.1504.

1752: Jitnicerul ieşean Ştefan Bosie „a cumpărat, la această dată, toate casele de pe uliţa Hagioaiei pentru a ridica o mănăstire în cinstea Sf. Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni (prăznuit la 12 decembrie). Acestuia i s-au alăturat apoi hatmanul Vasile Ruset și negustorul Anastasie Lipscanul din Corfu.

Prima biserică cu hramul „Sf. Spiridon” din Iaşi a fost înălţată şi sfinţită în acel an, după cum spun documentele.

NOTĂ: La 1 ianuarie 1757 domnitorul Constantin Racoviţă-Cehan (1749-1753; 1756-1757) şi mitropolitul Iacob Putneanul (1750-1760) hotărăsc înfiinţarea unui spital în cadrul Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi, căruia i-a dat pentru întreținere moșia domnească de la Târgu Ocna cu vreo 16.000 de hectare și Dealul Sării, la care urmașul său, Scarlat Ghica a adăugat alte cca. 1.200 de hectare.

Acesta va fi cel mai mare spital din Moldova (şi al doilea din ţară ca vechime, după Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, demolat la ordinul lui Ceauşescu în martie 1984), care îşi continuă activitatea şi în prezent.

1838: A apărut, la Braşov, sub conducerea lui George Bariţiu (iar din 1850, a lui Iacob Mureşianu) revista socială şi culturală „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, ca supliment literar al „Gazetei de Transilvania” (apărută în martie acelaşi an).

George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. George Bariț a fost deputat în Dieta Transilvaniei din 1861.

Revista „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a sprijint lupta de emancipare politică şi culturală a românilor transilvăneni.

În paginile revistei au fost publicate articole de istorie, social-politice, filologice și lingvistice, versuri, proză, teatru, teorie și critică literară, folclor și etnografie, traduceri, note, recenzii, bibliografii, îndeplinind un rol important în dezvoltarea culturii românești.

Au fost dezbătute, în spirit iluminist, probleme legate de emanciparea culturală și politică a poporului român, de afirmarea individualității prin limbă și cultură, de organizare a teatrului și învățământului românesc, publicația realizând o legătură mai strânsă între scriitorii români de pe întreg cuprinsul țării.

1849: A fost semnat la Seghedin (Szeged)   de catre Lajos Kossuth, liderul revolutiei maghiare, si de catre Nicolae Balcescu si Cezar Bolliac, reprezentantii emigratiei romane, ”Proiectul de pacificare”

A fost pentru prima dată când într-un document oficial, Principatele Române erau mentionate sub numele de România, iar guvernul revolutionar maghiar recunoștea românilor dreptul de a folosi limba română in administraţie, justiţie si invăţământ, dar și independenţa Bisericii Ortodoxe şi prezenţa românilor în administratia de stat.

1853: La  începutul războiului  Crimeei, armata rusă trece Dunărea şi invadează  Imperiul Otoman.

1865: A încetat din viață la München, statisticianul și economistul român Dionisie Pop Marțian; (n. 1829, Ponor, Alba).

A fost un inițiator al școlii economice protecționiste și primul director al Oficiului Central al Statisticii din România. A organizat primul recensământ modern din România.

1868: S-a născut la Tohanul Nou, generalul şi omul politic român Traian Moşoiu; (d.15 august 1932, Bucureşti).

S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul primului război mondial (1916-1919).

In 1919 generalul Moşoiu a fost numit comandant al Garnizoanei militare Budapesta şi Guvernator Militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa, dupa victoria asupra Ungariei comuniste conduse de Kun Bela.

In perioada 2 martie 1920 – 12 martie 1920, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială.

1875: Deputații liberali demisionează din Parlamentul României.

La 22 iunie la Viena se semnase  Convenția comercială cu Austro-Ungaria, prin care părțile își acordau reciproc clauza națiunii celei mai favorizate. Convenția avea o importanță politică majoră, Guvernul Lascăr Catargiu urmărind recunoașterea de stat a României pe căi ocolite, eludând suzeranitatea Porții.

Pentru a intra în vigoare, la 27 iunie, convenția a fost supusă spre aprobare Adunării Deputaților, stârnind mari proteste. După dezbateri furtunoase timp de două zile, Camera a adoptat proiectul de convenție la 29 iunie și Senatul la 2 iulie.

A doua zi după votul Camerei, ziarul liberal Românul a apărut în chenar de doliu, iar în ziua când Senatul a aprobat convenția, unsprezece deputați liberali, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, au demisionat din Cameră.

1888: Scriitorul Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.

Dramaturgul a fost numit director, prin Decret Regal, cu ajutorul Reginei, la propunerea ministrului instrucțiunii publice Titu Maiorescu.

I.l. Caragiale, Alex. Vaida-Voievod, Dr. Ciuta (Bistrița), Elena Vaida-Voievod, George Coșbuc la Karlsbad, în Germania, în 1911

Nu a înșelat așteptările și s-a dovedit un excelent organizator. Conștiincios, venea primul la muncă, de la 8 dimineața și pleca ultimul, la 10 seara. A reușit să gospodărească eficient bugetul relativ modest al instituției și a încheiat contracte de colaborare cu artiști celebri ca Sarah Bernhardt și Ernesto Rossi. În vârstă de numai 36 de ani, a deschis stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia Manevrele de toamnă de Paul Gusty, în care interpreții au obținut succese remarcabile.

Stagiunea din 1888–1889 fiind criticată vehement, nefiind sprijinit de câțiva mari actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu și Constantin I. Nottara) și sabotat de unele ziare bucureștene, Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze în 1889, înainte de începerea stagiunii următoare, deschizându-și mai târziu berăria Gambrinus, peste drum de teatru după ce dovedise, totuși, evidente resurse de organizator și o nebănuită energie.

1893: S-a născut la  Berevoiești, județul Argeș, Mihai Tican-Rumano (numele la naştere: Mihai Tican), scriitor şi explorator. A părăsit ţara la 13 ani şi a călătorit neîncetat în Africa, cele două Americi, Australia, Noua Zeelandă, Antile; (m. 20 martie 1967).

Intre anii 1924 şi 1929 s-a  stabilit în Spania, unde a debutat cu mai multe volume cu tematică exotică, traduse ulterior şi în română; Tican-Rumano cultivă exotismul, pitorescul şi senzaţionalul în memorialistica românească .

În 1934, la Addis Abeba, publicistul şi călătorul român Mihai Tican Rumano a fost primit de împăratul Haile Selassie I al Etiopiei, după care şi-a consemnat experienţele sale abisiniene, vechea denumire a etiopienilor, în cartea Abisinia, apărută în anul 1935 cu o prefaţă de Radu D. Rosetti.

Recunoscător faţă de contribuţia avută de Mihai Tican Rumano în răspândirea cunoştinţelor de istorie şi civilizaţie ale poporului etiopian, prin cartea sa Abisinia, care a fost tradusă imediat în limba spaniolă, cu titlul:

“Viaje a traves de la Etiopia de hoy”, în contextul agresiunii comise de Benito Mussolini împotriva Abisiniei, împăratul Haile Selassie i-a conferit scriitorului român Ordinul Steaua Etiopiei, în grad de ofiţer.

Şcoala cu clasele I-VIII Berevoieşti poartă numele celui mai celebru fiu al satului: Mihai Tican Rumano.

NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii sale 1895.

1901: A murit Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1894;  (n. 1839).

1908 (2 iulie – 2 august): Au fost inaugurate Cursurile de vară de la Vălenii de Munte, organizate şi conduse de Nicolae Iorga. La cursuri participau intelectuali din ținuturile locuite de români, dar despărțite de patria mamă. Lectorii predau istorie, istorie literară, economie națională, geografie. În primii ani au fost susținute de profesori ca: Gheorghe Munteanu-Murgoci, Vasile Bogrea, Alexandru Lapedatu, Ștefan Bogdan. În anul 1922, Universitatea Populară a luat denumirea Universitatea Populară „Nicolae Iorga”

In anul 1922 au luat denumirea de „Universitatea Populară Nicolae Iorga„.

Cursurile s-au desfăşurat, anual, până în 1943, apoi cu intermitenţe până în 1946, când s-a impus desfiinţarea Universităţii.

In iulie 1968 a fost redeschisă sub auspiciile Societăţii Ştiinţifice Istorice, dar în 1978 a fost din nou închisă.

Cursurile au fost reluate după 1990 şi continuate şi astăzi.

1908: S-a născut la Corabia, Olt, juristul şi istoricul român Valentin Al. Georgescu, autorul unor importante contribuţii la istoria dreptului roman şi românesc vechi şi modern şi a instituţiilor medievale. A fost membru titular al Academiei Române din 1992; (m. 1995).

A urmat Facultatea de Drept și Facultatea de Litere din București. A devenit Doctor în Drept roman și Istoria dreptului la Facultatea de Drept din Paris (1932). A fost profesor suplinitor de Drept roman la Universitatea din Cernăuți, la București, șef de lucrări practice de Drept roman la Facultatea de Drept din București, privat-docent și charge de cours de drept roman la Universitatea din Lausanne (Elveția), profesor titular de Drept roman la Universitatea din Iași.

În 1951 a fost scos abuziv din învățământ. Din 1953 a fost cercetător științific la institutele de Istorie din Iași, de Drept din București, de Istorie din București; cercetător științific principal și șef de secție la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1966–1975). A fost membru al unor importante instituții din țară și de peste hotare: Academia din Atena, Academia de Legislație din Toulouse, Academia de Istorie din Lisabona. A fost un apreciat poet, eseist. A debutat cu poezia Itinerar citadin în revista Meridian și a colaborat cu poezii și eseuri la Arhivele Olteniei, Meridian, etc. Lucrări științifice: Originile și evoluția generală a proprietății în dreptul roman, Dreptul roman al lui Iustinian în Principatele danubiene în secolul XVIII, Legislația urbană a Țării Românești, Judecata domnească 1611–1831 (2 vol.).

1914: A încetat din viaţă scriitorul  român Emil Gârleanu („Din lumea celor care nu cuvântă“); (n. 5 ianuarie 1878).

1919: Şi-a început activitatea  la Bucureşti, compania „Cărăbuş”, primul teatru de revistă românesc, companie legată de activitatea marelui actor Constantin Tănase.

În deschidere s-a jucat piesa de revistă „Pisică pe orez”, scrisă de Constantin Solomonescu şi Mircea Rădulescu, în care Tănase interpreta cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”.

Aici, alături de Tănase, au evoluat vedetele sale: Lisette Verea, Lulu Savu, Lizica Petrescu, Mia Steriadi, dar si un mare cântăreț care a traversat secolul împreună cu revista românească,nemuritorul Gică Petrescu.

1919: S-a născut la Seuca, Mureș, Ștefan J. Fay (Ştefan Vasile Andrei de Fay), scriitor și genealogist român stabilit în Franţa, la Nisa; (m. Nisa, Franța, 2009).

A urmat doi ani la Academia de Arte Frumoase din București (Desen și Sculptură) cu practica în atelierul sculptorului lon Jalea. A fost audient la câteva cursuri universitare (Sociologie, Filozofie, precum și Anatomie la Facultatea de Medicină). A debutat în literatură cu reportaje și povestiri, iar în 1952 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor (a demisionat în 1956). A fost redactor la Editura CCS, de unde a fost disponibilizat în 1958. După un timp de șomaj greu, a exercitat diverse ocupații, a pictat decoruri de teatru, afișe; a participat in echipa pictorului Vasile H. Rudeanu la pictarea și renovarea bisericilor Ghighiu, Titu, Patriarhie, Capela Ghencea-Militari, Sf. Elefterie etc.

În 1959 a fost angajat bibliotecar tehnic la ICSIM, de unde va ieși la pensie. În aceasta perioada a urmat Școala Populară de Artă din București, secția Pictură. A colaborat la publicații din țară și străinătate (Franța, USA, Canada) cu materiale de cultură. A fost, din nou, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania și membru al Academiei Româno-Americane. Opere: Noul oraș, Fata plutașului, Caietele locotenentului Florian, Moartea baroanei, Bal la castel, Caietele unui fiu risipitor. Jurnal, Sub casca de aur a Iw. Mambrino La 31 mai 2009 i s-a conferit în România Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, pentru literatură.

1922: Se inaugureaza  oficial Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses, Paris, fondata (în 1920) şi condusa de Nicolae Iorga.

S-a inaugurat oficial Școala Română de la Fontenay-aux-Roses de lângă Paris, fondată (în 1920) și condusă de Nicolae Iorga unde tinerii absolvenți ai Universităților din București, Iași, Cluj și Cernăuți își desăvârșeau pregătirea în specialitățile istorie, filologie și artă.A fost înființată în același timp cu Accademia di Romania din Roma. Ambele Școli, de la Paris și Roma, au putut să reziste unui fenomen cum a fost cel de-Al Doilea Război Mondial, dar au fost închise la doi ani după încetarea războiului, în anul 1947, prin dispoziția ministrului comunist de externe, Ana Pauker.

 La aceasta scoala tineri absolvenţi ai Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi îşi desăvârşeau pregătirea în specialităţile istorie, filologie şi artă.

Această instituţie a preluat fondul bibliotecii fondate de Scarlat Vârnav (în 1845) şi a editat publicaţia „Mélanges de l’École Roumaine en France”.

Şcoala a fost desfiinţată în 1948, după acapararea integrală a puterii în România de către comunişti.

1923: Un tren accelerat pe direcția București–Iași s-a ciocnit, în jurul orelor 11:00, în gara Vintileanca, județul Buzău, cu un tren de marfă, provocând moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane.

Un tren accelerat pe direcția București–Iași s-a ciocnit, în jurul orelor 11:00, în gara Vintileanca, județul Buzău, cu un tren de marfă, provocând moartea a 66 de oameni și rănirea a 105 persoane.

Ancheta care a urmat a stabilit că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe acoperișuri, scări și tampoane și că vinovat de producerea accidentului a fost acarul Ion Păun. Responsabilii pentru sistemul care a făcut posibil accidentul au fost dezvinovățiți, iar de atunci acarul Păun indică persoana asupra căreia se aruncă greșelile altora…

1926: S-a născut in localitatea Lisa, judeţul Braşov, scriitorul şi publicistul român Octavian Paler; (m. 7 mai 2007, Bucuresti).

  A fost angajat din 1949 la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală), iar  între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al festivalului „Cerbul de aur”.

A fost mutat pe postul de director general adjunct la Radio, unde  a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970),

Din 1970 este numit redactor-şef la cotidianul „România liberă”, fiind demis în august 1983, din motive politice.

1929: S-a născut la Gheja, Mureș, inginerul clujean Aurel Baghiu, liderul primei mişcări anti-comuniste din România, desfăşurate la Timişoara, în anul 1956; (m. 2010).

Fiind student la Institutul Politehnic din Timișoara, a fost arestat la 30 octombrie 1956. Fiind considerat unul dintre liderii mișcărilor studențești din Timișoara, alături de alți șapte colegi, la 16 noiembrie 1956, Baghiu a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru „agitație publică”. 

În cei șapte ani de detenție, a trecut prin penitenciarele Timișoara, Gherla, Stoenești, Periprava, Strâmba, Salcia, Văcărești. A fost eliberat la 6 februarie 1963, în urma unui decret de grațiere generală. Încă din decembrie 1989 a desfășurat o complexă activitate, fiind printre membrii fondatori ai Ligii Foștilor Deținuți Politici.

A fost ales vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) Cluj, membru în Consiliul Județean Cluj, președinte al Frontului Democratic Antitotalitar (FDA) Cluj, și vicepreședinte al FDA pe țară. A fost autor al unor importante scrieri memorialistice: Printre gratii (2 vol.) și Fragmente de biografie și cugetări.

1937: S-a născut Mihai Andrei, primul redactor-şef al Agenţiei de presă Rador a SRR (1990-1996); a fost una dintre cele mai mari voci ale „Jurnalului” Radiodifuziunii Naţionale; a publicat romanul „De ce tocmai eu?” şi romanul memorialistic „Din viaţa fascinantă a Radioului” (apărut postum, 2007);(m. 2006).

1938: S-a născut Szilágyi Domokos, poet şi eseist maghiar din România; (m. 1976).

1940: A avut loc incidentul armat de la Giurgiulești

Ultimatumul sovietic a cerut ca Armata Română să evacueze teritoriile basarabene și nord-bucovinean în patru zile, începând cu data de 28 iunie. Chiar și în aceste condiții, trupele ruse au invadat teritoriile clamate încă din noaptea de 27/28 iunie, unitățile motorizate și cele de cavalerie înaintând rapid spre Prut și devansând formațiunile militare românești aflate în curs de evacuare. Sovieticii au aplicat tactici foarte agresive, instalând puncte de control, punând soldații români – în special pe cei din Basarabia, în situații foarte periculoase sau fatale, dezarmându-i, umilindu-i și uneori arestându-i.

A existat un număr mare de incidente și cazuri numeroase de morți și răniți din rândul trupelor române.Incidentul menționat a fost o acțiune militară, desfășurată la 2 iulie 1940, constând într-un schimb de focuri de artilerie între Compania a V-a din Regimentul V Care de Luptă din Galați, comandată de căpitanul Napoleon Alexandru Popescu și o coloană de blindate sovietice.

A avut loc în capul de pod de peste râul Prut de la Galați–Giurgiulești, cu șase ore înainte de termenul de evacuare oficială. Compania de tancuri română avea misiunea de a asigura evacuarea în siguranță a trupelor române la intrările dinspre nord și est ale satului Giurgiulești și la capătul podului rutier și feroviar de peste Prut.

Compania a angajat lupta cu o coloană blindată sovietică, care nu a nerespectat graficul de deplasare a unităților militare ruse și nici limita de minim patru kilometri între trupele Armatei Roșii, aflate în curs de înaintare în mod agresiv și cele românești, schimbul de focuri de artilerie s-a soldat cu distrugerea a patru mașini de luptă rusești. A fost urmat de retragerea organizată a subunităților române din capul de pod și de distrugerea ulterioară a podului

1941: S-a declanșat Operațiunea München , numele de cod al ofensivei armatelor română și germană din Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică. Operațiunea a început la data de 2 iulie și s-a încheiat victorios la 26 iulie 1941.

Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de sub ocupația sovietică – Traversarea Prutului

Operațiunea începută la data de 2 iulie și s-a încheiat victorios la 26 iulie 1941. Inițial, acțiunile militare desfășurate pe frontul românesc până la 2 iulie 1941 (împotriva armatelor 9, 18 și independentă de Litoral) au avut un caracter de acoperire strategică, fiind concretizate prin constituirea unor capete de pod la est de Prut, în Basarabia, și prin mici pătrunderi realizate în partea de nord a Bucovinei.În prima zi au trecut Prutul, întâmpinând rezistență din partea trupelor sovietice, Divizia 7 Infanterie, Corpul de Cavalerie al Armatei a 11-a, Brigada 6 Cavalerie, Armata a 3-a, Divizia 6 Infanterie, Regimentul 27 Dorobanți Bacău, Divizia 1 Blindată, Divizia 35 Infanterie Rezervă, Regimentul 67 Infanterie, Regimentul 6 Infanterie Gardă „Mihai Viteazul”. A avut loc o pregătire de artilerie care trebuia să neutralizeze artileria grea sovietică din zonă, să distrugă fortificațiile și să dezorganizeze apărarea, însă datorită alocării unei cantități insuficiente de muniție, aceasta nu și-a atins scopul.

1941: S-a decedat renumitul pilot român George Valentin Bibescu, nepot al domnitorul Gheorghe Bibescu; (n. 3 aprilie 1880).

 

A fondat în 1904 Automobil Clubului Român, a înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Națională Aeriană în 1912.

Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni.

De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.  

În 1930 devine președinte al Federației Internaționale Aeronautice.

George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a fost construit pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac, in cartierul bucurestean Băneasa de azi.

1942: S-a născut tenorul Florin Diaconescu.

 1945: A murit astronomul Constantin Pârvulescu, autorul unor cercetări de astronomie stelară şi mecanică cerească.

A emis (1943) ideea pulsaţiei galaxiilor.

Ca un omagiu pentru activitatea sa, Uniunea Astronomică Internaţională a dat numele său unei mici planete.

A devenit membru post-mortem al Academiei Române din 1991; (n. 1890).

1950: S-a născut la Suceava, compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov; d. 21 iulie 2018, Oglinzi, Răucești, Neamț.

De profesie economist, a fost consilier pe teme muzicale al Radio România Actualități, a apărut în cadrul spectacolelor Teatrului „Constantin Tănase” din București și a susținut turnee alături de formația Romanticii.

Este cunoscut pentru șlagărul „Dragoste la prima vedere”, albumul omonim vânzându-se în peste 600.000 de exemplare.

1950: S-a născut  în comuna Plosca, Jud. Teleroman, Liviu Vasilică, renumit cantăreţ de muzica populară românescă ; (d.19.10.2004).

1951: S-a născut actorul Gheorghe Visu.

1951: S-a născut la Vetrișoaia, Vaslui, globetrotter intrată în Cartea Recordurilor , pentru cea mai lungă călătorie efectuată vreodată de o femeie.

 În 1997–2000, a facut pe jos turul României, parcurgând o distanță de 3.510 de kilometri în 114 zile, apoi, a plecat prin toate țările Europei, urmând turul lumii, fiind singura femeie din lume care a străbătut 120 țări, a atins cei doi poli ai Terrei, cele șapte continente, din care a rezultat cel mai lung pașaport din lume înscris și el în GUINNESS (154 de pagini și o lungime de 19 m), în 3 ani și 5 luni.

În efortul său, românca a parcurs peste 300.000 de kilometri, a urcat la înălțimi de peste 6.000 de metri și a îndurat temperaturi de minus 38 de grade (în Antarctica) sau de plus 60 de grade (În Emiratele Arabe Unite, în deșert).

1954: S-a născut la Fălticeni, criticul, istoricul literar şi filologul Ioan Holban.

 Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1978), a activat  la Institutul de Filologie „A. Philippide” din Iasi.

Colaboreaza la Amfiteatru, Anuar de lingvistica si de istorie literara, Astra, Ateneu, Cahiers roumains d’etudes litteraires, Caiete critice. Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Dialog, Luceafarul, Opinia studenteasca, Romania literara, Steaua, Tribuna, Tribuna Romaniei. Debut publicistic in Dialog (1975).

A debutat editorial cu volumul Proza criticilor (1983), urmat de monografiile Ion Creanga (1984) si Hortensia Papadat-Ben-gescu (1985), de Profiluri epice contemporane (1987) si Literatura subiectiva (I, 1989).
O prodigioasa activitate foiletonistica (peste o mie o suta de articole) a prefatat si insotit cele cinci volume publicate de II. in decursul a nu mai sase ani (1983-1989).

Abundenta publicisticii a dat impresia risipirii fortelor (N. Manolescu), dar si a unei energii remarcabile, subliniata de M.Papahagi intr-un sintetic portret: „Stăpânirea unui limbaj specializat si suplu, inzestrarea pentru analiza (si in special pentru aceea a prozei), seriozitatea si o putere de munca nu tocmai comuna in tânăra generatie sint atuurile sale esentiale”.

A  fost distins cu Premiul pentru critica literara al Colocviului naţional de literatură si publicistică (1977); Premiul „Napoca universitară” (1978); Premiul revistri Cronica (1982).

 1959: S-a născut Cristian Diaconescu, om politic și  diplomat, de formație jurist.

A fost vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase (10 martie – 28 decembrie 2004) și ministru de externe în guvernul Emil Boc  (2008–2009), din partea PSD.

In data de 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de externe în guvernul Emil Boc, de această dată din partea UNPR si ulterior ministru de externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

A fost consilier al președintelui Traian Băsescu, funcție deținută până la 30 aprilie 2014.

1963: A murit etnograful Romulus Vuia, organizator şi director al Muzeului etnografic din Cluj; (n. 1887).

1968: A murit filosoful Dan Bădărău, autorul unor lucrări de logică, gnoseologie şi istorie a filosofiei,membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1893).

1970: A murit in Franţa, Alice Cocea, actriță franceză de teatru și de film de origine română,  sora avocatului, scriitorului şi temutului pamfletar N.D.Cocea şi mătuşa marii actriţe Dina Cocea; (n.28 iulie 1899, Sinaia).

A urmat iniţial cursurile Conservatorului din Bucureşti, dar studiile dramatice şi le-a absolvit la Paris în 1917, unde se stabilise.

Debutează în film chiar în 1917 insa  preferă să urmeze o carieră teatrală, care îi acordă multe satisfacţii de-a lungul timpului.

Din această postură de stea a scenei pariziene revine în anii ’30 pe marile ecrane, pentru ca în perioada celui de-al doilea război mondial să fie directoarea teatrului „Théâtre des Ambassadeurs” ( 1940-1944 ).

Este suspectată de colaboraţionism după război, lucru care nu o împiedică să apară până în 1950 pe scena pariziană. După retragere s-a dedicat pasiunii sale pentru pictură.

Mai are câteva prezenţe sporadice în anii ’60 în cinematografie în roluri minore.

1992: A avut loc la mănăstirea Putna, ceremonia de canonizare a voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

1999: Compania „Renault” a preluat „Uzinele Dacia” Piteşti, prin semnarea contractului între reprezentanţii companiei franceze şi cei ai Guvernului român.

2007: A decedat soprana americană Beverly Sills ( n.Belle Miriam Silverman, la 25 mai 1929).

Părinții ei erau imigranți evrei  din România.

A crescut în Brooklyn, New York  şi a vorbit de mică limbile  idiș, rusă, română, franceză și engleză.  

Beverly Sills (25 mai 1929 –  2 iulie 2007) a fost o soprană de operă americană al cărei carieră de vârf a fost între anii 1950 și 1970,  şi care a rămas în memoria publicului cu  rolul principal din opera lui Donizetti Lucia di Lammermoor, rolul principal în Manon Massenet, Rosina din Rossini Bărbierul din Sevilla, Violetta din Verdi la Traviata, și mai ales în rolul Elisabetta, din opera  Roberto Devereux.

Dupa ce s-a retras de pe scena în 1980, ea a devenit directorul general al New York City Opera.

În 1994, este numită  președinta Lincoln Center și apoi, în 2002, a Metropolitan Opera.

2016: A murit Elie Wiesel, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986.

 Deportat  în 1944 împreună cu familia, a supravieţuit  lagărelor naziste de la Auschwitz şi Buchenwald. 

A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2002. 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfântul Voievod Stefan cel Mare

Sfantul Voievod Stefan cel Mare  s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor.

 Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat pe 20 iunie 1992.

Potrivit Traditiei mergea de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Asa ne explicam de ce nu a fost numai un aparator al tarii, ci si un marturisitor al credintei.

Slujirea Sfintei Biserici era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: “Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind …”.

In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim:

“Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod …”.

Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe “purtatorul de biruinta” ucigand balaurul cel cu multe capete.

“O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei …”.

Sfantul Voievod Stefan a trecut la cele vesnice in anul 1504 si a fost inmormantat la Manastirea Putna.

Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, vom reda cateva marturii ale Pr. Prof. Dr. Constantin Coman:

“Atunci cand pun in discutie problema sfinteniei lui Stefan cel Mare, intelectualii in respectivi fac dovada unei incorecte cunoasteri a conceptului de sfintenie asa cum este el perceput in Biserica Ortodoxa. Mentalitatea ai carei exponenti sunt cei in cauza opereaza cu o acceptie putin deformata a sfinteniei, socotind ca aceasta tine de performantele mai ales morale ale unui om.

Este o acceptie inexacta sau cel putin incompleta. Aceasta ar fi ceea ce noi numim indeobste curatenia sau puritatea, care este o premisa, dar nici suficienta si nici absolut necesara sfinteniei.

Acceptiunea consacrata a sfinteniei in Rasaritul ortodox este data in mod necesar de raportarea la Dumnezeu. Aceasta este confirmata si de sensul dat in limbajul comun familiei de cuvinte: sfintenie, sfant, sfintire.

Este sfant cineva sau ceva care a fost sfintit, care a primit ceva de la Dumnezeu, care a primit intr-un anume fel pecetea dumnezeirii. Sfintenia se dobandeste prin impartasirea de ceea ce este dumnezeiesc, de Dumnezeu Insusi. Numai Dumnezeu este sfant prin Sine si singurul izvor al sfinteniei.

Omul devine sfant prin impartasirea de sfintenia lui Dumnezeu … De aceea, simtamantul suficientei de sine – pe care-l cultiva inclusiv constiinta cuminteniei morale si indreptatirea de sine intemeiata pe stiinta – este cea mai mare piedica in calea omului spre Dumnezeu si, prin urmare, in calea omului spre sfintenie, si nu pacatele lui. Mantuitorul Hristos limpezeste odata pentru totdeauna aceste lucruri, deschizand usa Imparatiei cerurilor vamesilor, talharilor, desfranatelor etc.

Sfintele Evanghelii ne arata foarte clar ca nu cei drepti, ci cei pacatosi se apropiau de Hristos si tot acestia sunt cei care-L primesc si-si ofera sansa impartasirii de puterea Sa dumnezeiasca.

Cei drepti, sau mai curand cei care se considerau drepti se inchid asfixiant in limitele proprii si in propria logica si Il resping pe Hristos cam cu aceleasi argumente cu care resping contemporanii nostri sfintenia lui Stefan cel Mare.

Cine judeca in felul acesta sfintenia lui Stefan cel Mare va fi nevoit, pentru a fi consecvent cu sine – sa rastoarne complet criteriile Mantuitorului Hristos si ale Sfintelor Evanghelii si pe cele cu care Biserica a operat de-a lungul veacurilor, umpland calendarul sau cu pacatosi si nu cu drepti.

De altfel, o evidenta usor de constatat pana astazi este faptul ca bisericile noastre nu sunt pline nici de carturari, nici de cei puternici, nici de cei drepti, ci de cei pacatosi, simpli, care nu se gasesc suficienti lorusi si cauta implinire in afara lor”. (Fragment din lucrarea „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina).

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/02/o-istorie-a-zilei-de-2-iulie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md;
10. agerpres.ro.; CreștinOrtodox; Cinemagia.ro.