CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 3 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Foto: Voievodul Ştefan cel Mare, reprezentat pe Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor

1472: Domnitorul moldovean Ștefan cel Mare acordă un important privilegiu comercial negustorilor brașoveni – libertatea comercială deplină în întreaga țară a Moldovei și garantarea securității activității lor,pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei).

1793 : S-a născut Antoinette Murat, bunica paternă a Regelui Carol I al României.

Marie Antoinette Murat, Princesse Murat; 3 ianuarie 1793, Cahors, Lot, Republica Franceză – 19 ianuarie 1847, Sigmaringen, Principatul de Hohenzollern-Sigmaringen.

A fost nepoata lui Joachim Murat, rege al celor Două Sicilii (1808–1815) și cumnat al lui Napoleon Bonaparte, prin căsătoria cu sora mai mică a lui Napoleon, Caroline Bonaparte.

La 4 februarie 1808, la Paris, Marie Antoinette s-a căsătorit cu Karl, Prinț Ereditar de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul cel mare al lui Anton Aloys de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției acestuia, Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg.

Marie Antoinette și Karl au avut patru copii, printre care prințul Karl Anton Joachim Zephyrin Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 7 septembrie 1811- d. 2 iunie 1885), fost șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858 – 12 martie 1862 și tată al primului rege al României, Carol I.

1805: Așezamântul agrar al lui Alexandru Moruzi, domnul Moldovei.

1805 Alexandru Moruzi

Istoricul Radu Rosetti a constatat că aşezământul de la 1805 nu doar că determina numărul de zile de clacă şi reparaţii la iazuri şi mori, dar stabilea şi volumul de muncă pe care era dator să-l îndeplinească fiecare ţăran: „…80 prăjini arătură grăpată, 15 prăjini prăşilă carată şi pusă în coşare, 30 prăjini secere cărată şi clădită, 80 prăjini coasă adunată şi pusă în stog”.

Țăranii erau obligaţi să muncească la moşier „…peste tot 33 de zile, din care pentru pălmaşi 23 cu palmele şi 10 cu carul, la care se mai adăugau, şi pentru unii şi pentru alţii, zilele de meremet (reparaţii)”.

A fost cea dintâi legiuire în care a fost indicată suprafața de pământ pe care boierii trebuiau s-o dea țăranilor, împărțiți în trei categorii: 

1) fruntașii aveau dreptul la cinci fălci de pământ;

2) mijlocașii – la trei fălci de pământ;

3) codașii – la două fălci de pământ. Totodată, s-a restrâns dreptul țăranilor moldoveni asupra fânețelor, pășunilor și pădurilor.

Prin aceasta, stăpânii de moșii au dat două lovituri: și-au mărit rezerva și au obținut de la locuitorii de pe moșia lor o redevență sporită.

Aşezământul lui Al.Moruzi din 1805 a servit ca izvor important în perfectarea legislaţiei agrare din Basarabia, după anexarea ei la Rusia în 1812.

1853: Apare la Sibiu, în Transilvania, «gazeta politica, industriala, comerciala si literara» Telegraful Român, sub indrumarea episcopului de atunci Andrei Șaguna, cu apariție neintrerupta pana in zilele noastre. 

 

De la Andrei Şaguna şi până în prezent, toţi mitropoliţii Transilvaniei au fost îndrumători direcţi ai ziarului, ei i-au desemnat pe redactori şi au vegheat la păstrarea specificului acestei publicaţii.

Alături de ASTRA, a păstrat aprinsă în permanenţă făclia spiritualităţii românilor, oriunde s-au aflat aceştia, şi a militat pentru unitatea lor politică, religioasă şi culturală, fiind oglinda în care se pot urmări destinele românilor, faptele şi dăruirea lor către religia, naţia şi cultura lor naţională, un instrument al asigurării continuităţii româneşti, prin păstrarea şi cultivarea limbii române, a datinilor şi obiceiurilor ancestrale.

Materialele publicate au fost tipărite în slove chirilice până în 1863, când alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin. În paginile revistei au publicat numeroși scriitori români, precum Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă,Ioan Slavici, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, etc. În Telegraful român au debutat Visarion Roman cu poezia Fiul grijei (1853), Alexandru Macedonski cu poezia Dorința poetului, trimisă de la Viena (1870) și Ilarie Chendi cu nuvela Emi (1892)

Din 1919, publicaţia a devenit organ de presa al Mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu.

Telegraful Român a fost  condus în primii ani de Florian Aaron (foto) şi apoi de dr. Pavel Vasici.

Florian Aaron (n.1805 – d.1887) a fost un istoric român, născut în satul Rod, județul Sibiu, Transilvania, propagator în Muntenia al ideilor Școlii Ardelene.

A participat la revoluția din 1848.

A fost profesor la Școala Centrală din Craiova, a predat limba latină la Colegiul “Sfîntul Sava“, unde l-a avut ca elev pe Nicolae Bălcescu  și la Universitatea din București.

Istoricul și profesorul român Aaron Florian (1805-1887), a fost printre primii care au subliniat necesitatea de a cunoaște istoria națională.

De asemenea Aaron a întemeiat împreună cu Georg Hill, primul cotidian românesc, “România” (1837).

1877(3/15): A avut loc semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856.

1891: A apărut la Blaj, ziarul Unirea o publicație a Bisericii Române Unite cu Roma. Primul director al ziarului a fost profesorul Vasile Hossu, care devenit ulterior episcop de Gherla. Din comitetul de redacție au făcut parte profesorii Alexandru Grama și Victor Smighelschi, respectiv academicianul Augustin Bunea.

1891 Ziarul Unirea

A apărut la Blaj, săptămânal (3 ianuarie 1891–26 ianuarie 1918; 20 noiembrie 1918–24 martie 1945), cu subtitlul „foaie bisericească-politică”. În Unirea a debutat scriitorul Ion Agârbiceanu în anul 1899. Ziarul a publicat constant versuri ale poeților Lucian Blaga, Octavian Goga și Teodor Murășanu. În anii 1918 și 1919, Unirea a devenit cotidian al Consiliului Național din Blaj.

1896: S-a născut la Turnișor, Sibiu,actorul de teatru și film George Calboreanu( decedat 12 iulie 1986, București).

A fost elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu.A debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917–1918 și a fost actor profesionist la Cluj, unde a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A jucat pe scena bucureșteană în compania „Bulandra” după care, și-a făcut intrarea la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției – de care nu s-a mai despărțit. A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate.

Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare de de Barbu Ștefănescu Delavrancea la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Constantin Nottara. A fost distins cu Ordinul Muncii cl.I și cu Ordinul Meritul Cultural cl.I (1967), de asemenea (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului. A apărut și în filme: BădăraniiOmul de lângă tineLumina de iulieStrăinulNeamul ȘoimăreștilorLegendaFrații JderiUltimele zile ale verii.

1900: S-a născut la Craiova, inginerul român Traian Negrescu, profesor universitar, membru titular (din 1955) al Academiei Române; (d. 24 decembrie 1960, București).

A studiat la Școala Politehnică din București, pe care a absolvit-o în 1922, devenind Doctor în Științe la Paris (1927).A fost șef al Catedrei de Metalurgie la Școala Politehnică din București, director al Serviciului Minelor și Metalurgiei din Ministerul Industriei și Comerțului, membru în Consiliul Superior de Mine și membru al multor societăți miniere din Franța, Anglia și SUA.

A stabilit compoziția și structura carburilor de crom din oțelurile aliate și a pus bazele analizei cantitative spectrografice a aliajelor. Este autorul primului curs de metalurgie fizică introdus în programa de învățământ superior.

A fost autorul unor lucrări de referință : Puterea desulfurantă a zgurilor de furnal înalt. Capacitatea de absorbție pentru sulf a zgurilor silico-calco-aluminoase, la 1500 0CFundamentele structurale ale activității termodinamice și ale reacțiunilor diferiților oxizi în zgurile metalurgice, etc.

1909: S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar, fost secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 și profesor la Școala Palatină de la Cotroceni, (m. 2000). A fost veteran al celui de-al doilea război mondial.

A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, fiind licențiat cu Magna cum laude în 1931. A devenit, în anul următor (1932), diplomat cu distincție al Institutului Superior de Arhivistică și Paleografie. A debutat cu volumul Mișcarea sămănătoristă (1933), fiind autor a zeci de cărți, sute de prelegeri și mii de articole publicate

A fost bibliotecar la Arhivele Statului și la Academia Română, profesor de limba română la Colegiul Sf. Sava, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din București, funcționar la Straja Țării, a predat istoria literaturii universale și istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

S-a distins ca membru al Societății Prietenii istoriei literare, președinte al cenaclului literar-cultural „Octavian Goga”, a scris în revistele SepiaEpocaCronica literarăRevista generală ilustratăGând, vorbă și slovă scrisă.

1912: S-a născut în comuna Scânteia, jud. Iaşi, istoricul și arheologul Emil Condurachi, remarcabilă personalitate a învăţământului şi ştiinţei istorice româneşti, membru titular din 1955 al Academiei Române ; (d.16.08.1987, București).

 

Absolvent al Facultății de litere din Iași, și-a continuat studiile ca bursier al Școlii române din Roma (1935–1937), în 1938 susținând teza de doctorat Basiliques chrétiennes de l’Illyricum.

A obținut apoi o bursă la École Roumaine de Fontenay-au-Roses, timp în care a frecventat și cursurile de la Sorbona și École Pratique des Hautes Études.

Revenit în țară, a fost profesor la Catedra de Arheologie a Universității din Iași, la Catedra de Numismatică și Arheologie a Școlii Superioare de Arhivistică, profesor titular de Istorie veche și Arheologie la Universitatea București, șef al Catedrei de Istorie veche, ulterior al Catedrei de Istorie universală, decan al Facultății de Istorie.

A condus Institutul de Arheologie (1956–1970), desfășurând o intensă activitate didactică, de cercetare și de organizare științifică, a acordat o atenție aparte istoriei și arheologiei greco-romane din zona litorală de vest și nord al Mării Negre, numismaticii antice și bizantine.

A fost președinte al Societății Numismatice Române, membru fondator și secretar general al Asociației de Studii Sud-Est Europene, vicepreședinte al Uniunii Academice Internaționale, al Asociației Internaționale de StudiiBizantine, al Consiliului Internațional de Filozofie și Studii Umane, membru al Institutului German de ArheologieAcademiei Sârbe de ȘtiințeAcademiei Bulgare de ȘtiințeComitetul Internațional de Arheologie Clasică.

A fost distins cu Medalia de aur bulgară Sf. Metodiu și Chiril, Comandor al Ordinului Merito de la Repubblica ItalianaOm de Știință Emerit, laureat al Premiului „Herder”. Dintre cărțile sale se remarcă : Istoria RomânieiL’archéologie roumaine au XXe siècleHarta arheologică a RomânieiHistria. Monografie arheologicăHarta arheologică a României.

1918: Consiliul Dirigent din Transilvania a trimis un memoriu primului ministru Bratianu, în care se spunea ca vechiul Maramureș se intindea ”pâna în Slovacime” și cuprindea fostele comitate Ung, Bereg, Ugocea și Maramureș.

Fișier:MM Relief03.jpg

1922: Apare săptămînal apoi lunar la Bucureşti, România, revista „Contemporanul „, condusă de Ion Vinea. Revista va fi editata  pană în ianuarie 1932.

1930: S-a născut la Paris, istoricul român Petre Alexandrescu, arheolog, istoric al religiilor;(d.18 iulie 2009, București).

Absolvent al Facultății de Limbi clasice a Universității din București în 1952, a devenit Doctor în Istorie în 1969. Istoric al cetăților grecești de la marea Neagră, profesor a numeroase generații de arheologi și istorici, director al șantierului arheologic de la Histria (1981–1999), și-a dedicat întreaga carieră cercetării științifice și dezvoltării școlii românești de arheologie clasică și de istorie a religiilor, situându-se în linia celor mai prestigioși istorici români ai Antichității. 

A lucrat întreaga viață în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în calitate de cercetător, șef al Secției de Arheologie Clasică și Director. În 1995 a devenit profesor titular, iar în 1997 profesor asociat în cadrul catedrei de Istorie Antică și Arheologie a Universității din București.

A fost membru corespondent al Institutului Arheologic German, al Institutului de Studii Avansate din Princeton, al Societății Române de Studii Clasice, Vice-președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. A condus o serie de publicații de specialitate, revistele românești DaciaStudii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, seria monografiilor consacrate cetății Histria, a întemeiat și a condus revista franco-italiană Il Mar Nero, seria româno-germană Archaeologica Romanica. A fost distins cu Premiul „Gustave Mendel” al Académie des Inscriptions et Belles Lettres (1966), Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1967), Ordinul Național Serviciul Credincios al României în grad de Ofițer (2000).

1934 : Guvernul României s-a dizolvat, după ce primul ministru IG Duca (nominalizat pe 14 noiembrie 1933) a căzut victima unui atentat, pe peronul gării din Sinaia în seara zilei de 29 decembrie 1933, după o întrevedere cu regele Carol al II-lea.

Primul ministru a fost asasinat de un grup de trei legionari cunoscuți sub numele de Nicadori

Ion Gheorghe Duca (n. 20 decembrie 1879, Bucureşti) a fost un jurist și om politic, discipol al „şcolii politice” a lui Ionel Brătian, devenit treptat cel mai apropiat colaborator al acestuia, fruntaşul liberal pregătindu-l din vreme să preia frâiele partidului liberal.

Duca a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri.

A fost unul dintre teoreticienii de elită ai liberalismului românesc, sintetizând în numeroase lucrări şi discursuri principiile doctrinei liberale în perioada interbelică.

Şi-a menţinut atitudinea consecventă împotriva restauraţiei carliste, însă situaţia grea electorală în care se afla partidul său, l-a determinat pe Duca să facă numeroase concesii şi să accepte colaborarea cu regele Carol al II-lea, deși concepţia politică a sa l-a îndemnat să lupte împotriva mişcărilor extremiste şi anarhice, iar înalta sa moralitate l-a îndemnat să critice vehement derapajul politic al regelui spre autoritarism.

Se spune că regele Carol al II-lea fusese informat despre planul asasinilor legionari, de șeful poliției, Gabriel Marinescu, care primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”.

1936: S-a născut în localitatea Nădușita, jud. Soroca, azi în R.Moldova, actrița Eugenia Botnaru (d. 4 decembrie 2020). Și-a făcut studiile la Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinău în perioada 1958–1962 și a activat în trupa Teatrului dramatic „Aleksandr Pușkin” (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău) în anii 1957–1989, după care la Teatrul folcloric „Ion Creangă” până în 1996.

Doliu în lumea teatrului: Actrița Eugenia Botnaru s-a stins din viață -  Stiri.md

Din 1996, a evoluat în cadrul Asociației de Creație „Buciumul” și a interpretat peste 100 de roluri pe scena teatrului Pușkin.Filmografia sa cuprinde aproximativ 20 de titluri. A participat la sonorizarea în limba română a peste 200 de filme și a activat ca profesoară la Institutul de Arte și Școala nr. 28 din Chișinău. În 1994, a fost distinsă cu titlul de Maestru al Artei din Republica Moldova. A deținut, de asemenea, și Medalia „Meritul Civic”.

1937: Este înfiinţată Federaţia Camerelor de Comerţ din Basarabia, România.

 1948: Silit de comuniști, slugile ocupantilor rusi, Regele Mihai I a părăsit România după ce a abdicat de la tron și urma să trăiască în exil.

Foto: Regele Mihai și șeful comuniștilor români Gheorghiu Dej

În „Raportul asupra plecării Majestatii Sale, Regele Mihai”, dar publicităţii de CNSAS, s-a scris în detaliu despre momentul 3 ianuarie 1948:  „Paza trenului era asigurată de circa 25 agenţi de siguranţă sub conducerea Insp. Nicolski (n. Boris Grünberg, agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat de comuniști la conducerea Siguranței Statului).

Fiecare uşă a vagonului era păzită de un agent şi un soldat cu armă automată. Între timp, în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr şi pachete de alimente. La ora 20.15 au sosit la gară Mihai cu mama sa şi Jaques Vergotti.

La ora 20.30 trenul special a părăsit gara Sinaia, cu destinaţia Lausanne – Elveţia. Insp.Gl.Paraschiv se afla de două zile la castelul din Sinaia şi a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să-l însoţească pe Mihai. Bagajele lui Mihai nu au fost controlate şi acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el, la gară. Din cele observate de noi, valizele au fost 30 „, se arată în documentul Siguranţei.

Raportul consemnează şi un moment aparte:

„La ora 19.35 când a sosit în gară Mircea Ioaniţiu, un elev de liceu care se afla sus pe şosea crezând că Ioaniţiu este Mihai, a strigat: «Trăiască Regele!». Elevul a fost imediat arestat de şeful Siguranţei şi, din informaţiile culese de la gardian, este fiul unui maior din fosta Gardă Regală”.

Istoricul Georgeta Filitti povesteşte că Regele avea o servietă în mână. Când a fost întrebat ce conţine, Regele a deschis-o: avea o pungă cu pământ românesc, înfăşurată în tricolorul ţării.

În tren, chiar și pâinea și fructele ce se găseau pe masa din vagonul destinat Reginei Elena au fost tăiate în bucăți, pentru a nu ascunde eventuale bijuterii sau alte obiecte personale de valoare. Bill Lawrence, corespondentul ziarului New York Times în România, a dorit să asiste la plecarea Familiei Regale, dar acest lucru nu i-a fost permis de către noile autorități. El a insistat, privind evenimentele de pe o înălțime din apropiere; reportajul său despre eveniment a apărut în presa americană câteva zile mai târziu.

 În exil, Regele Mihai a fost  pilot şi broker, a ţinut legătura cu românii din diaspora şi a militat împotriva comuniştilor. Securitatea l-a urmărit neîncetat,  până la Revoluţie.

Regele se va întoarce în țară abia în anul 1992 de Paște, după căderea regimului comunist din România, și va primi cetățenia română în anul 1997.

Comuniştii îi retrăseseră Familiei Regale nu cetăţenia română, ci naţionalitatea!

1948 : A fost înființată Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR)

După câștigarea alegerilor și instaurarea regimului comunist, nu mai era nevoie de existența unei federații. Titulatura Federația Democrată a Femeilor din România s-a modificat în Uniunea Femeilor Democrate din România, care a devenit organizația unică de masă feminină. Decizia s-a luat în urma unei dezbateri la sediul FDFR, la care au participat reprezentantele următoarelor organizații feminine: Uniunea Femeilor Antifasciste din RomâniaFederația Democrată a Femeilor din RomâniaOrganizația de Femei din Apărarea PatrioticăAsociația Soțiilor de Militari din Armata RomânăFemeile din Organizațiile SindicaleOrganizația de Femei din Frontul PlugarilorOrganizația de Femei din Uniunea Patriotică Maghiară, precum și membre din organizațiile de femei ale celorlalte naționalități conlocuitoare.

Hotărârea de a unifica organizațiile feminine a fost luată de o Comisie Centrală formată din: Maria Rosetti, Eugenia Rădăceanu, Alexandra Sidorovici, Liuba Chișinevschi, etc în perioada 4–8 martie. Uniunea avea ca priorități susținerea procesului de cooperativizare la sate și plata cotelor către stat.

Se înscria în procesul constituirii de organizații obștești unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist, fiind condusă de Maria Rosetti.

1953: S-a născut la București, cântărețul român de muzică ușoară Gabriel Dorobanțu.

În anul 1980 a participat la concursul „București 80” și a obținut Premiul al III-lea la secțiunea muzică ușoară, iar în anul 1981 a participat la Festivalul de interpretare „Mărțișor” de la Dorohoi, unde a obținut trofeul „Mărțișor”.A lucrat timp de cinci ani în calitate de proiectant într-un atelier de proiectare.

A debutat ca interpret de muzică ușoară în anul 1983, la vârsta de 30 de ani, în cadrul Festivalului Concurs de la Mamaia, unde obține Mențiune la Secțiunea Interpretare, cu melodia Ochii tăi (compozitor Vasile Veselovschi, versuri Mihai Maximilian), melodie devenită ulterior șlagăr.

A devenit foarte popular în rândurile publicului larg pentru șlagărul Hai, vino iar în gara noastră mică.

De-a lungul carierei a efectuat turnee în Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Anglia, Republica Moldova, Israel, Spania, Kuweit, etc.

1956: Scriitorul Nicolae Balota a fost arestat de Securitatea comunista în trenul care îl ducea de la Cluj la Bucureşti, sub acuzatia de a fi redactat si multiplicat manifeste anticomuniste si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de inchisoare corectionala.

Nicolae BALOTA - poza (imagine) portret

Foto: Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nisa, Franta), eseist, critic, istoric și teoretician literar român.

Prima oară fusese arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent,  judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie.

Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare (între care, câteva săptămâni, învățător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist.

Desi patru exemplare ale memoriului elaborat de N. Balotă, împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu au  fost distruse, o copie ajunge la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat.

Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești.

Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ de „Someșan”, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.

După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans (Franța).

Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă” unde, între altele, potrivit unor comentatori tendențioși, Securitatea i-ar fi încredințat misiunea de a interveni pe lînga Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Constantin Munteanu și ceilalți, pentru a îi determina să-și atenueze discursul și a-l face mai puțin critic la adresa realităților românești.

Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez.

A revenit  periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București.

În 2003, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a  conferit  titlul de Doctor honoris causa.

În ultimii ani ai vietii a trăit la Nisa, in Franța. A fost căsătorit cu prozatoarea Bianca Balotă (1936-2005).

1963: Decret de grațiere și amnistie

Punerea în libertate a deținuților politici anticomuniști în anii 1963–1964 a fost un act politic important, consecință a ieșirii treptate, prudente și dificile de sub tutela URSS și a apropierii, moderate, de Occident.

Decretul nr. 5/3 ianuarie 1963 de grațiere și amnistie excludea de la grațiere persoanele „care au încercat sau săvârșit infracțiuni care periclitează securitatea statului“.

Nefiind publicate în Buletinul Oficial al RPR, textele decretelor de grațiere și amnistie au rămas necunoscute.

Se presupune că în urma acestuia s-au făcut 2.543 grațieri (probabil persoane pe care înșiși reprezentanții regimului le considerau nevinovate).

1963: S-a născut în localitatea Sângeorz-Băi, din jud.Bistrița-Năsăud, fotbalistul român, Gavrilă Pele Balint.

Gabi Balint a fost membru în prima echipă românească de fotbal care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987), Steaua București.

Olympia on Twitter: "Gavril Balint. FC Steaua Bucuresti. #steaua… "

A jucat pentru Echipa națională de fotbal a României în perioada 1982-1992, participând ca jucător la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, și a participat în calitate de antrenor secund al naționalei la CM din 1994 și 1998.

Pentru realizările sale din domeniul sportiv a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița.

La 20 ianuarie 2010 a devenit selecționer al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, iar la data de 19 decembrie 2011, la expirarea contractului a refuzat prelungirea acestuia.

1975: S-a născut la București scrimera română Roxana (Scarlat) Bârlădeanu laureată cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta, SUA.

A cucerit argintul european la individual în 1997. Este și cvadruplă vicecampioană mondială și vicecampioană europeană, tot pe echipe.

1985: A decedat la București pictorița Nadia Popoivici (nume la naștere  Nadejda (Nadia) Ajder). Născută la 20 mai 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus într-o familie aristocrată, a fost obligată la doar 7 ani, să fugă împreună cu familia din cauza Revoluției Ruse din 1917.

Astfel, a ajuns într-o primă etapă în Japonia, iar apoi la Chișinău. De la Chișinău a venit la București, unde a studiat la Școala de Belle Arte, la clasa Ceciliei Cuțescu Storck. Aici l-a cunoscut pe sculptorul Ion Grigore Popovici, cu care s-a căsătorit.

Au avut un fiu, pe Constantin Popovici care, urmând calea tatălui său, a devenit și el sculptor și o fiică, pe Eliza Popovici – Palade, pictoriță1990: Consiliul Frontului Salvarii Nationale emite un Decret-lege privind înființarea și înregistrarea oficială a partidelor politice din România, dupa peste  patru decenii de interdicție comunistă.

1990: În România, Consiliul Frontului Salvarii Nationale emite un Decret-lege privind înființarea și înregistrarea oficială a partidelor politice din România, dupa peste  patru decenii de interdictie comunistă.

Frontul Salvarii Nationale a anunţat că nu este şi nu va fi un partid politic, urmând a se prezenta în alegeri ca o organizaţie politică reunind personalităţi şi grupuri care s-au afirmat în Revoluţie.

2010: A decedat la Chișinău cunoscutul regizor și actor de teatru si film Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul). A absolvit Institutul de Arte „Gavril Musicescu” din Chișinău (1959-1963), secţiunea actor de teatru și film și al Institutului Unional de Cinematografie din Moscova – VGIK (1965-1970), secţiunea regie film. A debutat ca actor în filmul lui E.Loteanu „Aşteptaţi-ne în zori”.

În calitate de regizor are circa 11 filme, cel mai cunoscut film al său fiind „Tunul de lemn”. La Festivalul republican de film desfăşurat în Chişinău,(1980),a obţinut Premiul “Pentru cea mai bună regie”pentru filmul „Emisarul serviciului secret”. În anul 1991 a primit titlul de Maestru în artă.

2013: A decedat in Bucuresti, Sergiu Florin Nicolaescu, regizor scenarist și actor român și, după 1989, politician român; (n.13 aprilie 1930, Târgu Jiu).

A participat activ la Revolutia anticomunista din 1989 si a fost parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008.

S-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989.

 A fost  de departe cel mai prolific și mai popular regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori in România.

La începutul lui decembrie, Sergiu Nicolaescu le-a mulţumit în Senat colegilor săi pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat, deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

“Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez.

Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.

Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite”, a spus de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a acelei legislaturi, fiind aplaudat indelung de cei prezenţi.

2016: A murit la Piatra Neamț pictorul Ștefan Iaută.

Artistul s-a născut în Bicaz, la 4.01.1940. A urmat în perioada 1955-1959 cursurile Liceului de Artă „Octav Băncilă“ din Iași, după care, timp de șase ani, în perioada 1960-1966, a fost student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ București. Din anul absolvirii și până la pensionare, 1966-1998, a predat desenul în orașul Craiova.

A fost din 1998 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în noiembrie 2000, după ce s-a întors definitiv pe plaiurile natale, stabilindu-se la Piatra Neamț, s-a înscris în Filiala Neamț a UAP.

A decedat exact cu o zi înainte de a împlini 76 de ani.

2022: A decedat la Freiburg im Breisgau, Baden-Württemberg, Germania, filosoful, muzicologul și aforistul român. George Bălan (n. 11 martie 1929, Turnu Măgurele, Teleorman, România.

Între anii 1950-1955 a studiat muzica la Conservatorul „C. Porumbescu“ din București, după care, în perioada 1957-1960 își va face studiile doctorale la Universitatea Lomonosov din Moscova pentru ca în perioada 1966-1968 să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

A fost asistent universitar între anii 1955-1957,apoi lector și conferențiar începând din 1957 și pâna 1977 la Conservatorul „Ciprian Porumbescu.

În 1977 s-a autoexilat în Germania, în Pădurea Neagră (St. Peter), unde a înființat „Musicosophia-Schule“, o școală pentru formarea ascultătorilor de muzică, dublată de o fundație și o editură cu același nume.

2023: A decedat la vârsta de 86 de ani, marele actor român Mitică Popescu. S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță, plecată dintre noi în 1998.

Puțini oameni stiu ca actorul a trecut prin infernul inchisorilor comuniste timp de trei ani, incepând din 1959.A fost inchis pentru nimic, asa cum se condamnau oamenii atunci, acuzat fiind de „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. A fost nevoit sa își intrerupă studiile teatrale, reluate cu greu mai tirziu, din cauza etichetei care li se aplica celor inchisi.

A fost gazda celei mai longevive emisiuni televizate „D’ale lu’ Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate

A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/01/03/o-istorie-a-zilei-de-3-ianuarie-video-4/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  3. http://istoria.md/articol/691/3_ianuarie,_istoricul_zilei
  4. http://www.rador.ro/2019/01/03/calendarul-evenimentelor-3-ianuarie-selectiuni-5/
  5. https://ro.wikipedia.org/wiki/3_ianuarie
  6. Rador.ro

Publicitate

03/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 15 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

15 octombrie, istoricul zilei

1451: Este asasinat de către Petru Aron,  domnul Moldovei Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare.

Bogdan al II-lea, domn al Moldovei

Bogdan al II-lea Muşat, Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451.

 După unii istorici Bogdan al II-lea era fiul din flori al voievodului moldovean Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută, iar dupa altii, acesta era chiar frate cu Alexandru cel Bun.

A fost în relații foarte bune cu Iancu de Huneoara, care l-a susținut la luarea tronului.

Bogdan al II-lea era tatăl lui Ștefan cel Mare, cel mai longeviv și iubit domnitor român moldovean din toate timpurile.

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria și care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din județul Suceava.

Petru Aron (n. 1419 – d. 1469 ) a fost domn al Moldovei prima oară între octombrie 1451 și februarie 1452, a doua oară între august 1454 și februarie 1455, respectiv a treia oară între mai 1455 și aprilie 1457. Era fiul natural al domnului Moldovei Alexandru cel Bun, cu cea de-a patra sotie, Marina.

În 1456, Petru Aron se învoise să plătească turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul ce îl amenința din această parte, însă el nu s-a bucurat prea mult timp de domnie, deoarece Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan pe care îl ucisese mișeleștela Reușeni, s-a ridicat cu oaste în 1457 împotriva uzurpatorului care îi asasinase tatăl și după două lupte – la Orbic și Doljești – l-a biruit, urcându-se pe scaunul Moldovei și domnind glorios până în anul 1504.

La data de 14 decembrie 1470, Petru Aron, refugiat în Transilvania, a fost prins de Ștefan cel Mare și executat.

Biserica din Reuseni

Pe locul unde a fost tăiat capul tatălui său, Ștefan cel Mare și Sfânt a început la data de 8 septembrie 1503 construirea unei biserici cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , care a fost finalizată la 18 septembrie 1504 (foto) de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517).

 1522: Incepe a doua campanie în Țara Românească a domnitorului muntean Radu de la Afumaţi , aliat cu principele transilvanean Ioan Zapolya, turcii fiind înfrânţi în bătăliile de la Rucăr şi Didru (Dridu).

Fiu al lui Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti între 1495 şi 1508, Radu de la Afumaţi a dus o politică antiotomană. A fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529. A devenit in cursul domniei sale ginerele postum a lui Neagoe Basarab, prin căsătoria cu Ruxandra, fiica acestuia (21 ianuarie 1526).

La începutul domniei sale a reuşit să-l înfrângă pe Mehmed, beiul de Nicopole.

A izgonit trupele turceşti prin victoriile de la Glubavi, Ştefeni şi Clejani (ian.-febr. 1522), dar a trebuit să se refugieze în Transilvania după înfrângerea de la Ciocăneşti (1522).

Aliat cu Ludovic al II-lea, regele Ungariei (1516-1526), şi cu Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei (1510-1526), Radu de la Afumaţi şi-a refăcut forțele în vederea declanşării campaniei de revenire la tron. În iunie 1522 a trecut în Muntenia prin Rucăr, câştigând bătălia de la Grumazi, apoi a forţat Dunărea, atacând garnizoanele din Nicopole şi Şiştov.

Respins în bătălia de la Gherghiţa, din august 1522, a încercat să reziste turcilor la Bucureşti şi Slatina. Refugiat la Braşov, Radu de la Afumaţi a pregătit o nouă armată, de 30.000 de ostaşi, în fruntea căreia a trecut munţii tot pe la Rucăr (oct. 1522), alături de Ioan Zapolya. După ce a câştigat lupta cu detaşamentele ce încercau să-i bareze ieşirea din munţi (oct. 1522), a recuperat teritoriul pierdut. După victoria de la Dridu, din noiembrie 1522, a încheiat un armistiţiu cu Mehmed-bei în 1523.

Într-o perioadă în care Soliman al II-lea „Magnificul” mărşăluia spre Buda şi Viena, Radu de la Afumaţi a obţinut importante victorii antiotomane, care au asigurat autonomia Ţării Româneşti.

Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Argeș (foto sus), amintește de 20 de bătălii.

La îndemnul Craioveștilor s-a supus un timp sultanului, dar, la sfârșitul domniei, când a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot și l-au ucis. Se spune că a fost asasinat împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe și Drăgan în timp ce se afla în biserica Cetățuia (sec. XV), situată în nordul orașului Râmnicu Vâlcea.

1529: Ia sfârsit Primul asediu al Vienei, inceput in data de 27 septembrie,  invadatorii turci aliati cu moldovenii fiind siliti sa se retraga dupa  aproape un secol de cuceriri în întreaga Europa de Est şi Centrala.

  Oastea sultanului otoman Soliman I s-a retras cu pierderi însemnate. Cifra pierderilor este   controversată, ea variind între 20.000 și 40.000 de soldați turci căzuți în luptă.

Înainte de atacul asupra Vienei, Imperiul Otoman atinsese apogeul. După această înfrângere, armata turcă, cu elita ei de ieniceri, și-a pierdut renumele de “neînvinsă”.

Dupa o suta saizeci de ani, in 1683, un al doilea asediu otoman asupra Vienei  a eșuat în același fel, acesta fiind  inceputul declinlui puterii otomane.

1582: Această  dată a devenit prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582 Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, anunţa că a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic.

Calendarul gregorian (de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi).

Pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582. Doar câteva ţări au adoptat imediat noul calendar pe 15 octombrie 1582.

Este vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia.

În România, s-a trecut la calendarul gregorian (calendarul de stil nou) în anul 1919, când ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Modificarea a fost adoptată prin Decretul-lege din 5/18.III.1919.

 1595: Începe atacul oastei munteano-transilvanene conduse de  Mihai Viteazul asupra armatei otomane in batalia de la Giurgiu.

Trupele conduse de Mihai Viteazul zdrobesc ariergarda comandantului otoman Sinan-Paşa.

După un bombardament efectuat de artileria toscană, cetatea Giurgiu a fost cucerită de aliații creștini in data de 20 octombrie.

Cu două săptămâni în urmă, la 8 octombrie 1595, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele lui Sinan-Paşa) fusese recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase şi un corp de oaste toscan.

În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa va fi destituit din demnitatea de mare vizir pe care o detinea.


1800: S-a născut Mihai Zotta, medic şi naturalist; unul dintre primii medici români; împreună cu Iacob Cihac a întemeiat, în 1833, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi; (m. 1864).


1836: Este sfinţită Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău, Basarabia ţaristă.

Catedrala Nasterea Domnului din Chisinau, a fost ridicata dupa planurile arhitectului  A.I. Melnikov, iar piatra sa  de temelie a fost pusă la 11 mai 1830.

Iniţiativa înălţării acesteia îi aparţine mitropolitului Chișinăului și Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812-1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chişinăului din 1817.

Construcţia s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832-1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821-1844).

Biserica are trei altare, central – Naşterea Domnului, laterale: sudic – Sf. Alexandru Nevski, nordic – Sf. Nicolai Mirlikysky și este executată în stilul empire  rus (stil neoclasic tîrziu).

Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică, o clopotniţă cu patru niveluri şi de Porţile Sfinte.

Clopotniţa de patru niveluri a fost construită concomitent cu catedrala, amplasată la 40 m distanţă de ea, simetric cu catedrala şi faţă de centrul geometric al cartierului catedralei.

La primul nivel al clopotniței se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Clopotnița a fost demolată în noapte de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici şi reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.

Complexul Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău este considerat monument de arhitectură de însemnătate naţională în Republica Moldova și introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.


1874 15/28 octombrie: S-a născut la Câmpulung, medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare.

A fost membru titular al Academiei Române din 1939 şi preşedinte de onoare al acestui for (1948-1969) (m. 1969).

1878, 15/27 octombrie : Rusia recunoaşte independenţa României.

1884: S-a născut inginerul Ion (Iancu) C. Constantinescu, autorul unor importante contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România.

A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne. (m. 1963).

1892: Inaugurarea Şcolii de Arhitectură din Bucureşti.

Învăţămîntul de Arhitectură a fost înfiinţat în temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1 octombrie 1864, cu denumirea de „Şcoala de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură„.

Această primă secție de arhitectură a şcolii de Belle Arte din Bucureşti, a dispărut în scurt timp, din lipsa fondurilor şi a elevilor.

În aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărîrea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură.

Aprobată în august 1892 şi tutelată de Alexandru Orascu, Şcoala de Arhitectură a fost inaugurată la 15 octombrie 1892 la Bucureşti, România. Şcoala de Arhitectură din Bucureşti cu două secţii, de arhitecţi şi de conducători-desenori a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani.

Această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţămînt de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţămîntului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.

Ulterior, printr-o decizie ministerială, în toamna anului 1904, arhitectura a fost scoasă de sub tutela şcolii de Belle Arte, creîndu-se Şcoala Superioară de Arhitectură, ca instituţie independentă de învăţămînt superior, cu un director propriu, în persoana lui Emil Pangrati.

1893:  S-a născut Carol al II-lea, rege al României  între 8 iunie 1930 si 6 septembrie 1940.

Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferinand I al Romaniei și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern – Sigmaringen (devenit mai târziu de Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi, a devenit Principele moștenitor Carol al României; (a decedat în refugiu în data de 3 aprilie 1953, în Portugalia).

1908: S-a născut, la Corabia, actriţa Pola Illéry (Paula Iliescu), stabilită în Statele Unite ale Americii.

Imagini pentru actriţa Pola Illéry

Este considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute.

A decedat la varsta de 103 ani la 15 februarie 2012 in localitatea Scranton, Pennsylvania, SUA.

1916 : A sosit în România misiunea militară franceză, condusă de generalul de divizie Henri Berthelot.

Fotografie cu ofițerii Misiunii militare franceze cu generalul H. Berthelot  în mijloc – Muzeul Virtual al Unirii

A fost denumirea sub care a fost cunoscut detașamentul francez trimis în România în timpul Primului Război Mondial, între 2/15 octombrie 1916–26 feb/10 martie 1918, cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române.

Pagina de istorie: De ce îl iubesc românii pe generalul Berthelot? | RFI  Mobile

Generalul Henri Berthelot (foto) a asigurat simultan și rolul de consilier militar al regelui României, Ferdinand comandantul suprem al Armatei României. Pentru meritele sale, Henri Berthelot a fost ales membru de onoare al Academiei Române și Cetățean de onoare al României.

1918: Fruntașul unionist basarabean Pantelimon Halippa a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Pantelimon Halippa

  Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București), a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România.

A fost președintele Sfatului Țării din Republica Democrata Moldoveneasca in care s-a votat Unirea cu Romania în 1918.

A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

1921: S-a născut Angelica Adelstein – Rozeanu, prima campioană mondială la simplu din istoria tenisului de masă românesc ; (d.21.02.2006, Israel).

1922 (15-17 octombrie ): Au avut loc, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în România reunită, festivitățile solemne ale  încoronarii  lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen,  rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria .

La festivităţi au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene si din SUA şi Japonia, fapt ce semnifica o largă recunoaştere internaţională a noii realităţi statale.

Succesor al regelui Carol I, Ferdinand I (n. 1865 – m. 1927), a fost monarhul de numele căruia se leagă participarea României la prima conflagraţie mondială de partea Antantei şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Coroanei regale de oţel a regelui Carol I al României, ce amintea de Plevna, i se adăugau însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizînd actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

Cu acest prilej, regele Ferdinand se adresează către ţară cu o proclamaţie. “Punînd pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte am făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas de simţire de la Tisa şi pînă la Nistru şi pînă la Mare“.

A doua zi s-a desfăşurat  la Arcul de Triumf din Bucureşti un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală.

Regele Ferdinand I, intregitorul  de țară, a a domnit intre anii 1914-1927.

1923:  A fost inaugurată oficial Facultatea de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti, după separarea învăţământului farmaceutic de facultatea de medicină.

Perchezitii la Universitatea de Medicina din Bucuresti! Mai multi profesori  le-ar fi cerut bani studentilor! Scandalul e urias - WOWBiz

(Legea privind înfiinţarea ei a fost adoptată la 7 iunie 1923 si publicata in Monitorul oficial nr. 54 din 12 iunie 1923).

Facultatea de Farmacie avea  patru catedre fundamentale: Farmacie chimică şi galenică (M. Georgescu), Chimie analitică (Şt. Minovici), Botanică farmaceutică (T. Solacolu), Analiza alimentelor şi băuturilor (I. Vintilescu) şi 9 conferinţe.

Primul sau decan a fost profesorul Ştefan Minovici.

1923: S-a născut la Roman, actorul 1923 actorul Sandu Sticlaru; (m. 3 octombrie 2006).

Imagini pentru Sandu Sticlaru

Absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, a sustinut o vie activitate pe scenele din provincie si din capitala, la radio si TV, relevandu-se ca interpret de planul doi, extrem de dotat pentru registrul de caracterizare realista, comico-dramatica.

Sandu Sticlaru a pasit pentru prima data pe scena in 1946 si si-a inceput cariera la Teatrul din Petrosani. Din 1953 pana la pensie a jucat la Teatrul Nottara.

A interpretat roluri in piese ca „Richard al III-lea” de Shakespeare, „Jocul de-a vacanta” de Mihail Sebastian sau „Asteptandu-l pe Godot” de Samuel Beckett. Pe marele ecran a aparut in filme ca „Pustiul”, „Baltagul” sau „Rascoala”.

Prima aparitie in cinema: 1956. Autenticitatea portretizarilor din „Mingea”, „Pustiul” si „Lupeni ’29” il include pe Sandu Sticlaru printre cei mai eficienti actori ai ecranului romanesc. Stilul sau de joc simplu si direct, servit de un fizic dens si puternic, confera o acuta tenta de veracitate rolurilor din „Baltagul”, „Rascoala” si „Asediul”.

Cu anii, personajul volitiv si pitoresc al acestui interpret de roluri secundare va demonstra ca este capabil sa fixeze o situatie dramatica, oricat de fulguranta, aparent fara nici o dificultate profesionala.

A fost distribuit in numeroase filme romanesti. A incantat cu arta lui toate generatiile din ultimii cincizeci de ani. Intotdeauna il vom aplauda cu aceeasi bucurie.

Sandu Sticlaru a interpretat pana in ultimele luni de viata teatru radiofonic pe postul national, el fiind „vocea” naratorului „Amintirilor din copilarie” ale lui Ion Creanga.

Personalitate de o vitalitate iesita din comun, la varsta de 80 de ani Sandu Sticlaru a inceput sa ia lectii de informatica, pentru a ramane la curent cu noile descoperiri ale tehnicii si a stapani eficient limbajul Internetului.

1925: A apărut sub auspiciile Asociaţiei Prietenii Radiofoniei, publicaţia bilunară “Radiofonia”.

prima cladire radio romania

A avut în colectivul de redacţie profesori şi ingineri de prestigiu ca: prof. Dragomir Hurmuzescu, ing. E. Petraşcu, ing. Mihai Konteschveller, inventator şi autor de manuale de specialitate, ing. I. Constantinescu, autor de cursuri de telecomunicaţii pentru studenţi şi alţii.

În anul 1928 revista este reeditată ca organ de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.


1938:  În Romania se înfiinţează Ministerul Înzestrării Armatei.

1964: S– au  stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Republica Islamică Pakistan.

1967: A decedat dr. Ștefan S.Nicolau, membru al Academiei Române, din iniţiativa căruia s-a înfiinţat, în 1950, la Bucureşti, Institutul de Inframicrobiologie; (n.15 februarie 1896, Ploiești)

A înfiinţat, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Catedra de Inframicrobiologie, prima din România şi din lume .

1976: A murit poetul Traian Tr. Lalescu, fiul matematicianului Traian Lalescu; (n. 1920).

Traian Lalescu - Poezii - Cumpără

 1982: A murit prozatorul Nicolae Jianu (pseudonimul literar al lui Nicolae Popescu) (n. 1916).

1985 : A fost adoptată  la Strasbourg, Carta Europeana a Autonomiei Locale.

România a ratificat Carta prin Legea 199 din 17.XI.1997.

1992: Isi reia activitatea  Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR)  sub președenția lui  George Constantin Păunescu.

1993: A decedat Irina Răchițeanu-Sirianu, actriță română de teatru și film; (n. 1920, la Brăila).

A  făcut studii de actorie la Conservatorul din București fiind colegă de generație cu Raluca Zamfirescu, Eugenia Bădulescu, Corina Constantinescu.

A fost una dintre elevele preferate ale Mariei Filotti, angajată imediat după absolvire de  Victor Ion Popa. A debutat în Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, la Teatrul din Sărindar.

1998: A decedat  actrița română de teatru și film Leopoldina Bălănuță.

S-a născut la 10 decembrie 1934 in localitatea Paulesti, jud. Vrancea.

2001: A apărut, la București, primul număr al cotidianului „Realitatea românească„deținut de frații Ioan și Viorel Micula.

În iunie 2007conducerea ziarului a anunțat că acesta va mai apărea doar în varianta online.

 2016: A decedat meşterul ceramist Nicolae Diaconu, supranumit şi „părintele ceramicii figurative” (n. 1955).

2019: A decedat la București, marea actriță română de teatru și film Tamara Buciuceanu-Botez; n. 10 august 1929, la Tighina în Basarabia, România, azi în R.Moldova).

A absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti la clasa profesorului Ion Baltateanu in 1952, dupa ce isi incepuse studiile de actorie in 1948 la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iasi.

Tamara Buciuceanu-Botez reprezinta o imagine plina de viata pentru fiecare generatie de spectatori, fiind unul dintre acei actori fermecati a caror aparitie nu poate trece neobservata, fie ca e vorba de scenele marilor teatre din Romania sau de marele si micul ecran.

Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952.

Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 56 de ani de cariera impresionantă în teatru și film.

A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Luchian

Sfântul Mucenic Luchian s-a nascut din parinti nobili, in cetatea Samosata (Siria). Rămas orfan la varsta de 12 ani, si-a daruit averea saracilor.

De tânăr se hranea doar cu paine si apa o data pe zi, iar uneori nu gusta nimic toata saptamana.

Datorita invataturii si sfinteniei sale a fost hirotonit preot in Antiohia.

A indreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.

Sfantul Luchian s-a aflat pe lista celor pe care imparatul Maximian dorea sa-i omoare in vremea persecutiilor. In timp ce era adus spre a fi judecat, converteste  la crestinism 40 de soldati, persoane care vor primi moarte muceniceasca.

Sfantul Luchian a fost aruncat in temnita si supus unui regim de exterminare prin infometare.

Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, au venit cativa crestini in temnita unde era prezent Sfantul Luchian cu paine si vin.

Cand acestia l-au intrebat unde anume sa puna painea si vinul pentru savarsirea Sfintei Liturghii, acesta le-a raspuns: ”Pe pieptul meu sa le puneti si va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Si asa s-a savarsit dumnezeiasca Liturghie in temnita, pe pieptul sfantului. A doua zi de la acest minunat eveniment, a trecut la cele vesnice.

Amintim ca pe mormantul Sfântului Luchian, Sfanta Elena, mama Sfantului împarat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică.

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/15/135625/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. Istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

15/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 14 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 octombrie în istoria noastră

1465: Bucureştiul este menționat  ca reşedinţă domnească într-un document emis în timpul voievodului muntean Radu cel Frumos (1462 – 1478).

IW РАДȢЛЬ ВОЕВОДА ГNЬ ЗЕМЛИ ȢГРОВАЛАХЇИ | “I am Radul the voivode and ruler  of the land of Wallachia” Radu cel Frum… | Medieval drawings, Buddha  statue, Anime guys

Localitatea a fost  atestată documentar pentru prima data la 20 septembrie 1459, într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti.

La 14 octombrie 1465, Bucureştiul a fost ales de către Radu cel Frumos (foto), fratele lui Vlad Țepeș, ca cetate de scaun, dar oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti mult mai târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 noiembrie 1659  – 1 septembrie 1660), când cetatea Târgoviştei, distrusa de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, a încetat să mai fie reşedinţă domnească.

În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş care s-a păstrat în forma sa iniţială.

Video: Curtea Veche din Bucuresti

http://www.youtube.com/watch?v=OLaz4bFqlKg

1777:  S-a născut poetul Costache Conachi,  scriitor şi om politic din Moldova, unul dintre primii poeţi romani moderni.

Lirica sa, cu foarte rare excepţii, este prin excelenţă erotică, senzuală şi sentimentală; (d. 4 februarie 1849).

1802 (14/26 octombrie) : A avut loc un puternic cutremur de pământ in Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente.

Seismul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter.

Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii.

 1812: In baza raportului prezentat de amiralul P.V. Ciciagov, ţarul Alexandru I al Rusiei a  dispus ca suburbia Cetăţii Ismail, care avea un număr de circa 1 500 case şi prăvălii si era locuită de colonişti armeni, greci, bulgari, evrei şi alte naţionalităţi, să se numească „oraşul Tucikov„nume dat în onoarea generalului-maior rus S.A. Tucikov (1767 – 1839), care a fost guvernator al Ismailului în perioada 1830–1836, el fiind cel care a fondat localitatea, până atunci neexistând decât Cetatea Ismail.

Denumirea oraşul Tucikov s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX-lea.

1833: S-a născut la București, generalul și omul politic Constantin Barozzi, ofițer genist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române; d. 5 aprilie 1921, București.

Foto , Generalul Constantin Barozzi ,Ministru De Razboi Al Romaniei

A urmat Școala Militară de Ofițeri din București (1854–1856). Și-a continuat studiile la Institutul Geografic al Armatei din Viena specializându-se ca ofițer de geniu. Întors în țară, a fost numit director de studii, subdirector și în final director al Școlii Militare din București. A luat parte la lucrările Comisiei internaționale însărcinată cu delimitarea frontierei dintre România și Austro-Ungaria (1885) și, respectiv, cu Bulgaria (1886), la diferite congrese internaționale de geodezie. A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie (1892).

Din inițiativa sa, în 1895, a luat ființă Institutul Geografic al Armatei, îngrijindu-se și de activitatea de procurare a aparaturii necesare. A fost membru fondator și vicepreședinte al Societății Geografice Române.

1853: S-a nascut in localitatea Șipot, in actualul judet Suceava, compozitorul  Ciprian Porumbescu, un inaintas de seama al muzicii românesti.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn.

În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.

A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op.29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

S-a format in perioada cand dobandirea drepturilor nationale era o prioritate pentru romani, astfel incat s-a orientatîn direcția compunerii de cântece patriotice si pe valorificarea folclorului național.

Legatura cu muzica populara a fost determinanta in formarea sa profesionala. in perioada studiilor la Viena a editat o “Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, prima de acest fel in literatura noastra.

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori.

A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese.  Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „la malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele.

Porumbescu este autorul a  peste 250 de lucrari vocale si instrumentale, care-si trag seva din cantecul popular romanesc. Opereta “Crai nou”, “Balada” sa pentru vioara si pian, “Cantecul pentru 1 Mai”, “Serenada” se bucura de o larga popularitate.

A decedat mult prea devereme, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883,  fiind bolnav de tuberculoza, la numai 29 de ani, in localitatea Stupca, numita azi Ciprian Porumbescu, in onoarea sa.

1857: S-a născut la Piteşti, publicistul şi istoricul român George I. Ionescu-Gion ; (m. 29 iunie 1904).

A debutat în publicistică în anul 1876, în ziarul Telegraful din București, unde colabora, ca și la Binele public, încă din perioada studiilor în străinătate. A fost redactor la Românul, apoi la Revista nouă, colaborând și la alte publicații. A început activitatea didactică la douăzeci și șase de ani, mai întâi fiind profesor de istorie la Școala normală de institutori din capitală, și, după desființarea acesteia, profesor de Limba franceză la liceul „Matei Basarab”.

Pe o durată scurtă a fost inspector școlar și apoi secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, inspector general în învățământul secundar, vicepreședinte al Ateneului Român.

Gheorghe Ionescu Gion - Wikipedia

A fost de asemenea membru corespondent al Academiei Române

Principala sa operă este Istoria Bucureşcilor, publicată la Bucureşti în 1899, prin care a pus în circulaţie numeroase documente inedite şi informaţii din străinătate despre Bucureşti.

Dupa moartea sa, in data de 6 octombrie 1911 a fost dezvelit, în Grădina Publică din Piteşti, bustul său în bronz, realizat în 1907 de  marele sculptor Frederick Stork . În prezent, acesta este amplasat în faţa Colegiului Naţional I. C. Brătianu. 

În 28 octombrie 1928, pe lângă biblioteca publică din Piteşti a fost înfiinţat Ateneul popular Gheorghe Ionescu-Gion. Fundaţia Culturală Ateneul Popular Prof. Gheorghe Ionescu-Gion a fost desfiinţată în 1948 de autorităţile comuniste. 

În Piteşti există de asemenea o stradă cu numele Gheorghe Ionescu Gion.

1872:  S-a născut la Ploiești, filosoful, profesorul universitar și omul politic, Petre P. Negulescu, membru titular (din 1936) al Academiei Române; (m. 1951, la București). A urmat cursurile Facultății de Litere de la Iași, fiind unul dintre discipolii renumitului profesor  Titu Maiorescu.

A făcut parte, alături de C. Rădulescu-Motru, S. Mehedinți, Mihail Dragomirescu, Ion A. Rădulescu-Pogoneanu, I.Al. Brătescu-Voinești, din grupul selectat de Maiorescu pentru a-i urma direcția și a le preda conducerea Convorbirilor literare

A fost licențiat cu teza Critica apriorismului și a empirismului, ulterior publicată în volum. S-a specializat, cu o bursă de studii, în Germania și Franța. Reîntors în țară a fost numit, la intervenția Profesorului, conferențiar de Filosofie la Universitatea din Iași. În 1895, împreună cu ceilalți colegi de generație, a preluat conducerea celei mai importante reviste a țării, Convorbiri literare.

În 1910, la moartea lui Maiorescu, s-a transferat la București, la catedra fostului său profesor. În 1917 a devenit membru fondator și fruntaș al unei noi formațiuni politice, Liga Poporului, devenită Partidul Poporului sub conducerea generalului Averescu iar din 1919 a fost senator, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, președinte al Camerei Deputaților. A scris: Impersonalitatea și morala în artăFilosofia în viața practicăFilosofia Renașterii (vol.I-II), Geneza formelor culturiiIstoria filosofiei contemporane (vol.I-V).

1907: S-a născut la Maglavit, jud.Dolj,localitate aflată la 10 kilometri de Calafat,  Petrache Lupu, un cioban neștiutor de carte care a avut în cursul anului 1935 mai multe viziuni divine; d.14 decembrie 1994, Maglavit.

ADEVARATA VIATA A LUI PETRACHE LUPU DE LA MAGLAVIT

Orfan de tată, s-a îmbolnăvit de vărsat, în urma căruia a rămas surd și gângav. A fost scutit de armată în 1931, cu diagnosticul „otită medie supurată, bilaterală, cu perforația timpanelor și ușoară idioție”. De la vârsta de 12 ani a devenit cioban.

De-a lungul a trei săptămâni – în 31 mai, 7 iunie și 14 iunie 1935 – Petrache Lupu a avut o serie de trei revelații, prezentate în relatările vremii, după ce a spus că a vorbit cu Dumnezeu. Potrivit spuselor lui, Dumnezeu îi dăduse porunca de a îndrepta lumea.

 Ciobanul în vârstă de 28 de ani, îl descria pe Cel de sus drept „moșul cu barbă albă“, care i s-a arătat când era cu oile, pe câmp, la marginea satului Maglavit de pe malul Dunării.

În ziua de 31 mai 1935, era într-o vineri, trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba.

În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo souă palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă“, nota medicul savant Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, în cartea „Lourdes şi Maglavit“, publicată la Tipografia ziarului Universul în 1936.

După ce povestea lui Petrache Lupu a fost intens mediatizată, satul său natal şi pădurea unde i s-ar fi arătat Dumnezeu s-au transformat în locuri de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni, veniți acolo din toată țara.

Ulterior, fenomenul a căpătat rapid amploare. A contribuit și presa vremii, care a acoperit pe larg subiectul: Sfarmă PiatrăGândireaDimineațaRealitatea Ilustrată, etc. În decurs de aproximativ un an (1935–1936), se estimează că peste 2 milioane de oameni ar fi fost în pelerinaj la Maglavit. În 1935 s-a pus piatra de temelie pentru construirea unui așezământ monahal pe locurile unde Petrache Lupu a susținut că a avut viziunile.

Deși fenomenul „Maglavit” și-a diminuează din intensitate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas îndeajuns de puternic pentru a îngrijora autoritățile comuniste în politica lor de instaurare a ateismului.

Petrache Lupu a fost arestat în august 1949 și închis fără judecată la închisoarea Jilava.

Eliberat în luna octombrie a aceluiași an, și-a încetat aparițiile publice.

1911: Apare la Bucureşti, din iniţiativa lui N.D. Cocea şi Alexandru Davila, “Rampa”, revistă de teatru, muzică, artă şi literatură,  organ de informație, de critică și de îndrumare pentru artiști și pentru public, având ca model care apărea în Franța.

Din primul număr s-au vândut 3.000 de exemplare și a fost nevoie să se mai tipărească alte 7.000, pentru a putea satisface cererea nesperat de mare. Pe toată durata apariției, titlul cotidianului a rămas neschimbat, dar subtitlul a variat, de-a lungul timpului. Între anii 1911–1946, Rampa a apărut de șase ori pe săptămână, iar între 1946–1948, săptămânal.

După o întrerupere de doi ani (1913-1915), apare din nou cu titlul de “Rampa nouă ilustrată”, existînd pînă în anul 1948.

Revista “Rampa nouă ilustrată” a fost  mult timp singurul cotidian de specialitate din lume.

1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu, membru al Academiei Române; (m. 2 noiembrie 1998).

 1916 (28 septembrie – 14 octombrie):  Are loc prima bătălie de la Oituz. Trupele române comandate de generalul Eremia Grigorescu, rezistă eroic, oprind înaintarea armatei germano-austro-ungare.

1918  Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante.

Adunarea a ales un Consiliu Național al Bucovinei condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

1919: Au luat sfârsit la Bucureşti, lucrarile Congresului  extraordinar al Partidului Socialist Român.

1924: Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial de la calendarul iulian la calendarul gregorian.

Conducerea laică a țării adoptase calendarul gregorian la 14 aprilie 1919, iar în urma Conferinței pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie. 

100 de ani de la schimbarea calendarului în România – OrtodoxINFO

România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite.

Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi.
Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură.

Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie.

Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, ai cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulia se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile).

Papa Grigore a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.
Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.

Marea Unire a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.

În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie.

A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă.

Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simțit dator să explice modificarea pe înțelesul tuturor:

Un învățat italian a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ștergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia și în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie.

Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paștele nu se socotește cum le socotim noi, nici sfinții de peste an în acest calendar nu sunt aceiași cu cei din calendarul vechiu. Așa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că știam că e greșit. În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna și toamna să fie iarna; Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna. Vremea nu așteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă. Și atunci învățații bisericii noastre au făcut ceea ce a făcut mai înainte acel învățat italian, și ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia față de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muți înainte ceasornicul ce întârzie și la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie

1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară; (m. 2006).

2 "Dan Beizadea" profiles | LinkedIn

1937: A apărut primul număr al revistei “Fotbal”, subintitulată “revistă săptămânală pentru deprinderea jocului curat în sport, artă, literatură şi viaţă socială”.

Revista era condusă de scriitorul Camil Petrescu.

1938: Se înfiinţează “Teatrul de Muncă şi Lumină”, avându-l ca director pe scriitorul Victor Ion Popa.

1944 : Masacrul de la Moisei

1944 Monumentul Martirilor Români De La Moisei De Gheza Vida

După 23 august 1944, au început luptele cu armatele germane și maghiare pentru recâștigarea Transilvaniei de Nord.

La începutul lunii octombrie, frontul înainta în interiorul Ardealului , iar stăpânirea maghiară intrată în panică, încercând să țină în frâu românii majoritari, a trecut la crime în masă. Un masacru barbar s-a petrecut la Moisei, localitate di Transilvania în care, trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei, au ucis 29 de români.

Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supraviețuitori sunt Vasile Petean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu, un sătean care ulterior avea să-și piardă mințile.

1944 Placa Memorială Moisei

 Masacrul a avut loc pe la orele 15, în aceeași noapte, militarii unguri incendiind satul și arzând circa 300 de case.

1948: S-a născut criticul şi istoricul literar, Marian Papahagi, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma.

Marian Papahagi in memoriam | Steaua

A coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma).

NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România), premiul ce-i poartă numele.

Distincţia se acordă anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.).

1950: S-a nascut  Iosif Dan (București), politician român, membru al Partidul Social Democrat, luptator in Revolutia anticomunista din 1989; (d. 5 decembrie 2007, Novosibirsk, Federatia Rusa).

1975: S-a nascut la Bistrita, multipla campioana mondiala si olimpica, atleta Gabriela Szabo, fost  ministru al tineretului si sporturilor in guvernul Guvernul Ponta, dupa data de 5 martie 2014.

A fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din anul 2000, la proba de 5.000 m şi cu bronz şi respectiv argint la proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 şi 2000.

De asemenea  a cucerit de patru ori titlul de campioană mondială la seniori şi o dată la juniori.

Este vicecampioană olimpică în Atlanta, la 10.000 de metri.

A avut un singur antrenor, pe Zsolt Gyöngyössy, cu care s-a și măritat.

 A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei.

A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, şi la 5.000 m, în 1999, la Dortmund. În mai 2005, Gabriela Szabó şi-a anunţat retragerea din sportul profesionist.

Din data de 19 august 2013 deţine şi titlul onorific de Ambasador al turismului Românesc alături de alte 7 personalităţi din viaţa culturală şi sportivă românească.

1978:  A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, renumitul interpret de muzică uşoară, membru impreună cu fratii săi, al popularului grup  Trio Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV; (n. 8 mai 1929).

Cezar Grigoriu | Discography | Discogs

1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

1998: A murit actrița română de film, radio, televiziune, Leopoldina Bălănuță (10 decembrie 1934, Păulești, Vrancea – 14 octombrie 1998, București).

A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.

2013: A plecat dintre noi,  Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naștere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română.

A mai plecat o legenda a sahului romanesc: Alexandra Nicolau. – Sah cu  Ceausescu

S-a născut in ziua de 21 iulie 1940 în Bucureşti si a decedat pe 14 octombrie 2013, în Olanda, țară în care se stabilise dupa căsătorie.

A fost profesoară de limba chineză si campioană naţională a României: 1960, 1961, 1963, 1964, 1965, 1973. Dupa plecarea din Romania, a fost campioană naţională a Olandei: 1974, 1976, 1977, 1978, 1979.

A participat la turneele zonale de la Sinaia (1960), Lodz (1963), Nisipurile de Aur (1966), Pernik (1972), Pola (1975) şi la turneele interzonale de la Menorca (1973), Roosendaal (1976) şi Alicante (1979), precum și la Turneul Candidatelor de la Vrnjacka Banja (1961), Menorca (1973) – loc 6, cea mai bună clasare a unei jucătoare românce în turneele individuale pentru titlul suprem.

A făcut parte din echipa naţională a României la Olimpiadele de la Split, 1963 (medalie de argint pentru rezultatul de 10/12 puncte la masa 1), Oberhausen 1966 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de argint pentru rezultatul de 8/10 puncte la masa 1) şi Skopje 1972 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de bronz pentru rezultatul de 7/9 puncte (la masa 2) şi din cea a Olandei în 1976 (la masa 1) !

S- a remarcat cu victorii in multe turnee internaţionale în care a jucat: Haga (1963), Emmen (1964), Beverwijk (1965, 1966, 1968 – loc 1-3), Ulan Bator (1968), Sinaia (1970), Tbilisi (1970), Belgrad (1972, 1973), Cala Galdana (1980) loc 1-2.

În 1966 a ocupat în marele turneu de la Belgrad,  locul 1-2 la egalitate cu campioana mondială Nona Gaprindașvili.

A fost de şase ori campioană naţională a României la şah,maestră internaţională din 1960, maestră emerită, mare maestră internaţională din 1977,înainte de plecarea sa în Olanda în 1974, unde a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979.


Tatăl Alexandrei Nicolau a fost academicianul Ştefan S. Nicolau, unul din marii savanți ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie, al cărui nume a fost dat Institutului de inframicrobiologie din Bucureşti.

2013: A izbucnit la câteva zile după ce compania americană Chevron a obținut permisul de construcție a sondelor de explorare a gazelor de șist în județul Vaslui, Revolta de la Pungești,

Compania americană obținuse toate avizele necesare de la autoritățile statului român pentru explorarea solului în perimetrul Siliștea. Protestatarii intitulau aceste manifestații drept Mișcarea de rezistență de la Pungești. Acestea au început cu aproximativ 150 de protestatari, care au blocat accesul utilajelor Chevron pentru instalarea sondelor de explorare.

Protestele au escaladat în următoarele trei zile, inițiindu-se manifestări de sprijin și la București.

Mișcarea a fost suspectată de influențe rusești.

2018 : A încetat din viață la Cluj-Napoca, sociologul și antropologul român Achim Mihu, filosof și profesor universitar;  (n.12 iunie 1931, la Cluj).

A contribuit substanțial la consolidarea învățământului sociologic și antropologic clujean.

2020 : A încetat din viață la București, poetul, prozatorul român, filosof și estetician, Grigore Smeu; (26 octombrie 1928, Runcu, Gorj).

ANIVERSARI :

La 14 octombrie  este  Hramul orasului Chişinău.

Biserica Acoperemântul Maicii Domnului - Chişinău

Biserica Măzărache – biserica Acoperământului Maicii Domnului, este cea mai veche biserică a Chişinăului, (fondată în 1752), care se înalţă pe dealul, de unde a pornit oraşul nostru, care s-a întins în jurul izvorului de la poalele dealului.
Chisinăul a primit statutul de oraş în 1818, îla cativa ani după intrarea în componenţa Imperiului Rus ( la 1812).

In anul 1436, considerat ca an de fondare al Chişinăului, pe acest loc era doar o fîntînă şi o aşezare tătărească în apropierea unei păduri.

Aşa se spune într- unul din cele mai vechi documente ajunse pînă la noi, care menţionează Chişinăul: «…Кишинеул луй Акбаш, ла Фынтына, унде есте селиштя тэтэриаскэ…» (gramota voievodului Ilii şi Ştefan Oancea de la 17 iulie 1436).
Ziua oraşului o este sărbătorita la 14 octombrie, de marea sărbătoare religioasă a Acoperământului Maicii Domnului ( S.V.)– adică sărbătoarea acelei prime biserici a Chişinăului.

La 14 octombrie 2012, in premieră în Capitala Republicii Moldova, de Hramul Chişinăului, Garda de Onoare a Cetăţii Alba-Iulia a defilat  în centrul oraşului.

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfânta Cuvioasa Parascheva

Ce să nu faci, cu niciun chip, de Sfânta Parascheva. Vremea, gravidele și „Sfânta Vineri”

Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).

Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani.

De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti.

 Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma.

Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva.

Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica.

Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica “Sfintii Trei Ierarhi” si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granițe.

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, sunt intr-un numar foarte mare.

Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul “Sfanta Parascheva”, construita in anul 1834.

Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA),  au biserici al caror hram este al Sfintei Cuvioase  Parascheva.

CITITI SI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/14/o-istorie-a-zilei-de-14-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro.;
  11. Cinemagia.ro.

14/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: