ZIUA DE 29 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 mai în istoria noastră

 1329: Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.

Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urbei” cuvenite regelui.

1848: Se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la  30 mai proclama unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848.

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat  fără a ține seama  de opoziția Adunării  românilor de la Blaj și a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni privitoare la anexarea Principatului Transilvania la Ungaria. Dieta maghiară nu a ținut cont nici de cererea Adunării de la Blaj (3/15–5/17 mai) și a ignorat realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau două treimi din populație.

În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Foto: Prima Adunare Națională de la Pesta din 1848

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării,  prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.

 Însuşi poetul maghiar Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia între cei 300 reprezentanţi se aflaseră numai 3 români și 24 de saşi, restul fiind unguri.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care se declara alipirea Ardealului la Ungaria și lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni și revoluționarii maghiari.

În scurt timp aveau să izbucnească ciocniri armate între românii conduși de Avram Iancu și armata revoluționară maghiară.

1889 (29 mai/ 10 iunie): Este adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29 martie 1890).

În Proiectul de lege pentru înființarea unui nou sistem monetar, se înlocuia definiția leului din Legea monetară din 1867, respectiv „cinci grame de argint cu titlul 835/1000 compun unitatea monetară a României sub denumirea de leu” cu o nouă definiție, care arată că „unitatea monetară a României este leul aur”.

Dezbătută și aprobată de Camera Deputaților și Senat, în martie 1889, prima variantă a acestei legi nu a fost promulgată din cauza lipsei de pregătire a mijloacelor necesare transformării monedelor de argint, aflate în circulație, în monede de aur, iar BNR nu stabilise posibilitățile tehnice de punere în aplicare, astfel încât a fost menținută vechea definiție a leului-aur dat de Legea Monetară din 1867 (a intrat în vigoare la 17/29martie 1890).

1890 : S-a născut la Botoșani, generalul și diplomatul român Ioan Aurelian Racovitză; d.24 iunie 1957, București,descendent al unei vechi familii boierești și domnești, luptător în cele două războaie mondiale.

A urmat Liceul Militar din Iași, Școala militară de Cavalerie la Târgoviște, absolvind în 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori „Cuza Vodă”, apoi Școala specială de Cavalerie, absolvind-o pe primul loc (1913). 

A participat la campania din Bulgaria (1913), unde s-a remarcat în misiuni de cercetare, fiind avansat la excepțional la gradul de locotenent și comandant de pluton în Regimentul 7 Roșiori. A fost ofițer adjutant de regiment, a lucrat la Biroul Mobilizări, iar la începutul primului război mondial, în Regimentul de Escortă Regală din București.

Detașat la Biroul de Operații al Comandamentului Diviziei 18 Infanterie la Călugăreni, a urmat și Școala Superioară de Război. A fost înaintat la gradul de căpitan (1916), maior (1917), iar după absolvirea Școlii Superioare de Război (1920) a fost ofițer la Marele Stat Major, comandantul Regimentului 11 Roșiori în Cernăuți, subșef de Stat Major, avansat locotenent-colonel de cavalerie, apoi atașat militar în Cehoslovacia, acreditat și în Austria.

A fost comandant al Școlii de Ofițeri de Cavalerie și a pregătit trupele la începerea celui de al doilea război mondial și a trecut în rezervă pe 31 august 1941, pe bază de demisie ân urma unor divergențe cu superiorii ierarhici legate de forțarea trecerii Prutului.  Bolnav de cancer s-a stins din viață in patul Spitalului CFR 2 la vârsta de numai 67 de ani. 

1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean și a seminariilor, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică, limitarea numărului total al parohiilor, numirea și pregătirea clerului mirean.

Legea mai prevedeacă înființarea unei noi biserici era condiționată de garantarea de către ctitor a finanțării acesteia.

1895: S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România.

A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie; (m. 1960).

1899: S-a născut în satul Poieni, comuna Godineşti (azi, Parincea), judeţul Bacău, prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov; ( m. 16 aprilie 1984, la Bucureşti).

Numele său la naştere era Maria Jurgea-Negrilești, iar numele său de botez, Gherghina.
A fost soția politicianului și academicianului Mircea Cancicov (1884-1958).
Studii: Liceul internat „Victor Duruy” de la Mănăstirea Sacré-Coeur din Paris (1906-1925).

A debutat literar în 1936 cu culegerea de poeme Un vis (1936), continuând în anul 1938, cu romanele și culegerile de nuvele Poeni, Moldovenii, Dealul Perjilor, Pustiuri, Amurg, Călătorul, Îndrăgostitele și Din viața văilor.

A fost o femeie plăcută și inteligentă, care a pătruns în anturajul feminin al lui Ion Antonescu, reușind împreună cu soțul său, avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov, să intervină în favoarea Comunității evreilor obținând printre altele anularea ordinului de a se face ghetouri evreiești în Moldova.

1901: S-a născut la Târgoviște, Ionel Fernic; (d. 22 iulie 1938, la Stulpicani, Suceava).

A fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

În ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară.

În scurt timp a  devenit autorul a peste patru sute de șlagăre, multe dintre compozițiile sale bucurându-se  de faimă în epocă până în ziua de astăzi.

În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Ionel Fernic plecat din viaţă în urma unui accident de aviaţie.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur.

În aer Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător.

Tot atunci s-a arătat interesat de parașutism.A executat primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa, dar mai târziu a trebuit să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare.

A fost numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți și  va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu, autorul unor importante lucrări în domeniul chimiei organice, cu cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. 

În 1965 a obținut titlul de Doctor Docent în Chimie. A început cariera didactică în Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București, a fost director al Secției de Biochimie a Institutului „Victor Babeș” din București.

De asemenea a fost șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București, profesor titular la Catedra de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975) și, în paralel, la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

1912: A avut loc la Alba-Iulia, un Congres prezidat de Gh.Pop de Băsești, la care a participat peste 20.000 de reprezentanti ai populației române din întreaga Transilvanie.

Congresul a protestat împotriva proiectului de înființare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Punerea în practică a proiectului era sinonimă cu transformarea Bisericii într-un instrument politic de deznaționalizare și de silnicie a românilor ardeleni.

De asemenea, a fost aleasă o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluții și pregătirea hotărârilor acesteia, toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Totodată, a fost adoptată o rezoluție de protest față de proiectul de inființare a episcopiei greco-catolice maghiare, care făcea din biserică un instrument politic de deznaționalizare a băstinașilor de etnie română și s-a hotărât totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare  pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

1922: S-a născut la Brăila, cunoscutul compozitor originar din România, Iannis Xenakis; d.4 februarie 2001, Paris.

 S-a născut într-o familie de greci din Brăila, iar mama lui, o bună pianistă, i-a deschis dragostea pentru muzică, dar a murit în 1927. În 1932 a plecat în Grecia, ulterior s-a stabilit la Atena, a fost admis la Institutul Politehnic, dar nu a mai apucat să înceapă școala, închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia.

S-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis de italieni și apoi de germani. Rănit grav de un obuz britanic (1945), odată ieșit din spital a continuat activitățile politice clandestine de stânga.

Urmărit de autoritățile din Grecia, a reușit să scape refugiindu-se in Franța, unde și-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea efectelor electronice și a teoriilor matematice, în Grecia fiind condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic.

Din 1947 a lucrat ca inginer la atelierul Le Corbusier. A înființat Centre d’études de mathématique et automatique musicales CÉMAMU (Centrul de studii de matematică și automatică muzicală), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică, folosind calculatorul pentru realizarea compozițiilor sale.

Printre compozițiile sale se remarcă : Métastasis, Nomos Alpha pentru violoncel, Jonchaies, Shaar, Akea, Waarg, Roaï.

1924: Este inaugurat la Bucuresti  Institutul Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania.

 Înființarea unui centru cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența Regelui Carol al II lea și a Prințului Moștenitor.

Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez. Astăzi se numește Institutul Francez.

1925: S-a născut la Cluj, fizicianul american de origine română, Erwin Friedländer, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității bucureștene;(m. 2004, California, SUA).

A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1963, calitate retrasă după plecarea din țară, repus în drepturi în 1990).  În SUA a fost co-șef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California.

A cercetat radiația cosmică a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

1929: S-a născut la Piatra Neamț, istoricul  Șerban Rădulescu-Zoner; (d. 14 martie 2012, Moroeni, Dâmbovița).

De meserie a fost istoric, având un doctorat în istorie.

În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste.

Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei.

El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea.

În 1975 a fost exclus din Institutul de istorie „Nicolae Iorga” , în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu, fiind reîncadrat în 1990 unde a fost cercetător științific principal. 

Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia).După revoluția anticomunistă din 19189, fost ales deputat în legislaturile 1992-1996 (județul Dâmbovița) și 1996-2000. Șerban Constantin Rădulescu-Zoner a fost ales în legislatura 1992-1996 pe listele Partidului Alianța Civilă iar în legislatura 1996-2000 a fost ales pe listele PNL. Între anii 2001-2007 a fost președintele Alianței Civice.

În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.

Dintre scrierile sale: Scrieri politice 1900–2006, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale, România și Tripla Alianță la începutul secolului XX.

1933: S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

S-a dedicat  aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

1945: A murit într-un accident la București, Mihail Sebastian (nume la naştere Iosif Hechter), romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască; (n. 18 octombrie 1907, București). 

Romanele sale publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940), au fost influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.

Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.

1947: Vizita Patriarhului Aleksei I al Moscovei în România.

Vizita în România a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei I (29 mai–12 iunie) avea scopul declarat al unor discuții cu înalții prelați români în vederea pregătirii Congresului Ortodoxiei, programat să se desfășoare în martie 1948, la Moscova.

Remarca lui Nicodim: „– Dar de ce la Moscova?“, i-a fost raportată de către agenții Siguranței care protejau delegația rusă, lui Emil Bodnăraș, care declara cu acest prilej apropiaților: „Lasă, Înalt Prea Sfinte, nu te teme, că nu mai ajungi să participi la acest Sinod, indiferent unde s-ar ține el”.

Legăturile legitime și tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Română au fost înlocuite începând cu anul 1947, printr-o încercare de propagare a bolșevismului prin intermediul unor instituții religioase milenare, de pervertire a ideii de creștinism răsăritean. Pe 30 mai a ajuns în București, fiind cazat la Palatul Mogoșoaia, după care a vizitat toată țara.

1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

A fost membru onorific al Academiei Române din 1930; (n. 1861).

1956: S-a născut la Coșernița, Soroca, în R.Moldova, scriitorul  Teo Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. 

A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998-2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia.

A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia.A fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo).

Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale au fost publicate în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Rusia.

1962: A murit executat la închisoarea Jilava din București, eroul luptei împotriva regimului comunist,  Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Munții Făgăraș.

Lt. Col. Gheorghe Arsenescu a format împreună cu cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, un grup numit Haiducii Muscelului, care a operat în sudul Munților Făgăraș.

Arsenescu a fost capturat de Securitate la 1 februarie 1960.

Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.

Prin sentința nr. 11/12 februarie 1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Militare București, a fost condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă”.

A fost executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava, București.

1962: A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt).

Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), Eruptia (1958) sau  Valurile Dunarii (1959).

1980: S-a născut la București actrița română Irina Cojar.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 2003. Joacă la Teatrul Național București, a avut roluri în Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Toți fiii mei de Arthur Miller, Ivan Turbincă după Ion Creangă,Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, etc.

1980: La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1989: A murit la București, Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969).

În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”.

A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 1991: A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia).

 Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi.

A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc.

A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977).

A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

1992: A decedat la București, regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Regizor de film documentar cu o filmografie de peste o sută de titluri, dintre care se impun cu precădere ciclurile dedicate Deltei Dunării, precum și filmele consacrate monumentelor de arhitectură religioasă din Bucovina.

A avut o contribuie hotărâtoare la evoluția documentarului științific în România.

Printre filmele documentare pentru care a fost  premiat se numară:

 Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

1995: A încetat din viață la București, muzicianul român Mircea Basarab, fost dirijor, compozitor și profesor universitar; (4 mai 1921, București ).

A fost dirijor al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București.

2000: A murit la București, inginerul Vlad Ionescu, specialist electro-energetician, membru corespondent al Academiei Române; (n.22 aprilie 1938, București).

2017: A încetat din viață regizorul român Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă și film și profesor universitar; (n.18 ianuarie 1957).

A debutat în cinematografie filmând alături de importanţi regizori români, printre care s-a aflat şi regretatul Sergiu Nicolaescu.

La Baia Mare, Gheorghe Dinu a fost cameraman pentru TVR, TVR Cluj şi Antena 1. A fost şi profesorla Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

2022: A decedat la Ploiești, cunoscutul fotbalist și antrenor de fotbal Virgil Dridea; (n.17 noiembrie 1940, la Ploiești).

Era cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea, fiind fratele mai mic al lui Mircea Dridea, renumit de asemenea ca fotbalist și antrenor.

Virgil Dridea a jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968. În 1968, Dridea II s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal, ca antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu.

De-a lungul carierei sale a condus mai multe cluburi, precum Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Prahova Ploiești, Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni și Chindia Târgoviște. De asemenea, a antrenat în Angola și Siria, unde a condus Atlético Petróleos do Huambo⁠, Al-Jaish SC (Siria)⁠ și Echipa națională de fotbal a Siriei.

Spre finalul vieții, a fost oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului club Petrolul, începând cu 2016, când echipa a luat-o de jos, din Liga a IV-a, reușind, în 2022, revenirea în prima ligă a fotbalului din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfanta Teodosia s-a apropiat de creștinii inchisi in temnita pentru ca nu mai jertfeau idolilor si i-a intarit in mucenicia lor.

Din aceasta cauza, sfanta a fost dusa de soldatii care pazeau temnita inaintea judecatorului. Acesta auzind cele intamplate, a poruncit sa i se lege o piatra de gat si sa fie aruncata in mare. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, ingerii au adus-o la mal nevatamata.

Cand ea s-a infatisat inaintea judecatorului, purtand in maini piatra care fusese legata de grumajii ei, el a poruncit ca sa i se taie capul. In urmatoarea noapte, Teodosia s-a infatisat parintilor ei inconjurata de o lumina cereasca negraita, si de multe alte fecioare, si ele mantuite, si le-a zis: „Vedeti voi ce mare este slava si harul Hristosului meu, de care voiati sa ma lipsiti?”

Ea a rostit catre parintii ei aceste cuvinte, pentru ca acestia o oprisera sa-si marturiseasca pe fata credinta in Hristos si sa se faca mucenica.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/29/o-istorie-a-zilei-de-29-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. agerpres.ro.

Publicitate

ZIUA DE 26 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 mai în istoria noastră

1488: Începe construirea bisericii „Sf.Gheorghe” de la Voroneţ, ctitorie a domnlui Moldovei  Ştefan cel Mare și Sfânt.

Legenda spune că Ştefan cel Mare, în timpul unui război cu turcii, a venit la calugarul Daniel, la schitul său din Voroneţ şi i-a cerut sfatul.

Câştigând bătălia împotriva turcilor, domnul Moldovei şi-a păstrat promisiunea făcută călugărului şi a construit o nouă biserică închinată Sfântului Gheorghe. La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”.

În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe.

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi.

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni.

În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești.

Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi .

1554: S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț, ctitorie a voievodul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu.

La construirea Mănăstirii Bistrița au contribuit patru voievozi mușatini: Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare (a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu:

„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62 [1554], luna mai în 26 zile”.

Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița.

1591: A început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae, o ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării.

Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli.

Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.

În ianuarie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare și la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat.

Datorită protestelor și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii (printre care Constantin Noica, Geo Bogza, Mihail Șora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu și Peter Derer) către mai multe instituții (Patriarhie, Consiliul pentru Cultură din Comitetul Central etc.), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate.

Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Poporului, dar și pentru a-i mulțumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis și anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanță de 289 m și coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985.

Operațiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 și până în locul în care se află și astăzi, Strada Sapienței nr.4, în apropierea malului Dâmboviței, a fost considerată la vremea respectivă o performanță deosebită. „Translatarea coordonată de inginerul Eugeniu I. Iordăchescu a fost, la timpul respectiv, considerată o performanță deosebită prin: lungimea traseului, unghiul de pantă și greutatea obiectivului”.

Unele din osemintele aflate în curtea mănăstirii au fost împachetate în grabă și au putut fi salvate și transportate în noua locație, altele nu au mai putut fi recuperate.

1679: Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678–1688),a început construirea ansamblului arhitectural Mânăstirea Cotroceni din Bucuresti.

Foto: Biserica Mănăstirii Cotroceni

Construcţia a fost terminată în mai 1680, pictura iniţială aparţinând lui Pârvu Mutu.

De-a lungul existenţei sale, biserica a suferit mai multe stricăciuni de pe urma cutremurelor, incendiilor, răscoalelor sau războaielor, dar de fiecare dată a fost refăcută.

Istoria Cotroceniului începe acum patru secole și mai bine pe când era înconjurată de vestiții codri ai Vlăsiei.

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări denumit Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului.Satul si moșia sunt atestate documentar pentru prima oară într-un hrisov domnesc din 27 noiembrie 1614 sub forma Cotroceni.

Ele au existat cu siguranță și înainte de 1600, deoarece primii proprietari pe care-i menționează documentele – Stoica, Preda și Istfan – susțin că înainte de a fi devenit proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul ei au stăpânit Cotrocenii”.

Domnul Șerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moșii, mulți oameni și obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 și împodobită de domnitor și de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veșminte preoțești și tot acum biserica a primit și icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni.

Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984,din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, reconstrucția ei începând în 2003. La 11 octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult.

1716: Ștefan Cantacuzino, domnul Țării Românesti în perioada 1714-1716 si tatal sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, au fost torturați si uciși la Istanbul, din porunca marelui vizir Ali Pașa.

Ștefan Cantacuzino (n. cca. 1675 – d. 7 iunie 1716) a fost ultimul conducător pământean al Munteniei, înainte de instituirea domniilor fanariote. Făcea parte din familia Cantacuzino, care își disputase în a doua jumătate a secolului al XVII-lea cu familia Băleanu predominanța în politica Țării Românești, ieșind în cele din urmă câștigătoare. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

Ștefan (foto) era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist român educat în Italia, iar prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, mama lui Constantin Brâncoveanu.

Domnind într-o perioadă instabilă, a luptei dintre Imperiul Austriac și Poarta Otomană, a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondența acestuia cu nemții și a confiscat averile prietenilor lui Brâncoveanu.

 În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia, iar Ștefan a luat partea habsburgilor, comunicându-le știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Aflându-se la Constantinopol, Ștefan Cantacuzino a fost mazilit și ridicat din București, împreună cu tatăl său, cărturarul și stolnicul Constantin Cantacuzino, de un capugiu trimis de Poartă în 21 ianuarie 1716, fiind înlocuit cu Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere.

Au fost uciși la în noaptea dintre 25–26 mai/6–7 iunie 1716, la Constantinopol,corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

La câteva zile distanță, spătarul Mihai Cantacuzino și Radu Dudescu au fost duși sub pază puternică la Adrianopol și sugrumați.

  Foto: Tablou votiv la Manastirea dintr-un lemn-Biserica Nasterea Maicii Domnului – având al II- lea ctitor, pe domnitorul Stefan Cantacuzino și soția sa.

 Ambasadorul englez la Constantinopol scrisese deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea acestuia avea ca motiv pizma marelui vizir turc și că Ștefan a fost înlocuit pe tronul muntean cu fanariotul grec Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere, familia acestuia din Constantinopol fiind chezășie.

1824: La Ismail, în Basarabia ţaristă, a fost deschisă o şcoală lancasteriană.

Sistemul de învăţământ lancasterian poartă numele pedagogului englez Joseph Lancaster (1771-1838), care învăţa fără plată copiii săraci.

În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi la dorinţa imparatului Alexandru I, care, în urma vizitei sale din 1818 în noua provincie, a dispus, prin secretatul său de stat contele I.A. Capo d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a institui în Basarabia şcoli de învăţământ reciproc.Dorinţa împăratului nu a putut fi realizată decât în anul 1824 în special din lipsa învăţătorilor specializaţi în această metodă de instruire şi a materialului didactic necesar.

  Sistemul de învăţământ lancasterian care a căpătat o largă răspândire în Europa in sec. al XIX-lea, era original prin faptul că metodele de instruire nu poartă un caracter pur religios. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar în şcoli erau primiţi elevi de diferite confesiuni religioase.

Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, pregătiţi in prealabil pentru acest lucru. Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, preventiv pentru acest lucru. Administrarea  directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi Bender, care erau sub supravegherea directă a a Administraţiei Eparhiale.

La început, în Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar mai târziu în Bender şi Hotin, aceste şcoli se bazau pe sistemul învăţământului reciproc.

Administrarea directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi din Bender, care erau sub supravegherea directă a Administraţiei Eparhiale.

În aceste şcoli erau primiţi copii din toate categoriile sociale. Ei învăţau să citească şi să scrie şi primele 4 reguli aritmetice, în baza dispoziţiei editate în 1823 de Departamentul Învăţământului Public. Elevii claselor superiore studiau o data în săptămână Katehizisul.

Scolile lancasteriene n-au prins rădăcini în Basarabia, iar încercările de a înfiinţa şcoli lancasteriene la sate n-au dat nici un rezultat.

După cum constată V.M. Neaga, la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu, o parte din şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se transformă în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au început să ia fiinţă, iar altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care au apărut în Basarabia în urma decretării Regulamentului despre şcolile parohiale din 1836.

1877: La Bucureşti, apare ziarul “Socialistul”, prima gazetă socialistă din România. Ziarul a fost editat de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu.
Dupa apariţia a trei numere, în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în “Cuvîntul”, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern.

1885: In grădina publică din Chişinău este inaugurat bustul poetului rus Aleksandr Sergheevici Puşkin, exilat un timp în gubernia Basarabia.

În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Sergheevici Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autoritățile din timpul întunecatei domnii a țarului Alexandru I. Pușkin avea deja notorietate în țară și a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul țarului, intitulată Odă a Libertății, practic un protest împotriva despotismului și robiei.

Reacția autorităților a fost pe măsură, hotărând expulzarea sa în Siberia, dar intervenția istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu exilul la Chișinău, în Basarabia teritoriu aparținând Moldovei care fusese cotropit de Rusia în 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani și casa in care a stat este astăzi muzeu.

Bustul poetului s-a păstrat pană în zilele noastre la Chișinău pe vechiul amplasament.

1897: Scriitorul irlandez Bram Stoker publicat la Londra romanul Dracula avându-l ca personaj principal pe contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură.

Romanul lui Stoker a fost inspirat de cronicile medievale săsești, adevărate bestseller-uri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Țepeș drept un personaj sângeros, de o cruzime ieșită din comun, ca răzbunare a sașilor împotriva Domnului care nu le acorda avantaje comerciale și îi pedepsea adesea cu mare asprime.

Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus), numit și vampir.

1910: Nicolae Iorga a devenit membru titular al Academiei Române.

A fost unul dintre cei mai mari istorici ai României, ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1897 și președinte al Secțiunii istorice (1924–1927).

A susținut discursul de recepție cu tema Două concepții istorice.

1911: S-a născut la Ploiești, istoricul literar Gheorghe Constantin Nicolescu; (m. 1967, noiembrie, București).

Licențiat în Litere (1931) și în Drept (1932) al Universității București, a absolvit în 1932 și Seminarul Pedagogic al aceleiași universități (1932). A urcat toate treptele unei cariere universitare la Universitatea din București: asistent, conferențiar, profesor titular de Literatura română și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1966).

A debutat editorial cu volumul Ideologia literara poporanistă (1937), distins de Academia Română cu premiul „Năsturel” (1938).

A obținut în 1944 titlul de Doctor în Litere cu teza Duiliu Zamfirescu. A colaborat la Universul literar, Desrobirea, Gândul nostru, Frontul plugarilor, Chemarea vremii, etc. Adept al rigorii documentare și al obiectivității cercetarii științifice, deținător al unei metode și perspective eficace, G.C. Nicolescu s-a impus prin exegeze profunde, comprehensive și exigente totodată, închinate unor scriitori (Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Viața lui Vasile Alecsandri), periodizării literaturii române sau curentelor literare (Curentul literar de la Contemporanul). A fost distins cu Premiul „C. . Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pe 1962.

1916: S-a născut la București, scriitorul român Vintilă Corbul; (d. 30 ianuarie 2008).

Numele sau complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

Provenea dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane, motiv pentru care vizitele în Statele Unite ale Americii erau pentru el experiențe curente. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, cu grad de general în armată, provenea dintr-o mică, dar înstărită familie boierească. Poseda multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani, un grajd cu cai de curse și chiar proprietăți în Bulgaria.

 Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat, profesie pe care o practică timp de 7 ani. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie, secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul este angajat judecător.

          Fiind un răzvrătit, se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor, împotriva voinței părinților, tatăl său spunând răspicat: „În familia noastră bărbații nu se căsătoresc decât cu femei de aceeași condiție!”.

            În al II-lea Război Mondial, Vintilă Corbul a fost locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, după ce urmează o școală de pilotaj aviatic, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

          După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate, tatăl lui, Constantin Popescu Corbul, ajungând din general vânzător de lozuri și mai apoi să fie arestat și să moară în închisoare, în 1961. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, cu patru camere locuite de alte patru familii, imobil care aparținuse familiei sale.

Diplomele sale nu mai sunt „valabile” și este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier , dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni.

Deși era licențiat în istorie și lucrase ca magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde lucrează aproape 5 ani. La scurt timp primește o altă lovitură: Ana Stoenescu, nemulțumită de sărăcia în care ajunsese soțul ei, divorțează de el și fuge cu un evreu bogat, regizor de film, în Los Angeles.

Intre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara : „Moarte și portocale la Palermo”, scrisă împreun cu prietenul său de o viață, Eugen Burada; „Cenușă și orhidee la New York”. Căderea Constantinopolelui” (carte tipărită doar în primul tiraj în 192.000 de exemplare), care îl va lansa definitiv.

Tot impreuna cu prietenul sau de o viata, Eugen Burada, a scris scenariile pentru filmele regizate de Sergiu Nicolaescu ” Un comisar acuză”, 1973; „Revanșa”, 1978; „Nea Mărin miliardar” (inițial piesă de teatru), 1978; „Duelul”, 1981.Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin Miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.Vintila CorbulVintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutați de fostul ministru de externe Ștefan Andrei și de soția acestuia, cunoscuta actriță Violeta Andrei.

  În plină glorie, Vintilă Corbul părăsește ilegal România în 1979, împreună cu Eugen Burada, fugind în Franța, dând încă o lovitură sistemului comunist, ajutați – conștient sau nu – de Ștefan Andrei (ministru de externe), cu care se împrieteniseră prin actrița Violeta Andrei, soția acestuia.

  Ajunși acolo, se mută într-un mic orășel lângă Paris (Rocquencourt), iar Vintilă Corbul locuiește până la moarte în același loc în care s-a stabilit atunci. Multe dintre titlurile sale au fost traduse în limbile franceză, poloneză, rusă, arabă.   A murit, aproape sărac, la 30 ianuarie 2008 (91 de ani), la Paris.

Celebra sintagmă „Ciuma roșie”, folosită atât de mult după Revoluție în conflictele unei părți a presei și „străzii” cu partidul Social-Democrat, se pare că vine de la ultimul roman neterminat, și evident nepublicat, care se numește chiar așa, „Ciuma Roșie”. Ca o ironie a sorții, Vintilă Corbul a fost decorat de președintele Ion Iliescu, în 12 martie 2004, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofițer.

Opera lui Vintilă Corbul, deși a rămas unul dintre cei mai mari scriitori de roman istoric, nu este studiată în școală.

1917: S-a născut (la Budapesta, (unde părinţii săi originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului), prozatoarea Mariana Şora, eseistă şi traducătoare; (m. 2011).

 A studiat la Universitatea din București, finalizând cu două licențe, în Filosofie și Filologie (Germană–Franceză), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și  Mircea Eliade.

S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora; au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în Limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugene Ionesco și soția sa, Rodica, sau Emil Cioran.  Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu s-a mai putut întoarce în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături.

A fost asistentă la Catedra de Germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A lucrat ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, din germană, franceză și maghiară în limba română și din maghiară în germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese.

A debutat ca publicistă în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare și a colaborat cu articole în Viața românească, Secolul 20, Manuscriptum, România literară, etc. A scris volume de eseistică, memorialistică și critică literară Heinrich Mann.Omul și opera, Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, etc.

În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. A publicat la Paris, volumul Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: Rătăcire, Mărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucăți, Cenușa zilelor. Jurnal, Două jurnale față în față.

1920: Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”.

Printre lucrările trimise de Brâncuși, se număra și lucrarea Domnișoara Pogany II.

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) este un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

Genialul sculptor a fost ales postum membru al Academiei Române.

1921: În România a fost adoptată Legea asociaţiilor profesionale prin care s-a dat pentru prima dată un cadru juridic mişcării sindicale, recunoscând existenţa sindicatelor, dar instituind importante limitări în activitatea lor.

A fost promulgată de MS Regele la 24 mai și publicată în Monitorul Oficial nr. 41/26 mai 1921.

 1926: A murit (la Paris) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (n. 1887, la Chişinău, azi în R. Moldova).

1928: S-a născut (la Odessa, în Ucraina) violoncelistul Vladimir Orlov, stabilit în Canada din 1977; d. 1 aprilie 2019.

A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. 

S-a remarcat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva.

A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena.

A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony Orchestra, New Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto.

A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a așternut pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări.

1929: S-a născut istoriograful şi muzicologul Ion V. Florian; (m. 2002).

1933: S-a născut chimistul Petre T. Frangopol, membru de onoare al Academiei Române din 2012.

 1941: S-a născut operatorul şi regizorul de film Iosif Demian; din 1985 lucrează în Australia.

1944: În România se realizează o înţelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă între Partidul Comunist Român şi gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu.

1952 (26–27 mai) : S-a desfășurat Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român.

În contextul intențiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de „concurență”, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost acuzați de „deviere de dreapta” și simpatie față de Partidul Național Țărănesc. În plus, celor mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Luca li s-au imputat „activități dușmănoase” și de „sabotaj”. Vasile Luca a fost exclus din partid.

1984: Inaugurarea oficială de către Nicolae Ceaușescu a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie reiniţiată în 1973).

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez.

Necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a).

Incercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa), au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice.

La data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama); are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud.

Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km.

 1992: A decedat comozitorul și violonistul Constantin Bobescu ; (n. 21 mai 1899 la Reni, în Basarabia țaristă).

   A studiat vioara la conservatoarele din Iaşi şi Craiova, apoi cu G. Enescu. A urmat compoziţia la Paris, la Schola Cantorum.

A început prin a se face cunoscut ca violonist concertist şi apoi ca dirijor.

A fost dirijor permanent al Orchestrei Simfonice Radio. Printre compoziţiile sale mai importante figurează: două Rapsodii române pentru orchestră, Poemul simfonic Zobail, opera Trandafirii roşii, piesele Povestea din pădure şi Povestea din câmpie, pentru solişti cor de copii şi orchestră, Povestea simfonică Mânzul năzdrăvan, Suita de dansuri româneşti, Concertul pentru vioară şi orchestră, etc.

1994: A murit poetul român Tiberiu Utan.

S-a născut la 21 martie 1930,la Văleni, Maramureș, în familia Mariei Utan (născută Gherghel) şi al lui Teodor Utan, învăţători, şi frate cu gazetarul Sever luliu Utan. 

După terminarea liceului se înscrie la Institutul Maxim Gorki din Moscova. Revenit în țară, lucrează la diferite redacții ale revistelor actuale, este redactor șef la Gazeta literară, iar ulterior funcționează în cadrul Editurii tineretului.

A debutat în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează şi ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române).

A scris foarte multe poeme proletcultiste, ode dedicate Partidului Comunist sau celor doi conducători, Elena și Nicolae Ceaușescu, dar și texte pentru melodii de muzică ușoară.

A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

1995: A murit la București, marele actor român de teatru și film Ştefan Bănică senior; (n. 11 noiembrie 1933, la Călărași).S-a remarcat și ca un bun cântăreț. Studii la IATC (promoția 1955).De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Ștefan Bănică a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

1997: A murit la București, poetul Cezar Baltag, eseist și traducător modern, (n. 26 iulie 1939, Mălinești, județul Hotin, azi Cernăuți, Ucraina), fiul preotului Porfirie Baltag și al Margaretei Baltag (n. Alexandrescu).

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1960, reușind, abia după trei ani, să se angajeze întâi corector și apoi redactor la „Gazeta literară”, după care ajunge redactor-șef adjunct la revista „Luceafărul” și, după 1990, redactor-șef la „Viața românească”.

A fost un militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a. „Decada de aur” a volumelor sale de versuri cuprinde:“Vis planetar”, “Unicorn în oglindă”, “Ochii tăcerii”.

1996: A încetat din viață la București, istoricul și criticul literar, Ovidiu Papadima, Eseist, folclorist; (23 iunie 1909, Sinoe–Mihai Viteazu, Constanța).

A fost deținut politic între anii 1952–1955.

1997: A încetat din viață la București, Cezar Baltag (n.26 iulie 1937, la Mălinești, Cernăuți, azi în Ucraina).

Poet, eseist și tălmăcitor modern; strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului; unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului.

1998: A fost votată Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României.

În vigoare de la 28 mai 1998, a consacrat ziua de 29 iulie Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te, române.

2002: A murit balerina Irinel Liciu, soţia poetului Ştefan Augustin Doinaş; (n. 22 februarie 1928).

Foto : Stefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu.

La 26 mai 2002 o veste trista a facut inconjurul lumii…Irinel Liciu,fosta mare balerina a Operei Romane, s-a sinucis cu o supradoza de somnifere, la cateva ore dupa ce sotul ei, marele poet Stefan Augustin Doinas, incetase din viata din cauza unui stop cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 2002.
Fusesera nedespartiti timp de 42 de ani. Ea avea 74 de ani (n. 22 februarie 1928), iar soțul, 80.

Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust.
Între 1950 si 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti.

A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan.După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la potentatii vremii.

In culise era aşteptată chiar si de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist.A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu.

Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa.
Sotul ei, poetul Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002), a fost condamnat in 1957 la un an de inchisoare pentru “omitere de denunț”.

In 1958,când a iesit din închisoare acesta s-a casatorit cu Irinel Liciu, prima balerină a operei din Bucuresti, pe care a iubit-o până la trecerea sa la cele veșnice.

2007: Filmul românesc “California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câştigat marele premiu al secţiunii „Un Certain Regard”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes.

Regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979, fiul Ericai Nemescu, si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).
Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003.

In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.
La 28 mai 2007, președintele României i-a acordat regizorului, post mortem  Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2010: A decedat la vârsta de 81 de ani, în locuința sa de la Constanța, actorul Jean Constantin (Constantin Cornel Jean) (născut in 1927, dupa unele surse în 1928, la Techirghiol, jud. Constanța).

 A debutat pe scenă la Teatrul de Stat Fantasio, din Constanța, în 1957.
Actorul a jucat în circa 80 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei” (1960), „Răzbunarea haiducilor”(1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atăt de mare” (1969), devenind celebru în anii ’70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Iurie Darie, dar și „Nea Marin miliardar” (1979), unde i-a avut colegi Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu și Ștefan Bănică.

Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut și pentru rolul lui Ismail din filmul „Toate pânzele sus”, de Mircea Mureșan.A locuit in Constanta, al carei cetatean de  onoare este. 

Cunoscutul actor a jucat și pe scena Teatrului Național București, fiind distribuit printre altele în spectacolul „O scrisoare pierdută”, de Radu Beligan.  Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008 și premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003.

Totodată, Consiliul Director al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România i-a acordat, în 2003, o clachetă de aur și o medalie jubiliară „Magna cum Laudae”.

În semn de recunoaștere a talentului actorului, Jean Badea, fost secretar al literar al Teatrului de revistă Fantasio, i-a dedicat biografia artistică „Omul care aduce hazul”, publicată în 1998.

Jean Constantin a fost investit Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava.

2018: A încetat din viață la Paris, filosoful și geopolitologul francez de origine română Pierre Hassner ( n.31 ianuarie 1933, București ).

A fost un apreciat expert în relații internaționale și analist al situațiilor de conflict, război și totalitarism; profesor universitar.

2019: S-au desfășurat în România Alegerile pentru Parlamentul European. Simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis. a avut loc un referendum consultativ pe tema justiției.

La alegerile europarlamentare din România clasamentul partidelor politice aflate în competiție a fost următorul: PNL – 27,00%, PSD – 22,51%, Alianța USR-PLUS – 22,36%, PRO România – 6,44%, PMP – 5,76%, UDMR – 5,26%, ALDE – 4,11%; prezența la vot a fost de 49,02%.

La Referendumul pe tema justiției, 80,9% au votat „Da” la prima întrebare și 81,1% au votat „Da” la a doua întrebare; prezența la vot a fost de 41,28%.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI 70 DE APOSTOLI

Sfantul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, urmator si slujitor al Sfantului Apostol Pavel, fiindca ducea scrisorile acestuia la destinatari.

A fost hirotonit episcop de Sfantul Apostol Pavel pentru Veria Traciei.

Sfantul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia si in Creta, unde l-a primit pe Sfantul Dionisie Areopagitul in casa sa.

Sfantul Dionisie marturiseste ca Apostolul Carp era un om de o mare curatie a mintii, foarte bland, nevinovat si smerit; ca lui insusi Domnul i S-a infatisat inainte, înconjurat deîngerii Lui; si ca el niciodata nu incepea sa slujeasca Sfânta Liturghie pana ce nu era incredintat mai intai de o vedere de sus.Sfantul Carp a convertit multi pagani la crestinism.

Asemenea, pe iudei, mustrandu-i, i-a invățat sa creada ca Hristos Cel răstignit de ei, este Dumnezeu adevarat și făcătorul tuturor.

A fost ucis cu salbaticie de ceilalti iudei ce nu crezusera.

Prin cinstitele lui moaste se dau multe tamaduiri bolnavilor, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/26/o-istorie-a-zilei-de-26-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Bunicuțavirtuală.com.
4. Wikipedia org;
5. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
6. mediafax.ro;
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10. https://jurnaluldedrajna.ro/tiberiu-utan-poet-si-traducator;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox.ro;

Partajea

ZIUA DE 24 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 24 mai în istoria noastră

1660: S-au încheiat lucrările de reconstrucție a bisericii Mănăstirii Golia din Iași. Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată deasupra ușii naosului bisericii, lucrările au fost duse la bun sfârșit de Ștefăniță Lupu Vodă, fiul domnitorului Vasile Lupu.

Mănăstirea Golia, cu hramul Înălțarea Domnului, este un lăcaș de cult important al Iașului, numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor. Actuala biserică, ctitorită de Vasile Lupu, refăcută între anii 1650–1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură.

Reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe epifaștri, de factură corintică, de peste 12 metri înălțime, ancorați într-o cornișă.

Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată în pridvor, deasupra ușii naosului, lucrările au fost duse la bun sfârșit de fiul său, Ștefăniță Lupu Vodă.

1765: În Muntenia, în timpul domniei domnitorului Constantin Racoviță, are loc răscoala rufeturilor (breslelor) meșteșugarilor din București, provocată de creșterea insuportabilă a birurilor impuse de stăpânire.

1782: S-au revoltat moții din Apuseni, aflați în târg la Câmpeni (Alba) .

Ei s-au răsculat împotriva taxelor excesive care li s-au impus pe cârciumărit și au distrus butoaiele cu băutură puse în vânzare de către arendașii armeni concurenți, care beneficiau de condiții mult mai ușoare de impozitare, ceea ce practic distrugea posibilitățile de câștig ale moților.

A fost unul dintre incidentele care au precedat marea răscoală a țărănilor condusă de Horea, Cloșca și Crișan care avea să cuprindă Transilvania.

1812 (SV 12 mai): S-a născut la Jucu de Jos, jud. Cluj, istoricul român George Bariț, publicist transilvănean, membru fondator și președinte (în 1893) al Academiei Române; d. 2 mai 1893, Sibiu.

A urmat Facultatea de Teologie la Blaj între 1831–1835, iar mediul Bisericii Române Unite cu Roma în care s-a cultivat a jucat un rol hotărâtor în formarea sa intelectuală. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți greco-catolici și el însuși a fost pregătit, la rândul său, pentru cariera ecleziastică, dar a ales cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Brașov. 

Este considerat întemeietorul presei românești din Transilvania. A înființat numeroase publicații cu largă răspândire pe teritoriul Transilvaniei și a Vechiului Regat, care au jucat rol important în dezvoltarea conștiinței naționale și în pregătirea unității culturale și politice a tuturor românilor: Gazeta Transilvaniei (Brașov, 1838), Foaie pentru minte, inimă și literatură (Blaj, 1838), Transilvania (1868), Observatorul (1878), etc., a înființat, împreună cu Timotei Cipariu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868–1889 și unde a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. În timpul revoluției de la 1848, a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3–5 mai 1848, fiind proclamat alături de Simion Bărnuțiu vicepreședinte al istoricei adunări. În plan politic, a fost membru fondator și unul dintre fruntașii Partidului Național Român, fiind deputat în Dieta de la Sibiu și în Senatul Imperial de la Viena.

Din opera sa: Deutsch-Rumänisches Wörtebuch-Dicționariu român-german, Dicționariu românesc-unguresc-Magyar-román szótar, Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, Volumele I-III.

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intreprins a doua vizită la Constantinopol pentru a obține recunoașterea de către Turcia a modificărilor legii constituante a Principatelor Unite.

Domnitorul Al.I. Cuza împreună cu sultanul Abdul-Medjid I, în prezenţa lui Fuad Paşa. Foto: Carol Popp de Szatmari.

Domnitorul român s-a bucurat de o primire aleasă, a trecut prin poarta imperială, rezervată de obicei numai sultanului.

În 12 iunie Patriarhul Constantinopolelui l-a uns ca domn în cadrul unei mari ceremonii, după un vechi obicei îndătinat pentru principiii Moldovei și Țării Românești. Cuza a obținut recunoașterea de către Turcia a Statutului și a legii electorale, cu foarte mici modificări, iar la 16/28 iunie s-a încheiat în această privință un protocol între Poartă și reprezentanții puterilor garante.

Peste câteva săptămâni, la 8/20 iulie, Monitorul publica scrisoarea emisă de vizir în 1/13 iulie, protocolul din 16/28 iunie și Actul adițional la Convențiunea din 7/19 august 1858, referitoare la noul nume al Statutului.

1875: A fost constituit Partidul National Liberal, prin unirea diverselor grupări liberale existente; a fost fondat de Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, M.C. Epureanu. 

PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864.Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933.

După instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi; prin Decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti se consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal, hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului.

1894: Se redeschide la Bucureşti, după o întrerupere de 13 ani, Expoziţia artiştilor în viaţă.

1894: Omul politic francez Georges Clemenceau a publicat în ziarul La Justice articolul Lupta raselor în care , după ce a făcut un istoric al luptei de eliberare națională a românilor din Transilvania, s-a pus chezaș pentru adevărul cauzei și al luptei lor.

Foto: Georges Clemenceau (1841–1929), a fost un om politic și ziarist francez, prim-ministru, președinte al Conferinței de pace de la Paris și unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles.

1895: S-a născut Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect evreu  din România, emigrat in Israel.

A fost un animator al mişcărilor de avangardă din Romania si  un  apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, a fost influenţat de cubism; (m. 21 aprilie 1984).

1903: Inaugurarea Castelului Pelişor, reşedinţă princiară şi regală la Sinaia; a fost construit între anii 1899-1902, din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman.

În comparație cu Peleșul, care are 160 de camere, Pelişorul are doar 99 de încăperi.

În actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează:

“Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste.

Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”.

La Pelișor au crescut și au copilărit Carol al II-lea (viitorul rege), Mărioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta  (regina Greciei) şi principele Nicolae.

În 1938, cu sănătatea şubrezită şi aflând de la doctori că sfârşitul era aproape, Regina Maria hotărăşte să se întoarcă în ţară, şi pe 18 iulie, a decedat în Camera de aur a Castelului Pelișor.

După anul 1948, Castelul Pelişor a fost preluat de către statul român, devenind Casa de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România.

A fost redeschis ca muzeu abia în 1993 și a avut peste un milion de vizitatori.

1906, 24 mai / 6 iunie: Apare (până la 18 februarie/3 martie 1907), la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia”, sub direcţia avocatului Emanoil N. Gavriliţă.

A fost  cea de-a doua publicație periodică în limba română apărută în gubernia ţarista Basarabia, fiind editată bisăptămânal, între 24 mai 1906–11 martie 1907, din inițiativa profesorului C. Stere. S-a tipărit cu litere rusești, iar titlul cu litere latine.

Avand o orientare naţional-democrată, articolele ziarului militau pentru  reforma agrară, autonomia guvernării în Basarabia şi administrarea provinciei şi a şcolii de către băştinaşii moldoveni.

Ziarul publica articole de Constantin Stere, Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Alexei Mateevici, Pantelimon Halippa, etc.

Publicaţia a  iniţiat  o vie campanie pentru repunerea românilor basarabeni în drepturile lor naţionale, suprimate de autorităţile imperiale ruse, introducerea limbii române în 
administraţie, justiţie, învăţământ, biserică.

În acelaşi timp, pentru prima dată  în această perioadă, in paginile gazetei a fost lansată ideea reinstaurării autonomiei Basarabiei de la 1818.

La 1 martie 1907, ziarul a publicat cântecul patriotic “Deşteptă-te române!“, fapt care a făcut ca guvernatorul rus al Basarabiei, Alexei Kharuzin să ordone închiderea ziarului, la 11 marite 1907.

A urmat o perioadă de purificare etnică şi lingvistică în instituţiile culturale şi ecleziastice din gubernia Basarabia.

Mulţi susţinători ai ziarului Basarabia, au fost forţaţi să fugă la Iaşi in  România, unde Constantin Stere  i-a ajutat să devină studenţi ai Universităţii din Iaşi.

 1908: A fost inaugurat noul sediu al Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti (ale cărui origini merg spre anul 1864), în prezenţa Regelui Carol I însoţit de Regina Maria şi a unor importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci; astăzi, poarta numele de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Aici, pentru prima dată în lume, Muzeul din București expunea dioramele, vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale și proiectate pe un fundal pictat.

Succesul de care s-a bucurat acest mod de prezentare a făcut ca dioramele să fie un exemplu urmat si de alte muzee din lume.

1908: S-a născut la Ploiești, marele actor român de origine elveţiană, Fory (Cristofor) Etterle; (d. 16 septembrie 1983, Bucuresti).

 A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi ale Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti, promoţia 1929, fiind elev al Luciei Sturdza Bulandra si coleg de generaţie cu Lucia Demetrius, Mihai Popescu, Emil Botta şi Tanţi Cocea.

A fondat împreună cu sora acesteia din urmă, Dina Cocea, „Teatrul Nostru” în 1941, în subsolurile sălii „Comedia, care s-a desfiintat odată cu instaurarea regimului comunist, în 1949, după declanşarea naţionalizării companiilor de teatru.

 A avut o remarcabilă şi îndelungată activitate teatrală (Teatrul Municipal/Bulandra).

Pe marele ecran a interpretat numeroase roluri de compoziţie  in filmele „Soldaţi fără uniformă”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Darclee”, „Tudor”,”Străinul „, Mihai Viteazul s.a.

1910: Românul basarabean Vasile Stroiescu, este ales membru de onoare al Academiei Române.

 Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București), a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naționala.

S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroescu, menționat documentar încă la 2 iulie 1682. 

A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin.

A moștenit de la părinți o avere imensă, pe care a pus-o in slujba poporului sau.

Pământurile le-a dat în arendă țăranilor și a făcut donație cooperativelor agricole și forestiere.

Marea sumă de bani, obținută din vânzarea imobilelor pe care le avea, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcția de școli, biserici și spitale în toate provinciile românești – dar mai ales în Ardeal, unde școlile confesionale românești erau amenințate de maghiarizare  – pentru sprijinirea instituțiilor culturale, pentru tipărirea cărților, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios.

Ctitor al bisericilor din Șofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuți, fondator al spitalelor din Trinca și Brătușeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor și școlilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ș.a.

Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, este ales ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910.

De asemenea, a fost și președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ș.a.

S-a stins din viață la București. I-au fost organizate funeralii naționale și a fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri din București .

1913: S-a născut celebrul economist american  de origine română, Anghel Rugina, specialist în probleme financiare si profesor universitar.

A lucrat ca expert în cadrul FMI si a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române, din 1990. A decedat la 15 dec. 2008.

1914: A murit istoricul literar şi profesorul român de limba franceză, Pompiliu Eliade; ( n.13 aprilie 1869, Bucuresti).

În perioada 1892–1895 a studiat la École Normale Superieure din Paris, ca bursier Hillel.

În 1898, şi-a luat doctoratul în litere la Universitatea Sorbona din Paris, cu teza De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. Les origines. Étude sur l’état de la société roumaine à l’époque des règnes phanariotes.

A fost profesor suplinitor (1900), ulterior titularizat (1904), la catedra de limbă şi literatură franceză la Facultatea de litere din Bucureşti. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucuresti  în perioada 1908–1911 şi deputat din partea PNL din 1907.

A făcut parte din Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

A fost membru al Ateneului Român şi membru corespondent al Academiei Române din 1912.

O strada in Bucuresti ii poarta numele.

1917: Intre 20-24 mai a avut loc la Chișinău, Congresul I al Țăranilor din Basarabia.

1920: A decedat la București, generalul român Constantin Hârjeu, fost politician și membru corespondent (din 1909) al Academiei Române; (n. 10 decembrie 1856, București).

Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici întocmește un studiu monografie privitor la  Armata României, publicat în limba franceză.

Cea mai importantă lucrare a lui Hârjeu este Istoria armei geniu, apărută în 1902.

 1923: S-a născut (în localitatea Muntele Băișorii, județul Cluj), poetul și criticul literar român Victor Felea; (d.28 martie 1993, Cluj-Napoca).

A studiat dreptul si filosofia la Cluj. A lucrat un timp ca ziarist la  Tribuna noua, apoi ca referent literar la Teatrul National din acelasi oras, iar timp de un an este cursant la Scoala de Literatura „Mihai Eminescu .

Ocupa functiile de redactor la revista Steaua, redactor sef adjunct la revista Tribuna,  din Cluj-Napoca.

  Din 1949 a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor literare din țară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România literară etc).

A publicat traduceri din Robert Frost, Marcel Brion, Roy MacGregor-Hastie etc.

Afost distins cu  premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979). 
A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele şi liniştea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969),Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna bucuriei (1975), Gulliver (1979), De toamnă (1986), Decorul speranţei (1988), Jucătorul de rezervă (1990).

1923: S-a născut în localitatea  Pălici–Rușavăț/Viperești, Buzău, Ion Caraion, pseudonimul scriitorului, poet, eseist și traducător, Stelian Diaconescu ; d.21 iulie 1986, Lausanne, Elveția.

A urmat cursurile Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, a redactat revista de poezie Zarathustra. A continuat cu Facultatea de Litere și Filozofie din București și a lucrat la ziarele Timpul și Ecoul. A debutat în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri, respectiv recenzii. Volumul de versuri Panopticum i-a fost confiscat de cenzură. 

Din 1945 a fost secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), apoi a fost șef de presă la Editura Fundațiilor Regale.

A editat, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care au publicat poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate, dar revista a fost interzisă după primul număr. A publicat două articole virulente: Criza culturii și Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950–1955 a făcut închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în urma unei condamnări politice.

Până în martie 1958 a fost redactor al publicației Limbă și literatură. Arestat din nou, a fost condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viață. A fost eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici. A reluat activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. A scris și publicat într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării. În 1981, familia Caraion a primit azil politic în Elveția și s-a stabilit la Lausanne, unde scriitorul a editat revistele internaționale Don Quijote și Correspondances.

A atacat vehement „comunismul cu față fascistă”, a demascat un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi, într-un volum întitulat Insectele tovarășului Hitler. A publicat volume de versuri: Omul profilat pe cer, Cântece negre, Necunoscutul ferestrelor, Dimineața nimănui, Lucrurile de dimineață, Dragostea e pseudonimul morții, Cimitirul din stele, Exil interior eseuri, critică literară și jurnale: Duelul cu crinii, Enigmatica noblețe, Pălărierul silabelor, Bacovia – sfârșitul continuu, Jurnal (vol.I, II), Tristețe și cărți, Cuvintele în exil.

1924: S-a născut în București, traducătoarea şi publicista Antoaneta Ralian (traduceri din literatura engleză şi americană).

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (specialitatea engleză-italiană), luându-și licența în 1948. A lucrat la Direcția Generală a Editurilor, Poligrafiei și Difuzării Cărții (1950-1961) și ca redactor la Editura ”Univers” (1961-1982).

A debutat editorial, în 1956, cu traducerea unei culegeri de povestiri italiene. Din acel moment a tradus cel puțin două cărți pe an, numărul lor ajungând la peste 100.

Datorită Antoanetei Ralian, au ajuns în spațiul românesc nume mari din literatura engleză și americană: H.G. Wells (”Omul invizibil” — prima carte pe care a tradus-o din limba engleză), Carlo Goldoni (”Aventurile lui Pinocchio”), Virginia Woolf (”Spre far”), Iris Murdoch (”Vlăstarul cuvintelor”, ”Marea, marea”, ”Discipolul”), Saul Bellow (”Darul lui Humboldt”), D.H. Lawrence (”Fii și îndrăgostiți”, ”Șarpele cu pene”), Nathaniel Hawthorne (”Casa cu șapte frontoane”), J.D. Salinger (”De veghe în lanul de secară”), Lawrence Durrell (”Clea, Mountolive”), Nicole Krauss (”Istoria iubirii”) și multe altele.

La mijlocul anilor ’90, a acceptat o provocare din partea editorului Samuel Tastet, de la Editura Est, producând un șoc cultural, când l-a tradus prima oară în românește pe Henry Miller, într-un limbaj erotic: ”Tropicul Cancerului”, ”Tropicul Capricornului”, ”Sexus”, ”Plexus”.A primit premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 1979, pentru traducerea romanului lui Saul Bellow, ”Darul lui Humboldt”. În cadrul Târgului de carte Gaudeamus, ediția 2009, Antoaneta Ralian a fost distinsă cu premiul pentru traducere.

La Târgul de carte Gaudeamus din 2010, s-a înființat Premiul special pentru traduceri care îi poartă numele.

În luna mai 2014, a lansat volumul de memorii ”Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”.A fost distinsă cu premii și diplome de excelență din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Scriitorilor din București, a revistei ”Observator cultural” sau a Departamentului de Stat al SUA.

A decedat în seara zilei de 26 noiembrie 2015, in București.

 1929: Se transmit primele cursuri de limbă germană la Radiodifuziunea Română, ţinute de Gh. Maurer. Predate prin sistemul linguaphon, lecţiile vor fi tipărite ulterior în broşuri.

1937: S-a născut  in localitatea Siriu, jud. Buzău, interpretul  român de muzică populară, Benone Sinulescu.

1940: S-a născut la Cluj, regizorul de teatru şi film, scriitorul, traducătorul şi profesorul Petre Bokor ; (d. 25 aprilie 2014, Edmonton, Canada).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa de regie film.

Cariera și-a început-o lucrând alături de Mircea Veroiu și Dan Pița in calitate de  co-scenarist și co-regizor la filmul Apa ca un bivol negru.

În anul 1977 emigrează în Canada unde devine directorul Teatrului Francez din Edmonton și profesor de artă teatrală la Universitatea Alberta.

După căderea regimului comunist, a revenit la Bucureşti, unde a pus în scenă mai multe spectacole.

1942: S-a născut la Galaţi, Monica Săvulescu Voudouri, sociolog şi scriitor; trăieşte, din 1985, în Olanda, stabilindu-se în ultimii ani la Atena.

  Absolventă a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (doctorat în 1974), a lucrat, de la plecarea din ţară, ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigraţiei.

Studiile pe această temă au apărut în numeroase limbi. Este jurnalist şi critic de teatru (autoare a unei apreciate monografii consacrate lui Anton Pavlovici Cehov) și membră a Uniunii Scriitorilor din România, din Olanda şi din Belgia.

A cultivat, cu succes egal, mai multe genuri: proză, eseu, poezie, cărţile ei traduse în olandeză, franceză, greacă fiind încununate cu premii.

A semnat traduceri din literatura olandeză. Cea mai recentă traducere în greacă, romanul Tată, suntem lunatici , care a cunoscut versiuni în mai multe limbi, a apărut şi la Atena în 2010.

1948: Mitropolitul Moldovei si Sucevei,  Justinian Marina, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948,l- a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării” (din Gramata Sinodală de instalare).

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 2 februaria 1901, Suesti, jud.Valcea – d.26 martie 1977-Bucuresti),  a fost al treilea patriarh al  Bisericii Ortodoxe Romane , între anii 1948 şi 1977. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă şi autorităţile comuniste.

A avansat rapid in ierarhia bisericeasca dupa 1945, in special datorita ajutorului pe care i l-a dat conducatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea, dupa evadarea  acestuia din lagărul de la Târgu-Jiu în anul 1944.

A actionat pentru desfiinţarea  Bisericii Romane Unite cu Roma şi integrarea credincioşilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română.

Scriitorul polonez  Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, il citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Gandirea captiva:

“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui.

Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă.

Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului.

“Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”

1954: S-a născut in București, poetul român Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Râpă, dupa numele mamei).

A debutat literar în anul 1962, cu versuri în revista Luminița. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu.

În anul 1981, volumul sau Cântece de trecut strada se bucură de succes editorial.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978.  A fost membru al Cenaclului de luni.

După absolvirea facultății, dupa un stagiu de profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația Cotidianul.

 A fost un personaj emblematic al generației anilor ’80 bucureștene.

1962: S-a născut la Radauti, scriitorul român Dan-Bogdan Hanu,fost deținut politic între anii 1947-1953 (încarcerat al penitenciarelor Aiud, Jilava, Pitești, Gherla, Suceava, Canal).

A terminat  Facultatea de Geografie – Geologie, Secția de Inginerie Geofizică din cadrul Universității din București, în perioada 1982 – 1987.

Din octombrie 1987 și pană în aprilie 1991 a fost  inginer coordonator de echipă la Secția Prospecțiuni Magnetometrice a IPGG București (actualmente „Prospecțiuni S.A.”).

 Colaborează la revistele literare: „Antiteze”, „Ateneu”, „Bucovina literară”, „Caiete medieșene”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” (unde, în perioada septembrie 1999 – aprilie 2002 susține rubrica de critică a debuturilor, iar din mai 2002, o rubrică de critică de poezie), „Cronica”, „Dacia literară”., „Hyperion”, „Însemnări ieșene”, „Kitej-grad” (revistă a comunității rușilor lipoveni din România, unde apare cu poeme traduse în limba rusă), „Luceafărul”,  „Norii” (revistă electronică din New York, SUA, devenită începînd cu 2003 „Clouds magazine” și unde îi apar poeme traduse în limba engleză), „Paradigma”, „Poezia”, „Poesis”, „România literară”, „Tomis”, „Vatra”, „Viața Românească”,   „Ziua literară”.

Este prezent în antologiile “Biblioteca revistei Convorbiri literare” pe 2002, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2003 și „Dosarul Cenaclului Euridice”, vol. I, Editura Ziua, București, 2003.

 A fost distins cu :

Premiul pentru poezie al Societății Culturale „Junimea ‘90”, Iași, septembrie 1993;
Premiul editurii „Cronica” pentru manuscrisul volumului Vindecarea de simetrie, la ediția iunie 1999 a concursului „Porni Luceafărul”, Botoșani;
Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”, ediția ianuarie 2000, pentru volumul de debut Vindecarea de simetrie, 1999 (președinte de juriu Laurențiu Ulici);
Premiul revistei „Tomis” și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, la a VII-a ediție a Colocviilor Tomitane, decembrie 2001, pentru volumul Portret în cuțit, 2001;
Premiul „George Bacovia” pentru poezie, acordat de revista „Ateneu”, octombrie 2003;
Premiul pentru poezie pentru anul 2003 oferit de revista electronică „Clouds Magazine”, New York.

1972: S-a născut la Risipeni, Fălești, RSS Moldovenească/R. Moldova, politiciana  Maia Sandu, economistă, actuala președintă a R.Moldova.

Deține această funcție din 24 decembrie 2020. A studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management (1989–1994). 

Din 1995 a studiat relații internaționale la Academia de Administrare Publică din Moldova, apoi a studiat la Harvard Kennedy School of Government (SUA), obținând titlul de Master în administrație publică.

Între 2010–2012 a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA.

A exercitat funcțiile de prim-ministru al Republicii Moldova în iunie-noiembrie 2019 (Guvernul Maia Sandu) și de ministru al educației în 2012–2015.

A fost membră a parlamentului (2014–2015 și în 2019). Este prima femeie aleasă președinte a Republicii Moldova.

1990: A luat fiinţă la Bucureşti, sub  conducerea  actorului  şi regizorului  Mihai Malaimare, Teatrul „Masca”, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România.

Teatrul „Masca” reprezintă o experienţă unică în peisajul teatral românesc, fiind cel care a iniţiat primele spectacole de stradă din ţară şi a oferit spectacole de teatru în spitale şi în case de copii 

 1994 (24-27): S-a desfăşurat, la Sinaia, conferinţa internaţională „România şi românii în ştiinţa mondială”, la care au participat circa 600 de personalităţi din 26 de ţări; preşedinte al Comitetului de organizare a fost George Emil Palade (1912-2008), medic şi biolog american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974.

1995: Presedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit președintelui PNTCD, Corneliu Coposu, distinctia de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii Franceze. 

  Ceremonia inmânării inaltei distincții s-a desfășurat în data de  6 octombrie 1995, la sediul Ambasadei Franței la București.

2004: A avut loc explozia de la Mihailesti, in urma careia si-au pierdut viata 18 oameni, printre care si doi jurnalisti, iar alte 13 persoane au fost ranite.

Catastrofa s-a produs dupa ce un camion incarcat cu azotat a luat foc.

Tragicul incident a avut loc pe drumul european din comuna Mihailesti, judetul Buzău. Câțiva martori au alertat pompierii și poliția.

In timp ce echipele de interventie incercau să stingă flăcările, încărcătura autovehiculul a explodat.

Un crater imens s-a creat in asfalt, iar soseaua a fost distrusa pe o portiune insemnata.

Printre cei morti s-au numarat si jurnalistii Elena Popescu, de 26 de ani, si Ionut Barbu, 25 de ani, care filmau incidentul.

De asemenea, in cumplita tragedie si-au mai pierdut viata: Marcu Florin, 36 de ani, din Craiova, soferul TIR-ului, Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani, Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, toti din Buzau – membri ai echipei de interventie, Ion Tudose, 34 de ani, Daniel Pelmus, 37 de ani, Rica Ionescu, 34 de ani, toti din comuna Mihailesti, Emil Serbu, comuna Valea Ramnicului, Camelia Simion, 50 de ani, Ramnicu Sarat, Alin Magearu, 37 de ani, din Buzau, Valentin Magearu, 23 de ani, din Buzau (fratele lui Mihai), Marian Ailincai, 26 de ani, din Roman.

2011: A murit scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu ; (n. 5 aprilie 1932).

A fost redactor la revistele Luceafărul şi Amfiteatru şi a scris cronici sportive la România Literară. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu.

Printre volumele pe care le-a scris se numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul „Scaunul singurătăţii”, nuvelele „Dincolo de nisipuri”, piesele „Echipa de zgomote” şi „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele „Cantonul părăsit”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.

În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din  21 decembrie 2001, membru titular al acestei prestigioase instituţii.

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru volumele „Cantonul parasit”, „Frumosii nebuni ai marilor orase”, „Echipa de zgomote”, „Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp”.

2016 : A încetat din viață muzicianul român PAUL POPESCU; (n.1 mai 1929, Râșnov).

A fost discipol al maeştrilor George Georgescu, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu şi Theodor Rogalski la Conservatorul din Bucureşti.

Şi-a început cariera dirijorală la Filarmonica „Banatul” Timişoara, unde a activat între anii 1954 şi 1959, fiind cel de al treilea dirijor permanent al instituţiei (practic al doilea fiindcă cel care a dirijat gala inaugurală a Filarmonicii la 27 aprilie 1947, George Pavel, decedând, n-a mai apucat deschiderea primei stagiuni de concerte). 

Din anul 1966 a intrat într-o nouă etapă în cariera sa cu un angajament de 13 ani la Opera Română (azi Opera Naţională) din Bucureşti, unde şi-a asumat o agendă repertorială foarte vastă de spectacole de operă şi balet, semnând la pupitru premiere în special ale compozitorilor români precum: Decebal de Gheorghe Dumitrescu, Hamlet de Pascal Bentoiu, Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Matei Socor, Apus de soare de Mansi Barberis., Orchestra simfonică a Cinematografiei din București, Opera Română și profesor universitar.

Activitatea sa dirijorală a continuat în lumea muzicii simfonice, la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii (actuala Orchestra Nationala Radio), până la pensionarea din 1997.

A realizat un imens număr de înregistrări speciale, o bună parte fiind dedicate muzicii româneşti clasice şi contemporane. De-a lungul carierei sale dirijorale a fost oaspetele tuturor Filarmonicilor din ţară, inclusiv al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, dirijând şi peste hotare, în 22 de ţări printre care Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Ungaria, fosta URSS etc.

2018: A decedat Ion Cucu, unul dintre cei mai reprezentativi artiști fotografi ai lumii literare românești.Născut pe 29 august 1937, la București, va urma medicina fără a finaliza studiile și va debuta în 1960, cu fotoreportaj, în „Scânteia Tineretului”.
În deceniul șapte își începe colaborarea cu Uniunea Scriitorilor din România și cu reviste culturale importante, iar în 1975 inițiază în „Luceafărul” rubrica: „O istorie a literaturii contemporane văzută de Ion Cucu”.

Aici, timp de două decenii, vor apărea fotografii cu scriitorii consacrați ai epocii realizate de cel ce avea să devină, prin ele, cel mai reprezentativ artist fotograf al lumii literare românești.

 Cu o fotofilmotecă de peste 20.000 de imagini, fotoreporterul a cunoscut personal peste 200 de scriitori, participând la toate evenimentele importante desfăşurate în cadrul oficial al Uniunii Scriitorilor din România.

A ilustrat numeroase lucrări de specialitate, dicţionare ale scriitorilor români şi cele mai importante istorii literare, printre care Dicţionarul scriitorilor români (M. Zaciu, M. Papahagi, Al. Sasu), Dicţionarul general al literaturii române (coord. Eugen Simion), Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000 (Alex Ştefănescu), Istoria critică a literaturii române (Nicolae Manolescu).

Expoziţii personale: Nichita Stănescu, 60 de ani de la naştere, Ateneul Român, 1993; Poeţi contemporani, în cadrul primului Festival de Poezie al Municipiului Bucureşti, la Uniunea Scriitorilor din România, 2000; Clipe de viaţă, Club “Prometheus”, 2003; Călătoria (7 iunie – 7 noiembrie 2006, Muzeul Naţional al Literaturii Române).

În 2006 i-a apărut la editura Charmides volumul I din O istorie literară a privirii, o istorie în imagini a literaturii române postbelice. În mai 2010, Târgul Alternativ de Carte l-a avut invitat de onoare al primei ediţii. În 2010 a apărut primul volum al trilogiei Cucu – Cum ar ar arăta viaţa fără fotografie? (Casa de pariuri literare).

 Sărbătoarea alfabetului chirilic şi a culturii slave.

Monumentul lui Metodiu și Chiril din Kiev

Comunitatea slavă din întreaga lume marchează anual, la 24 mai, Sărbătoarea scrisului şi a culturii slave, în cinstea fondatorilor alfabetului chirilic, sfinţii Chiril şi Metodiu.

Acestia au fost doi fraţi originari din Tessalonic, care au devenit misionari creştini printre slavii din Moravia şi Pannonia. 
Prin munca lor, ei au influenţat fundamental dezvoltarea culturală a acestor popoare, binemeritând titlul de „Apostolii slavilor“.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL CUVIOS SIMEON 

Sfntul Cuvios Simeon a trăit in secolul al VI-lea. S-a născut in Antiohia Siriei (522). La vârsta de 6 ani ajunge in pustie, la părintele Ioan.

S-a dat celor mai aspre nevointe de postiri, privegheri si rugaciune.

Sfantul Cuvios Simeon a petrecut multi ani pe stâlp, rugandu-se lui Dumnezeu si cantand psalmi. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el s-a retras intr-un munte numit Minunat de către insusi Domnul.

De la numele acestui munte, Simeon s-a numit și el “cel din Muntele Minunat.”

Vindeca cele mai cumplite boli, imblanzea fiarele salbatice, vedea la mari departari de loc, si pătrundea în inimile oamenilor.

Uneori petrecea fără somn si câte treizeci de zile; iar alteori trăia chiar si mai mult fără hrană, căci primea hrana cerească din mâinile îngerilor.

Sfântul Cuvios Simeon a trecut la cele veșnice la șaptezeci și cinci de ani.

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 24 MAI. VIDEO

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Wikipedia org.
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. mediafax.ro;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor.
9. Cinemagia.ro;
10. Creștin Ortodox.ro.