CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 29 DECEMBRIE. VIDEO


29 decembrie, istoricul zilei

603: Prințul Witteric , aflat în fruntea unei revolte a nobilimii, a uzurpat puterea urcând pe tronul Spaniei vizigote,după ce l-a executat pe predecesorul său, regele Liuva al II-lea (domn între anii 601-603).

Witteric este menționat pentru prima dată la începutul domniei regelui Récarède (586–601), primul rege vizigot care a aderat la creștinismul nicean.





721: În Japonia a decedat împărăteasa Genmei (n. 20 aprilie 660), cunoscută și sub numele de Genmyō. A fost, conform ordinii tradiționale de succesiune al 43-lea monarh al Japoniei.

Empress Genmei (元明天皇 Genmei-tennō?, 660 – December 29, 721), also known as  Empress Genmyō, was the 43rd monarch of Japan,[1]… | Japan history, History  nerd, History

Domnia ei s-a întins pe parcursul anilor 707-715 d.Hr. În istoria Japoniei, Genmei a fost a patra dintr-un total de opt împărătese regente.

765: S-a născut Ali ibn Musa al-Ridha (cunoscut sub numele de Ali Reza), al șaptelea fiu al imamului Musa al-Kazim; (d. 23 august 818).

Ali Al Ridha bin Musa Al kazhim | Gambar, Budaya, Kepemimpinan

I s-a mai dat și numele‘Alī ibn Mūsā ibn Ja‘far si a aparținut celei de-a șaptea generații de descendenți ai  profetului Mahomed si a opta a celor 12 imami ai religiei islamice.

875: Regele franc Carol cel pleșuv este încoronat de Papa Ioan al VIII-lea împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, sub numele de Carol al II-lea.

Cele mai jenante 15 porecle regale din istorie - Incredibilia.ro

1170: A murit episcopul englez  Thomas Becket,  asasinat din ordinul regelui Henric al II-lea Plantagenet, pentru ca s-a ridicat împotriva limitării drepturilor bisericii de către puterea regală.

A  fost arhiepiscop de Canterbury din 1162 până în 1170.

Este venerat ca sfânt în  Bisericile  Catolice şi Anglicane; (n. cca.1118).

1563: A decedat umanistul si teologul protestant  Sébastien Châteillon, (Sébastien Castellion), n.1515 in Bugey in  fostul regat al Savoiei, actualmente în Franța.

1606: A murit la Cașovia (Košice), principele Transilvaniei Ștefan Bocskai.

Ștefan Bocskai sau Ștefan Bocskay (în maghiară Bocskai István) (n. 1 ianuarie 1557, Cluj - d. 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei - foto: ro.wikipedia.org

1610: Începe campania lui Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei, împotriva lui Radu Şerban, domnul  Munteniei.




Gabriel Bathory (1589-1613), prinipe al Tranilvaniei (1608-1613)



Radu Şerban, domn al Munteniei, frescă în Biserica Domneasca din Tirgoviste, sec.XVII

Oastea transilvăneană pătrunde prin pasul Bran în Muntenia şi înaintează spre Tîrgovişte, prăpădind şi arzînd satele străbătute. Radu Şerban se refugiază în Moldova.

Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory.

Timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. Prin modul său agresiv de guvernare şi atitudinea sa imorală şi-a făcut mulţi duşmani în rîndul nobilimii ardelene.

Odată cu ocuparea oraşului liber Sibiu şi-a atras şi împotrivirea saşilor. Din cauza războaielor pornite împotriva Munteniei a stîrnit mînia Porţii Otomane. Gabriel Bethlen l-a susţinut la început şi l-a ajutat în obţinerea domniei.

Văzînd însă caracterul lui Gabriel Báthory şi influenţa sa negativă asupra ţării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc şi muntenesc împotriva lui Gabriel Báthory.

Pentru a-şi salva tronul, Gabriel Báthory a fost gata să predea Oradea turcilor, dar a fost asasinat.

1709: S-a nascut impărăteasa Elisabeta a Rusiei (d. 5 ianuarie 1762).

Elisabeta, a  fost doua fiică supraviețuitoare a țarului Petru cel Mare si al Ecaterinei I a Rusiei.

Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta.A fost  împărăteasă a Rusiei (1741 – 1762) si a implicat țara în Războiul Austriac de Succesiune (1740 – 1748) și în Războiul de 7 ani (1756 – 1763). Ea a încurajat înființarea de către Lomonosov a Universității din Moscova și a Academiei de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg, de către Șuvalov.

A cheltuit, de asemenea, sume exorbitante pe proiectele grandioase în stil baroc ale arhitectului ei preferat, Bartolomeo Rastrelli, în special în Peterhof și Țarskoe Selo. Palatul de Iarnă și Catedrala Smolnîi rămân principalele monumente ale domniei sale la Sankt Petersburg.

1721: S-a nascut la Paris, madame de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea al Franţei, personaj care a avut o însemnată influență politică în Franta secolului al XVII-lea .

Jeanne-Antoinette Poisson, marchiză de Pompadour (d. 15 aprilie 1764, la Versailles) cunoscută ca Madame Pompadour, a fost o metresă a regelui Franței Ludovic al XV-lea al Franţei, care a avut o influență politică însemnată în Franta secolului al XVII-lea.

 1743: A murit pictorul baroc francez de origine catalană, Hyacinthe Rigaud;(n.18 iulie 1659).

Hyacinthe Rigaud (18 iulie 1659 – 29 decembrie 1743), pictor baroc francez de orgine catalană care a făcut carieră la Paris - foto (Hyacinthe Rigaud, Autoportret): ro.wikipedia.org

Autoportret – foto: ro.wikipedia.org

1776: S-a nascut  Charles Macintosh, chimist britanic, inventatorul impermeabilului ; (d.25.07.1843).

 A inventat  mai multi coloranti si a brevetat un procedeu de conversie a fierului in otel la temperatura inalta.

A  brevetat  in 1823 un material impermeabil care i-a luat numele, fiind in general ortografiat mackintosh, nume care a  fost dat  impermeabilelor confectionate din acest material in Marea Britanie.

1800: S-a nascut  Charles Goodyear, inventator si om de afaceri american, faimos in zilele noastre pentru inventarea cauciucului vulcanizat; (d.01.07.1860).

1808: S-a născut  Andrew Johnson, al 17-lea  preşedinte al Statelor Unite;(d. 31 iulie 1875).

A fost cel de-al șaisprezecelea vicepreședinte (1865) și cel de-al șaptesprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1865 – 1869), succedând la președinția Statelor Unite după asasinarea celui de-al șaiprezecelea președinte american, Abraham Lincoln.

Johnson a fost președinte în timpul Reconstrucției care a urmat Războiului Civil American.

A tratat extrem de îngăduitoare a rebeliii secesioniști înfrânți și a respins prin veto a proiectele de lege privind schimbarea drepturilor civile din care cauză a fost pus în situația de a avea o lungă dispută cu republicanii din Congresul SUA care a dus în final, la judecarea sa în Congress (în engleză, „impeachment”) în 1868, devenind astfel primul președinte judecat de Congres. A fost achitat la limită de acuzațiile aduse, cu doar un singur vot în cadrul Senatului.

1809:  S-a nascut William Ewart Gladstone, conducător al Partidului Liberal Britanic, prim-ministru al Marii Britanii în perioadele 1868–1874, 1880–1885, 1886 și 1892–1894 ; (d. 19 mai 1898).

William Ewart Gladstone - Wikiwand

 Era  foarte cunoscuta puternica sa rivalitate cu Liderul conservator britanic Benjamin Disraeli.

Este faimos și pentru disputele cu Regina Victoria  din timpul carierei sale politice.

Ea chiar s-a plâns la un moment dat „Mereu mi se adresează de parcă am fi la ședință publică”.

Gladstone era numit de către admiratorii săi „Grand Old Man” sau „William al poporului”. Este și în prezent văzut ca unul dintre cei mai importanți prim-miniștrii britanici,Winston Churchill  și alții avându-l ca model de urmat.

1819: Tarul Alexandru I emite un decret prin care acordă colonoştilor bulgari din Basarabia ţaristă drepturi şi privilegii deosebite.

In funcţia de membru superior al Oficiului coloniştilor străini din Basarabia ţaristă este numit, prin decret imperial rus, epitropul coloniştilor bulgari din Basarabia, rotmistrul D. Vatikoti.

1825: A murit Louis David, reprezentant de seamă al şcolii neoclasice de pictură din Franţa; (n. 30 august 1748).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este david_self_portrait.jpg

După ce a fost încoronat împărat, Napoleon îi va încredința funcția de artist oficial al regimului, în anul 1803 îl decorează cu “Legiunea de Onoare“, iar în decembrie 1804, îl numește primul pictor al curții imperiale. Artistul își începe cariera de la curte cu imortalizarea festivității de încoronare.

1843: A murit Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german stabilit în Transilvania; autor al primului conspect critic al florei din Transilvania, redactat în limba latină; (n. 7 aprilie 1765).

1843: S-a născut  în castelul Monrepos din Neuwied pe Rin, regina Elisabeta a României ( Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied ), soţia regelui Carol I al României.

Elisabeta era fiica lui Hermann, prinț de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied s-a casatorit  cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel în 1881 regat de către marile Puteri Europene după Războiul de Independenta a României de la 1877.

A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti , însoțit de o importantă sumă de bani.

Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice.

Era o pasionată cititoare a poemelor marelui Eminescu, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu  lui Eminescu in care  îi transmitea  poetului că la Curtea de la Castelul Peleș doamnele curții și regina însăși au învățat deja poeziile sale pe de rost!

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”.

Maiestatea Sa, Elisabeta, se fotografia în fața mașinii de scris și este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial, pentru o companie producătoare de mașini de scris, apărea chiar regina României.

Casa regală a României, nefiind prea bogată, își completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și biblioteca.

L-a ajutat pe George Enescu în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peles  a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier  italian Amati.

In 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.

Regina Carmen Sylva  și-a devotat întreaga ei viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Cosbuc,Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. S-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba romana  a unui poem scris în limba germana de poeta regina Carmen Sylva.

Regina Elisabeta a murit la 18 februarie 1916, cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei.Mormântul Maiestății Sale se găsește la Mănăstirea Argeș, unde sunt înmormântați toți regii și reginele României.

 1845: Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind al 28-lea stat al acestei federații.

200+ The Republic of Texas ideas | texas history, republic of texas, texas

La data de 13 octombrie 1845, marea majoritate a alegătorilor din Republică a aprobat oferta americană şi propunerea de constituţie care permitea explicit sclavia şi aducerea de sclavi de către emigranţi în Texas. Această constituţie a fost ulterior acceptată de Congresul SUA, Texas devenind stat al SUA în aceeaşi zi cu anexarea, 29 decembrie 1845 (nemaitrecând prin etapa de teritoriu).

Unul dintre motivele acestei uniri a fost existenţa unor datorii uriaşe acumulate de guvernul texan, pe care SUA a acceptat să şi le asume prin anexare.

În schimbul preluării acestei datorii (10.000.000 de dolari), Texasul a renunţat la pretenţiile teritoriale asupra zonelor aflate astăzi în Colorado, Kansas, Oklahoma, New Mexico şi Wyoming, pe care Texasul nu le controlase niciodată şi pe care guvernul federal le capturase direct de la Mexic la începutul Războiului Mexicano-American

1873: S-a născut Ovid Densușianu, poet, lingvist, folclorist şi istoric literar, membru al Academiei Române, autor al celei dintâi istorii ştiinţifice a limbii române, “Histoire de la langue roumaine”; (m. 9 iunie 1938).

1883: A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar, intemeietorul criticii literare italiene moderne; (n. 28 martie 1817).

1883: S-a născut la Pugaciov, prozatorul şi dramaturgul rus Alexei N. Tolstoi (“Calvarul”, “Copilăria lui Nikita”,”Ivan cel Groaznic”); (m. 23 feb. 1945, la Moscova).

Aleksei Nikolaevici Tolstoi (n. 29 decembrie 1883, Pugaciov - d. 23 februarie 1945, Moscova) a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice - foto: ro.wikipedia.org

Aleksei Nikolaevici Tolstoi – foto: ro.wikipedia.org

A fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice.

1893: Se oficiaza, la Sigmaringen, în Germania, căsătoria dintre Principele Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor  al tronului României, cu principesa Maria (fiica ducelui Alfred de Edinburgh–Coburg şi a marii ducese Maria a Rusiei).

1907: S-a născut  cântăreţul  de muzică populară român Ion Luican; (d. 01.09.1992).

Ion Luican, (n. 29 decembrie 1907, com. Frumușani, jud. Călărași — d. 1 septembrie 1992, com. Frumușani, jud. Călărași), cântăreț român de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Numele artistului este indisolubil legat de „șlagărul” M-a făcut mama oltean.

1910: Guvernului liberal prezidat de Ionel I.C.Brătianu demisioneaza.

Se formează un nou guvern conservator în frunte cu Petre Carp.

1911: Sun Yat-sen devine preşedintele provizoriu al Republicii China.

1911: Dupa caderea dinastiei  imperiale chineze Qing , Mongolia isi declara  independenta fata de China.

1916: Calugarul rus Grigori Rasputin a fost asasinat.
Acesta s-a nascut intr-o familie de tarani dintr-un sat siberian in jurul anului 1860 si a avut parte de o copilarie nefericita.

Acum 100 de ani era asasinat Grigori Rasputin | Istorie pe scurt

Afectat de moartea mamei si betiile tatalui, tanarul Rasputin era cunoscut ca o persoana desfranata. S-a schimbat radical dupa ce a facut o calatorie la manastirea de langa Ekaterinburg, pentru ca in urmatorii ani sa colinde prin locurile sfinte ale Rusiei.

A inceput sa aiba notorietate in 1903 dupa ce a ajutat prin rugaciune o bogatasa rusa aflata intr-un moment critic din viata. Acest lucru a atras atentia inaltilor prelati, rectorul Academiei Teologice din St. Petersburg, parintele Teofan, devenind unul dintre sustinatorii sai.

Vestile despre minunile infaptuite de ciudatul calugar au ajuns si la urechile tarinei Alexandra. Ea l-a chemat la palat pe Rasputin pentru a-i vindeca fiul bolnav de hemofilie, iar calugarul a reusit rapid sa castige simpatia cuplului imperial rus.

Increderea aproape oarba a lui Nicolae al II-lea si al sotiei lui Alexandra in puterile monahului au influentat negativ viata politica in Rusia, multe dintre deciziile tarului fiind dictate de Rasputin. In acest context, nobilimea a pus la cale asasinarea calugarului, care, in noaptea de 16/17 decembrie (dupa calendarul vechi), a fost atras intr-o cursa in casa printului Felix Iusupov.

Ca si viata sa, si moartea lui Rasputin este invaluita in mister. Monahul a fost servit cu vin otravit, dar, cum acesta nu a avut efect asupra lui, printul l-a impuscat de trei ori. Nici gloantele nu l-au rapus, astfel incat Rasputin a fost sugrumat si aruncat in Neva.

De moartea brutala a calugarului a fost legata si decaderea Romanovilor, in popor circuland ideea ca Rasputin ar fi blestemat familia imperiala, pentru ca, la aproximativ o jumatate de an de la incident, aceasta a fost executata de bolsevici.

1919: Parlamentul României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români, votează Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei.

A fost primul Parlament al României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români.

Recunoașterea internațională a Basarabiei (II): Ratificarea de către  Parlamentul României

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite – foto: agero-stuttgart.de

Marea Unire a reprezentat un proces istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a dus la consituirea României Mari și a fost un rezultat datorat următorilor factori principali:

– acțiunii politice decisive a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial.

– prăbușirii Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus.

– afirmării principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.

1919: S-a născut  la Cernăuți, în Bucovina unită cu Țara Mamă, România, compozitorul român Roman Vlad, pianist, muzicolog de notorietate internaţională, naturalizat in Italia, preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional “George Enescu”, ediţia 2001.

În 1938 imigrează în Italia,  unde primește cetățenia italiană în anul 1951. A continuat studiile la Accademia nazionale di Santa Cecilia din Roma cu Alfredo Casella unde obține diploma în anul 1942. În același an obține Premiul George Enescu pentru una dintre compozițiile sale.

După al doilea razboi mondial, Roman Vlad, își continuă activitatea de pianist concertist și compozitor, în paralel devenind unul din cei mai apreciați muzicologi, susținând conferințe și cursuri de muzicologie în toată Europa, in SUA si Japonia.

Roman Vlad este o personalitate importantă în lumea muzicală italiană și nu numai: director artistic al Academia Filarmonica Romana între anii 1955-1958 și 1966-1969, co-director al secțiunii muzicale din Enciclopedia dello Spettacolo (1958-1962), Președinte al Societății Italiene de Muzică Contemporană (1960), director artistic al Maggio Musicale în 1964 și al Teatrului Comunal din Florența (1968-1972), a fost Președinte al Società Aquilana dei Concerti (1973-1992), superintendent al Operei din Roma și director artistic la Scala din Milano, Președintele CISAC (Confédération Internationale des Auteurs et Compositeurs), iar din 1987 până în 1993 a fost Președinte al SIAE (Società Italiana degli Autori ed Editori).

A compus coloana sonoră a peste 20 de filme, în 1950 primind premiul Nastro d’Argento pentru partiturile sale cinematografice.

Pe parcursul lungii sale cariere a primit numeroase recunoașteri oficiale printre care: Doctor Honoris Causa al National University of Ireland (1974), membru al Koninlijke Academie voor Wetenschappen, Letteren en SchoneKunsten din Belgia, Commandeur des Art et des Lettres al Académie des Arts et des Lettres în Franta

A decedat in  data de 21 septembrie 2013, la Roma

1924:A murit Carl Spitteler, scriitor elvețian, laureat al Premiului Nobel; (n. 1845).

Carl Spitteler (n. 24 aprilie, 1845, Liestal - d. 29 decembrie 1924), poet, nuvelist, romancier, dramaturg, critic și eseist elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1919, considerat "cel mai cunoscut scriitor elvețian de la începutul secolului" - foto (Carl Spitteler in 1905): ro.wikipedia.org

foto: ro.wikipedia.org

Carl Spitteler, (n. 24 aprilie, 1845, Liestal – d. 29 decembrie 1924), poet, nuvelist, romancier, dramaturg, critic și eseist elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1919, considerat “cel mai cunoscut scriitor elvețian de la începutul secolului”

1925:  Este creat Partidul Comunist Francez.

1926: A încetat din viaţă Rainer Maria Rilke, unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă germană din prima jumătate a secoluluii al XX-lea (“Cartea orelor”, “Elegii din Duino”); (n. 4 decembrie 1875).

1930 : Are loc primul recensământ al populației României reintregite. A fost organizat și desfășurat conform cerințelor științifice moderne  ale acelei perioade. Pentru prima data  în România datele s-au prelucrat cu ajutorul echipamentelor de calcul (mecanografice).

Numărul total al locuitorilor ţării  a fost de 18.052.896, din care 8.870.778 (49,1%) bărbaţi şi 9.182.118 (50,9%) femei.

România se situa  astfel pe locul 8 în Europa, după numărul populaţiei, şi pe locul 10 după suprafaţa teritorială 295.049 km2.

Judeţele şi regiunile istorice ale României Mari după 1926 - foto: ro.wikipedia.org

Potrivit structurii etnice a populaţiei, situaţia era următoarea: români – 71,9%; unguri, inclusiv secui – 7,9%; germani (saşi din Transilvania, şvabi din Banat şi Crişana, precum şi grupurile de germani din Bucovina şi Basarabia) – 4,1%; evrei – 4%; ucraineni, ruteni – 3,2%; ruşi – 2,3%; bulgari – 2%; ţigani 1,5%; turci – 0,9%; găgăuzi – 0,6%; cehi, slovaci – 0,3%; albanezi, armeni, huţani – sub 0,1%; alte neamuri – 0,3%; neidentificaţi – sub 0,1%.

1933: A încetat din viaţă I.G.Duca, prim-ministru al guvernului Romaniei, asasinat de către un comando legionar pe peronul gării din Sinaia; (n. 26 decembrie 1879).

Ion Gheorghe Duca, om politic liberal român, a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a pune stavilă avântului mișcării fasciste Garda de Fier. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța.

1938: S-a născut actorul american Jon Voight, laureat al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1979.

A fost căsătorit cu actrița și fotomodelul american Marcheline Bertrand cu care a avut doi copii: James Haven (1973) și  renumita actrița de cinema Angelina Jolie (1975).

1953 :S-a nascut Gali Atari, actriță și cântăreață de muzică ușoară (pop și rock) din Israel.

Gali Atari | Grooveshark - Free Music Streaming

Ca solistă a formației „Halav udvash” (“Milk and Honey”,„Lapte și miere”), a câștigat Marele Premiu al Eurovisionului la Ierusalim în anul 1979, cu șlagărul „Hallelujah” (Haleluya) de compozitorul Kobi Oshrat și pe versuri de Shimrit Or.

1967:  S-a născut Andy Wachowski, regizor american, creator alaturi de fratele sau transsexual  Lana/Laurence „Larry” Wachowski (n. 21 iunie 1965) a trilogiei de succes  “Matrix”.

Andy Wachowski

Andy Wachowski

Lana Wachowski

Lana/Laurence „Larry” Wachowski

1989:A avut loc prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman, primul executiv al României de după căderea comunismului. Petre Roman a fost numit, pe data de 27 decembrie 1989, Prim Ministru al Guvernului Provizoriu de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), formațiune condusă de Ion Iliescu. După alegerile din mai 1990, a fost desemnat și votat de Parlament ca Prim Ministru al României.

Primul guvern al României de după căderea comunismului s-a întrunit în prima sa şedinţă la 29 decembrie 1989.

De remarcat că din 31 de miniștri ai guvernului democrat, un număr de 23 ocupaseră înainte de 1989, posturi de responsabilitate în structurile de partid recent alungate sau în conducerea statului comunist.

1989: Václav Havel devine preşedinte al Cehoslovaciei post comuniste.

1998: Liderii comuniști maoiști ai Khmerilor Roșii și-au cerut  oficial iertare pentru genocidul de care s-au făcut vinovați în Cambodgia aflată sub dictatura lor în anii ’70 ai secolului trecut, când au ordonat asasinarea a peste un milion de persoane nevinovate, reprezentând aproape un sfert din populația acestei țări.

2000: S-a născut cântărețul belgian Eliot Vassamillet.

2013: Un atentatsinucigaș ucide aproximativ 60 de persoane și rănește în jur de 50 în sudul Rusiei la Volgograd.

2019: A decedat cântărețul și scriitorul britanic Neil Innes, (n. 9 decembrie 1944).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.

  La porunca îngeruluiș aceștia s-au intors în țara lor urmând altă cale.

Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.

S-a implinit astfel prorocia:   “Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida.

Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.

Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorult, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim.

Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii.

Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.

Tot in acesta zi facem pomenirea:

Cuviosului Marcel, staretul Manastirii Achimitilor; Cuviosului Parintelui nostru Tadeu Marturisitorul.Sfintirii bisericii sfintilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alaturi de Halcotetrapilu.Cuviosului Parintele nostru Veniamin; Cuviosului Parintele nostru Antinodor;Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei;

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Crestin Ortodox;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  4. e.maramures.ro;
  5. Istoria md;
  6. Istoriculzilei blogspot.com;
  7. Mediafax.ro;
  8. ro.wikipedia.org.;
  9. Rador.ro.;
  10. Cinemagia.ro.

29/12/2020 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 29/12/2020 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.